Attn! Always use a VPN when RSSing!
Your IP adress is . Country:
Your ISP blocks content and issues fines based on your location. Hide your IP address with a VPN!
Are you the publisher? Claim or contact us about this channel


Embed this content in your HTML

Search

Report adult content:

click to rate:

Account: (login)

More Channels


Channel Catalog


Channel Description:

Impreuna vom construi cel mai mare blog scris in limba Romana.

older | 1 | .... | 115 | 116 | (Page 117) | 118 | 119 | .... | 171 | newer

    0 0
  • 04/10/14--10:49: Lege tradatoare
  • LEGEA ANTI-NATIONALISTA votata in Senat INGROAPA DEMOCRATIA si LIBERTATEA DE EXPRIMARE

    autor: Nationalist 10.04.2014

    Libertatea de exprimare în RomâniaAș fi surprins dacă aș fi fost atât de naiv încât să cred că România este cu adevărat un stat democrat unde drepturile și libertățile cetățenilor sunt garantate și respectate de politicieni. Dar știind că partidele mari din România sunt urmașele PCR-ului, nu mă miră ce au votat toți cei 87 de senatori (membri PSD, UDMR și PC) prezenți în Senat: interzicerea manifestărilor cu caracter legionar și a simbolurilor legionare, un abuz ce ar putea arunca în închisoare zeci de mii de oameni ce își exprimă opinia, totul pentru că politicienilor corupți nu le place cum gândesc acești oameni. Să nu uităm nici cine a fost inițiatorul acestui proiect de inspirație totalitară, cu toate că nu a fost prezent la vot: liberalul Crin Antonescu, aflat sub influența neo-marxistului Alexandru Florian, președintelui Institutului ”Elie Wiesel”. Inițial comisia juridică a respins această inițiativă, ca apoi să-și schimbe poziția cu 180 de grade și să o aprobe printr-un raport. Și așa asistăm la un alt episod dezgustător al circului politic din România, așa asistăm la îngroparea democrației și a libertății de exprimare.
    Nu contează pentru cei ce au propus și au votat o asemenea lege că aceasta încalcă Declarația Drepturilor Omului și Constituția României. Nu contează că Mișcarea Legionară nu a fost o organizație fascistă și căacest lucru a fost recunoscut de aliați, după cel de al doilea război mondial, în cadrul Tribunalul de la Nurenberg din 1946. Nu contează faptul că nici măcar nu s-a făcut o dezbatere pe această temă (cum ar fi fost democratic). Nu contează faptul că majoritatea românilor nu sunt de acord cu asemenea măsuri totalitare (cetățenii nici măcar nu au fost consultați). Nu contează că în timp ce legionarismul va fi ilegal în România extremismul maghiar, comunismul, antiromânismul sau manifestările publice ale homosexualilor sunt în continuare tolerate, cu toate că acestea contribuie la distrugerea României. Nu contează că cea ce numesc politicienii români ”simboluri legionare” sunt vechi simboluri românești și creștine. Nu contează că promovarea unor mari personalități culturale precum: Radu Gyr, Mircea Eliade, Emil Cioran, Petre Țuțea, Nae Ionescu, etc va deveni ilegală pentru că aceștia au fost legionari, practic vorbim aici de un atentat la cultura României. Nimic din toate acestea nu contează pentru politicienii trădători supuși cercurilor de interese anti-românești și care la presiunile neo-marxiștilor ne ucid libertatea. Acești urmași ai lui Stalin și ai Anei Pauker tocmai au votat o lege care parcă e scoasă din perioada stalinistă a anilor 50, când cine nu era de acord cu sistemul era numit ”dușman al poporului” și aruncat în închisoare.
    Proiectul va fi votat și în Camera Deputaților, care are competență decizională. Cel mai probabil deputații vor vota la fel ca senatorii, pentru că atunci când vine vorba de a lua măsuri împotriva naționalismului și românismului, toate partidele fac front comun. Senatul a votat această lege tocmai în data de 8 aprilie, de ziua internațională a țiganilor. Să fie oare un cadou? Nu mai contează. Degeaba avem telefoane inteligente, televizoare cu plasmă, facebook, produse fast-food, opțiunea de a alege între mai multe partide (în care găsim același tip de om corupt), pornografie, parade ale homosexualilor, chefuri cu manele sau posibilitatea de a pleca la muncă în alte țări din Europa. Toate acestea sunt niște unelte de manipulare a opiniei publice pentru a crea iluzia libertății și a democrației, acestea sunt permise pentru că ele convin sistemului, convin politicienilor. Dar cea ce îi supără, legionarismul, este scos abuziv înafara legii. Comunismul nu a murit, și-a schimbat doar strategia. Nu mai există URSS, avem acum Uniunea Europeană. Nu mai există dictatura proletariatului, domină dictatura minoritățiilor și a corectitudinii politice. Nu mai este PCR partidul unic, dar avem un ”partid unic” al corupților PSD-PDL-PNL-UDMR-PC-UNPR-… care exploatează o țară întreagă.
    Părintele Gheorghe Calciu, fost deținut politic, a spus odată: ”Or să se bată cu noi și morţi; iar noi o să fim alături de voi, ca să ne apăraţi. Și morţi vom izbândi!”. A avut dreptate. Deși majoritatea legionarilor au murit, politicienilor le este frică de ei. Chiar umbra Mișcării Legionare îi sperie, le este frică de o renaștere a naționalismului românesc. Le este frică că tot mai mulți tineri îi iau ca modele pe martirii din închisorile comuniste (între ei mulți legionari). Cred că într-o bună zi se va face dreptate, iar dușmanii libertății și ai românismului vor răspunde mai devreme sau mai târziu pentru spiritul totalitar cu care otrăvesc legislația României. Codrin Goia –FrontPress.ro


    0 0
  • 04/10/14--15:31: Mecanica


  • Lecția de mecanică a Regelui Mihai


       Nu o să fie o surpriză pentru nici unul dintre voi dacă o să vă spun despre M.S.R. Regele Mihai I al României  că a fost și că a rămas un împătimit al automobilismului. Regele nu si-a ascuns  pasiunea care i-a marcat viata. El a spus întotdeauana cu mândrie : „Cred că m-am născut cu volanul în mână”. Încă de la sase ani a fost cuprins de pasiunea pentru motoare şi pentru automobilele de toate felurile. Acum, după aproape 90 de ani pasiunea sa este încă aceiași. Tocmai de aceea cred că un articol apărut în anul 1931 care ne relateaza cu lux de amănunte momente  din viața Voevodului Mihai (atunci în vârstă de 9 ani) petrecute în garajele regale merită citit și de noi, cei de azi. Articolul a fost scris de reporterul A. Dumbrăveanu și a apărut în săptămânalul “Realitatea ilustrată” – numărul din 26 martie 1931:

      “ (…) Gardistul cu mustăţile sure din poartă, a luat poziţie... Mustaţa din dreapta i s’a zăpăcit niţel. Prin poartă, un automobil cu cifra regală în faţă, irupe în stradă şi porneşte navalmc înspre Imperială... La volan e Marele Voevod Mihai. Surâde şoferului care e alături. De la volan până la capul Măriei Sale să tot fie zece centimetri. Suficient ca ochii să cuprindă priveliştea din faţa... În plină viteză, automobilul a ajuns in faţa hotelului Imperial, a făcut o curbă elegantă şi a intrat in curtea palatului. 

    Regele Mihai la 9 ani
    Voievodul Mihai în atelier
       E ora 11 dimineaţa şi ploaia a început de-a binelea. Pe trotuare,trecătorii s’au oprit totuşi şi aşteaptă... Maşina a ieşit în adevar, din nou afară: Marele Voevod a întors în curtea palatului şi revine in stradă... De astă dată, fiindcă strada merge in pantă, a franat puternic... Piatra e însă umedă şi roţile dinapoi patinează... Bolidul negru pare o sanie ce alunecă de sus în jos. Marele Voevod râde din toată inima fiindcă frânarea roților și patinarea celor dinapoi îi procură plăcerea cea mai mare.

       Vis-a-vis de garda palatului, lângă garajul în care altădată erau grajdurile, o tăbliţă aproape invizibilă: „Atelierul... Intrarea interzisă”. E o prelungire a dependinţelor, încăpere joasă, curată — pretutindeni pe aci e de altfel o curăţenie exemplară — cu ferestre mari, ce dau privitorului perspectiva întregei străzi, până în Calea Victoriei.. În faţă, un ofiţer, — căpitanul Caton Georgescu, comandantul parcului de automobile — aşteaptă... Când Marele Voevod a stopat maşina, căpitanul Georgescu i se adresează:

    -      -  Măria Ta, s’a făcut unsprezece.

    -     -  Da? Atunci să incepem.

      Voevodul a coborât din automobil, vioi, surâzător, plin de viaţă. Păşeşte langă ofiţer şi parcurg împreună curtea, în fundul căreia e atelierul...


      Căpitanul Caton Georgescu, comandantul parcului, a căpătat într’o bună zi, neaşteptata vizita a Majestăţii Sale Regelui (notă: Regele Carol al II-lea). Intrând în cancelarie, Suveranul s’a interesat de lucrările atelierelor şi apoi, a adresat o rugăminte:

    -      - Căpitane, te rog sa-l inveţi pe Marele Voevod mecanica...

    -     -  Am inţeles, Majestate.

    -     -  Dar te rog să-l înveţi de la A până la Z... Şi să faci practică cu el. Să nu-l laşi până nu învaţă… Te rog să-i iei scule şi să-i faci un program de lucru.

      Şi fiindcă Marele Voevod era de faţă, Suveranul a completat zâmbind părinteşte:

    -     -  Iar dacă n’o să asculte, să-mi spui mie...

    -     -  Am inţeles, Majestate...


       De atunci, căpitanul Caton Georgescu e profesorul de mecanică al Măriei Sale. I-a aranjat în această incăpere, un adevărat atelier... Mai întâi un banc cu toate sculele: începand cu diversele sisteme de chei franţuzeşti, pile, lese de tăiat ghevinturi, şurubelniţe, freze, menghine, richtfor, burghie şi sfârşind cu cele mai complicate compasuri. Apoi o instalaţie de maşini, toate pornite cu curent electric: un strung, bormaşină, polizor... Bancul, cu sculele în ordine e aşezat chiar lângă fereastră.

    Regele Mihai 1931
    Voievodul Mihai la strung
       Profesorul de mecanică a întocmit şi programul de lucru — aprobat de Suveran — care e un permanent memento, pe banc... E parcă, în programul acesta, un plan de meşteşugar real. În partea întaia, Măria Sa se ocupă cu ajustarea unui cub, a unei încheieturi şi a unei coade de randunică. Apoi (la fierărie), descrierea unei forje, scopul şi combustibilul întrebuinţat, sudura, descrierea aparatelor, întrebuinţarea sudurei, particularităţile executărei sudurei, tinichigeria, tăierea cu foarfeca a unui disc de tablă, confecţionarea unui cap, lipirea cu cositor și îmbinarea a două ţevi.


       Partea doua a programului e închinată technicei practice: motoarele, lucrări de executat în legătură cu reparaţia automobilului, etc. etc...Inutil să adaug că ordinea şi expresiile tehnice sunt copiate ad-literam din programul de lucru al Măriei Sale.

       Elev şi profesor au intrat în atelier. Elevul, s’a dus cuminte la un dulap, şi-a desbrăcat haina şi a prins să-şi imbrace, singur, combinesonul de lucru, din panză obicinuită, peste care-şi trece halatul albastru de lucru...Lângă banc, e o frană. Voevodul Mihai se îndreaptă către ea, o atinge cu amândouă mâinile şi dă drumul curentului electric la maşini...Curelele de transmisiune se pun în mişcare, întreaga încăpere se transformă: Voevodul a  venit la banc şi se adresează, elev cuminte şi sârguincios, profesorului:
    -      - Astăzi ce avem, domnule căpitan?

    -      - Trebuie să faceţi cubul la dimensiuni. Pe urmă, aveţi de făcut găuri la ciocane. Nu v’aţi isprăvit ciocanele.

    -      - Da, da. Astăzi trebuie să le isprăvesc.


      Cubul, din fier dur, îşi are un  corespondent în cositor, pentru a deprinde pe Voevod să facă deosebirea între metale.   Elevul fixează cubul în șpingl, după ce l-a măsurat cu compasul... Alege apoi o pilă, nici prea mică, nici prea mare şi începe să mângâie cu dinţii de fier, peretele gălbui al cubului... Ai impresia, privind deaproape tabloul, al unui mic şi harnic meşteşugar,care-şi vede de lucru...
       Nu de aceeaşi  părere e însă şi profesorul, care surprinde pe elev uitându-se pe fereastră. Îi opreşte, pe la spate, mâna stângă:

    -      - Vezi, Măria Ta, că se opreşte pila cand te uiţi pe geam...
         Voevodul se întoarce, îl priveşte oarecum stingherit. Profesorul explică:
    -     -  Măria Ta să dea mai mult cu dreapta... Vezi, aşa...

      Elevul se dovedeşte ascultător. Şi fiindcă e încă stângaci — defect al copilăriei — îşi trece pila în dreapta... şi cubul se nivelează.
    -     -  Aşa... Acuma, domnule căpitan, trebuie să facem ciocanele.


    Regele Mihai 1931
    Voievodul Mihai
     în atelier la 9 ani
      Măria Sa trebuce să-şi confecţioneze singur ciocanele — după mărime.Trece întâi la polizor: ascuţitul fierului care produce scântei la contactul cu roata de piatră,îi produce bucurie nespusă.Ochii urmăresc atent fiecare scânteie, şi meşteşugarul de neam ar voi să cuprindă în pumnii mici, ca într’un ghem,toată ploaia de scântei.
    -      -  Aşa, acum să trecem dincoace.

      E o altă maşină care-i place: bormaşina. Profesorul e atent. Voevodul potriveşte ciocanul în dreptul sfredelului. Vâră un picior pe pedală şi sfredelul alunecă în fier...


       Afară, se aude un pufăit de mașină.Marele Voevod îşi aruncă privirea pe fereastră.

    -      - A plecat Buick-ul... Unde se duce?

    -      - Face o cursă cu dl. adjutant.

     Un şofer intră în atelier:

    -    -   Domnule căpitan, domnul mareşal mă trimite la...

      Marele Voevod, după ce a ascultat, întreabă:

    -     - Şi o să lipsească mult?

    -      - Vreun sfert de oră.


      Ciocanul trece apoi la strung, pe care Marele Voevod îl mânuieşte cu aceeaşi abilitate. De afară, se aude un alt motor de automobil.

    -      - Domnule căpitan, aud plecând şi pe "treisprezece".

    -     -  Da, se duce la Cotroceni.

    -     -  Stă mult acolo?

    -      - Nu, se duce şi se întoarce.Dar de ce întreabă Măria Voastra?

    -      - Fiindcă vreau să mă plimb. Îmi daţi voie?


      “Treisprezece” e cea mai mare pasiune a Măriei Sale, care cunoaște cele peste douăzeci de maşini ale garajurilor regale... „Treisprezece” nu-i nici mai mic, nici mai frumos ca celelalte. Voevodul l-a dibuit însă şi a găsit că are cel mai bun frânaj. Poate deci patina în voie, fără prea mari sforţări...

    -         Aşa, gata... Acum îi trebuie coadă...

    -    -   Măria Ta a uitat să cureţe pilele.

      Voevodul a trecut din nou la banc, a ridicat o perie şi curăţa pilele...

    -    -   Acuma, o să începem lucrul la călimara de colo...

    -    -   Dar la tinichigerie când începem?

    -    -   Pe rând Măria Ta.
    -    -   Avem acum toate sculele.

    -    -   Sigur. Dar care îi place mai  mult Măriei Tale?

    -    -   Mie îmi place polizorul şi bormaşina...


      Un alt şofeur a intrat în atelier:

    -    -    Domnule căpitan, s’a stricat marşalul „Fiat”-ului...
    -  -  Marele Voevod râde cu poftă:
    -    -   Cum ai spus?

    -    -   Marşalul...

    -   -    Se spune marşalier... marşalier...

      Şi continuă să radă...

    Regele Mihai 9 ani
    Voievodul Mihai la volan
       Prin faţa atelierului a trecut, în viteză, apucând spre str. Imperială, o limuzină în albastru. Marele Voevod o urmăreşte pană ce dispare pe Calea Victoriei.

    -     -  Măria Ta ce crede că a fost maşina asta? .

    -     -  Fiat nu era... Nici Buick...Era un Nash...

    -    -   Exact... Dar cum l-ai cunoscut?

    -    -   Am văzut în spate, lânga frană...

    -     -  Ajunge astăzi.  Acuma mergem in garaj.
    -    -   Mergem.Vreau să văd ce face „minorul”…

      Marele Voevod îşi desbrăcă halatul, apoi combinesonul şi trece la chiuvetă. Dă drumul apei, se spală şi se şterge pe mâini. Îşi imbracă apoi haina... După ce aruncă o ultimă privire in atelier şi se convinge că totul e in ordine, frânează manivela curentului electric. Roţile de transmisie se opresc. Şi când, elev şi profesor părăsesc încăperea, atelierul, cu toate sculele lui, rămâne cuminte.

      Garajul e alături. Maşinile de serviciu ale palatului stau deoparte, iar maşinele Suveranului şi fiului Său, în cealaltă.În această din urmă parte aşezate parcă în ordine, automobilele — pe vârstă — ale Marelui Voevod. E mai întâi, cel mic de tot — şapte kilometri pe oră — primit în dar acum doi ani şi despre care s’a scris în această revistă. Fusese adus Voevodului de către unchiul său. Şi Voevodul se mândria:

    -     -  E dela „oncle Niki” ...

      Prea puţini erau acei cari ştiau că darul venise dela Paris, unde o inimă bătea pentru copilul regesc. Acum Voevodul priveşte cu oarecare compătimire maşina:

    -    -   Asta o am de când eram mic...

      Alături se odihneşte un bebe, ceva mai mărişor: un Morris-Minor (de aici porecla de minor) primit în dar în acest an, de ziua Voevodului, de la Suveran... Trio-ul îl întregeşte un Lincoln îngâmfat — ultima perfecţie... Pe care Marele Voevod îl mânuieşte ca pe cel cu şapte kilometri pe oră...

    Regele Mihai 1931
      -  Poate are ceva carburatorul...
       Un şofeur a deschis capacul uneia din maşini. Examinează atent piesele. Marele Voevod s’a apropiat şi intreabă:

    -     -  S’a intamplat ceva?

    -     -  Nu-mi place cum merge motorul.

      Marele Voevod rămane o clipă mirat. Apoi:

    -     -  Poate are ceva carburatorul...

    -     -  Poate,  să vedem...

      Între timp, „treisprezece” s’a înapoiat. Marele Voevod a ieşit afară. Şoferul coborî din automobil. Căpitanul Georgescu a venit şi el afară. Elevul a venit langă profesor.

    -     -  Domnule căpitan, azi îmi daţi notă bună?

    -     -  Foarte bună, Măria Ta.

    -    -   Dar acum mă laşi să mă plimb?

    -    -   Sigur. Măria Ta poate conduce singur. Am încredere...

      Şoferul intervine:

    -    -   Nu mai are ulei.

    -     -  Să-i punem ulei — replică Marele Voevod.
        - Şi după ce a ajutat să fie turnat bidonul, Marele Voevod se aşează la volan :
    -     -  Acuma conduc bine, nu-i aşa?

    -    -   Măria Ta conduce elegant,ca Majestatea Sa Regele şi repede ca Alteţa Sa Principele Nicolae.
       „Treisprezece” a pornit ca o vijelie spre grădina palatului...”

     

     
    Sursa: Săptămânalul “Realitatea ilustrată” – numărul din 26 martie 1931, articolul “Măria Sa Voevodul Mihai la meșteșug” semnat A. Dumbrăveanu

    deieri-deazi.blogspot.com

    0 0
  • 04/10/14--15:40: Google
  • Google a renuntat la „limba moldoveneasca”

    autor: Freya 10.04.2014

    google-a-renuntat-la-limba-moldoveneasca-si-a-revenit-la-motorul-de-cautare-in-limba-romana-18479097
    Compania Google a schimbat denumirea limbii în motorul de căutare pentru utilizatorii din Republica Moldova (Google.md). După ce, în anul 2006, Google a creat varianta în limba “moldovenească”, acum câteva săptămâni a revenit la motorul de căutare în “limba română”.
    Anterior, o serie de astfel de funcţii erau indisponibile pentru că Google nu dezvoltase instrumente localizate pentru “limba moldovenească”, motivul fiind că un robot nu poate face distincţie între limba română şi aşa-numita limbă “moldovenească”, potrivit agora.md.
    Sursa aminteşte că, în iunie 2012, Google a lansat un site, EndangeredLanguages.com, destinat conservării limbilor pe cale de dispariţie.
    Intitulat “proiectul limbilor în pericol”, acesta conţine peste 3.000 de limbi şi dialecte pentru care s-au creat înregistrări audio de înaltă fidelitate. De pe Evenimentul Zilei

    0 0
  • 04/10/14--16:14: Baza militara
  • 2014


    Sub apele insulei Diego Garcia, locul unde a fost răpit avionul malaiezian răpit, există o bază militară ultrasecretă sau chiar una extraterestră! Ea se află situată pe fundul Oceanului Indian şi o dovedeşte chiar Google Earth!


    Nu cu mult timp în urmă vorbeam despre faptul că la baza militară americană Diego Garcia din Oceanul Indian ar fi putut ajunge avionul malaiezian dispărut şi “răpit” de forţele americane (Am aflat misterul “Zborului 370″ al avionului malaiezian dispărut! El a fost deturnat de Marina Americană la baza militară Diego Garcia din Oceanul Indian, având o încărcătură biologică suspectă!).
    Acest atol de corali (Diego Garcia), aflat chiar în centrul Oceanului Indian, face parte din Teritoriul Oceanic al Indiilor Britanice; numele acestui teritoriu vine de la navigatorul spaniol Diego Garcia de Moguer, care l-a descoperit în secolul al XVI-lea. Dar, asta mai puţin are mai importanţă… cert este că în 1966, tot arhipelagul a fost închiriat de britanici Statelor Unite pe o perioadă de 50 de ani (deci, până în 2016), cu o posibilitate de o prelungire până în 2036. Aici, armata americană şi-a instalat o bază militară destul de importantă, de vreme ce Statele Unite şi-a adus aici celebrele bombardiere strategice B-52.
    Dar, cum Diego Garcia a devenit celebră printre conspiraţionişti odată cu bănuiala că aici ar fi fost răpit avionul malaiezian, acum, această bază militară stârneşte o suspiciune şi mai mare, dacă ne uităm la pozele de pe Google Earth. Precum se poate observa în imaginea de la începutul articolului, pe fundul apei, se pot vedea anumite instalaţii, care creează bănuiala că pe fundul oceanului din jurul lui Diego Garcia ar putea fi o bază militară ultrasecretă, sau, de ce nu, chiar o bază extraterestră! Conspiraţioniştii bănuiesc demult că în Oceanul Indian s-ar putea afla mai multe baze extraterestre (vezi articolul din 2012: Consiliul Andromeda a distrus o masivă bază submariană reptiliană de sub Golful Bengal).

    baza extraterestra Diego Garcia 2 lovendal.ro

    0 0
  • 04/11/14--00:49: Faptuitor de bine
  • “Noua Dreapta – faptuitor de bine in Romania”

    autor: FrontPress11.04.2014

    10Ştiind că protejarea şi refacerea mediului înconjurător este una dintre condiţiile absolut necesare pentru crearea unei noi Românii mai bune şi mai frumoase, Noua Dreaptă a participat pentru al treilea an consecutiv la proiectul “Plantăm fapte bune în România – Mişcarea Naţională de Împădurire”.
    La chemarea organizatorilor principali ai proiectului, o echipă constituită în jurul filialei mureşene a ND, alături de alţi aproximativ 100 de tineri din Tg-Mureş a participat în localitatea Tăureni din judeţul Mureş la cea de-a treia ediţie de împădurire, de data aceasta pentru a completa cu puieţi noi locurile unde s-au uscat puieţii plantaţi anii trecuţi. Timpul a fost excelent pentru muncă, s-au închegat legăturile de camaraderie dintre noi, s-au făcut noi cunoştinţe. După ce plantarea a luat sfârşit, binecuvântarea a fost că imediat a început ploaia, ceea ce înseamnă că cele câteva sute de puieţi plantaţi au şanse mari să se prindă, să înverzească şi să crească anul acesta.
    Pentru sprijinirea acestei acţiuni membrii Noii Drepte au primit şi o diplomă de participare semnată de către coordonatorii “Plantăm fapte bune în România”  pe care stă scris:
    “Ca recunoaştere pentru sprijinul acordat iniţiativei ‘Plantăm fapte bune în România’, NOUA DREAPTĂ primeşte titlul de făptuitor de bine din România. Titlul este dovada implicării exemplare în beneficiul comunităţii şi înseamnă şi o promisiune de a face fapte bune în continuare.”
    1Ne simţim onoraţi de această apreciere. Felicităm călduros iniţiatorii şi coordonatorii acestei acţiuni cât şi pe toţi ceilalţi participanţi. Îi asigurăm că, în funcţie de posibilităţi, îi vom sprijini necondiţionat prin munca noastră şi de acum înainte. Bucuria este şi de partea noastră căci ştim că doar prin efort şi fapte putem realiza România nouă şi frumosă pe care ne-o dorim cu toţii. Vă mulţumim!
    “Să nu ne luăm după lume! SĂ FACEM NUMAI FAPTE BUNE!” Biroul de presă al Noii Drepte Mureş

    7865432 9

    0 0
  • 04/11/14--01:17: :)))


  • 0 0


    0 0
  • 04/11/14--05:32: Tokes
  • Premierul UNGARIEI il baga pe TOKES in Parlamentul European

    autor: FrontPress 11.04.2014

    tokesPastorul extremist Laszlo Tokes, în prezent europarlamentar independent din partea României, a anunţat că va candida din nou, dar de data aceasta pe listele unui partid din Ungaria.
    Acesta va fi numărul 3 pe lista pentru alegerile europarlamentare a partidului Fidesz de guvernământ din ţara vecină, al premierului Viktor Orban. Formaţiunea conservatoare a câştigat duminica trecută alegerile parlamentare din Ungaria.
    Anunţul fostului episcop reformat în legătură cu locul eligibil de le lista Fidesz a fost făcut chiar de la Budapesta, în cadrul unei conferinţe de presă.
    Conform Mediafax, pe locul 6 din listă se află tot un candidat din România, europarlamentarul Kinga Gal, născută la Cluj-Napoca, în 1970.
    În România, singurul partid al minorităţii maghiare care are candidaţi pentru Bruxelles este UDMR, aminteşte Digi24. Partidul Popular Maghiar din Transilvania, înfiinţat sub patronajul lui Laszlo Tokes, a declarat că nu va avea liste pentru europarlamentare. Potrivit reglementărilor europene, cetăţenii maghiari cu domiciliul în România nu îl vor putea vota pe Tokes.
    În ultimii cinci ani, Laszlo Tokes s-a aflat în atenţia opiniei publice cu mai multe declaraţii controversate care au avut ca punct central autonomismul maghiar şi contestarea statalităţii României. De exemplu, în vara anului trecut, acesta i-a cerut premierului Ungariei să ofere un statut de „protectorat“ Transilvaniei, aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud. Declaraţia lui Tokes a stârnit un val de nemulţumiri atât în rândul populaţiei, cât şi al politicienilor. Tocmai din cauza acestor derapaje repetate, pe numele europarlamentarului a fost formulată o plângere penală din partea organizaţiei naţionaliste Noua Dreaptă, acesta fiind acuzat de “trădare”. Sursa: FrontPress.ro

    0 0


    0 0

    Dacă tu ai dispărea
    Într-o noapte oarecare
    Dulcea mea, amara mea,
    Aş pleca nebun pe mare.

    Cu un sac întreg de lut
    Şi-o spinare de nuiele,
    Să te fac de la-nceput
    Cu puterea mâinii mele.

    Lucru lung şi monoton
    Să te înviez, femeie,
    Eu, bolnav Hyperion
    Hai şi umblă, Galatee !

    Dacă tu ai dispărea...
    Fi-ţi-ar moartea numai viaţă,
    Dulcea mea, amara mea,
    Aş pleca în ţări de gheaţă.

    Să te fac din ţurţuri reci,
    Să te-mbrac în promoroacă,
    Şi apoi să poţi să pleci
    Orişiunde o să-ţi placă…

    De-ai cădea într-adevăr,
    În momentul marii frângeri,
    Aş veni la tine-n cer
    Să te recompun din îngeri.

    Şi pe urmă aş pleca,
    Umilit şi iluzoriu,
    Unde este casa mea,
    O mansardă-n purgatoriu.

    Dacă tu ai dispărea
    Şi din râsu-mi şi din plânsu-mi,
    Te-aş găsi în sinea mea,
    Te-aş zidi din mine însumi !


    0 0
  • 04/11/14--09:12: :)))


  • 0 0
  • 04/11/14--09:21: Legiunea straina
  •  mine

    LegiuneaStraina.eu

    Link to Legiunea Straina

    Posted: 10 Apr 2014 06:56 AM PDT
    Rusia se află în mijlocul unui scandal internaţional în urma alipirii peninsulei Crimeea şi a situaţiei tensionate din Ucraina, iar NATO nu s-a ferit să anunţe că “va lua măsurile ce se impun” în cazul în care vreuna dintre ţările membre ale Alianţei se simte ameninţată.
    russia armata
    Joi, presa internaţională a informat că generalul Philip Breedlove, comandantul NATO în Europa, însărcinat să prezinte contramăsuri faţă de ameninţările militare ruse la adresa Ucrainei, a declarat că acestea pot include desfăşurarea de trupe americane în state est-europene membre ale Alianţei care se simt ameninţate.
    “În esenţă, căutăm un pachet de măsuri terestre, aeriene şi maritime care să consolideze asigurările celor mai estici aliaţi. Sunt însărcinat să prezint (măsurile) până săptămâna viitoare. Intenţionez să le prezint mai devreme”, a spus generalul.
    Statele Unite ale Americii ocupă de mult timp prima poziţie într-un clasament al celor mai importante zece puteri militare din lume.
    Site-ul Global Firepower a realizat o astfel de ierarhie în baza unor indici care iau în calcul mai mulţi factori, precum capacităţile militare terestre, aeriene şi maritime ale fiecărei ţări, numărul de militari, resursele de care dispune ţara respectivă, situaţia financiară şi poziţia geografică.
    TOPUL celor mai puternice 10 puteri militare din lume:
    1. SUA
    Realizatorii ierarhiei menţionează că puterea unei armate a stat întotdeauna în numărul de soldaţi activi şi nu în capacitatea tehnică. SUA deţin un număr total de 1.430.000 de cadre militare active, în timp ce personalul militar în rezervă se ridică la 850.000.
    În plus, Statele Unite se bazează pe un număr de peste 145 de milioane de posibili soldaţi, respectiv aproximativ jumătate din populaţia ţării (316,6 milioane de locuitori).
    În ceea ce priveşte forţa terestră, SUA deţin 8.325 de tancuri, 25.782 de vehicule de luptă blindate, 1.791 de piese de artilerie tractate, 1.330 de lansatoare de rachete, 1.934 arme cu autopropulsie şi 28.000 de sisteme de arme portabile AT.

    La capitolul putere aeriană, SUA au 13.683 de aparate de zbor, dintre care 6.000 de elicoptere, 2.270 de avioane de luptă, peste 5000 de avioane de transport şi 914 elicoptere de atac.
    Forţele navale ale SUA sunt formate din 473 de nave, dintre care 10 portavioane cu propulsie nucleară, 15 fregate, 62 de distrugătoare, 72 de submarine şi 13 nave de coastă.
    2. Rusia
    La o populaţie de 145 de milioane de locuitori, Rusia are 766.000 de cadre militare active şi 2,48 de milioane de cadre militare în rezervă.
    Forţe terestre: 15.500 de tancuri, 27.600 de vehicule de luptă blindate, 4.600 piese de artilerie tractate şi 3.700 de lansatoare de rachete.
    Forţe aeriene: 3.082 total avioane, 973 de elicoptere, 1.289 de avioane de luptă.
    Forţe navale: un portavion, 63 de submarine, 4 fregate, 13 distrugătoare, 65 de nave de coastă (352 – total nave)
    3. China
    China a anunţat în luna martie a acestui an că va creşte cu 12,2 la sută bugetul său militar în 2014, ceea ce reprezintă o nouă creştere de două cifre în ultimii ani. Bugetul apărării chinez este al doilea cel mai ridicat din lume, dar se află cu mult în spatele celui al Statelor Unite (632,8 miliarde de dolari aşteptaţi în acest an)
    China deţine însă supremaţia la capitolul efectiv de militari, cu un număr de 2.285.000 de cadre militare active şi 2.300.000 de militari în rezervă.
    De asemenea, dintr-un total de 1,34 de miliarde de locuitori China se poate baza pe 749 de milioane de posibile cadre militare.
    Forţe terestre: 9.150 de tancuri, 4.788 de vehicule de luptă blindate, 6.246 piese de artilerie tractate şi 1.770 de lansatoare de rachete.
    Forţe aeriene: 2.788 total avioane, 856 de elicoptere, 885 de avioane de luptă.
    Forţe navale: un portavion, 69 de submarine, 45 fregate, 24 distrugătoare, 353 de nave de coastă (520 – total nave)
    4. India
    5. Marea Britanie
    6. Franţa
    7. Germania
    8. Turcia
    9. Coreea de Sud
    10. Japonia.

    0 0
  • 04/11/14--09:49: Neotrotkism
  • “Neotrotkismul de dreapta” ca agent antiromanesc de ocupatie

    autor: FrontPress11.04.2014

    trotkiDin păcate, în România spectrul de dreapta este monopolizat în totalitate de „neotroţkismul de dreapta” , care a fost implantat în mediul românesc în calitate de „cal troian” care trebuia să dizolve „stalinismul ceauşist”, nimicind orice mecanism intern care ar împiedica alinierea României la interesele marilor jucători globali.
    Neotroţkiştii sunt prezenţi puternic în mediul intelectual „mainstream”, societatea civilă, serviciile secrete şi în partidele politice din România.
    De ce totuşi neotroţkismul a reuşit să monopolizeze „dreapta” românească? Probabil din contul fundalului „anticomunist” de după 1989, prin cultivarea rusofobiei, dar şi datorită sprijinului din partea cercurilor neotroţkiste americane şi comunităţilor iudaice emigrate din România în SUA în perioada lui Ceauşescu.
    Care este atitudinea neotroţkistului faţă de ţăranul român?
    E destul să analizăm poziţia lor în problema extragerii gazelor de şist în comuna Pungeşti. Aici ţăranul român a devenit brusc „reacţionar”, „agent al Kremlinului”, „un pericol pentru dezvoltarea capitalismului”, iar drepturile lui, inclusiv şi în calitate de proprietar, sunt privite ca nesemnificative, chiar periculoase.
    Ce atitudine au neotroţkiştii faţă de Biserica Ortodoxă?
    E interesant că pretins „conservatoare”, neotroţkiştii români se arată cel mai interesaţi de soarta iudaismului în România, romano-catolicismului şi greco-catolicismului. Biserica Ortodoxă este tratată ca o „instituţie reacţionară”, pe alocuri fascistă sau chiar „o unealtă a comunismului” şi „imperialismului rus”. Desigur, în acelaşi timp, se încearcă deconspirarea relaţiei „criminale” dintre aparatul represiv comunist şi clerul ortodox pentru compromiterea autorităţii Bisericii Ortodoxe. În acest context, pentru un neotroţkist, ortodox devine un echivalent al „stalinismului”, în timp ce iudaismul, catolicismul şi uniaţii sunt „piloni ai democraţiei”. Desigur, neotroţkiştii pledează pentru separarea Bisericii de stat şi laicizarea societăţii, mai ales când este vorba de ortodoxie.
    Care este atitudinea neotroţkiştilor faţă de Familia Tradiţională?
    Pur declarativă. De regulă, neotroţkişti condamnă interzicerea avortului, considerându-l drept o poltică „ceauşistă”. Au atitudine moderată faţă de minorităţile sexuale şi se opun culturii patriarhale şi sprijină egalitatea gender.
    Care este atitudinea neotroţkiştilor faţă de statul Român?
    Pentru neotroţkişti statul român este un copil handicapat al „lumii civilizate”, care este sortit să fie doar un satelit al marilor puteri. Pentru neotroţkişti, existenţa României ca stat independent nu are niciun sens. România urmează a fi divizată (prin „regionalizare”), apoi lichidată (prin „cedarea masivă de suveranitate”). În opinia neotroţkiştilor, românii trebuie să se detaşeze de „trecutul totalitar”, dar şi de „criminalii de război”, să condamne holocaustul şi să interzică orice „manifestare a legionarismului” şi fundamentalismului ortodox. Dintr-un stat suveran, România trebuie să devină o piesă care să participe la „revoluţia mondială” prin care sunt răspândite „valorile democratice” în toată lumea. Iată de ce neotroţkiştii români salută şi sprijină cu ambele mâini orice revoluţie care vine să debarce regimurile neloiale intereselor americane şi să condamne revoluţiile cu caracter antioccidental, fără a intra în particularităţile politico-ideologice şi fără a lua în consideraţie interesele naţionale ale României.
    Care este viziunea neotroţkiştilor asupra poziţiei geopolitice a României?
    Potrivit neotroţkiştilor, România nu are o altă alternativă decât calitatea de pion al Statelor Unite ale Americii. În această privinţă, neotroţkiştii se arată pe alocuri chiar eurosceptici, însă euroscepticismul lor este unul mai curând pro-american decât pro-românesc. Ei sunt solidari cu „Fuck EU!” al Victoriei Nuland, atât timp cât sunt vizate interesele Casei Albe în Europa de Est. Desigur, politică externă trebuie să reiasă din concepţia neotroţkismului american din perioada războiului rece: Israel şi SUA sunt jandarmii ai „lumii civilizate”, iar românii au onoarea de a se jertfi pentru aceşti jandarmi în lupta cu „pericolul islamic”, „terorismul internaţional” şi Rusia. Desigur, nimeni din ei nu se întreabă de ce România ar trebui să se angajeze într-un război geopolitic străin, în care nu îi sunt luate în consideraţie interesele naţionale.
    Viziunea economică a neotroţkismului
    Potrivit neotroţkiştilor români, doar marele capital străin (în special cel american) poate garanta dezvoltarea şi securitatea naţională a României. Statul român ar urma să se retragă din toate sferele economice, lăsându-şi soarta pe seama „mâinii invizibile” (americane, desigur). România este integrată şi dezintegrată cu paşi rapizi în economia globală, iar marile companii forează fiecare milimetru de pământ în căutarea aurului, petrolului şi gazului natural, transformând pământul românesc într-un loc de nelocuit. Desigur, oricine se opune acestor procese, este trecut repede în lista „agenţilor ruşi”, „duşmani ai capitalismului” şi „lumii civilizate”. Capitalul american are un soi de „misiune civilizatoare”, în faţa căruia ţăranul român, producătorul autohton nu sunt decât partizani ai „barbariei orientale” şi a corupţiei. „Banul american aduce democraţia americană”, iar orice discurs care ar viza interesele naţionale româneşti, nu ar fi decât o piedică în calea „expansiunii valorilor democraţiei liberale”. Neotroţkiştii nu cred în nicio reformare a societăţii româneşti, pentru că „românul este incurabil de barbar” şi un „ratat al istoriei”. Unica cale spre „fericire şi siguranţă” nu este decât sporirea prezenţei americane în România în toate sfere posibile şi diminuarea rolului românilor în propriul lor stat. Cine se opune acestui „deziderat sfânt”, trebuie marginalizat, exclus sau lichidat, în calitatea lui de „extremist” sau „agent al inamicilor SUA”. De Octavian Racu


    0 0
  • 04/12/14--00:51: Autobuzele trecutului

  • Cum arătau autobuzele trecutului? Descoperim forme atipice, paşi interesanţi în evoluţia acestora, inovaţii, în general foarte multe lucruri ce ni se par ciudate astăzi. Remarcăm de asemenea că se practica, foarte des la începuturi, călătoria pe acoperiş. Iată câteva modele de autobuze vechi ce parcă nici nu ne vine să credem că au existat vreodată …
    Autobuze-vechi-1
    Autobuzul de mai sus a fost construit în anul 1902 de Fischer Petrol Electric USA şi importat de London General Omnibus Company.
    Autobuze-vechi-3
    Acest autobuz cu abur a fost utilizat în anul 1902, în oraşul Hoquiam din statul Washington. Călătoria pe acoperiş era tentantă şi se pare că era şi permisă. Accesul la locurile de sus se făcea însă pe o scară ceva cam incomodă …
    Autobuze-vechi-2-1
    În anul 1904 compania Thomas Tilling Ltd din Londra, care deţinea 7000 de cai utilizaţi pentru vehiculele cu tracţiune animală, pune în circulaţie primele autobuze motorizate, ceva mai moderne, cu 16 locuri în interior şi 18 locuri în aer liber.
    Autobuze-vechi-2
    Autobuzul din imagine, motorizat şi de mare capacitate, a fost construit în anul 1914 de George Schlitz prin convertirea celui mai mare autobuz din lume la acea vreme, autobuzul Stephenson cu 120 de locuri, de la tracţiunea animală cu 10 cai la tracţiunea motorizată. Tractorul (Martin Tractor) avea 3 roţi şi era construit de Knox Automobile Company. Câştigul de putere a permis transportul mai multor călători (unde credeţi?) chiar şi pe acoperişul autobuzului …
    Autobuze-vechi-4
    Acestea erau autobuzele în care călătoreau oamenii în marile oraşe, în primii ani ai secolului 20, la începuturile transportului în comun …
    trecut.wellcome.ro 

    0 0
  • 04/12/14--01:15: Nationalism
  • Nationalismul intre pacat si virtute

    autor: FrontPress 12.04.2014

    tricolorÎn zilele noastre, definite de o ideologie „corectă politic”, pare desuet să vorbești despre identitate națională și – cu atât mai mult – despre dragoste de neam. Toate acestea ar aparține unei concepții politice și unei ideologii bune pentru secolul XIX, dar cu totul depășite de evoluția gândirii. Cu toate acestea, în ciuda ideologiei dominante, în fața eșecului multiculturalismului, vedem la tot pasul o resurgență a naționalismului. Pentru că, să fim clari, multiculturalismul este un abuz intelectual, care introduce pe „piața ideilor” un relativism furibund. Și când până și mai marii Europei (cei care contează în jocul puterii, în frunte cu Germania și Franța) își exprimă deschis îndoielile în privința lui, omul obișnuit, cu „common sense”, are cu atât mai multe motive să-l pună sub semnul întrebării. Așadar, în fața unei gândiri ce neagă identitatea – politică și/ sau culturală – răspunsul pe care îl auzim din ce în ce mai des este o întoarcere la valorile naționale și la cultura (în sensul mai larg, de regulă a vieții) națională.
    În cele ce urmează voi încerca să plasez naționalismul (sau diferitele sale tipuri) într-un cadru cultural care să-i pună în evidență anumite afinități și contradicții. Precizez că voi folosi termenii „naționalism” și „iubire de neam” ca pe niște sinonime relative. Nuanța apare din aceea că în timp ce primul e mai degrabă un concept politic (și, ca atare, o creație relativ nouă a culturii europene), al doilea își întinde rădăcinile până în metafizică, fiind de altfel termenul preferat de marele teolog român Dumitru Stăniloae.
    pr-dumitru-staniloae-medaliÎn context european (ortodox, dar nu numai), naționalismul apare mai mereu legat de tradiție. Nu voi insista asupra naționalismelor ce se revendică din diferite credințe precreștine, mai mult sau mai puțin reale. În contextul Bătrânului Continent, dominanta culturii tradiționale este creștinismul. Dar există oare compatibilitate între acesta și iubirea de neam? Unii merg până la a le confunda, alții văd între ele o opoziție ireconciliabilă. Cei din urmă se bazează pe caracterul universal al creștinismului, din care s-a născut, de altfel, și ideea universală umanistă. Altfel spus, pe faptul că despărțirea în neamuri nu ar putea fi decât o siluire a caracterului universal al omului. În viziunea ortodoxă, „toate aceste dezbinări naționaliste nu au fost decât urmarea căderii în păcat”[1], pentru că „noi nicăieri nu vedem o propovăduire creștină a urii”.[2] Cred că este destul de clar ce vrea să spună arhimandritul athonit. Vreau însă să atrag atenția asupra a două cuvinte: dezbinare și ură. Când naționalismul duce la aceste lucruri – sau, mai rău, se naște din ele – poate fi socotit de-a dreptul păcat. Acest fel de iubire de neam e o formă extinsă la scară largă a ceea ce Părinții Bisericii numesc „iubire pătimașă de sine”, adică, într-un cuvânt, a egoismului. Există însă și un alt fel de naționalism?
    Dacă dezbinarea e consecința căderii în păcat, în schimb diversitatea neamurilor e o expresie a bogăției firii omenești. Bogăția însușirilor sădite de Dumnezeu în cuplul primordial se găsește răspândită în toate neamurile, familiile și persoanele, fiecare scoțând în prim plan anumite forme de manifestare ale universalității umane. Așa se face că la Cincizecime, care pentru creștini este actul de naștere a Bisericii, Sfântul Duh le-a unit pe cele despărțite, lucru exprimat prin aceea că apostolii au vorbit în limbile neamurilor din Ierusalimul acelor vremuri. Trebuie reținut: i-a unit pe toți în înțelegere, dar nu a abolit limbile ca forme de expresie, nu a instituit un soi de „esperanto sacru”, ci le-a lăsat în diversitatea lor. Ceea ce de la Turnul Babel încoace fusese pricină de dezbinare devine de acum bogăție comună tuturor. Cu alte cuvinte, ideea (izvorâtă din teologia trinitară) că fiecare om exprimă în sine întreaga omenire, dar într-o formă proprie, se aplică și neamurilor. Iar unicitatea nu (mai) este pricină de dezbinare.
    Folosind o imagine familiară, vom spune că, pentru a putea realiza o compatibilitate între universal și particular, trebuie să privim neamurile ca pe instrumentele unei orchestre simfonice: fiecare își are rolul bine definit și inconfundabil (și nu doar instrumentele singure, ci și partidele, grupurile de instrumente) și doar cultivându-și caracteristicile proprii poate, împreună cu celelalte, să dea naștere unei simfonii. Privită din această perspectivă, cultivarea identității naționale contribuie la îmbogățirea întregii omeniri. Sfântul Dionisie Areopagitul, important Părinte și teolog din primele veacuri creștine, atestă faptul că fiecare neam are un înger păzitor. Cum îngerii Îl slăvesc împreună pe Dumnezeu, e firesc să tragem concluzia că viața naturală a neamurilor este în armonie, dar nu în confuzie.
    Privite în dimensiunea lor universală (și creștină), neamurile ar trebui să ilustreze principiul unității în diversitate. De fiecare dată când unul dintre cele două elemente este accentuat în dauna celuilalt, echilibrul se pierde și se ajunge la distorsiune. Excesul de unitate duce la uniformizare și dictatură, excesul de diversitate la anarhie. Se cuvine aici făcută distincția între personalism – viziune prin excelență creștină – și individualismul glorificat în gândirea contemporană. Persoana este unică, dar își afirmă unicitatea doar în relație cu alte persoane unice, structura firii umane fiind prin excelență una a comuniunii. La polul opus, individul se afirmă prin izolare, care duce în chip logic la fărâmițare și dezbinare.
    Revenind la naționalism sau la iubirea de neam, putem identifica trei versiuni curente ale acestuia. Prima este cea xenofobă, care ilustrează prin excelență dezbinarea – o națiune se afirmă în detrimentul alteia și, în cele din urmă, al tuturor celorlalte. E un principiu ce a îmbrăcat de-a lungul timpului multe nuanțe – unele hidoase prin lașitatea lor, altele eroice, dar nu mai puțin nocive din perspectivă general umană. Al doilea tip de naționalism a fost exprimat sintetic de liderul Frontului Național din Franța anilor 1970-1980, Jean Marie Le Pen: iubesc toate popoarele, dar îl iubesc pe al meu mai mult. Pe plan politic, acest fel de gândire poate funcționa până la un punct, însă din perspectivă creștină este și el inacceptabil. La nivel religios, acest tip de naționalism (cu ecouri și din primul) a dat naștere ereziei filetismului, care pune neamul mai presus de credința (universală) în Hristos. De o formă „intelectualizată” a acestuia îl acuza cândva Nichifor Crainic pe Nicolae Iorga, despre care spunea că folosește credința și Biserica doar ca suport pentru ideea națională. Ajungem, în sfârșit, la tipul al treilea al iubirii de neam – care nu face ierarhii, ci respectă linia sângelui și a culturii naționale (în proporții variabile), cultivă unicitatea ansamblului de trăiri propriu unui neam și unei limbi, dar în cadrul simfoniei universale în care toate „instrumentele” au valoare egală.
    Cu alte cuvinte, cultivându-și propria identitate, naționalistul creștin păstrează și dezvoltă un patrimoniu prin care neamul lui exprimă una dintre ipostazele universalității. Este suficient să ne referim aici numai la limbă: nu degeaba se spune că nu există posibilitatea unei traduceri perfecte. Fiecare limbă exprimă aspecte ale trăirii universal-umane într-un fel unic și irepetabil. De aceea, pierderea acestei expresii ar fi o pierdere pentru întreaga omenire. Și același lucru se poate spune și despre alte trăsături identitare ale neamurilor.
    De multe ori, în problemele ce țin de neam / națiune, motivațiile se amestecă. Conștiința de neam există – mai bine definită sau mai difuză – din cele mai vechi timpuri. Pe plan politic, una dintre manifestările ei concrete a fost apariția statelor naționale în secolul XIX. Dar dacă la baza acesteia a stat, măcar în parte, dorința de unitate și libertate a celor de același neam, faptul politic în sine a avut și o altă motivație. Cei care, ajunși la putere în diferite părți ale Europei, s-au unit sub idealul zis progresist al Revoluției Franceze, în fapt un ideal deicid, regicid și paricid, au avut tot interesul fărâmițării marilor imperii, pe principiul „divide et impera”. Din acest motiv, pe lângă manevrele politice, au încurajat și dezvoltarea conștiinței culturale naționale, și astfel, în evoluția firească a lucrurilor, au apărut și diferite mitologii, menite să constituie o bază pseudo-istorică a conștiinței naționale. (Însă nu vreau să spun prin aceasta că figurile luminoase din istoria unei națiuni sau a alteia au fost exclusiv rodul unei imaginații „mitologizante” motivate cultural, așa cum sugerează unii contemporani, printre care și istoriograful Lucian Boia.) Doar aparent paradoxal, aceleași forțe încurajează astăzi diferite independențe și autonomii regionale. De fapt, principiul unei lumi dezbinate și, astfel, mai ușor de stăpânit, a rămas neschimbat de la 1848 încoace. Iar pe plan ideatic – oricât i-ar scandaliza acest lucru pe ultranaționaliștii opuși regionalizării – autonomiile regionale sunt consecința logică și directă a primelor două tipuri de naționalism enunțate mai sus: cel xenofob și cel care stabilește ierarhii valorice între neamuri. Și – tot doar aparent paradoxal – aceleași forțe pomenite mai devreme practică la alt nivel „excesul de unitate”, ducând la uniformizarea depersonalizantă ce domină astăzi multe dintre politicile culturale (dar nu numai!) ale Uniunii Europene.
    EUSSR-aȘi totuși, poate exista naționalism universal? Naționalism creștin? Părerea noastră este că da. Când, în Epistola către Galateni, Sfântul Apostol Pavel spune că „nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească, nici parte femeiască; pentru că voi toți una sunteți în Hristos Iisus”[3], nu elimină diferențele, ci stabilește o ierarhie. Cu alte cuvinte, totul devine subordonat lui Hristos. În paranteză fie spus, interpretarea conform căreia, prin respectiva frază, apostolul neamurilor ar înlătura deosebirile e un abuz intelectual. Dacă am urma acestui raționament, ar însemna că și diferențele de gen sunt abolite și că toate deviațiile „transgender” ale vremurilor noastre pot fi motivate scripturistic.
    Așadar, dincolo de stare socială, materială, neam, origine sau sex, trebuie să ne raportăm la Hristos și să facem din El criteriul nostru suprem de viețuire. Pentru că „cel ce-și iubește pe tatăl său ori pe mama sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; cel ce-și iubește pe fiul său ori pe fiica sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine”.[4] Pe de altă parte, tot Sfântul Apostol Pavel insistă pe respectarea poruncii „cinstește pe tatăl tău și pe mama ta”[5]. Cu alte cuvinte, universalitatea umană exprimată în Hristos e mai presus de familie (și de neam), dar familia (și neamul) sunt cale spre ea și în această calitate trebuie cinstite. Însuși Sfântul Ioan Gură de Aur, marele predicator creștin din secolul IV, care are milostenia ca temă centrală a multor cuvântări și omilii, spune că cine le dă de pomană săracilor în timp ce familia lui suferă de foame își bate joc de porunca lui Dumnezeu și se face de râsul lumii. Paradox? Doar aparent. Pentru că nașterea într-o anumită familie și într-un anumit neam nu e întâmplătoare, iar facerea noastră de bine trebuie să pornească de la cei în mijlocul cărora ne-a pus Dumnezeu. E o abordare cât se poate de pragmatică: un om nu poate să ajute dintr-o dată toată omenirea (deși scopul final acesta este). Va începe, așadar, cu cel de lângă el – iar aceadtă apropiere se înțelege atât fizic, geografic, cât și cultural. Și cine dă o mărturie mai cutremurătoare a iubirii de neam decât iudeul creștinat Pavel, care scrie că ar vrea să fie anatema de la Hristos de dragul fraților lui celor de un neam după trup?[6]
    Astfel, înțelegem bine că nu orice naționalism este bun din perspectivă creștină. Orice naționalism care dezbină este păcat. Creștinul care își iubește neamul trebuie dar, în zilele noastre, să evite de pildă cu orice preț raportarea la modele de tip Orba sau – vai! – Erdogan. Această versiune a iubirii de neam este „pericolul naționalismului” despre care vorbește arhimandritul Sofronie. Tot în paranteză fie spus, faptul că există oameni care se mărturisesc creștini și vorbesc admirativ despre pseudo-patriotismul schizofrenic al lui Ceaușescu și al așa-zișilor național-comuniști este cel puțin penibil.
    n-ceausescuDar naționalismul nu este nici obsolet, depășit, negativ, așa cum vrea să ne convingă mentalitatea dominantă de astăzi. Un creștin își iubește în chip firesc neamul și îi apără identitatea de expresie ca pe un dar de la Dumnezeu. Din punct de vedere politic, astăzi, un stat național – de preferat având în frunte un rege, ca simbol al unității – continuă să fie o premisă bună (dar nu suficientă) pentru acest „program”. Însă dacă ne este îngăduit – uneori chiar poruncit – să ne apărăm identitatea de cei care o amenință, a o vedea ca pe o concurență cu alte neamuri este o abatere de la menirea noastră universală în Hristos. Politic vorbind, uneori conflictele sunt inevitabile. Dar țelul final trebuie să fie depășirea lor. (Iar în acest sens, naționalismul religios exclusivist al grecilor sau al rușilor este o schimonosire a învățăturii lui Hristos, deși, fără îndoială, aceste două neamuri au adus o contribuție de o valoare covârșitoare la expresia creștină a lumii.) Și, de multe ori, afirmarea cea mai bună a identității se face prin jertfă. Acest lucru mi-a fost confirmat de moaștele sfinților români morți în închisorile comuniste, unele dintre ele venerate astăzi la schitul românesc Prodromu din Muntele Athos. Prezența lor acolo arată că sfinții aceștia români necunoscuți și încă necanonizați oficial răspândesc mireasma lui Hristos pentru toate neamurile, mărturisind astfel, mai bine decât orice victorie politică sau militară, despre jertfa neamului românesc. De Paul S. Grigoriu


    0 0
  • 04/12/14--01:49: :)))


  • 0 0
  • 04/12/14--07:46: Iozef Bem
  • Imaginea neretusata a generalului Jozef Bem, autor al genocidului antiromanesc din Ardeal

    autor: FrontPress12.04.2014

    Bem JosefÎntre „eroii”, dar nu şi „martirii” războiului civil din Tranilvania, botezat impropriu Revoluţia de la 1848, fabricaţi de istoriografia maghiară, alături de cei 13 generali executaţi de Curtea vieneză pentru încălcarea jurământului militar, se află şi generalul Jozef Bem (foto), sau, în forma maghiarizată, Bem Jozsef.
    Cine a fost generalul Bem? Polonez de naţionalitate, născut la 14 martie 1745 la Tarnow, urmează o carieră militară obişnuită, lipisită de strălucire. Aceasta, până in timpul evenimentelor din primăvara anului 1848, când – la 14 martie – preia conducerea mişcării antihabsburgice de la Viena, trădând legământul militar şi tronul imperialilor.
    Mişcarea revoluţionară din capitala Imperiului Austriac va fi curând înfrântă, iar generalul Jozef Bem fuge în Ungaria, cuprinsă şi ea de rebeliune, şi intră în solda guvernului lui Kossuth Lajos, care îi încredinţează comanda trupelor „revoluţionare” maghiare şi secuieşti din Translvania. ÎN PLAN POLITIC, RESPONSABILUL PENTRU GENOCIDUL CONTRA ROMÂNILOR ARDELENI RĂMÂNE KOSSUTH LAJOS; EXECUTORUL FIDEL AL ORDINELOR DE DECIMARE A POPULAŢIEI ROMÂNEŞTI A FOST ACEST JOZEF BEM, CARE LE-A CERUT OSTAŞILOR SĂ LUPTE „VITEJEŞTE” CU CIVILII (PESTE 40.000 DE MORŢI), SĂ ŞTEARGĂ DE PE FAŢA PĂMÂNTULUI PESTE 300 DE SATE ROMÂNEŞTI, SĂ DISTRUGĂ BISERICILE ROMÂNEŞTI ŞI SĂ LICHIDEZE INTELECTUALITATEA ROMÂNĂ!
    În rest, a fost un comandant mediocru şi fără noroc. Deşi, la Dej, îl înfrânge pe feldmareşalul austriac Anton von Puchner şi va ocupa Sibiul şi Braşovul, în dreptul lui nu putem consemna decât înfrângeri: în toate confruntările cu armata de ţărani şi târgoveţi a lui Avram Iancu, înfrângerea de la Ocna Sibiului în bătălia cu armata austriacă, eşecul în confruntarea cu ruşii, la Albeşti (Sighişoara) şi – în fine – dezastrul militar al „revoluţionarilor” maghiari, la Timişoara, din 9 august 1849, unde trupele ungureşti au fost spulberate de cele austriece şi ruseşti.
    Capitularea ungurilor a avut loc patru zile mai târziu, la Şiria (Arad), în data de 13 augut 1849, iar cei 13 generali, tot atât de pur etnic maghiari precum slovacul Kossuth şi polonezul Bem, au fost judecaţi şi executaţi pentru înaltă trădare.
    Nu şi generalul Jozef Bem, care şi-a luat din vreme tălpăşiţa şi a fugit taman în… Imperiul Otoman! Acolo s-a converit imediat la islamism şi a devenit înalt demnitar turc sub numele de Amurat Paşa. Ne întrebăm ce schimbări de orientare ar mai fi avut şi pe acolo şi în slujba cui s-ar mai fi pus pentru o soldă mai substanţială acest mercenar înnăscut, dat fiind faptul că la scurtă vreme după aceea a avut loc războiul Crimeii, dacă nu s-ar fi întâlnit cu „doamna cu coasa”, la 10 decembrie 1850, la Aleppo (astăzi Halab), în Siria…
    Aşadar, acesta este profilul biografic şi moral al personajului care e transformat într-o personalitate de prim rang a istoriei Ungariei din secolul al XIX-lea. Un trădător învederat, gata să slujească orice cauză, dacă era bine retribuit, un criminal de război în timpul disensiunilor interetnice din Transilvania de la 1848-1849…
    În perioada dualismului austro-ungar, la Târgu-Mureş, lui Jozef Bem i-a fost înălţată o statuie, încă o dovadă că sprijinul acordat de aristocraţia maghiară era scump plătit de Curtea imperială de la Viena, inclusiv prin acceptarea de a fi amplasate monumente întru cinstirea foştilor duşmani ai imperiului.
    Despre soarta acesteia, după Primul Război Mondial, dar şi despre faptul că nici secuii nu aveau prea multe motive să regrete dărâmarea ei, dat fiind modul dispreţuitor şi arogant în care îi tratase generalul Bem, aflăm dintr-un articol apărut în bilunarul „Mureşul”, organul Partidului Naţional Român, Anul III, Nr. 4 – Târgu-Mureş, din 10 februarie 1924, p. 2-3:
    „SĂCUII ŞI GENERALUL BEM
    În piaţa oraşului Tg.-Mureş [Piaţa Trandafirilor - n.n.] sta înainte de 1918 statua lui Iosif Bem – de naţionalitate polon, care nici nu ştia ungureşte -, general în armata revoluţionară maghiară din 1848-1849. În revoluţia noastră dela finea [sfârşitul - n.n.] anului 1918 s’a demontat statua, fiindcă era simbolul unei puteri care a dispărut pe veci de pe aceste plaiuri. Soclul a stat încă, până acum câteva luni, când primăria a îndepărtat şi această ultimă rămăşiţă din trecut. Şi la demontarea statuei ca şi la a pedestalului, presa noastră minoritară ţipa şi înjura sau simula durerea…
    Oare de ce? Căci motive istorice nu avem nici noi, nici „săcuii” ca să se menţină statua numită. Poate că o fi învins el trupe austriece: Nouă însă ne putea impune [impresiona - n.n.] Bem cu atât mai puţin, cu cât oştirile trimise de el contra românilor totdeauna au fost bătute: de două ori fiind conduse de maiorul Hatvani, apoi cele de sub comanda colonelului baron Kemeny Farcaş ca şi „voinicii” conduşi de însuşi Pavel Vasvary – rămas şi el pe câmpul de luptă de la Fântânele -, tot atâtea oştiri trimise de generalul Bem contra moţilor lui Iancu, pentru ca apoi de abia să se reîntoarcă din acestea căţiva oameni, cari să vestească dezastrul.
    Dar nici săcuii nu credem să aibă motive pentru deplângerea îndepărtării monumentului…!
    Pentru a dovedi şi aceasta, publicăm în extras un ordin de zi al lui Bem, dat cătră săcui:
    ‘Curtea marţială, care s’a înfiinţat pentru a judeca pe aceia care şi’au trădat steagul, conducătorul şi camarazii prin fugă laşă de pe câmpul de luptă, a adus judecata. Şi la judecata s’a pronunţat în aşa fel, că au ar trebui să împuşc în casă săcuii, sau să aplic bastoane cu sutele [subliniere originală, sublinierea generalului Bem - n.n.]. Prima nu o voesc, căci cred că cine e pătruns de spaimă poate face încă serviciu bun patriei sale şi libertăţii, dacă trece peste frica-i de femeie bătrână ca pe vite etc..
    Dat la cartierul general din Bistriţa, la 5 Iunie 1849.
    Iosif Bem.’

    Concluziune: nici pentru români, nici pentru săcui – deşi din motive diferite – nu a fost de dorit menţinerea statuei, cu atât mai puţin a soclului, depoiat de ea. Prin urmare, Primăria crede a fi purces de astădată conform dorinţei unanime. Primar, Dr. A. Dandea”. De prof. Alexandru Ciubîcă (Târgu-Mureş) – Condeiul Ardelean

    0 0
  • 04/12/14--09:23: :)))


  • 0 0
  • 04/12/14--10:27: Clar de luna
  •  Clar de lună, de Șt. O. Iosif

    Lângă patul unde stau
    Bate luna pe podele,
    Nu ştiu luna bate, sau
    A căzut omăt pe ele.

    Fruntea mi-o ridic, privesc
    Luciul zărilor deşarte;
    Fruntea-mi cade şi gândesc
    Trist la ţara mea departe…



    0 0
  • 04/12/14--13:02: :)))


older | 1 | .... | 115 | 116 | (Page 117) | 118 | 119 | .... | 171 | newer