Are you the publisher? Claim or contact us about this channel


Embed this content in your HTML

Search

Report adult content:

click to rate:

Account: (login)

More Channels


Channel Catalog


Channel Description:

Impreuna vom construi cel mai mare blog scris in limba Romana.

older | 1 | .... | 118 | 119 | (Page 120) | 121 | 122 | .... | 171 | newer

    0 0
  • 04/18/14--20:46: OZN


  • Toate OZN-urile moderne sunt de origine pământeană, fiind inventate de Tesla! OZN-urile sunt alcătuite din bismut, ce are proprietăţi antigravitaţionale!

    Foto Nikola Tesla (1856-1943).

    Oare din ce sunt alcătuite OZN-urile, care par a avea o “propulsie antigravitaţională”? În 1996, un conspiraţionist, gazda unei emisiuni târzii de radio, a primit un pachet ce conţinea bucăţi de metal despre care expeditorul susţinea că fuseseră luate de la OZN-ul prăbuşit lângă Roswell, New Mexico, în 1947 (celebrul caz din istoria ozenistică). Puteau, oare, aceste simple bucăţi de metal să fie evidenţa care să dovedească realitatea OZN-urilor şi utilizarea de către acestea a tehnologiei electrogravitaţionale? Bucăţile de metal păreau într-o stare prea bună pentru ca povestea să fie adevărată, aşa că bucăţile au fost trimise pentru a fi analizate.
    Cu ajutorul spectroscopiei dispersive de unde, s-a descoperit că metalul era compus dintr-un aliaj de zinc şi magneziu cu straturi de bismut pur. Straturile pure de bismut erau de unu până la patru microni grosime într-o structură uşor ondulată, iar în afară de bismut nu s-a mai găsit nimic. Nu s-a găsit deloc oxigen, zirconiu sau vreun alt element – doar acestea trei. Experimentele cu energie înaltă efectuate asupra neobişnuitului metal au indicat o tendinţă de mişcare laterală. Din păcate, această cercetare nu a obţinut până acum niciun rezultat pozitiv.
    Dar, bismutul este în esenţă un material diamagnetic, care tinde să respingă un câmp magnetic. Existau lucruri ciudate în legătură cu bismutul OZN-ului de la Roswell, căci, practic, acestuia îi fuseseră adăugate încărcături pozitive, cum ar fi introducerea unui câmp de electroni pozitivi. Dar, acest fapt îşi are originea încă din 1917, odată cu Nikola Tesla şi descoperirile sale în legătură cu câmpurile electrice şi gravitaţia. De ce? Pentru că cel mai impresionant lucru ce s-ar întâmpla la creşterea fluxului pozitiv din bismut ar fi reducerea masei până la punctul în care să poate atinge chiar valoarea zero şi, astfel, obiectul să se ridice în aer, creând un corp plutitor.

    Să deducem de aici că OZN-ul prăbuşit la Roswell în 1947, precum şi alte OZN-uri observate de atunci, sunt de origine pământească, bazându-se pe cercetările lui Tesla?
    lovendal.ro      

    0 0
  • 04/19/14--06:04: :)))


  • 0 0
  • 04/19/14--06:04: :)))


  • 0 0
  • 04/19/14--08:03: Tudor Gheorghe

  • 0 0
  • 04/19/14--09:37: Document istoric
  • Document istoric: De ce sunt INTELECTUALII lasi ?

    autor: FrontPress19.04.2014

    1maiAți văzut vreodată un “intelectual” în timpul unei crize politice, sau unei prefaceri internaționale? Nu numai că e uluit și neiformat, asta încă n’ar fi o rușine prea mare. Dar e deadreptul înspăimântat, e copleșit de frică, e paralizat de panică.Umblă aiurit, pune întrebări oricui, ascultă pe oricine îi vorbește, are o încredere oarbă în orice dobitoc politic – și tremură pentru viața și libertatea lui ca cel din urmă dintre sclavi.
    Numai atunci își dă el seama ce puțin s’a “interesat” de viața socială din jurul său. Și caută pretutindeni sprijin, adăpost, încurajare. Renunță la orice demnitate personală, uită cu desăvârșire misiunea lui istorică; frica face din el o lichea și un sclav.
    De câte ori plutesc în aer psihoze politice, de câte ori se întâmplă sau se așteaptă ceva grav – o revoluție, o reformă acerbă, un atentat, o schimbare esențială a ordinei sociale – bietul “intelectual” român își pierde mințile.
    (Firește, vorbesc numai de “intelectualul” pur, de cel fără aderențe cu partidele sau grupările poltice). Încearcă atunci să facă cele mai umilitoare tranzacții; și nu de ordin concret, politic, ci tranzacții fără nici un profit, fără nici o eficacitate.
    Mărturisește oricărui om întâlnit că aprobă anumite gesturi politce, că și el a gândit așa, că bine se face ce se face etc. În noaptea insurecției comuniste de la Atelierele Grivița, am întâlnit un excelent romancier care, aflând de cele ce s’au întâmplat, mi-a deschis repede ultimul său roman, apărut chiar în zilele acelea, ca să-mi arate că și el a promovat o revoluție socială și antiburgheză. Poate că așa era. Dar nu lucrul acesta e semnificativ. Ci faptul că excelentul romancier s’a grabit să-și caute puncte de contact cu o mișcare socială despre care nu știa nimic, nu știa cine o face și contra cui, dacă are sorți de izbândă și de eficacitate, etc. Nu știa nimic. Scos din preocupările lui “intelectuale”, i-a fost frică. Tot așa le-a fost frică tuturor intelectualilor creștini de succesele “Gărzii de fier” și au început să o aprobe nu pentru că le convenea programul “Gărzii”, ci pentru că se temeau să nu fie suspectați și persecutați după o eventuală victorie a ei.
    Nu am nimic de zis contra intelectualilor care trec de o parte sau alta a baricadei, îndemnați de o anumită conștiință socială sau națională. Dar îmi repugnă lașitatea intelectualilor apolitici, care își descopăr deodată aderențe cu o mișcare socială în pragul izbânzii (sau care numai pare astfel).
    Și ei nu fac asta din interes, căci cei mai mulți n’au nimic de câștigat ca “intelectuali” dintr’o asemenea mișcare. O fac pur și simplu din frică, din lașitate. Frica ce își are rădăcina în lipsa de conștiință “funcțională” (dacă ni se iartă expresia), în lipsa conștiinței că ei ,”intelectualii”, reprezintă – în pofida oricărei violențe și a oricărei prostii politice – singura forță invincibilă a unei națiuni. Dacă orice intelectual și-ar da seama ce reprezintă el în societatea românească, și mai ales pe cine reprezinta el – puțin i’ar păsa atunci de orice revoluție, de orice război, de orice criză politică.
    Mare sau mică, biruită sau victorioasă, o națiune nu înfruntă eternitatea nici prin politicienii ei, nici prin armata ei, nici prin țăranii sau proletarii ei – ci numai prin ce se gândește, se descoperă și se creează între hotarele ei. Ceasul de azi sau de mâine poate fi stăpânit de oricine, fără ca o națiune să piară. Forțele care mușcă din eternitate, forțele care susțin istoria unei țări și-i alimentează misiunea ei – n’au nimic cu politicul, nici cu economicul, nici cu socialul. Ele sunt purtate și exaltate numai de către “intelectualii” unei țări, de avantgarda care singură, pe frontierele timpului, luptă contra neantului. Atâtea provincii romane, admirabil civilizate, au pierit pentru totdeauna pentru că nu au existat acolo creiere care să domine masa amorfă și efemeridele istoriei, să creeze valori sufletești, să nutrească o cultură.
    Aproape toate republicile sud-americane trăiesc aceiași experiență periferică, semi-istorică, așteptând ca timpul să le înghită actuala lor viață „politică”. Deci, asta reprezintă intelectualii: lupta contra neantului, a morții; permanenta afirmare a geniului, virilității, puterii de creație a unei națiuni. Și ca atare n’au de ce să se teamă, să intre în panică și să se umilească în fața unei mișcări politice cu șanse de succes. Mai întâi pentru că orice mișcare politică își are rădăcinile in ideile unui intelectual sau a unui grup de intelectuali. (Nu vorbesc, firește, nici de guverne, nici de legislații abstracte; ci de revoluții, reforme și reacțiuni concrete, istorice).
    Și în al doilea rând, pentru că nici o revoluție și nici un act politic nu privește direct pe intelectual. (Poate privi, în orice caz, numai interesele lui de breaslă, confortul lui, familia lui). În ceasul în care ceva se întâmplă politic, deci se consumă – intelectualul se află cu mult înainte, ocupat să creeze ceva care sa muște din eternitate, sau să facă ceva care numai dupa mulți ani va fi precipitat în stradă, va căpăta valoare politică. În ceasul unei revoluții sau a unei crize, intelectualul adevărat se află prea departe ca să se mai poată întoarce înapoi; el a trecut demult pe acolo. Ceeace pare nou, pentru mase, este de mult trăit, asimilat, consumat pentru el.
    Indiferenta fata de politica, de prezentul politic? Nicidecum. Ci numai toleranta si întelegere. Dai o mână de ajutor și treci mai departe. Dar în nici un caz nu merită să-ți pierzi cumpătul, să-ți ieși din fire și să pactizezi cu oricine – uitând că nimeni nu poate avea dreptul de a pactiza cu tine. Îți pierzi libertatea? Asta nu ți-o poate lua nimeni. Îți primejduiești situația materială? Asta privește familia ta, nu pe tine. Îți riști viața? Ei și? Acel pe care îl reprezinți, nu moare niciodată. Dacă crezi altfel, renunță la “intelectualitate” și fă-te om politic. De Mircea Eliade– “Criterion”, Nr. 2, București, 1934


    0 0
  • 04/19/14--09:48: :)))


  • 0 0
  • 04/19/14--10:35: Politica si politicieni

  •  Politics and Politicians

    "In Mexico an air conditioner is called a politician because it makes a lot of noise but doesn't work very well." ~Len Deighton

    "Politicians and diapers have one thing in common. They should both be changed regularly and for the same reason." ~Mark Twain

    "Politics is the art of looking for trouble, finding it whether it exists or not, diagnosing it incorrectly, and applying the wrong remedy." ~Earnest Benn

    "A politician needs the ability to foretell what is going to happen tomorrow, next week, next month, and next year. And to have the ability afterwards to explain why it didn't happen." ~Winston Churchill

    "If you can't convince them, confuse them." ~Harry S Truman

    "The Weakest Link is fascinating program. They ask a bunch of people questions and they keep getting rid of the dumbest person, so just the smartest person is left. It is kind of the opposite way we elect a president." ~Jay Leno

    "The problem with political jokes is they get elected." ~Anonymous

    0 0
  • 04/19/14--11:04: La Chilia-n port

  • 0 0
  • 04/19/14--18:05: :)))


  • 0 0
  • 04/19/14--23:53: Reabilitare
  • Reabilitarea “dragonului”?!

    autor: FrontPress20.04.2014

    cruceCirculă pe internet de o vreme încoace niște materiale foarte ciudate, semnate de către persoane mai mult sau mai puțin cunoscute în cultura română actuală. În aceste articole se pretinde, nici mai mult, nici mai puțin, că trebuie urgent reabilitat dragonul, adică șarpele, ca semn esențial în identitatea noastră națională. Fără șarpe românii n-ar mai fi români! Zic autorii acelor materiale, că șarpele ar trebui ridicat la același nivel cu Sfânta Cruce și cu alte simboluri care ne definesc drept creștini.
    Pentru susținerea acestor teorii, autorii respectivi aduc câteva argumente, pe care le menționăm și noi: dacii aveau steagul format dintr-un cap de lup cu corp de șarpe, în Biblie se fac referiri numeroase la șarpe, în icoanele cu Sfântul Gheorghe apare șarpele, ba chiar în sculpturile și picturile unor biserici apare șarpele. Îl mai întâlnim, de asemenea, pe cârjele ierarhilor. Unul dintre autorii unor astfel de materiale susține că a muncit cincisprezece ani ca să se documenteze și să scrie acele articole.
    Este impresionantă munca de a realiza articolele în discuție și insistența de a promova ideile respective. Din păcate, autorii nu merită decât compătimire! Atâta muncă se merita pentru cauze mai nobile!
    Dacian_Draco_on_Trajan's_Column_2Desigur, subiectul cu pricina putea fi tratat din punct de vedere folcloric, etnografic, etnologic, mitologic, din perspectiva istoriei religiilor etc. În nici un caz nu putea fi abordată problema așa cum a fost abordată. Nu negăm faptul că șarpele apare în Biblie de mai multe ori. Precizăm chiar că apare din primele capitole, ca întruchipare a diavolului. Această semnificație și-o va păstra și în creștinism, până în zilele noastre. E adevărat că apare în icoana Sf. Gheorghe, sau în picturile și sculpturile unor biserici, sau pe cârjele arhiereilor, dar prezența lui acolo semnifică victoria lui Dumnezeu asupra diavolului, a Binelui asupra răului. Prin jertfa Lui, Mântuitorul a zdrobit ,,capul șarpelui” și puterea celui rău.
    Faptul că șarpele era animal ,,sfânt” în religia dacilor, precum și în religiile altor popoare nu ne îndreptățește să ,,sfințim” șarpele în creștinism. La asirieni, spre exemplu, zeul suprem, Baal, era reprezentat de un șarpe uriaș de piatră, în pântecele căruia ardea focul zi și noapte și pe gura căruia era aruncat aproape zilnic câte un copil viu. În felul acesta se socotea că Baal va fi binevoitor față de asirieni, îi va feri de războaie, de boli, le va da belșug și prosperitate. Treaba lor!
    Autorii articolelor respective au nevoie de mai multă cultură teologică, de o formație creștină și o gândire creștină. Noi, creștinii, respectăm valorile și simbolurile noastre creștine, așa cum au fost stabilite de către Mântuitorul, Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți. Nu întotdeauna simbolurile creștine au aceeași semnificație în alte religii. Este ceva firesc, normal. Ca atare, nici nu trebuie să forțăm lucrurile și să impunem semnificații străine simbolurilor noastre creștine.
    A ridica șarpele, dragonul, la rang de element de cult în creștinism, ar fi cea mai mare victorie a diavolului asupra celor botezați în numele Sfintei Treimi. Parcă n-ar fi suficient că se atacă alte valori milenare, precum familia, că se legiferează aberații morale inimaginabile cu câteva decenii în urmă, precum căsătoria între homosexuali, lesbiene și ce-or mai fi. Mai ridicăm și pe dracul la rang de divinitate și i ne închinăm, pentru ca Sodoma și Gomora să fie reconstituite pe deplin. Doamne ferește! De Al. Stănciulescu-Bârda – Ziarul Natiunea




    0 0
  • 04/20/14--05:57: Caz rar
  •  Un ciempiés gigante devora por dentro a la víbora que se lo había comido


    Algo del todo inusual ha ocurrido en Macedonia. Un ciempiés gigante, de unos 15 centímetros de largo, ha devorado a la víbora que, previamente, lo había ingerido. Un grupo de investigadores serbios pudo observar la espantosa escena durante un estudio de campo. 
    "Todos estábamos asombrados, ya que nadie había visto antes nada parecido", dijo al portal Live Science Ljiljana Tomovi¿, herpetóloga de la Universidad de Belgrado. 
    Estos investigadores estaban etiquetando reptiles en una isla del lago Prespa, llamada Golem Grad, cuando descubrieron los restos de la batalla. El hallazgo tuvo lugar el año pasado, pero las imágenes no han visto la luz hasta ahora. Normalmente, las serpientes de este tipo se alimentan de pequeños mamíferos, lagartijas, aves y también ciempiés. Pero en este caso, la víbora no tuvo en cuenta el tamaño y la fuerza de su presa, según relatan los investigadores. 
     La disección reveló que los órganos viscerales de la serpiente habían desaparecido, de lo que se desprende que el ciempiés la vació por dentro, según indican los científicos. Por esta razón, los herpetólogos creen que es posible que la presa de la serpiente tratara de abrirse camino hacia fuera, destruyendo los órganos internos de la víbora hasta que ésta murió 

    lavanguardia

    Parece increible que haya podido sobrevivir el ciempiés


    0 0
  • 04/20/14--10:45: Adolf Hitler


  • 125 de ani de la naşterea lui ADOLF HITLER: Lucruri pe care probabil nu le ştiai despre viaţa liderului nazist


    Adolf Hitler s-a născut la data de 20 aprilie 1889 şi a fost cancelarul Germaniei între 1933 şi 1945, dictatorul Germaniei Naziste între 1934 şi 1945 şi figură centrală a celui de-al doilea Război Mondial şi a Holocaustului. La 125 de ani de la naşterea sa, Hitler continuă să fie un subiect de mare interes pentru pasionaţii de istorie, aceştia descoperind şi astăzi lucruri şi teorii inedite despre viaţa sa.
    Hitler
    Adolf Hitler în 1937
    Hitler era un mare fan al dulciurilorşi se ştia că mânca şi până la două kilograme de ciocolată pe zi. Se spune că adăuga şi zahăr la vinul roşu înainte să-l bea, precum şi că ceaiul îl bea cu până la cinci linguriţe de zahăr.
    În tinereţe, Hitler visa să devină artist. A încercat să urmeze o educaţie în arte şi a aplicat la Academia de Arte Fine din Viena, dar a fost respins de două ori în 1907 şi din nou în 1908, motivul fiind că era “nepotrivit pentru pictură”. A ales să rămână în capitala Austriei şi a continuat să picteze. Operele proprii le vindea dealerilor de artă, dintre care cei mai mulţi erau evrei.
    Hitler a fost arestat pe 11 noiembrie 1923, în urma unor evenimente întâmplate la Beer Hall Putsch care au dus la condamnare pentru înaltă trădare. A fost condamnat la cinci ani de prizonierat la închisoarea Landsberg, dar a primit în final tratament special din partea personalului instituţiei. I s-a permis să primească vizite de la binefăcători înstăriţi şi membri ai partidului, precum şi livrări prin poştă. A primit graţiere de la Curtea Supremă din Bavaria, fiind ulterior eliberat din închisoare pe 20 decembrie 1924.
    Hitler avea un scris de mână feminin. Observaţia aceasta a fost făcută de psihologul Carl Jung. Rugat să comenteze asupra unei mostre din scrisul de mână al liderului nazist, Jung l-a descris ca fiind “specific feminin”.
    Pentru că suferea de insomnie, Hitler lucra cel mai mult în timpul nopţii şi adormea aproximativ la 4-5 dimineaţa, trezindu-se în jurul orei 11 dimineaţa. Se spunea şi că se temea de întuneric şi avea mereu pe cineva care să îi cânte la un instrument sau care să urmărească filme alături de el şi să îi vorbească până la răsăritul soarelui. În plus, o servitoare îi verifica mereu patul înainte să meargă la culcare.
    Hitler se temea de moarte de lame şi obiecte contondente folosite de alte persoane. Nu lăsa niciodată pe nimeni să îl bărbierească, preferând să se îngrijească de unul singur. Obşnuia să ţipe în timp ce era tuns şi era paranoic în privinţa faptului că frizerul putea să îl omoare în timpul acestui proces.
    Conceptul de păpuşă gonflabilă a fost creat de Adolf Hitler pentru a preveni posibilitatea ca proprii soldaţi să ia sifilis în urma întâlnirilor cu prostituate. Această invenţie a fost o misiune top secretă în timpul războiului. O păpuşă era destul de mică pentru a încăpea în rucsacul unui soldat şi pentru a fi astfel transportată oriunde. Fabricile care produceau păpuşile au fost distruse în timpul bombardamentului asupra oraşului Dresden, în timpul celui de-al doilea Război Mondial.
    Continuarea articolului o puteți citi pe Mediafax
    redescoperaistoria.ro

    0 0
  • 04/21/14--01:52: Farmece


  • Iubirea în farmece, cântece și…descântece


    Poate te amuză credința românilor  în farmece și blesteme. Dar ea era prezentă în conștiința populară în perioada interbelică – tot așa cum ea mai persistă  și astăzi. Se rosteau și atunci, ca și acum  “incantații” speciale  pentru îndepărtarea vrăjilor sau pentru alungarea spiritelor rele. Folclorul românesc conține multe descântece de deochi, acesta fiind considerat în popor o boală indusă prin magie de o simplă uitătură invidioasă. Dar descântecele se fac și pentru aducerea dragostei, pentru sănătate, pentru…aducerea înapoi a barbatului. Practic pentru orice situație ivită în viața există și…o soluție în lumea farmecelor sau a descăntecelor.


    Un articol deosebit de interesant pe aceasta temă a apărut în săptămânalul “Realitatea ilustrată” din 14 aprilie 1937. Articolul cu titlul  “Hai, mamă, la țața…” a fost scris de Lory Panaitescu-Zătreni. O să vă  transcriu în cele ce urmează  pasaje importante:

    “ S’a mai spus și toată lumea ştie că, în ritmul ultratrepidant  al vieţii de azi, iubirea este şi ea mai grăbită, mai superficială, mai puţin trainică şi mai puţin dureroasă, ca înainte vreme. Legăturile se înnoadă mai repede, plăcerile se împletesc mai uşor, dar despărţirea nu întârzie, iar durerea — atunci când e — se vindecă cu altă sărutare, se uită într'un pahar de vin spumos, se şterge într'o glumă. Şi între iubire şi aventură, iubirea de azi e mai mult aventură.(…)



    Descantece, farmece
    Țața.....
     În satul meu, când o fată iubeşte un flăcău, iar el ţine la alta, mama nu-şi mustră odrasla, ci o mângâie, o încurajează să câştige inima flăcăului, dacă se poate, o găteşte şi o veghează ; şi dacă nu se poate, dacă biata Ioana îşi pierde nopţile plângând şi zilele zăcând, atunci calea de luat e numai una :


    — Hai, mamă, la ţaţa...


    Cu o pasăre sub braţ, cu o sticlă de ţuică în sân, pe sub seară, în ascuns, mama şi fiica se strecoară, ca două umbre, abea simţite şi de câini, la Cocoşoaica în ogradă, să puie fermece lui Ion. Ce alta ar putea să facă? Cui să spui, în lumea rea, de focul care mistue o biată inimă de fată? Gurile rele ale satului pândesc cu ochi de mâţă rea, din umbră. Batjocura stă să se reverse în bale...


    — Da, ce o f i având fata dumitale, lele Mariţă, de s’a albit aşa la faţă ?...

    — Oare ? Nu băgai de seamă, ţaţă Călino... Da nu cred... E săritoare şi veselă ca de Paşti... îşi face o cămeşe de toată frumuseaţa...

    — Îmi păru bolnavă la horă alantăieri... Parcă se lovia numa’n cotu lui Ion...

    — Care Ion ?

    — Ei, Ion al lui Şolomon de la Văleni...

    — Care Ion a lui Şolomon, ţaţă?

    — Ei, bată-te, lele Mariţă... Ion , bălanul de-a fost  jăndar...

    — Aaa... Păi ce să caute Ioana mea la cotul  lui... Îi fată cuminte. Da ' văzuşi ce pagubă pe bietu’ llie al Morăresei... Îi muri vaca...

    Sărmana femeie schimbă vorba, dar în sufletul ei numai Dumnezeu ştie

    ce se petrece. E nevoie să se grăbească...

    — Hai, mamă, la ţaţa...


    Descantece, farmece
    Descântec la fântână
    Ori descântec, să scape fata de pârjol, ori farmece, să-l aducă pe flăcău...

    Se înţelege deosebirea între aceşti doi termeni. Descântecul este formula, însofită de gesturi alinătoare (o atingere a tâmplelor, o apăsare slabă a pleoapelor, sau un masaj bun, ori de unele leacuri — din păcate — de înghiţit, sau de baut,care diferă dela caz la caz şi care — se presupune — vindecă, înmoaie, îndepărtează răul din trup, sau din suflet. Farmecele sânt invocațiuni, însoţite de un ritual, destul de complicat de cele mai multe ori, sînt imprecaţiuni, sau ordine, adresate unor duhuri, pentru a atrage norocul, dragostea sau banii, pentru a trimete asupra cuiva nenorocul, boala sau chiar moarte, pentru ca să stăpâneşti spiritual pe cineva, să-l ingenunchi complet. Să presupunem că o fata vrea cu orice  preț pe flăcăul alteia... Îi va „pune fermece", ca sa tânjească de dorul ei, să se culce seara, bun-sănătos şi să se trezească a doua zi în zori bolnav de dorul ei, îndrăgostit până peste urechi, orb pentru toate, surd la toate, numai pe ea s’o vadă, numai pe ea s'o audă.


    În cazul nostru, luat ca pildă, iată cum va pune Ioana , „fermece" lui Ion:

    După tocmeala de rigoare şi expunerea cazului în amănunt, femeile — adică mama şi fiica — lasă bunătăţile în ograda Cocoșoaicei, primind în schimb anumite instrucţiuni  necesare. Farmecele se pun de obicei la Lună nouă, aşa încât biata Ioana îşi înfrânează dorul şi se mistue la focul inimei până la data fixată de ritual.


    În noaptea sorocită sunt amândouă în deal, la Cocoşoaica. Aceasta din urmă a pus pe vatră un urcior bine astupat în care fierbe apă neîncepută, bătută cu busuioc pe noapte fără Lună. În apa aceea fata a scuipat sau a deşertat o lingura de apă de izvor, cu care şi-a clătit gura mai întaiu. Nouă beţisoare puse la rând stau lângă vatră : arţar, porumbar, gorun, alun, scaiete, „ţandără de corlată“, sânger, linte şi mazăre.


    Apa începe a bolborosi pe jar. Cocoşoaica se desface de bazma, îşi pune la ureche o floare roşie de muşcata pe care Ioana a păstrat-o între dinţi pâna acum, muşca faţa fetei, care sâsăe de durere, îi ia batista şi şi-o aşeaza pe frunte, pune mâna pe beţişoare şi cu faţa la Lună, spune :

    Floare „roşă“ de muşcată

    Mă născui acuma iată

    Alăptată

    Înţărcată

    Ionica botezată. . .


     Luând apoi busuioc în mână, şopteşte în sâsâitul apei ce fierbe:
    “Stea, steuluța mea, Toate stelele să stea, Numai  tu să nu stai. Să te faci năpârcă viforîtă Din cer coborîtă, Cu 44 de ciocuri de oţel, Cu 44 de aripi de fier. Să te duci la ursitoarea mea. Ursată de la Dumnezeu dată, Prin sat neumblat. De câine nelătrat, Să te duci fără frică, La patul lui Ionică, Cu ciocul să mi-l ciocneşti, Cu aripile să mi-l plesneşti. De-o fi la porci, De-o fi la vaci, Să nu-i dea stare a sta, Mâncare a manca, Somn a dormi, Până la mine. La scrisa mea, Nu s’o gândi, N’o veni“.


    Descantece, farmece
    Indrăgostiți...
    la betişoarele unul câte unul şi loveşte pântecele urciorului...


    „Tu alun, să mi-l aduci ca pe un nebun... Tu arţar, să mi-l aduci ca pe un armăsar...“


    Urmează un întreg şir de versuri, ce nu pot fi redate din cauza expresiilor prea tari. Ele nu constitue însa o pervertire, nu sunt expresia unui viciu, sau a unui moment de isterie, cum s'ar putea crede, ci o urmare fireasca a vieţii de familie de la tară a traiului în comun, dus la ultima limita a înţelesuluilui total. Fecioara, adică  “fata mare" de la ţara doarme in aceeaşi odaie cu părinţii, cu o soră măritata şi soţul acesteia, cu un frate şi femeia lui cu ceilalţi copii, mari şi mici şi nu arare ori cu animalele. Secrete sexuale — în înţelesul ce l-ar putea avea aceste cuvinte — chiar azi - pentru o fată dela oraş — nu există pentru ea. Măritişul nu e o poartă spre necunoscut, decât în ce priveşte caracterul “omului", ce va fi al ei; bun sau rău, muncitor sau leneş, beţiv, risipitor sau adunat. Restul îl află oricare dela o vârstă atât de fragedă, încât  e jalnic pentru bietele lor vieţi. De aceea expresiile tari în farmecele de iubire, nu sunt pornografii, ci chemări mai tari, invocaţiuni, de efect, sublinieri ce impresionează...


    “Piatră de cărbune stins, Sa-mi aduci pe Ion învins, Busuioc cu frunze rare, Să-l văd sara pe cărare, Cum miroasă câineşte.Şi la poarta mea s’opreşte...“


    Urmează unele versuri imposibil de redat, apoi finalul:


    „Să-l alung şi el să vie, Numa’n lacrimi şi suspine, Şi să moară fără mine.”


    Femeile sparg urciorul. Fata capătă o măsură din lichidul vrăjit. Ea, maică-sa, sau oricare de-ai casei va turna  pândind prilejul să nu fie văzuţi — două, trei picături în mâncarea sau băutura flăcăului. Cu riscul de a  fi surprinşi cu preţul multor osteneli si viclenii, cu primejdia ruşinii şi a duşmăniei de veci. Aşa vor face, altfel nu „iesă" farmecul.


    Trebuie să mărturisesc, însă că textul meu nu e complet, nu numai din cauză că n'am scris expresiile prea tari, ci pentru că nu l-am putut  afla în întregul lui, în ciuda silinţelor ce mi-am dat. Femeia care lecueşte şi „leagă de dragoste"îşi apără secretul formulelor ei cu o tenacitate demnă de o cauză mai bună şi aproape imposibil de învîns. Nu numai pentrucă ele ar fi pâinea ei, ci mai ales din credinţă că, odată răspândite, deşirate la lumina zilei, din om în om, trecute din gură în gură, fără ritualul de rigoare, ele îşi pierd efectul pentru acel ce le-a destăinut. Ba, există şi o pedeapsă grea, cu boală lungă cu zăcere în chinuri grele şi, în cele din urmă, cu ispăşirea finală.


     Ea însăşi a moştenit aceste formule versificate, de la mama, de la gaga (sora mai mare), sau dela o cumătră — căreia i-a fost ca o  fată în cea mai mare taină, aproape sigur de la o muribundă, ca pe o comoară de preţ. Sau a furat secretul, trăgând cu urechea, în nenumăratele ocazii, când a făcut apel la puterile „fermecelor". În acest din urmă caz (foarte rar, dar posibil totuşi)  e mai căutată, reputaţia ei întrece în faimă pe a celorlalte, farmecele ei au maî mult preţ...


    — Hai, maică, la țaţa... (cutare) — spune fata, mama, omul sau flăcăul în nevoe. — Că ştie fermece furate!...


    Deosebirea între ţaţa Cocoşoaica şi orice altă ghicitoare în cafea, sau în cărţi, de pe la periferiile Capitalei, stă în faptul că aceste din urmă, profesioniste, dau clientelei lor o formula, un talisman sau o deslegare a viitorului în care ele, personal nu cred. Sunt vânzătoare de marfă amăgitoare (ce poate alina uneori, desigur) şi atâta tot; dar marfă bună numai pentru alţiî. Ţaţa Cocoşoaica crede însă în descântecul sau vraja ei. Ea „leagă de dragoste", pentru copiii ei, — dacă are, pentru soţul ei, dacă mai trăieşte.Îi descântă dacă sunt bolnavi şi îşi aplică ei însăşi acelaşi tratament. Chiar dacă recurge la unele exagerări de mimică sau dicţiune — când are lume — ca să facă impresie, în sufletul ei ea e convinsă de puterea magică a farmecelor.


    Ce se întâmplă însă cu Ioana?  A „pus fermece" lui Ionşi acum aşteaptă să se întâmple minunea. Şi uneori este atât de mare puterea credinţei, atât de puternică nădejdea, că fata se îndreaptă dela o zi la alta, se îmbujorează, ochii îi capătă un luciu nou, în toată fiinţa ei e primăvară şi e viaţă. Se găteşte ca de sărbătoare şi — muncind bărbată — cântă cu „viers" ales şi glas de pasăre, spre uimirea leliţelor vecine, care fac ochii mari şi se strâng roată să stea de taină. Cântă de dor şi de nădejde, cu duioşie şi curaj:

    Ai dor, dor, dor.

    Uite ţaţă, mor...

    Taci cu ţaţa că nu mori

    Descantece, farmece
    Idilă la fântână
    Că-ţi dau leacuri şi te scoli

    Câte leacuri sînt pe lume

    Toate sunt în sân la mine...

    Sau:


    Foaie verde matostat,

    Ţi-a dat, Ioane, cin’ţi-a dat

    Două fete dintr’un sat

    Şi-o femeie cu bărbat.

    Ţi-a dat buruiană amară

    De m’ai uitat dintr'o „sară“

    Buruiană din pădure

    Să nu mai mă vezi pe lume

    Buruiană din livezi

    De n’ai ochi să mă mai vezi...

    Şi uneori se întâmplă şi această minune. Flăcăul o vede, ca şi toţi ceilalţi, altfel decât înainte. Strălucirea ochilor, bucuria nădejdii, curajul încrederii de sine, o schimbă, o fac mai aţâţătoare.ÎI atrage fata asta cu tot felul ei nou de-a fi, îl pătrunde un fior tainic pe care nu şi-l explică — şi nici n'ar putea să şi-l explice — şi se apropie de ea.


    Se întâmplă însă, mai des, ca flăcăul să n'aibă habar, să păşească neşovăitor pe calea lui, spre altă fată. Atunci îndrăgostita se lasă desnădejdei, slăbeşte şi se ofileşte, sărăceşte plătind „fermece ", nu poate mânca şi se istoveşte muncind. Pâna într-o zi când nu mai poate lăsa culcuşul şi mama nu mai poate ascunde nimănui că fata ei zace de tânjeală.Şi iar va spune una din ele:

    „Hai, mamă, la ţaţa "...


     Dar fata nu se urneşte că nu poate şi de aceea ţaţa Cocoşoaica scoboară dealul, s'o descânte (Cum să  fi putut „lega" flăcăul dacă era el fermecat mai dinainte ?...), să-i treacă de boală şi de dor, „să rămână curată, ca din cer picată, de rămnitor neatinsă, de rău nepătrunsă, de deochietor neajunsă, de moarte uitată, de Dumnezeu iertată“ ...


    Să ferească Dumnezeu să-i mai dea şi ceva leacuri de înghiţit ori de băut. O bagă în pământ cu zile. Dar se poate ca iubirea neostoită să ia alte aspecte mai puţin tragice. Sânt fete ce se resemnează, „se iau cu alt om "şi nu se simt mai rău de asta. Altele sfârşesc prin a uita. Unele, firi răzbunătoare, se duc  să-i puie cuţitu de moarte. Vraje care costa mult de tot şi se face în mare taina, căci  nu e puţin lucru să om ori un om! (…)”.



    Sursa articolului și a fotografiilor : revista “Realitatea ilustrată” – numărul din 14 aprilie 1937 răsfoită în biblioteca digital a Bibliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga”  Cluj-Napoca.
    deteri-deazi.blogspot.com

    0 0
  • 04/21/14--06:19: :)))


  • 0 0
  • 04/21/14--06:49: Ion Pribeagu :))))

  • La masa falimentară

    Din senin
    O nenorocire mare,
    A căzut vijelios
    Peste vechiul magazin
    Chic
    Berlin
    Herman Woiss et. David Gross
    Au venit toţi creditorii
    ???
    Mărfuri
    Catifele şi dantele
    Şi diverse cifre grele
    În registre au găsit

    Weiss se plimbă agitat
    Şi din cap îşi smulge părul
    Când constată adevărul
    Că în curând, imediat
    Fi-vor amândoi la fel
    Gross şi el,
    Declaraţi într-un moment
    În stare de faliment.

    - Nu înţelegi deloc momentul
    Bate-n uşă falimentul
    Neîndois
    (Zice Herman Weiss lui Gross)

    - Eu mă zbucium ca să scap
    Şi îmi smulg părul din cap
    Şi tu stai ca un baron
    Cu mâinile băgate-n buzunar
    La pantalon –

    - Îţi smulgi părul! Zise el –
    Dar de unde ştii matale
    În acest moment de jale
    Că nu fac şi eu la fel?

    0 0
  • 04/21/14--12:15: HRISTOS A INVIAT!
  • 0 0





    ...Caisul nostru s-a gătit la poartă
    Cu panglici albe, ca-n tablouri vechi,
    Şi cu zulufi de floare la urechi,
    Cum astăzi nicăieri nu se mai poartă...

     George Toparceanu - Aprilie





    Legenda Salciei

       Salcia plângătoare a fost odată un copac mândru, care îşi înalta cu trufie ramurile spre cer.
       Când Pilat chema pe Isus la judecată şi-l ascultă, fără să-i găsească vină, el îl dădu pe mâna ostaşilor că să-l chinuiască.
      Oştenii sălbatici au intrat intr-o în grădina  să-şi caute nuiele şi numaidecât puseră ochii pe ramurile zvelte ale salciei, care stătea în mijlocul grădinii şi din care rupseră o mulţime.
       Salcia nu bănuia însă la ce avea să slujească ramurile sale.  Dar văzu îndată că Isus fu adus acolo. Oştenii cruzi îi smulseră haina din spate; apoi îl legară de un copac şi-l loviră cu nuielele, până la sânge.
      Isus îndură toate chinurile, fără ca din gură lui să iasă o vorba de jelire. Dar salcia fu cuprinsă de o durere adâncă. Îi era ruşine că-şi dăduse ramurile pentru un lucru atât de rău şi nu mai îndrăznea să-şi întindă ramurile către cerul albastru, de atâta ruşine, a hotărât ca ramurile sale întinse spre soare să se îndoaie spre pământ.
      Se spune că, după acea întâmplare, copacul cel falnic s-a prefăcut, de ruşine, într-o salcie plângătoare şi stufoasă.De atunci, oamenii plantează salcia la mormintele din
    cimitire.



        O altă legendă

     LEGENDA SALCIEI ŞI A MĂSLINULUI

        Maria Magdalena şi alte câteva femei cucernice au venit alături de Fecioara Maria pentru a împărţi cu aceastadurerea pricinuită de răstignirea pe cruce a lui Iisus Hristos.
       In dimineaţa învierii, ele au plecat spre dealul unde seafla mormântul Mântuitorului, pentru a vedea minunea. Au apucat însă pe un drum mai puţin umblat şi plin de mărăcini. Încalea lor au întâlnit o salcie. Maica Domnului a îngenuncheatlângă ea, a ridicat ochii înlăcrimaţi către cer şi a zis:
    - Doamne, Dumnezeule, rogu-Te să-mi alini durerea!În acel moment, ramurile salciei, care până atunci stăturădrepte, s-au îndoit şi s-au aplecat să mângâie fruntea SfinteiFecioare. Aceasta, văzând că şi salcia îi împărtăşeşte durerea, a
    spus:
       - Salcie, fii binecuvântată; să împodobeşti cimitirele, iar
    frunzele tale să vestească în biserici începuturile primăverii!
       După aceasta, femeile au plecat mai departe. Au ajunsapoi la un pârâiaş, peste undele căruia îşi întindea ramurile verziun măslin, pe care Maica Domnului l-a rugat să le ajute să treacăapa fără să se ude. Atunci măslinul şi-a întins crengile pestepârău, făcând un pod, pe care femeile au trecut fără să-şi ude
    picioarele.
        Trecând pe partea cealaltă a pârăului. Fecioara Maria şi-a întors privirea spre măslin şi a spus:

         - O, măsline, tu care ai ajutat o maică în durere, binecuvântat să fii: din roadele tale să se stoarcă untdelemnul,care va arde în candele pentru rugăciuni!
        De atunci, măslinul ne dă untdelemnul, iar salcia vesteşte în biserici învierea naturii.


    via Iulisa

    0 0
  • 04/21/14--13:15: :)))


  • 0 0
  • 04/22/14--04:00: Sectorul de dreapta
  • Sectorul de Dreapta din Ucraina. Intre civism si terorism

    autor: FrontPress 22.04.2014

    sectorul de dreaptaÎn toamna lui 2013, în acele zile tumultuoase, încărcate de imagini şocante din capitala vecină, un grup de tineri ocupa clădirea unui oficiu poştal. De atunci şi până acum câteva zile, când a fost acuzat de provocarea unui război civil, Sectorul de Dreapta a străbătut un drum sinuos şi, adeseori, violent.
    În ultimele 48 de ore Ucraina a fost în centrul atenţiei internaţionale. Mai mult decât acum câteva luni, când Rusia a anexat Crimeea şi chiar decât iarna trecută, când evenimentele de la Kiev ţineau prima pagină a ziarelor din întreaga lume.
    189273766Motivul: un atac în ziua de Paşte asupra unui filtru militar, la câţiva kilometri de Slaviansk, un orăşel din estul Ucrainei, controlat de forţele separatiste. Atacul în sine, ţinta controverselor şi chiar a ironiilor pe reţele sociale, riscă să provoace un conflict cu implicaţii serioase asupra securităţii şi suveranităţii Ucrainei.
    Sectorul de Dreapta sau Pravîi Sektor - aşa cum este numit el aici – este în realitate o alianţă de grupări extremiste de dreapta. Cu origini asumate din istoria partizanilor ucraineni, în special a Armatei Insurecţionale Ucrainene, această grupare a devenit extrem de vizibilă în lunile anului trecut, când protestele Euromaidanului au devenit violente, soldându-se cu pierderea a numeroase vieţi şi un număr considerabil de răniţi.
    Numeroşi observatori ai evenimentelor recente din Ucraina atribuie demisia fostului preşedinte Ianukovici acestei grupări şi actelor sale de violenţă.
    Ideologia Sectorului de Dreapta, aşa cum este ea prezentată pe pagina de Vkontakte a grupării, este una de„apărători ai identităţii naţionale ucrainene, împotriva multiculturalismului, a influenţei Rusiei sau oricărei alte influenţe străine.”
    Până aici nimic deosebit cu privire la modul de operare sau al discursului acestei grupări în comparaţie cu alte formaţiuni extremiste, cum ar fi SISL în Siria sau Zorii Aurii în Grecia, apărute în timpuri de restrişte şi criză politică.
    Elementele ce fac din această grupare una extrem de eficientă şi populară în rândul multor ucraineni, tolerată de puterile occidentale, constau chiar în autoritatea şi carsima conducătorului ei, a abilităţii de a forma alianţe cu puterea interimară de la Kiev şi, surpinzător, chiar cu diplomaţii israelieni prezenţi în capitala Ucrainei.
    iarosDimtri Iarosh, liderul de 43 de ani al acestei grupări, este unul dintre cei mai carismatici liderii ai Maidanului. Fiul unor muncitori din estul Ucrainei, Iarosh, tatăl a trei copii, a început să fie activ în mişcările naţionaliste la începutul anilor ’80. Când majoritatea statelor din fosta URSS îşi cereau independenţa şi promovau naţionalismul, tânărul Iarosh s-a alăturat mişcărilor naţionaliste din Ucraina, ce deveneau din ce în ce mai populare şi numeroase.
    Planurile sale au fost întrerupte de înrolarea în armata sovietică, o formă de pedeapsă destul de frecventă pentru activiştii vremii, revenind în ţara natală abia spre mijlocul anilor ’90. Într-o Ucraină independentă dar cu grave probleme economice – ca tot spaţiul ex-sovietic de altfel – Iarosh se înrolează în gruparea de dreapta Trident, grupare ce constituie nucleul Sectorului de Dreapta. Acesta se erijează destul de rapid în liderul mişcării pe care o conduce, cu mână de fier, până în 2005.
    Capacitatea lui Iarosh de a comunica un mesaj naţionalist extrem, fără conotaţii anti-semitice, l-a propulsat, într-un timp relativ scurt, pe agenda liderilor protestelor din capitala ucraineană.
    Într-un moment în care guvernul lui Ianukovici a decis să folosească forţele Berkut împotriva protestatarilor, relativ paşnici până în acel moment, Pravîi Sektor a devenit braţul armat al revoluţiei, singura opţiune viabilă de rezistenţă şi o îmbinare oportună de acţiune militară şi ideologie politică. În acele clipe de tensiune şi momente confuze, Iarosh s-a erijat în liderul protestelor, radicalizând mişcarea cu origini civice într-una politco-militară.
    Astfel, într-un mod oarecum surpinzător, nu Euromaidanul a creat extremismul de dreapta, ci autorităţile de la Kiev care au decis să escaladeze conflictul şi să folosească forţa. Acest moment decisiv în desfăşurarea protestelor a marcat trecerea de la Euromaidan la Maidan, o mişcare cu puternice conotaţii naţionaliste şi, uneori, cu incidente violente, soldate cu pierderi de vieţi omeneşti.
    13Al doilea aspect important al succesului şi popularităţii acestei mişcări a constat în delimitarea clară de elementele şi discursurile anti-semitice, atât de populare în rândul multor mişcări extremiste. Prin această delimitare, Sectorul de Dreapta nu numai că şi-a câştigat un număr considerabil de simpatizanţi în rândul populaţiei cu viziuni politice moderate, dar a şi obţinut sprijinul tacit al Occidentului şi funcţii în noua administraţie. Fără însă a renunţa la simbolurile naziste, dar cu un discurs ferit de declaraţii tendeţioase la adresa evreilor, nu este clar cât de oneste sunt aceste intenţii sau dacă ele vor persista odată cu consolidarea puterii acestei grupări.
    Momentan, Sectorul de Dreapta protejează clădirile şi simbolurile evreilor, în special în Odessa, colaborează destul de strâns cu ambasada Israelului la Kiev şi se abţine de la orice comentariu vizavi de originile semitice ale multor participanţi la proteste, inclusiv cele ale popularului sportiv şi, mai nou, politician, Vitali Klitschko.
    Acum câteva săptămâni, într-o piaţă atăt de greu încercată de evenimentele sângeroase ale ultimelor luni, Sectorul de Dreapta şi-a anunţat intenţia de a deveni partid politic şi de a candida la alegerile prezidenţiale de luna viitoare. Cu o popularitate politică relativ modestă în urmă cu câteva luni – sub 2%- evenimentele recente au potenţialul de a spori şansele acestei grupări de a participa la deciziile politice importante ale Ucrainei şi de a oferi o platformă discursurilor politice extremiste. De Mircea Barbu – Adevarul
    646x404

    0 0
  • 04/22/14--06:45: DUMITRU VASESCU

  • Românii au inventat şi automobilele! Incredibilul automobil cu aburi al lui Dumitru Văsescu din 1880, cea mai perfectă maşină din acele vremuri!

    automobil VasescuÎn 1880, un tânăr român, Dumitru Văsescu, realiza la Paris remarcabilul său automobil cu abur, care avea să devină în anul respectiv unul dintre evenimentele de atracţie ale capitalei franceze. Acel automobil era cunoscut drept “cea mai perfectă maşină a acelui moment”. Se poate presupune, fireşte, că Dumitru Văsescu cunoscuse, într-o anumită măsură, automobilul lui Amadee Bolee, „La Moncelle“, construit încă din 1878. Poate că nu lipseau nici unele asemănări, inerente pentru două vehicule care foloseau deopotrivă aburul. Dar automobilul lui Văsescu, prin elementele sale de certă noutate şi originalitate tehnică (construcţia elastică a roţilor din spate, sistemul cilindrilor motori care comandau direct arborele roţilor din spate, ingeniozitatea mecanismului de direcţie etc.) constituia indiscutabil o performanţă şi o prioritate.
    „Văsescu - după cum avea să remarce pe drept revista „Automobilă”, nr. 67 din iulie 1911 – a analizat amănunţit toate elementele problemei şi a construit un automobil cu abur (pe atunci singurul corespunzător cerinţelor unei maşini de drum) care, un moment cel puţin, a reprezentat cea mai perfectă maşină în acest gen”. Să adăugăm elogiului, absolut obiectiv, faptul că automobilele cu abur realizate de celebrii De Dion – Bouton, Trepardoux şi chiar de Serpollet, aveau să fie lansate abia la 5-6 ani după Văsescu.
    Într-o lucrare de specialitate,„Din istoria automobilului“, semnată de A. Brebenel şi D. Vochin se semnalează un element nu lipsit de semnificaţie: „După terminarea strălucită a studiilor, Dumitru Văsescu se înapoiază în ţară, aducând cu el şi automobilul cu abur, pe care populaţia Bucureştiului l-a putut admira în nenumărate rânduri, circulând pe străzi, iar câteva generaţii de studenţi ai Şcolii de poduri şi şosele din Bucureşti l-au studiat cu mândrie, ca pe o realizare de seamă a unuia dintre pionierii constructorilor de automobile”.

    Bravo lui! Probabil că puţini dintre noi au auzit de Văsescu, iar această invenţie românească arată încă o dată că românii au fost şi sunt printre cei mai inventivi şi inteligenţi din lume.

older | 1 | .... | 118 | 119 | (Page 120) | 121 | 122 | .... | 171 | newer