Quantcast
Channel: 100 Ro
Viewing all 3410 articles
Browse latest View live

Lissete Verea

0
0


Lisette Verea – prima interpretă a şlagărului “Ionel, Ionelule”


Actrita romanca
O fumusețe răpitoare
actrița Lisette Verea
Lisette Verea a fost una dintre puţinele actriţe din România care, după ce a debutat şi a jucat pe scene de la noi, au avut şansa să joace în mari producţii cinematografice americane.


S-a născut în Bucureşti la 27 august 1914. A debutat pe scena Teatrului Majestic, la doar 13 ani, cu un cuplet care începea cam aşa:

Iertaţi-mă că îndrăznesc

  În faţa voastră să păşesc...

  Dar vreau ca să mă fac artista...

  Eu cred că-s bună de revistă!”



Era un cuplet scris anume pentru ea, tânăra începătoare, care făcea timidă primii paşi pe scena, de către F.O. Fosian.


Imediat după debut, artistul N. Kanner îi propune să facă teatru: să joace în “Colos”, în revista “Nimic nou pe frontul Bucureşti” de Kiriţescu.


Despre acea epoca, Lisette Verea îşi amintea într-un interviu:


“ – Visul meu – îmi spune d-ra Lisette Verea – era visul tuturor fetelor naive: să mă mărit!... La o carieră artistică, nu mă gândisem. Dar în ziua primei repetiţii unde venisem plină de speranţe, decepţie! M’am pomenit cu doua rolişoare insignifiante... Dintr’odată visurile mele cele mai frumoase, s’au spulberat...Am refuzat...”( conform “87 artişti bucureşteni din teatru, operă şi revistă” – F.O. Fosian -  volum care nu a fost pus în vânzare).


Dar destinul tinerei fete era se pare deja scris şi în acest destin scena avea sa aibă un loc aparte. Acelaşi F.O Fosian ne povesteşte:

Actrite din Romania interbelica
1933 - Tănase și vedetele sale:
Lisette Verea, Lulu Savu,
Lizica Petrescu și Mia Steriade
“ Desigur că lucrurile s’ar fi oprit aici şi visul Lisettei nu s-ar fi împlinit dacă după câteva săptămâni, d. Camil Petrescu, pe care-l cunoscuse cu puţin timp înainte, n’ar fi recomandat-o lui Soare Z. Soare... Acesta, omul de mare intuiţie şi de repede hotărâre, o sfătuieşte să se înscrie imediat la conservator. (...)

În aceste împrejurări a debutat în revista “Jo-Jo”– jucată întâi la Sinaia apoi în iarnă la Majestic. După acest deput a jucat la Cărăbuş, la Excelsior ( cu Iancovescu în “Lohengrin”), la Alhambra– iar în stagiunea anului 1938 a debutat la Teatrul Regina Mariaîn “Ediţia specială”, - la Teatrul Comedia, în “Dragoste pe note” şi într’o comedie muzicală la Teatrul Liber (“Voiaj de nunta”).”

În 1937 era deja una dintre cele mai apreciate actriţe de cabaret de pe scenele bucureştene. În acest an, pe scena Teatrului Alhambra, Lisette Verea împreună cu Lulu Nicolau lansează un mare slagăr compus de Claude Romano: “Ionel, Ionelule” .

Actori romani la Hollywood
Lisette Verea alături
 de Groucho Marx în
 Nopți la Casablanca - 1946
Frumuseţea răpitoare şi succesul fulminant avut pe scenele bucureştene îi asigură  prezenţa în două dintre puţinele filme româneşti turnate în epocă, peliculele ”Chemarea dragostei” – 1932şi “Trenul fantomă”  - 1933 - alături de Tony Bulandra şi G. Storin.

Lisette Verea părăseşte România în timpul celui de Al doilea război mondial. Se stabileşte în Statele Unite unde are şansa de a juca în pelicula  “Night in Casablanca / O noapte la Casablanca” (1946)– în compania celebrilor  fraţi Marx.

Din păcate cariera ei cinematografică se opreşte aici.

Actriţa a murit la New Yorkîn 27.08.2003.


Surse: “87 artişti bucureşteni din teatru, operă şi revistă” – F.O.Fosian

           “Revista de altădată” – Nicolae Dinescu - 1973

deieri-deazi.blogspot.com

Pofta buna !

0
0


Reteta de la Cabral Melci, scoici, raci...

Îmi spun toți că fructele de mare sunt the ultimate shit! Adică nu există o mâncare mai bună, mai sănătoasă, mai ușoară și mai gustoasă decât carastânecii de apă.
Am încercat, jur, scorocopârcii ăștia mustăcioși, dar… nu-s de mine. Spuneți-mi băiat simplu din Berceni, amărăștean ignorant, lipsit de gusturi, spuneți cum vreți voi dar fructele de mare nu-s de mine.
De mine sunt fructele de curte… puiul și porcul, uneori și vita. Dar atât.
Fructele mele de mare sunt hamsia și guvidele. Și atât.
Scriu articolul ăsta pentru toți cei care consideră fructa de mare cea mai mare bucurie a omului pe Pământ, dar nu vor să înțeleagă că sunt oameni pe lumea asta care consideră crațâfoii ăștia de mare dezgustători, negustoși și înspăimântători.
fructe de mare crațâfoi, scorocopârci și strumpuleci (3 of 6)Vreți să-i mâncați? Fiți egoiști și țineți-i numai pentru voi. Nu mai dați la nimeni!
Nu mai vă chinuiți să convingeți ignoranții că scorocopârcii sunt buni, luați voi cu pâine, cu mămăligă, cu ce vreți voi, dar lăsați-ne pe noi în pace.
Înțeleg să insiști până ia omul o dată. Dacă a luat și-a zis că nu-i place… lasă-l, sofisticatule, în pace!
Acum două seri ne-au invitat niște prieteni buni la masă. Eu fraier, că trebuia să întreb ce se gătește, n-am întrebat nimic și m-am trezit în Atlantida! Numai crațâfoi și strumpuleci din ăștia care se uitau la mine din toate pozițiile, cu ochișorii lor negri ca bobul corbului înfipți pe niște mustăți crocante.
Au! Auliu! Scârșșșș, a făcut între dinți primul și ultimul pe care l-am încercat și, în timp ce toți cei de la masă mârâiau, plescăiau și mugeau de plăcere, eu trebuia să-mi fac autosugestie să nu le pun scorocopișnița mestecată pe frunte…
A fost de ajuns? Nu, n-a fost! toată seara au încercat să mă convingă că-s buni și că trebuie să mai iau și din ăla cu sos și din ăla cu zeamă și din ăla crocant!
Am sfârșit prin a-i amenința că mănânc conservele câinelui dacă nu mă lasă în pace!
Dar a fost prea târziu… și-acum, după două zile, visez că îmi dansează în față gândaci roșii, lipăind prin sos, apoi îmi intră în gură zgâriind dinții cu mustățile alea cu ochi pe ele!
p.s. imaginile cu crațâfoi, scorocopârci și strumpuleci sunt făcute de mine la cina respectivă. Să nu-mi spui că arată apetisant că mor aici…

:)

Gala de kickbox

0
0

“Lupta in ring, nu pe strada!”

autor: FrontPress05.05.2014

fightDuminică va avea loc în Timişoara gala de kickbox intercluburi “Cupa Ginbox”, eveniment care se va desfăşura sub lozinca ”Luptă în ring, nu pe stradă!”. Organizatorii au anunţat că vor participa sportivi din mai multe judeţe ale ţării, amatori sau profesionişti, cei mai mici având doar 4 ani.
Cupa Ginbox a fost programată pentru data de 11 mai 2014, la Sala Constantin Jude din Timișoara, în organizarea Clubului Sportiv Ginbox. Pe parcursul galei, în ring vor urca peste 150 de sportivi. Evenimentul va începe în jurul orei 12 şi se va încheia după ora 22.
”Vor participa sportivi din Timișoara, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Reșița, Arad, din toată țara de fapt. Va fi o competiție inter-cluburi. La început vom avea meciuri pentru amatori, pentru ca mai târziu să urce în ring luptătorii avansați. Sportivii care luptă în cadrul acestei gale au vârste ce pornesc de la numai 4 ani”, a declarat Ginardo Gașpar, organizatorul acestui eveniment. Sursa: FrontPress.ro



:)))

Leo Iorga este grav bolnav

Interesati

0
0

Germanii tot mai interesati de Adolf Hitler si al Treilea Reich

autor: FrontPress05.05.2014

nationalisti germaniAnul trecut au fost publicate în Germania peste 2.000 de cărţi despre fostul cancelar Adolf Hitler, ceea ce demonstrează un interes record faţă de istoria celui de al Treilea Reich după înfrângerea din 1945 de la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial.
Informaţia a fost făcută publică în urma unui studiu efectuat de grupul de monitorizare a presei din Germania, care a constatat că volumele şi filmele despre Hitler au atins un număr record în 2013, informează The Telegraph. Astfel, în ceea ce priveşte filmele documentare, acestea sunt difuzate de două ori pe zi de televiziuni din Germania, cu titluri de la “Hitler’s Wonder Weapons”, “Hitler and the Holy Lance” şi până la “Hitler’s War” şi “Hitler’s Blitzkrieg”. Numai televiziunea publică germană ZDF a difuzat 109 filme documentare despre Hitler în 2013.
Sociologii au pus creşterea interesului faţă de Hitler şi nazişti în rândul populaţiei germane pe seama faptului că majoritatea germanilor de astăzi nu au trăit experienţa celui de-al Doilea Război Mondial, transmite Mediafax. De asemenea, populaţiei germane din prezent îi este mai puţin ruşine de această perioadă decât generaţiilor trecute şi este mai nerăbdătoare să înveţe mai multe lucruri despre cel de-al Treilea Reich.
În numeroase familii din Germania, al Doilea Război Mondial a rămas un subiect tabu timp de multe decenii de la încheierea războiului, în 1945. Sursa: FrontPress.ro



:)))


Manastire budista

0
0

Un belgian ar putea ridica prima manastire BUDISTA din Romania

autor: FrontPress 05.05.2014

zenBelgianul Philippe Coupe a anunţat că la ferma sa de la Mălin, judeţul Bistriţa Năsăud, ar putea funcţiona în viitor prima mănăstire budistă din România şi a doua din Europa, după cea din Polonia. În prima fază, aici au venit doi călugări zen de la Templul Mokushozen-ji din Bucureşti pentru a le arăta curioşilor mai multe metode de meditaţie.
Zen este o sectă a budismului şi una dintre cele mai cunoscute forme de budism japonez, mai ales printre occidentali.
Philippe Coupe a venit prima oară în România în anii ’90. Le-a predat franceza studenţilor de la Litere ai Universităţii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. După ce şi-a terminat cariera universitară, s-a stabilit în satul Mălin, unde a înfiinţat o mică fermă turistică. A trecut la budism după ce a fost iniţiat în această religie orientală de un maestru din Franţa.
Într-o ţară în care 86% dintre cetăţenii ei s-au declarat, la recensământ, creştini-ortodocşi, câteva confesiuni budiste au început timid să-şi facă auzite învăţăturile în ţara noastră, scrie România Liberă. Cele mai importante confesiuni budiste care au început să fie practicate şi în România sunt budismul Zen, budismul tibetan, al cărui lider este Dalai Lama, budismul Theravada şi budismul Jodo Shinshu. Budismul Zen, cel tibetan şi Theravada sunt prezentate românilor drept o practică meditativă, care nu-ţi cere, în mod expres, să renunţi la religia în care ai crescut, pentru a le practica. Sursa: FrontPress.ro
Philipe-Coupe

:)

Bucurestiul interbelic

0
0


Bucureştiul interbelic petrece....


Am hoinărit împreuna prin  tavernele bucureştene din perioada interbelică. Am aruncat o privire în  lumea vagabonzilor de altă dată, am cunoscut “oameni care au fost” din bâlciurile Bucureştiului sau de pe străzile pline de zgomot ale capitalei (pe lăutarii-copii, pe Vasile lustragiul). 
Vom începe azi o nouă călătorie, urmărind cu imaginaţia periplul ziaristului “Ilustraţiunii ilustrate” - Ion Tik– însoţit de  un prieten carcotaş - prin locurile în care Bucureştiul anului 1931 petrecea zgomotos si frivol:

Bulevardul cinematografelor

Iată cum descrie Ion Tik freamătul cinefililor şi feeria reclamelor luminoase din “patria cinematografului bucureştean” de pe b-dul Elisabeta:

Bulevardul Elisabeta - 1931
Mare de lumini pe...
bulevard
La dreapta, pe bulevard, o mare de lumini feerice ne vesteşte că am ajuns <<în patria cinematografului>>, în Hollywood-ul românesc, cum i se spune în limbajul şerbetuos şi cinefilic al fetelor amorezate.

Prietenul meu, uimit de feeria bulevardului şi de forfoteala unei noi lumi care macină trotuarul - sclavii cinema-ului -  contemplă îndelung decorul ultraoccidental al acestui colţ al Capitalei.

Fiecare cinematograf îşi anuntă cu litere mari de foc, spânzurate pe frontispiciu sau înfipte peste case, de-a curmezişul străzii, spectacolul zilei...

Este o întrecere de reclame luminoase care ispitesc ochii deprinsi mai curând cu întunericul mahalalelor uitate de primari şi de Dumnezeu, decât cu această profunzime de lumini uluitoare...

Coborâm încet în Hollywood-ul nostru, îmbrânciţi ici şi colo de perechile de amorezaţi care, ieşind de la spectacol, discută felurite scene...

(…) Un cârd de fete, cu feţele îmbujorate de emoţia filmului sau de şoaptele auzite în întuneric, trecu voios ca un stol de rândunele...
-      Dar unde mai pui, prietene, că fiecare din aceste fete se vede în oglinda

închipuirei, fiecare în parte, o viitoarea stea de cinema, fie ea cât de mică sau de neînsemnată. Şi când realitatea o trezeşte brutal, fata, care se văzuse mai adineaori artistă în nu ştiu care Hollywood, se mulţumeşte şi cu complimentele curtezanilor: semănaţi, domnişoară, în zâmbetul dv. seducător ca două picături de apă cu Marlène Dietrich : aveti în privire ceva din perversiunea sensuală a Gretei Garbo"...

Bulevardul Elisabeta - 1931
Hollywood-ul românesc
 intebelic (1931)
În faţa cinematografelor, oamenii citesc şi comentează afişele multicolore, strigătoare... Un baieţel îşi târăşte de mână mama spre cinematograful în care joacă o comedie cu ,,banda veselă". În dreptul Trianonului, două familii, care
şi-au dat întâlnire în acest punct, discută cu aprindere filmul pe care trebuie să-l vadă.”

Prietenul provincial şi mucalit al ziaristului Ion Tik, comentează în faţa priveliştii:

- Uite, domnule, petrec şi ăstia cum petrec şi eu in orăselul meu. Ziua slujbă, seara cinema, vorbă, un păhărel de vin sau de bere, şi apoi,cuminte, la culcare.”

Bursa dragostei…


Aşadar o lume pestriţa venită în centrul capitalei în cautarea strălucirii, a poveştilor şi a viselor frumoase care se perindau pe ecranele cinematografelor.

Vizionarea filmele artistice americane, franţuzesti, germane sau uneori, chiar româneşti devenise o distracţie potrivită oricărui buzunar. O lume în care se amestecau printre bucureştenii onorabili, cerşetorii, hoţii de buzunare şi, la lăsarea serii …”păsările de noapte ale Bucureştiului” :

Între Trianon şi intersectia bulevardului cu strada Brezoianu, aglomeraţiunea este şi mai mare. Printre capetele care defilează în filmul ce rulează permanent şi gratuit – strada - trec iscoditoare şi rapace “capetele păsărilor de noapte". Amicul meu le confundă cu femeile oneste sau cu fetele nevinovate care au uneori ceva din îmbrăcămintea sau din privirea provocatoare a acestor păsări de trotuar. lată una ascunzând sub rochia-i de matase, murdăria trupului şi a sufletului, la vânătoare... Victima, nu domn venit probabil anume în acest colţ pentru o conchistă se învârteste în sus şi în ios aruncând ochiade “Domnişoarei cu pălăria verde" care asteaptă la marginea trotuarului cam de vre-o oră un tramvai care nu mai vine... Târgul se face destul de repede. “Domnişoara", care nu este decât o profesionistă care-si inchiriază amorul, se lasă sedusă electric, condiţionând totul de o plimbare la şosea... Altele cer amanţilor ocazionali o convorbire în sala de spectacol, ceea ce permite acestor bulevardiere sa vadă filme “pe degeaba"şi să pozeze în “Doamna însoţită de bărbat"…
-      - Ciudat lucru, spuse prietenul meu. Am auzit vorbind şi de acest colt şi de aceste “păsări" care roiesc pe aci. Dar drept spun, n'am crezut... Mi s'a mai spus că, ceva mai devreme, când clnematografele sunt mai goale şi lume mai putină, chiar fete de bună condiţie îşi dau întâlniri nevinovate...

-      - Între cinci şi şapte -  şapte jumătate seara, orice fata care asteaptă singurică în hall-ul cinematografului, gânditoare, îşi asteaptă “iubitul”...Dacăse plictiseste, începe să citeasc şi recitească avizele de pe pereţi şi în cele din urmă, în schimbul unei monede de 2 lei se cântăreste la cântarul automat de precizie"...

-      - Atunci, e o adevărată Bursă de dragoste

-      - Da, cu deosebirea că această bursă este cu atat mai vinovată cu cât ora este mai târzie…Târziu de tot, Bursa dragostei devine un târg liber, atât de liber, încât “păsărelele de noapte"ţi se oferă fără nici nu pic de ruşine...".

BUFETUL AUTOMAT

De cealaltă parte a Bulevardului Elisabeta se instalase o atractie de ultimă oră: bufetul automat care servea clienţii cu băuturi şi cu sandwich-uri:

Bucuresti interbelic
Bufetul..."Automat" noaptea
Noul AUTOMAT luminează puternic strada. Un potop de lumini, mascate

de geamuri mate, atrage o lume imensă. Lumea care se duce sau iese de la cinematografele Hoolywoodului nostru se abate la acest occidental bufet automat. Intrăm şi noi. În schimbul fiselor, pe care le introducem în automate, restauratorul anonim şi mecanic ne serveşte de minune. Eu cu sandwisch-urile, prietenul cu băutura…”.

Iată impresiile amicului provincial al ziaristului bucureştean despre această minune a tehnicii:

- Minune, domnule, minune ! Mănânci cât vrei. Bei cât vrei şi nimeni nu te vede şi nu te înşeală la socoteală ! Acum înteleg unde iau cheflii “achiul”.  Aici, la automat...Cucoane frumoase, atmosfer[ plăcută, curat, ieftin, bineinţeles până s'or plictisi bucureştenii de acest restaurator mut... Nu ştii, românului îi place după un pahar-două, să injure chelnerul şi să vorbească politică cu jupânul !... Dar cu automatul, greu să vorbeşti …”

Atât acum , dar periplul nostru bucureştean nu se opreşte aici…


Sursa : articolul “Bucureştiul petrece” - semnat Ion Tik - apărut în “Ilustraţiunea română” numărul din 14 mai 1931 - citit în Biblioteca Digitală a Bucureştilor.

deieri-deazi.blogspot.com

:)))

Afacerea Stroussberg

0
0




  Câteva numere consecutive ale organului fanariot din Strada Doamnei cuprind atîâta superfluenţă de iubire şi de grijă pentru Dobrogea încât lucrul din capul locului nu ni se pare curat.
N-am văzut încă niciodată tratându-se vreo chestiune în acel ziar — cu durere o constatăm — fără ca după sentimentele şi discuţiile pretextate să nu se ascundă ori vreun interes exclusiv al găştii sau unul şi mai exclusiv al unor membri ai partidului, de teapa Mihăleştilor.
De aceea, deşi nu putem cunoaşte încă adevărata cauză a acestui interes extraordinar, totuşi ni se răceşte inima când îl vedem apărând în acel ziar care de când e n-a făcut decît propuneri ce aveau în vedere vreo speculă ilicită oarecare. Daca-şi aduce cineva aminte focul cu care după vremuri era apărată concesia Stroussberg, dacă-şi aduce aminte fraza că „naţiunilor moleşite trebuie să li se ia sânge” cu care s-a introdus în scenă participarea la război, apoi memorabilele proceduri economicoase Warszawsky-Mihălescu, acela lesne va vedea că acest interes extraordinar cată să fi ascuzând sau intenţia de a face treburile cuiva din demnul partid roşu sau, în fine, intenţia de a ruina noua provincie şi de a băga nepacea şi intriga între locuitorii actuali, un scop rău însă trebuie să fie la mijloc.
Amintim în treacăt că d. C. A. Rosetti, părintele spiritual al partidului roşu, a fost pururea cunoscut ca om sceptic, om cinic chiar. Rău român şi născut din părinţi greci, din tinereţea sa încă s-a distins prin purtare cinică, prin dispreţul a orice convenţie socială sau de tradiţie. Necrezând în nimic decât în sine, el s-a unit cu acele principii egoiste care pun individul şi interesele lui deasupra tutulor intereselor generale, naţionale sau economice. C-o mână de Erostrat a dat apoi foc tuturor tendinţelor de conservare, fie pe terenul instituţiilor moştenite, fie pe acela al bunurilor materiale şi intelectuale ale naţiei. Gaşca roşie a prefăcut România în America, a făcut ca în ţara noastră proprie să începem a ne simţi străini.
Astfel — cosmopolit până în vârful unghiilor — el şi ciracii săi au avut acea luptă lungă întreprinsă în contra generaţiei trecute (v. Eliad) care privea cu spaimă propăşirea spoielii şi feneantismului în ţară şi combătea prin pene oţelite a unor adevăraţi apostoli demoralizarea sistematică, cu care liberalismul cosmopolit, individualismul orb, scepticismul infiltrat în mod artificial în vinele tinerimii noastre prin centrele pline pe cât de lumină pe atât şi de corupţie ale Apusului, începuse a împlea, ca buruiana cea rea, straturile îngrijite pe atunci ale unei sănătoase dezvoltări. Astfel, sub auspiciile „hidoasei pocituri” s-a născut şi încurajat acea specie de numărători de pietre pe trotuare care sunt totdeauna gata de-a se-nşira în rândurile roşiilor dacă li se aruncă vrun os. Pe lângă aceşti învăţaţi s-au adaos o masă nesfârşită de oameni cu desăvîrşire inculţi, parte simpli şi de bună-credinţă, parte răi şi cu instincte neoneste, cărora noua evangelie a egalităţii depline a celor neînvăţaţi cu cei învăţaţi, a celor muncitori cu cei leneşi, a celor bogaţi cu cei săraci trebuia să le surâdă neapărat. Pe când acum treizeci de ani înaintarea în funcţiunile statului era condiţionată prin bună purtare, onestitate şi ani de serviciu, acum funcţionarii harnici şi cu cunoştinţe sunt daţi afară sau rămân staţionari în locul ce l-au ocupat zeci de ani, iar pleava partidului roşu, Mihăleştii, Pandravii, Stanii, Popeştii, Orăşenii ş.a. sunt numiţi de-a dreptul în funcţiile cele mai importante, încât uşurinţa cu care sub roşii omul poate ajunge la vază şi avere a dat naştere proverbului: „Numai cu roşii te poţi procopsi”.
Şi toată suma aceasta de oameni ignoranţi, adesea necinstiţi, totdeauna comuni, nu trăieşte decât din traficul ideilor de naţionalitate şi libertate. Mare parte din ei bulgari sau greci de-a dreptul, totuşi ei pretind a fi unicii reprezentanţi demni ai colonilor lui Traian şi, neavând nici măcar putinţa de a pricepe în ce consistă naţionalitatea pe de o parte, libertăţile pe de alta, ei totuşi n-au nici o altă ştiinţă, nici o altă avere, nici un alt merit decât pe acela de a se gera în reprezentanţii acestor idei şi de a juca când rolul de „mântuitori ai patriei”, adică de trădători de noapte şi vânzători de domnie, când pe acela de victime ale libertăţii şi naţionalităţii.
Noi din parte-ne susţinem teoria că cine nu ştie nimic nu are nimic, nu munceşte nimic, nu e nici patriot, nici nepatriot, nici naţional, nici nenaţional, ci un biet nenorocit, care în mod fatal cată să cază în sarcina societăţii, obligate fără ştirea lui Dumnezeu de a-l hrăni. Deosebirea e numai că, pe când la alte ţări rolul acesta îl îndeplinesc casele de binefacere şi spitalele de nevolnici, la noi statul e spitalul general pentru neputincioşii cu duhul şi cu munca, pe care partidul roşu îi capătuieşte prin câte o funcţie a cărei însemnătate aceşti indivizi nu sunt în stare s-o priceapă măcar.
Dar răul cel mai mare nu e acesta. Pe lângă mulţimea actuală de postulanţi roşii, se creşte generaţia nouă sub aceleaşi auspicii neserioase, cu aceleaşi tendinţe de a trăi de-a gata şi nemuncind nimic, căci echivalentul pentru muncă e la roşii supunerea oarbă sub poruncile găştii şi nimic mai mult. Când dar asemenea breaslă veselă şi uşoară de postulanţi se preocupă de Dobrogea, trebuie să fie ceva rău la mijloc.
În nr-ul de sâmbătă 4 august, „Românul” vorbeşte de regularea proprietăţii în Dobrogea — se vede că tot cu chipul cu care Stan Popescu a regulat sarea domnească. Apoi susţine teoria că proprietatea pământului în Dobrogea era a sultanului, deci a statului şi că foştii locuitori n-au dreptul de a-şi vinde locurile pe care le aveau de la statul turcesc. În fine, spune că turcii şi tătarii, fiind neasimilabili, trebuiesc înlocuiţi cu colonii române din ţinutul Vidinului.
Vederile noastre în privinţa aceasta sunt cunoscute. Admitem teoria că, pentru cuvinte de ordine publică, turcii şi tătarii să nu poată vinde orişicui pământurile lor, dar nu admitem teoria că acele pământuri sunt ale statului. Nominal da, în realitate nu. Nominal, în statele primitive, tot pământul e considerat ca pământ domnesc şi din această suveranitate asupra oamenilor şi averilor decurg până şi titulaturile monarhice. Astfel, se zice rege al Prusiei, nu al prusianilor, regină a Angliei, nu a englezilor, ca şi când teritoriul întreg ar fi proprietate a coroanei.
Propietate în senzul modern al cuvântului nu e în societăţile primitive şi în cele teocratice decât averea mobiliară; cea imobilă era privită în totalitatea ei ca bun public al ginţii, deci a reprezentaţiunii supreme a ginţii, a Domnului. Cu toate acestea, înlăuntrul acestei accepţii, nu juridice, ci politice, proprietatea imobilului exista în mod latent; se făceau vânzări, cumpărări, cesiuni, moşteniri, procese pentru hotărnicie etc.
O analogie a acestui soi de proprietate latentă au fost la noi bunurile încărcate cu embatic. Dacă embaticul, adică preţul posesiei ereditare, nu se plătea în curs de cîţiva ani, bunul retrecea în posesia proprietarului originar, a mănăstirii, a domniei, a boierului, dar pe câtă vreme embaticul se plătea, proprietarul încărcat cu el avea toată libertatea în privirea bunului; el îl putea vinde, schimba, împosesui fără nici o primejdie.
Înţelegem dar că, admiţându-se teoria aceasta cu toate efectele ei, să se hotărască o dată pentru totdeauna că acele propietăţi sunt maiorate ce nu se pot înstrăina decât către români de ex[emplu], dar nu înţelegem ca ele să fie declarate de bunuri private ale statului. Pericolul unei asemenea maniere de-a vedea ar fi nemulţumirea generală a populaţiei de acolo.
Dar în ultima linie, aceste pofte de expropriere şi colonizare se îndreaptă contra românilor din Dobrogea chiar. Românii de acolo sunt elementul acela care stă mai bine şi e mai bogat, încât ţăranii de pe marginea Dunării sunt oameni — în parte — mai cuprinşi decât negustorimea din Chiustenge. Ei n-au suferit încă de liberalism şi de urmările lui fatale, ci s-au dezvoltat în ştirea lui Dumnezeu sub guvernul turcesc, care pentru oameni pașnici şi muncitori însemna lipsă de guvern. Ei au trăit sub un regim analog cu cel ce era la noi înaintea Regulamentului, în zorile domniei naţionale reînviate. Dar condiţia sine qua non a bunei lor stări sunt tocmai locurile largi şi păşunile grase ce se cer pentru păstorie, încât din momentul parcelării pământului şi a distrucţiei averilor comune, nu ale statului, sărăcia ar începe a bate la uşile lor.
Constant este în istorie că bine cu greu faci oamenilor, rău foarte uşor, chiar având cele mai bune intenţii. Pe câtă vreme dar nu există conflicte de proprietate pe care statul să le aibă a le aplana, pe câtă vreme oamenii în Dobrogea sunt la largul lor şi nu ne cer nimic, de ce să ne grăbim a încărca ţinuturi ce în parte se ocupă încă cu păstoria c-o organizaţie mai complexă, care le-ar îngreuia traiul, care ar crea dintr-odată alte condiţii de existenţă?
Când locuitorii se vor înmulţi şi pământul le-ar deveni strâmt, proprietatea rurală fixă, încetarea păşunilor comune vor veni de la sine şi în mod fatal. În mod fatal plugul va înlocui pretutindeni toiagul păstoresc, în mod fatal o altă ordine a societăţii va răsari din chiar stadiul ei organic.
Singurele măsuri pe care statul român se cuvine a le lua sunt măsuri de apărare: apărare contra unor speculanţi venetici care ar voi să exploateze neştiinţa locuitorilor, apărare contra unei imigraţii de oameni fără de căpătâi. Dar la aceasta se şi mărgineşte rolul statului; restul îl va face timpul şi dezvoltarea naturală a lucrurilor.
Mihai Eminescu

[11 august 1879]

Pelerinaj Bucovina-Botosani 20-22 iunie 2014

0
0

Vineri 20 iunie 2014

Ora 16.30 Plecarea din Bucuresti din fata Garii de Est (Obor)

Ora 00.00 cazare in Suceava la caminul unui liceu (conditii foarte bune, apa calda)


Sambata 21 iunie 2014

Ora 7.00 plecarea pe traseu

Manastirile: Popauti, Uspenia, Vorona, Sihastria Voronei (moastele Sf. Onufrie de la Vorona), Gorovei,  Agafton, Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, Dragomirna (moastele Sf. Mc Iacov Persul),

Casa memoriala N. Iorga din Botosani,

Casa memoriala a lui Mihai Eminescu din Ipotesti,

Cazare in Suceava la acelasi liceu


Duminica, 22 iunie 2014

Ora 7.00 Manastirile Arbore (Sfanta Liturghie), Humor, Voronet si Camarzani


Contact: Constantin 0748145015

io_konstant@yahoo.com


Pret: 290 lei (transport cu microbuz)

         220 lei (transport cu autocar)

In pret intra transportul si cazare. Incercam sa rezolvam si de mese la manastiri.


La 4 persoane inscrise, a 5 a persoana are reducere de 50%

La 6 persoane inscrise a 7 a persoana are gratuitate.


Contact: Constantin 0748145015

io_konstant@yahoo.com

 
Mai multe informatii vom posta aici:

:)


Jobbik

0
0


Fost SKINHEAD ales vicepresedinte al parlamentului de la Budapesta

autor: FrontPress07.05.2014
sneiderDeputatul Tamas Sneider, membru al partidului Jobbik, a fost ales marți vicepreședinte al parlamentului din Budapesta. Controversele au apărut după ce presa din Ungaria a relatat că în anii ’90 acesta a făcut parte dintr-o grupare radicală care aparţinea subculturii “skinhead” adeptă a teoriilor care promovează superioritatea rasială a albilor.
Tamas Sneider a obținut sprijinul membrilor grupului său parlamentar și al unei mari părți din conservatorii de la Fidesz, partidul premierului Viktor Orban. Deputații opoziției de stânga au votat împotrivă, în timp ce ecologiștii s-au abținut.
Alianța de opoziție a declarat, înaintea votului, că Tamas Sneider nu ar trebui să ajungă vicepreședinte al parlamentului, din cauza faptului că este un fost skinhead, “cunoscut sub numele de Roy de către amicii săi neonaziști din acea perioadă” și care și-a dobândit faima prin agresiuni împotriva ţiganilor, notează MTI.
”Deoarece cunoaștem toți trecutul meu, prefer să evoc planurile mele pentru viitor”, a răspuns parlamentarul acestor acuze.
Alianţa Tinerilor de Dreapta – Mişcarea pentru o Ungarie mai bună (Jobbik) a obţinut puţin peste 20 la sută din voturi în urma alegerilor generale din 2014 şi un număr de 23 de parlamentari din 199, devenind al treilea partid ca mărime din ţară. La nivel european formaţiunea are legături strânse cu mai multe partide naţionaliste importante. După alegerile europarlamentare din 2009, Jobbik a obţinut aproape 15 procente din totalul voturilor exprimate, revenindu-i 3 locuri în Parlamentul European.
În ultimii ani şi-a intensificat prezenţa şi pe teritoriul României, revizioniştii unguri contestând statalitatea ţării noastre. Deasemenea, la începutul anului, conducerea Jobbik a decis mărirea numărului membrilor cu drept decizional de la 60 la 65, cooptând câte un membru din Ucraina, Slovacia, Serbia şi doi din România, ţări unde minoritatea maghiară este relativ puternic reprezentată în anumite regiuni. Jobbik este primul partid din Ungaria care a aprobat în statut că grupurile partidului din afara graniţelor pot avea delegat cu drept decizional la congresul naţional. Astfel s-a decis ca Transilvania şi aşa-zisul Ţinut Secuiesc să aibă câte un delegat. Sursa: FrontPress.ro

Ciocnire

0
0

Ciocnirea dintre doua crize

autor: FrontPress07.05.2014

ucraina rusia ueNeputinţa Europei occidentale de a face faţă situaţiei tensionate din Ucraina trădează o profundă criză de substanţă interioară. S-a crezut drept posibilă edificarea unei Uniuni Europene prin ignorarea a doi factori esenţiali care au caracterizat întreaga istorie umană: naţiunea şi religia. Doi termeni consideraţi depăşiţi şi incapabili de a mai juca un rol crucial în viitor. Eroarea de apreciere este una extrem de gravă, căci ar trebui să ne amintim de un principiu universal extrem de simplu: nu poate exista un vid: nici de putere, nici de idei, nici de principii.
Astfel, în vidul creat prin marginalizarea elementelor tradiţionale de către Occident s-a înfiripat, în mod absolut evident, o contrapondere ideologică. Rusia actuală a găsit astfel materia primă pentru a-şi confecţiona şi un cadru teoretic, o nouă haină, după ce a fost silită să o lepede pe cea comunistă, cu care să îmbrace de fapt constanta şi seculara idee expansionistă rusă, exprimată în testamentul petrin. Nu doar atât. Partidele şi grupările naţionaliste din Occident cochetează puternic cu regimul de la Moscova, admirându-l pe Vladimir Putin pentru autoritarismul şi personalitatea sa, în comparaţie cu politicienii vest-europeni care în aceste momente critice au dovedit o anvergură mediocră. În vreme ce Rusia îşi apără interesele într-un mod coerent şi ferm, UE dă dovadă de lipsă de elan şi de vigoare. Singurul mod de presiune pe care a fost în stare să-l adopte pentru a încerca să-şi impună punctul de vedere au fost doar nişte sancţiuni timide, cu mare grijă de a nu deranja interesele lobby-ului industriei vest-europene care are numeroase investiţii în Rusia.
Acum, în asemenea momente, se vede limpede că politicienii vest-europeni actuali se află mai degrabă la nivelul unor funcţionari decât la cel al unor oameni de stat adevăraţi. Un stat, o naţiune, o uniune de naţiuni, nu se poate conduce doar la acest mod birocratic, fiind nevoie şi de alte elemente, de anumite imponderabile menite să coaguleze cetăţenii în jurul lor. Spre deosebire de statele vestice, Rusia a înţeles prin urmare foarte bine care sunt acestea: naţiunea şi religia.
Într-una din cuvântările sale, Vladimir Putin exalta vechile idei slavofile, pregătind astfel terenul unei confruntări ideologice cu Occidentul. El definea “omul rus” prin faptul că pentru acesta, spre deosebire de Occident, unde nu ar conta decât succesul personal, definitorie ar fi “o menire morală de ordin superior”, cu o dezvoltare înspre exterior, în sens comunitar. “Rădăcinile profunde ale patriotismului rus” s-ar găsi printre altele şi în “moartea pentru alţii, pentru popor”.
În privinţa unor asemenea principii, Uniunea Europeană actuală se găseşte în criză. Ea este contestată atât de grupări identitare din interior, dar e silită să se confrunte totodată şi cu un adversar puternic pe plan exterior, care i-a luat-o înainte în privinţa acestor factori. Tocmai pentru că-i lipseşte un asemenea combustibil spiritual, actuala Uniunea Europeană riscă să sucombe, asemeni măreţului Imperiu Roman de odinioară, în faţa dublului asalt al “barbariei” din interior şi din exterior. Pentru a supravieţui pe termen lung, fie şi în altă formă, actualul Imperiu European va trebui la un moment dat să-şi reconsidere reperele, riscând altminteri să se destrame.
Presupunând că, nevoită de împrejurări, Europa ar regăsi importanţa acelor idei pe care acum le reneagă şi pe care adversarul ei le promovează ca muniţie ideologică: ar putea fi atunci considerată Rusia, aşa cum este ea acum, drept un “prieten”? Cu siguranţă, nu. Nu această Rusie.
Chiar dacă e bine să readucem în actualitate ideea de naţiune, modelul colectivist de tip slavofil nu e nici pe departe unul de urmat de ţările aflate la vest de Rusia. Dealtfel, şi Rusia actuală se află într-o criză profundă, indiferent de forţa cu care îşi face jocurile pe plan politic, militar sau ideologic.
Pe plan politic, Rusia se află de fapt într-o situaţie extrem de precară. Imperiul i se destramă bucată cu bucată. Naţiunile altele decât cea rusă fug inevitabil în braţele Occidentului, în tentativa lor disperată de a se emancipa de sub cizma rusească. Criza Rusiei e una profundă, pentru că, dincolo de planul propagandistic, ea nu reuşeşte să ofere un adevărat model, o perspectivă viabilă, ţărilor pe care şi le-ar dori prietene. Rusia nu poate gândi decât în termeni de “sfere de influenţă” şi “ţări vasale”. Iar acum, în situaţia de faţă, indiferent ce teritorii ar mai “anexa”, se poate spune oricum următorul lucru: Rusia de fapt a pierdut cea mai mare parte din Ucraina, căci nu cu multă vreme în urmă o controla pe toată.
Asistăm oare la o “ofensivă” hotărâtă şi consecventă a vestului? Puţin probabil, căci politicienii actuali nu sunt de fapt în stare să gestioneze cum se cuvine criza ucraineană. Mai degrabă se poate spune că Rusia a pierdut totul pe mâna ei şi a propriului comportament. După 1989 a pierdut ţările fostului bloc comunist, apoi a venit destrămarea Uniunii Sovietice, iar acum foştii sateliţi ies unul câte unul de pe vechea orbită. Toate aceste ţări s-au săturat de “modelul” care le-a fost impus cu forţa, cel rusesc, de o esenţă colectivistă sub influenţe oligarhice, şi doresc să-l încerce acum pe singurul care li se oferă, cel occidental al principiilor şi regulilor sociale şi politice clare.
Aceasta şi pentru că Rusia e de fapt departe de pretenţiile pe care le afişează prin propaganda sa. A avut loc în Rusia o nouă “revoluţie”, s-a instaurat un regim de tip nou, care să o rupă radical atât cu trecutul comunist dar şi cu sistemul occidental? Nu. Actualul regim de la Moscova se situează încă în continuitatea celui comunist, inclusiv în opoziţia sa antioccidentală. În Rusia actuală asistăm mai degrabă la o contrafacere a modelului imperial creştin. Adică există un despot autoritar, care nu a fost uns de către Dumnezeu, dar care se proclamă apărător al valorilor creştine. Poporul e în marea lui parte (lăsând la o parte elitele) o plebe ignorantă, cu o credinţă aproximativă, mulţi fiind încă nostalgici dupa comunism. O masă dezinformată şi manipulată de propaganda de stat, căreia, spre deosebire de comunism, i se permite acum practicarea credinţei, folosită şi ca factor identitar. Dar nu e un model de ridicare a poporului la un alt nivel de conştiinţă, de ieşire din spiritul gregar înspre formarea personalităţii. După cum nu e cazul ca elitele politice să se constituie pentru mase în modele de creştinism autentic, într-o veritabilă elită spirituală, pe principiul “cine vrea să fie primul dintre voi, acela să slujească celorlalţi”.
Aşa că Rusia actuală nu e cea adevărată, în sens creştin, pe care o aşteptăm. Sau, în orice caz, nu reprezintă un model care ar trebui urmat şi de alţii. Dreapta europeană s-ar afla într-o mare eroare dacă ar fi tentată să meargă în această direcţie.
În România suntem de asemenea departe de un adevărat model creştin, dar măcar acesta e prezent la nivel de tradiţie şi drept tipar după care ne putem modela conştiinţele. Acesta nu e nici modelul colectivist rus, nici cel pur individualist occidental, ci mai degrabă o sinteză între acestea:
“Ceea ce a constituit faptul revoluţionar al Occidentului şi succesul lui de până acum, adică personalitatea, a lipsit românului. Omul din Occident, chiar omul comun, adeseori, se ia singur în antrepriză, îşi dictează o lege şi se ţine de ea, căutând să fie puternic prin aceasta. Românul a crescut şi creşte încă la întâmplare sau după legi mai mult cosmice şi etnografice, ceea ce e splendid din punct de vedere geografic şi literar, dar pentru istoria modernă nu mai ajunge.
Apusul a creat personalitatea, dar a făcut greşeala de a-i fi dat cel mai adesea un scop individualist, ceea ce a dus la atomizarea şi artificializarea lui, în care se zbate astăzi şi din care face sforţări să iasă. Noi, românii, să creăm personalitatea, dar să-i dăm ca ideal un scop general! Să facem o sinteză, păstrând din trecutul nostru înclinarea spre ceva mare, exterior, dar adăugând conceptul modern al personalităţii. Fără a renunţa la puterea de a ne obiectiva în lucruri, să încercăm munca privirii înlăuntrul nostru, în persoana proprie, unde vom descoperi o lume întreagă, care trebuie descrisă, inventariată pe cât posibil şi, mai ales, educată. Aceasta e porunca naţionalismului actual în România. Cine vrea azi la noi să se numească naţionalist trebuie să înceapă prin a se educa pe sine. Propaganda în afară e lucru important, dar e secundar pe lângă acesta.” (Vasile Băncilă – Naţionalismul şi misiunea românească)
Nu ar putea constitui prin urmare acest model schiţat de elita interbelică a României o “cheie” a rezolvării conflictului, deocamdată ideologic, a două sisteme aflate în criză, tocmai pentru că nu vor să împrumute nimic unul de la celălalt? De Bogdan Munteanu - Rost

:)))

UKIP

0
0
Europarlamentarul Petru Luhan:
“Nigel Farage vorbeşte ca Adolf Hitler în tinereţe”
Nigel-Farage-leader-of-Uk-001“România trebuie să reacţioneze ferm faţă de declaraţiile iresponsabile ale liderului celui mai mare partid extremist din Marea Britanie, care vorbeşte despre români şi bulgari în termenii în care naziştii vorbeau în anii ‘30 despre evrei şi ţigani”, susţine Europarlamentarul Petru Luhan.

Eurodeputatul Petru Luhan se declară scandalizat de lipsa de reacţie a Guvernului de la Bucureşti faţă de afirmaţiile tot mai agresive făcute de anumiţi politicieni britanici la adresa conaţionalilor noştri. “Este inadmisibil că, în plină campanie pentru alegerile europarlamentare, românii sau bulgarii să fie folosiţi pe post de ţinte electorale în Marea Britanie, tot aşa cum evreii sau ţiganii erau arătaţi cu degetul ca fiind sursa relelor din Germania anilor ‘30”, spune Petru Luhan.

Europarlamentarul român consideră că ultima declaraţie în acest sens a lui Nigel Farage, liderul Partidului Independenţei Marii Britanii (UKIP), care candidează pentru un nou mandat la Bruxelles, este un afront adus nu doar ţării noastre, ci întregii Uniuni Europene. Într-un interviu acordat postului BBC, el a afirmat: “Am deschis porţile unor state care nu şi-au revenit după comunism şi mi-e teamă că am creat o breşă pentru infracţionalitatea organizată”.

Această afirmaţie nu este un accident, consideră Petru Luhan, ci o continuare a campaniei antiromâneşti duse de respectiva formaţiune politică în ultimii ani. “Nigel Farage vorbeşte ca Adolf Hitler în tinereţe. Îi mai lipseşte doar mustăcioara şi cămaşa brună. Sigur, el nu se pregăteşte să-i trimită pe români şi bulgari în lagăre de concentrare, dar nu ascunde faptul că-şi doreşte deportarea lor. Acelaşi lucru l-au făcut şi naziştii la început, înainte de a trece la soluţia finală”, a mai spus Petru Luhan.

Europarlamentarul cere Ministerului de Externe din România să înainteze imediat un protest public faţă de această campanie împotriva românilor din Marea Britanie. “În caz contrar, domnul Titus Corlăţean arată că socialiştii români nu au niciun fel de demnitate şi stau cu mâinile în sân atunci când poporul român este terfelit de lideri străni cu apucături naziste”, a încheiat Petru Luhan.

Donatella Versace

0
0


ORIBIL! Donatella Versace, FEMEIA PE CARE NU AI VREA SĂ O ÎNTÂLNEŞTI LA CEAS DE SEARĂ | FOTO

ARTICOL POSTAT DE: Alina Danla fa feminin.
Nici acum, la o vârstă la care aceste "detalii" nu par să mai conteze în raport cu celebritatea pe care şi-a dobândit-o din creaţia vestimentară, Donatella nu-şi recunoaşte operaţiile estetice. Singura intervenţie pe care a admis-o a fost botox-ul pe care, spune ea, şi l-a injectat, în repetate rânduri, în zona feţei.Însă natura, gravitaţia au cam început să o trădeze, astfel că ultima ei apariţie publică, la celebra MET Gala - unul dintre cele mai importante evenimente caritabile de la New York -, a reprezentat pentru mulţi o imagine desprinsă dintr-un film de groază.
Cu ochii cufundaţi în orbite, cu buzele imense, care dădeau impresia că îi acoperă întreaga faţă, încremenite într-un zâmbet imobil, ca un rânjet, Donatella a fost o apariţie înfiorătoare.
Rochia care îi acoperea trupul aproape scheletic şi corsetul mult prea strâns chiar şi pentru ea ar fi fost impecabilă pe o altă purtătoare.

Frumuseţe la frigider

În ceea ce priveşte secretul "frumuseţii", dar mai ales al tinereţii sale, Donatella Versace a declarat într-un interviu că, din când în când, doarme într-o ladă frigorifică.
"Cum reuşesc să mă menţin tânără? Nu aţi auzit încă? Dorm în fiecare noapte într-o lada frigorifică", a spus directorul de creaţie al casei Versace.



Mai mult: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/donatella-versace-este-foarte-urata-491472.html#ixzz313IC2G00

Viewing all 3410 articles
Browse latest View live