Are you the publisher? Claim or contact us about this channel


Embed this content in your HTML

Search

Report adult content:

click to rate:

Account: (login)

More Channels


Channel Catalog


Channel Description:

Impreuna vom construi cel mai mare blog scris in limba Romana.

older | 1 | .... | 131 | 132 | (Page 133) | 134 | 135 | .... | 171 | newer

    0 0
  • 06/09/14--10:00: Cosa Nostra Sicilia

  • Citat al Capone (1899-1947): "Obtii mai multe cu  vorba buna si cu un pistol, decit cu o vorba buna !"

    Cosa Nostra. Este cel mai cunoscut sindicat al crimei. Celula de baza este familia, denumit dupa teritoriul pe care îl controleaza. Fiecare familie este condusa de un şef ales (Capofamiglia) care numeşte subşeful, pe consiglieri şi pe capidecina (mafiot care controleaza activitatea unui grup restrâns de "oameni de onoare"). Activitatea diferitelor familii ale Cosei Nostra este coordonat de Cupola, structura care îi reuneşte pe diferitii capimandamenti (şefii aleşi ai mai multor familii învecinate). Cosa Nostra are o prezenta foarte solida, sub aceeaşi denumire, în America, spatiu "colonizat" de mafiotii sicilieni la începutul secolului trecut.
    Cosa Nostra este cea mai importanta organizatie mafiota din Europa si una dintre cele mai importante din lume. Are peste 5.000 de membri, dar numarul celor care ii ajuta, denumiti asociati sau afiliati, fara sa faca parte din organizatie, ajunge la 20.000 de persoane. Palermo, Trapani, Marsala, Catania si Agrigento sunt principalele fiefuri ale organizatiei, care are, de asemenea, filiale in Statele Unite, Germania, Franta, Elvetia, Rusia si Marea Britanie. Cosa Nostra exercita in Sicilia o mare influenta, impunand un sistem fiscal propriu - ilegal, evident - cunoscut sub numele de pizzo. Originea formatiunii se gaseste in secolul XIX, cand i s-au pus bazele, in cel mai mare secret, in estul Siciliei. Deja in 1837 au fost depistati primii functionari publici corupti de catre aceasta organizatie. Principalele activitati ilicite de care se ocupa sunt traficul international de droguri (domeniu in care organizatia este considerata ca fiind cel mai fiabil intermediar la nivel international), spalare de bani, speculatii financiare si imobiliare, trafic de arme si, ceea ce este foarte important, stocare de deseuri solide urbane si industriale.
    Structura ierarhica a Cosei Nostra presupune reguli stricte de comportament. La varf se afla Cupola, comisia suprema, apoi organizatiile teritoriale controlate de Familii. Acest termen nu are nimic de-a face cu relatiile de rudenie, ci este vorba de un grup mafiot care controleaza un oras sau un cartier dintr-un mare oras. Seful unei Familii trebuie sa numeasca un subsef si consilieri. In asociatie nu se poate intra decat in urma unui ritual de initiere. Cei mai importanti sefi ai organizatiei, din 90 incoace, au fost Salvatore Toto Riina, Giovanni Brusca, Bernardo Provenzano si Leoluca Bagarella, considerati responsabili de moartea judecatorilor Falcone si Borsellino.

    0 0


    1.Alphonse Capone (17.01.1899 - 21.01.1947)


    Alphonse Capone, cunoscut ulterior ca Al Capone sau Scarface - "Cicatrice" s-a nascut in Brooklyn, la data de 17 ianuarie 1899, fiind fiul lui Gabriele Capone si al Teresinei Raiola.Gabriele Capone a fost unul dintre cei 43.000 de italieni stabiliti in Statele Unite in 1894. Capone era originar din Castellmare di Stabia, o asezare situata la 60 de mile sud de Napoli. Sotia lui Gabriele, Teresina Capone, era insarcinata. In anul urmator s-a nascut Salvatore, al treilea fiu al familiei Capone, primii doi fiind Vincenzo si Raffaele. Tatal lui Al Capone a fost un barbier din satul Castellemmare di Stabia. Familia Capone a emigrat in SUA in anul 1894 si a avut sapte fii si doua fiice.In 1906, Gabriele a devenit cetatean american. Copiii au primit nume americanizate: Vincenzo a devenit James, Raffaele s-a transformat in Ralph, Salvatore in Frank si Alphonse in Al. In urmatorii ani, in familia Capone s-au mai nascut Amadeo Ermina (John sau Mimi pentru prieteni), Umberto (devenit Albert John), Matthew Nicholas, Rose si Malfalda.Al nu se considera a fi italian si era mandru ca este cetatean american "nu sunt italian. M-am nascut la Brooklyn" a declarat acesta.
    In 1904, micul Al a fost inscris la Public School 7.Alphonse Capone a fost coleg de scoala cu Salvatore Lucania, cunoscut ulterior ca Lucky Luciano. Cand avea aproape zece ani, acesta a inceput sa umble cu un alt viitor gangster, Johnny Torrio, care era tot napoletan. La varsta de 14 ani, Al a fost nevoit sa renunte la scoala, dupa ce a lovit un profesor. Impreuna cu Lucky Luciano a intrat intr-o banda cunoscuta ca "Five Pointers", din Manhattan.La cateva blocuri distanta de casa familiei Capone se afla o mica cladire, care adapostea cartierul general al celei mai puternice bande de pe Coasta de Est, banda lui Torrio. De la acesta a luat Al primele lectii despre crima organizata, lectii folosite mai tarziu pentru ridicarea imperiului crimei din Chicago. Johnny Torrio, un gangster cu pretentii de gentleman, i-a incredintat lui Al diferite sarcini marunte. Dupa ce a castigat increderea lui Torrio, Al a primit sarcini tot mai importante.
    Capone a cunoscut lumea gastilor de cartier, in care copiii erau grupati pe criterii etnice. Cele mai puternice gasti erau cele ale italienilor, evreilor si irlandezilor. In aceasta societate a strazii, separata de lumea adultilor, fumatul, consumul de alcool si bataile intre gasti rivale erau principalele activitati. In acest mediu si-a facut Al Capone ucenicia, pregatindu-se pentru cariera violenta de supergangster. Frankie Yale (Francesco Ioele), originar din Calabria, a fost catalizatorul.
    La recomandarea lui Torrio, cand si-a deschis barul Harvard Inn in Coney Island, Frankie l-a luat ca partener pe Al, ajuns la varsta de 18 ani.Un timp, Capone a lucrat pentru Frank Yale, presedintele Uniunuii Siciliene, ca barman. Intr-o noapte, tanarul Al a facut o remarca obraznica la adresa surorii lui Frank Galluciano, iar acesta a scos un briceag si l-a crestat de trei ori pe fata pe Capone. Cand "cariera" sa a devenit faimoasa, majoritatea ziarelor l-a poreclit "Scarface". Incredibil, dar Capone a ales sa-l ierte pe Galluciano si cativa ani mai tarziu, chiar l-a angajat ca bodyguard-ul sau.
    In 1918, Al Capone s-a casatorit cu irlandeza Mae Coughlin, care i-a facut acestuia un fiu, Albert "Sonny" Francis Capone.Nasul copilului a fost Johnny Torrio. Copilul a fost victima unui sifilis congenital. Peste ani, Al recunostea ca a fost infectat inainte de casatorie, dar a crezut ca infectia ii trecuse.Cuplul a locuit in Brooklyn un an, iar in timpul acesta a lucrat pentru Frankie Yale. Totusi, se pare ca in acel interval de timp Capone a savarsit cel putin doua crime, pana cand a fost trimis la Chicago de catre Yale, in 1919. Yale crezuse ca Al se va "linisti" daca va pleca in Chicago si nu s-a gandit nici o clipa ca acela va fi de fapt inceputul uneia dintre cele mai renumite "cariere de gangster" din istoria moderna a Americii.

    Cel mai puternic om din oras
    Al Capone

    0 0


    In 1920, familia Capone s-a mutat in Baltimore. In acelasi an, tatal lui Al Capone se stingea din viata la varsta de 55 de ani. Exact in ziua in care Al Capone implinea 21 de ani, in 17 ianuarie 1920, statul american ii facea un cadou pe care Al nu-l putea aprecia la vremea respectiva: legea prohibitiei. Tribune se grabea sa declare ca Statele Unite vor fi uscate ca Sahara. De fapt, in Chicago au ramas deschise sute de baruri si au aparut mii de carciumi deghizate.
    In 1921, Al Capone ajungea in Chicago, la invitatia lui Johnny Torrio, care isi mutase afacerile in locul perfect pentru ridicarea unui imperiu al crimei. Chicago era un oras sangeros, cu traditii in ceea ce priveste coruptia politicienilor si promiscuitatea sexuala. Regele afacerilor era Big Jim Colosimo care, impreuna cu sotia si in acelasi timp partenerul lui de afaceri, Victoria Moresco, castiga lunar 50.000 de dolari. Colosimo CafŠ era printre cele mai populare baruri de noapte din Chicago. Spre diferenta de Big Jim, Johnny Torrio nu bea alcool, nu fuma si nu era afemeiat, dezvoltandu-si discret afacerile. Big Jim, poreclit si Diamond Jim datorita pasiunii sale pentru diamante, a fost asasinat in propriul sau bar de Frankie Yale, devenit intre timp presedintele pe tara al Uniunii siciliene. Asasinatul a fost comandat de Johnny Torrio, un ambitios care nu putea accepta sa ramana in umbra lui Colosimo. Frankie a fost ales pentru aceasta crima datorita faptului ca nu era cunoscut in Chicago.
    Inmormantarea lui Colosimo a fost prima extravaganta funerara din lumea gangsterilor, o demonstratie a prieteniei existente intre gangsteri si politicieni. Cinci mii de persoane l-au insotit pe ultimul drum pe Colosimo: traficanti de carne vie, doi membri ai Congresului american, patroni de localuri rau famate, opt consilieri municipali, contrabandisti de alcool, trei judecatori, prostituate, un substitut de procuror, membri de frunte ai ansamblului Operei din Chicago, gangsteri si un membru al Camerei Reprezentantilor.
    Torrio a dezvoltat imperiul viciului creat de Colosimo. Al Capone a devenit unul dintre oamenii de incredere ai lui Torrio, care reusise sa-i convinga pe spargatorii de banci, hotii la drumul mare, organizatorii de alergari de cai aranjate si talharii care lucrau anarhic, pe cont propriu, sa-si canalizeze energiile in directia contrabandei cu alcool, sub comanda lui.
    La 20 de ani, Al Capone administra un cunoscut nightclub din Chicago, numit "The Four Deuces". Pana in 1924, acesta era deja implicat in mai multe afaceri necurate, de la jocuri de noroc, prostitutie, contrabanda cu alcool si diverse alte combinatii care ii aduceau peste o suta de mii de dolari pe saptamana.
    Al Capone stapanea la perfectie arta politicii si devenise o figura proeminenta in lumea interlopa. Totusi, in ciuda afacerilor sale necurate, el a devenit in scurt timp o personalitate publica foarte renumita.
    Zilnic, el facea drumuri la primaria orasului, a deschis cantine sociale pentru saraci si chiar a facut lobby pentru ideea conform careia laptele trebuia dat gratuit bebelusilor din oras. Deseori, oficialii erau stanjeniti de virulenta politica a lui Capone si pentru a-l tempera, au inceput sa-i zdruncine afacerile ilegale, care erau sabotate de raiduri tot mai frecvente ale Politiei. Au aparut de asemenea si incendii misterioase care ii distrugeau sediile de afaceri.
    La inceput, publicul a glorificat activitatile lui Al Capone, pe care l-au comparat cu un Robin Hood al vremurilor moderne. Nu a durat mult insa aceasta situatie si in scurt timp publicul s-a intors impotriva sa. Acest lucru s-a intamplat pentru ca s-a aflat ca Al Capone a ordonat uciderea unui faimos procuror local, Billy McSwiggin, care incerca sa-i descopere afacerile necurate. Desi nu s-a adus nici o dovada care sa indice implicarea lui Al Capone in afacere, acesta pierduse admiratia publicului. El nu a putut fi acuzat din lipsa de probe. Spre furia opiniei publice, Capone a fost lasat in libertate. De atunci afacerile lui "Big Al" au prosperat si a devenit unul dintre cei mai influenti "tari ai crimei", fiind considerat a fi mai puternic decat primarul orasului.
    Pana in 1929, imperiul lui Capone valora peste 62 de milioane de dolari. Atunci, Capone a decis ca este gata sa-si elimine cel mai important rival in afacerile cu alcool, George "Bugs" Moran. Bugs era de asemenea unul dintre cei mai importanti gangsteri din Chicago. Se spune ca Al Capone il ura atat de mult pe Moran, incat a ordonat oamenilor sai sa-i ucida pe toti membrii bandei lui Bugs, de la cel mai mic pana la seful cel mare.

    0 0
  • 06/10/14--05:57: Capone familly

  • 0 0
  • 06/10/14--06:54: :)))


  • 0 0
  • 06/10/14--07:03: Parasutistii militari
  • Ziua parasutistilor militari

    autor: FrontPress10.06.2014

    parasutistÎn 10 iunie este Ziua paraşutiştilor militari, astăzi împlinindu-se 73 de ani de la Ordinului D.M. 93/1941, actul prin care a luat fiinţă prima subunitate de paraşutişti (Compania de Misiuni Speciale), comandată de locotenentul Ştefan Soverth. Câteva luni mai târziu, mareşalul Ion Antonescu dispune angajarea unui batalion cu trei companii, care se va înfiinţa la 25 februarie 1942, în subordinea Flotilei 1 Aerostaţie.
    parasutisti_romania_02_traditia-militararoPrimul salt cu paraşuta pe pământ românesc dintr-un avion a avut loc anterior, în 19 septembrie 1925, când aviația militară a fost înzestrată cu parașute de fabricație germană. Cel care a sărit a fost însuși constructorul de parașute Heinecke, care a executat două salturi ditr-un avion Potez XV, pilotat de locotenentul aviator Paul Dumitrescu.
    Au mai fost documentate câteva salturi cu parașuta în timpul Primului Război Mondial, în 1917, dar din baloane de observație, scrie colonelul Vasile Soare în cartea ”Forțele Speciale – Comandouri aeropurtate în acțiune”.
    O lună mai târziu, la mitingul de aviație de la Tecuci, locotenentul Jean Nicolescu a devenit primul român care a sărit cu parașuta din avion.
    Smarandei-Braescu-1În 1928, la Berlin, Smaranda Brăescu a devenit prima femeie din România care a sărit cu paraşuta, stabilind recordul naţional de înălţime printr-un salt de la 6.000 de metri. În 1932, Smaranda Brăescu a doborât, la Sacramento, în California, recordul mondial de înălţime al vremii, cu un salt de la 7.233 metri. Sursa: FrontPress.ro

    APTOPIX ROMANIA GROUND FORCES DAY

    0 0
  • 06/11/14--07:02: Nationalistii austrieci
  • Nationalistii austrieci catre premierul Turciei, care intentioneaza sa viziteze Viena: ”Ramai acasa!”

    autor: FrontPress11.06.2014

    BELGIUM-CITIES AGAINST ISLAMISATIONLiderul formațiunii anti-imigraționiste și eurosceptice Partidul Libertății din Austria (FPO), Heinz-Christian Strache, i-a transmis duminică premierului Turciei, Recep Tayyip Erdogan ”să rămână acasă”, acesta din urmă având programată pentru această lună o vizită electorală controversată în Viena, un oraș cu o importantă minoritate turcă.
    ”Vizita este doar o campanie de propagandă pentru Erdoganistanul lui. Acest lucru mi se pare alarmant”, a declarat liderul FPO, citat de cotidianul Oesterreich.
    ”Nu avem nevoie de Erdogan în Viena. Îi transmit chiar acum: Erdogan, rămâi acasă”, a continuat Heinz-Christian Strache, care a mai precizat că liderul de la Ankara urmărește stabilirea unei ”societăți paralele” în Austria, formată din imigranți turci.
    Liderul FPO a mai spus că nu ar avea nimic împotrivă dacă premierul Turciei s-ar afla într-o vizită oficială, în cadrul căreia să se întâlnească cu oficialii austrieci. Însă Erdogan nu are trecută în agendă nici o astfel de întâlnire, vizita sa vizând exclusiv comunitatea turcă.
    Erdogan a anunțat un miting electoral în Viena, programat pentru 19 iunie. Analiștii politici susțin că acesta încearcă să adune voturi pentru alegerile prezidențiale din august, deși nu și-a anunțat încă oficial candidatura. Peste 100.000 de turci care trăiesc în Austria au drept de vot pentru alegerile din țara natală.
    Luna trecută, un miting electoral similar care a adunat peste 20.000 de persoane a avut loc în Germania, o altă țară cu o minoritate turcă puternic reprezentată.
    Partidul Libertății din Austria se opune, printre altele, ”islamizării” țării și integrării Turciei în Uniunea Europeană. La recentele alegeri europene din luna mai a obținut 19,7 la sută din voturi. Sursa: FrontPress.ro


    0 0


    Foto: Tatuaj specific mafiei rusesti.

    Armata asasinilor:

    Joe Howard, un criminal cunoscut in Chicago, a fost prima victima a lui Al Capone. Howard incercase sa-si insuseasca o parte din veniturile obtinute de Johnny Torrio din traficul cu alcool. Al Capone l-a asasinat pe Howard cu sase focuri de revolver intr-o carciuma din apropierea birourilor lui Torrio. Pentru prima oara, fotografia lui Al Capone a aparut in ziarele de dimineata.
    Ancheta a inceput a doua zi dupa asasinat, dar martorii au suferit subit un atac de amnezie. Semnificatia acestui asasinat izolat si relativ banal este limpede: este modelul, mereu repetat, al omorurilor inregistrate in razboiul pentru bauturile spirtoase purtat intre bande. Trasaturile distinctive sunt: rapiditatea fulgeratoare a sentintei de moarte pronuntate contra celui care incalca regulile; atacul cu sange rece, in plina zi si sub ochii publicului; indiferenta cinica fata de prezenta martorilor; actiunea politiei paralizata cu cea mai mare usurinta, afirma Kenneth Allsop in Chicago sub teroare.
    Au urmat alte sute de crime in razboiul dintre gangsteri. Banda fratilor ODonnell a fost anihilata de grupul Torrio Capone, in timp ce primarul Dever facea declaratii sforaitoare depre necesitatea inabusirii razboiului dintre bande, iar cadavrele se adunau in rigolele si santurile din Chicago. Dupa 138 de asasinate, doar sase oameni au fost anchetati si unul singur condamnat.
    Al Capone avea abilitatea de a-si crea legaturi in afara comunitatii mafiote italiene. S-a imprietenit cu Jack Guzik, un evreu considerat ulterior adevaratul creier al organizatiei conduse de Capone, un contabil fidel lui Al, cu singurul defect ca era incapabil sa foloseasca o arma. Capone conducea o armata de sapte sute de oameni, cei mai experti asasini din Statele Unite.

    0 0
  • 06/11/14--10:56: Perpetuum mobile


  • Pila lui Karpen -perpetuum mobile




    La Muzeul Naţional Tehnic "Dimitrie Leonida" din Bucureşti există o pilă electrică, construită deVasile Carpăncare funcţionează fără întrerupere de 70 de ani. Nepoţii inventatorului au fost la muzeu, recent, şi au exprimat intenţia de a construi la Politehnica din Bucureşti o copie fidelă aprototipului realizat în 1950, pentru a studia posibilitatea de produce, pentru România, curent electric gratuit.
    Obiectul de patrimoniu stă într-un seif metalic blindat, chiar în biroul directoarei muzeului. Este vorba despre "Pila termoelectrică cu temperatura uniformă", cunoscută sub numele de "Pila lui Carpăn", realizată în 1950. Poliţia a interzis conducerii muzeului să expună acest obiect fără o masură de securitate excepţională. Dar muzeul nu are bani pentru aşa ceva,
    de aceea o ţine închisă în seif.



    Pila este, de fapt, un perpetuum mobile, adică un aparat care generează energie la nesfârşit fără intervenţie din exterior. Deşi ar fi trebuit să se oprească de multe decenii, "Pila lui Carpăn" se încăpăţânează să funcţioneze, aşa cum a prevăzut inventatorul ei. Oamenii de stiintă nu pot explica încă cum este posibil aşa ceva.
    Construirea unui perpetuum mobile a fost visul de secole al omenirii. Un aparat care să producă energie la nesfârşit, fără să primească impulsuri exterioare, ar rezolva definitiv setea de energie a civilizaţiei actuale. În epoca modernă însă, acest vis a fost abandonat pe considerentul că ar fi o utopie.
    Cei ce au continuat totuşi să caute soluţia, au fost marginalizaţi, lumea stiinţifică considerându-i nebuni. Cu toate acestea, un fizician român s-a încăpăţănat să-l construiască. Şi se pare că a reuşit. Nicolae Vasilescu Carpăn a început să lucreze la acest proiect înainte de Primul Război Mondial.


    "Pila" a fost brevetată în 1922. Pentru oamenii de ştiinţă de astăzi este de neînţeles cum a fost posibil ca un om de o rigurozitate ştiintifică excepţională, asa cum a fost Carpăn, să se apuce de o asemenea "nebunie". Lucrarea teoretică se referă la dimensiunile pe care trebuie să le aibă aparatul şi materialele din care trebuie construit. Vasilescu Carpăn susţine în aceasta lucrare că pila inventată de el va furniza energie electrică la nesfârşit.
    După ce teoria a fost gata, s-a apucat de lucru. Voia să demonstreze printr-un prototip că ceea ce calculase era corect. Prototipul a fost gata în 1950. Era vorba, în fapt, despre două pile electrice legate în serie, care pun în miscare un minimotor galvanometric. Acesta, la rândul său, mişca o paletă conectată la un întrerupător. La fiecare jumătate de rotire paleta deschidea circuitul, pentru ca la a doua jumătate de rotaţie să-l închidă. Timpul de rotaţie a elicei era calculat în aşa fel încât pilele să aibă timp de reîncărcare, respectiv pentru refacerea polarităţii în perioada cât circuitul este deschis. Motorul şi paletele aveau drept scop demonstrarea faptului că pilele furnizează energie electrică. Astazi nu mai este nevoie de aşa ceva, deoarece există aparate de măsură şi control performante.
    Ieşit din comun este faptul că o pila electrică (generator electric considerat stramoşul bateriei) nu poate trăi mai mult de 5 ani, maximum 10 în cazul celor mai performante. După care se poate arunca, deoarece unul din electrozi se corodează, iar înlocuirea lui înseamnă, de fapt, o pilă electrica nouă.Generatorul electric al fizicianului român s-a încapaţânat însă să funcţioneze şi după 70 de ani de la construire.



    Măsurătorile făcute recent la bornele pilei indicau un curent electric cu o tensiune de valoarea celei calculate de inventator, lucru inexplicabil pentru oamenii de ştiinţă. Pentru a intra un pic în detaliu, trebuie spus că, spre deosebire de ceea ce se învaţă la fizică în clasa a VIII-a, "Pila lui Carpăn" are un electrod din aur, altul din platină, iar electrolitul, lichidul în care sunt imersaţi cei doi electrozi, este acid sulfuric de puritate ridicată. Materialele din care este construita pila reprezintă doar un aspect al problemei. Conform calculelor lui Carpăn, s-ar putea construi un aparat similar, de gabarit - respectând exact proporţiile celui existent - care să dezvolte o energie mult mai mare.
    Un asemenea generator ar putea alimenta la nesfârşit o navă spaţială care să călătorească în Cosmos, de pildă. Pentru aplicarea invenţiei trebuie făcut însă un studiu preliminar de fezabilitate. Or, aşa ceva nu este posibil, atâta timp cât despre minunea lui Carpan nu ştie decât un cerc restrâns de oameni de specialitate. Au fost câteva comunicari ştiintifice la Paris, Bucureşti şi Bologna, în care s-a prezentat pe larg invenţia. În deceniile trecute, mecanismul minune a constituit chiar obiect de cercetare la Universitatea din Braşov şi Politehnica din Bucureşti.
    Surse din cadrul Politehnicii bucureştene ne-a spus că nepoţii lui Carpăn au contactat facultatea şi muzeul Tehnic pentru a găsi soluţia de a face o copie fidelă a pilei electrice, ţinând cont şi de faptul că documentele care conţin datele tehnice ale obiectului sunt tot la muzeul "Leonida". Această copie va fi folosită pentru a construi un aparat care să rezolve pentru totdeauna nevoia de energie - adică să producă curent electric gratuit.
    PILE ELECTRICE
    Pila electrică este un dispozitiv electrochimic ce transformă energie rezultată dintr-o reacţie chimică în energie electrică. Este vorba de generare de electroni şi de asigurarea circulaţiei lor într-un anumit sens. La origine, termenul desemna un element unic format din doi electroozi şi un electrolit.
    Au fost descoperite pile electrice ce au funcţionat în urmă cu peste două milenii. Pilele din Bagdad (au fost descoperite sute de astfel de dispozitive) reprezintă exemple semnificative privind cunoştinţele lumii antice (controversate pentru că oarecari „specialişti” nu suportă ce nu stă scris în cartea de istorie). Istoria modernă (cunoscută) a pilelor începe cu experimentele lui Luigi Galvani (1786) sau Alessandro Volta (1799). Alţi savanţi şi-au adus aportul la perfecţionarea pilelor: John Daniell (1836), Wiliam R Grove (1839), Gaston Plante (1859), Georges Leclanche (1866), Hermann von Helmholtz (1879), Thomas Edison (1901) şi enumerarea poate continua cu zeci şi sute de cercetători (fizicieni, chimişti, instituţii, etc), dar ceea ce trebuie remarcat este faptul că nici o istorie a pilei electrice, fie scrisă de români, fie scrisă de oricine altcineva,
    niciuna nu îl aminteşte pe Nicolae Vasilescu – Karpen !

    0 0
  • 06/11/14--11:13: Retete vegetariene

  • Rețete vegetariene a la… Furnica



    Nu știu dacă o să aveți curajul să încercați vreodată rețetele pe care o să vi le spun astăzi, dar sunt sigur că măcar o să vă amuze. În articolul “Furnica, vegetarienii și…doctorul Tarhon(pardon Parhon)” v-am spus câte ceva despre începutul vegetarienismului din România. Așa că astăzi nu avem altceva de făcut decît să citim câteva sugestii de ”rețete culinare” oferite de redactorii săptămânalului “Furnica” , Kiriak Napardajan și Jorj Dealamizil, onorabililor vegetarieni ai vremii:


    CIULAMA DE GHINDĂ


    Dizolvați într-un litru de apă 100 de grame de scrobeală albă. Prăjiți apoi într’o cratiță o jumătate kilogram de ghindă de stejar fără să o curățiți de coajă. Amestecați bine scobeala disolvata și ghinda prăjită și pe urmă opăriți-le cu untură de pește fiartă’n clocot sau – dacă vreți să faceți economie – cu unt de ricin. Serviți cald.

    Ciulamaua de ghindă este o mâncare delicioasă și v’o recomandam s’o preparați mai cu seamă când aveți invitați antipatici la masă.


    FLEICI VEGETARIENE


    S’ar putea foarte bine frige pe grătar pingele de ghete rupte. Dar pingelele sunt de piele, pielea e de carne, așa că – oricât ar fi pingelele de uzate  printr’o lungă întrebuințare – tot s’ar resimți  efectele blestemate ale regimului alimentar carnivor. De aceea, pentru confecționarea „fleicilor vegetariene“. sfătuiesc pe bucătărese să se serveasca numai de bucăți tăiate din tălpi de galoși și șoșoni vechi. Tălpile acestora sunt de cauciuc, deci de origine vegetală. Dacă, frigându-le pe grătar, fleicile încep să exaleze un parfum puțin cam tare, stropiți’le cu puțină apă de Colonia. Adaug că grătarul trebuie uns în prealabil cu vasilina boricată, ca să nu se lipeasca fleica de grătar.

    O salată de mucuri de țigări, peste care veți turna, firește, benzină și sare amară, va completa deliciul ce vă vor procura fleicile vegetariene preparate dupa rețeta mea.


    PATRICIENI DE POST


    Carnații aceștia se prepară cu multă înlesnire de orice bună menajeră. Luați degete de mănuși vechi și umpleți-le cu tărâțe și zeamă de pătlăgele roșii, spre a da iluzia cărnii tocate; ardeiul roșu se poate înlocui perfect cu cărămidă pisata bine. Să se bage de seamă însă ca această cărămida să nu fie veche, și mai ales umedă, adică să nu fie scoasă de la vreo casă dărâmată, pentru că în acest caz consumatorii riscă să facă igrasie la stomac.


    CHIFTELE DE GÂSCĂ PE SPANAC


    Cumpărați de la librarie un volum de poezii ale ilustrei noastre trubadure naționale Madam Smara. Tocați-l și prăjiți-l. Veți obține astfel pe cale artificiaăl niște minunate chiftele de gâscă pe spanac.


    DESERT


    Cremă de vanilie? Cremă de șocolată? Fleac ! Singura prăjitură recomandabilă pentru un vegetarian convins e crema <> (notă: “Cavaler” era o cunoscută marcă de cremă de ghete). Bineînțeles,  iarna se va întrebuința crema pentru lustruitul ghetelor negre, iar vara, crema galbenă. Câteva picături de acid fenic n’ar strica să turnați peste acest admirabil desert, spre a tăia gustul de unsoare pe care’l are. 



    Pentru ca să avem toate aceste delicioase rețete vegetariene în aceiași “Carte de bucate” o să adaug aici și savuroasele rețete din primul articol, “Furnica, vegetarienii și…doctorulTarhon (pardon Parhon)” :



    CASCAVAL DE POST LA GRĂTAR


    Puneţi într’o cratiţă obişnuită resturile de săpun ce v’au rămas de la spălatul rufelor şi prăjiţile până se rumenesc bine cu mucuri de lumânări de spermanţet topit. Serviţi-le calde la masă. Am indicat săpunul de rufe pentru ca menajerele noastre să poată realiza mici economii la bugetul coşniţei. Cascavalul de post la capac se poate găti însă şi cu rămăşiţe de săpun de glicerina şi chiar cu săpunuri mai fine; aceasta însă numai în cazul când aveţi invitaţi la dejun.


    SALATĂ DE << JEMANFIȘ >>


    Cucoanele de obicei aruncă la lada de gunoi <> de flori după ce le-au purtat la corsaj sau buchetele ce s’au veştejit în vaze. Greşală, risipă, lux ! Din aceste flori, intrate ca să zic aşa în stare de putrefacţie cadaverică, se poate prepara o excelentă salată, pe lângă care salata aşa zisă  <> nu e decât o mixtură greţoasă.

    Tocaţi bine florile. Presăraţi zece grame praf de tibişir şi un pumn de scrum de ţigări << Intim Club >>. Turnaţi câteva picături de cerneală violetă şi puneţi’o pe bucătăreasă să mestece până ce i-o ieşi ochii din cap. Când îi vor ieşi, luaţi aceşti ochi şi puneţi-i pe marginea farfuriei ca garnitură. Serviţi la masă şi pe urmă trimiteţi repede după un doctor.


    FRIPTURĂ VEGETARIANĂ


    Tăiaţi în bucăţele mici un metru de rogojină, puneţi-le pe grătar şi frigeţi-le.Nu uitaţi însă a unge grătarul cu vasilină boricată. Atragem deasemenea atenţiunea că această friptură nu e tocmai uşor de digerat, aşa că trebuie să fie bine sărată cu….sare amară.



    Sursa: Revista “Furnica” – numerele din 2 iulie 1909 și 28 martie 1910 răsfoite în Biblioteca Digitală a Bucureştilor


    deieri-deazi.blogspot.com

    0 0
  • 06/12/14--04:06: Cer destramarea
  • Iredentistii maghiari au marsaluit in Budapesta cerand DESTRAMAREA Romaniei (FOTO+VIDEO)

    autor: FrontPress12.06.2014

    0“Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate”, o grupare radicală activă şi în România, a organizat duminică în Budapesta un marş devenit tradiţional, prin care au cerut denunţarea Tratatului de la Trianon, care a consfinţit unirea Ardealului şi Banatului de răsărit cu Regatul României, după deznodământul Primului Război Mondial.
    Traseul marşului revizionist a inclus şi ambasadele României, Serbiei şi Slovaciei din Ungaria.
    În discursurile lor, liderii mişcării au cerut “dreptate pentru Ungaria”, adică revenirea sub controlul Budapestei a unor teritorii ce aparţin astăzi României, Ucrainei, Austriei, Slovaciei, Serbiei, Sloveniei şi Croaţiei.
    Printre vorbitori s-a numărat şi europarlamentarul Jobbik Marton Gyongyosi, care a condamnat o bună parte din clasa politică ungară pentru că “nu face nimic” pentru a repara “injustiţia Trianonului”.
    trianonSemnat în 4 iunie 1920 la Grand Palace de Trianon de la Versailles, după Primul Război Mondial, tratatul consfinţea, printre altele, unirea românilor din interiorul arcului carpatic cu fraţii lor de sânge din vechiul regat. Deasemenea, în urma aceluiaşi act, Slovacia şi Rutenia au revenit Cehoslovaciei, Burgenlandul – Austriei iar Croaţia şi Slavonia – Iugoslaviei.
    Tratatul a fost semnat de 23 de state. Din Europa, semnatarele au fost, de o parte Ungaria, iar de cealaltă statele Antantei, printre care România şi cele trei state noi: Polonia, Cehoslovacia şi Iugoslavia (la vremea respectivă Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor).
    Parlamentul ungar a declarat ziua de 4 iunie “Zi a Coeziunii Naţionale” în anul 2010, în amintirea semnării Tratatului de pace de la Trianon, la 4 iunie 1920. Radicalii maghiari merg mai departe şi consideră această dată “Zi de doliu”, în amintirea pierderii statutului imperial al Budapestei.
    Trianon harta 1
    “Mişcarea tinerilor maghiari din cele 64 de comitate” (referire la împărţirea teritorial-administrativă a Ungariei Mari) a fost înfiinţată în anul 2001 în Ungaria de către Toroczkai LaszloOrganizaţia are filiale active şi în România, în unele localităţi din Ardeal unde populaţia maghiară alcătuieşte un procent important din totalul populaţiei. Membrii HVIM s-au remarcat anul trecut cu ocazia Zilei Naţionale a României, când au organizat o contra-demonstraţie la “Marşul Unirii” din Sfântu Gheorghe al Noii Drepte.
    Liderul organizaţiei revizioniste a câştigat la sfârşitul anului 2014 alegerile pentru funcţia de primar al orăşelului Asotthalom, o localitate din Ungaria cu puţin peste 4.000 de locuitori. Acesta a candidat ca independent, dar a fost susţinut de partidul naţionalist Jobbik, a treia formaţiune politică din parlamentul de la Budapesta. Cunoscut pentru retorica sa ostilă României, lui Laszlo Toroczkai i s-a interzis toamna trecută accesul în ţara noastră, fiind oprit la graniţă. Sursa: FrontPress.ro
    912345678


    0 0


    Pistolari, ukulele si flori:

    In scurt timp, Capone a reusit sa puna mana pe oraselul Cicero, un fel de suburbie a Marelui Chicago. Veniturile cumulate ale lui Torrio si Capone se ridicau la sume ametitoare. Conform aprecierilor politiei, profiturile anuale totale ale bandei provenite din fabricarea si vinderea bauturilor alcoolice erau de cel putin 30 de milioane de dolari.
    Edwin A. Alson, procuror districtual al Statelor Unite, a stabilit ca, pe la mijlocul deceniului al treilea, Torrio si Capone aveau un venit brut de 70 de milioane de dolari pe an. Convoaie de camioane incarcate cu bauturi alcoolice si pistolari strabateau constant strazile orasului Chicago. Pentru a-si desfasura activitatea nestingheriti, mafiotii isi plateau imunitatea. Se dadeau, saptamanal, spagi in valoare de 30.000 de dolari. In fiecare zi de vineri, intr-un birou situat in centrul orasului, politisti, functionari publici si agenti ai prohibitiei faceau coada ca sa-si incaseze mita.
    Pentru a controla intregul comert clandestin cu alcool, Capone l-a eliminat pe Dion OBanion, seful gruparii mafiote iudeo-irlandeze. OBanion a fost impuscat de fratii Gemma, sase sicilieni renumiti pentru ferocitatea lor. Nici unui presedinte al S.U.A. nu i s-a facut o asemenea inmormantare si putini monarhi au avut parte de o ceremonie funerara atat de grandioasa. Peste douazeci de mii de oameni au participat la inhumare. Douazeci si sase de furgoane incarcate cu flori in valoare de cincizeci de mii de dolari formau o coloana lunga de o mila. Printre miile de flori se aflau si trandafirii trimisi de Al Capone, omul care comandase asasinatul. A lipsit doar slujba religioasa, refuzata de cardinalul Mundelein, care afirmase ca O persoana care nu asista la slujba religioasa cat este in viata, nu o poate pretinde dupa moarte.
    Succesorul lui OBanion a devenit Hymie Weiss. Baietii lui Weiss inarmati cu pistoale mitraliera, al caror sunet era descris de mafioti ca fiind muzica de ukulele, n-au lasat nerazbunata moartea lui OBanion. Cativa oameni ai lui Al Capone au fost matrasiti. Mai mult, Capone a scapat dintr-o ambuscada, lucru pe care nu l-a reusit Torrio.
    Dupa iesirea din spital, Torrio i-a incredintat conducerea tuturor afacerilor sale lui Al Capone, dupa care s-a retras in Sicilia. In 1925, Al Capone, omul pe care Torrio il adusese cu cinci ani in urma in Chicago pentru a supraveghea o casa de toleranta, devenea cel mai periculos om din Chicago. In 1926, Capone devenea regele neincoronat al mafiei din Chicago, dupa ce Weiss fusese impanat cu douasprezece gloante de mitraliera.
    Ultimul bloc opozitionist serios fata de autoritatea lui Al Capone a fost distrus in ziua Sfantului Valentin, 14 februarie 1929. Banda lui Moran a fost asasinata cu sange rece de oamenii lui Capone. Si de aceasta data, Capone a scapat nepedepsit. La ora cand se petrecea masacrul, Capone se afla la vila sa din Florida, discutand cu procurorul districtual din Miami.
    In 1931, Alphonse Capone a fost totusi condamnat la 11 ani de detentie, dar nu pentru vreuna dintre crimele pe care le-a comis sau comandat, ci pentru evaziune fiscala. Se pare ca a ucis cu mana lui intre 20 si 60 de oameni si cel putin 400 au fost ucisi din ordinul lui, dar nu a fost niciodata inculpat pentru omor. Condamnarea lui Al Capone i s-a datorat lui Elmer Irey, seful departamentului executiv al Ministerului de Finante din SUA. Capone a fost eliberat in 1939. S-a retras in Miami, unde a murit in 25 ianuarie 1947, dupa ce a suferit o lenta pierdere a memoriei si a judecatii, combinata cu depresii si iritabilitate.

    0 0
  • 06/13/14--03:54: Mamaia 1935


  • Un weekend la Mamaia… în anul 1935


    Marea a atras întotdeauna sufletele romantice. Reporterul interbelic Gh. Tari a parcurs şi el drumul dintre capitala încinsa a anului 1935 şi Mamaia. Trei zile romantice la mare – povestite cu umor în paginile “Realităţii ilustrate”. Dar pentru că acelaşi reporter ne avertizează că  “nimic nu e mai plicticos într’un reportaj decât introducerea” , să intrăm direct în subiect:


    Drumul către mare


    “ Sunt în Constanţa. Acceleratul pe care căile ferate române l-au pus în circulaţie special pentru sezonul de vară şi care circulă în garnitură dublă sambăta,  soseşte destul de târziu pentru ca ideea de a mai beneficia direct de agrementele plajei şi soarelui să fie taxată drept originală.”

    Reîntâlnirea cu marea

    Litoral 1335
    Plaja din Mamaia în anul 1935
    La mare am obiceiuri de burghez. Mă duc, în prima zi, să văd marea, cazinoul şi farul. E drept că nu trimit cărţi poştale ilustrate şi nu mă fotografiez în faţa unei pânze care reprezintă marea şi un vapor (de ce oare fotografii nu se duc ei la mare şi vor să aducă marea la ei ?) Totuşi...
    Marea am regăsit-o aşa cum am lăsat-o. Mereu nouă, nici o clipă la fel cu clipa dinainte. Tot întinsă până în zări, tot înfrăţită cu cerul în văgăuna de unde răsar vapoarele. La far nu m'am putut duce, căci drumul era păzit de soldaţi. Şi am aşteptat seara, ca să se deschidă cazinoul...”

    Despre Casinou, ruletă şi … două dudui blonde

    “ Un mare avantaj — negreşit, sunteţi de părere opusă — al cazinoului din Constanţa este că găseşti în el, indiferent la ce oră, un număr remarcabil de cunoştinţe.

    Unele sunt plăcute. Le dai bună ziua şi-ţi vezi de drum. Altele sunt neplăcute. Iţi dau bună ziua şi nu mai scapi de ele.

    Toate au jucat la ruletă. Niciuna n'a câştigat.
    La toate le răspunzi — tocmai pentru că nu-i adevărat — că ai făcut la fel. Dacă eşti mai deştept decât ele, le-o iei înainte, le ceri să te împrumute cu „două cente" te refuză şi te desparţi cu un aer ofensat. Dacă superioritatea circumvoluţiunilor le aparţine, d-ta răspunzi că n'ai, şi ele iau aerul de mai sus.

    Mamaia interbelica
    Dudui pe plajă...
    În ambele cazuri, împăcarea urmează să se facă la Bucureşti, unde unul sau altul va avea de dat un aperitiv la „Mercur". Totuşi, sunt şi excepţii.

    Dacă intri la ora 9,15 în sala de joc, poţi găsi, imediat după prima masă de ruletă, doi prieteni bucureşteni, însoţiţi de două blonde — una naturală, alta artistică, una cu ochii verzi, alta cu ei negri — care-ţi propun, după ce „vom" mai sta cinci minute să privim „braziliana"— o plimbare cu barca pe lunăşi o partidă matinală de plajă, pentru a asista la răsăritul soarelui.

    Dacă prietenii sunt simpatici sau dacă-ţi place duduia cu ochi verzi, accepţi, având bineînţeles grijă să spui contrariul...

    Sala de joc a cazinoului din Constanţa seamănă cu celelalte săli de joc ale celorlalte cazinouri de pe întinsul scoarţei pământeşti. Aceiaşi crupieri, aceiaşi oameni, aceleaşi sisteme. Acelaşi aer cald şi închis, aceleaşi voci răguşite, aceleaşi femei venite să piardă ce n'au câştigat încă.
    Mâinile sunt crispate, bărbaţii sunt nervoşi, bobiţa goneşte zăpăcită în cercuri, până când ameţeşte şi e aruncată încoace şi încolo de numerele care-şi apără, cu îndârjire, virginitatea. Nimic din ce-a fost nu s'a pierdut. Nimic nou n'a venit să se adaoge. O ştiam eu, o ştiau prietenii mei, o ştiau cele două fete blonde. Atunci de ce-am stat două ore în loc da cinci minute ?

    Răsărit de soare la Mamaia

    Marea Neagra 1935
    În așteptarea răsăritului...
    Am luat o maşină de piaţă — autobuzele nu circulau încă — şi am ajuns, dacă nu prea repede, dar scuturat pentru un sezon întreg, la Mamaia. Am coborît, am plătit — e un amănunt pe care orice cetăţean care a luat un taxi la Constanţa nu-l mai uită niciodată — şi mi-am făcut intrarea pe plajă, unde afară de o jună pereche de polonezi nu se mai găsea nici un nebun.

    Şi minutele au început să treacă incet, ca la o întâlnire de care nu eşti sigur...

    Pe linia pe care, în fund, cerul o face cu marea, pare că ceva a început să se lumineze. Un fel de ceaţă murdară, care bate în alb şi în galben. Un spectacol destul de banal, care-mi aminteşte de dimineţile de după chef din Bucureşti şi pe care — pentru a fi sincer — nu mă simt deloc dispus să-l admir. Mi-e somn. Mi-e foame. Mi-e frig.
    Apariţia celor doi prieteni cu cele două blonde însoţitoare nu e făcută decât să exalte aceste necesităţi fizice, după descrierea, cu multe amănunte, a consumării unei cafele cu lapte şi cozonac în piaţa Ovidiu.

    În sfârşit, într'un târziu, astrul care ne va chinui atât de crunt peste câteva ore, binevoieşte să se ridice.

    Cum ? Asta-i tot ?

    Un disc galben, murdar, care de abia face apa să sclipească şi care te supără la ochi ? De ce-am venit să văd un răsărit de soare? De ce nu mi-a rămas întreagă povestea citită dintr'o carte cu foi groase şi geisha cu umbreluţe, în care soarele se năştea, în fiecare dimineaţă, din spuma mării sărutată de luceferi ? De ce mi-am pierdut, odată cu ea şi iluzia despre fata blondă cu ochi verzi, care arăta într'un fel aseară şi altfel acum ?

    Pe plaja din Mamaia

    “ Dacă soarele — deşi răsare din mare — n'a reuşit să mă încante, Mamaia are altceva cu care să-şi cucerească oaspeţii. Plaja !

    Plaja este minunată. Se întinde kilometri întregi, în dreapta şi în stânga, coboară în mare încet şi pe nesimţite, atât de încet încât la 152 de metri de ţărm îţi vine până la piept şi nisipul e atât de fin, încăt vântul ţi-l ia din mână ca pe o pulbere.

    Pe acest dar al mării, mâna omului a venit să adaoge dibăcia a douăzeci de veacuri.Sunt şase sute de cabine, din beton, fiecare cu confortul ei : bancă, oglindă, cuier. Trei sute în dreapta —femei — trei sute în stânga — bărbaţi. Şi într'o parte şi în cealaltă, săli cu duşuri, fie fixe, fie mobile, coridoare, galerii şi băiaşi cari îţi amintesc — oral şi prin numeroase placarde — că nu sunt plătiţi şi că aşteaptă o recompensă „benevolă".
    Plaja din Mamaia
    Restaurantul cu trei terase suprapuse
    Mamaia 1935
    La mijloc, restaurantul şi trei terase suprapuse, dintre cari numai prima e acoperită. Suprafaţa celei de a doua e pătată cu umbrele mari, roşii, cari adăpostesc, geloase, numai masa în care sunt înfipte. A treia coboară, prin câteva trepte, până în nisip. Pe toate trei, serviciul este egal de încet şi mesele libere se găsesc la fel de greu.
     Am spus că sunt şase sute de cabine. Un aviz al direcţiunii băilor Mamaia — semnat de omul care a ridicat tot ce se vede, Horia Grigorescu, primarul oraşului Constanţa— prevede că fiecare dintre ele nu poate cuprinde mai mult de patru persoane. Ceea ce — matematicile sunt slăbiciunea mea — face un total de 2400 locuri disponibile. Înseamnă că cel puţin jumătate din semenii mei, cari au ocupat nisipul şi apa cât vezi cu ochii, s'au desbrăcat tot în cabinele naturale în care se desbrăcau contimporanii lui Ovidiu. Bineînţeles, dacă aceştia cunoşteau plăcerile apei sărate şi influența binefăcătoare a razelor ultra-violete...”

    Nudism la Mamaia

    “ Razele ultra-violete sunt ultima justificare a renunţării la orice sentimente de pudoare, renunţare care a urmat de la răsboi încoace o singură direcţie. Direcţia care duce spre cele două extremităţi ale plajei, spre cele două porţiuni „rezervate  nudiştilor”. Adică tot la dreapta, femei şi la stânga, bărbaţi. Atât că, dacă pentru cabine ai nevoie de un bilet şi există un controlor care să trieze sexurile nici un interdict nu ocroteşte izolarea „Solarium"-urilor, cum au fost pompos intitulate porţiunile de nisip pe care oamenii stau cu tricourile de baie alături.

    Oare să depindă, într'adevăr, fericirea şi sănătatea de pigmentarea şi a acestei ultime fâşii de piele ? Sau e numai un pretext ? Dar pentru ce pretext? Pentru că, slavă Domnului, de multe ori tricourile nu ascund destul din ce-ar trebui să ascundă...”

    O noapte cu lună plină la Mamaia

    Mamaia
    Puțin "rouge" nu strică
    S'a înnoptat deabinelea. Soarele — înroşind zarea cu ruşinea lui — s'a dus să se culce, ca un copil care nu şi-a învăţat lecţia. În locul lui, din partea cealaltă, s'a ridicat luna. E mare şi rotundă. Şi priveşte atât de blând...

    Luna mi-e cea mai bună prietenă.E atât de înţelegătoare, încât nu-i ascund, niciodată, nimic din ce mi se întamplă. Oricât aş fi de trist, oricât de vesel. O aştept seara, îi povestesc totul şi ea îmi dă, cu bunătate, o mână de resemnare şi de mângâiere, un sfat de zădărnicire a tuturor lucrurilor şi oamenilor.

    Ştiu că mulţi o socotesc rea. Alţii spun că ar fi moartă de mult. Ba un rău de poet — nu se putea să nu fie francez ! — a asemănat-o cu un cadavru care rătăceşte prin ceruri, furând lumină de la soare şi încercând să înşele muritorii.
    Dar n'au dreptate. Luna e bună şi trăieşte. Odată, am văzut-o plângând. Era într'o seară pe mare, când eram amărat cum n'am mai fost... s'a ridicat, mai mare de durere ca niciodată... îi curgeau, din ochi, două şiroaie de lacrimi... şi unde picau, se năşteau, din mare, valuri, albe care veneau până la luntrea mea, să o legene cu plânsul ei...cu plânsul care nu-mi putea ajuta...
    Cât de fericit trebuie să fi fost Victor Hugo ân noaptea în care „La lune etait sereine / Et jouait sur les flots...
    De la zece seara în sus, pe terasele restaurantului se dansează. Când perechile obosesc, nisipul şi răcoarea mării sunt atât de îmbietoare, încât nimeni nu le refuză.Iar intunericul e un imens „separeu"...
    Am plecat târziu din Mamaia. Şi am plecat pentru a mă întoarce iar să văd răsărind soarele din mare. De astă dată, eu rugasem pe o fată cu ochii din coajă de castan, cu părul bătând a noapte şi a rugină şi cu fruntea albă în lumina lunei.
    Ne-am întâlnit, încă pe intuneric, pe malul mării. Nu mi-era nici frig, nici somn, nici foame. Iar când a răsărit soarele...

    ... Când a răsărit, probabil dormeam. Căci m'am deşteptat, la zece dimineaţa, într'o cameră a hotelului Bristol, mai departe decât oricând şi de el şi de razele lui... Căci şi la Constanţa, ca oriunde, fericirea nu există pentru ochii deschişi. Dar asta, cum spune Kipling, e altă poveste...”


    Promisiunea reîntoarcerii

    Mamaia - plaja 1935
    Reporterul Gh. Tari la Mamaia
    Sunt iar în Bucureşti.

    Cerul e de turbă. Asfaltul moale.E cald şi plămânii, învăţaţi prost, refuză să tragă aerul greu şi fierbinte. Cum de am putut sta toată vara în arşiţa pe care casele o feresc să se piardă ?

    Dar Sâmbătă plecăm iar.
    Căci mergem împreună, fată blandă cu mijlocul plăpand şi ochii de cicoare, nu ?

    Gândeşte-te...
    Cerul e albastru...

    Marea e verde...

    Viaţa e frumoasă...

    Cum plecăm ?




    Sursa: articolul “Trei zile la mare semnat Gh.Tari publicat în “Realitatea ilustrată”  numărul din 11septembrie 1935


    0 0


    Foto: Celula lui Al Capone.

    Masacrul din ziua Sf. Valentin:

    Pe atunci, Capone ducea o viata luxoasa in Palm Beach si l-a angajat pe unul dintre cei mai merituosi colaboratori ai sai, "Machine Gun" McGurn sa se ocupe de Moran. Astfel, "Machine Gun" impreuna cu cativa oameni s-a dus la Moran cu pretextul ca vrea sa cumpere niste alcool de contrabanda. S-a batut palma si s-a decis ca marfa sa fie livrata cateva zile mai tarziu, de Sf. Valentin. In ziua stabilita, McGurn si oamenii lui au venit deghizati in uniforme furate de politisti. Cand oamenii lui Moran s-au apropiat, "politistii" s-au prefacut ca ii aresteaza si i-au pus pe toti oamenii lui Moran sa se alinieze cu fata la perete, cu mainile sus. Crezand ca sunt arestati, sapte dintre acestia s-au aliniat asteptand sa li se puna catusele. In loc de arestare, McGurn si oamenii lui a deschis focul, executandu-i pe rivali.
    Moran, care vazuse "masina politiei" la intrare, si crezand ca este vorba despre un raid, a fugit inainte de masacru.
    Dupa acest incident, toata lumea l-a vazut pe Capone ca fiind vinovat si astfel i s-a atribuit cea mai faimoasa executie din istoria Americii - Masacrul din ziua Sfantului Valentin. Incidentul a captat intreaga atentie a natiunii, iar Capone a fost portretizat in cartile si ziarele din intreaga America.
    De fapt, Capone era un gangster de inalta clasa, un om care a reusit prin forte proprii sa devina multimilionar si care stia cum sa atraga atentia asupra lui.
    In scurt timp, faima sa a ajuns la urechile proaspatului presedinte al Americii, Herbert Hoover, care a cerut ca Al Capone sa fie adus in fata justitiei.
    De atunci au trecut cinci ani de munca asidua din partea autoritatilor, care, avand oameni sub acoperire, au reusit sa stranga dovezi impotriva lui "Big Al".
    La data de 17 octombrie 1931, Alphonse Capone a fost condamnat la 11 ani de inchisoare pentru evaziune fiscala. Judecatorul a refuzat cautiunea in cazul sau si astfel Al Capone a fost incarcerat.

    0 0
  • 06/13/14--04:22: Expozitie
  • Expozitie despre “extrema dreapta” contestata de nationalistii romani

    autor: FrontPress12.06.2014

    spalare creierNaţionaliştii români protestează faţă de organizarea unei expoziţii dedicate “pericolului extremismului de dreapta” şi susţinute de biroul de la Bucureşti al Fundaţiei Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES) și Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”.
    “Asociația Noua Dreaptă își manifestă public protestul față de decizia Bibliotecii Județene Argeș ‘Dinicu Golescu’ de a găzdui pancarte informaționale cu caracter neobiectiv şi fals cu titlul‘Pentru o democrație activă – împotriva extremismului de dreapta’în cadrul incintei sediului central din Strada Victoriei nr. 18, Pitești, ce fac referire în mod direct la Noua Dreaptă”, susţine Mihai Preda, directorul departamentului de Relații cu Presa al filialei argeşene.
    1“Noua Dreaptă face apel public către conducerea Bibliotecii Județene Argeș pentru înlăturarea în cel mai scurt timp a materialelor mai sus menționate întrucât Noua Dreapta este o organizație care încă de la înființare se află în perfectă concordanță cu legislația Statului Român, militând pentru apărarea caracterului național, suveran, independent, unitar și indivizibil al Statului Român si egalitatea tuturor cetățenilor săi indiferent de orientarea religioasă, sexuală, politică ori etnică şi nicidecum o organizație cu caracter extremist sau fascist așa cum este prezentată în pancartele găzduite de Biblioteca Județeana Argeș”, conchide Mihai Preda.
    Conform autorilor expoziției, “panourile informative se adresează în special tinerilor începând cu vârsta de 14 ani, dar și altor persoane interesate de fenomenul extremismului de dreapta”. Expoziția este pusă gratuit la dispoziție instituțiilor de învățământ (școli, licee, universități), precum și oricăror instituții publice interesate. Sursa: FrontPress.ro

    2

    0 0
  • 06/13/14--21:40: Printesa Zapezilor


  • Tragicul sfârşit al Prinţesei Zăpezilor


    “ Au fost odată un Rege şi o Regină care se iubeau. D-zeu le dăruise copii cuminţi şi frumoşi. Au fost fericiţi până în ziua când drăgălaşul cap al reginei s'a zdrobit de un copac. Atunci regele îngenunchie lângă ea, în mijlocul drumului, în noroi. O luă în braţele sale şi dânsa îşi dete sufletul. Iar regele se întoarse singur, cu nenorocirea lui cumplită, în palatul rămas de-acum pustiu...”

    Nu aţi citit începutul unei poveşti. E relatarea din presa românească interbelică a unui teribil accident de maşină în care frumoasa Regină Astrid a Belgiei şi-a pierdut viaţa. Teribila veste a cutremurat Europa la sfârşitul lunii august a anului 1935. Durerea colectivă a fost imensă. Nu numai a belgienilor ci a întregii lumi. Comparabilă - dacă tristetea ar putea avea grad de comparaţie - poate doar cu tristeţea copleşitoare resimţită o jumătate de secol mai târziu, la moartea Dianei -  prinţesa de Wales. Vă mai spun doar ca articole pe acest subiect au apărut săptămâni întregi în presa românească.

    Regina Astrid a Belgiei

    Astrid – Prinţesa Zăpezilor


    Prinţesa Astrid a Suediei s-a născut in 17 noiembrie 1905 la Stockholm. A copilărit la palatul din Parudden – printre pasiunile ei numărându-se sporturile de iarnă si automobilismul. Se spune că “n
    u dispreţuia munca de casă şi dragostea ei faţă de copii ajunsese proverbială. De aceea familia o încuraja în această înclinare, îngăduindu-i să urmeze, ca toate fetele din Suedia, cursuri practice de gospodărie. De o simplitate înduioşătoare, înzestrată cu un tact rar şi o voioşie neclintită, se apleca drăgăstoasă peste somnul păpuşilor, pregătindu-se pentru augusta menire a maternităţii. Cu toate acestea, situaţia ei de principesă îi impunea şi datorii. Astfel, învăţă la perfecţie germana, engleza şi, cu mai puţină uşurinţă, franceza.
    În 1921, tânăra principesă apare pentru întâia oară în toaletă de gală, la o serbare prezidată de ea însăşi în beneficiul Crucei Roşii.”

    Povestea de dragoste

    Astrid şi Leopold
    doi tineri îndrăgostiţi
    “ La câţiva ani mai târziu, începea romanul de dragoste care trebuia s’o ducă pe principesa din basme în ţara Belgiei. Acolo, se ştie că regele Albert şi regina Elisabeta se străduiseră să păstreze cu supuşii lor raporturi din cele mai strânse şi iubitoare.

    Ziariştii cari se aflau în Bruxelles, în Octombrie 1926. n'au uitat recepţia din palatul regal când regele şi regina, fără să dea prea multă atenţie etichetei Curţii, anunţară ştirea logodnei Principesei Astrid cu Principele moştenitor Leopold.

    -      Regina şi eu - spune regele Albert-  am ţinut să anunţăm personal presei logodna prinţului Leopold cu prinţesa Astrid a Suediei, fiica principelui Carol-Oscar, nepoata regelui Suediei dinspre tată şi nepoata regelui  Norvegiei şi al Danemarcei dinspre mamă. Prinţesa Astrid e o fată simplă dar cu obiceiuri alese şi a fost crescută într'o ţară liberă ca şi a noastră.

    Pe urmă veni rândul- reginei Elisabeta care zise:

    -      Aş fi fericită să aduceţi la cunoştinţa publicului că e vorba de o căsătorie din dragoste şi că nici o consideraţie politică n'a avut vreun rol in hotărirea ce vi s’a anunţat.

    În ziua aceea, prinţul Leopold avea 25 ani, iar prinţesa Astrid 20. Doi principi care, în floarea tinereţii şi amândoi frumoşi se uneau din dragoste.”

    Regina Astrid

    Căsătoria religioasă a Prinţesei Astrid a Suediei cu Printul moştenitor Leopold al Belgiei a avut loc la Bruxelles în 10 noiembrie 1926. Noua regină a fost iubită încă de la început de catre belgieni datorita simplitătii, frumuseţii şi farmecului personal. Foarte curând, cei doi tineri soţi au avut copii: în 1927 s-a născut prinţesa Josephine-Charlotte iar în 1930 prinţul Baudouin – viitor rege al Belgiei.

    Leopold şi Astrid devin regi ai Belgiei în anul 1934 – în urma morţii Regelui Albert într-un accident de alpinism. În anul 1935 s-a născut şi al treilea copil al cuplului regal, viitorul Rege Albert (numit astfel în memoria bunicului său).

    De ce a fost iubită prinţesa devenită mai apoi regină de către noul său popor ? Aflăm răspunsul tot cu ajutorul gazetarului “Realităţii ilustrate”:

    Frumoasa Regină Astrid
    Regina dobândise popularitate chiar din clipa când pe puntea vaporului suedez care-o adusese la Anvers, în ajunul căsătoriei, se repezise într'o pornire neaşteptată de dragoste spre prinţul Leopold, logodnicul, sărutându-l îndelung şi nu tocmai protocolar în faţa mulţimii, o clipă împietrită de groază şi cucerită. Deşi

    regină, era la urma urmei o fiinţă omenească şi o femeie, iar poporului i-a plăcut să fie aşa, să nu fie decât aşa.

    Se vorbeşte astăzi de salutul reginei, acest salut care se proiectează în toate sălile de cinema, acest salut al braţului ridicat, cu mâna ce se agită drăgălaş, aşa

    cum fac păpuşile.

    Se vorbeşte de asemenea de opera Reginei, aceea a copiilor orfani şi ajutarea şomerilor, opere bazate pe principiile clasice ale organizaţiilor de binefacere.

    La începutul căsătoriei, Astrid se exprima cu oarecare greutate în franţuzeşte şi, după spusele deputatului Pierard, chiar cu regele vorbea numai nemţeşte. Faptul acesta avu darul să ridice critici discrete în anturajul ei.
    (…) Era întâlnită pe stradă împingând căruciorul copilului sau amestecându-se prin mulţime ca să-l vadă pe prinţul Leopold, trecând în fruntea regimentului său.

    Ori toate acestea nu prea erau pe placul reginei Elisabeta şi Astrid, fiinţa atât de simplă, atât de burgheză, femeie în toată făptura ei şi nepoata lui Bernadotte, — se zice că a fost pusă la arest. Regina mamă vedea în felul său că tanăra prinţesă nu se sinchisea, ba chiar dispreţuia demnităţile rolului de viitoare suverană. Însă popularitatea Astridei spori de pe urma unor asemenea lovituri de pumnal aduse protocolului şi această popularitate, din ce în ce crescandă, eclipsa întrucâtva pe a Elisabetei.”

    Accidentul


    La sfârşitul lunii august 1935, Regele Leopold al III-lea si regina Astrid a Belgiei îşi petreceau vacanţa în Elveţia. După câteva zile ploioase, în 29 august 1935 – o zi însorită. Regele şi regina au vrut să profite din plin de ultima zi de vacanţă şi au plănuit să escaladeze un munte din apropiere. Au plecat împreună cu automobilul: Leopold la volan iar Astrid în dreapta, urmărind harta. La un moment dat regele şi-a aruncat ochii pe hartă şi a pierdut controlul volanului:

    Automobilul regal scufundat în lac
     în urma accidentului
    Era noapte. Plouase. Şi maşina gonea cu 80 km. pe oră. La volan, Regele. Un moment de neatenţie şi automobilul a derapat, izbindu-se cu putere de

    un copac. Regele Leopold, după ce îşi pierduse conştiinţa câteva clipe, s'a ridicat şi încă complet ameţit a început să strige pe Regină. Când a zărit-o căzută la pământ s’a apropiat de ea şi luând-o în braţe a început să o cheme pe nume. După câteva minute Regina şi-a dat sufletul în braţele soţului ei.
    (…) Corpul neînsufleţit al Reginei Astrid a fost acoperit cu un pled de călărie. Regele rătăcea ameţit pe câmpia pe care îi murise soţia. În momentul în care a sosit doctorul, Regele se găsea în cea mai completă prostaţie abia mai putând să vorbească. Întrebat fiind asupra identităţii sale a răspuns că paşapoartele se găsesc în automobile, în lac. Acolo au fost găsite acte pe numele contelui de Rethy din Bruxelles. Grefierul s'a interesat de adevăratul nume al contelui şi a aflat astfel că vorbeşte cu Regele Belgiei.

    Tânărul rege plânge. Îşi plânge soţia, a cărei ultimă suflare o simţise în braţele sale. Şi împreună cu el plânge întreaga Belgie. Plânge întreaga lume...

    Belgia în doliu

    Durerea unei naţiuni nu poate fi transmisă. Dar ea poate fi bănuită citind reportajul reporterului anonim - M.J.V.– martor al funeraliilor reginei:

    1935 - Cortegiul funerar
    al Reginei Astrid
    “ În dimineaţa aceasta întregul oraş s'a trezit din toropeala aşteptării. E cu neputinţă să răzbeşti până la catedrala Sainte-Gudule, iar ca să ajungi la locurile rezervate presei, trebue să faci ocoluri mari. Ferestrele, închiriate cu preţuri fantastice, gem de siluete negre, tăcute... În vitrina bazarului unei societăţi de binefacere s'au instalat câteva bănci şi femeile tricotează, aşteptând „ora".
    Dar iată că se ivesc primele trăsuri ale invitaţilor: Curtea de apel în cupeuri învechite trase de câte doi cai, judecătorii şi întreaga magistratură în automobile. Apoi urmează trăsurile Curţii în care, ţepene ca nişte statui, se întrevăd siluete în mare doliu.
    — Regina Elisabeta !

    Zdrobită, coboară o făptură mică, plăpândă, sprijinită de doi aghiotanţi regali; în spatele ei, principesa de Piemont, principesa Luiza, principesa Axel a Danemarcei şi multe altele. Pătrund în catedrală cu mult înainte de sosirea cortegiului.lată gărzile şi muzica tăcută a regimentului coloniilor, foştii combatanţi belgieni şi aliaţi, unităţi din toate regimentele, ofiţeri...
    Vin apoi copiii din cor, cu mâinile împreunate şi capul plecat în jos, preoţi îmbrăcaţi în stihare aibe, cardinalul episcop de Malines cu mitra pe cap, în fruntea tuturor preoţilor din Bruxelles.
    Regina... Carul mortuar, căci nu un dric, ci un car îmbrăcat în crep negru şi hermină, este acelaşi care a transportat rămăşiţele pământeşti ale lui Leopold

    II şi ale Reginei Marie-Henriette.

    Regele...

    — Ce tânăr e !... — se aude din mijlocul mulţimii o voce de femeie.

    — Sărmanul de el !

    Regele Leopold
     în timpul funeraliilor,
     cu mâna fracturată
    în urma accidentului
    Suferinţa pare să-i fi redat expresia copilăroasă. Păşeşte cam şchiopătând, cu braţul bandajat şi un pansament pe obrazul drept. În faţa noastră se opreşte aşteptând coborârea corpului. Ochii îi sunt roşii de plâns. Şi în clipa când apare sicriul de mahon cu ornamentaţii grele de argint, îndreptându-se pe picioare ca să nu se prăbuşească, vedem cum pleoapele i se agită şi, pe furiş, îşi şterge lacrima ce-i alunecă pe obraz. Îţi face milă... Acum încremeneşte peste sicriul care duce ceea ce avea mai scump pe lume şi o suferinţă sfâşietoare i se citeşte pe chipul atât de pustiit.
    Omul acesta să fie un Rege ? Nu, un sărman, un prea sărman tânăr biciuit de desnădejde care nu încetează — pare-se — să repete către sine:

     - Am omorât-o, am omoriâ-o, am omorât-o !

    În spate, prinţul Charles, fratele lui şi prinţul de Piemont, pentru paza căruia poliţia judiciară e în păr. Nu s'a uitat atentatul căruia i-a căzut victimă acum

    câţiva ani. Silueta înaltă a tatălui reginei moarte, un cap frumos, alb, care domină cu grandoarea-i regală această mulţime abătută.

    Marii demnitari, din nou câteva Alteţe regale, ambasadori, academiile, întregul cortegiu care însoţeşte suveranii când pleacă spre lăcaşul de veci...

    Dar nimeni n'are ochi pentru altcineva decât pentru Rege. O clipă e văzut îndreptându-se şi dispărând apoi între draperiile negre de la Sainte-Gudule, unde trompetul sună onorul iar corurile îşi înalţă vocile tremurătoare repetate de toate aparatele de radio din casele vecine.
    Acolo am văzut sute de femei plângând şi chiar bărbaţi ştergându-şi câte o lacrimă.În strada Montagne-aux-Herbes-Potageres, un magazin cu aparate

    de T. F. F. a deschis uşile şi o mulţime enormă asculta serviciul divin de la catedrală. Deodată, un bătrân se desprinde din gloată, cade în genunchi, se închină şi-l podideşte plânsul.

    Un automobil prevăzut cu radio e oprit cu sila în loc până la sfârşitul ceremoniei. Se aud clopotele sunând... Arhiepiscopul dă deslegarea de păcate, apoi aceea care a fost până ieri regina Belgienilor e dusă de un grup de ofiţeri în cutia-I de mahon. Pe piaţa din faţa catedralei înaintează un fel de caretă, trasă de şase cai conduşi de lachei în costume de paradă...
    E sfârşitul unei poveşti, o poveste crudă şi dureroasă. Regina face acum ultimul drum spre Laeker unde va dormi de veci într’o criptă, alături de Regele-soldat pe care Belgia uită să-l mai plângă astăzi ca să verse pentru acestă scumpă suverană iacrimi de adevărată mâhnire…”

    Regina Astrid este si astăzi - în memoria poporului său adoptiv – considerată un model al  reginei, mamei şi al soţiei perfecte.


    Sursa: articolele apărute în “Realitatea liustrată”– numerele din 


    0 0
  • 06/13/14--22:13: Proprietarii de arme
  • Dreptul la aparare: Toti elvetienii care fac armata isi iau armele acasa!

    autor: FrontPress14.06.2014

    arme elvetiaElveţia se situează pe locul trei în lume în ceea ce priveşte numărul proprietarilor de arme de foc, estimându-se că există 3,4 milioane de arme la o populaţie de aproximativ 8 milioane de oameni, scrie Adevărul. Totuşi, în ciuda numărului mare de arme de foc, violenţele armate de pe stradă sunt extrem de rare în Elveţia. Într-un an există o crimă la 200.000 de locuitori, pe când în SUA, această cifră este de câteva ori mai mare.
    În Elveția serviciul militar este obligatoriu pentru toți tinerii între 18 și 34 de ani și care au o stare de sănătate corespunzătoare. După terminarea armatei aceștia sunt lăsați la vatră cu armele din dotare, pentru a fi păstrate la domiciliu. Fiecare rezervist are arma lui, în unele familii existând mai multe generații de puști de asalt sau pistoale, lăsate moștenire din tată în fiu. Această tradiție face parte din stategia națională de apărare a micului stat alpin.
    Deși în februarie 2011 forțele liberale au cerut ca toate armele de foc să fie stocate în arsenalele publice şi să fie stabilit un registru naţional de control al acestora, populația s-a împotrivit. Peste 56 la sută dintre elvețieni s-au opus prin referendum acestei moțiuni. Sursa: FrontPress.ro

    arme in lume

    0 0
  • 06/13/14--22:17: :)))


  • 0 0
  • 06/13/14--22:31: Dezastru
  • Un nou dezastru provocat de tembelismul american

    autor: FrontPress13.06.2014

    irakTeleviziunile din lumea civilizată își deschid Jurnalele informative cu prezentarea pe larg a situației mai mult decît dramatice din Irak. Pentru că televiziunile noastre nu văd mai departe de Palatul Victoria și, prin urmare, nu se ocupă de ceea ce s-ar putea numi eșecul istoric al americanilor în Irak, vom da noi relatarea difuzată azi de RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI:
    ”În Irak situaţia se agravează ca urmare a ofensivei rebelilor sunniţi care după ce au preluat controlul asupra unor teritorii întinse din nord-estul ţării, s-au apropiat la mai puţin de 100 de kilometri de capitala Bagdad. Cu detalii redactorul RRA Carmen Gavrilă.
    Reporter: Victoriile de proporţii ale militanţilor islamişti au surprins autorităţile irakiene, deşi terenul era pregătit de mult timp. În fapt, sursa pentru instabilitatea irakiană este în Siria, unde mişcarea teroristă Statul Islamic al Irakului şi Siriei este cea mai puternică în lupta cu regimul Assad, dar şi cu alte mişcări de opoziţie. Gruparea Statul Islamic al Irakului şi Levantului în Irak este mai mult decât soră a celei din Siria. Ambele provin din rândurile Al-Qaida şi, aşa cum au prezis o serie de experţi în terorism, războiul civil din Siria provoacă probleme grave statelor din jur. În plus, armata irakiană suferea deja de luni de zile, în special în nordul ţării, din cauza pierderilor. Cifrele arată că era vorba de câte 300 de soldaţi pe zi, răniţi, ucişi sau dezertori. Mişcarea Statul Islamic al Irakului şi Levantului a reuşit să profite de nemulţumirea musulmanilor sunniţi irakieni care se simt marginalizaţi de guvernul condus de un musulman şiit. Victoriile militanţilor irakieni împotriva armatei pot încuraja o revigorare a jihadismului în toată regiunea. Şi cele 400 de milioane de dolari furate de jihadişti din banca din oraşul Mosul pot înarma o adevărată armată şi pot fi folosite pentru atentate chiar pe teritoriul european sau american.”
    Cîteva observații imediate pînă la redactarea unui material mai amplu:
    1. Americanii au vîrît miliarde de dolari în pregătirea forțelor militare irakiene. Ca și în Afganistan, banii s-au scurs în buzunarele corupților. Armata irakiană fuge mîncînd pămîntul din calea fundamentaliștilor;
    2. Au fost cheltuite miliarde de dolarii, au murit oameni, inclusiv români, pentru ceea ce s-a numit democratizarea Irakului. O operațiune tipic americană cînd e vorba de lumi pe care roboțeii cu mînecuțe din Administrația SUA le știu doar de pe Internet. În realitate, ca și în alte locuri de pe Glob, unde și-au vîrît americanii nasurile de F16, regimului corupt al dictatorului i-a luat locul regimul și mai corupt al democrației originale;
    3. Armata fundamentalistă din Irak e soră bună cu cea care luptă în Siria împotriva lui Assad. O armată sprijinită de americani în numele valorilor democratice. De Ion Cristoiu


    0 0
  • 06/14/14--00:23: FNF
  • Frontul National din Franta macinat de scandalul dintre fondatorul partidului si fiica acestuia

    autor: FrontPress13.06.2014

    jean marie le penDupă ce s-a clasat pe primul loc în Franţa la alegerile europarlamentare din luna mai, obţinând aproape 25 la sută din voturi, partidul anti-imigraţionist Frontul Naţional (FN) este măcinat acum de un scandal intern, între Jean Marie Le Pen, fondatorul formaţiunii şi cel care reprezintă aripa sa dură, şi fiica acestuia, Marine, actuala lideră.
    Criza a izbucnit săptămţna trecută, când pe site-ul partidului a fost postată o  înregistrare video, care ulterior a fost ştearsă, în care Jean-Marie Le Pen a făcut un joc de cuvinte aparent antisemit la adresa mai multor artişti de stânga, ultimul dintr-o serie mai lungă de declaraţii controversate. Evident, şi de data aceasta, militanţii antirasişti au condamnat prompt remarcile postate pe site-ul FN, scrie AFP. Totuşi, de datat aceasta, derapajele tatălui riscă să se repercuteze asupra fiicei sale, Marine, care a preluat şefia partidului în 2011 şi de atunci a încercat permanent să “spele imaginea” Frontului Naţional, catalogat de multă lume ca fiind de “extremă dreapta”.
    În înregistrarea video, Le Pen tatăl a promis că îi va pune la punct pe criticii săi, inclusiv pe cântăreţul francez Patrick Bruel, care este evreu, folosind un joc de cuvinte ce aminteşte de cuptoarele şi camerele de gazare din lagărele de concentrare.
    marine-le-pen2_2935765bImediat, mai mulţi membri ai FN, precum şi vicepreşedintele partidului, Louis Aliot, care este şi prietenul Marinei, au criticat afirmaţiile lui Le Pen, denunţându-le ca fiind “o frază neinspirată stupidă şi consternantă din punct de vedere politic”. Marine, la rândul ei, a afirmat public că este o “eroare politică”, această afirmaţie fiind prima critică aspră pe care i-a adus-o tatălui ei în public.
    Jean-Marie Le Pen nu a întârziat însă cu replica faţă de fiica sa, declarând luni, la postul de radio RMC, că”singura lui eroare politică a fost aceea de a cădea într-o modalitate corectă de gândire”, relatează AFP. Apoi, pe Twitter, el a comentat că regretă comentariile făcute de preşedintele FN (propria lui fiică) şi că a devenit o “victimă” în toată această afacere a declaraţiilor politice. Deasemenea s-a declarat şi “rănit”, deoarece “sunt obişnuit cu atacurile făţişe, nu cu înjunghierile pe la spate”.
    În urma scandalului, blogul lui Jean Marie Le Pen a fost scos temporar de pe adresa oficială de internet a Frontului Naţional.
    3837472-marion-marechal-le-pen-en-tete-dans-le-vaucluse1Pentru a nu inflama mai tare spiritele în familie şi în partid, nepoata lui Marine Le Pen, deputata de 24 de ani Marion Marechal Le Pen, nu a dorit să reacţioneze.
    Jean Marie Le Pen, care a suferit de-a lungul anilor numeroase condamnări pentru “incitare la ură”, “rasism” şi “antisemitism”, a surprins întreaga Europă în 2002 când a ajuns în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Franţa unde a fost înfrânt de Jaques Chirac. Fost combatant în Legiunea Străină, servind ca ofiter de informatii în Algeria şi ca paraşutist în Indochina, Le Pen a fost imaginea nationalismului francez timp de aproape patru decenii.
    Una dintre cele mai controversate afirmaţii de ale sale a cauzat în 2005 o furtună de indignare la scară internaţională, acesta insistând că lagărele germane de concentrare au fost “doar un detaliu al istoriei celui de-al Doilea Război Mondial”.
    le penLa cei 85 de ani ai săi, încă joacă încă un rol de echilibru între diferitele facţiuni din partidul fondat de el în 1972, deşi formaţiunea este condusă din 2011 de Marine Le Pen, fiica sa în vârstă de 45 de ani.
    Imediat de la preluarea funcţiei, aceasta a implementat o strategie de “dediabolizare” a Frontului Naţional. Marine Le Pen a îndepărtat din prima linie elementele radicale, încearcând să scape partidul de eticheta de “formaţiune de extremă dreapta”, sintagmă contestată chiar în instanţă. Mai mult, pentru a scăpa de acuzaţiile de “rasism”, pe listele Frontului Naţional au candidat simbolic şi cetăţeni cu origini străine, inclusiv câţiva maghrebieni.
    Până în prezent strategia Marinei Le Pen a dat roade atât la alegerile municipale cât şi la cele europarlamentare din 2014, Frontul Naţional devenind pentru prima dată în istoria sa un actor de primă mână în politica franceză. Sursa: FrontPress.ro

    0,,16922158_303,00

older | 1 | .... | 131 | 132 | (Page 133) | 134 | 135 | .... | 171 | newer