Quantcast
Channel: 100 Ro
Viewing all 3410 articles
Browse latest View live

Revolta

$
0
0

Unitati ale Garzii Nationale din Ucraina se revolta impotriva Kievului dupa ce au dus greul luptelor cu separatistii rusi

autor: FrontPress13.06.2014

soldati ucrainaDupă ce Kievul nu s-a mai putut baza pe loialitatea soldaţilor şi ofiţerilor din armată trimişi să lupte cu separatiştii din estul ţării, a fost creată Garda Naţională, care a reunit voluntari, în general naţionalişti radicali. Aceştia au dus greul luptelor, soldate cu numeroase victime în ambele tabere. Acum însă şi unele unităţi de voluntari s-au revoltat împotriva noii conduceri şi au anunţat că vor părăsi linia frontului şi se vor îndrepta spre capitală.
Principala nemulţumire este legată de faptul că misiunile lor nu sunt oficial recunoscute de Kiev şi de faptul că luptătorii nu au primit mâncare de mai multe zile şi nu a fost remuneraţi, conform înţelegerilor prealabile.
Membrii nemulţumiţi ai unei unităţi a Gărzii Naţionale au anunţat că vor renunţa să mai lupte în apropiere de oraşul Slavyansk, controlat de militanţii pro-ruşi, şi că vor pleca să discute problemele lor direct cu responsabilii din capitală.
“Noi nu existăm în niciun act oficial. Suntem o iluzie. E ca şi când nu am fi fost trimişi aici. Acum nu mai avem nici muniţie, nimic”, a declarat locotenentul Taras Zherebetsky, comandantul unei unităţi a Gărzii Naţionale.
“Pur şi simplu dormim de mai multe zile direct pe pământ deoarece nici corturi nu avem. Doar ne-au trimis aici şi au uitat de noi. Şi în timp ce toţi generalii şi ofiţerii de rang superior stau în corturile lor de comandă, păziţi de trupe de elită, noi suntem carne de tun”, a mai spus acesta.
Un alt membru al Gărzii Naţionale s-a mai arătat nemulţumit că a fost nevoit să-şi cumpere uniforma din banii lui în timp ce vesta anti-glonţ a fost plătită de sponsori privaţi. “Guvernul nu a dat un ban”, a spus acesta.
“Nu am fost plătiţi. Ni s-a dat cam 600 de dolari americani când am ajuns aici, acum două luni. Şi asta a fost totul. Acum nu mai avem mâncare. În schimb ne-au hrănit cu promisiuni şi ne-au amânat de la o zi la alta. Acum am obosit să mai aşteptăm”, a declarat la rândul lui  Evgeny Ivanenko, membru al Gărzii Naţionale. Sursa: FrontPress.ro


Eminescu-125

$
0
0
Un veac si un sfert de veac in plus. Doar atat. O farama din drumul spre eternitate. Un drum spre eternitate care a inceput, poate, cu mult inainte ca Eminescu sa apara printre muritori. Poate ca a venit din eternitate, a trecut pasager efemer printre noi, si apoi s-a intors iar in eternitatea sa de geniu.
Ne amintim extrem de rar de el. Unii nici nu-si amintesc. Poate pentru ca nici nu au ce-si aminti, caci nici nu au avut bunavointa sa-l cunoasca vreodata. cu toate ca el nici macar nu ne-a uitat, caci ceea ce a scris pare la fel de actual si de inradacinat in realitatile romanesti si acum la fel ca intotdeauna.
Oare cati dintre noi sunt capabili sa reproduca macar cateva versuri scrise de el candva? putini. Extrem de putini. Chiar daca, cel putin teoretic, ar trebui sa fie citit inca din clasele primare. Marturisesc ca, cu putin efort, as putea sa reproduc personal versuri, chiar poezii intregi. Si asta doar din ce am citit ceva. Dar oare cati dintre noi ar avea macar curiozitatea sa-l citeasca si sa-l reciteasca? Putini. Extrem de putini. Si lipsa de timp e ultima scuza plauzibila, caci se pot gasi macar cateva minute intr-o zi pentru lectura. Mai mult, mult mai mult, conteaza bunavointa si curiozitatea vie. Pe care extrem de putini o au. Cu toate ca multi din tineri au pretentia ca au absolvit un liceu sau o facultate doar cand vine vorba de pretentia de a obtine un loc de munca in care sa nu-si bata capul si sa fie platiti mult mai mult decat regeste, aceeasi pretentie ca au terminat un liceu sau o facultate nu se traduce si prin ceea ce au in cap, macar in ceea ce priveste cultura generala. Pentru ei nu exista Eminescu. Nu exista clasici. Nu exista cultura moderna/contemporana, Exista doar cluburi de fite, moda ultimul racnet, distractii scumpe.
Se spune uneori ca inteligenta pe pamant, la nivel global, este relativ constanta. Pe cand numarul de locuitori este intr-o crestere continua si rapida. Si asta se vede si se simte din plin!!!

Ahhh!!!... "Ziaristii"!!!...

$
0
0

In urma cu ceva timp, vad prin intermediul e-mail-ului ca primisem un mesaj pe o pagina destinata medicilor. Un mesaj care oricum nu avea legatura cu "atmosfera" de pe site. Pur si simplu, persoana care imi transmisese mesajul se recomanda ca fiind angajata pe... postul de televiziune Antena Stars si imi cerea sa o contactez pe un numar de telefon pentru a discuta intr-o anumita problema. Nu mi-a spus de ce... Asa ca am ignorat mesajul...
A doua zi, cred, primesc un telefon de la una din asistentele mele. Mi se parea curios, Cu doar o zi in urma fusesem in acea scoala si nu credeam ca puteau aparea probleme urgente de la o zi la alta, atat de urgente incat nu ar fi putut astepta pana a doua zi, cand avea sa ne vedem iar. Fata mi_a spus rapid despre ce era vorba. Fusesem cautata la secretariat de catre o doamna pe nume Laura Micolschi. De la Antena Stars. Cu totul altcineva fata de cine imi trimisese mesajul cu o zi inainte. Isi lasase si numarul de telefon, ca sa o contactez.
Desi nu aveam nici o obligatie, i-am trimis un mesaj la acel numar, in care ii ceream relatii. M-a sunat de pe un alt numar. In final, din cele 2-3 numere de pe care ma contactase, i-am retinut unul singur, in cazul in care m-ar fi contactat mai tarziu: 0744684719.
Buunnn... Primul schimb de replici m-a bulversat. "As vrea sa discutam pe tema.... Poate in direct la emisiunea..."... Tema? Ceva la care nu ma pricepeam prea mult. Ceva de horoscop sau numerologie. E adevarat, citesc destule pe temele astea, din amuzament si pentru relaxare, si urmaresc si emisiuni tv pe aceste teme, tot de amuzament. Oarecum... Dar de aici si pana la a discuta de pe pozitia unui avizat in domeniu era cale lunga. Am parat discutia si am intrebat-o de unde si pana unde i-a venit ideea sa discutam pe tema asta. Ca daca e sa judecam drept, nu sunt specialista in asa ceva. Si in plus ma luase pe nepregatite. Am aflat treptat-treptat ca vazuse pe unul din blogurile mele un articol pe tema asta preluat din presa, Am inchis frumusel discutia si mi-am vazut de treaba, nu fara a fi deranjata. Dar numarul i l-am pastrat in agenda telefonica.
"Scorpie" cum sunt, i-am trimis de cateva ori mesaje cu adresele web ale blogurilor mele. Ca sa le promovez. Asta dupa un timp. Mi-a intors o replica care m-a lasat paf. In sensul ca m-a intrebat cine sunt si cu ce ocazie i-am trimis mesajele. "Dar nu mai stiti ca tocmai dumneavoastra m-ati contactat candva, cautandu-ma la servici, ca sa discutam despre o tema de pe blogul meu? Credeam ca sunteti interesata de bloguri si ati fi vrut sa le mai studiati si sa discutam, poate, pe viitor pe o anumita tema de pe ele"... Stupoare. Parca gresisem persoana. Mi s-a spus ca nu e cazul sa ii mai trimit mesaje cu recomandari de bloguri. Cum treaba s-a repetat de cateva ori, eu avand totusi intentii bune, mi s-a sugerat de catre aceasta doamna ca, daca o mai agasez mult cu mesaje, voi avea de-a face cu politia, putand fi acuzata de hartuire.
Stimata doamna! Am si eu cateva nelamuriri, daca nu va suparati.
1. Bine! Ati intrat pe blogul meu. Foarte bine! Ati citit. Si mai bine! Ati vrut sa discutam pornind de la blog. Dar n-ati vazut ca totusi, pe blog, exista o micuta rubricuta de contact? Unde, ce-i drept, este doar adresa de mail. Ba chiar doua adrese, Atat si nimic mai mult. Daca n-am pus acolo si numarul de telefon, inseamna ca despre blog prefer sa discutam doar pe e-mail. Ori n-am inteles de ce v-ati complicat, incercand sa ma contactati prin cu totul alte zone ale internetului si apoi la servici. Oricum era putin probabil sa va fi satisfacut doleantele cu o asemenea abordare. Mai mult! V-as fi acuzat eu de hartuire
2. De ce ati refuzat mai apoi invitatia mea de a intra mai des pe fiecare din toate blogurile pe care postez? Deodata nu mai sunteti interesata? Ma indoiesc in acest caz ca lucrati in mass media, in conditiile in care v-ati intors cu 180 de grade fata de pozitia initiala, in care erati amatoare de comunicare.
Nedumeririle inca raman. Si vor ramane mult timp. Si nu cred ca voi lamuri vreodata problema...

Bella ciao

Trenul fantoma

$
0
0


„Trenul fantomă” – primul film sonor în limba română


În istoria filmului apariția filmelor „sonore” a reprezentat o adevărata piatră de cotitură. O dramă pentru vedetele filmului mut care nu se pot „adapta” noii tehnici, vedete noi care se impun pe ecaranele cinematografelor, companii de producție cinematografică care dispar, cinematografe care se închid pentru că nu au tehnica redării filmelor cu sonor. Apariția filmului sonor ridică și o primă mare problemă:  – publicul nu cunoaște întotdeauna limba în care au fost realizate noile filme. O problemă cu care bineînțeles filmul mut nu se confrunta. Tehnicile dublării sau a subtitrării filmelor înca nu se cunoașteau – așa că marile companii de producție cinematografică ale timpului căutau soluții...

Una dintre aceste soluții a fost cea găsită de marea companie MGM – care a produs o serie de filme în mai multe versiuni – cu actori diferiți pentru fiecare versiune în parte - „distribuția” provenind din țara căreia îi era adresata. 

Primul film sonor in limba romana
Afișul filmului
 "Trenul fantomă"
Această soluție a fost „aplicată” și în cazul primei producții cinematografice „vorbite” în limba română, filmul „Trenul fantomă”. Scenariul filmului, care avea la bază piesa de teatru "Trenul fantomă" a lui Arnold Riedley,  a cunoscut numeroase ecranizări în anii '30 fiind filmate versiuni în limbile engleză, germană, franceză, maghiară și... română.  Versiunile în limba română și maghiară au fost filmate în anul 1933 în studiourile „Hunnia” din Budapesta. 
Versiunea în limba română a fost regizată de celebrul Jean Mihail iar distribuția a fost una de excepție: actorii Tony Bulandra , Gheorghe Storin,Lissete Verea, Renee-Anie, Dida Solomon-Calimachi, Gheorghe Păunescu. 

Subiectul filmului – unul tipic pentru acea perioadă: un grup de pasageri al unui tren oprit într-o gară  trebuie să își petreacă timpul  într-o sală de așteptare  în timpul unei nopți sinistre și furtunoase. Șeful gării încearcă să-i sperie  povestindu-le  despre strigoii care se plimbă pe acolo și despre un tren fantomă care apare în goană și aduce moartea. Șeful gării este găsit mort la miezul nopții și mai apoi cadavrul lui dispare în timp ce un tren trece în goană prin stație. Se descoperă apoi că șeful gării nu era cu adevărat mort și că "trenul fantomă" nu reprezenta decât legenda cu ajutorul căreia niște contrabandiști treceau clandestin arme peste graniță. Un adevărat thriller, nu-i așa?

Primul film sonor in limba romana
" - Vine trenul fantomă !!! "
Actrița Dida Solomon-Calimachi
Interesantă e și cronica primului film „ vorbit” în limba română – semnată L. Paukerow – și apărută în „Realitatea ilustrată” din 8 iunie 1933:

Filmele vorbite sunt foarte costisitoare şi au desavantagiul de a nu putea fi universale. Un film mut putea rula tot atât de bine în România ca şi în Bulgaria, în Spania sau în Indochina. Un film sonor nu va putea fi înţeles decât de acei cari cunosc limba în care a fost turnat. Iată motivul pentru care aproape toate filmele se fac astăzi în limbile germană, franceză sau engleză.
Este aceasta o dificultate a cărei soluție va trebui găsită. Publicul românesc — care nu cunoaşte limbi străine nu se poate bucura pe de-an’ntregul la un spectacol de cinematograf.


O industrie românească de filme nu poate lua uşor naştere, întrucât piaţa de desfacere a unui asemenea film n’ar ajunge spre a plăti cheltuielile mari pe care le implică. Iată pentru ce a fost o idee fericită, aceea de a turna — la Budapesta filme în două versiuni.


Primul film sonor in limba romana
Gheorghe Storin, Dida Solomon-Calimachi
 și Lissete Verea în "Trenul fantomă"
O parte din publicul de la noi cunoaşte piesa „Trenul Fantomă” , o piesă de „Grand Guignol” , care are darul că ţine pe spectator încordat până la sfârşit. După această piesă s’a turnat în studio-urile „Hunnia” din Budapesta un film în versiune maghiară şi română. Astfel, decorurile, exterioarele, scenele în care nu sunt personagii, au putut fi comune celor două versiuni: fiecare scenă era jucată pe rând, de artişti maghiari şi artişti români.

„Trenul Fantomă” s’a realizat cu concursul d-lor Tony Bulandra, Gh. Storin, Enescu, Păunescu şi d-nelor Dida Solomon-Calimachi, Renee Annie, Lisette Verea, etc.

Doctorul Ludovic Lazăr, regisorul studio-urilor „Hunnia” , a declarat că versiunea românească va fi superioară celei maghiare, întrucât artiştii noştri, cărora le era frică că n’ar fi suficient pregătiţi pentru film şi că ar avea nevoie de aptitudini şi calități speciale pentru cinematograf, au dovedit un talent deosebit. În special d. Storin s’a arătat ca unul dintre cei mai mari artişti ai ecranului şi fără îndoială că de-ar cunoaşte limba engleză, ar fi angajat la Hollywood.


Primul film sonor in limba romana
Șeful stației ( d. Păunescu ) povestește
 călătorilor despre trenul blestemat.
 În extrema dreaptă, d-na Renee-Annie
Trebuie să exprimăm aici sentimentul de mulţumire pe care-l au artiştii români, pentru primirea camaraderească pe care au avut-o la Budapesta.


— „Până şi tricolorul românesc au avut grije să ni-l pună mereu la masă, în restaurant, la hotel — spunea d. Storin dovedind astfel pentru noi o atenţie deosebită, care ne-a mişcat” .


Se cuvine să relevăm solicitudinea pe care a arătat-o artiştilor noştri, d. ministru Grigorcea. „Trenul Fantomă" va fi primul film românesc, la înălţimea producţiunilor străine.”



Producția filmului „Trenul fantomă” a reprezentat un pas înante în direcția realizării primei producții sonore integral românești vorbită în limba română. Acest lucru avea să se întâmple la scurt timp, în anul 1934 , când a fost turnat primul film sonor romînesc - „Bing-Bang” – produs de marii actori Vasile Vasilache și Nicolae Stroe – film proiectat pentru prima data la Cinema Arpa din cadrul Cercului Militar Național în 7 februarie 1935.
deieri-deazi.blogspot.com

Anastacia

Cronologia familiilor mafiote(6)

$
0
0


Foto: Prohibitia Detroit 1920

Urmarile prohibitiei:

In 1925, la Chicago, oras cu trei milioane de locuitori,
s-au inregistrat cu 16.000 mai multe arestari decat in Anglia si Wales la un loc, unde nu exista prohibitie, iar populatia numara 40 de milioane de locuitori l tot in Chicago, in 1927, numarul celor gasiti in stare de ebrietate la volan sporise cu 476%, iar numarul mortilor de pe urma acoolismului sporise cu 376% l pana in 1930 fusesera arestati pentru betie 550.000 de americani; dintre acestia, 230.000 au totalizat 33.000 de ani de detentie in inchisorile federale pentru incalcarea prohibitiei l in aceeasi perioada au murit 35.000 de oameni din cauza bauturilor spirtoase otravitoare, in afara de miile de oameni ramasi orbi si infirmi din pricina unor leziuni ale sistemului nervos l pana in 1932, doua mii de civili adica in primul rand gangsterii si partasii lor, traficantii de alcool si cinci sute de agenti ai prohibitiei au fost ucisi in diferite ciocniri armate.

Familiile New-yorkeze

$
0
0

Famigliile new-yorkeze – Caracatita crimei organizate americane

Famigliile new-yorkeze – Caracatita crimei organizate americane     famiglie, mafia, cosa nostra, new york, sindicatul crimei, crima oganizata, boss + zoom Famigliile new-yorkeze – Caracatita crimei organizate americane
Galerie foto (14)
Timp de o jumatate de secol, Mafia americana a intrecut in istetime, in manipulare si in arsenale armate atat FBI-ul cat si restul agentiilor politienesti din SUA, producand daune fara precedent fabricii sociale americane si investitiilor afaceresti, in timp ce se dezvolta in ceea ce avea sa fie cel mai formidabil imperiu criminal al continentului. Avangarda acestui tavalug nelegiuit al crimei organizate a fost constituita din cele mai mari, mai bogate si mai puternice „caracatite” mafiote, Cele Cinci Familii din New York: Lucchese, Genovese, Gambino, Bonano si Colombo. Este vorba despre povestea ridicarii si a prabusirii primilor doni americani, de la Charles Lucky Luciano la Paul Castellano, la John Gotti si mai departe de ei.
Timp de o jumatate de secol, Mafia americana a intrecut in istetime, in manipulare si in arsenale armate atat FBI-ul cat si restul agentiilor politienesti din SUA, producand daune fara precedent fabricii sociale americane si investitiilor afaceresti, in timp ce se dezvolta in ceea ce avea sa fie cel mai formidabil imperiu criminal al continentului. Avangarda acestui tavalug nelegiuit al crimei organizate a fost constituita din cele mai mari, mai bogate si mai puternice "caracatite" mafiote, Cele Cinci Familii din New York: Lucchese, Genovese, Gambino, Bonano si Colombo. Este vorba despre povestea ridicarii si a prabusirii primilor doni americani, de la Charles Lucky Luciano la Paul Castellano, la John Gotti si mai departe de ei.
De-a lungul celei mai mari parti a secolului al XX-lea si pana in noul mileniu, Mafia, cunoscuta si sub denumirea de Cosa Nostra, a generat un efect toxic asupra vietii tuturor cetatenilor americani, mai ales newyorkezi, extorcandu-i de bani si alterandu-le calitatea existentei. De la cartierele lor generale din metropola americana, cele cinci familii au pus bazele comune ale unui domeniu vast, stabilindu-si avanposturi pe intreaga Coasta de Est, in Florida, in California si in multe alte zone importante din Statele Unite. Iar unul dintre cele mai dulci mecanisme financiare ale lor a fost pionieratul achizionarii in secret a marilor cazinouri din Las Vegas, transformand un desert arid intr-o Mecca de talie internationala a jocurilor de noroc.

Taxe fantoma
Fara discutie, bandele cunoscute ca familiile criminale Bonnano, Colombo, Gambino, Genovese si Lucchese au evoluat in lideri giganti ai lumii "subterane". Timp de zeci de ani, numai aceste cinci familii au posedat autoritatea necesara pentru a domina multe alte organizatii mafiote din SUA, reducadu-le pe cateva la dimensiunea de sateliti. New York-ul, propria mina de aur a Cosa Nostra, i-a suportat prin taxe mafiote indirecte furnizate prin intermediul cumparaturilor de haine si alimente de baza. Incasau, de asemenea, sume uriase, atunci cand soferii faceau plinul rezervoarelor autoturismelor. Controlau comertul maritim in cel mai mare port al tarii. Vanau chiar si gunoiul cetatenilor americani, avand o cota parte din ridicarea deseurilor domestice sau ale institutiilor. Au inceput sa incaseze bani si din industria de miliarde de dolari a constructiilor, extragand beneficii din marile proiecte guvernamentale si private, de la tribunale pana la proiecte suburbane, complexe de apartamente, spitale, muzee si zgarie-nori. Au profitat indirect chiar si de pe urma inamicilor lor legiuitori prin adunarea de fonduri de la constructorii noilor birouri ale FBI-ului si ale politiei precum si ai puscariilor.
Sindicatul Crimei


Costurile omenesti ale jafurilor si praduirilor mafiote este incalculabil. Capeteniile celor cinci familii au fost direct raspunzatoare de introducerea si imprastierea heroinei in orasele din Est si Vestul Mijlociu la sfarsitul anilor '50 si inceputul anilor '60. Alte grupari criminale, mai slab organizate, martore ale profiturilor enorme produse de traficul de droguri, le-au calcat pe urme. Dar lacomia de bani din droguri pe care o avea Cosa Nostra a accelerat ratele crimelor, coruptia autoritatilor si eroziunea interna a cartierelor New York-ului si ale Statelor Unite ale Americii.

Droguri si "lovituri"
Au circulat povesti despre introducerea si promovarea de catre mafioti a heroinei in Harlem. In absenta interventiei politienesti, cartierele muncitoresti au fost destabilizate si s-au tranformat in piete de droguri. A mai fost apoi intamplarea lui George Whitmore, un adolescent de culoare caruia i s-a inscenat o tripla omucidere si care a fost intemnitat pe nedrept timp de mai multi ani, cu ajutorul unui judecator aflat in "buzunarul" sefilor mafioti. Apoi, chiar si mafiotii perfect sanatosi au primit permise de "soferi cu dizabilitati" care le-au permis sa parcheze aproape oriunde in orasul congestionat. "Prietenii" lor din politie au autorizat permisele valabile. A urmat intimidarea comerciantilor din Piata de Pesti Fulton care au fost fortati sa le achite taxe de protectie mafiotilor pentru a evita hartuirile zilnice ale lor si ale operatiunilor lor comerciale. Atunci cand pictorii, tamplarii si soferii de tiruri au vorbit la intrunirile sindicale despre mafiotii care le-au preluat localurile si le-au devalizat bunastarea si fondurile de pensionare, au fost asaltati cu brutalitate.
La Famiglia


Inainte de anii '70, Mafia a operat ca un stat surogat in zona metropolitana a New York-ului, dominand afaceri vitale si impunandu-si suprataxele invizibile asupra tuturor. De fapt, galopul economic al Mafiei din a doua jumatate a secolului a fost uluitor. O analiza guvernamentala a estimat ca, in anii '60, profitul ilicit al celor douazeci de familii principale mafiote a depasit sapte miliarde de dolari anual, aproximativ castigurile combinate ale celor mai mari corporatii industriale ale tarii. Partea leului din toate aceste venituri era culeasa de cel mai puternic segment al conglomeratului Cosa Nostra - cele cinci familii din New York.

"Laissez - faire"
Pentru o buna perioada a secolului XX, municipalitatea si autoritatile newyorkeze au parut indiferente la aceste tesaturi criminale. Interogati in anii '70 despre conducatorii Mafiei, oficialii au declarat in particular ca incercarile anterioare de a-i da in vileag au fost complet inutile si nu a existat niciun scandal public. Si ele, autoritatile, au simtit ca publicul tolera la scara larga Mafia ca neamenintatoare la adresa populatiei generale, privind-o mai mult ca pe un grup organizat, angajat mai ales in crime non-violente precum coordonarea unor barloguri populare de jocuri de noroc. Apologetii au cazut de acord ca o reglementare stricta si in forta a vanzarilor din industra mancarii, a constructiilor si a salubritatii ar putea produce mari dureri de cap. De aceea, primaria New York-ului si multe agentii guvernamentale au adoptat in mod tacit o politica de acomodare de tipul "laissez-faire" fata de Mafie. Aproape toti cei de la putere erau multumiti atat timp cat rezervele de mancare ajungeau in restaurante si in magazine, proiectele de constructii erau terminate iar gunoiul era ridicat conform programului. A fost stabilit un decret consensual potrivit caruia, atat timp cat nu existau plangeri insistente, nu exista niciun motiv sa apara probleme privitoare la implicarea mafiotilor in productia de bunuri necesare nevoilor fundamentale.
Good Fellows


Pentru foarte mult timp, majoritatea editorilor media au gandit la fel ca oficialitatile. Au preferat sa raporteze omucideri senzationale sau razboaie mafiote in locul longevivelor si extrem de costisitoarelor implicari ale Cosa Nostra in economie si in manipularea agentiilor municipale. O buna parte din presa a preferat sa le dea chiar un "lustru" mafiotilor, de segment integru si colorat al texturii haotice newyorkeze. In ciuda activitatilor frivole si a participarii lor intr-o multitudine de crime, capi mafioti ai celor cinci familii, precum John Gotti, Joey Gallo si Joe Colombo au fost acreditati cu statut de celebritati si adesea portretizati nu ca asasini nemilosi, ci ca eroi.
Frank Costello- un mafiot impecabil


Datele coerente, exacte si documentate despre activitatile clandestine ale Mafiei sunt in general greu de obtinut si de verificat. Cele cinci familii nu au emis niciodata rapoarte financiare anuale, iar capii lor nu au consimtit niciodata cu bucurie ideea de a avea o imagine publica. Totusi, brese au mai existat, o introspectie asupra "stiintei" si traditiilor mafiei putand fi posibila in anii '80. Un mafiot pe nume Pellegrino Masselli, figura centrala intr-un caz de crima misterioasa savarsita la metroul din New York, s-a oferit sa dea presei un interviu, in celula sa, referitor la acel incident. Pentru ca relatia cu jurnalistul care l-a intervievat s-a intensificat, infractorul i-a facut acestuia dezvaluiri intime din sanul Mafiei. Timp de mai bine de cinci ani, sub protectia anonimatului, Masselli a oferit indicii despre dezvoltarea Mafiei si a aruncat lumina asupra obiceiurilor Cosa Nostra. A vorbit in special despre patologia camarazilor sai mafioti si felul in care acestia isi judecau reciproc actiunile. Comiterea unei crime poate fi un act infiorator pentru o persoana normala, dar Masselli a explicat ca un "mafioso" convins nu este perturbat vreodata de violenta. Mai mult decat atat, este aplaudat de sefii si de colegii sai, atat timp cat "opera de arta este executata profesionist si competent, chiar daca lovitura a implicat uciderea unui bun prieten".
Constantino "Paul" Castellano la scurt timp inainte de asasinarea sa



Cele Cinci Familii au fost si sunt in continuare cele mai mari grupari criminale mafiote de origine italo-americana care domina lumea crimei organizate a New York-ului inca din anii '30. Sub sugestia lui Salvatore Maranzano si a lui Charles Lucky Luciano, cele cinci familii sunt responsabile de stabilirea Comisiei, un consiliu care a demarcat teritoriul intre fostele factiuni rivale si care guverneaza activitatile Mafiei din Statele Unite. Cele Cinci Familii din New York raman centrul de putere al Mafiei Siciliene in SUA.

Familia Bonanno
Familia criminala Bonano a razbatut din istoricul razboi mafiot cunoscut sub denumirea de "Razboiul Castellamarese", devenind una dintre cele cinci familii, asa cum isi imaginase mafiotul Lucky Luciano. Mare parte din aceasta familie ii apartinuse in trecut capului Salvatore Maranzano, care a fost doborat de Luciano din cauza setei sale neostoite pentru putere. Primul sef al familiei Bonano a fost Joseph "Joe Bananas" Bonanno, in varsta de 26 de ani, de origine siciliana si unul dintre cei mai tineri capi mafioti ai tuturor timpurilor. Familia a avut relatii stranse cu familia Profaci prin intermediul lui Joseph Profaci, familie care mai tarziu a devenit Colombo.
Joseph "Joe Bananas" Bonanno alaturi de acolitii sai



Razboiul Bonano sau "Banana Split" a inceput atunci cand Comisia l-a retrogradat pe Bonano la statutul de "sub-sef", aprinzand un conflict familiar fervent intre sustinatorii lui Bonano si aceia care ii luau partea noului cap desemnat, Paul Sciacca. Lupta a continuat pana in 1968, atunci cand Bonanno a suferit un infarct si s-a retras de bunavoie. Problemele cu legea au caracterizat masiv aceasta familie, ziarele raportand ca 75 din cei 150 membri au diferite capete de acuzare. Desi gruparea s-a tarat inapoi in top sub conducerea fostului boss Joseph Massino, problemele legale si informatorii din familie au amenintat adesea stabilitatea organizatiei precum si reputatia sa in comunitatea mafiota.

Familia Colombo
In urma Razboiului Casellamarese din perioada 1929 - 1931, aceasta familie s-a lansat sub denumirea Profaci. A fost condusa de Joseph Profaci, a carui pozitie nu a avut parte de mari amenintari inainte de ani '50. Dupa moartea acestuia, Joseph Magliocco a preluat fraiele familiei pentru o scurta perioada, inainte ca ea sa ii fie inmanata lui Joe Colombo si ca familia sa ii poarte numele pana in zilele noastre. Primul lider, Joseph Profaci, condus familia cu o "mana de fier" si era dispretuit de multi membri ai acesteia. Colombo a avut relatii stranse cu familia Bonanno, prin intermediul lui Joe Bonanno. Dupa moartea lui Profaci, seful Joseph Magliocco a ticluit impreuna cu Bonanno un plan de eliminare a sefilor celorlalte trei familii, o intentie care a dat gres atunci cand Comisia a aflat despre ea, avand ca urmare demiterea din functie a lui Magliocco.
Joseph Profaci


Declinul lui Colombo a inceput atunci cand o incercare de asasinat l-a introdus intr-o coma de sape ani, interval in care familia a depus eforturi importante de inlocuire a sa, promovandu-l pentru o scurta perioada pe Thomas DiBella, inaintea lui Carmine Persico, cel care a preluat controlul apoi. Acesta a primit o condamnare la inchisoare pe viata la scurt timp dupa numire. Familia Colombo este astazi, in mare parte, o umbra a ce a fost, continuand sa fie condusa de Carmine Persico, in varsta de 73 de ani acum, din inchisoare, cu ajutorul acelor membri ai familiei care au mai ramas in viata. Unii cred ca aceasta familie se recladeste treptat si in liniste pentru a redobandi puterea pe care a avut-o candva
Carmine Persico - Liderul familiei Colombo
.

Familia Gambino
Familia criminala Gambino isi are originea intr-o banda napoletana nelegiuita din 1916, dar sub forma in care este ea cunoscuta astazi a crescut din Razboiul Castellamarese din 1929. Vincenzo "Vincent" Mangano a devenit primul sef al familiei, dar Carlo Gambino va fi cel care ii va imprima definitiv familiei numele sau si o va duce pe culmile puterii. Vincenzo "Vincent" Mangano este considerat parte a "vechii scoli" mafiote. Fratele sau, Phil, a fost ucis la scurt timp dupa venirea sa la putere, Vincent insusi disparand fara sa mai fie gasit vreodata, nu mult dupa aceea. Un membru al familiei, Albert Anastasia, este considerat regizor al ambelor actiuni, desi nicio dovada nu a fost vreodata descoperita. In timpul "mandatului" sau, Carlo Gambino a fost cel mai puternic dintre capii celor Cinci Familii. Se crede chiar ca Gambino ar fi avut o influenta importanta din spatele scenei asupra controlarii familiei Lucchese.
Paul Castellano- locotenentul lui Carlo Gambino


Atunci cand locotenentul lui Gambino, Paul Castellano a preluat fraiele familiei ca urmare a decesului lui Carlo, FBI-ul a inceput sa o "stranga cu usa", considerand ca se poate infiltra cel mai usor in aceasta familie. In 1983, 13 membri ai familiei au fost acuzati de trafic de droguri. Familia a fost preluata mai tarziu de John Gotti, unul dintre cei mai prolifici lidei mafioti ai tuturor timpurilor, pana ce acesta a primit pedeapsa cu inchisoarea pe viata. De la moartea lui John Gotti in 2002 in detentie, puterea familiei Gambino a schimbat mainile de multe ori. Pentru scurt timp, familia a fost condusa de John Gotti Jr., fiul fostului lider. In timp ce organizatia se pastreaza puternica, avand intre 200 si 250 membri, a decazut de la gloria pe care a avut in zilele in care Carlo Gambino se afla la carma sa, fapt datorat in principal uciderii lui Paul Castellano si intemnitarii lui John Gotti.
John Gotti - un mafiot cu priza la public


Familia Genovese
Originile familiei criminale Genovese se gasesc undeva la inceputul anilor 1900, atunci cand cateva gasti de cartier s-au unit in cadrul familiei Morello. Pana la inceputul anilor '20, Giuseppe "Joe the Boss" Masseria a preluat controlul familiei, atragand nume ulterior celebre ale Mafiei precum Carlo Gambino, Lucky Luciano, Frank Costello si Vito Genovese. Masseria si-a pierdut viata in timpul Razboiului Casellamarese si se crede ca ar fi fost ucis de gasca lui Luciano, care isi dorea puterea. Luciano a preluat conducerea familiei, alaturi de Vito Genovese ca locotenent al sau si Frank Costello in calitate de consigliere. Totusi, in urma unei sentinte care l-a condamnat la inchisoare pe Luciano si a unei dezertari a lui Genovese, familia a cazut in mainile lui Frank Costello, revenindu-i ulterior lui Vito Genovese, care a redenumit-o dupa sine.
Familia Genovese in atentia presei


Familia Genovese a avut o aliana de scurta durata cu Gambino in anii '70, acest aranjament dizolvandu-se pe masura ce familia Genovese a inceput sa-l antipatizeze pe John Gotti, liderul familiei Gambino pentru multiplele aparitii publice. Ruptura a fost definitiva atunci cand seful Vincent Gigante din familia Genovese a incercat sa il ucida pe John Gotti. In 1959, Vito Genovese a fost condamnat la 15 ani de inchisoare. Timpul cat a fost plecat i-a permis lui Carlo Gambino sa isi dezvolte puterea in randul familiilor Mafiei, in timp ce galceava din puscarie a lui Vito cu fostul sau sofer Joseph Valachi, a condus la o scurgere de informatii catre FBI si catre public. Genoveze a decedat in inchisoare dupa zece ani de sentina, lasandu-si familia slabita pentru o vreme. La fel ca toate cele Cinci Familii, si Genovese a fost in mod sistematic destramata de autoritati, pe masura ce numerosi membri ai acestei familii au fost adusi in fata justitiei, acuzati si condamnati la lungi perioade de inchisoare. Totusi, se crede in acest moment ca familia Genovese este cea mai puternica familie mafiota din SUA, controland diverse activitati economice in New York, New Jersey, Atlantic City si Florida.
Vito Genovese-condamnat la 15 ani de inchisoare


Familia Lucchese
Familia criminala Lucchese, asa cum este ea cunoscuta astazi, s-a ridicat tot in urma vestitului razboi mafiot Castellamarese, cu Gaetano "Tommy" Gagliano in pozitia de sef numit si cu Gaetano"Tommy" Lucchese numit "subsef". Familia era cunoscuta pentru abilitatea sa de praduire a industriilor de tiruri si vestimentatie. Dupa moartea din 1953 a lui Gagliano, Lucchese preia familia si conduce cu succes organizatia timp de multi ani, cu o reputatie excelenta. Nu a primit niciodata o condamnare pentru crima in toti cei 44 ani ai sai petrecuti in Mafie.
Tommy Lucchese


In anii '80, capul Vittorio "Vic" Amuso si sub-seful Anthony "Gaspipe" Casso au fost aliati ai sefului familiei criminale Genovese, Vincent "Chin" Gigante. Impreuna, cele doua familii au pus la cale asasinarea liderului familiei Gambino, John Gotti, plan care a dat gres."Domnia" lui Amuso si a lui Casso din anii '80 pana la inceputul anilor '90 marcheaza, poate, cel mai turbulent punct din istoria familiei. Asasinatul esuat asupra lui John Gotti a aprins tensiuni intre cele trei familii implicate si a fost urmat de o serie de atentate nereusite care au atras multa atentie. Amuso si Casso au fost prinsi de FBI la inceputul anilor '90 si condamnati la inchisoare pe viata. Oficial, capul Vittorio Amuso continua sa conduca familia, desi operatiunile cotidiene sunt coordonate de un grup de trei indivizi, intre care se numara si Aniello "Neil" Miglore. Acesta, despre care se crede ca are ultimul cuvant de spus, a adus familia Lucchese intr-o pozitie stabila si de succes.

Cu certitudine ca in zilele noastre, Cosa Nostra, Mafia, "Baietii Isteti" nu mai reprezinta pe teritoriul orasului New York forta economica, sociala si chiar martiala din urma cu zeci de ani. Sau cel putin ea a incetat sa mai fie in mintile oamenilor o sursa de teama, implicata adanc in mecanismele societatii. Cu toate acestea, unele indicii dau de gol, pe alocuri, faptul ca cele Cinci Familii inca activeaza in straturile de dedesubt ale infrastructurii americane, departe de ochii curiosilor si ai presei, membrii lor nemaifacand o bravada din statutul lor. Si daca o revenire mafiota la imperiul de alta data este posibila, o prabusire spre desfiintarea totala a acestei organizatii este un scenariu putin probabil.

REVINO MAINE PENTRU A AFLA TOTUL DESPRE SALVATORE "TOTO" RIINA - BESTIA DIN CORLEONE, IN URMATORUL EPISOD AL MARATONULUI "DESCOPERA SECRETELE MAFIEI"!
Nu ratati niciun articol din maratonul "Descopera secretele Mafiei" si veti afla ceea ce putini au avut curajul sa va spuna pana acum...crima organizata se desfasoara chiar langa voi, face parte din viata voastra, fara ca macar sa o stiti!



Asasini

$
0
0

Cei mai fiorosi 10 asasini in slujba Mafiei

Cei mai fiorosi 10 asasini in slujba Mafiei     no tags + zoom Cei mai fiorosi 10 asasini in slujba Mafiei
Galerie foto (11)
In cultura populara, prin intermediul melodiilor, al romanelor politiste, dar mai ales al numeroaselor filme hollywoodiene care i-au fost consacrate, Mafia a capatat o imagine aparent umanista, bazata pe mituri urbane ce-i confera onorabilitate si respect. De la pusti saraci, crescuti in cartiere marginase, care vedeau prin ea unica cale de a se impotrivi destinului mizerabil ce le fusese sortit, pana la intelectuali si oameni de afaceri care ovationau vointa de putere sau barbatia si caracterul darz al mafiotilor, Mafia, machiata pana la sufocare de industria de divertisment, a inflacarat generatii intregi – nu de putine ori, Capone, Dillinger sau Luciano au fost priviti ca niste adevarati eroi. Istoria reala a crimei organizate, asa cum incercam sa o povestim in articolele ce compun acest maraton, este, insa, cu totul alta.
E o istorie intunecata si sangeroasa, bantuita de cele mai abjecte si deviante trairi si comportamente umane. Pentru a fi facut mafioso, iar apoi pentru a accede pe scara ierarhica pana la titlul de capo, cineva era nevoit sa calce la propriu pe cadavre, pe zeci si sute de cadavre. Cu cat urca mai sus, cu atat carnagiul era mai cumplit, intrucat pozitia si afacerile trebuiau din ce in ce mai atent protejate. Astfel incat, fiecare mare cap mafiot a avut in subordine o adevarata armata de asasini.
In anii de glorie ai Mafiei, intre 1930 si 1940, in America, chiar ajunsese sa se vorbeasca despre o asociatie criminala profesionala, Murder, Inc. - cum a fost numita de presa sau The Combination - cum ii spuneau chiar mafiotii, care ar fi fost bratul armat al Sindicatului National al Crimei, gruparea de gangsteri intemeiata de Charlie "Lucky" Luciano, Meyer Lansky si alti bossi mafioti care incercau sa reproduca sistemul piramidal si total al stavechii Cosa Nostra siciliene pe teritoriul SUA. Murder, Inc. a fost arcada care a strans sau a inspirat mare parte a celor mai fiorosi asasini mafioti, soldati fanatici ai bossilor sau, dupa cum veti vedea in unele cazuri, psihopati si ucigasi in serie care au gasit in razboaiele de strada mediul propice pentru a-si exprima nestingherit pornirile criminale.
Topul pe care vi-l prezentam in continuare, realizat pe baza numarului cunoscut sau estimat de crime comise de asasini, este unul relativ. Crima era o actiune obisnuita, cotidiana a vietii de mafiot - nici macar cei care si-au recunoscut singuri crimele, cum este ocupantul locului doi, care declara senin in fata politiei ca a ucis intre 100 si 200 de oameni, nu au tinut o socoteala exacta. Pe de alta parte, multe asasinate au avut loc in infruntari de grup, iar politiei nu i-a fost facil sa descopere de fiecare data cine a tras exact glontul care a adus moartea. Chiar si asa, acestia sunt cei mai fiorosi criminali care au servit intereselor Mafiei.

10.) Salvatore "Salvie" Testa (1956 - 1984)
Crime comise: peste 15
Afiliatie: Familia Scarfo (cea mai puternica banda criminala din Philadelphia)
Cel mai cunoscut asasinat: Rocco "Boom Boom" Mancini. In 1982, la un an dupa ce Mancini il omoara pe tatal lui "Salvie", dinamitand restaurantul in care Testa Senior isi lua cina, Salvatore se razbuna impuscandu-l pe Mancini, intr-o parcare, de trei ori - in piept, in gat si in cap - si indesandu-i in gura trei pocnitori de Revelion pentru a ironiza specialitatea lui Mancini: explozibilii.

O fire extem de violenta, cunoscut si drept "Printul Incoronat al Mafiei din Philadelphia", Salvatore intra de tanar in gratiile bossului suprem al Philadelphiei, Nicodemo Scarfo, ajutandu-l pe acesta in lupta pentru suprematie dintre familia Scarfo si familia Riccobene, razboi mafiot in care a comis numeroase asasinate. Este numit capo la numai 26 de ani si devine tinta predilecta a killerilor trimisi de Riccobene. Supravietuieste de 17 ori incercarilor de asasinat, dar isi primeste lovitura de gratie in 1984, chiar de la Scarfo, care devenise temator cu privire la puterea din ce in ce mai mare pe care "Salvie" o acapara in familie.

9.) Joseph "The Animal" Barboza (1932 - 1976)
Crime comise: 26
Afiliatie: Familia Patriarca (care actioneaza in Providence, Rhode Island si Boston)
Cel mai cunoscut asasinat: Cornelius si Stevie Hughes. In 1966, cel mai bun prieten al lui Barboza, Vincent "The Butcher" Flemmi este aproape ucis intr-un schimb de focuri cu fratii Hughes. "The Animal" ii vaneaza pe cei doi vreme de aproape 6 luni de zile, interval in care tortureaza cu bestialitate si executa mai multi prieteni si membri ai familiei Hughes, pentru a afla locul in care se ascund. In cele din urma, ascunzatoarea din Boston a fratilor Hughes este dezvaluita, iar Barboza ii prinde si ii tortureaza cateva zile, inainte de a-i ucide.

Barboza, fost boxer profesionist, era extrem de violent si impulsiv, performand chiar acte de canibalism si necrofilie cu victimele sale. Porecla "The Animal" a capatat-o intr-un club din oraselul Revere din Massachussetts, cand a baut peste masura si patronul italian, un barbat in varsta, l-a poftit afara, iar Barboza a inceput sa-l palmuiasca. Henry Tameleo, un capo bastone (sef secund) al familiei Patriarca, i-a ordonat nervos: "Nu vreau sa-l mai palmuiesti pe acest om! Nu vreau sa-l mai atingi niciodata cu mana pe acest om!" Infuriat, Barboza s-a repezit asupra batranului, l-a muscat brutal de ureche, i-a sfasiat-o cu dintii, a mestecat-o si a inghitit-o. Apoi, a urlat la Tameleo: "Uite, nu l-am atins cu mainile!". Foarte putine detalii se cunosc despre anii din urma ai lui Barboza; incepand cu 1967, devine informator F.B.I., iar in 1970 este primul mafiot care intra in deja faimosul Program de Protectie al Martorilor, dupa ce ajuta la condamnarea bossului suprem Raymond Patriarca si depune marturie impotriva a numerosi alti capi mafioti.

8.) Salvatore "Sammy The Bull" Gravano (1945 - )
Crime comise: 28
Afiliatie: Familiile Colombo si Gambino (doua dintre faimoasele "Cinci Familii" din New York)
Cel mai cunoscut asasinat: Frank Fiala. In 1982, Fiala, un traficant de droguri, ii face lui Gravano o oferta de 1.000.000 de dolari pentru preluarea Plaza Suite, unul dintre cele mai apreciate cluburi new yorkeze. Cei doi nu se inteleg in timpul tranzactiei, iar Fiala il ameninta pe Salvatore cu o mitraliera Uzi, il fugareste cu o pereche de caini Doberman si il umileste chiar in biroul lui Gravano din Plaza. "Sammy The Bull" reuseste sa fuga, isi cheama tovarasii si organizeaza o ambuscada, in urma careia lichideaza toti oamenii traficantului si il impusca pe Fiala in frunte si in ambii ochi, apoi loveste si scuipa cadavrul. In ciuda martorilor oculari, amicul Loborio "Louie" Milito isi marturiseste vinovatia si face inchisoare in locul lui Gravano pentru aceasta crima.

A pornit ca un marunt hot de buzunare al familiei Colombo si a ajuns mana dreapta a celebrului boss John Gotti, care l-a facut sotto capo (sef adjunct) si consigliere al familiei Gambino. In ciuda pozitiei inalte pe care o detinea Gravano in familie, sau poate tocmai de aceea, Gotti l-a folosit pentru a-si rezolva toate afacerile murdare. Desi "Sammy The Bull" a asasinat cu mana lui "numai" 28 de persoane, se banuieste ca a condus peste 100 de atentate pentru Gotti. In cele din urma, Gotti, Gravano si alti capi mafioti sunt arestati, iar dupa ce petrece un an si cateva luni in inchisoare, Gravano devine informator al F.B.I., in 1991 depunand marturie impotriva lui Gotti. A intrat in Programul de Protectie al Martorilor, si-a schimbat infatisearea, dar s-a deconspirat singur, dupa ce a hotarat sa acorde interviuri televizate, sa scrie carti memoriale si sa fie consultant pentru filme despre Mafie. Declara ca nu-i este frica de moarte si isi asteapta cu bratele deschise killerul despre care este convins ca a fost trimis dupa el.

7.) Frank "The Dasher" Abbandando (1910 - 1942)
Crime comise: 30
Afiliatie: Murder, Inc. (asasin platit, profesionist)
Cel mai cunoscut asasinat: George Rudnick. Abe Reles, fost asasin in cadrul Murder, Inc. si intermediar intre aceasta asociatie si National Crime Syndicate, afla ca George Rudnick, un mare camatar din Brooklyn, devenise informatorul politiei si ii incredinteaza lui Abbandando misiunea de reducere la tacere a acestuia. Abbandando il ucide cu bestialitate pe Rudnick, folosind un satar si un cutit de spart gheata, cu ajutorul carora ii aplica 63 de lovituri, apoi ii zdrobeste capul cu un baros.

Abbandando a fost unul dintre cei mai prolifici criminali ai Murder, Inc. sau The Combination, cum mai era denumita reteaua de 250 de asasini platiti aflati in slujba Mafiei in anii '30 ai secolului trecut. Intrucat pe atunci exista o adevarata inflatie de ucigasi, Abbandando ajunsese sa lucreze pentru sume mici (tariful sau nu depasea 500 de dolari), iar cele mai multe contracte le derula prin Abe Reles. Aceasta avea sa-i aduca si sfarsitul - in 1940, Reles, ajuns informator al politiei, il toarna pe Abbandando. Asasinul este condamnat, iar pe 19 februarie 1942, face cunostinta cu scaunul electric al celebrei inchisori Sing Sing.

6.) Harry "Pittsburgh Phil" Strauss (1909 - 1941)
Crime comise: 35
Afiliatie: Murder, Inc. (asasin platit, profesionist)
Cel mai cunoscut asasinat: Irving "Puggy" Feinstein. Feinstein, un mafiot marunt implicat in jocurile de noroc ilegale, a incercat sa fure o afacere din acest segment care apartinea lui Albert Anastasia, unul dintre cei mai proeminenti mafioso ai familiei Gambino (avea sa ajunga si cap suprem al acesteia, in 1951). Anastasia l-a contactat pe Abe Reles, care la randul sau i-a incredintat contractul lui Strauss. Acesta l-a torturat in mod sadic pe Feinstein, legandu-l de un scaun si intepadu-l in diverse parti ale corpului cu un cutit de spart gheata, stangulandu-l de mai multe ori si dandu-i foc, intr-un sfarsit.

Harry "Pittsburgh Phil" Strauss a fost unul dintre cei mai sadici asasini in slujba Mafiei, fiind specialist in numeroase metode de tortura si omor. Se spune despre Strauss ca nu umbla niciodata cu o arma la el, daca nu avea un contract de killer de indeplinit, insa rareori il vedeai neinarmat. A avut aceeasi soarta ca si Abbandando - in urma depozitiei lui Reles a fost prins, incarcerat si executat pe scaunul electric de la Sing Sing.

5.) Abraham "Kid Twist" Reles (1906 - 1941)
Crime comise: in jur de 50
Afiliatie: Murder, Inc. (asasin platit, profesionist)
Cel mai cunoscut asasinat: Meyer, Irving si William Saphiro. Fratii Saphiro, simtindu-se amenintati de succesul fulminant pe care Abe il inregistreaza cu afacerea sa (jocuri de noroc cu masini mecanice, in estul New Yorkului), ii violeaza prietena pentru a-l intimida, apoi ii pregatesc o ambuscada. "Kid Twist" scapa miraculos si isi incepe razbunarea. Irving este prins dupa o urmarire spectaculoasa pe autostrada, batut pana la desfigurare si impuscat in cap. Doua luni mai tarziu, desi il cauta asiduu, Reles se intalneste intamplator cu Meyer, pe strada. Nu mai are vreme de "fineturi", scoate pistolul si-l impusca direct in cap. Peste 3 ani, "Kid Twist" il gaseste si pe William; il rapeste de pe strada, il duce intr-o ascunzatoare unde-l bate crunt, apoi il baga intr-un sac si-l ingroapa de viu.

Abe Reles a fost cel mai fioros killer al Murder, Inc., totodata adunand in jurul sau cea mai dura si sangeroasa gasca de asasini de origine evreiasca din New York: Harry Maione, Frank Abbandando, Harry Strauss, Martin Goldstein, Irving Nitzberg, Philip Cohen, Louis Buchalter, Emanuel Weiss, Buggsy Goldstein si multi altii. Pentru toti acestia, Reles a fost "combinatorul", cel care facea de obicei legatura intre "respectabilele" familii siciliene din New York si gangsterii cu care acestea isi savarseau afacerile murdare intre 1930 si 1940. Prins de politie in 1940, Reles isi da seama ca daca nu toarna, va ajunge in cel mai scurt timp pe scaunul electric. Marea sa greseala a fost aceea ca pe langa asasinii de rand cu care a lucrat, a dezvaluit politistilor si cine au fost angajatorii acestora, expunand mafioti si capi importanti ai celor Cinci Familii. Procesul acestora din urma trebuia sa inceapa pe 12 noiembrie 1941. Pentru a-si proteja interesele, Frank Costello, bossul familiei Genovese, ofera o recompensa de 100.000 de dolari pentru cine-l ucide pe Reles. Fostul asasin se afla tinut in secret, sub custodie, la hotelul Half Moon din Coney Island. In chiar dimineata zilei procesului, Reles este "ajutat" sa se sinucida printr-o saritura pe fereastra.

4.) Frank McErlane (1893 - 1932)
Crime comise: peste 60
Afiliatie: Banda Saltis-McErlane, Al Capone (Chicago)
Cel mai cunoscut asasinat: Spike O'Donnell. In 1925, in vremea Prohibitiei, in Chicago, banda lui Frank McErlane si Joseph "Polack Joe" Saltis intra in conflict cu cea condusa de O'Donnell pentru suprematia asupra banoasei afaceri clandestine cu alcool. Dupa un sangeros razboi de strada, care face zeci de victime in ambele tabere, Frank McErlane achizitioneaza o mitraliera prototip, cunoscuta drept Thompson, care avea sa ajunga faimosul "Tommy Gun". Il urmareste cu masina pe boss-ul O'Donnell pana in fata unei farmacii, unde-l mitraliaza cu sange rece. Politia era atat de nefamiliara cu mitraliera incat in primul raport, la arma crimei este trecut "un tun automat de mici dimensiuni".

Pornind ca un marunt hot de masini, Frank McErlane avea sa urce repede in ierarhia gangsterilor din Illinois si sa-si capete renumele de "cel mai brutal bandit inarmat care a apasat vreodata pe tragaci in Chicago". El este cel care a introdus mitraliera Thompson in lumea interlopa (de fapt, inainte de McErlane nimeni nu mai trasese vreodata cu mitraliera in vreun oras), de atunci aceasta fiind nelipsita atat din arsenalul mafiotilor, cat si din cel al politistilor. Cu ajutorul mitralierii sale, McErlane a lichidat peste 30 de membri ai bandei rivale Sheldon, implicata de asemenea in comercializarea ilicita a bauturilor alcoolice in Chicago, si a executat numerosi alti indivizi pentru Al Capone, cu care avea o relatie de afaceri. De gloantele "Tommy Gun"-ului nu aveau sa scape nici nevasta sa, Elfrieda Rigus, sau cei doi caini ciobanesti germani ai cuplului. Pe 8 octombrie 1931, se aflau cu totii in masina; sotii erau beti si au inceput sa se certe. McErlane a oprit masina, a scos mitraliera si si-a executat cinic sotia, apoi si-a impuscat si cainii, deranjat de faptul ca acestia incepusera sa latre. Peste fix un an de zile de la aceasta crima, asasinul avea sa moara de pneumonie.

3.) Giuseppe " Pino Scarpuzzedda" Greco (1952 - 1985)
Crime comise: in jur de 80
Afiliatie: Clanurile Greco si Corleonesi (Sicilia, Ciaculli si Palermo)
Cel mai cunoscut asasinat: Gen. Carlo Alberto Dalla Chiesa (cititi pe larg despre destinul tragic al generalului in acest articol). Alt asasinat celebru savarsit de Pino Greco este acela al boss-ului din Palermo, Rosario Riccobono. Acesta din urma a fost un puternic aliat al familiei Corleonesi, dar atunci cand si-a pierdut utilitatea, Salvatore Riina a hotarat sa se descotoroseasca de el, intrucat Riccobono ii stia secretele si slabiciunile. Prin urmare, l-a invitat pe Riccobono impreuna cu cei mai importanti opt oameni ai sai la un gratar, la tara. La sfarsitul mesei, in vreme ce savurau un vin rosu, cu totii erau asasinati, sub privirile lui Riina. Pino Greco l-a strangulat cu propriile maini pe Riccobono, apoi l-a dat de mancare la porci.

Giuseppe Greco este unul dintre cei mai prolifici mafioti sicilieni din toate timpurile. In copilarie si adolescenta, a fost un baiat extrem de inteligent, pasionat de latina si greaca, insa familia din care facea partea nu i-a dat libertatea de a-si urma propriul drum. Sustinut de Riina, incepand cu 1978, unchiul sau, Michele "il Papa" Greco, a ajuns chiar il capo di tutti capi, seful Cupolei - forul conducator al tuturor capilor Cosa Nostra. Astfel, Giuseppe Greco a urcat rapid in ierarhia Ciaculli, ajungand, de facto, capo al acesteia. Cu toate astea, spre deosebire de ceilalti sefi mafioti, a preferat sa faca intotdeauna "munca de jos" - in cazul de fata, sa-si ucida cu propriile maini adversarii, atat ai sai, cat si ai aliatilor Corleonesi. Devine prea ambitios si independent - "Bestia" Riina simte pericolul si trimite pe urmele sale doi mafiosi cu care Pino credea ca este prieten. Vincenzo Puccio si Giuseppe Lucchese nu dau gres - "Scarpuzzedda" este impuscat in propria casa.

2.) Giovanni "Il Porco" Brusca (1957 - )
Crime comise: intre 100 si 200, dupa propriile declaratii
Afiliatie: Clanul Corleonesi (Sicilia)
Cel mai cunoscut asasinat:Procurorul anti-Mafie Giovanni Falcone (cititi pe larg despre Falcone, aici). Alt asasinat celebru, care i-a scandalizat chiar si pe mafioti, este acela al lui Giuseppe Di Matto, un baiat de numai 11 ani. In 1992, tatal acestuia, Santo Di Matteo, facuse parte impreuna cu "Il Porco" din echipa care l-a eliminat pe Falcone. Fiind prins, Di Matteo senior a inceput sa dea detalii politistilor despre Brusca. Pentru a se razbuna, "Il Porco" il rapeste pe baiat si-l tine inchis intr-un beci vreme de 26 de luni, interval in care-l tortureaza sistematic si face numeroase fotografii grotesti pe care i le trimite lui Di Matteo, incercand sa-l forteze pe acesta sa-si retraga marturiile. In cele din urma, odiosul Brusca il stranguleaza pe baiat, apoi ii arunca corpul intr-un bazin cu acid, pentru a distruge dovezile.

Brusca, "un macelar salbatic, cu charisma si calitati incontestabile de lider" - cum a fost descris de Tommasso Busceta, cel mai important fost mafiot colaborator al Politiei din istoria Cosa Nostra - se trage dintr-o familie de mafioti din tata-n fiu, sta-strabunicul sau fiind un cunoscut capo din provincia siciliana Jato, iar tatal sau sfarsind in inchisoare cu o condamnare pe viata pentru 15 omoruri. Fiul sau i-a calcat pe urme, ajungand seful commando-ului mortii familiei Corleonesi, executand cu sange rece dusmanii lui Salvatore Riina si Bernardo Provenzano (succesorul lui Riina si al lui "Papa" Greco, il capo di tutti capi al intregii mafii siciliene, pana la arestarea sa din 2006). "Il Porco" este capturat in 1996, iar din 1999 i se recunoaste statutul de colaborator al politiei - marturiile sale ajutand la capturarea a sute de mafioti. Cu toate acestea, opinia publica si numerosi magistrati italieni sunt revoltati de ingaduinta de care se bucura astazi Brusca - un asasin multiplu care a torturat si ucis inclusiv copii este platit de statul italian si la 55 de zile de inchisoare are dreptul de a-si petrece o saptamana in libertate.

1.) Leoluca Bagarella (1942 - )
Crime comise: peste 300
Afiliatie: Clanul Corleonesi (Sicilia)
Cel mai cunoscut asasinat: Seful politiei din Palermo, Giorgio Boris Giuliano. In anii '70, Giuliano, un inversunat luptator anti-Mafie, a inceput sa investigheze foarte amanuntit afacerile cu droguri in care Cosa Nostra (initial reticenta) se afunda din ce in ce mai adanc. In 1979, Giuliano a facut chiar o vizita la cartierul general F.B.I. din Quantico, Virginia, pentru a se consulta cu expertii americani. Intors din SUA, comisarul a facut rost prin metode specifice de o serie de documente care dovedeau ca bancherul Michele Sindona spala banii Mafiei proveniti din vanzarea de heroina prin tranzactii intre Banca Vaticanului si Banca Amincor din Elvetia. Se crede ca Giuliano era pe cale sa descopere una dintre cele mai mari afaceri mafiote din istorie, o adevarata caracatita formata din zeci de traficanti de droguri, mafioti, politisti, bancheri, clerici si oameni politici. Nu a mai apucat. In dimineata zilei de 21 iulie 1979, in timp ce savura un espresso la barul Lux din Palermo, a fost impuscat mortal de catre asasinul Corelonesilor, Leoluca Bagarella, probabil cel mai mare ucigas din toate timpurile aflat in slujba Mafiei.

La fel precum "Il Porco" Brusca, si Leoluca Bagarella provine dintr-o straveche familie mafiota, afiliata Corleonesilor. De altfel, in 1974, Salvatore Riina se insoara cu Ninetta, sora lui Bagarella si devine capo al familiei Corleonesi, iar daca pana atunci Leoluca fusese un mafiot marunt, statutul de cumnat al lui Riina si prietenia dintre cei doi il propulseaza in cercurile inalte ale Cupolei, de unde primeste cele mai discrete comenzi de asasinat. Fostul mafiot Tommaso Buscetta, care l-a cunoscut bine pe Bagarella, spune ca acesta "avea probleme mintale, era un adevarat psihopat care nu apartinea speciei umane; absolut toata lumea, pana si Riina, se temea de ferocitatea lui diabolica." De altfel, unul dintre nepotii lui Buscetta a fost macelarit de Bagarella, dupa ce Tommaso a inceput sa colaboreze. Dupa arestarea lui Riina, in 1993, Bagarella a incercat sa i se opuna lui Bernardo Provenzano, dar factiunea sa a pierdut, iar temutul ucigas a stat ascuns doi ani. Ultima victima a lui Leoluca a fost chiar nevasta sa, vina ei fiind aceea de a fi sora cu un pentito, un mafiot care incepuse sa colaboreze cu autoritatile. Bagarella a fost arestat in 1995, iar de atunci isi ispaseste condamnarea pe viata.


Nu rata niciun articol din maratonul "Descopera secretele Mafiei" si vei afla ceea ce putini au avut curajul sa va spuna pana acum... crima organizata se desfasoara chiar langa tine, face parte din viata ta, fara ca macar sa ai habar de asta!

Dezbatere anulata

$
0
0

Dezbatere despre Mineriada, anulata de PNTCD in ultima clipa din cauza unui invitat cu “vederi legionare”

autor: FrontPress17.06.2014

florin dobrescuCu privire la anularea dezbaterii dedicate victimelor represiunii din 13-15 iunie 1990, în calitate de organizator – din partea Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu şi Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti – sunt nevoit să fac următoarele precizări.
Anularea evenimentului programat pentru seara de 16 iunie 2014 în sediul PNŢCD din Piaţa Rosetti, ne-a pus într-o situaţie delicată faţă de oamenii care au dat curs anunţului difuzat pe internet, între care s-au aflat şi victime ale mineriadei şi foşti deţinuţi politici. Tuturor dorim să le adresăm scuze pe această cale.
Trebuie să precizez că, deşi organizarea a fost stabilită timp de 2 săptămâni cu conducerea PNŢCD, cu doar o oră înaintea începerii evenimentului am fost anunţat că preşedintele acestui partid se opune folosirii spaţiului din Rosetti în scopul acestei dezbateri.
Consider că este neprincipială anularea cu o oră înainte a unui eveniment public, punând organizatorii în imposibilitatea anunţării publicului. După cum lipsită de omenie consider că este situaţia în care cei sosiţi la eveniment au găsit poarta încuiată.
În condiţiile acestea, am cerut să am o explicaţie cu preşedintele PNŢCD, dl Aurelian Pavelescu. Motivul invocat de d-sa este existenţa unor presiuni din partea anumitor cercuri exterioare partidului, cu privire la prezenţa subsemnatului. Mai exact cu privire la un anumit ideal spiritual pe care îl împărtăşesc. Ideal care nu este altul decât cel pe care l-a împărtăşit şi Ogoranu, căci doar este unul din mentorii în umbra cărora m-am format. Fiecare are dreptul în particular să aibă un ideal. Şi nu am de gând să mă delimitez de nimic din ceea ce Moşu a iubit şi a crezut.
Ceea ce nu a înţeles bine dl Pavelescu, este că nu Dobrescu era cel care conta în manifestarea din această seară. Ci prestigiul unor ONG-uri în numele cărora organizasem acest eveniment: Federaţia Foştilor Deţinuţi Politici, Fundaţia Ogoranu şi Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România, condusă de dl Viorel Ene. Dar mai ales era vorba de morţii acelor zile însângerate, cărora de 24 de ani nu li se face dreptate şi care nu ne dau pace. În această dezbatere doream să anunţăm demararea unei suite de acţiuni în perspectiva împlinirii în 2015 a unui sfert de veac de la represiune şi în scopul impulsionării demersurilor pentru pedepsirea celor vinovaţi. Lor, acestor morţi, consider că li s-a închis astă seară uşa grea de la intrarea sediului din Piaţa Rosetti. Păcat…
Consider că se cuvine să mai fac o precizare, cu privire la Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu. Aceasta este o instituţie civică, apolitică, înfiinţată de foşti luptători anticomunişti şi urmaşi ai acestora, în scopul promovării adevărului despre rezistenţa împotriva comunismului şi victimele acestui regim totalitar.
Rezistenţa anticomunistă nu poate fi confiscată de nici un partid politic. Ea aparţine întregului popor român. Rezistenţa nu a cunoscut fragmentări de natură ideologică sau socială. Împreună, sincronizaţi de idealul eliberării patriei, au luptat legionari, ţărănişti, liberali, ofiţeri ai armatei regale, preoţi, ţărani, intelectuali şi muncitori, elevi şi studenţi.
Nu pot fi acceptate separările artificiale pe criterii ideologice, pe care încearcă să le impună, în numele aşa numitei corectitudini politice, tocmai urmaşii direcţi ai celor care în urmă cu 60 de ani bolşevizau România.
Acum două săptămâni, la sediul PNŢCD a avut loc o dezbatere pe tema rezistenţei armate anticomuniste, cu participarea unor prestigioşi cercetărori ai fenomenului. Am fost prezent şi eu şi mărturisesc că am fost plăcut impresionat. L-aş întreba pe d-l Aurelian Pavelescu: anume care rezistenţă a fost omagiată în acea manifestare publică? Cea ţărănistă, în detrimentul celei legionare sau liberale? Are cineva dreptul să pună problema în felul acesta?
Cu acel prilej, fiecare dintre vorbitori a făcut mai multe referiri la numele lui Ion Gavrilă Ogoranu: la grupul său de partizani, la opera sa, chiar şi la activitatea fundaţiei care îi poartă numele. Cine are dreptul de a scoate numele lui Ogoranu din cartea de aur a Rezistenţei anticomuniste?
Personal, am fost cu Ion Gavrilă Ogoranu în sediul PNŢCD. Era bine primit de fiecare dată. Era invitat la congrese. Apartenenţa sa legionară era de notorietate, dar nimeni nu îşi permitea să-i cenzureze credinţele personale.
În fine, despre Federaţia Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti, al cărui departament de presă îl conduc, ce să spun? Că este un for moral al societăţii româneşti? Că am cunoscut aici laolaltă ţărănişti – precum Nicolae Ionescu Galbeni ori Paul Dumitrescu, legionari – precum Gheorghe Jijie şi Constantin Iulian , liberali – precum Neculai Enciu şi ofiţeri ai armatei regale – precum generalul Constantin Lăţea? Că unul din fondatorii săi – regretatul Octavian Rădulescu a fost, împreună cu studenţii din jurul său, iniţiatorul manifestaţiei-maraton din Piaţa Universităţii şi unul din ultimii rezistenţi ridicaţi de Poliţie în zorii zilei de 13 iunie 1990?
Inutil. “De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii…”
Emblematică pentru această seară rămâne imaginea fostului deţinut politic, octogenar, cetăţean româno-american, venit cu greu, întârziat, la eveniment şi care, cerând să discute cu preşedintele Pavelescu, i s-a răspuns într-un târziu că acesta este ocupat şi nu-l poate primi.
În ce mă priveşte, rămân consecvent idealurilor pentru care Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu a fost înfiinţată. Rămânem deschişi colaborării cu toate acele persoane şi organizaţii civice sau politice, indiferent de ideologie, care doresc să se implice în activitatea de recuperare şi promovare a memoriei rezistenţei anticomuniste şi victimelor regimului totalitar. Cu condiţia respectării unor valori precum onoarea şi omenia.
Florin Dobrescu
Preşedinte al Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu
Responsabil Departamentul presă şi protocol al Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti

Bucureşti, 16.06.2014

Adelita

Ahhh!!!... "Ziaristii"!!!...

$
0
0
Acum cateva zile povesteam urmatoarea intamplare:


In urma cu ceva timp, vad prin intermediul e-mail-ului ca primisem un mesaj pe o pagina destinata medicilor. Un mesaj care oricum nu avea legatura cu "atmosfera" de pe site. Pur si simplu, persoana care imi transmisese mesajul se recomanda ca fiind angajata pe... postul de televiziune Antena Stars si imi cerea sa o contactez pe un numar de telefon pentru a discuta intr-o anumita problema. Nu mi-a spus de ce... Asa ca am ignorat mesajul...
A doua zi, cred, primesc un telefon de la una din asistentele mele. Mi se parea curios, Cu doar o zi in urma fusesem in acea scoala si nu credeam ca puteau aparea probleme urgente de la o zi la alta, atat de urgente incat nu ar fi putut astepta pana a doua zi, cand avea sa ne vedem iar. Fata mi-a spus rapid despre ce era vorba. Fusesem cautata la secretariat de catre o doamna pe nume Laura Micolschi. De la Antena Stars. Cu totul altcineva fata de cine imi trimisese mesajul cu o zi inainte. Isi lasase si numarul de telefon, ca sa o contactez.
Desi nu aveam nici o obligatie, i-am trimis un mesaj la acel numar, in care ii ceream relatii. M-a sunat de pe un alt numar. In final, din cele 2-3 numere de pe care ma contactase, i-am retinut unul singur, in cazul in care m-ar fi contactat mai tarziu: 0744684719.
Buunnn... Primul schimb de replici m-a bulversat. "As vrea sa discutam pe tema.... Poate in direct la emisiunea..."... Tema? Ceva la care nu ma pricepeam prea mult. Ceva de horoscop sau numerologie. E adevarat, citesc destule pe temele astea, din amuzament si pentru relaxare, si urmaresc si emisiuni tv pe aceste teme, tot de amuzament. Oarecum... Dar de aici si pana la a discuta de pe pozitia unui avizat in domeniu era cale lunga. Am parat discutia si am intrebat-o de unde si pana unde i-a venit ideea sa discutam pe tema asta. Ca daca e sa judecam drept, nu sunt specialista in asa ceva. Si in plus ma luase pe nepregatite. Am aflat treptat-treptat ca vazuse pe unul din blogurile mele un articol pe tema asta preluat din presa, Am inchis frumusel discutia si mi-am vazut de treaba, nu fara a fi deranjata. Dar numarul i l-am pastrat in agenda telefonica.
"Scorpie" cum sunt, i-am trimis de cateva ori mesaje cu adresele web ale blogurilor mele. Ca sa le promovez. Asta dupa un timp. Mi-a intors o replica care m-a lasat paf. In sensul ca m-a intrebat cine sunt si cu ce ocazie i-am trimis mesajele. "Dar nu mai stiti ca tocmai dumneavoastra m-ati contactat candva, cautandu-ma la servici, ca sa discutam despre o tema de pe blogul meu? Credeam ca sunteti interesata de bloguri si ati fi vrut sa le mai studiati si sa discutam, poate, pe viitor pe o anumita tema de pe ele"... Stupoare. Parca gresisem persoana. Mi s-a spus ca nu e cazul sa ii mai trimit mesaje cu recomandari de bloguri. Cum treaba s-a repetat de cateva ori, eu avand totusi intentii bune, mi s-a sugerat de catre aceasta doamna ca, daca o mai agasez mult cu mesaje, voi avea de-a face cu politia, putand fi acuzata de hartuire.
Stimata doamna! Am si eu cateva nelamuriri, daca nu va suparati.
1. Bine! Ati intrat pe blogul meu. Foarte bine! Ati citit. Si mai bine! Ati vrut sa discutam pornind de la blog. Dar n-ati vazut ca totusi, pe blog, exista o micuta rubricuta de contact? Unde, ce-i drept, este doar adresa de mail. Ba chiar doua adrese, Atat si nimic mai mult. Daca n-am pus acolo si numarul de telefon, inseamna ca despre blog prefer sa discutam doar pe e-mail. Ori n-am inteles de ce v-ati complicat, incercand sa ma contactati prin cu totul alte zone ale internetului si apoi la servici. Oricum era putin probabil sa va fi satisfacut doleantele cu o asemenea abordare. Mai mult! V-as fi acuzat eu de hartuire
2. De ce ati refuzat mai apoi invitatia mea de a intra mai des pe fiecare din toate blogurile pe care postez? Deodata nu mai sunteti interesata? Ma indoiesc in acest caz ca lucrati in mass media, in conditiile in care v-ati intors cu 180 de grade fata de pozitia initiala, in care erati amatoare de comunicare.
Nedumeririle inca raman. Si vor ramane mult timp. Si nu cred ca voi lamuri vreodata problema...

Cum nu am primit niciodata raspunsuri la aceste intrebari, am presat in timp cu trimiterea de mesaje. Aiurea. Intr-o furie... Poate-poate reusesc sa fiu contactata de persoana respectiva la telefon. Nu speram sa fiu contactata in termeni civilizati, si eu intinsesem coarda prea tare. Dar se pornise de la o gafa pe care nu mi-am dorit-o. Si, sincera sa fiu, nu-mi doream publicitate la televiziune, mai ales daca stiam ca nu aveam de ce sa mi se faca publicitate si nu o cerusem defel. In plus, am intins din nou coarda prea tare. Devierea apelurilor. Nu des, poate o data sau de doua ori. Puteam sa fiu acuzata de hartuire, desi m-as fi linistit daca persoana in cauza nu m-ar fi pus intr-o situatie mai mult decat penibila fara voia mea.
Reactia de "cealalta parte"? Agresivitate verbala. Amenintari. Furie dusa pana la extrem. Si iar amenintari. Cu reclamatii la politie si pe unde se poate. Cu zarva la servici. Inutil efortul...
Ceea ce nu inteleg este de ce atata furie? de ce se cramponeaza cineva de un gest stupid?
Repet. Candva aproape ca am fost pusa in fata unui fapt aproape implinit. Aceea de a intra in direct in emisie pe un post de televiziune, fara sa fi discutat in prealabil cu realizatorii despre asta si fara sa fiu persoana publica sau fara sa fi cerut acest lucru. In plus, mi s-a cerut aproape fara drept de apel sa contactez realizatorii unei emisiuni tv. In mod normal as fi refuzat, dar fusesem sunata insistent la servici si vroiam sa stiu de ce, Nu pe telefonul sau calculatorul personal, discret, decent, asa cum ar fi fost normal, ci la locul de munca. Starnind curiozitatea colegilor fara ca macar sa stiu de ce, Oamenii aceia  nici macar nu erau obligati sa ma caute peste tot. De ce s-o faca? Nu era o problema profesionala pentru mine si nu eram obligata sa fiu material de umplutura pentru emisiuni tv.
Oare stiu sefii dumneavoastra, draga doamna Laura Micolschi, pe cine si cum contactati telefonic? Si de ce? Era mai simplu sa fi vorbit pe email. Fie si telefonic. In privat. Fara valva. Fara reclamatii. Fara ura si sicane.
Mingea e in terenul dumneavoastra. Jucati-o cum trebuie si veti castiga.

Strandul Kiseleff

$
0
0


Ştrandul Kiseleff – cel mai mare bazin din Europa în anul 1929


Strandul Kiseleff ( Strandul Tineretului )
1929
 Un ştrand nou în Bucureşti
Ştrandul Kiselef– cel care a primit mai târziu numele de “Ştrandul tineretului”  - a fost cel mai mare ştrand şi,de asemenea,  cea mai mare bază sportivă a Bucureştiului din perioada interbelică.

Arhitectura clădirilor din zona ştrandului,  proiectate de arhitectul Marcel Iancu,  este una simplă, într-un limbaj modern, cu evidente referiri la stilul Art-Deco. Ştrandul în ansamblul lui reprezintă de altfel unul dintre primele ansambluri de arhitectură modernă din Bucureşti. Ansamblul proiectat de Marcel Iancu a suferit însă în perioada comunistă transformări considerabile, care au alterat imaginea arhitecturală unitară iniţială.

Imediat dupa terminarea construcţiei sale – în numai 52 de zile– ştrandul Kiseleff a devenit una dintre cele mai aglomerate zone de agreement ale Bucureştiului :

Strandul Kiseleff ( Strandul Tineretului )
Ştrandul Kiseleff  într-o zi caniculară
“  Ştrand. Minunat loc de recreaţie pentru bucureştenii condamnaţi de soartă, să rămână pe meleagurile pe care a păstorit Bucur. Instaţaţia din Şoseaua Kiseleff vine să umple un gol demult resimţit. Deşi a apărut ca din pământ - construirea lui nu a durat decat 52 zile- ştrandul se prezintă astăzi admirabil din toate punctele de vedere. În primele zile, este adevărat, el a avut lipsurile inerente oricăror începuturi, dar cei puşi să conducă monumentala operă şi-au înţeles menirea şi cu o perseverenţă rară, au procedat la inlăturarea a tot ceea ce nu corespundea cerinţelor. Astăzi imensa construcţie dintre Şcoala de Agricultură şi Hipodromul Băneasa, este gata să concureze cu instalaţiile similare din străinătate.


Strandul Kiseleff ( Strandul Tineretului )
Distracţii ale timpului la ştrand
Cine nu a văzut ştrandul, nu-şi poate da seama de măreţia lui, cu atât mai mult cu cât durata construirei lui a fost excesiv de scurtă. Este deci nevoie să te plimbi pe alei şi prin atenanse spre a-ţi putea face o idee exactă asupra formidabilei întreprinderi. Imaginaţi-vă un teren imens, în mijlocul căruia se află un bazin de dimensiuni respectabile, înconjurat de o plajă în suprafaţa de 12000 de metri pătraţi! Aşa vă veţi putea da oarecum seama de impunătoarea instalaţie.”

După cum vă spuneam, începând cu anul 1929, de-a lungul multor decenii, Ştrandul Kiseleff a fost deasemenea una dintre bazele sportive cele mai importante din Bucureşti.  Practicarea sporturilor nautice în Capitală a luat un considerabil avânt imediat după inaugurarea noii baze sportive:

Strandul Kiseleff ( Strandul Tineretului )
Domnişoară la ştrand
“  Pentru sport în sine, ştrandul constituie un aport considerabil. A fost suficient să se construiască acest bazin de mari dimensiuni, pentru ca nataţia să ia un neobişnuit avânt. Graţie realizării acestei admirabile opere am putut asista mai demult la prima întâlnire nautică inter-oraşe, iar mai de curând la un veritabil match intercluburi.

Cu prilejul acestor două întruniri am făcut o constatare îmbucurătoare. Sportul nautic are în Capitală câţiva reprezentanţi de elită, a căror muncă trebuie încurajată pe toate căile. Este necesară sprijinirea elementelor de clasă, pentru a putea face din Capitala României Mari, un puternic centru nautic, de la care provincia să ia exemplu.”

Despre dotările ştrandului – nu uitaţi că vorbim despre anul 1929 - am găsit informaţii într-o reclamă apărută in “Revista generală ilustrată” :



“Ştrandul Kiseleff – cel mai mare bazin din Europa. Cea mai mare plajă artificială. 200 de cabine. 14.000 mp. plaje de nisip.

Plaja şi baia deschise de la ora 6 dimineaţa până la ora 8 seara.

Supravegherea bazinului încredinţată la profesori de înot speciali şi membrilor federaţiunilor sportive. Personal special de salvare.

Bazin special pentru copii. Aparate de educaţie fizică.

Piste pentru curse. Tenis.

Cabinet medical condus din doi medici.

Restaurant – Brasserie – Cafenea – Magazine diverse – Poştă – Telefon – Telegraf – Poştă specială pentru emisiune de radio – Jazz berlinez

Parchet special pentru dans pe plajă

Renumitul restaurant Elysee

la dispoziţia Onor. Public până la miezul nopţii

Preţuri de intrare : lei 50 de persoană, cu drept de baie şi cabină la dispoziţie. De la ora 9 seara intrarea 20 lei de persoană. Se găsesc deasemenea costume de baie de închiriat pentru amatori

Lecţii de înot se dau sub direcţiunea d-lui profesor Focşa ”



Strandul Kiseleff ( Strandul Tineretului )
Bazinul pentru copii
Ştrandul a suferit de-a lungul timpului mai multe modificări. O prima intervenţie a avut loc la începutul anilor 40, atunci când s-au amenajat terenurile de tenis înşirate de-a lungul şoselei Kiseleff şi când s-a construit, în dreapta intrării, în apropierea restaurantului, o cabană cu rol de vestiar pentru jucătorii de tenis. Tot atunci a fost realizată şi  sala de gimnastica, în imediata apropiere a intrării.


Al doilea moment al transformarilor a avut loc în timpul festivalului sportiv din anul 1953. Atunci, unul dintre pavilioanele de vestiare a fost adaptat în scopul realizării unor spaţii de cazare.

 A treia perioadă de transformări semnificative a ansamblului a avut loc în anii 70-80. Ansamblului i s-au adăugat atunci un turn de apă precum si cîteva clădiri anexă.

Strandul Kiseleff ( Strandul Tineretului )
Un salt...mortal
Deasemenea în anul 1981- cu ocazia Jocurilor Olimpice Universitare -  au fost adăugate grupurile sanitare la sala de gimnastică şi au fost transformate în spaţii de cazare alte câteva dintre pavilioanele de vestiare.

Sursa : articolul «Măreaţa serbare la ştrand » semnat Jenny Dumitrescuşi publicat în numărul din  15 august 1929 al săptămânului “ilustraţiunea română”citit în Biblioteca Digitală a Bucureştilor

deieri-deazi.blogspot.com

Sunt Nationalist

$
0
0

Sunt NATIONALIST si sunt mandru de asta! Dar TU?

autor: FrontPress19.06.2014

pui de daciDe ani buni se tot încearcă atribuirea unei conotaţii negative cuvântului “naţionalist”. Şi nu doar în ţara noastră, ci mai peste tot în lume. Asta se întâmplă, în mod cert, pe fondul ritmului alert de inoculare a globalismului în rândul popoarelor.
Evident, uniformizarea în trăire şi simţiri a 7 miliarde de oameni serveşte intereselor obscure ale câtorva indivizi care-şi doresc să stăpânească lumea şi care ştiu clar că naţionalismul le este piedică.
Am fost catalogat, “ştampilat” şi numit drept naţionalist. Foarte bine, chiar aşa mă simt, deşi sunt conştient că mulţi au spus-o încercând să mă includă în grupul celor care duc asta la extrem. A fi naţionalist nu presupune ură faţă de alte rase sau popoare, ci pur şi simplu înseamnă că-ţi iubeşti pământul pe care te-ai născut, ţara, poporul, istoria şi moştenirea lăsată de înaintaşi. Asta este definiţia corectă a naţionalistului.
Totuşi, în opinia unora, a fi solidar cu locuitori din Nadăş, de pildă, a lupta alături de ei împotriva abuzului colosal căruia i-au fost supuşi şi în urma căruia le-a fost furat pământurile, este ceva rău.
La fel de rău precum este, în opinia aceloraşi oameni fără ţară şi rădăcini, să cercetezi istoria pentru a da acestui popor motive întemeiate care să-l conducă la o schimbare de atitudine în sensul redeşteptării unei mândrii pierdute sau furate.
Există scopuri şi idealuri care depăşesc existenţa noastră imediată şi satisfacerea nevoilor personale, de zi cu zi. Noi suntem singurii care putem alege dacă faptele noastre au finalitate imediată şi fără impact sau dacă ele îşi vor revărsa ecoul în viitor. Plecând de la acest aspect, copiilor noştri nu le suntem datori doar cu hrană, grijă şi poveşti spuse seara, înainte de culcare, ci le suntem datori, în primul rând, cu construcţia unui mediu social, economic şi cultural care să-i ajute să se dezvolte în ţara lor.
Ţara lor trebuie să fie prima alternativă pentru ei, nu Spania sau Italia, de exemplu. Iar pentru a construi această alternativă da, trebuie să fim naţionalişti. Globalismul se va dovedi o utopie mai devreme sau mai târziu, iar cine nu înţelege asta de pe acum, înseamnă că trăieşte într-o lume în care cerul este plin cu norişori roz…
Poţi fi naţionalist şi poţi respecta şi aprecia, în acelaşi timp, alte culturi, dezvoltate de alte popoare, nu este niciun paradox în asa, indiferent ce “deontologii” încearcă să spună. A fi naţionalist nu înseamnă că dezvolţi şi promovezi izolaţionismul ţării tale, ci doar că pui interesele ei mai presus de cele ale uniunilor, coaliţiilor etc.
Mai înseamnă că doreşti respect din partea oricăror parteneri externi, indiferent că vorbim de tratate sau alianţe economice, militare etc.
Mai înseamnă să acţionezi în direcţia promovării culturii, valorii, istoriei şi personalităţilor poporului tău, pentru că acesta sunt elementele care pot crea setul de valori utile copiilor şi nepoţilor tăi.
Mai înseamnă că înveţi să-ţi alegi mai cu grijă liderii ce te reprezintă şi conduc şi că devii mai curajos atunci când vine vorba de “eliminarea” lor în momentul în care aceştia derapează de la scopul naţional.

Sunt naţionalist şi sunt mândru de asta!De Valentin Roman

Noua Rusie

$
0
0

Radacinile romanesti ale noului stat pe harta lumii: NOVOROSIA (Noua Rusie)

autor: FrontPress19.06.2014

rusMultă lume crede că noile republici reunite şi independente Doneţk şi Lugansk, în noul stat Novorosia sunt consecinţe ale crizei ucrainene. Novorosia nu este un stat nou pe harta lumii, ci o gubernie autonomă, de fapt o marcă de graniţă a Imperiului Rus de la sfârşitul secolului XVIII, răsărită în urma luptelor de eliberare de sub ocupaţia turcească şi tătărească. Apoi Novorosia s-a extins la sud-vest până la Cherson, actuala Odessa. Lumea nu cunoaşte rădăcinile româneşti ale statului Novorosia, care s-a format peste o puternică comunitate medievală românească. Populaţia română era recunoscută de cronicarii timpului, varegi, slavi sau bizanini ca boholoveni sau vlahi în feudalismul timpuriu. Populaţia autohtonă a cunoscut valuri de migratori în nordul Mării Negre.
2014_Pro-Russian_protests_in_Ukraine_esRomânii erau menţionaţi de aventurierii varegi pe inscripţiile lor runice din insula Gotland, în sec. IX. Boholoveni stăpâneau provinciile Podolia, Volânia, Kiev şi partea nordică a Basarabiei, pe când partea sudică a Basarabiei şi zona transnistreană limitrofă era sub stăpânirea vlahilor numiţi brodnici. Brodnicii, sub conducerea voievodului Ploscânea, participă la bătălia de la râul Kalka (1223), unde mongolii îi strivesc pe ruşi, brodnicii luptând în aripa stângă alături de mongolii conduşi de Tsukir Han şi Teshi Han. Românii erau majoritari în zona Nistru, Bug, Cherson până la Nipru.
Iniţial Kievul a fost o aşezare locuită de vlahi în evul mediu timpuriu. Teodor Burada, folclorist român ce a călătorit mult în Transnistria, în a doua jumătate a secolului XIX, culegând folclor şi identificând multe sate româneşti inclusiv pe valea Bugului, aşa cum menţionează în cele două lucrări ale sale „O călătorie în satele Moldoveneşti din gubernia Cherson” (1882) şi „O călătorie la Românii din gubernia Kamenitz-Podolsk” (1884), lăsând o mulţime de observaţii asupra obiceiurilor, portului, limbii acestora, remarcând unitatea sufletească a acestora cu românii basarabeni, transilvăneni sau din România.
În evul mediu, domnitorii Moldovei controlau reginea transnistreană. Ion Vodă cel Cumplit vorbeşte de Ţara Moldovei de dincolo de Nistru. La 10 mai 1574, dă un hristov prin care îl împroprietărea pe Ion Golia, marele logofăt al Moldovei, cu moşii dincolo de Nistru, la gura Iahurlucului şi mai sus de Orhei, la capul Peşterei, inclusiv loc de patru mori. Acest lucru nu putea fi realizat decât dacă domnul moldovean chiar stăpânea acele locuri. Există numeroase documente ulterioare care confirmă stăpânirea ţinuturilor de pe peste Nistru. Tot aşa, la 4 august 1588, Petru Voievod confirmă printr-un hrisov împărţirea moşiilor între jupâneasa lui Golia şi a lui Eremia pârcălabul pe Răut, jumătate din satul Oxintia, o moară la Mihăilaşa etc. La 11 august 1593, Ieremia Movilă reînnoieşte un hristov de pe vremea lui Ion Vodă referitor la aceleaşi moşii, iar în 1602 boieri moldoveni vorbesc de neamurile de dincolo de Nistru. Mai mult, trebuie amintită stăpânirea cetăţii Lerici a genovezilor, de la limanul Niprului, ocupată de moldovenii lui Petru Aron la 1454 şi deţinută de Ştefan cel Mare până la 1475.
Secolul XVIII cuprinde mult mai multe documente şi acte de vânzare, danii ale moşiilor de peste Nistru. Ştefan Bathory într-o scrisoare către înalta Poartă arată că întinderile dintre Bug şi Nipru erau populate cu o adunătură de oameni compusă din poloni litvani, moscali şi români. Cazacii sunt strânşi dintre moscali şi români. Prin denumirea de cazac, tătarii înţelegeau vagabond. Hatmanul lor Dumitru Vişnovieţchi se cobora dintr-o soră a lui P.Rareş. A pretins şi scaunul Moldovei. După Ioan Vodă cel Cumplit, cazacii vor năvăli în Moldova de mai multe ori aducând cu ei ,,Domnişori”, fii adevăraţi sau închipuiţi de dincolo de Nistru ai domnilor de odinioară ai Moldovei. Mai mult, Nicoară Potcoavă este cel mai bun exemplu al existenţei luptătorilor cazaci moldoveni între Bug şi Nipru care aspira la tronul Moldovei şi care a fost evidenţiat într-o elocventă nuvelă de Mihai Sadoveanu.
transnistria romaniÎn secolul XVII domnitorul Gheorghe Duca Vodă era stăpân nu numai peste Moldova, ci şi peste Transnistria şi teritoriile de la Bug până la Nipru. Stăpânirea sa a fost recunoscută de sultan până la Nipru, devenind şi administrator al acestei părţi din Ucraina. Acesta colonizează cu români întinsele teritorii devastate de război, adăugând un nou val de viaţă românească celei existente, dar rarefiate, şi introduce o seamă de reforme pentru a ajuta revenirea vieţii economice, prin privilegiile date din capitala Ucrainei româneşti, Nemirova (Nimirov, pe Bug), la 20 noiembrie 1681. Duca numeşte comandanţi români ai regiunii de dincolo de Nistru şi construieşte cetatea Kanev pe Nipru. Pe lângă hotarul etnic, este împins şi hotarul politic mult dincolo de Nistru. După el, au mai deţinut conducerea Ucrainei şi Ştefan Movilă, Dimitrie Cantacuzino şi Ene Drăghici.
Viaţa în Ucraina românească ce cuprindea teritoriul dintre Nistru, Nipru, Camenca (la nord) şi marea Neagră (la sud) era identică cu cea a românilor din Moldova, documentele fiind redactate în limba română şi acolo domnind „jus valahicum”, legea română. Teritoriul era împărţit administrativ în două, de la Nistru la Bug şi de la Bug la Nipru. Hatmanul cazac de la stânga Niprului face paşi şi mai importanţi către Rusia, şi ea îngrijorată. După alianţa lui Dimitrie Cantemir cu Petru cel Mare la Iaşi, zona dintre Nistru şi Nipru intră treptat şi sigur în sfera de influenţă rusească, născându-se o nouă identitate, care azi formează satul Novorosia. Cu toate acestea, la 1812 Odessa era un oraş majoritar cu populaţie românească.
Despre destinul românilor de la est de Nistru a scris în 1942 sociologul Anton Golopenţia o excelentă carte „Românii de la este de Bug” pentru care sovieticii nu l-au iertat, ucigându-l în bătaie la Jilava – 1951. Golopenţia a făcut cercetări sociologice pe teren şi a rămas uimit de numărul mare al românilor din satele din zona Niprului şi Doneţk în timpul războiului, care nu au pierit în urma bolşevizării staliniste. El propunea de-bolşevizarea prin cultură şi alimentaţie. Muzicologul Constantin Brăiloiu a înregistrat cântece româneşti la fel ca în Ardeal, în sate din jurul oraşului Doneţk eliberat de trupele româno-germane în 1942. După război Constantin Brăiloiu a fugit în Elveţia să scape de furia sovieticilor, unde se pensionează ca profesor al Universităţii din Geneva. Interesant că originile şi rădăcinile etnice ale Novorosiei, un stat tânăr pe harta lumii Europei sunt româneşti. Această istorie ocultată de comunism şi de statul ucrainean ar trebui revelată ca o punte de apropiere şi cunoaştere între români şi populaţiile slave de la est de Bug. De Ionuţ Ţene – NapocaNews
novoro10Bibliografie:
N. P. Smochină, Moldova Nouă, Revistă de studii şi cercetări transnistrene, an VI, 1941
Ştefan Ciobanu, Unirea Basarbiei, Editura Alfa, Iaşi, 2001
Pantelimon Halipa, Anatolie Moraru – Testament pentru urmaşi, Editura Hyperion, Chişinău, 1991
Vasile Harea, Basarabia pe drumul unirii, editura Eminescu, 1995
Alexandru Boldur, Imperialismul sovietic şi România, Editura Militară, Bucureşti, 2000
Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei, ediţia a doua, Editura Victor Frunză, Bucureşti, 1992
Anton Golopentia, Românii de la est de Bug (Editura Enciclopedica, 2006)


Ahhh!!!... "Ziaristii"!!!...

$
0
0
Acum cateva zile povesteam urmatoarea intamplare:


In urma cu ceva timp, vad prin intermediul e-mail-ului ca primisem un mesaj pe o pagina destinata medicilor. Un mesaj care oricum nu avea legatura cu "atmosfera" de pe site. Pur si simplu, persoana care imi transmisese mesajul se recomanda ca fiind angajata pe... postul de televiziune Antena Stars si imi cerea sa o contactez pe un numar de telefon pentru a discuta intr-o anumita problema. Nu mi-a spus de ce... Asa ca am ignorat mesajul...
A doua zi, cred, primesc un telefon de la una din asistentele mele. Mi se parea curios, Cu doar o zi in urma fusesem in acea scoala si nu credeam ca puteau aparea probleme urgente de la o zi la alta, atat de urgente incat nu ar fi putut astepta pana a doua zi, cand avea sa ne vedem iar. Fata mi-a spus rapid despre ce era vorba. Fusesem cautata la secretariat de catre o doamna pe nume Laura Micolschi. De la Antena Stars. Cu totul altcineva fata de cine imi trimisese mesajul cu o zi inainte. Isi lasase si numarul de telefon, ca sa o contactez.
Desi nu aveam nici o obligatie, i-am trimis un mesaj la acel numar, in care ii ceream relatii. M-a sunat de pe un alt numar. In final, din cele 2-3 numere de pe care ma contactase, i-am retinut unul singur, in cazul in care m-ar fi contactat mai tarziu: 0744684719.
Buunnn... Primul schimb de replici m-a bulversat. "As vrea sa discutam pe tema.... Poate in direct la emisiunea..."... Tema? Ceva la care nu ma pricepeam prea mult. Ceva de horoscop sau numerologie. E adevarat, citesc destule pe temele astea, din amuzament si pentru relaxare, si urmaresc si emisiuni tv pe aceste teme, tot de amuzament. Oarecum... Dar de aici si pana la a discuta de pe pozitia unui avizat in domeniu era cale lunga. Am parat discutia si am intrebat-o de unde si pana unde i-a venit ideea sa discutam pe tema asta. Ca daca e sa judecam drept, nu sunt specialista in asa ceva. Si in plus ma luase pe nepregatite. Am aflat treptat-treptat ca vazuse pe unul din blogurile mele un articol pe tema asta preluat din presa, Am inchis frumusel discutia si mi-am vazut de treaba, nu fara a fi deranjata. Dar numarul i l-am pastrat in agenda telefonica.
"Scorpie" cum sunt, i-am trimis de cateva ori mesaje cu adresele web ale blogurilor mele. Ca sa le promovez. Asta dupa un timp. Mi-a intors o replica care m-a lasat paf. In sensul ca m-a intrebat cine sunt si cu ce ocazie i-am trimis mesajele. "Dar nu mai stiti ca tocmai dumneavoastra m-ati contactat candva, cautandu-ma la servici, ca sa discutam despre o tema de pe blogul meu? Credeam ca sunteti interesata de bloguri si ati fi vrut sa le mai studiati si sa discutam, poate, pe viitor pe o anumita tema de pe ele"... Stupoare. Parca gresisem persoana. Mi s-a spus ca nu e cazul sa ii mai trimit mesaje cu recomandari de bloguri. Cum treaba s-a repetat de cateva ori, eu avand totusi intentii bune, mi s-a sugerat de catre aceasta doamna ca, daca o mai agasez mult cu mesaje, voi avea de-a face cu politia, putand fi acuzata de hartuire.
Stimata doamna! Am si eu cateva nelamuriri, daca nu va suparati.
1. Bine! Ati intrat pe blogul meu. Foarte bine! Ati citit. Si mai bine! Ati vrut sa discutam pornind de la blog. Dar n-ati vazut ca totusi, pe blog, exista o micuta rubricuta de contact? Unde, ce-i drept, este doar adresa de mail. Ba chiar doua adrese, Atat si nimic mai mult. Daca n-am pus acolo si numarul de telefon, inseamna ca despre blog prefer sa discutam doar pe e-mail. Ori n-am inteles de ce v-ati complicat, incercand sa ma contactati prin cu totul alte zone ale internetului si apoi la servici. Oricum era putin probabil sa va fi satisfacut doleantele cu o asemenea abordare. Mai mult! V-as fi acuzat eu de hartuire
2. De ce ati refuzat mai apoi invitatia mea de a intra mai des pe fiecare din toate blogurile pe care postez? Deodata nu mai sunteti interesata? Ma indoiesc in acest caz ca lucrati in mass media, in conditiile in care v-ati intors cu 180 de grade fata de pozitia initiala, in care erati amatoare de comunicare.
Nedumeririle inca raman. Si vor ramane mult timp. Si nu cred ca voi lamuri vreodata problema...

Cum nu am primit niciodata raspunsuri la aceste intrebari, am presat in timp cu trimiterea de mesaje. Aiurea. Intr-o furie... Poate-poate reusesc sa fiu contactata de persoana respectiva la telefon. Nu speram sa fiu contactata in termeni civilizati, si eu intinsesem coarda prea tare. Dar se pornise de la o gafa pe care nu mi-am dorit-o. Si, sincera sa fiu, nu-mi doream publicitate la televiziune, mai ales daca stiam ca nu aveam de ce sa mi se faca publicitate si nu o cerusem defel. In plus, am intins din nou coarda prea tare. Devierea apelurilor. Nu des, poate o data sau de doua ori. Puteam sa fiu acuzata de hartuire, desi m-as fi linistit daca persoana in cauza nu m-ar fi pus intr-o situatie mai mult decat penibila fara voia mea.
Reactia de "cealalta parte"? Agresivitate verbala. Amenintari. Furie dusa pana la extrem. Si iar amenintari. Cu reclamatii la politie si pe unde se poate. Cu zarva la servici. Inutil efortul...
Ceea ce nu inteleg este de ce atata furie? de ce se cramponeaza cineva de un gest stupid?
Repet. Candva aproape ca am fost pusa in fata unui fapt aproape implinit. Aceea de a intra in direct in emisie pe un post de televiziune, fara sa fi discutat in prealabil cu realizatorii despre asta si fara sa fiu persoana publica sau fara sa fi cerut acest lucru. In plus, mi s-a cerut aproape fara drept de apel sa contactez realizatorii unei emisiuni tv. In mod normal as fi refuzat, dar fusesem sunata insistent la servici si vroiam sa stiu de ce, Nu pe telefonul sau calculatorul personal, discret, decent, asa cum ar fi fost normal, ci la locul de munca. Starnind curiozitatea colegilor fara ca macar sa stiu de ce, Oamenii aceia  nici macar nu erau obligati sa ma caute peste tot. De ce s-o faca? Nu era o problema profesionala pentru mine si nu eram obligata sa fiu material de umplutura pentru emisiuni tv.
Oare stiu sefii dumneavoastra, draga doamna Laura Micolschi, pe cine si cum contactati telefonic? Si de ce? Era mai simplu sa fi vorbit pe email. Fie si telefonic. In privat. Fara valva. Fara reclamatii. Fara ura si sicane.
Mingea e in terenul dumneavoastra. Jucati-o cum trebuie si veti castiga.

"Iar a innebunit doctorita?"

$
0
0
Ieri plec de la cabinet. Putin mai devreme, ce-i drept. Terminasem oarecum ce aveam de facut, iar copii aproape ca nu mai erau prin scoala. Cateva ore mai tarziu primesc un telefon de la asistenta din scoala respectiva. Parea agitata dupa voce. "Adineauri a intrat directorul in cabinet. Intreba daca ati fost azi la servici. Bineinteles ca am spus c-ati fost, ca n-ati lipsit niciodata. Avea in mana o hartie cu un numar de telefon scris pe ea. Intreba cine v-a angajat, aproape c-a spus ca ati innebunit... Ce-ati mai facut acum?"... E adevarat, nu ma stiu eu usa de biserica, dar nici usa de bordel. N-oi fi ingeras nevinovat, dar cred ca in unele situatii chiar am mult prea mult bun simt fata de cat ar trebui sa am in realitate. "Nu cred ca am facut ceva rau." i-am raspuns. "Eu v-am anuntat. Ca sa stiti ce sa spuneti daca cumva va ia la intrebari"...
Acum... Vorba vine... Sunt eu o persoana cu prea mult bun simt uneori, dar pot fi si o persoana incomoda. Pot deveni scorpie daca cineva ma calca tare pe bataturi.
Sa zicem c-as fi innebunit de tot, draga domnule director Claudiu Maxim. Daca chiar as fi o nebuna, cred ca as fi avut pana acum toata dotarea necesara la cabinet. Am scris cu mana mea cel putin 2-3 referate prin care va solicitam dotarea cabinetului cu un frigider necesar depozitarii vaccinurilor in perioada campaniilor de vaccinare. De cativa ani tot va bat la cap si verbal si in scris cu aceasta problema. Tot de cativa ani tot "bazai" sa am cel putin 2 bucati de sticla pentru masuta de serviciu pe care imi pun la indemana comprese, dezinfectante, instrumentar si o las langa chiuveta, in cazul in care am de pansat pe cineva. Plus inca doua bucati de sticla, ca rafturi pentru dulapul de medicamente. "Bazai" si verbal si in scris, dar tot degeaba. Apa calda la chiuveta tot nu e, macar de la un boiler, apa rece de multe ori e tulbure si ruginita. Trecem cu vederea ca medicamente si materiale sanitare obtin cu taraita. Daca as fi innebunit de tot si as fi fost scorpie, toate aceste probleme s-ar fi rezolvat repede, doar de frica sa nu innebuneasca doctorita de tot.
De ce nu intrati in cabinet, draga domnule director Claudiu Maxim, ca sa ma intrebati daca mai am nevoie de ceva ca lucrurile sa mearga bine, Si sa ma ajutati sa rezolvam impreuna toate problemele ce apar. Intre noi trebuie sa existe relatii de colaborare iar nu o subordonare a mea fata de dumneavoastra. Dar tocmai asta nu vreti sa intelegeti. Mai ales ca, tocmai din prea mult bun simt, nu va urmaresc cat si cum stati la program si cat si cum va achitati de obligatiile de serviciu.

Hartuire???

$
0
0
Acum cateva zile povesteam urmatoarea intamplare:


In urma cu ceva timp, vad prin intermediul e-mail-ului ca primisem un mesaj pe o pagina destinata medicilor. Un mesaj care oricum nu avea legatura cu "atmosfera" de pe site. Pur si simplu, persoana care imi transmisese mesajul se recomanda ca fiind angajata pe... postul de televiziune Antena Stars si imi cerea sa o contactez pe un numar de telefon pentru a discuta intr-o anumita problema. Nu mi-a spus de ce... Asa ca am ignorat mesajul...
A doua zi, cred, primesc un telefon de la una din asistentele mele. Mi se parea curios, Cu doar o zi in urma fusesem in acea scoala si nu credeam ca puteau aparea probleme urgente de la o zi la alta, atat de urgente incat nu ar fi putut astepta pana a doua zi, cand avea sa ne vedem iar. Fata mi-a spus rapid despre ce era vorba. Fusesem cautata la secretariat de catre o doamna pe nume Laura Micolschi. De la Antena Stars. Cu totul altcineva fata de cine imi trimisese mesajul cu o zi inainte. Isi lasase si numarul de telefon, ca sa o contactez.
Desi nu aveam nici o obligatie, i-am trimis un mesaj la acel numar, in care ii ceream relatii. M-a sunat de pe un alt numar. In final, din cele 2-3 numere de pe care ma contactase, i-am retinut unul singur, in cazul in care m-ar fi contactat mai tarziu: 0744684719.
Buunnn... Primul schimb de replici m-a bulversat. "As vrea sa discutam pe tema.... Poate in direct la emisiunea..."... Tema? Ceva la care nu ma pricepeam prea mult. Ceva de horoscop sau numerologie. E adevarat, citesc destule pe temele astea, din amuzament si pentru relaxare, si urmaresc si emisiuni tv pe aceste teme, tot de amuzament. Oarecum... Dar de aici si pana la a discuta de pe pozitia unui avizat in domeniu era cale lunga. Am parat discutia si am intrebat-o de unde si pana unde i-a venit ideea sa discutam pe tema asta. Ca daca e sa judecam drept, nu sunt specialista in asa ceva. Si in plus ma luase pe nepregatite. Am aflat treptat-treptat ca vazuse pe unul din blogurile mele un articol pe tema asta preluat din presa, Am inchis frumusel discutia si mi-am vazut de treaba, nu fara a fi deranjata. Dar numarul i l-am pastrat in agenda telefonica.
"Scorpie" cum sunt, i-am trimis de cateva ori mesaje cu adresele web ale blogurilor mele. Ca sa le promovez. Asta dupa un timp. Mi-a intors o replica care m-a lasat paf. In sensul ca m-a intrebat cine sunt si cu ce ocazie i-am trimis mesajele. "Dar nu mai stiti ca tocmai dumneavoastra m-ati contactat candva, cautandu-ma la servici, ca sa discutam despre o tema de pe blogul meu? Credeam ca sunteti interesata de bloguri si ati fi vrut sa le mai studiati si sa discutam, poate, pe viitor pe o anumita tema de pe ele"... Stupoare. Parca gresisem persoana. Mi s-a spus ca nu e cazul sa ii mai trimit mesaje cu recomandari de bloguri. Cum treaba s-a repetat de cateva ori, eu avand totusi intentii bune, mi s-a sugerat de catre aceasta doamna ca, daca o mai agasez mult cu mesaje, voi avea de-a face cu politia, putand fi acuzata de hartuire.
Stimata doamna! Am si eu cateva nelamuriri, daca nu va suparati.
1. Bine! Ati intrat pe blogul meu. Foarte bine! Ati citit. Si mai bine! Ati vrut sa discutam pornind de la blog. Dar n-ati vazut ca totusi, pe blog, exista o micuta rubricuta de contact? Unde, ce-i drept, este doar adresa de mail. Ba chiar doua adrese, Atat si nimic mai mult. Daca n-am pus acolo si numarul de telefon, inseamna ca despre blog prefer sa discutam doar pe e-mail. Ori n-am inteles de ce v-ati complicat, incercand sa ma contactati prin cu totul alte zone ale internetului si apoi la servici. Oricum era putin probabil sa va fi satisfacut doleantele cu o asemenea abordare. Mai mult! V-as fi acuzat eu de hartuire
2. De ce ati refuzat mai apoi invitatia mea de a intra mai des pe fiecare din toate blogurile pe care postez? Deodata nu mai sunteti interesata? Ma indoiesc in acest caz ca lucrati in mass media, in conditiile in care v-ati intors cu 180 de grade fata de pozitia initiala, in care erati amatoare de comunicare.
Nedumeririle inca raman. Si vor ramane mult timp. Si nu cred ca voi lamuri vreodata problema...

Cum nu am primit niciodata raspunsuri la aceste intrebari, am presat in timp cu trimiterea de mesaje. Aiurea. Intr-o furie... Poate-poate reusesc sa fiu contactata de persoana respectiva la telefon. Nu speram sa fiu contactata in termeni civilizati, si eu intinsesem coarda prea tare. Dar se pornise de la o gafa pe care nu mi-am dorit-o. Si, sincera sa fiu, nu-mi doream publicitate la televiziune, mai ales daca stiam ca nu aveam de ce sa mi se faca publicitate si nu o cerusem defel. In plus, am intins din nou coarda prea tare. Devierea apelurilor. Nu des, poate o data sau de doua ori. Puteam sa fiu acuzata de hartuire, desi m-as fi linistit daca persoana in cauza nu m-ar fi pus intr-o situatie mai mult decat penibila fara voia mea.
Reactia de "cealalta parte"? Agresivitate verbala. Amenintari. Furie dusa pana la extrem. Si iar amenintari. Cu reclamatii la politie si pe unde se poate. Cu zarva la servici. Inutil efortul...
Ceea ce nu inteleg este de ce atata furie? de ce se cramponeaza cineva de un gest stupid?
Repet. Candva aproape ca am fost pusa in fata unui fapt aproape implinit. Aceea de a intra in direct in emisie pe un post de televiziune, fara sa fi discutat in prealabil cu realizatorii despre asta si fara sa fiu persoana publica sau fara sa fi cerut acest lucru. In plus, mi s-a cerut aproape fara drept de apel sa contactez realizatorii unei emisiuni tv. In mod normal as fi refuzat, dar fusesem sunata insistent la servici si vroiam sa stiu de ce, Nu pe telefonul sau calculatorul personal, discret, decent, asa cum ar fi fost normal, ci la locul de munca. Starnind curiozitatea colegilor fara ca macar sa stiu de ce, Oamenii aceia  nici macar nu erau obligati sa ma caute peste tot. De ce s-o faca? Nu era o problema profesionala pentru mine si nu eram obligata sa fiu material de umplutura pentru emisiuni tv.
Oare stiu sefii dumneavoastra, draga doamna Laura Micolschi, pe cine si cum contactati telefonic? Si de ce? Era mai simplu sa fi vorbit pe email. Fie si telefonic. In privat. Fara valva. Fara reclamatii. Fara ura si sicane.
Mingea e in terenul dumneavoastra. Jucati-o cum trebuie si veti castiga.

Azi inca o intamplare. Am povestit-o mai devreme:

"Iar a innebunit doctorita?"

Ieri plec de la cabinet. Putin mai devreme, ce-i drept. Terminasem oarecum ce aveam de facut, iar copii aproape ca nu mai erau prin scoala. Cateva ore mai tarziu primesc un telefon de la asistenta din scoala respectiva. Parea agitata dupa voce. "Adineauri a intrat directorul in cabinet. Intreba daca ati fost azi la servici. Bineinteles ca am spus c-ati fost, ca n-ati lipsit niciodata. Avea in mana o hartie cu un numar de telefon scris pe ea. Intreba cine v-a angajat, aproape c-a spus ca ati innebunit... Ce-ati mai facut acum?"... E adevarat, nu ma stiu eu usa de biserica, dar nici usa de bordel. N-oi fi ingeras nevinovat, dar cred ca in unele situatii chiar am mult prea mult bun simt fata de cat ar trebui sa am in realitate. "Nu cred ca am facut ceva rau." i-am raspuns. "Eu v-am anuntat. Ca sa stiti ce sa spuneti daca cumva va ia la intrebari"...
Acum... Vorba vine... Sunt eu o persoana cu prea mult bun simt uneori, dar pot fi si o ppersoana incomoda. Pot deveni scorpie daca cineva ma calca tare pe bataturi.
Sa zicem c-as fi innebunit de tot, draga domnule director Claudiu Maxim. Daca chiar as fi o nebuna, cred ca as fi avut pana acum toata dotarea necesara la cabinet. Am scris cu mana mea cel putin 2-3 referate prin care va solicitam dotarea cabinetului cu un frigider necesar depozitarii vaccinurilor in perioada campaniilor de vaccinare. De cativa ani tot va bat la cap si verbal si in scris cu aceasta problema. Tot de cativa ani tot "bazai" sa am cel putin 2 bucati de sticla pentru masuta de serviciu pe care imi pun la indemana comprese, dezinfectante, instrumentar si o las langa chiuveta, in cazul in care am de pansat pe cineva. Plus inca doua bucati de sticla, ca rafturi pentru dulapul de medicamente. "Bazai" si verbal si in scris, dar tot degeaba. Apa calda la chiuveta tot nu e, macar de la un boiler, apa rece de multe ori e tulbure si ruginita. Trecem cu vederea ca medicamente si materiale sanitare obtin cu taraita. Daca as fi innebunit de tot si as fi fost scorpie, toate aceste probleme s-ar fi rezolvat repede, doar de frica sa nu innebuneasca doctorita de tot.
De ce nu intrati in cabinet, draga domnule director Claudiu Maxim, ca sa ma intrebati daca mai am nevoie de ceva ca lucrurile sa mearga bine, Si sa ma ajutati sa rezolvam impreuna toate problemele ce apar. Intre noi trebuie sa existe relatii de colaborare iar nu o subordonare a mea fata de dumneavoastra. Dar tocmai asta nu vreti sa intelegeti. Mai ales ca, tocmai din prea mult bun simt, nu va urmaresc cat si cum stati la program si cat si cum va achitati de obligatiile de serviciu.

Cele doua intamplari se leaga. Mai devreme reusesc sa vorbesc cu directorul scolii. Da!!! Tot scandalul s-a iscat "datorita" onor doamnei Micolschi. Care, culmea!, vroia sa-mi faca reclamatie la politie pentru hartuire.
Hartuire?!?! Hai sa recapitulam. Nu am nimic cu presa. Fie ea scrisa sau audiovizual Numai ca totul trebuie sa se desfasoare in conditii civilizate. Prima gafa. Doamna Micolschi vede un articolas pe blogul meu. Preluat cu toate precautiunile de rigoare. Omite faptul ca am o rubricuta mica cu date de contact. O adresa de email. Ba chiar doua. Plus posibilitatea de a comenta la fiecare articol. Lucruri cu care, ca ziarist, se presupune ca ar trebui sa fii obisnuit. Dar NU!!! E mult mai usor sa cauti posesorul blogului pe alte site-uri, fara sa-ti pui problema daca respectiva persoana chiar intra pe acolo in mod frecvent. Spre deosebire de o casuta de email pe care o deschizi zilnic, macar pentru a vedea ce este pe acolo, chiar daca nu deschizi si nu citesti toate mesajele. A doua gafa... Sau poate aceeasi. Doamna Micolschi afla, Dumnezeu stie cum, numarul de telefon de la servici. Unde ma cauta, solicitand secretariatului sa-mi comunice sa o contactez. Complicata treaba. Nu eram obligata sa devin "vedeta de televiziune" intr-o problema care nu tinea de obiectul profesiunii mele. In plus, se pare ca doamna Micolschi a tinut neaparata nevoie sa implice si una din scolile unde lucrez. Fara voia mea sau a reprezentantilor scolii respective. Cu ce drept? Nu pot sti nicicum.
Fara sa verifice toate detaliile blogului, era cat pe ce sa ma implice intr-o discutie in direct pe post. Fara invitatie prealabila, fara punere in tema cu ceva timp inainte. Aproape ca m-a pus in fata faptului implinit. Noroc ca si-a dat seama de gafa in timp util. Si asta pentru ca, tot ca un noroc, am taraganat usor discutia incercand sa ma lamuresc.
Ulterior, poate ca a fost si o greseala din partea mea, am incercat sa-i recomand blogurile mele. Ce mi-am spus? Daca tot a intrat din intamplare si din greseala pe blog si daca tot si-a manifestat in mod entuziast interesul pentru ce era scris acolo, de ce sa nu-i sugerez sa citeasca mai multe si mai mult. Si, mai ales, mai profund si mai cu atentie. Sa vada ce inseamna un blog. Sa vada ce inseamna date de contact. Acele date de contact pe care ti le pune la dispozitie posesorul blogului si nu acele date de contact pe care te straduiesti sa le obtii si sa le folosesti printr-o insistenta vecina cu mitocania.
De aici cred ca a incoltit in mintea doamnei Micolschi ideea de hartuire. E drept ca si eu am intins coarda cam tare, atat de tare incat sa fac coarda prea intinsa sa se rupa si sa ma plesneasca intre ochi. Putin a lipsit sa se intample asta...
Daca mesajele trimise de pe telefon pe telefon, in mod privat, discret, desi mult prea insistent, pot fi considerate hartuire, va asigur stimata doamna Micolschi ca nu va voi mai agasa telefonic. In schimb imi voi rezerva dreptul de a posta aici, pe blog, ceea ce gandesc despre ceea ce mi se intampla. Si voi avea grija sa promovez blogul cat de insistent posibil.
Va multumesc pentru intelegere. Si mult succes in continuare, doamna Micolschi!!!

Corectitudine jurnalistica

$
0
0
Apropo de ceea ce am povestit acum cateva zile:



In urma cu ceva timp, vad prin intermediul e-mail-ului ca primisem un mesaj pe o pagina destinata medicilor. Un mesaj care oricum nu avea legatura cu "atmosfera" de pe site. Pur si simplu, persoana care imi transmisese mesajul se recomanda ca fiind angajata pe... postul de televiziune Antena Stars si imi cerea sa o contactez pe un numar de telefon pentru a discuta intr-o anumita problema. Nu mi-a spus de ce... Asa ca am ignorat mesajul...
A doua zi, cred, primesc un telefon de la una din asistentele mele. Mi se parea curios, Cu doar o zi in urma fusesem in acea scoala si nu credeam ca puteau aparea probleme urgente de la o zi la alta, atat de urgente incat nu ar fi putut astepta pana a doua zi, cand avea sa ne vedem iar. Fata mi_a spus rapid despre ce era vorba. Fusesem cautata la secretariat de catre o doamna pe nume Laura Micolschi. De la Antena Stars. Cu totul altcineva fata de cine imi trimisese mesajul cu o zi inainte. Isi lasase si numarul de telefon, ca sa o contactez.
Desi nu aveam nici o obligatie, i-am trimis un mesaj la acel numar, in care ii ceream relatii. M-a sunat de pe un alt numar. In final, din cele 2-3 numere de pe care ma contactase, i-am retinut unul singur, in cazul in care m-ar fi contactat mai tarziu: 0744684719.
Buunnn... Primul schimb de replici m-a bulversat. "As vrea sa discutam pe tema.... Poate in direct la emisiunea..."... Tema? Ceva la care nu ma pricepeam prea mult. Ceva de horoscop sau numerologie. E adevarat, citesc destule pe temele astea, din amuzament si pentru relaxare, si urmaresc si emisiuni tv pe aceste teme, tot de amuzament. Oarecum... Dar de aici si pana la a discuta de pe pozitia unui avizat in domeniu era cale lunga. Am parat discutia si am intrebat-o de unde si pana unde i-a venit ideea sa discutam pe tema asta. Ca daca e sa judecam drept, nu sunt specialista in asa ceva. Si in plus ma luase pe nepregatite. Am aflat treptat-treptat ca vazuse pe unul din blogurile mele un articol pe tema asta preluat din presa, Am inchis frumusel discutia si mi-am vazut de treaba, nu fara a fi deranjata. Dar numarul i l-am pastrat in agenda telefonica.
"Scorpie" cum sunt, i-am trimis de cateva ori mesaje cu adresele web ale blogurilor mele. Ca sa le promovez. Asta dupa un timp. Mi-a intors o replica care m-a lasat paf. In sensul ca m-a intrebat cine sunt si cu ce ocazie i-am trimis mesajele. "Dar nu mai stiti ca tocmai dumneavoastra m-ati contactat candva, cautandu-ma la servici, ca sa discutam despre o tema de pe blogul meu? Credeam ca sunteti interesata de bloguri si ati fi vrut sa le mai studiati si sa discutam, poate, pe viitor pe o anumita tema de pe ele"... Stupoare. Parca gresisem persoana. Mi s-a spus ca nu e cazul sa ii mai trimit mesaje cu recomandari de bloguri. Cum treaba s-a repetat de cateva ori, eu avand totusi intentii bune, mi s-a sugerat de catre aceasta doamna ca, daca o mai agasez mult cu mesaje, voi avea de-a face cu politia, putand fi acuzata de hartuire.
Stimata doamna! Am si eu cateva nelamuriri, daca nu va suparati.
1. Bine! Ati intrat pe blogul meu. Foarte bine! Ati citit. Si mai bine! Ati vrut sa discutam pornind de la blog. Dar n-ati vazut ca totusi, pe blog, exista o micuta rubricuta de contact? Unde, ce-i drept, este doar adresa de mail. Ba chiar doua adrese, Atat si nimic mai mult. Daca n-am pus acolo si numarul de telefon, inseamna ca despre blog prefer sa discutam doar pe e-mail. Ori n-am inteles de ce v-ati complicat, incercand sa ma contactati prin cu totul alte zone ale internetului si apoi la servici. Oricum era putin probabil sa va fi satisfacut doleantele cu o asemenea abordare. Mai mult! V-as fi acuzat eu de hartuire
2. De ce ati refuzat mai apoi invitatia mea de a intra mai des pe fiecare din toate blogurile pe care postez? Deodata nu mai sunteti interesata? Ma indoiesc in acest caz ca lucrati in mass media, in conditiile in care v-ati intors cu 180 de grade fata de pozitia initiala, in care erati amatoare de comunicare.
Nedumeririle inca raman. Si vor ramane mult timp. Si nu cred ca voi lamuri vreodata problema...

Sa nu se inteleaga ca as avea ceva de impartit cu ziaristii. Sunt in relatii bune cu unii dintre ei. Desi nu chiar cu toti. Dar am niste "hachite"... Sau poate "tabieturi"... Sau poate simple doleante.
In primul rand prefer sa discut cu jurnalistii atunci cand am intr-adevar ceva de spus. Prefer deocamdata doar presa scrisa. Nu stiu daca la radio sau televiziune as putea sa controlez perfect discutia si ceea ce spun. Si poatebtocmai de aceea prefer comunicarea scrisa pe e-mail, ca sa pot vedea si corecta raspunsurile la intrebari inainte de a le trimite, tocmai in ideea de a nu afirma tot felul de aberatii pe care sa le regret pe urma. Si apreciez articolele scrise ulterior pe un ton si intr-un stil absolut neutru, care sa nu lase loc de discutii si reprosuri. Repet: au fost ziaristi, in speta din presa locala, care s-au conformat tuturor acestor lucruri.
In plus, prefer sa nu fiu luata prin surprindere. Sa nu fiu contactata pe o cale pe care nu am pus-o la dispozitie oricui, implicit celui care ma contacteaza. Aici  doamna Laura Micolschi a gresit nitelus din start. A ocolit comunicarea prin e-mail pe care o avea la dispozitie si a cautat alte cai de a ma contacta. Intai prin mesaje pe un site pe care nu intru prea des. Si asta fara sa verifice daca poate primi raspuns rapid sau macar sa astepte raspunsul. Vazand ca nu primeste raspuns imediat, a facut imprudenta de a insista. Nu pe e-mail, unde s-ar putea macar presupune ca intru zilnic. Si am bunul simt de a raspunde la mesajele care ma intereseaza. Ci incercand sa obtina un numar de telefon. Si aici alte gafe. Mici, aparent neinsemnate, dar datorita carora se putea ajunge la cine stie ce "minune"... Nu a incercat sa obtina numarul telefonului meu personal, ci a celui de la servici. Alta greseala. Sunand la servici, in conditiile in care nu am un singur loc de munca, risca sa nu ma gaseasca in locul respectiv. Apoi nu m-ar fi implicat doar pe mine, ci si institutia in care lucrez, starnind curiozitatea celor din jur ("De unde se stiu?", "Ce vor sa discute?") sau chiar riscand sa intampine refuzul institutiei respective de a se implica intr-o relatie cu presa, intr-o chestiune in care nu aveau interesul sa se implice. Ulterior, cand am insistat eu, in mod exagerat, sa o abordez pe doamna Laura Micolschi la telefon, insistenta respectiva a fost perceputa ca hartuire. Daca si eu, la randul meu, as fi perceput aceasta intrare in viata mea pe nepregatite ca pe o hartuire? Puteam sa privesc problema si in felul respectiv.
O alta greseala a fost sa-si lase numarul de telefon: 0744684719. In ideea de a o contacta eu pe dumneaei. De parca as fi fost obligata s-o fac. Si daca n-o faceam? Ar fi insistat pana cedam? Ar fi interpretat ca pe o lipsa de bun simt si de bunavointa?
Ca atare am contactat-o. Printr-un mesaj. Stupoare. Cat pe ce sa intru in direct in emisiunea dumneaei de televiziune. Si nu la dorinta mea, ci la initiativa dumneaei. Pentru a furniza amanunte pe o tema in care sunt oarecum "in afara", in sensul ca imi place sa citesc, dar nu cunosc suficiente amanunte pentru a sustine o dezbatere. Totul a pornit de la o postare de pe blogul meu, preluata din alta parte, dar pe care doamna  Laura Micolschi o considera ca fiind scrisa si conceputa de mine. Am incercat sa taraganez discutia, explicandu-i ca nu ma prea pricep in domeniul respectiv si ca as bate campii. Timp suficient, din fericire, ca sa-si dea seama ca materialul respectiv este preluat. Oare ce s-ar fi intamplat daca nu observa?
Din pacate, n-am remarcat sa-si fi cerut prea multe scuze de deranj. Si nu stiu daca a realizat vreodata pana acum in ce m-ar fi putut baga fara voia mea. In schimb, insistentele mele de a intra mai des pe blogurile pe care postez tocmai pentru a se familiariza suficient cu ele pentru a nu mai face o noua gafa de acest gen au fost interpretate ca hartuire. "Hartuire" absolut necesara, ca "terapie de soc", pentru a-i oferi lectia (spre invatare) de a se uita de mai multe ori asupra unui lucru si de a se documenta inainte de a merge mai departe, facand cine stie ce prostie.
Cred ca in jurnalism trebuie sa stii cum sa comunici. Asta ca sa reusesti sa obtii toate informatiile de care ai nevoie ca sa le transmiti mai departe.

Bucuresti

$
0
0


“Artă“ pe străzile Bucureștiului


O notă caracteristică a străzilor bucureștene din prima jumătate a secolului XX o reprezentau comercianții ambulanți. Pe oriunde te învârteai, din centrul luxos și pănă în îndepărtatele mahalale ale orașului, întâlneai “oltenii” îmbrăcați cu cămăși lungi și albe, cu cobilițele lor purtate pe umeri care te îmbiau să cumperi zarzavaturi, fructe, pește, flori, iaurt sau…găini, “moții” cu tot felul de obiecte și farfurii din tinichea, “bulgarii”și “turcii” cu tichie sau cu fes alb sau roșu “cu ciucure” care îți ofereau bragă, înghețată, alviță  sau alte zaharicale. Mai erau “evreii” cu joben negru și pantofi de lac , cumpărători  de haine vechi, țărăncile venite din vecinatatea Bucureștiului să văndă lapte covăsit, “țiganii” cu îmbrăcămintea viu colorată cu “porumbelul fierbinte” sau “floricelele de porumb”. Dar ce nu găseai pe străzile Bucureștiului…


Iată cum descrie George Potraîn cartea sa “Din Bucureștii de altă dată" negoțul stradal bucureștean:  “În Bucureștii de altă dată, în intregul secolul al  XIX-lea și până dupa primul război mondial, cu aproximativ încă un deceniu, orașul-capitală printre multe trepte urcate pe plan urbanistic și edilitar, avea și o amprentă de orientalism, de arhaic și de pitoresc în același timp, prin cei care practicau comerțul ambulant. Negustorașii își strigau marfa cu glas tare, cu înflorituri și diminutive, din zorii zilei pănă seara tărziu, bineînțeles ținănd cont de specificul mărfii pe care o vindeau. Nu exista practic nici o ramură alimentară care să nu-și aibă locul ei în acest negoț. De la fructele și legumele cele mai variate, preparate de simigerie și bombonerie, ciorbă de burtă, iaurt, lapte bătut sau covăsit, “cășuleanul”, urda, brânza de vaci, până la găini, pește, mielul gras etc., etc., toți se luau la întrecere, pe ulițele mahalalelor și de multe ori chiar pănă pe străzile centrale ale Capitalei.”


Printre acești pitorești neguțători ambulanți se amestecau și “comercianții de artă”: pictorii anonimi, fotografii, vânzătorii de statuete și “antichități”, muzicanții… Chipurile și povestea câtorva dintre ei, a fost surprins în articolul “Arta ambulantă” , scris de reporterul “Ilustrațiunii române” (25 noiembrie 1931) - D. Luca :


Pictorul


Ați văzut desigur și d-voastră pe gardul fostei berării “Carpați" un număr remarcabil de pânze, care-ți săreau în ochi prin culorile lor stridente și stângace, par'că adunate din glumă de o pensulă copilăroasă. Iau în mână o pictură, o apuc pe rând de toate muchiile, ca să stabilesc ce vrea să reprezinte.

Mă înduioșează privirea artistului și cu toate că sunt departe de a mărturisi adevărul, îi spun :

-          Nu e rău, reprezintă... (?)

-          Țiganii în cort, la lumina lunii; vedeți, de aceea am pus atât albastru.

-          Unde ai învățat să pictezi?

Ochii pictorului se luminează. 0 rază de bucurie pentru eventualul câștig, sau pentru interesul pe care-l aduc artei lui ?

-          Am învățat de cănd eram mic, la un pictor de firme. Mama îmi trăgea câte o sfântă de bătaie, când mă prindea cotrobăind printre culorile și pensulele vecinului. Ei, săraca, ce știa ea ? Vroia să mă facă funcționar …

Artistul are un zămbet plin de satisfacție pentru triumful vocațiunii lui asupra visurilor prozaice ale mamei. Și se felicită, desigur, de câte ori se găsește un cumpărător, pentru aceste parodii ale picturii, de a fi ales calea artei, pentru a-și câstigă păinea zilnică.”

Vânzătorul de statuete


Vânzătorul de statuete
Într’un alt colț al Bucureștiului, mă ciocnesc de o altă manifestare artistică menită să pervertească bunalul gust al populației. În fața Palatului de Justiție stă de strajă un italian, lângă niște statuete de gips, înșirate pe parapetul podului, ca niște pescăruși în odihnă. Mă opresc și le privesc, cum se străduiesc, să reprezinte, care mai de care

scene mai duioase și mai gingașe. Unele sunt copii după opere celebre. Altele imitații mediocre ale unor clasice subiecte banalizate.

-       Doriți o sculptură italiană artistică?- mă întreabă negustorul de artă.

Văzând că nu-i răspund, insistă :

-      Vi-l dau ieftin, am nevoie de parale.

-      Dar de ce ai așa nevoie mare de parale ?

-      Vreau să-mi adun bani și să plec în Italia. Cu sculptura se câștigă foarte greu!

-      Dacă câștigi puțin, de ce nu te apuci de o altă meserie?

-      Nu-mi place. Și tatăl meu, tot sculptor a fost, venit din Italia...

Și italianul îmi înșiră o lungă poveste, în care apar un maestru al daltei, napolitan, o italiancă cu ochi negri arzători, o sclipire de pumnal și teama de “vendetta" Sudului pătimaș, care l-au adus pe tatăl lui, pe atunci încă ucenic în artă, pe meleagurile noastre. Tatăl sculpta prost și turna în gips. Băiatul n'a învățat decât meșteșugul gipsului, dar pune mândrie și dragoste în arta pe care o numește cu multă mândrie : sculptură "italiană".”

Fotograful


Fotograf
Zâmbiți, vă rog...
Nu pot trece prin Cișmigiu fără să nu ma opresc să mă delectez la galeria portretelor expuse desigur și ca reclamă elocventă, dar mai ales în credința că fiecare din ele este câte o capo d'operă. Cum toți pereții aparatului sunt acoperiți de fotografii,

Meșterul fotograf a recurs la un sistem de etaje pentru a-și îmbogăți colecția. Și când vă gândiți că fiecare din aceste portrete închide în el nu numai meștesug și veleități

artistice, dar și patina poeziei și câte un crâmpei de viață sentimentală!

Când fotograful se adresează cu putere hipnotică:  “Zâmbiți, vă rog…", între el și jupâneasa, care se “împozează" se stabilește un curent atractiv. Fiecare din modelele fotografului înseamnă o mică pasiune artistico-sentimentală. Omagiul pe care-l

aduce el acestor modele e un loc foarte invidiat de mulțime în galeria celor expuși.”

Muzicantul


Muzicanti stradali
Eu n'am nici mamă, nici tată...
Ieșind din Cișmigiu, întâlnesc un biet moșneag, care împinge înaintea lui, cu anevoință,  o mică orgă pe patru roți. 0 melodie veche, veche, își dă osteneala să-și mai facă drum printre tuburile răsuflate ale instrumentului. Mă opresc să privesc papagalul alb, al treilea tovarăș al moșneagului. Acest bătrân a adunat într'o curioasă tovărpșie o pasăre năzdrăvană, un instrument de artă și misterul prezicerii viitorului.

-      Să vă scoată o planetă? -  mă întreabă moșul foarte timid? - și insist asupra puterii magice a papagalului lui.

-      Vă spune tot adevărul, cum o să vă fie norocul, câți copii o să aveți și câți bani o să căștigați.

-      Iau o planetă, moșule, dar spune-mi ce cântec e ăsta pe care-l tot duci cu dumneata? Nu te-ai plictisit tot auzindu-l?

-      Știi dumneata ce artistă frumoasă îl cânta la teatru, pe când eram eu tânăr? Așa spunea:

Eu n'am nici mamă, nici tată

Din piatră sunt eu născută ?

Nu am pe nimeni în lume

Pe Domnul doar și sfântul Lui nume.

Și mi-a cântat cu glasul lui ruginit melodia orgii, care pentru el e veșnic nouă și  frumoasă, și care închide desigur în sunetele și în vorbele ei amintiri prețioase ale moșneagului.

S'a îndepărtat de mine... Printre sunetele claxoanelor și ale clopotelor tramvaielor electrice mai zăbovește câte o notă duioasă sau țipătoare a orgei, stingându-se în depărtare.”
deieri-deazi.blogspot.com 

Viewing all 3410 articles
Browse latest View live