Are you the publisher? Claim or contact us about this channel


Embed this content in your HTML

Search

Report adult content:

click to rate:

Account: (login)

More Channels


Channel Catalog


Channel Description:

Impreuna vom construi cel mai mare blog scris in limba Romana.

older | 1 | .... | 134 | 135 | (Page 136) | 137 | 138 | .... | 171 | newer

    0 0
  • 06/24/14--02:09: Fiica lui Mussolini


  • Fiica lui Mussolini, indragostita de un comunist

    Foto:Edda Mussolini Ciano(1910-1995)

    Fiica dictatorului fascist Benito Mussolini, Edda Ciano a fost ındragostita de Leonida Bengiorno, un tınar activist al Partidului Comunist İtalian ın anul 1945, relateaza sursa de presa turceasca Radikal.
    In insula de nord a Marii Tireniene Lipari unde Edda a fost eczilata, au fost gasite treizeci şi şase de scrisori de dragoste ale acestora dupa care Marcello
    Sorge pune bazele unui film documentar intitulat “ Edda Ciao şi Comunişti”.
    Aceste scrisori au fost gasite ın garderoba lui Leonida Bengiorno de catre fiul sau Edoardo spune Marcello Sorge ıntr-un reportaj pentru Reuters.
    In acea perioada Edda era casatorita cu ministrul de externe Galeazzo Ciano, pe care Mussolini ın anul 1943 ıl imobilizeaza ıntr-un scaun şi ıl ımpuşca ın cap.
    Intr-una din scrisori fiica dictatorului Edda, marturiseşte ca nu a crezut niciodata ın regimul fascist al tatalui sau.
    Edda Ciano s-a stins din viata ın 1995 la Roma.

    Sursa : Radikal

    0 0
  • 06/24/14--07:08: SRI il executa pe Basescu
  • George Maior, director SRI, marti 24 Iunie : “Presedintele Romaniei a primit in anul 2009 o informare complexa in legatura cu activitatile infractionale desfasurate de Sandu Anghel zis Bercea Mondial”.
    basescu-sri1
    Traian Basescu, fratele lui Mircea Basescu, luni, 23 Iunie 2014 : “Nici o structură de informaţii a statului român nu m-a notificat, nu m-a informat cu privire la relaţia Sandu Anghel – Mircea Băsescu”.
    Traian Basescu, fratele lui Mircea Basescu, marti 19 Iunie 2014 : “Stiu varianta fratelui meu inca de anul trecut despre relatia lui cu Bercea Mondial”.
    Traian Basescu, fratele lui Mircea Basescu, a semnat in 2014 decretul privind scoaterea din magistratura a procurorului Eugen Iacobescu, cel care in 2011, pe baza de interceptari si documente, a probat faptul ca Mircea Basescu, fratele presedintelui Romaniei, primise o mita de 600.000 Euro de la interlop.
    Reiese cit se poate de clar ca :
    1. Traian Basescu stia din 2009 de la SRI despre activitatea infractionala a lui Bercea Mondial. Cu toate acestea, s-a intalnit cu acesta in campania electorala pentru presedintie, a dansat si vorbit cu el, iar Maria Basescu a primit cadou un ban de aur chiar de la infractor. Totul pentru folosirea interlopilor la votul prezidential.
    2. Din 2009 pina in 2013, cind zice Traian Basescu despre informarea facuta de fratele sau Mircea Basescu, au trecut 4 ani in care a primit si alte rapoarte despre gruparea infractionala condusa de Sandu Anghel.
    3. Din 2009 cind a fost informat de SRI, apoi din 2013 cind i-a spus Mircea, Traian Basescu nu a facut nimic pentru ca fratele sau sa nu se mai intalneasca si sa negocieze cu interlopii, desi cunostea in detaliu profilul lui Bercea Mondial. Justitia a intervenit abia cind Antena 3 a difuzat inregistrarile video cu fratele sau care admite ca a luat bani negri pentru influentarea justitiei. Mai mult, sistemul basist a incercat prin DNA chiar mistificarea realitatii, printr-un dosar la comanda pentru santaj. Fapt dovedit azi ca fiind fals, Mircea Basescu a recunoscut in instanta ca a luat banii de la interlopi. Deci tiganii nu-l santajau, ci vroiau banii dati inapoi.
    4. Nu era in mod obligatoriu datoria SRI sa-i dea mura in gura lui Basescu despre relatia Bercea-Mircea. El ca frate si presedinte stia si putea face simpla conexiune pe baza spuselor fratelui si a documentelor SRI. Dar Traian Basescu a stiut, a tainuit si a mintit.Ramine insa un semn de intrebare si asupra SRI : daca stia atatea despre Bercea, cu siguranta interceptase si convorbirile lungi si intalnirile dese dintre Bercea si Mircea de la Constanta. Afirma insa oficial ca nu. Foarte greu de crezut.
    5. Pentru ca a fost informat de SRI in 2009, pentru ca stia cine e Bercea, pentru ca stia din 2013 de relatia fratelui cu interlopul, pentru ca procurorii si judecatorii au confirmat prin documente oficiale ca Mircea Basescu a luat banii si a facut traficul de influenta, Traian Basescu nu are decit o singura solutie : DEMISIA !
    PS 1 : Faptul ca sistemul se reorienteaza cu pasi mici dar siguri spre cuplul Ponta-Maior nu e neaparat un semnal pentru nesiguranta zilei de maine a lui Basescu. Noii beneficiari vor doar sa-l dea deoparte, nu de-a dura…
    PS 2 : Deci in 2009 il informeaza SRI pe Basescu, in 2011 procurorii au interceptari si apare in dosar numele lui Mircea Basescu, fratele PR (Presedintele Romaniei), in 2013 Mircea Basescu ii spune presedintelui de problemele sale. Si Basescu zice ca nu stia? Si pina in Iunie 2014 autoritatile nu misca un deget si ingroapa acest dosar exploziv? Hai, sa creada prostii ca Traian Basescu nu e implicat in toata povestea asta sulfuroasa

    CSM 2011 Iacobescu
     Sursa: Radu Tudor

    0 0
  • 06/24/14--07:25: Parlamentul European
  • Nationalistii NU au reusit sa formeze un grup propriu in Parlamentul European

    autor: FrontPress24.06.2014

    French National Front Annual Celebration of Joan of Arc in Paris on May 1, 2008După alegerile europarlamentare de la sfârşitul lunii mai partidele naţionaliste au câştigat procente istorice, în unele ţări plasându-se pe primul loc. Cu toate acestea,  preşedinta Frontului Naţional din Franta, Marine Le Pen, nu a reuşit să adune numărul necesar de partide pentru formarea unui grup propriu în Parlamentul European (PE), a anunţat, luni seara, aliatul său olandez, Geert Wilders. Pe de altă parte, euroscepticii conduși de britanicul Nigel Farage au creat un grup de sine stătător încă de săptămâna trecută.
    “Din păcate, nu am reuşit să constituim un grup în Parlamentul European cu alte şase partide”, a declarat Geert Wilders, citat de agenţia de presă olandeză ANP.
    Partidele aveau termen până luni pentru a se înregistra în calitate de grup parlamentar în urma alegerilor europene, amintește Mediafax. Înainte de alegeri, Geert Wilders şi Marine Le Pen au încheiat un acord în vederea “distrugerii din interior” a Uniunii Europene.
    Cel puţin 25 de deputaţi (dintr-un total de 751) din şapte ţări diferite sunt necesari pentru înfiinţarea unui grup parlamentar, fapt ce permite o vizibilitate mai mare, dar şi obţinerea unor subvenţii.
    Cu toate că numărul de deputaţi nu reprezintă o problemă, partidele eurosceptice întâmpină dificultăţi în concilierea unor puncte de vedere uneori contradictorii.
    Preşedinta FN, al cărei partid a câştigat alegerile europene din Franţa, a putut conta pe aproximativ 40 de aleşi (între care 23 FN), dar i-au lipsit două ţări pentru formarea unui grup al său. Ea era asigurată de susţinerea formaţiunilor din Olanda (anti-imigraţioniştii de la Partidul Libertăţii), Belgia (separatiştii flamanzi), Italia (separatiştii de la Liga Nordului) și Austria (Partidul Libertăţii). Marine Le Pen spera să convingă alte două partide să se alăture.
    Geert Wilders, cunoscut pentru poziţiile sale anti-islam, a anunţat că cele cinci partide vor continua să colaboreze, “cu scopul de a reuşi crearea unui grup, alături de noi parteneri, înainte de sfârşitul anului”.
    Ideea unei eventuale asocieri cu partidul polonez Congresul Noii Drepte (KNP) a fost în cele din urmă abandonată, din cauza olandezului Wilders. “PVV şi-a dorit cu adevărat constituirea unui grup, dar nu cu orice preţ”, a susţinut Geert Wilders, potrivit căruia partidul său nu poate colabora cu KNP, care doreşte, între altele, abolirea dreptului de vot pentru femei.
    Istoricul grupurilor euro-parlamentare de “extremă dreapta”
    Primul grup catalogat ca fiind “de extremă dreapta” a fost, în 1984, Grupul dreptei europene (GDE), prezidat de către tatăl lui Marine Le Pen, Jean-Marie Le Pen, informează Mediafax. În afară de Frontul Naţional, din acest grup mai făceau parte trei partide, şi anume Mişcarea Socială Italiană (considerată “neofascistă”), Uniunea Politică Naţională Greacă (nostalgică după Junta Coloneilor) şi partidul unionist din Irlanda de Nord. GDE a avut în total 17 aleşi, minimum cerut la acea vreme. În 1989, deputatul grec nu a fost reales iar Gianfranco Fini, liderul Mişcării Sociale Italiene, a început o reaşezare a partidului către centru-dreapta şi nu a mai dorit să se alieze cu alte formaţiuni naţionaliste. În lipsa cvorumului necesar, GDE a fost dizolvat.
    În această situaţie, Frontul Naţional a căutat alţi aliaţi. A adunat 17 aleşi, provenind din Blocul Flamand (precursorul partidului separatist Interesul Flamand) şi partidul german Republicanii. A fost astfel creat Grupul tehnic al dreptei europene (GTDE), prezidat de către Jean-Marie Le Pen. Grupul s-a destrămat după ce trei germani au părăsit această structură, din cauza certurilor interne din propriul partid. Ulterior, alţi doi membri din cadrul Republicanilor au părăsit GTDE, din cauza dezacordurilor cu colegul lor flamand. GTDE s-a destrămat definitiv în 1994, Republicanii nemaitrecând pragul electoral.
    Un alt proiect naţionalist în cadrul Parlamentului European s-a numit Grupul “Identitate, tradiţie, suveranitate”, care a funcţionat din ianuarie şi până în noiembrie 2007, preşedinte fiind francezul Bruno Gollnisch. Cei 23 de eurodeputaţi proveneau de la Frontul Naţional din Franţa, Interesul Flamand, Partidul Libertăţii din Austria, Alternativa Socială din Italia, Flamura Tricoloră tot din Italia, partidul bulgar Ataka şi un membru de la UKIP. Deasemenea din această structură a făcut parte şi Partidul România Mare. Grupul s-a destrămat în urma unor declaraţii cu caracter şovin la adresa românilor al italiencei Alessandra Mussolini. Indignaţi de faptul că ceilalţi colegi nu au sancţionat aceste ieşiri, cei şase aleşi PRM au părăsit grupul, care a căzut sub prag, revizuit la 20 de aleşi.
    mind-blowing-nigel-farageEuroscepticii au propriul grup parlamentar
    Pe de altă parte, euroscepticul britanic Nigel Farage a anunţat miercuria trecută formarea unui grup în Parlamentul European (PE) în urma alierii unei disidente din Frontul Naţional (FN) francez, relatează AFP.
    “Sunt foarte mândru că am format acest grup cu alţi deputaţi şi ne-am angajat să fim vocea poporului”, a anunţat şeful UKIP într-un comunicat publicat la Bruxelles. “Vom fi în avangardă pentru restabilirea libertăţii, democraţiei naţionale şi prosperităţii în Europa”, a adăugat el.
    Grupul EFD (Europa, Libertate, Democraţie) va număra 48 de deputaţi, printre care şi o disidentă din FN, Joëlle Bergeron, aleasă în Franţa pe listele partidului FN, condus de Marine Le Pen.
    Cei 48 de europarlamentari ai EFD provin din şapte ţări, numărul minim necesar pentru formarea unui grup politic în PE. EFD este alcătuit în marte parte din deputaţi Ukip (24) şi membri ai Mişcării italiene Cinci Stele (17) a lui Beppe Grillo.
    Formarea acestui grup constituie o lovitură grea pentru preşedinta FN Marine Le Pen, care nu a reușit același lucru.
    Formarea unui grup le va permite euroscepticilor să adopte poziţii în legătură cu cele mai importante teme dezbătute în plenul PE şi să pretindă preşedinţia uneia dintre cele 22 de comisii ale Legislativului european, transmite Mediafax. În plus, înfiinţarea unui grup oferă şi siguranţa acordării subvenţiilor, cuprinse între 20 şi 30 de milioane de euro pentru cei cinci ani de mandat în PE.
    Curtat de FN, partidul lituanian Ordine şi Justiţie (TT) a ales în cele din urmă să rămână în grupul lui Nigel Farage. Deasemenea Partidul Popular din Danemarca şi formaţiunea populistă Adevăraţii finlandezi au respins o alianţă cu Frontul Naţional şi s-au alăturat grupului eurosceptic al conservatorilor britanici (ECR).
    Aliaţi tradiţionali ai Frontului Naţional, democraţii suedezi s-au delimitat, la rândul lor, de partidul francez și s-au alăturat grupului lui Nigel Farage. Sursa: FrontPress.ro


    0 0
  • 06/24/14--08:19: Turcii
  • De ce nu au cucerit turcii Tarile Romane

    autor: FrontPress24.06.2014

    turciȚările Române și Imperiul Otoman au avut un destin asemănător în primii ani. Pe la 1330-1335 micul principat otoman al lui Orha, fiul lui Osman, reușea să se desprindă de sub tutela Iranului mongol. În 1330 prin lupta de la Posada, Ungro-Vlahia se emancipa de sub suzeranitatea maghiară. Moldova, peste trei decenii făcea același lucru. Doar cronologia începuturilor statale este asemănătoare pentru români și otomani. Continuarea nu putea fi mai diferită.
    dThe-Ottoman-Empire-1300-1566Evoluția Imperiului Otoman din 1300 până în 1566. Click pentru mărire.
    În 1352 turcii puneau piciorul în Europa și cuceresc în deceniile următoare posesiunile bizantine, țaratul sârbilor, țaratul bulgar de Târnovo (1393) și pe cel de la Vidin (1396), de la care suveranul otoman preia și titlul de “imperator”. Țara Românească se afla sub conducerea lui Mircea cel Bătrân (1386-1418) personalitate politico-militară remarcabilă, în timpul căreia Țara Românească a atins maxima sa întindere teritorială. Otomanii au găsit astfel la nord de Dunăre un adversar redutabil. Pentru Moldova, asaltul a început o jumătate de secol mai târziu, în timpul lui Ștefan cel Mare, perioadă în care statul era la apogeul puterii. După 1432-1438 și Transilvania a intrat în orbita intențiilor otomane, exact când conducerea acestui voievodat era încredințată lui Iancu de Hunedoara. Având la dispoziție resursele Transilvaniei și Ungariei, de imensele venituri personale precum și de ajutorul Țării Românești și al Moldovei, unde impusese domni fideli, Iancu a reușit să blocheze la Belgrad, poarta Europei (1456), expanisunea musulmană spre centrul Europei. Primele atacuri otomane le găsim astfel zădărnicite de niște conducători posesori ai unor calități remarcabile.
    wTentative de anexiune.În Țările Române deseori au circulat zvonuri conform cărora sultanul urma să facă din teritoriile noastre provincii otomane. Foarte posibil ca aceste speculații să fi fost doar un factor de presiune psihologică din partea turcilor. Scopul era divizarea forțelor interne. Doar două tentative concrete sunt atestate documentar. În aprilie-iunie 1522 sangeacbeiul de Nicopole, Mehmet-Bey (fost membru al familiei basararabilor trecut la islam), a început să transforme bisericile în moschei și să instituie administrație și forțe de ordine otomane în condițiile rămânerii pe tronul muntean după moartea lui Neagoe Basarab a unui fiu minor, Teodosie. Soliman Magnificul confruntat cu unele complicații- intervenția voievodului Transilvaniei în Țara Românească din iunie 1522, revolta din Egipt, pregătirea marelui asalt asupra Ungariei, finalizat cu victoria de la Mohacs din 1526- a dezavuat acțiunea și a trimis instrucțiuni conform cărora trebuiau evitate tulburările. Cea de-a doua tentativă de anexare datează din 1595, instrucțiunile venind chiar de la Stambul. Vizată era și Moldova. Cu prilejul campaniei marelui vizir Sinan pașa la nord de Dunăre fuseseră deja numiți guvernatori. După cum știm această acțiune a fost oprită de Mihai Viteazul.
    CalugareniRezistența Țărilor Române. Analiza celor două tentative de anexare (în special a Țării Românești) arată că decisiv a fost contextul internațional: lupta otomanilor cu regatul maghiar(1521-1526), războiul osmano-habsburgic (1593-1606), opoziția Poloniei față de asemnea încercări dar și remarcabila rezistență a românilor. Otomanii văzând energica reacție românească au preferat să trateze cu românii și aceștia să devină tributari. Acest tip de regim l-a impus asupra Țării Românești în special după anii 1420 (accentuându-se după 1462), pentru Moldova din 1456 și devenind mai sever după 1484, iar în cazul Transilvaniei, desprinsă din regatul Ungariei, din 1541. Alcătuirea militară a țărilor noastre ne oferea un avantaj. La nevoie se strângea oastea cea mare, care era compusă din țărani liberi (răzeșii lui Ștefan de exemplu) care aveau pentru ce lupta: pământ și libertatea personală. La sud de Dunăre țăranii își pierduseră aceste drepturi astfel încât nu vedeau un scop personal într-o campanie militară. Românii aveau de asemenea mulți cai, oastea se putea concentra într-un timp scurt (maximum 3 săptămâni), avea o mobilitate sporită, ajutată și de faptul că era înarmată cu echipament ușor. Se acorda o mare atenție arcașilor călări, artileriei și ulterior armelor de foc manuale. Alături de simularea retragerii, atacul prin surprindere și pârjolirea pământului, toate aceste elemente făceau ca imensa oștire otomană să aibă de furcă în campaniile nord-dunărene.
    wwUn caz revelator este Ștefan cel Mare contra lui Baiazid al II-lea (1481-1512). “Evlaviosul” (veli) sultan nu a întreprins o campanie de cucerire a întregii Moldove, având exemplul eșecului tatălui său Mahomed al II-lea, ci doar a Chiliei și Cetății Albe. Sultanul a pregătit cu mare atenție campania, i-a chemat la arme pe toți supușii, nu doar pe cei îndatorați să poarte război. A promis că vor fi scutite de taxe prăzile de război (robi, vite, etc). A făcut pace cu regele Ungariei și i-a solicitat ajutorul hanului din Crimeea, acesta venind în persoană cu teribila sa călărime ușoară. Temeinicia cu care Baiazid al II-lea a pregătit campania dovedește că românii erau un adversar redutabil pentru turci. Trebuie menționat totuși că pierderea acestor ieșiri la Marea Neagră a fost o lovitură grea pentru comerțul moldovean.
    dBAIAZID-IIBaiazid al II-lea
    Rațiuni economice. Deși Țările Române nu se aflau pe direcția principală a ofensivei otomane spre Europa Centrală (Constantinopol-Sofia-Belgrad-Buda-Viena), stăpânirea sub o formă sau alta a acestor teritorii era esențială. Șapte campanii sultanale, una vizirală (marea oaste din 1595 de la Călugăreni) sau cea condusă de beglerbeiul Rumeliei din 1475 stau mărturie. Regimul de dominație indirectă, prin domni creștini era mai rentabil decât cel cu pașale musulmane. Spre exemplu în a doua jumătate a veacului al XVI-lea Constantinopolul trimitea 260-280.000 de galbeni la pașalâcul Budei, pentru cheltuieli administrative și militare, dar primea de acolo venituri mult mai mici. Din Moldova și Țara Românească capitala otomană își asigura 15-20 % din necesarul de carne de oaie. Către Constantinopol luau drumul și carne de vită, brânză, sare, orz, cai de tracțiune, lemn și cânepă pentru corăbii, miere, ceară și brânză, toate de cea mai bună calitate. De menționat sunt și șoimii- cadou des oferit suveranilor din Europa medievală- aceștia fiind mari amatori de vânătoare. Țara Românească și Moldova erau numite în veacul al XVIII-lea, kiler (cămara de provizii) pentru Înalta Poartă. Astfel domnii creștini s-au dovedit a fi niște administratori mai eficienți în comparație cu cei musulmani. Asigurarea proviziilor ne duce spre un alt motiv pentru care turcii nu au cucerit Țările Române.
    dStatuia-Stefan-cel-MARE-691x1024S-ar putea spune că dacă turcii strângeau toate forțele puteau cuceri facil spațiul românesc. Toate forțele este o sintagmă ce trebuie nuanțată. Fiind un imperiu trebuia să mențină numeroase trupe de ocupație pentru a preveni răscoala populației asuprite, astfel încât aceste oști nu puteau fi folosite în campaniile de cucerire. Fiind un imperiu avea la graniță multe state îngrijorate de posbilitatea de a-și pierde independența în fața turcilor. Un exemplu este statul lui Uzun Hassan. Cine era Uzun? Titlul său este sugestiv: “Bey, regele regilor iranieni, sultanul sultanilor iranieni, șah(conducător) al Iranului, stăpân al Persiei, puternic precum Jamshid (cel mai mare dintre regii legendari ai Persiei), stegar al lui Fereydun (alt rege legendar, simbol al victoriei, dreptății și generozității), înțelept precum Darius și padișah (șah al șahilor) al Iranului”. Acesta stăpânea estul Turciei, Armenia, Azerbaidjan, nordul Irakului și Iranul. El reușit să înjghebeze o mare coaliție anti-otomană. Chiar și lui Ștefan cel Mare i-a trimis o sloie în care îl chema la o campanie comună. Turcii nu vor fi surpinși de forțele inamice și vor suprima pericolul unei astfel de alinațe între Europa și Iran. Vedem astfel că un imperiu este un stat aflat în permanent conflict cu vecinii astfel încât avea nevoie ca resursele să vină permanent din Țările Române. O campanie de cucerire a spațiului românesc îi făcea vulnerabili la granițele cu alte state.
    dUzunHasanUzun Hassan
    Turcii deși după 1600 nu au mai întâmpinat o rezistență puternică din partea românilor, au preferat să continue cu principi creștini în spațiul nord-dunărean. De la 1659 vor inaugura practica de numire de domni greci din cartierul Fanar. După 1711/1716 aceasta va deveni regulă. Iată că nici chiar când regimul de dominație otoman era la apogeu, aceste teritorii nu au fost anexate. Ideea era deja perimată.
    trȚarile Române în secolul XVIII. Click pentru mărire
    În concluzie, putem afirma că otomanii nu au cucerit Țrile Române pentru că: într-o primă fază, a confruntărilor militare de la sfârșitul veacului al XIV-lea până în prima jumătate a veacului al XVI-lea, ei s-au temut de complicații interne și internaționale, datorită remarcabilei rezistențe românești și a interesului marilor puteri creștine din zonă (Polonia, Ungaria și apoi Imperiul Habsburgic) de a păstra Țările Române între ele și Imperiul Otoman ca state-tampon, iar în a doua etapă, începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea, datorită marilor avantaje economice aduse Porții de dominația indirectă. De pe Istorie pe scurt
    secure-Mihai-ViteazuReplică a securii lui Mihai Viteazul


    0 0
  • 06/24/14--21:18: Experienta irakiana
  • Cand va trage UE invataminte din experienta irakiana?

    autor: FrontPress25.06.2014

    irakLuptătorii din organizaţia Statul Islamic în Irak şi Levant au preluat controlul asupra unei treimi din teritoriul Irakului şi ameninţă că guvernul lui al-Maliki va părăsi Bagdadul.
    Agravarea situaţiei ilustrează ceea ce se întâmplă cu ţara pe care Washingtonul încearcă „s-o vaccineze cu democraţie”. Practic, Libia s-a descompus. Afganistanul, în afara Kabulului, este controlat de talibani. Ucraina, după lovitura de stat din 22 februarie, finanţată de Statele Unite, poate repeta experienţa tristă a acestor ţări.
    Se pare că ofensiva islamismului radical în Irak stimulează Europa la trezirea din „orbirea ucraineană” şi renunţarea la obiceiul de a acuza în exclusivitate Kremlinul de criza din Ucraina. Europa este tot mai greu de convins de faptul că politica externă a Statelor Unite se bazează pe planuri premeditate şi nu pe interese egoiste, prost calculate. Mulţi experţi ruşi consideră că de vină este nivelul uimitor al incompetenţei echipei americane de politică externă a administraţiei Obama. Este vorba despre lipsa unor cunoştinţe elementare de istorie, despre incapacitatea de a calcula mişcările geopolitice, este de părere politologul Aleksandr Guşcin. Ei au creat haosul controlat din Ucraina şi au pierdut în faţa teroriştilor în Irak.
    „În prezent, politica americană se află într-o situaţie dificilă şi numai în legătură cu Ucraina. O serie de regiuni ale lumii se află în criză în mare măsură din cauza faptului că Statele Unite au promovat o politică nechibzuită”.
    Abordarea de către Washington a unor probleme asemănătoare surprinde prin folosirea standardelor duble. De exemplu, secretarul de stat american, John Kerry, a ceruit pe 24 iunie cabinetului lui al-Maliki să aibă un guvern mai reprezentativ pentru populaţie, să fie respectate drepturile minorităţii sunnite şi cererile kurzilor privind divizarea competenţelor şi un sistem juridic echitabil. Este aproximativ acelaşi scenariu pe care Rusia îl propune în legătură cu Ucraina: Kievul trebuie să ţină cont de interesele Donbassului şi Luganskului şi să le asigure drepturile elementare. Însă Washingtonul respinge categoric o asemenea schemă pentru Ucraina. De Andrei Fediasin – Vocea Rusiei


    0 0
  • 06/25/14--05:07: Ultima frontiera

  • 0 0
  • 06/25/14--05:08: Perversitate



  • 0 0
  • 06/25/14--05:55: OK


  • Simbolul OK nu e doar de bine...poate fi si un semn Satanist ! sau sexual....

    Cred că oricine este familiar cu simbolul “OK”, făcut cu ajutorul degetelor de la mâna dreaptă sau stângă. Pur şi simplu degetul gros de la mână se atinge de degetul arătător şi astfel se creează un cerc. Celelalte trei degete rămase libere se încovoiază…şi iată semnul OK.

    În mod uzual, acest semn înseamnă “bine”, “acceptabil”, “OK”, “aşa e”, adică presupune un rol pozitiv. Dar, pentru ocultişti, semnul OK are o semnificaţie mult mai întunecată. În primul rând, cercul indică zeitatea soarelui pentru francmasonerie. Tot pentru ei, acelaşi cerc reprezintă organul genital al femeii sau yoni. Pe de altă parte, în religia hindusă, semnul OK este un gest sacru care e asociat, la fel, cu organul genital al femeii, ce semnifică perfecţiunea. În rituarile de sex din tantra yoga, semnul OK este un simbol al extazului spiritual şi fizic. În vechea Persie au fost descoperite amulete care aveau semnul OK, simbol ce reprezenta uniunea extatică cu zeităţile păgâne.

    În satanism, cele trei degete rămase libere şi aplecate semnifică “Profana Trinitate”: Domnul cu coarne, zeiţa şi vlăstarul lor (Antihristul). Unii merg mai departe şi spun că cele trei degete semnifică numărul 666, ce simbolizează Zeul Soare (Lucifer), Târfa Babilonului şi Bestia (Antihristul).

    Aşa că, mare atenţie pe altădată când mai faceţi acest semn…
    Sursa:http://lovendal.net/

    0 0
  • 06/25/14--11:31: UN BANC.....

  • Un tip vine acasa si-si gaseste sotia dezbracata pe hol facand spagatul.
    – Ce faci aici draga, intreaba sotul?
    – Uite dragul meu! Am facut yoga aici pe hol si nu mai pot sa ma ridic ca mi s-a lipit pasarica ca o ventuza de gresie. Incearca tipul sa o ridice, nu reuseste!
    Cheama si vecinul sa-l ajute, nimic.
    – Nu ai un ciocan sa spargem gresia din jurul pasaricii, intreaba vecinul ?
    – Esti nebun, zice sotul! O placa costa 150 de euro! Mai bine ma duc sa chem salvarea!
    Pleaca tipul si cand vine, vede ca vecinul se juca cu tzatele nevestii.
    – Tu ce dreaq faci acolo ,meei ?
    – Pai m-am gandit sa o excit sa se umezeasca, ca asa poate putem sa o impingem in bucatarie ca acolo ai gresie ieftina

    0 0
  • 06/25/14--11:42: JOAN BAEZ

  • 0 0
  • 06/25/14--17:53: Piata mare


  • Prin “Piaţa mare”

    Piata Bibescu Voda
    Piaţa mare
    Un adevărat furnicar.Un loc asaltat de “un întreg popor de cucoane, de bucătărese, de servitoare, de gospodari, de restauratori”. Un loc în care toţi se agitau, discutau, se certau. Într-un cuvânt – târguiau. Acest loc era spaţiul cuprins între   “Piaţa mare” (sau Piaţa Bibescu Vodă)  şi “Halele centrale“ aşa cum le numeau toţi bucureştenii.

    Complexul comercial din zona pe care o numim azi Piaţa Unirii, a fost contruit începând din anul 1872, an în care s-a ridicat Hala centrală - construită după modelul pieţelor acoperite pariziene. Peste drum de ea s-a construit Hala de peşte – dotată foarte modern pentru acea perioadă – cu bazine cu apă pentru peştele viu şi cu mari depozite subterane. Piaţa de legume şi fructea fost amenajată modern în anul 1906, la poalele Dealului Mitropoliei.

    Din păcate astăzi s-au  pierdut aproape în totalitate farmecul şi istoria locului. Doar latura dinspre Hanul lui Manuc mai aduce aminte de vremurile trecute.

    S-au păstrat multe fotografii care surprind imagini din Piaţa Bibescu Vodă. Dar “spiritul” locului nu mai poate fi redescoperit decât citind descrierile făcute de cei care au străbătut furnicarul. Unul dintre aceştia a fost reporterul “Ilustraţiunii române”. Iată cum vedea Piaţa mare,în anul 1929, cu ochii lui ageri de reporter, Ion Tik:

    HALA DE PĂSĂRI

    Piata de pasari
    Imagine din Hala de păsări
    0 raită prin hala de păsări. 0 grădină zoologica în miniatură departamentul păsărilor vii. Deosebirea e, că varietăţile sunt comune deşi sunt din toate speciile pe care străbunul Noe le’a urcat pe corabia biblică. Gălăgia caracteristică oamenilor este înlocuită prin gălăgia păsărilor. Corul raţelor, răţuştelor şi gâştelor acoperă toate celelalte glasuri. Într’un colţ, o gospodină care n'a uitat să’şi sulemenească faţa ca o sorcovă, “cercetează" o pereche de găini. Cu degetele înfipte în penele găinilor, exploarează diferitele regiuni, probabil pentru a stabili cantitatea de grăsime de care dispun; apoi, cu gravitatea celui mai desăvârşit  cunoscător, dă sentinţa:
    -        -  Slabe de mor în mână. Nici gratis nu le iau.

    -          
    Vânzătoarea, o precupeaţă "de rasă”, acoperită de sus până jos de fulgi, un fel de uniforme a acestor negustorese, protestează violent, într’un vocabular dintre cele mai amuzante. Apoi smucind păsările din mâna gospodinei, îi spune :

    -         - Te pricepi la găini, cum mă pricep eu la sulimanurile dumitale. Găina este slabă pentru că ouă. Face săraca 2 ouă pe zi. Asta face 7 lei pe zi. În  cincispre zece zile ţi-ai scos banii şi mănânci găina pe gratis... Ai înţeles?

    Femeia surprinsă de această socoteală, rămâne o clipă pe gânduri apoi, aducându-şi aminte de insulta cu sulimanu, îi răspunse:

    -       -  Acum nici dacă-mi plăteşti n'o mai iau.

    Traversez hala, în dansul nesfârşit al fulgilor care inundă cuprinsul, precum inundă la teatru ploaia de hârtiuţe care imită adierea zăpezii... În faţa halei de păsări zăresc târgul porumbeilor.

    PĂSĂRARII

    Între mături, coşuri şi ebiecte de menaj, cei mai liniştiţi dintre negustorii pieţelor, păsărarii,  îşì petrec timpul explicând amatorilor feluritele varietăţi de porumbei, canari, scatii...

    Iată, porumbelul cu aripele cenuşii, este dresat. Canarul din dreapta cântă trei ore pe zi. Dacă eşti om nervos, nu-l poţi tine în casă pentru că este un… mare cântăreţ...

    La pas prin "Piaţa mare"
    Într'un colţ o colivie mare în care dansează două duzini de păsărele verzi. Sunt puii de papagal cu penele pictate de o mână măiastră. Înfig o smochină între gratiile coliviei. Puii se reped la mâncare şi sfârşitul este o luptă disperată în care arma aleasă este ciocul întors. Lupta este crâncenă, o luptă “pentru existenţă"în care învinge, ca şi în viaţa oamenilor, cel mai tare. Dintre toţi negustorii pieţelor, păsărarii sunt “pasionaţi de marfa" pe care o au. Păsărarii, înainte de a fi negustori, sunt iubitori de păsări. Iubitori, în adevăratul sens al cuvântului. Păsărarul vorbeşte şi desmeardă  păsărica; îi fluieră, îi cântă, o mângâie ca pe-un copil mic şi când se desparte de ea, recomandă cumpărătorului s'o iubescă  << pentru că şi pasărea are suflet >>.”

    HALA DE PEŞTE

    0 hală luminoasă, cu instalaţii de apă, cu rigole de scurgere, gata să cuprindă vagoane întregi de peşte. Dar aşa cum e de obicei, s'ar putea numi Hala fără peşte. Doi pensionari cu părul alb, discută în faţa unui compartiment plin cu peşte sărat. Sunt două-trei ciortane, dar sunt atât de scumpe de parcă sunt aduse de la Polul Nord.

    -        -  Peşti de reclamă, domnule. Sunt peşti pentru bogătaşi, nu pentru noi…

    -         De ce’or fi atât de scumpi? Cu cât s'au înmulţit şi s'a eftinit preţul peştilor de pe Calea Victoriei, pe atât s'a scumpit preţul peştilor veritabili.

    Vânzătorul de peşte se amestecă şi el în vorbă:

    -         - Scump cumpărăm, scump vindem. Vine peşte puţin şi căt vine se vinde dis de dimineaţă... Dacă aveţi dv. mai ieftin, cumpărăm.

    Pensionarii se priviră miraţi, apoi unul adăugă :

    -      -   Balta noastră e biata pensie. Şi nici ea nu mai are peşte...

    Părăsesc hala sub privirea binevoitoare a vânzătorului de peşte, care probabil, sesizase scopul vizitei mele.

    CEL MAI MIC VÂNZĂTOR

    Piata mare
    Cel mai mic vânzător
    La ieşire, zăresc între picioarele oamenilor cari circulau pe trotuarul din faţa halei de peşte, un copilaş ca de trei-patru anişori, cu o cutioară de carton, pe care stau la rând ca soldaţii, câteva duzini de ace purtând în vârf câte un cocoşel de sticlă.

     -    Cocoşei, cocoşei, un leu bucata...
     Glasul argintiu al micului vânzător, cel mai mic din câţi am putut vedea, se pierde printre picioarele oamenilor şi fustele jupâneselor.
     -     Un leu cocoşelul! Un leu cocoşelul!
     Micul vânzător, zărindu-mi privirea aţintită spre cocoşeii lui, se apropie şi îmi întinse cutia de carton plină cu ace.
     -      Un leu bucata. Cumpăraţi?
    Şi ochii copilului se umplură de bucurie, ca şi când cineva l'ar fi cumpărat cu cutie cu tot.

    -        -  Câţi ani ai?

    -      -   Patru.

    -       -   Şi de ce nu stai acasă ?

    -       -   Pentru ca n'am ce mânca. Bunica care mă îngrijeşte este oarbă.

    -       -   Cum te cheamă ?

    -        -  lonel.

    -        -  Nu-i adevărat, răspunseră mai mulţi copii, cari atraşi de convorbirea noastră, asistau la discuţie. Îl cheamă Ţăndărică.

    Zarzavaturi
    Târguieli de toamnă
    -       -  Purice, strigă un altul.

    -        - Piţigoi - adăugă un ţigănuş cu picioarele goale; îl cheamă piţigoi şi îi din mahalaua noastră !
    Ionel se înroşi până în vârful picioruşelor lui goale şi murdare de această desminţire. Şi rotind ochii vioi, schimbă vorba:

     -   Cumperi, boierule, sau mă ţii cu vorba?
    -        - Cumpăr, dar să te fotografiez pentru că esti... cel mai mic vânzător de ace...

    -        - Mai întâi cumpără şi apoi fotografiază-mă.

     I-am satisfăcut dorinţa, convins ca în inteligenţa micului vânzător se ascund talentul cine ştie cărui viitor întreprinzător sau scânteia care a făcut celebritatea atâtor oameni care au ilustrat comerţul sau industria lumii…”

    PIAŢA DE ZARZAVAT

    Traversez podul care ascunde pe un lat de câţiva metri faţa murdară a  Dâmboviţei şi iată’mă în faţa Pieţei Bibescu-Vodă. În faţa portalului cu înfăţişare civilizată, un popor de vânzători ambulanţi, de băieţandrii fără rost, de unguroaice cu coşurile pline de târguieli, în grupuri, discută, ţipă sau privesc liniştiţi la feluritele “demonstraţii" ale micilor negustori de trotuar.

    Un cărucior prevăzut cu un cuptor cu jarul aprins, poartă câteva bucăţi de plăcintă în formă de plapomă. lată unul care a înşfăcat o bucată de plăcintă, pe care o înghite într'o secundă cu iuţeala unui scamator.

    Un vânzător de mici aparate de plumb ţipă, cu glas metalic:

    Vanzatoare in piata
    O precupeaţă
    -        -  Nu mai trebuie aţă, nu mai trebuie ac, nu mai trebuie nevastă ! Cinci lei bucata. Ultima descoperire a lui Edison, frate cu Faraon...

    0 femeiuşcă grasă ca un butoiaş, cu faţa plină de unturi de gâscă, priveşte demonstraţia cu aparatul, apoi când aude că…”nu mai trebuie nevastă" scuipă strigând:

    -        -  S’o crezi tu, şarlatanule !

    Câţiva şofeuri de la maşinile care îşi aşteaptă stăpânii plecaţi la târgueli, asistă uimiţi, la alţi vânzători care “demonstrează publicului ultimile minuni":

    -         - O încheietoare care face nod la cravată. În două secunde oricine îşi pune cravata cu maşina...

    Altul. Cu mutră de puşcăriaş proaspăt ieşit din pensionul Văcăreştilor:

    -         - Săpun de scos pete, instantaneu. Scoate orice pete de grăsime, de cerneală, de seu, de fructe, pete de orice natura. Cea mai noua invenţie americană...

    Entuiazsmul vânzătorului fu un moment domolit de “sentinşa" unuia care ascultase, mai atent povestea săpunului miraculos:

    -        -  Să’l vinzi băiete, la Văcăreşti. Acolo găseşti mai multe pete decât pe aici.

    Vanzator in piata
    O piatră care "ascute orice"
    Piaţa Bibescu. La intrare, deasupra miilor de capete de oameni care mişună ca furnicile, un cap uscaţiv cu ochi şireţi şi două mâini cari agită o coasă. Este tot un ambulant care “face demonstraţie" cu o piatră miraculoasă care ascute orice. Bineînţeles că ascute atât timp cât face dansul demonstraţiei...

    Zarzavagii au recolte bogate şi tocmai din această cauză au scăzut şi preţurile. Privind tarabele supraîncărcate cu zarzavaturi, verdeţuri, ceapă, cartofi, ai impresia că te găseşti în împărăţia vegetarienilor, care precum se ştie, mănâncă şi visează munţi de zarzavaturi... Vânzătorii, în majoritate pui de olteni, băieţi ageri şi inteligenţi, fac faţă aglomeraţiunei cotidiene..

    Ici şi colo, câte o gospodină care face gălăgie, adeseori pe gratis, pentru că târgul la piaţă fără niţică ciorovăială n'are nici un farmec...

    Coşurile şi panerele sunt singurele mulţumite de ceea ce primesc, fiecare în parte, ca dintr’o grădină fermecată, fără sfârşit. În fundul pieşei, fructarii. Mii de coşuri pline cu struguri, prune şi mere, anunţă “temeiul toamnei".

    Toată lumea e în mişcare, unii cumpără, alţii vând, unii se ceartă, alţii discută; un singur om e liniştit: agentul forţei publice,  sergentul care, de oboseală, a adormit pe un colţ de ladă de lămâi.

    Sursa: articolul “În Piaţa mare”, semnat Ion Tik, publicat în Ilustraţiunea română”,  numărul din 26 septembrie 1929.

    deieri-deazi.blogspot.com

    0 0
  • 06/26/14--01:53: Nothing Gonna

  • 0 0
  • 06/26/14--02:13: Un banc....

  • Într-o seară, pe stradă, o bătrînică striga cît o ţineau plămînii:
    - Săriţi! Săriţi! hoţii… Prindeţi-l repede….
    Un poliţai care era în preajmă o întreabă mirat:
    - Ce se întîmplă, doamnă? V-a furat cineva ceva?
    - Da, da, uite-l pe cel ce fuge acolo, prindeţi-l … a vrut să mă violeze….
    La care poliţaiul:
    - Nu-i nimic, doamnă, nu vă agitaţi atîta, lăsaţi că vine altul.…


    * * *



    0 0
  • 06/26/14--09:26: Bucuresti


  • Vitrinele Bucureştiului

    Bucureştiul interbelic era o lume a contrastelor. O lume în care centrul oraşului era împânzit de automobile elegante, de domni şi de domniţe îmbrăcaţi după ultima modă occidentală în timp ce cartierele mărginaşe rămăseseră parcă într-o altă epocă , patriarhală încă , plină de noroi şi inundată periodic, fără electricitate, fără apă curentă şi canalizare.

    Astăzi vom ocoli lumea mahalalelor şi ne vom plimba pe marile bulevarde sau pe străzile comerciale din centrul Capitalei admirând strălucitoarele vitrine ale  magazinelor. Asta datorită unei iniţiative din anul 1932 arevistei “Realitatea ilustrată” care organiza un... concurs de vitrine. Juriul – cititorii revistei care îşi exprimau preferinţa completânt un talon apărut în paginile publicaţiei. Cei care votau aveau şansa să câstige, în urma unei trageri la sorţi, importanta sumă de...50.000 de lei.



    Dar să nu vă plictisesc prea mult şi să plecăm la ...shoping :


    Comert interbelic
    Magazinul JOSEFINA DEMETER
    (broderii) din str. Regală  No . 91

    Una din vitrinele magazinului
    CEHOSLOVACA Bd. Elisabeta 8

    Comert interbelic
    Vitrina magazinului BAZARUL POPULAR
     de pe str. Lipscani nr. 55

                                         
    Comert interbelic
    Vitrina coaforului LEON
    de pe  Calea Victoriei (Pas. Vilacros)


    Magazinul IZBÂNDA din str. Bărăţiei nr. 3

    Comert interbelic
    Magazinul LA PAPAGAL de pe Lipscani 31-32

                                       
    Comert interbelic
    Magazinul PINE str. Şelari nr. 29-30

    Comert interbelic
    Magazinul de jucării LINDENGERG din str. Smârdan 12

    Comert interbelic
    Argintăria PHORZHEIM
    (tacâmuri şi obiecte de cadouri)  str. Colţei no.6

                                           
    Magazine interbelice
    Vitrina elegantă a magazinului de încălţăminte
    „ ILIE ANGHEL” din Calea Victoriei 60

                                       
    Magazine interbelice
    Una din vitrinele marelui magazin
     de coloniale şi delicatese
     CONSUMUL ATHENEE PALACE
     din Calea Victoriei 34
    .

    Magazine interbelice
    Vitrina magazinului FIGARO
    (cioroparie şi articole de lingerie)
    str. Lipscani nr. 6


    Sursa fotografiilor: revista "Realitatea ilustrată", numerele din 9 iunie 1932, 16 iunie 1932 şi 23 iunie 1932 răsfoite în Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" Cluj-Napoca

    0 0
  • 06/26/14--09:48: Un banc...



  • Un banc.... Video Scotch - Disco Band

    Un turist în Scoţia vizitează lacul Loch Ness în speranţa de a-l vedea pe Nessie, monstrul. Dezamagit că nu îl vede, întreabă un băştinaş:
    - Cînd se arată monstrul, de obicei?
    - După cinci pahare de scotch, îi răspunde acesta.


    0 0
  • 06/26/14--10:23: Bauturi decafeinizate



  • Bauturile decafeinizate sunt pline de chimicale toxice! Mai bine consumati cafea naturala… face mai bine organismului!

    cafea decafeinizataBauturile decafeinizate au fost promovate ca o alternativa sanatoasa de aproape 30 de ani; cu toate acestea, ele sunt, de cele mai multe ori, mai periculoase decat cele cafeinizate natural. Ideea bauturilor decafeinizate este centrata in jurul cofeinei, care este vazuta, chiar si in doze mici, ca fiind nesanatoasa pentru noi, desi acest lucru nu este adevarat.
    Cafeina are un efect stimulent natural asupra sistemului nervos central, ridicand metabolismul si crescand oxidarea acizilor grasi. Ea mobilizeaza, de asemenea, acizii grasi din tesutul adipos, si exista dovezi ca aceasta creste performantele atletice. Se stie ca diabetul afecteaza o multime de oameni in ziua de astazi. Cafeaua naturala se pare ca face o treaba buna, regland zaharul din sange; numeroase studii demonstreaza ca acest produs (cafeaua) a fost asociata cu un risc mai scazut (de la 23 pana 67 %) in a face diabet.
    Toata lumea stie ca, daca doriti sa stati treaz, puteti bea cafea, nu? Ei bine, nu se stie si faptul ca orice consum de cafea poate stimula, de asemenea, si puterea creierului, precum si starea de spirit. Cafeina blocheaza efectele pe care adenozina neurotransmitatoare o are asupra creierului. Procedand astfel, cofeina creste activitatea creierului si elibereaza neurotransmitatorii precum dopamina si noradrenalina. Studii recente au examinat efectele pe care cofeina le are asupra creierului, si au descoperit ca ea imbunatateste starea de spirit, timpul de reactie, memoria si functia cognitiva de ansamblu.
    Functia hepatica optima este vitala pentru sanatate. Rezultatele vietii noastre moderne, cum ar fi o dieta saraca si consumul excesiv de alcool, fac ca ficatul sa lucreze la viteza mai mica. Numeroase studii au aratat ca un consum de cafea poate reduce riscul de ciroza cu pana la 80% la persoanele care beau 4 sau mai multe cesti de cafea pe zi. Cafeaua poate reduce, de asemenea, riscul de cancer la ficat cu 40%.
    In ciuda tuturor acestor lucruri, produsele decafeinizate au fost si continua sa fie o afacere foarte buna. Primele eforturi de a produce bauturi decafeinizate au fost oprite, pentru ca se foloseau solventi toxici, inclusiv benzen, cloroform si tricloretilena. Cu toate acestea, benzenul este folosit inca in bauturi racoritoare, cum ar fi Coca-Cola, Pepsi, etc. A fost nevoie de niste bani pentru ca marile corporatii alimentaro-farmaceutico-chimice sa obtina din nou aprobarea pentru a pune pe piata bauturi decafeinizate. S-au folosit alte ingrediente chimice, cum ar fi diclormetanul, considerat a avea o “toxicitate mai mica.” Cu toate acestea, dupa ce a fost descoperit ca era prea carcinogen, s-a renuntat si la el.
    Astazi, exista trei metode recunoscute de decafeinizare: metoda solventului chimic, metoda dioxidului de carbon, precum si metoda apei elvetiene. Marea majoritate sunt in favoarea metodei solventului chimic, caci prin procesele de clatire si aburire, s-ar elimina cele mai multe dintre substantele chimice; totusi, acestea din urma s-au mai gasit, ca de exemplu acetatul de etil (un produs chimic folosit in acetona, pentru indepartarea ojei de pe unghii!).
    In timp ce consumul de cafeina poate ridica tensiunea arteriala pentru o perioada scurta de timp, ingerarea de substante chimice (gasite in produsele alimentare decafeinizate), cum ar fi benzenul, acetatul de etil si clorura de metilen poate creste riscul de a dezvolta o boala serioasa. Pentru moment, cel mai bine este sa se evite orice cafea decofeinizata, si, daca doriti neaparat, puteti consuma o cantitate moderata de cafea organica normala.
    almeea.ro    

    0 0
  • 06/26/14--10:34: Parada


  • Parada "nazi" intr-o scoala catolica din Tailanda

    autor: FrontPress 
    Cu ocazia unei parade sportive, desfasurate anual, elevii unei scoli catolice din Chiang Mai, nordul Tailandei, au organizat o defilare mai speciala, care a atras insa critici din partea organizatiilor evreiesti internationale si nu numai. Elevii au dorit sa surprinda si au reusit: tema defilarii a fost national-socialismul! Nu au lipsit uniformele “naziste”, armele de jucarie, steagurile cu svastica si o fata deghizata in Adolf Hitler.
    Reactiile de “uimire, soc si groaza” au venit din partea strainilor si a oranizatiilor evreiesti, majoritatea profesorilor si parintilor considerand parada elevilor drept un gest inofensiv. “Elevilor le place sa se costumeze in timpul zilei sporturilor de vara si sa tina secret tematica, pana in ultima clipa”, a declarat un profesor citat de presa locala.
    Pentru a-i “educa” pe tailandezi, delegatii din partea consulatelor Marii Britanii, Statelor Unite ale Americii, Frantei si bineinteles Germaniei au fost trimise la scoala respectiva pentru a cere porfesorilor sa introduca lectii despre holocaust.
    In plus, organizatia sionista Centrul Simon Wiesenthal, cu sediul central in Statele Unite, a cerut liderilor crestini ai Tailandei sa condamne defilarea din scoala catolica, deoarece joaca unor copii ar insemna nici mai mult nici mai putin decat “o glorificare a nazismului”.
    In urma acestor presiuni internationale, conducerea scolii si-a cerut scuze si a dat asigurari ca evenimente similare nu vor mai avea loc.
    Incidentele de acest gen sunt destul de frecvente in Asia, fascinatia pentru regimul national-socialist fiind regasita in tari precum India, Coreea de Sud, Mongolia, Japonia, Indonezia sau Tailanda. Sursa: FrontPress.ro

    0 0
  • 06/27/14--01:45: Pasi de vals


  • 1907: În paşi de vals printre poeţi



    Ce poate fi mai edificator  pentru a afla câte ceva despre preferinţele oamenilor dintr-o anumită epocă decât un… sondaj de opinie. Despre astfel de ”sondaje” , realizate în anul 1907, o să vă vorbesc astăzi. Bineînţeles că nu e vorba de sondaje de opinie realizate pe  “eşantioane reprezentative”  şi cu o “marjă de eroare” strict determinată. De fapt sunt doar răspunsuri ale cititorilor revistei “Moda nouă ilustrată” la întrebările puse de redactori despre dansurile preferate sau despre  poeţii citiţi cu plăcere. Opiniile, preferinţele, limbajul şi… pseudonimele cititorilor o să va intereseze şi o să vă…amuze:


    “ Care din dansuri vă este preferabil? 

     Şi de ce ? “


    Blondina cu ochi verzi din Vasluinumeşte dansul ei preferat: valsul regele dansurilor şi ne mărturiseşte că nimic nu e mai plăcut decât atunci când se simte legănată de acordurile unui vals.”


    Brunetele cu ochi de foc, loco:Fiind nişte pasionate valsatoare, găsim că cel mai preferabil dintre toate dansurile e valsul, căci nu eşti mai fericită decât când, cu un bun valsator, te legeni în plăcuta melodie a valsului răpitor. Noi credem că o perfectă dansatoare sau dansator nu poate prefera alt dans decât valsul, valsul şi iar valsul.”


    Dolman din Medgidia:drăguţa horă, fiindcă este un adevărat dans românesc, apoi sentimentau naţional se simte de la primul pas si acord al instrumentului. Mai este şi liniştit, neobositor şi un bun prieten al sănătăţei. Nu te simţi în urma acestui dans nici cu junghiuri, nici cu ameţeli, bătăi de inimă şi apoi nu te încălzeşte aşa rău ca după serie o obositoare de vals. A dansa nu înseamnă, după mine, decât pur şi simplu ruina sănătăţii, însă o persoană pasionată dupa dans nu simte răul făcut precum nici pasionatul fumător nu simte otrava ce în mari cantităţi o introduce în corpul său.”


    Doi ochi căprii, Caracal  se pronunţă pentru vals, căci “numai el prilejuieşte ocazia de a fi mai aproape de persoana iubită, care să te facă să simţi o senzaţie nespus de plăcută.”


    Două surioare brune, Miziladoră valsul căci:


    “Ce frumos este valsul, valsul răpitor !

    El ne urcă pân’la ceruri, pe scări de amor.”


    Marchizul Chamery, loco:se declară şi d-sa partizan al valsului. “Cea mai mare plăcere ce o simt în viaţa mea este când cu o perfectă dansatoare mă simt legănat de fermecătoarea armonie a unui vals sublim ! Nimic nu e mai dulce decât valsul, valsul şi iar valsul Cu valsul pe buze vom muri.”


     

    “ Pe care dintre poeţii români 

    îl citiţi mai cu plăcere ? ”


    Gig. Heruvim, Brăila:Pe Alecsandri, căci el a ştiut să zugravească calitaţile românului, a contribuit la împuţinarea defectelor. Pe el, căci numai el a înţeles murmurul pârâiaşelor, cântecul păsărelelor, frumuseţea naturei. Pe Eminescu, căci el a cântat mai frumos pe coardele iubirei, el a înţeles tainele ei.”


    D-şoara Mygnona, Focşani:Aduce omagii lui Eminescu pe care îl numeşte

     << stea divină ce aruncă’n ţara lui lumină >>.


    D. Craumois d’Aurenzio, Galaţiîşi exprimă părerea în versuri:


    Lui Vlahuţă

    “ Cu o măiestrie ne’ntrecută,

    Frânturi de vorbe tu închegi

    Şi cânţi in versuri cristaline

    Poema visurilor pribegi. (…)”


    Două Romaşcance:Oricine simte româneşte poate aprecia în timpul generaţiei noastre pe mult adoratul şi gingaşul poet transilvănean Octavian Goga care a fost apreciat acum de curând până şi de Academia Română,

    dându-i cel mai mare premiu pentru versurile lui.”

    D-şoara Vanilia dela Putna: “…fiecare poezie îşi are farmecul ei şi fiecare poet meritul lui. În prima linie citesc cu drag poeziile şi tot ce scrie scumpa noastra poetă Carmen Sylva, căci tot ceeace a scris a scris cu multă simţire şi de un lirism înduioşător.

    Al doilea citesc cu aceiaşi plăcere pe Vlahuţă, ale cărui poezii Din prag, Dormi în pace şi altele, având subiecte luate din viaţa zilnică, grăesc cu putere sufletului nostru; de asemenea mă mişcă poeziile lui Eminescu şi Alecsandri.

    Pe a doua linie vin tinerii noştrii poeţi ale căror poezii au farmecul lor.

    Concluzia e:

    Orişice poet îşi are meritul şi talentul său, orişice poezie farmecul ei !”

    Claudius din Călăraşise declară pentru Eminescu, fiindcă:”…el a suspinat toate tânguielile sufletului, el a rourat cu lacrimile sale visurile de dragoste ale tinereţii noastre; el a dat glas blestemului întregului neam românesc în contra neadevărului civilizaţiunii noastre. Peste aceste credinţe ale noastre, el a întins << straele de purpură şi aur >> ale poeziei sale, el a învăluit şoaptele inimei generaţiunei noastre cu splendoarea unei forme întinerite de dansul, în care a turnat << limba veche şi înţeleaptă a cronicarilor >>”

    Floare albastră, Tg. Lespezistă în cumpănă între Eminescu, Alecsandri și Vlahuță: “Eminescu sublim… Alecsandri admirabil…Vlahuță blând, dulce… frumos. Ori de câteori citesc ceva de el, mă face să rămâi într’o reverie blândă, nesfârșit de dulce… și pare c’aș vrea ca bucata ce citesc să nu se mai sfârșească. Deci cui dau preferință? Cănd toți trei îmi sunt dragi și numai momentele predispoziției sufletești decid atracția către unul sau altul ?”

    D-șoara N.L.însă citește cu o nesfârșită plăceer pe Alexandru Macedonski,

     << marele poet al Nopților>>.

    Mocăncuța, Medgidiagustă mai cu drag operele lui Coșbuc, iar acum citește cu pasiune poeziile lui Octavian Goga.

    D-șoara Laura Popilian, Drăgușeni:“Sunt sigură că multe din drăgălașele cititoare ale revistei d-v. prefer a citi mai mult versurile nemuritorilor poeți Eminescu, Alecsandri, Coșbuc, Vlahuță etc. prea puține însă își vor reaminti de poeții Neculai Beldiceanu și Traian Demetrescu.

    Cu toate aceste, versurile lor sunt sublime, plânsul lor pentru proletari ne înalță sufletul la o melancolie divină, iar stilul lor dulce și limpede ca lacrima ne face a le îndrăgi versurile, citindu-le cât de mult, în tocmai ca melodia unui preafrumos cântec, pe care, oricât de mult am asculta-o, tot nu ne săturăm de ea niciodată. Iată de ce prefer a citi mai mult duioasele poezii ale acestor doi poeți.”


    Sursa: articolele apărute în rubrica “Anchetele revistei Moda noua ilustrată” apărute în perioada ianuarie – martie 1907 – răsfoite în Biblioteca Digitală a Bucureștilor.




    0 0
  • 06/27/14--02:15: Doi corifei
  • Creatii romanesti in universalitate

    autor: FrontPress27.06.2014

    eliade si cioranEmil Cioran şi Mircea Eliade (foto) – doi corifei ai culturii române care s-au impus pe plan mondial. Amândoi formaţi la şcoala spirituală a lui Nae Ionescu.  Adepţi ai “românismului” din perioada interbelică manifestat sub forma unui larg curent de afirmare a valorilor naţionale şi spirituale. A fost epoca tinereţii şi a idealurilor lor, sfărâmate în cele din urmă prin ocuparea României de către comunismul pustiitor. Asemeni altor români de valoare, în epoca postbelică cei doi s-au văzut nevoiţi să rămână într-un exil permanent în “lumea liberă”. O lume în care ei şi-au afirmat cu putere incontestabila lor calitate intelectuală încă din primii ani postbelici.
    Emil Cioran devine scriitor de limbă franceză, trecând de la idealurile ruinate ale tinereţii sale, pe care le-a slujit cu o pasiune devorantă, la o atitudine funciar pesimistă, imună la ispitele politicii sau a ideologiilor de orice fel. A devenit, după cum îl numea Petre Ţuţea, “scepticul de serviciu al lumii occidentale”.  Aparent, această mutaţie a însemnat o ruptură definitivă cu tot ce este românesc: limbă, mentalitate, atitudine. Oare aşa să stea lucrurile?
    Mircea Eliade, la rândul lui, se afirmă ca o somitate în domeniul ştiinţei religiilor. Pasiunea lui timpurie pentru spiritualitate, propria lui experienţă, inclusiv cea participativă la un fenomen spiritual colectiv de genul românismului interbelic, şi-a aflat în cele din urmă împlinirea mai ales pe planul academic, unde Eliade trece drept unul din autorii de referinţă ai secolului XX. Dar ar fi fost posibilă o asemenea carieră, ori conceptele şi ideile lansate de Eliade, în absenţa rădăcinilor sale, a mediului său formativ din tinereţe, a trăirilor sale personale într-o epocă tumultoasă ca cea a României interbelice?
    Cel care sugerează un răspuns la cele două întrebări aflate deocamdată în suspensie este un alt autor român, al cărui condei s-a remarcat de asemenea cu succes pe marea scenă universală: este vorba de Vintilă Horia.
    În revista “România”, editată la Buenos Aires la începutul anilor 50 ai secolului trecut, Vintilă Horia realiza o rubrică literară intitulată “Cartea românească în lume”.  Astfel încât era imposibil să treacă cu vederea două scrieri de referinţă, publicate în 1949, care au însemnat totodată afirmarea definitivă a lui Cioran şi Eliade pe scena culturală mondială: “Tratat de descompunere” şi “Mitul eternei reîntoarceri”.
    Semnalarea acestor cărţi de către Vintilă Horia nu înseamnă însă o recenzie propriu-zisă a lor. Ideile de bază sunt schiţate mai mult fugar, în câteva propoziţii. Preocuparea lui de frunte este mai degrabă aceea de a încadra aceste opere într-o cronică a creaţiei româneşti cu deschidere universală. El însuşi adept al românismului pe plan cultural şi politic, abordarea de către Vintilă Horia a unei  asemenea perspective apare cât se poate de firească.
    Iată cum este prezentată cartea lui Emil Cioran (în limba franceză) “Précis de décomposition”, nu atât în ceea ce-i priveşte conţinutul, cât geneza ei reală :
    “Important e numai faptul că apariţia acestei cărţi face să se vorbească în lumea întreagă de un filosof român “…le reste est littérature”. Deşi Emil Cioran e indiferent atât la calitatea de român cât şi la aceea de filosof, cartea sa nu e decât rezultatul combinării întâmplătoare a acestor calităţi fatale. Emil Cioran e un român care a studiat filosofia la Bucureşti şi pe care împrejurări tragice l-au silit să rămână departe de ţară. Din această tinereţe de studii, petrecută sub tutela negativistă a socraticului Nae Ionescu, şi din procesul dureros al dezrădăcinării, s-a născut filosofia lui Emil Cioran.
    Cartea e plină de cugetări care nu s-au putut naşte decât la Bucureşti, în bufetul Facultăţii de Litere şi în umbra ironică a lui Nae Ionescu. Însăşi imaginile cele mai strălucite şi mai pline de fantezie care dau cărţii lui Emil Cioran un iz de poezie neversificată, îşi au rădăcinile în atmosfera literară a Bucureştiului dintre 1932 şi 1933 care trăia spiritualiceşte sub tutela câtorva forţe irezistibile: Lucian Blaga, Nichifor Crainic, Nae Ionescu şi Tudor Arghezi. E surprinzătoare puterea cu care aceste seve vii izbucnesc printre rândurile lui Emil Cioran, cu câtă autoritate îi domină stilul şi limba. Bucureştiul a fost o forţă spirituală de primă mână care se revarsă azi în opera lui Mircea Eliade, a lui Gheorghiu, a lui Emil Cioran şi a altora, în toate aceste cărţi româneşti care cuceresc atenţia lumii. Oricât şi-ar nega originea spirituală şi oricât de puţin l-ar interesa pe autorul acestui violent şi poetic “Précis de décomposition” apartenenţa la o realitate şi la o tradiţie, cartea e mai tare decât autorul ei. Expresie tragică a exilului românesc, ea ar vrea să atragă, în orbita de disperare a autorului ei, omenirea întreagă, această omenire care a răpit lui Emil Cioran singura consolare a vieţii lui de filosof fără voie: aceea de a fi român în România. “Précis de décomposition” este regretul unui paradis pierdut.”
    Nici geneza conceptului fundamental al cărţii lui Eliade, “Mitul eternei reîntoarceri”, care este cel denumit “teroarea istoriei”, în faţa căruia omul oricărei culturi, de la cele mai primitive, la cea modernă, a căutat în permanenţă să-şi găsească un refugiu, o modalitate de a-i putea suporta vicisitudinile, nu poate fi desprins de experienţa proprie a lui Eliade în particular şi a României în general. Cartea lui Eliade sugerează acest lucru mai mult aluziv decât explicit, căci scopul său era cu totul altul. Dar comentariul lui Vintilă Horia reprezintă acea “întoarcere la rădăcini” care le pune în evidenţă şi ne ajută să-i înţelegem mai bine filonul care a inspirat-o.
    “Eterna reîntoarcere este maniera caracteristică popoarelor de cultură rurală sau primitivă de a lupta împotriva trecerii istorice a timpului. Pentru omul satului timpul nu e decât elementul care face posibilă eternitatea, aşa cum răul face posibil binele în cadrul concepţiei creştine despre viaţă. Evenimentele pe care noi le considerăm istorice, deci întâmplate odată pentru totdeauna, se leagă în concepţia culturilor primitive, de anumite arhetipuri, cereşti sau eroice, a căror eternă repetiţie ia timpului orice posibilitate destructivă. Venirea lăcustelor sau a ruşilor, o victorie sau o înfrângere, un cutremur sau o schimbare de domn, sunt reproducerea unor întâmplări-model care fundamentează caracteristica societăţii respective şi o determină să interpreteze evenimentele prin care trece, fericite sau tragice, ca pe o întoarcere la binele sau la răul arhetipului originar.
    Omul civilizat se vrea în schimb creator de istorie. Pentru filosofii veacului trecut evenimentele sunt realităţi independente, înşirate pe limita fără sfârşit a progresului. Omul modern, victimă a teoriilor istoriciste, trăieşte sub teroarea timpului care-i consumă în fiecare zi câte o bucată de existenţă şi-l face să participe la drame care nu au alt sens decât acela de a se transforma în istorie.
    Diferenţa e mai uşor de înţeles dacă încercăm să comparăm o clipă cele două categorii -tradiţionalismul anti-istoric şi istoricismul progresist- întruchipându-le în două tipuri umane româneşti: ţăranul, pe de-o parte, burghezul şi proletarul de cealaltă. Literatura şi filosofia noastră dintre 1920 şi 1940 au pus într-un limpede relief această diferenţiere culturală care s-a rezolvat din punct de vedere politic într-un conflict intern, lesne de descoperit în ciocnirea dintre naţionalism şi liberalism.
    În această perioadă, una din cele mai crunte şi mai înverşunate din istoria noastră intimă, două concepţii despre viaţă au venit în conflict: POLITICIANISMUL de nuanţă liberală, angajat încă în uliţele vetuste ale filosofiei liberale sau istoriciste, moştenită, fără prea multe eforturi de înnoire de la doctrinarii şi politicienii veacului trecut, a încercat să ne menţină în cadrul unui joc politic artificial, în total dezacord cu fondul biologic al ţării care simţea nevoia unei reînnoiri spirituale şi politice. NAŢIONALISMUL, de nuanţă intelectuală, formulat de Eminescu şi continuat de Iorga, Crainic, Blaga şi Nae Ionescu, a încercat să facă o politică în acord cu fondul biologic românesc, cu acea ţărănime pe suprafaţa căreia crescuseră, într-un scurt proces imitativ, burghezia şi proletariatul.
    Astfel interpretată, istoria noastră modernă capătă o culoare spirituală care-i justifică virulenţa. Cartea lui Mircea Eliade lămureşte diferenţa dintre două moduri de a interpreta istoria, lăsându-ne pe noi a integra evoluţia poporului român în această subtilă dialectică, atât de favorabilă interpretărilor istorice şi schematizărilor culturale. În clipa în care capitalismul liberal se înfruntă cu propria lui maladie, comunismul, e bine să reluăm contactul cu propriile noastre diferenţe specifice, pe care cartea lui Mircea Eliade le luminează indirect şi care pot deveni, în lumea sleită de istorie a anilor ce vor veni, un model de viaţă nouă şi o nouă manieră de a suporta existenţa.”
    Această perspectivă din care Vintilă Horia prezintă lucrări de referinţă ale culturii mondiale punând în evidenţă rădăcinile lor specific româneşti este una paradigmatică. În fond, numai existenţa unor rădăcini autentice şi o profundă implicare existenţială a autorului într-o direcţie spirituală a epocii sale, reprezintă premisele fundamentale pentru geneza unor viitoare creaţii de valoare neperisabilă. De Bogdan Munteanu – Rost




    0 0
  • 06/27/14--02:25: Lupta este obligatorie
  • Biruinta nu-i obligatorie. Obligatorie e lupta.

    autor: FrontPress27.06.2014

    preot militar“Biruinţa nu-i obligatorie. Obligatorie e lupta.”
    (Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii)
    Viaţa nu are niciun rost, dar omul întotdeauna găsește câte ceva, spunea odată Cioran, iar această idee a făcut un adevărat periplu în cadrul vastităţii gândirii umane. Naufragiaţi sau nu, cu acel ,,sistem de iluzii” sau rozând aprig din ,,morcovul existenţial , cu toţii ne întrebăm într-o zi, inevitabil ,,De unde?”, ,,Încotro?”. Nu există fiinţă umană care să nu îşi fi pus fatidica întrebare de altfel ,,La ce bun toate astea?”. O întrebare banală la o primă vedere. E totuși asemeni unei pietre care o dată aruncată în oceanul fiinţei surpă acea liniște dând naștere unor cercuri care cresc halucinant și te prind în vârtejul lor.
    Ceea ce ne propune Jurnalul fericirii, este amăgirea sau mai bine zis păstrarea intactă a ,,sistemului de iluzii”. Nu am cunoscut încă un luptător veritabil, care să nu se lase atras de corzile reușitei Pentru că felul nostru de a fi, un soi de leneș indispensabil al naturii, are nevoie ca fiecare pas să aducă un beneficiu. O luptă ar trebui să ducă la ceva bun, desigur, în caz contrar totul ar fi o pierdere de timp.
    Lupți pentru că te lași purtat de împrejurări, pentru că în culise te așteaptă acel ,,ceva” sau poate pentru că spectatorii te privesc perfid smulgându-ţi bucăți de suflet. Mai există în acest caz un temei al biruinței? Lupți doar dacă ființa ta mai este capabilă să atingă acele mici bucurii care în această horă obsedantă au un gust sublim. Lupți deși știi finalul pentru că te mână ,, voința de a trăi”? Te molipsește fericirea? Din ipocrizie, curiozitate?
    Luptăm cu toții din aceste motive uneori fără să conștientizam. Şi totuși biruința e o sinucidere târzie, iar obligativitatea luptei e liantul omului împroșcat cu noroiul vieții pe care îl vede deocamdată nectar. Dacă iluzia va ține până la ,,final” și nectarul nu va ,,deveni” ceea ce este, atunci, ei bine, apelați cu încredere la Jurnalul fericirii. Pentru ceilalți ai căror pori sunt deschiși spre adevăr, suflete ce se hrănesc cu certitudini apelați la viață şi la toate valențele ei. Puteți scrie o nouă serie- Jurnalul ,,fericirii” sau adormiți cu Cioran în brațe și bucurați-vă de spectacolul ce vi se oferă zi de zi fără cost.
    Ești ,,aruncat” în viață fără să știi de ce anume, aruncarea ta aici și ,,finalitatea” ei ține de forul tău interior, capabil sau nu să culeagă lucrurile cu adevărat importante și să le frângă, luptând mereu cu misterele intangibile ale Universului. De pe Puncte de suspensie
    Nicolae-Steinhardt


older | 1 | .... | 134 | 135 | (Page 136) | 137 | 138 | .... | 171 | newer