Fiica lui Mussolini, indragostita de un comunist
Fiica dictatorului fascist Benito Mussolini, Edda Ciano a fost ındragostita de Leonida Bengiorno, un tınar activist al Partidului Comunist İtalian ın anul 1945, relateaza sursa de presa turceasca Radikal.
In insula de nord a Marii Tireniene Lipari unde Edda a fost eczilata, au fost gasite treizeci şi şase de scrisori de dragoste ale acestora dupa care Marcello
Sorge pune bazele unui film documentar intitulat “ Edda Ciao şi Comunişti”.
Aceste scrisori au fost gasite ın garderoba lui Leonida Bengiorno de catre fiul sau Edoardo spune Marcello Sorge ıntr-un reportaj pentru Reuters.
In acea perioada Edda era casatorita cu ministrul de externe Galeazzo Ciano, pe care Mussolini ın anul 1943 ıl imobilizeaza ıntr-un scaun şi ıl ımpuşca ın cap.
Intr-una din scrisori fiica dictatorului Edda, marturiseşte ca nu a crezut niciodata ın regimul fascist al tatalui sau.
Edda Ciano s-a stins din viata ın 1995 la Roma.
Sursa : Radikal
Euroscepticii au propriul grup parlamentar
Țările Române și Imperiul Otoman au avut un destin asemănător în primii ani. Pe la 1330-1335 micul principat otoman al lui Orha, fiul lui Osman, reușea să se desprindă de sub tutela Iranului mongol. În 1330 prin lupta de la Posada, Ungro-Vlahia se emancipa de sub suzeranitatea maghiară. Moldova, peste trei decenii făcea același lucru. Doar cronologia începuturilor statale este asemănătoare pentru români și otomani. Continuarea nu putea fi mai diferită.
Evoluția Imperiului Otoman din 1300 până în 1566. Click pentru mărire.
Tentative de anexiune.În Țările Române deseori au circulat zvonuri conform cărora sultanul urma să facă din teritoriile noastre provincii otomane. Foarte posibil ca aceste speculații să fi fost doar un factor de presiune psihologică din partea turcilor. Scopul era divizarea forțelor interne. Doar două tentative concrete sunt atestate documentar. În aprilie-iunie 1522 sangeacbeiul de Nicopole, Mehmet-Bey (fost membru al familiei basararabilor trecut la islam), a început să transforme bisericile în moschei și să instituie administrație și forțe de ordine otomane în condițiile rămânerii pe tronul muntean după moartea lui Neagoe Basarab a unui fiu minor, Teodosie. Soliman Magnificul confruntat cu unele complicații- intervenția voievodului Transilvaniei în Țara Românească din iunie 1522, revolta din Egipt, pregătirea marelui asalt asupra Ungariei, finalizat cu victoria de la Mohacs din 1526- a dezavuat acțiunea și a trimis instrucțiuni conform cărora trebuiau evitate tulburările. Cea de-a doua tentativă de anexare datează din 1595, instrucțiunile venind chiar de la Stambul. Vizată era și Moldova. Cu prilejul campaniei marelui vizir Sinan pașa la nord de Dunăre fuseseră deja numiți guvernatori. După cum știm această acțiune a fost oprită de Mihai Viteazul.
Rezistența Țărilor Române. Analiza celor două tentative de anexare (în special a Țării Românești) arată că decisiv a fost contextul internațional: lupta otomanilor cu regatul maghiar(1521-1526), războiul osmano-habsburgic (1593-1606), opoziția Poloniei față de asemnea încercări dar și remarcabila rezistență a românilor. Otomanii văzând energica reacție românească au preferat să trateze cu românii și aceștia să devină tributari. Acest tip de regim l-a impus asupra Țării Românești în special după anii 1420 (accentuându-se după 1462), pentru Moldova din 1456 și devenind mai sever după 1484, iar în cazul Transilvaniei, desprinsă din regatul Ungariei, din 1541. Alcătuirea militară a țărilor noastre ne oferea un avantaj. La nevoie se strângea oastea cea mare, care era compusă din țărani liberi (răzeșii lui Ștefan de exemplu) care aveau pentru ce lupta: pământ și libertatea personală. La sud de Dunăre țăranii își pierduseră aceste drepturi astfel încât nu vedeau un scop personal într-o campanie militară. Românii aveau de asemenea mulți cai, oastea se putea concentra într-un timp scurt (maximum 3 săptămâni), avea o mobilitate sporită, ajutată și de faptul că era înarmată cu echipament ușor. Se acorda o mare atenție arcașilor călări, artileriei și ulterior armelor de foc manuale. Alături de simularea retragerii, atacul prin surprindere și pârjolirea pământului, toate aceste elemente făceau ca imensa oștire otomană să aibă de furcă în campaniile nord-dunărene.
Un caz revelator este Ștefan cel Mare contra lui Baiazid al II-lea (1481-1512). “Evlaviosul” (veli) sultan nu a întreprins o campanie de cucerire a întregii Moldove, având exemplul eșecului tatălui său Mahomed al II-lea, ci doar a Chiliei și Cetății Albe. Sultanul a pregătit cu mare atenție campania, i-a chemat la arme pe toți supușii, nu doar pe cei îndatorați să poarte război. A promis că vor fi scutite de taxe prăzile de război (robi, vite, etc). A făcut pace cu regele Ungariei și i-a solicitat ajutorul hanului din Crimeea, acesta venind în persoană cu teribila sa călărime ușoară. Temeinicia cu care Baiazid al II-lea a pregătit campania dovedește că românii erau un adversar redutabil pentru turci. Trebuie menționat totuși că pierderea acestor ieșiri la Marea Neagră a fost o lovitură grea pentru comerțul moldovean.
Baiazid al II-lea
S-ar putea spune că dacă turcii strângeau toate forțele puteau cuceri facil spațiul românesc. Toate forțele este o sintagmă ce trebuie nuanțată. Fiind un imperiu trebuia să mențină numeroase trupe de ocupație pentru a preveni răscoala populației asuprite, astfel încât aceste oști nu puteau fi folosite în campaniile de cucerire. Fiind un imperiu avea la graniță multe state îngrijorate de posbilitatea de a-și pierde independența în fața turcilor. Un exemplu este statul lui Uzun Hassan. Cine era Uzun? Titlul său este sugestiv: “Bey, regele regilor iranieni, sultanul sultanilor iranieni, șah(conducător) al Iranului, stăpân al Persiei, puternic precum Jamshid (cel mai mare dintre regii legendari ai Persiei), stegar al lui Fereydun (alt rege legendar, simbol al victoriei, dreptății și generozității), înțelept precum Darius și padișah (șah al șahilor) al Iranului”. Acesta stăpânea estul Turciei, Armenia, Azerbaidjan, nordul Irakului și Iranul. El reușit să înjghebeze o mare coaliție anti-otomană. Chiar și lui Ștefan cel Mare i-a trimis o sloie în care îl chema la o campanie comună. Turcii nu vor fi surpinși de forțele inamice și vor suprima pericolul unei astfel de alinațe între Europa și Iran. Vedem astfel că un imperiu este un stat aflat în permanent conflict cu vecinii astfel încât avea nevoie ca resursele să vină permanent din Țările Române. O campanie de cucerire a spațiului românesc îi făcea vulnerabili la granițele cu alte state.
Uzun Hassan
Țarile Române în secolul XVIII. Click pentru mărire
Replică a securii lui Mihai Viteazul
Luptătorii din organizaţia Statul Islamic în Irak şi Levant au preluat controlul asupra unei treimi din teritoriul Irakului şi ameninţă că guvernul lui al-Maliki va părăsi Bagdadul.
Cu ocazia unei parade sportive, desfasurate anual, elevii unei scoli catolice din Chiang Mai, nordul Tailandei, au organizat o defilare mai speciala, care a atras insa critici din partea organizatiilor evreiesti internationale si nu numai. Elevii au dorit sa surprinda si au reusit: tema defilarii a fost national-socialismul! Nu au lipsit uniformele “naziste”, armele de jucarie, steagurile cu svastica si o fata deghizata in Adolf Hitler.
Pentru a-i “educa” pe tailandezi, delegatii din partea consulatelor Marii Britanii, Statelor Unite ale Americii, Frantei si bineinteles Germaniei au fost trimise la scoala respectiva pentru a cere porfesorilor sa introduca lectii despre holocaust.
In urma acestor presiuni internationale, conducerea scolii si-a cerut scuze si a dat asigurari ca evenimente similare nu vor mai avea loc.
Emil Cioran şi Mircea Eliade (foto) – doi corifei ai culturii române care s-au impus pe plan mondial. Amândoi formaţi la şcoala spirituală a lui Nae Ionescu. Adepţi ai “românismului” din perioada interbelică manifestat sub forma unui larg curent de afirmare a valorilor naţionale şi spirituale. A fost epoca tinereţii şi a idealurilor lor, sfărâmate în cele din urmă prin ocuparea României de către comunismul pustiitor. Asemeni altor români de valoare, în epoca postbelică cei doi s-au văzut nevoiţi să rămână într-un exil permanent în “lumea liberă”. O lume în care ei şi-au afirmat cu putere incontestabila lor calitate intelectuală încă din primii ani postbelici.
“Biruinţa nu-i obligatorie. Obligatorie e lupta.”
