Quantcast
Channel: 100 Ro
Viewing all 3410 articles
Browse latest View live

Aleksandr Dughin

$
0
0

Vizita controversata in Romania a lui Aleksandr Dughin, “ideologul” lui Putin

autor: FrontPress27.06.2014

dughinAleksandr Dughin, considerat de multa lume drept “ideologul neoficial al Kremlinului” si un apropiat al presedintelui rus Vladimir Putin, s-a aflat pentru scurt timp in Romania, in prima parte a acestei saptamani. Vizita acestuia a fost una discreta, fara a fi anuntata public.

dughin romaniaDughin (foto, al doilea din dreapta) a fost fotografiat, marti, la restaurantul Diesel din cartierul bucurestean Floreasca, alaturi de Eugen Mihaescu (fost ambasador UNESCO), sotia lui Eugen Mihaescu, publicistul Mircea Popa si Calin Mihaescu, editor si initiator “Miscarea Eurasia” in Romania, dezvaluie pe blogul personal jurnalistul Robert Turcescu.
Aleksandr Dughin a mai avut o serie de intalniri in zona Neamt si zona Suceava cu diversi stareti de manastiri din zona. 
Robert Turcescu afirma ca Dughin a venit in Romania duminica, 22 iunie 2014, si a decolat cu destinatia Rusia de pe Aeroportul Henri Coanda, miercuri, 25 iunie 2014, la ora 14:00.

Prezenta consilierului lui Putin la Bucuresti a fost confirmata pentru Hotnews de Mircea Popa, acesta declarand ca Dughin “s-a intalnit cu mai multe fete bisericesti”, fiind interesat de dezvoltarea proiectului sau eurasiatic, un concept conservator rusesc, axat pe afirmarea valorilor traditionale in antiteza cu secularizarea si decadenta morala, specifice multor state occidentale.
Purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, preotul Constantin Stoica, a negat insa ca inalti ierarhi romani s-ar fi intalnit cu Dughin. “Reprezentantii Patriarhiei nu au avut vreo intrevedere cu domnul Aleksandr Dughin. Patriarhia neaga categoric vreo astfel de intalnire”, a precizat miercuri acesta.
Vocea Rusiei il considera pe Dughin “unul dintre cei mai influenti ganditori geopolitici ai Rusiei de astazi”. Anul trecut, acesta declara pentru postul de radio urmatoarele: “Integrarea Romaniei in spatiul eurasiatic poate avea loc sub zodia identitatii culturale ortodoxe. In cadrul Comunitatii Eurasiatice, Romania isi va putea rezolva problemele economice si teritoriale, dar, mai mult, aceasta decizie va fi acceptata cu bucurie de toata lumea”.
dughin-dogaruAlexandr Dughin a mai fost prezent in Romania si anul trecut, in perioada 14-16 septembrie 2013, cand a avut intalniri si cu un grup de reprezentanti ai SCMD (Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate) condus de Mircea Dogaru, unul dintre organizatorii protestelor din 2012 impotriva Guvernelor Boc si Ungureanu, aminteste Ziare.com.
dughin-nastasePe parcursul vizitei de anul trecut, Dughin s-a intalnit si cu Adrian Nastase, la sediul Fundatiei Titulescu, lucru mentionat de fostul premier aflat acum in inchisoare, pe blogul sau, la data de 17 septembrie 2013. Acesta a scris ca in discutiile cu consilierul lui Putin au fost abordate “atat evolutiile actuale pe plan international, cat si posibilele scenarii legate de viitoarea configuratie geo-strategica a lumii”. Sursa: FrontPress.ro



Taxa pe religie

$
0
0

Islamistii din Irak au impus “taxa pe religie”. Crestinii amenintati cu moartea

autor: FrontPress27.06.2014

isisMembrii grupării teroriste Statul Islamic din Irak şi Levant au introdus în teritoriile ocupate de ei ”impozitul pentru ne-musulmani”, în valoare de minimum 250 de dolari, principala țintă fiind minoritatea creștină, care în trecut era ocrcotită de fostul regim naționalist secular condus de Saddam Hussein, răsturnat în urma invaziei conduse de SUA din 2003.

„Creştinii din nordul Irakului au trei variante de soluţionare a acestei probleme: imigraţia, renunţarea la creştinism sau moartea”, a declarat unul dintre membrii unei comisii de apărare a drepturilor omului, citat de postul de radio Vocea Rusiei.
Gruparea sunnită Statul Islamic din Irak şi Levant a condus la mijlocul lunii iunie atacul asupra unor regiuni nordice şi vestice din Irak, dar este activă și în Siria. În decurs de o săptămână, islamiştii au reuşit să ocupe o mare parte a ţării, comițând masacre împotriva civililor și oficialilor irakieni, fie că este vorba de militari sau funcționari loiali autorităților centrale. În același timp, comunitatea șiită a organizat la rândul ei miliții de autoapărare, sprijinite de Iran, care au menirea să ajute armata să reziste în fața insurgenței islamiste.
Înainte de invazia din 2003, creștinii irakieni alcătuiau circa 5 la sută din populație, aceștia însumând aproape 1,5 milioane de suflete. După răsturnarea și execuția lui Saddam Hussein, care ținuse sub control cu o mână de fier grupările teroriste islamiste, țara s-a scufundat în conflicte etnice și sectare, cel mai mult având de suferit comunitatea creștină. După mai bine de 10 ani de violențe, creștinii au ajuns să numere în 2013 sub 450.000 de oameni. Din cauza masacrelor și atacurilor, foarte multe familii creștine au ales să emigreze în zone mai sigure. Sursa: FrontPress.ro

Campionat mondial

$
0
0


România la primul Campionat Mondial de Fotbal – Montevideo 1930

Pentru că tot suntem în perioada Campionatului Mondial de Fotbal, nu puteam să nu caut relatari din presa interbelică despre prezența“echipei de foot-ball” a României la primul campionat mondial– organizat de Uruguay – care a avut loc la Montevideo între 13 și 30 iulie 1930. Am găsit două articole în săptămânalul “Realitatea ilustrată” (numerele din 27 iulie si 14 august 1930) semnate O. Kendler.
Nu o să vă plictisesc foarte mult cu "introducerea”. Vreau doar să vă spun că în anul 1930 deplasarea la un astfel de eveniment – pe continentul sudamerican – a reprezentat o adevărată problemă: echipa României a făcut o lungă călătorie cu trenul (clasa a II-a) urmată de una de 14 zile cu vaporul Conteverde  împreună cu jucătorii celorlalte echipe europene participante (Franța, Iugoslavia și Belgia). Și o sa mai adaug că România – considerată outsider -  a obținut o victorie nesperată în primul meci cu reprezentativa statului Peru și că… la întoarcerea în țară a fost așteptată la gară de o mare de oameni. 
Să “ascultăm” așadar interesantele relatări “la cald” ale reporterului interbelic:


Realitatea ilustrata 1930

 Mai marii foot-ballului mondial, întruniţi anul trecut la Paris, în congres, s’au sezizat de platonia în care se sbate soccerul. Imitând competiţia de tennis a cupei Davis, au înfiinţat primul campionat de football al lumei. Dacă însă la tennis deplasarea câtorva rachete, adesea pentru feciori de oameni avuţi, nu prezintă greutăţi, — în foot-ball, situaţia are alt aspect. Pe lângă echipa de unsprezece jucători, mai merg şi rezerve şi o legiune interminabilă de oficiali dornici de petrecere amuzantă.În plus, competiţia de tennis s’a făcut pe zone, în timp ce concursul de foot-ball întruneşte laolaltă, într’un singur oraş, toate naţiunile cari participă.

Echipa Romaniei care a invins Peru 1930
Reprezentativa României care a obținut  
primul succes  la Montevideo 
 Notat cu X Steainer căruia  i s-a fracturat 
 piciorul în  cursul jocului
( "Realitatea ilustrată - 24 iulie 1930" )
Înlăturând piedicile insurmontabile, România, alături de alte trei ţări europene, a primit să plece la Montevideo, sediul campionatului pe 1930. În lipsă de concurenţi, într’o epocă în care dintre toţi europenii numai ţara noastră îşi dăduse adeziunea, uruguayenii, organizatorii turneului, ne-au propus condiţii seducătoare.Din echipă fac parte jucătorii cari au câştigat cu 8—1, la Bucureşti, împotriva Greciei. Este cea mai bună formaţie pe care poate alinia România. Noi am făcut, în trecut ,tot în acest loc, rezerve în privinţa deplasării. Faţă însă de selecţionarea unui unsprezece care nu e bazat pe alegeri şi combinaţiuni oculte, ci exponent real al valorii noastre, am făcut amendă onorabilă.

Ajunsă la Montevideo, echipa românească a fost obiectul unei atenţiuni deosebite. Tragerea la sorţi nu ne-a fost favorabilă. România a căzut în seria a III-a, alături de Peru şi Uruguay, campioana olimpică pe 1924 şi 1928. Matchurile au fost fixate pentru Luni 14 şi Marţi 22 Iulie.
De bună seamă, că Român ia a fost considerată cantitate neglijabilă. Peruvienii, s’au prezentat pe teren siguri de victorie, ironici, cu zâmbetul sarcastic al superiorităţii indiscutabile, faţă de „Balcanicii” cari nu-şi legitimau existenţa pe teren decât din dorinţa de-a face o plimbare cu vaporul.

Desfăşurarea ostilităţilor a răsturnat calculele. După ce conducea la pauză cu 1-0, România îşi adjudecă matchul cu 3-1, şi ia prima victorie din seria care face parte.

Au marcat Covaci, Deşiu şi Stanciu. Adversarii s’au impus printr’un exces de brutalitate, fracturand chiar piciorul unui jucător român.

(“ Realitatea ilustrată” – 24 iulie 1930)

 

Realitatea ilustrata 1930

Ultima săptămână a fost bogată în evenimente, ce au suscitat interesul întregului univers sportiv. Pe primul plan a stat campionatul mondial de foot-ball dela Montevideo, care s’a terminat cu victoria Uruguayului.

Intre cele patrusprezece ţări participante au fost numai patru naţiuni europene, între care şi România. Ţara noastră a făcut o impresie bună. A reuşit, în primul match, frumoasa performanţă de-a învinge pe Peru cu 3—1, victorie ce a concentrat, un moment atenţia lumii soccerului, asupra echipei româneşti făcând să fie aşteptat cu nerăbdare matchul său împtriva uruguayenilor, mai ales că aceştia deabia învinseseră pe peruvieni 1—0.

Stadionul din Montevideo
 în timpul marchului România-Uruguay
(revista "Boabe de grâu" - martie 1931)
Matchul s’a terminat cu Victoria Uruguayului (4—0). Faptul este uşor explicabil. Românii au intrat îni arenă oarecum intimidaţi. Jucau pentru prima oara, în faţa unei  masse de o sută de mii de spectatori, exuberanţi şi gălăgioşi, cari toţi erau de partea concetăţenilor lor. Şi uruguayenii au profitat şi au marcat patru goluri chiar la începutul jocului. Până la repriză jucătorii noştri s’au acomodat mediului. In repriza doua revenit, au dominat, dar de ambele părţi nu s’a mai marcat nimic.

Dintre celelalte ţări europene Franţa şi Belgia s’au comportat slab. Jugoslavia însă a făcut figura cea mai frumoasă: a ajuns până în semifinală, unde era cât pe aci să învingă pe Uruguay, dacă un arbitru brazilian, revoltător de parţial, nu li s’ar fi pus în cale.
Finala a pus în faţă pe vechii rivali Uruguay şi Argentina. Se ştie că la ultima olympiadă tot aceste două ţări au ajuns în finală, şi că supremaţia dintre ele s’a tranşat atunci după două matchuri, Uruguay reuşind să învingă în a doua întâlnire, cu un punct diferenţă. După o luptă aprigă, în care argentinienii au condus la repriză cu 2—1 , uruguayenii au refăcut terenul şi au învins cu 4—2. Felul în oare a decurs lupta, arată in totul caracteristicile celor două echipe. Argentinienii posedă o tactic şi mai ales o technică uimitoare; sunt adevăraţi artişti ai balonului rotund, cu care jonglează magistral. 
Uruguayenii impresionează prin jocul lor eroic, ce merge până la sacrificiuTelegramele sosite arată că in repriza doua Uruguay a jucat cu energia disperării, spre a smulge victoria.La match au asistat peste o sută de mii de persoane. (Arena nu poate cuprinde mai mulţi). In ziua în tâlnirii toată activitatea a încetat, parlamentul suspendând şedinţa, pentru ca deputaţii să poată asista la match. Din Buenos-Ayres, trenurile, avioanele ¡şi automobilele au adus o mulţime de spectatori.
Dacă la Montevideo rezultatul matchului a produs un entuziasm extraordinar, la Buenos Ayres în schimb s’au produs dezordini de stradă. O mare mulţime a atacat consulatul uruguayan, şi poliţia nu a putut-o împrăştia decât cu mare greutate. Un grup de femei (tot femeile !) din colonia uruguayană au avut proasta inspiraţie să parcurgă stradele cu un steag Uruguayan cântând imnuri patriotice. Argentinienii le-au atacat, aruncând cu pietre în ele.

Deşi competiţiunea a avut success sportiv, dar mai ales material, nu se poate spune că a fost adevărata expresie a footbalului mondial. Nu au participat cele mai tari ţări în football, care-ar fi dat de sigur cu totul alt aspect campionatului dela Montevideo. Anglia se complace în exclusivismul ei insular. Ţările centrale (Austria, Ungaria şi Cehoslovacia) s’au declarat contra acestui campionat, iar Italia şi Spania n ’au voit să participe decât dacă li se depune înainte spezele, la o bancă. Organizatorii au refuzat şi cele două ţări nu s’au deplasat. Se pare c’au avut toată dreptatea.

După ştirile pe care le-am primit, organizatorii uruguayeni, cu tot succesul material, au refuzat să plătească României suma contractată, aşa încât expediţia română nu numai că nu se întoarce cu câteva sute de mii de lei economii, după cum plănuia, ci se pare că va avea nevoie de bani din ţară, ca să poată ajunge pe coastele Mării Negre.

Aşa cum se prezintă chestiunea ar putea, da naştere la un conflict ...diplomatic. In orice caz Uruguay nu va maiputea organiza nici când campionate internaţionale.”

(“Realitatea ilustrată”– 14 august 1930)


Lotul României la CM 1930:

Samuel Zauber (portar); Ion Lăpuşneanu (portar); Ştefan Barbu; Rudolf Burger; Iosif Czako; Adalbert Deşu; Alfred Eisenbeisser;  Nicolae Kovacs; Ladislau Raffinsky ; Corneliu Robe ;Constantin Stanciu; Adalbert Steiner; Ilie Subăşeanu; Emerich Vogl; Rudolf Wetzer.



Surse: articolele din revista “Realitatea ilustrată” (numerele din 27 iulie și 14 august 1930) semnate O. Kendler răsfoite înBiblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" Cluj-Napoca

deieri-deazi.blogspot.com

Jean Moscopol

Economia legionara

$
0
0



Economia legionara, o alternativa la sistemul actual capitalist

autor: FrontPress 
Multă vreme, în cercurile radicale, din cauza unui dispreț legitim față de bani, a vorbi despre chestiuni financiare sau a evoca mijloacele economice pentru susținerea Cauzei și a celor care luptă pentru ea, a fost considerată o preocupare rușinoasă și condamnabilă.
Cu toate acestea proiectele noastre, acțiunile noastre, luptele noastre necesită bani pentru a putea fi realizate și pentru a fi durabile. Dar mai ales, mai presus de toate, libertatea și independența noastră vis a vis de sistem necesită o autonomie financiară. Doar aşa se va putea realiza o adevărată ruptură de ordinea burgheză a cărei principală putere e dată de subjugarea economică a indivizilor prin muncă salariată, credite, datorii, teamă de șomaj.
Acesta este motivul pentru care construirea unei economii militante, solidare, nespeculative, locale și etice este un imperativ fundamental pentru legionarii din al treilea mileniu.
Banul nu este ochiul dracului, desigur cu condiția că își menține un rol subordonat, strict funcțional şi că nu devine un scop în sine. Banul este un instrument, un servitor care trebuie să rămână la locul lui, dar care în acelaşi timp este indispensabil.
Primul care a introdus această necesitate e fără dubiu Corneliu Zelea Codreanu, arhanghelul fulgerător, care a teoretizat și pus în practică „economia legionară”. Economia Legionară, încredințată cu furnizarea de combustibil pentru lupta politică, poate fi rezumată pe scurt după cum urmează: păstrarea banilor în comunitatea noastră militantă, acumularea treptată de capital, înființarea de rețele economice paralele, autofinațarea proiectelor noastre, garantarea siguranței financiare a activiştilor noștri, crearea unor locuri de muncă proprii în cadrul mișcării noastre, pentru a nu fi nevoie de a răspunde în fața nimănui și mai ales în faţa dușmanilor noștri. Totul are ca scop instaurarea unei adevărate autogestiuni militante. În sinteză, acest sistem constă practic în reinvestirea în circuitul militant a posibilității economice maxime a fiecărui membru în parte.
Locul unde merg să mănânc, unde merg să beau cu prietenii, locul de unde mă îmbrac sau de unde îmi cumpăr cărți și discuri, locul unde îmi petrec sfârșitul de săptămână, meșterul căruia îi comand o lucrare, persoana la care am datorii sau de la care împrumut bani, toate aceastea nu trebuie să fie chestiuni indiferente, lăsate la voia întâmplării, ci dimpotrivă, ele sunt acțiunile ce ţin de militantismul de zi cu zi. Acesta trebuie să fie canalizat permanent înspre efortul de a favoriza ieşirea la suprafaţă a acestei „economii legionare”. Fiecare act al nostru de cumpărare, fiecare act economic, este şi un act politic. Pentru a rezuma aceste acțiuni la rigoarea ideologică cea mai pură, este imperativ necesar să privilegiem sistematic camaradul comparativ cu diferitele facilități oferite de sistemul de piață. Astfel vom pune bazele acestei indispensabile „economii legionare”, răspuns concret și comunitar la criza economică și la anomalia socială, fenomene cauzate de liberalismul financiar.
Fragment din conferinţa organizată de italienii de la Casa Pound, deicată economiei legionare. Traducere după Zentropa de Stefan Caliman. Corectură şi adaptare suplimentară FrontPress.ro

Un banc...

$
0
0



Vine Ion acasă de la oraş şi zice către Maria, hotărît:
- Marie, stinge lumina, trage perdelele şi în pat iute.
- Mă Ioane, da' mai am de lucru.
- Dac-am zis, am zis!
Vede Maria că n-are încotro, se conformeaza. Se pune şi Ion în pat, trage plapuma peste ei şi zice:
- No, acum Marie, să-ţi arăt ce ceas cu fosfor mi-am cumpărat!

Alexe Pocol

$
0
0


Alexe Pocol – magnatul băimărean al aurului


Alexe Pocol
magnatul băimărean al aurului 
Puţină lume mai ştie azi că unul dintre marii magnaţii ai aurului românesc a fost un băimărean : Alexe Pocol. Viaţa acestui om a fost cu adevărat  “o poveste”. S-a născut la Lozna ( astăzi în judeţul Sălaj ) fiind fiul unui cântăreţ bisericesc. A studiat la Gherla şi la Blaj şi, după terminarea studiilor, a fost numit învăţător la Baia Mare.
Aici, a încercat să-şi completezeze veniturile modeste din învăţămănt investind în minerit. Şi-a început căutările într-o mină părăsita din Valea Borcutului – localitate din apropierea oraşului Baia Mare. Iată cum povesteşte Alexe Pocol această perioadă, reporterului “Realităţii ilustrate”  Al. Bogdan, care l-a intervievat în anul 1933:

  


PRIMUL BULGĂRE DE AUR

Ne povesteşte, foarte emoţionat, cum într’o bună zi, disperat de atâta nenoroc, a

chemat la sine pe lucrători şi le-a spus:

—Măi băieţi, eu nu mai am bani ca să continui lucrările. Nu vreau să vă fur munca voastră. Duceţi-vă sănătoşi, iată vă plătesc ce mi-aţi lucrat până acum, şi să vă dea Dumnezeu noroc.

Ţăranii însă îl iubeau, fiindcă era, ca şi acum, un om a cărui bunătate te cucereşte în dată. Ei au refuzat să plece şi au spus ca renunţă la salarii şi că vor lucra înainte:

 — Să mai lucrăm niţel boerule, că trebue să găsim aur. Dumnezeu scoate întotdeauna aurul în calea omului bun. . .

Au convenit să mai lucreze o lună şi într’o zi şeful de lucrări veni agitat să-i spună că au dat peste aur. În adevar, găsiseră în mină un bloc enorm de 75 kgr. aur curat. După aceasta s-au găsit filoane, pe care le-a exploatat timp de ani de zile. Scotea câte 30 -40 care ţărăneşti de aur cu quarţ, pe care-l lucra în şteampuri californiene . Media anuală era un quintal metric de aur pur.

Mina de aur
Într-o mina de aur din Valea Borcutului
De îndată ce a găsit aur în cantitate atât de mare, faima d-lui Pocol s’a dus în toată lumea. Budapesta îl cunoştea ca pe un mare magnat. Ardealul vorbea de faptele lui generoase.”

Imediat după aceea au început să circule legende cu privire descoperirea aurului.Una dintre aceste legende spune că, într’o noapte, soţia lui Alexe Pocol a visat că trebuie să sape pământul într-un anume loc din mină, loc în care va fi găsit aur ; Alexe Pocol s-ar fi luat după acest vis, a căutat şi a găsit locul care semăna cu descrierea soţiei, a pus lucrătorii să sape şi că aşa ar fi  găsit bolovanii enormi de aur.
Cert e însă că Alexe Pocol  devenit unul dintre puţinii miliardari ai vremii. Şi-a permis chiar excentricităţi: şi-a cumpărat o trăsură împărătească trasă de şase telegari pe care o încărca într-un vagon special atunci când pleca la Budapesta, astfel încât , odată ajuns în capitala Ungariei să poată merge cu trăsura de la gară pană la hotel.

Şi-a construi un castel în Valea Borcutului mobilat cu cea mai scumpă mobilă, comandată la Viena şi poleită cu aur extras din minele sale. La fel erau biroul, pendula, fotoliile – toate decorate cu cele două ciocane încucişate – emblema mineritului – şi cu blazonul reprezentănd un leu de aur pe fond albastru – stema familiei Pocol - înobilată de catre Sigismund Bathory.

 Cert este însă că Alexe Pocol a fost şi un mare filantrop al vremii, fiind ctitor de biserici şi unul dintre cei care au sprijinit arta şi literatura românească. O donaţie importantă a sa au fost cele 3,6 kg. de aur din care a fost făcută coroana Reginei Maria. Iată relatarea din interviul acordat “Realităţii ilustrate”:

COROANA REGINEI MARIA


Coroana Reginei Maria
Coroana Reginei Maria
făurită din aurul dăruit de
Alexe Pocol
“ -  Ce cantitate aţi oferit pentru coroana Reginei Maria la încoronare ?

   - 3,600 kgr.

Pe atunci d. Pocol era Senator. Lipsea o coroană pentru Regina Maria, şi nici banii nu erau, ca să se cumpere aurul necesar. Atunci, d. Pocol, scrise o scrisoare vibrantă, ajutat de d. Goga, la Palat. Efectul, în opinia publică, a fost fulminant. D. general Coandă, preşedintele Comisiei Încoronarii primeşte din partea Palatului următoarea scrisoare:

CASA REGELUI

Domnule General,

Spre răspuns la scrisoarea d-stră No. 204 din 5 iulie curent am onoarea a vă comunica, că Maiestatea Sa Regina va autoriza a primi cantitatea necesară de aur făurirei Coroanei Majestăţei Sale şi vă roagă a exprima domnului senator Alexe Pocol, mulţumirile Sale pentru sentimentele sale leale şi delicate pentru Augusta Sa persoană şi pline de devotament pentru Tron şi Ţară.

Ministrul Casei Regale

(ss) N. MIŞU


D. general Coandă scrie atunci d-lui Pocol următoarele rânduri:


PREŞEDINŢIA COMISIUNII

pentru

ORGANIZAREA SERBĂRILOR

ÎNCORONĂRII SUVERANILOR

No. 350

Bucureşti, 193I, luna August, ziua 1

DOMNULE SENATOR,

Aurul ce aţi oferit pentru făurirea Coroanei M. S. Regina - aur scos precum o spuneţi în mod aşa de elocinte, din pântecile munţilor Ardealului liberaţi de oştile româneşti- şi mai cu seamă expresiunea sentimentelor cu cari însoţiţi darul Dv., au mişcat în mod deosebit pe M.S. Regina, care a binevoit să însărcineze pe d. Ministru al Curţii Regale să va mulţumească.

La înaltele mulţumiri regale, Comisiunea încoronării adaogă viile sale felicitări pentru gestul frumos şi patriotic ce aţi făcut.

Preşedinte, GH. COANDĂ ,

Secretar general B. Murgulescu

Domniei-sale Domnului Senator ALEXE POCOL, proprietarul minelor de la Baia Mare

După aceasta, Regina îl primeşte într’o audienţă, şi-i mulţumeşte.

Iar Ionel Brătianu, care prefera „Ardealul fără ardeleni” , a rămas pe ganduri, exclamând:

    Măi Pocol, dacă toţi ardelenii ar fi ca tine !

FALIMENTUL

Castelul din Valea Borcutului - Baia Mare
Vechiul castel construit de Alexe Pocol
în Valea Borcutului - astăzi în ruină
D. Pocol a zidit biserici, a ajutat literatura şi arta românească şi, bucurându-se de un prestigiu deosebit faţă de Unguri, a obţinut multe înlesniri pentru chinuita populaţie ardelenească. În anul 1902 mina lui Pocol dă 4.000 kgr. de aur, care ar avea o valoare de 4 miliarde. Forţat însă în timpul războiului să plaseze trei milioane de coroane în împrumuturi, acesta fu începutul ruinei sale. În timpul războiului, nu mai avu lucrători, nici explozibil. O mină a vândut-o francezilor şi, vorbindu-ne de această despărţire, nababul oftează:

-         Aurul e ca o femeie frumoasa pe care o iubeşti: umbli după ea până te sleeşte şi cazi.

În anul 1933 Alexe Pocol era un om ruinat. Dar era încă un om optimist:

 “  La despărţire, convins, ne invită :

— Vă rog să veniţi la inaugurare, când voi găsi din nou aur.

Şi dansul e sigur că acest eveniment se va produce foarte curând...

— Cât v’ar trebui, ca să reîncepeţi o exploatare intensă ?

— Numai vre-o 12 milioane.

— Ei bine, noroc bun şi aur mult !

— Noroc bun... Dar să veniţi la inaugurare , când voi găsi iar aur, că mă supăr...


Sursa: articolul “ La un magnat al aurului românesc” – semnat Al. Bogdan– apărut în numărul din 31 august 1933 al “Realităţii ilustrate” – răsfoit în Biblioteca Centrală Universitară “Lucian Blaga” Cluj-Napoca
deieri-deazi.blogspot.com

Sionisti ?

$
0
0

Jobbik despre Frontul National din Franta: Un partid de “SIONISTI”

autor: FrontPress29.06.2014

vonaDisesnsiunile dintre naționaliști constituie principala cauză care nu a permis crearea unui grup distinct identitar în Parlamentul European, deși formațiunile mai radicale din diverse state au obținut scoruri record la alegerile din luna mai. După ce Frontul Național, care la europarlamentare s-a clasat pe primul loc în Franța, a exclus orice fel de alianță cu ungurii de la Jobbik sau grecii de la Zorii Aurii, aceste formațiuni fiind considerate prea ”extremiste”, replica nu a întârziat să apară. Vona Gabor, liderul Jobbik, a ținut la rândul lui să se distanțeze de partidele similare din Franța și Austria, considerate ca fiind ”sioniste”.
Frontul Național din Franța și Partidul Libertății din Austria au fost numite joi ca fiind ”sioniste” de către liderul Jobbik, care s-a remarcat printre altele și prin poziții împotriva politicii Israelului în teritoriile ocupate palestiniene și în favoarea cooperării cu statele islamice, precum Iranul. Pe de altă parte, cele două partide vizate caută de ani de zile să scape de eticheta de formațiuni de ”extremă dreapta” și s-au declarat filosemite, abordând mai mult discursuri împotriva imigrației musulmane din Africa și Asia.
”Jobbik nu se aliază din motive financiare cu partide sioniste precum Frontul Național sau Partidul Libertății”, a declarat Vona Gabor într-un interviu pentru ziarul ungar Magyar Hirlap, făcând aluzie la faptul că formarea unui grup parlamentar distinct ar permite o vizibilitate mai mare, dar şi obţinerea unor subvenţii de la Uniunea Europeană.
Liderul maghiar mai este supărat și pe populistul olandez  Geert Wilders, care conduce Partidul Libertății și care s-a remarcat prin atitudini ostile comunității musulmane. În opinia politicianului din Ungaria, olandezul ”ar umili religia”, fiind adeptul secularizării exacerbate și un apărător al homosexualității.
WildersLePen14nov.jpg.crop_displayMarine Le Pen și Geert Wilders
Într-un interviu separat pentru Budapest Times, vicepreședintele Jobbik, Marton Gyongyosi, a declarat că Marine Le Pen, lidera Frontului Național, și aliatul ei olandez Geert Wilders ar fi niște simpli ”liberali” și ”islamofobi”. Deasemenea el a mai spus că politica anti-imigraționistă a celor doi ”are susținerea sioniștilor din Israel”.
Sionismul este un curent politic secular, apărut în secolul al XIX-lea, care avea ca scop principal crearea unui stat evreiesc în Palestina, prin orice mijloace, inclusiv luptă armată. Este confundat adesea cu teritorialismul, curent care propovăduia şi el crearea unui stat evreiesc, dar care nu punea neapărat accentul pe spaţiile arabe din Orientul Apropiat. Sionismul a oferit şi un fundament ideologic creării Israelului, devenind practic doctrina oficială a statului, după cel de al Doilea Război Mondial iar din cauza exceselor sale a devenit tot mai criticat atât de către diverse organitaţii de stânga sau religioase, inclusiv evreieşti, cât şi de populaţia băştinaşă arabă, nevoită să-şi părăsească pământurile natale în urma ocupaţiei militare. Sursa: FrontPress.ro


Un banc....

$
0
0


Doi indragostiti stau pe iarba intr-un parc. Ea delicata si sfioasa, el
nerabdator si incordat. Mereu alti si alti indragostiti vin sa se aseaze pe
iarba. Incepe sa se insereze, iar vantul adie usor aducand aproape miresme de ierburi parfumate...
Ea: Ce mult imi place cum canta greierii!
El: Nu sunt greieri, sunt fermoare.

Katiusa

Extremism

$
0
0

EXTREMISMUL – “DELICT DE OPINIE” sau “VIOLENTA”?

autor: FrontPress29.06.2014

libertateCând vorbim despre extremism şi contracararea lui, e nevoie de definit foarte exact termenii, fără a lăsa loc de înterpretare. De regulă, în dicţionarele explicative prin „extremism” se înţelege „o atitudine radicală şi exagerată”, care au ca finalitate impunerea prin violenţă a ideilor şi programului politic. Elementul cheie, care trebuie să ne atragă atenţie, este – „impunerea prin violenţă”, pentru că este impisibil să determini limita în care o opinie sau atitudine poate fi considerată „exagerată”. Aşadar, extremismul poate deranja doar din momentul în care păşeşte în spaţiul realizării sau intenţia (demonstrată) a realizării unei acţiuni violente. Până la aplicarea forţei, orice fel de extremism este deplin legitim, întrucât se încadrează în conceptul libertăţii opiniei şi libertăţii conştiinţei. Nu sunt un liberal şi nici nu sunt adeptul „libertăţii fără margini”, însă dacă ni se tot vorbeşte că statul nostru ar fi unul „de drept”, atunci logica funcţionăriia acestuia nu trebuie să conţină contradicţii.
Constituţia Republicii Moldova, prin articolul 5(2) , declară că „nici o ideologie nu poate fi instituită ca ideologie oficială a statului”. Acest lucru presupune implicit şi faptul că statul nu poate impune criterii de adevăr în probleme de filosofie sau doctrină politică. Statul nu poate declara o doctrină ca fiind „adevărată”, iar alta „falsă”. Dacă ar face acest lucru, atunci at fi nevoit să-şi asume oficial o ideologie, fapt care e interzis prin constituţie. Statul nu poate fi „anticomunist”, „antiliberal” sau „antifascist”, pentru că în atribuţiile statului întră doar protecţia drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor săi. Statul de drept nu poate reprezenta nici o autoritate morală şi nici cea ştiinţifică. În acest caz, e firesc să ne întrebăm – care este criteriul după care poate fi determinată calitatea de „extremist”?
Există doar un singur criteriu – intenţia de a săvârşi sau realizarea acţiuni violente împotriva drepturilor şi siguranţei cetăţenilor, precum şi siguranţei instituţiilor statului. În restul cazurilor, funcţionează prezumţia nevinovăţiei – până în momentul în care a fost dovedită o crimă, cetăţeanul este considerat nevinovat, indiferent de viziunile sale religioase sau politice, cât de radicale şi extreme nu ar părea acestea. Chiar şi o persoană cu viziuni rasiste, naţional-socialiste sau fasciste nu poate fi considerată implicit vinovată de crimă, din momentul în care nu a fost demonstrată intenţia de a săvârşi o crimă sau o eventuală vinovăţie într-o crimă săvârşită. A invinui un cititor al „Mein Kampf” de intenţia de a săvârşi crime ar fi echivalent cu a învinui o persoană în stare de ebritate de omucidere, doar pentru simplul fapt că a consumat alcool.
În acest context, utilizarea unor termeni ideologici, interzicerea unor simboluri religioase în norme juridice (cum ar fi cazul legii cu privire la contracararea activităţii extremiste) devine total inoportună, întrucât contrazice un şir de principii fundamentale ale Constituţiei şi normelor internaţionale.
falun_gongCaricatural este cazul recunoaşterii organizaţiei neguvernamentale „Falun Dafa” drept „organizaţiei extremistă” doar pentru faptul că simbolul acesteia este asemănător cu svastica utilizată şi de naţional-socialiştii din perioada lui Hitler. E interesant faptul că în acelaşi timp legea nu interzice utilizarea simbolurilor altor mişcări radicale de dreapta din Europa din anii 30-40, cum ar fi fasciştii sau falangiştii.
Atrageţi, vă rog, atenţia la fragmentul care califică extremismul drept „propagarea exclusivismului, superiorităţii sau a inferiorităţii cetăţenilor după criteriul atitudinii lor faţă de religie sau după criteriul rasei, naţionalităţii, originii etnice, limbii, religiei, sexului, opiniei, apartenenţei politice, averii sau originii sociale”. Din start, aici norma încalcă dreptul la conştiinţa religioasă, pentru că fundamentul oricărei credinţe religioase presupune exclusivism. Celelalte criterii – „sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială”, par şi mai nostime şi lipsite de sens, pentru că ar presupune catalogarea tuturor cetăţenilor moldoveni drept „extremişti”. Adică, extremist poate fi considerat cel care crede că femeia este inferioară bărbatului sau acele femei care cred că femeia este superioasă bărbatului; extremişti ar fi cei care cred că evoluţioniştii sunt proşti, extremişti ar fi şi cei care cred că creaţioniştii sunt retardaţi; extremişti sunt cei care cred că adepţii PCRM sunt înapoiaţi, extremişti sunt cei care cred că liberalii sunt cretini; potrivit aceleaşi legi, extremişti sunt cei care urăsc oligarhii şi extremişti sunt cei care dispreţuiesc săracii. Totuşi, de ce statul ar fi cel care ar aprecia cine are dreptate şi cine nu?
Dacă respectăm buchia legii, nici chiar pledarea pentru desfiinţarea Republicii Moldova stat sau separarea unei regiuni a ţării nu cade sub incidenţa „extremismului” atât timp cât aceste lucruri sunt făcute pe cale paşnică. Articolul 142(1) din Constituţie prevede faptul că „dispoziţiile privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului, pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majorităţii cetăţenilor înscrişi în listele electorale”. Astfel, însăşi legea fundamentală a statului presupune posibilitatea lichidării statului sau divizării lui prin metode paşnice – pe calea referendumului naţional, care implică şi dreptul la agitaţie în favoarea sau defavoarea unei probleme puse la vot.
Dacă limităm extremismul la violenţă fizică sau verbală, atunci existenţa legii cu privire la contracararea activităţii extremiste este lipsită de sens, întrucât Codul Penal deja conţine prevederi necesare (inclusiv de ceea ce ţine de siguranţa vieţii şi sănătăţii cetăţenilor şi siguranţa naţională) şi necesită o cât mai grabnică abrogare.
Cum rămâne, totuşi, lupta cu potenţialele pericole la integritatea statului şi siguranţa naţională? Foarte scurt – consolidarea încrederii în instituţiile statului şi asigurarea bunei funcţionări a organelor de forţă –iată care sunt cele două elemente care previn orice activităţi cu caracter extremist. Dacă acest minim necesar nu este îndeplinit, atunci orice vânătoare împotriva celor „incorecţi politic” nu va face decât să adâncească societatea şi mai mult într-o mocirlă a unei crize continue. De Octavian Racu



Cenzurat

$
0
0



Mihai Eminescu si Ion Creanga, interzisi minorilor




Click pentru a mari

"În 1877, Ion Creangă citea "Povestea p..."în faţa unor oameni instruiţi, politicieni şi literaţi, şi atunci starea a fost una de voie bună, banchet, bucurie. De ce azi nu am putea citi în public poeme care conţin expresii licenţioase scrise de Eminescu?", s-a întrebat retoric Nicolae Ţone, directorul Editurii Vinea. Zis şi făcut!
Într-unul din localurile subterane din buricul Bucureştiului, Ţone a încercat să demonstreze, săptămâna trecută, că poetul avea dreptate: urechile românilor nu s-au plecat ruşinate la auzul versurilor mustind de dorinţă carnală şi de cuvinte obscene, necenzurate însă de data aceasta.
Fără perdea
Timp de mai bine de o oră, versuri şi cugetări aşternute pe hârtie de Eminescu între 1871 şi 1882, catalogate drept obscene ori licenţioase şi ascunse sau cel puţin cenzurate până acum, s-au împrăştiat fără perdea printre cei peste 100 de ascultători. 
l"Ah cum nu-i aicea nime
Să mă scap de mâncărime
Să storc boţul între craci
Să-i sug măduva din saci"
l"Punctul de gravitaţie al iubirii e în inimă. Când p... se scoală, punctul de gravitaţie se mută în alt loc".
l"F... o muiere, comunici direcţia ta de mişcare în infinit. Nemurirea ta consistă în viaţa şi figurile de procreaţiune a copiilor tăi".
l"P... 'naintează cum se mişcă două puncteîn sens invers. Înaintând în sus, retragereîn jos. Şira spinării - mişcare în sus a punctului de gravitaţie. Picioarele corespund cu rădăcinile copacilor. P... - cu ciotul de unire. Nada curului - punctul unde se uneşte rădăcina cu trunchiul".

"Faptul că Eminescu a scris astfel de versuri nu i-a scandalizat pe cei prezenţi, nu ne-au înjurat, nu au aruncat cu scaune. A ieşit ca un banchet al poeziei, după modelul Junimii", a constatat, la finalul întrunirii, Nicolae Ţone.
Click pentru a mari
"Eminescu interzis minorilor". Incitant, nu? Asta şi-au zis şi tinerii care s-au înghesuit joia trecută, pe înserate, într-unul din localurile subterane din buricul Bucureştiului - Club A. Peste 100 de oameni s-au strâns pentru a asculta poezii mai puţin cunoscute din opera lui Mihai Eminescu
Cenzurat
Că Eminescu şi-a înmuiat peniţa în cerneală pentru a crea versuri şi proză licenţioase ştiu mulţi. Până acum, însă, textele cu caracter obscen ale "Luceafărului" nu au văzut lumina tiparului în adevărata lor "splendoare". Multe dintre ele sunt găzduite de volumul de opere ale marelui poet, "Opere XV" - Bucureşti, Editura Academiei Române, 1993 - însă cu prescurtările de rigoare, în timp ce altele au fost lăsate în afara volumului de teama de a nu "răni" prea tare ochiul cititorului.
Un volum obscen?
Cu toate acestea, Eminescu a scris şi aşa ceva. E bine sau nu ca aceste opere să ajungă în biblioteca românilor? Întrebarea aceasta îi macină de ani de zile pe oamenii de cultură, dar până acum nici o editură nu s-a încumetat să adune aceste texte într-un volum. O iniţiativă de acest gen aparţine directorul editurii Vinea. "Ideea unui volum este doar la stadiul de intenţie la acest moment. Cert e, oricum, că Eminescu rămâne la fel de mare şi dacă sunt făcute publice sau nu aceste poezii", consideră Nicolae Ţone.
Copii ale manuscriselor eminesciene de unde au fost selectate aceste versuri se află în colecţia Editurii Vinea. Ţone spune că a intrat în posesia lor în anul 2000, printr-o donaţie: Ion C. Rogojanu, cel care a donat şi Bibliotecii Judeţene din Botoşani un valoros fond de carte Eminescu, în mare parte format din ediţii critice, a oferit editurii sale aceste copii. Editorii au studiat atent textele, chiar le-au grupat într-o ediţie, dar nu le-au scos încă pe piaţă.
Click pentru a mari
Mihai Eminescu
Descoperire întâmplătoare
Nicolae Ţone nu a făcut însă cunoştinţă cu textele licenţioase marca Eminescu, pentru prima dată, în 2000. "Înainte de '89, am avut norocul să fiu printre puţinii români care au avut acces la toate manuscrisele şi caietele lui Eminescu, la Biblioteca Academiei. Pe vremea aceea, documentam un articol jurnalistic şi am dat întâmplător peste poeziile pe care le-am prezentat şi acum", povesteşte el.
Cu toate acestea, pentru el, poetul Eminescu rămâne un autor cu adevărat exponenţial. Şi, chiar dacă a "degustat"şi aceste poeme licenţioase, rămâne în continuare îndrăgostit tot de "Oda în metru antic". Fiindcă, nu-i aşa?, fustangiul nepereche nu-l va egala nicicând pe poetul nepereche...
Click pentru a mari

Literatură deocheată
Printre scriitorii români care s-au remarcat de-a lungul timpului prin opere considerate "obscene" de opinia publică se numără şi Geo Bogza, Ion Creangă (foto), Anton Pann sau Tudor Arghezi.
l Scriitorul Geo Bogza a fost arestat de două ori, cu acuzaţia de atentat la bunele moravuri, pentru volumul "Poemul invectivă".
"Joc singur noaptea - Şi cânt / Şi, ca pe un complice de crime îmi privesc sexul, sălbatic în erecţie; / El va trece prin pulpele tale suave şi va lăsa urme de nedescris"(Versuri din poemul "Prefaţă la un roman de dragoste")
lIon Creangă  - "Povestea p..."
"Când a auzit baba de p..., i-a zvâcnit inima... căci îi curgea ochii după dânsele, când le vedea aşa de zdravene şi de bârzoete..."
"Strâmtă-n p..., tare-n şele, / Crâşcă p... din măsele/ Că-i cam iute la oţele!"
"Povestea p..." - varianta Eminescu
"Povestea p..." scrisă de Creangă a devenit celebră printre români după 1989. Puţini ştiu, însă, că şi Eminescu, inspirat poate de prietenul său, a compus o povestioară asemănătoare, în versuri. De câteva luni, o variantă necenzurată a acestei poveşti circulă şi pe Internet.
"Nu te las fetiţo, te mai f... un pic
C-a s-o simţi intrată până la buric
Acum saltă curu'şi te încovoaie -
Ca să intre p..., până şi cu coaie.
Stai fetiţa taicăi, dar rabdă o clipă,
Nu mişca din cur, simt că mă furnică.
Prea te-ndeşi în p..., dă din cur uşor
Ţine p...-n p..., nu mişca că mor
Simt că mă furnică; of, m-am slobozit!"
Dejecţii intelectuale?
Printre cei prezenţi la lectura publică a textelor licenţioase din opera lui Eminescu s-au aflat şi contestatari ai unor expuneri de acest gen. Este cazul profesorului de limba română, poetul Adrian Gavrilă: "Nu spun că astfel de acţiuni sunt neavenite, dar dejecţiile intelectuale e bine să le evităm pentru a putea să rămânem măcar ipotetic frumoşi".
http://old.bihoreanul.ro/

Adios Muchachos

Chisinau

$
0
0

Chisinau: Mars in memoria victimelor ocupatiei sovietice (FOTO+VIDEO)

autor: Nationalist29.06.2014

000Sâmbătă, 28 iunie, sute de unioniști au ieșit pe străzile Chișinăului pentru a comemora victimele ocupației sovietice. Ca și în anii precedenți, Consiliul Unirii, în special Partidul Național Liberal, Asociația Veteranilor războiului din Transnistria ”Tiras-Tighina” și Mișcarea Național-Creștină Noua Dreaptă au organizat un marș al Demnității Naționale.
AAMarșul a început de la scuarul Academiei de Științe a Republicii Moldova și a continuat până în scuarul Europei, unde s-a desfășurat un  miting și un concert dedicat evenimentului tragic. Pe parcursul marșului, militanții MNC-ND au dat tonul scandărilor, printre care ”armata rusă afară”, ”România, nu uita, Basarabia-i a ta”, ”Trăiască și florească Moldova, Ardealul și Țara Românească”, dar și unele mai dure la adresa președintelui Federației Ruse, cum ar fi ”Putin poponar” și ”Rusia, nu uita, Basarabia nu e a ta”, ”Ocupanți ați fost, ocupanți veți fi până veți muri, criminalilor” etc.
BBSpecial pentru eveniment, la Chișinău a sosit o delegație din partea Noii Drepte România, în frunte cu liderii filialelor Sibiu, Răzvan-Cătălin Guțiu, și filialei Iași, Sîrbu Costel-Cosmin.
În discursurile sale, liderii unioniști din Basarabia ca Nicolai Dabija, au condamnat ocuparea bolșevică și consecințele acestea, iar Anatol Caraman a vorbit despre tragedia războiului ruso-moldovenesc din 1992, George Buzu a vorbit despre necesitatea implicării tineretului și oratoria faptei de care trebuie să dea dovadă acesta în luptă pentru adevăr, Vitalia Pavlicenco a prezentat declarația-apel al Consiliului Unirii.
CCÎn final, o delegație a Consiliului Unirii, în frunte cu Anatol Revenco și Sergiu Lașcu, au depus o scrisoare deschisă pe numele lui Vladimir Putin la ambasada Federației Ruse din Chișinău. Biroul de Presă al Mișcării Național-Creștine Noua Dreaptă
Citeste si Nationalistii basarabeni ii vor sustine pe liberalii unionisti la alegerile legislative din Republica Moldova
FFGGHHIIJJKKLLMMX1X2X3X4X5X6

Refugiati rusi

$
0
0


Mărturii din infernul roşu: refugiaţi ruşi în Bucureştiul interbelic (I)


Suntem în Bucureştiul anului 1931. Vom merge împreună să ne petrecem seara pe terasa unui restaurant cu specific rusesc. Restaurantul se numeste „La urs”şi este „instalat” pe terasa unui uriaş block-house din Piaţa senatului. Găsim acolo refugiaţi ruşi dansând, cântând sau plângând, „unii pentru bucurii trecătoare, alţii pentru dureri neştiute...”


„Într’o aripă a restaurantului, lumea dansează. În clar-obscurul sălii perechile urmeaza tactul unui jazz discret. Până şi saxofoanele - de obicei atât de stridente- scot glasuri potolite, armonioase, cu un ciudat timbru omenesc. Este un calcul precis de efecte care poartă toată această lume înfierbântată de şampanie, într’un fel de reverie uluitoare... Ochii febrilitând de patimi şi de dorinţi neîmplinite se privesc cu înfrigurare şi aşa cum apar şi dispar în timpul dansului, par jocul ochilor de pisică în întunericul noptii...”

Pare o lume feerică. O lume a pasiunii şi a plăcerilor. Aflăm însă curând că am păşit într’o lume plină de oameni care vorbesc despre fericirea pierdută: e lumea refugiaţilor ruşi din Bucureştiul interbelic. A celor care au reuşit să scape din infernul roşu.


Refugiaţi ruşi în Bucureştiul interbelic
Costeneţki
Avocatul - garderobier
Garderobierul e Costeneţzki e un fost avocat renumit din Kiev. Directorul restaurantului e Vladimir Gerutzki – un fost ofiţer al armatei ţariste.La o masă doi foşti generali din armata rusă, discută cu aprindere chestiuni politice. Bătrânul de la masa vecină a fost unul dintre cei mai bogaţi oameni din Nikolaewski. A trecut într-o noapte Nistrul înot împreună cu cele doua fete ale lui de 5 şi de 6 ani. Soţia, fratele şi cumnaţii i-au fost ucişi într-o noapte de groază. Chelnerul e poate un fost conte rus. Iar cei de aici sunt cei mai fericiţi dintre cei evadaţi din Rusia roşie. „Câţi duci, conţi, prinţi, profesori, avocaţi sau moşieri din Rusia de altă dată nu sunt astăzi decât numai nişte simpli şofeuri, restauratori, dansatori sau lucrători de uzine ? Câte mâini delicate de contese nu spală rufe în foburgurile Parisului, sau la periferiile Berlinului ? Câte figuri glorioase ale vechei Rusii nu cerşesc în trista lor pribegie ? ”


Vom desluşii - într-o serie de articole - câteva dintre destinele refugiati ruşi aduşi de soartă în Bucureştiul interbelic. Cel care ne deschide drumul în lumea aceasta a disperării este acelaşi reporter Ion Tik pe care îl cunoaştem deja. Să începem cu:


 VLADIMIR GERUŢZKI – FOST OFIŢER AL ARMATEI RUSE

Domnul cu părul argintiu, extrem de amabil, de simpatic, care „primeşte lumea", este directorul restaurantului „La Urs". Se numeşte Vladimir Geruţzki, fost ofiţer în armata rusă. Îl poftesc la masă şi-l rog să îmi spună câte ceva despre refugiaţii ruşi...


-                      Despre refugiaţi ? Alege orice refugiat la întâmplare şi viaţa lui este un roman trăit, plin de peripeţii şi de „întâmplări extraordinare". Fiecare rus îşi are romanul pribegiei sale, plămădit din lacrămi şi amintiri grozave. Ai doar atâtea de auzit...
-                      Mi-ai putea spune poate chiar despre d-ta...


Gerutzki, care nu se aştepta la o asemenea propunere, avu un moment de ezitare; apoi, pentru a-mi satisface dorinţa, începu să-mi povestească.


Refugiaţi ruşi în Bucureştiul interbelic
Vladimir Geruţzchi
povestindu-şi drama
-          Am fost ofiţer activ în armata rusă, la Petrograd. Mi-am petrecut tinereţea în capitala Rusiei, unde mi-am făcut studiile. Trăiam liniştit fără să cunosc alta decât îndatoririle mele ostăşeşti. A venit războiul. Am luptat cum au luptat toţi bunii ruşi care iubeau ţara. A intervenit revoluţia - balaurul care şi-a înghiţit proprii copii. A venit a doua revoluţie, mai profundă şi mai grozavă. Cine le-a văzut şi le-a trăit pe amândouă îşi poate da seama de ce'nseamnă schimbare de regim politic... Am luptat în urmă în armata lui Vranghel, ca ofiţer, cu conştiinţa împăcată că îmi fac datoria. Ce am paţit în acest interval şi ce am suferit noi cari luptam pentru o idee, nu-ţi voi povesti, pentru că ar fi să-ţi răpesc o noapte întreagă...


Gerutzki  se opri un moment şi îşi trecu mâna pe frunte, ca şi când ar fi vrut să-şi aducă aminte de lucruri depărtate...

PE UN GER CUMPLIT  DE - 23°


– Dacă viaţa pentru mine nu mai cântărea nimic, soarta familiei mele mă chinuia amarnic. Soţia mea născuse un copil şi aşa cum era fără hrană şi fără adăpost, într'o noapte de iarnă a trebuit să fugă pe jos de frica morţii, care o ameninţa la tot pasul... Închipueşte-ţi o femeie purtând la sân un prunc de-abea născut, fugind în toiul iernii, pe un ger cumplit de  -23°, pe drumurile însângerate din Sfânta Rusie spre graniţa pe care n'o văzuse niciodată. Înebunită de groază, soţia urma acel drum al morţii rămas de pomină, pe care l-au urmat atâtea mii şi sute de mii de ruşi, alungaţi de furia luptelor şi a măcelurilor fără nume. N'a murit îngheţată de frig, nici ea nici pruncul, printr’o minune dumnezeiască.

Într'un târziu, după un lung sir de ani, i-am revăzut pe pământ străin. Îi credeam morţi. Îi socoteam adormiţi pe câmpia largă a Rusiei însângerate, adormiţi pentru totdeauna alături de fraţii lor care au plătit cu viaţa evenimentele din ultimii ani. Soţia mea mi-a povestit marşul mortii, în iarna cumplită a anului 1920, marşul pe care nici o minte omenească nu şi-l poate imagina:
Ţineam tot timpul copilul la sân pentru a-i da ceva din căldura trupului meu şi lihnită de foame cum eram, n'aveam nici pic de lapte. Mergeam zile şi săptămâni dearândul pe jos, pe jumătate îngheţată de frig, printre ruinele Rusiei. Odată, am căzut în nesimţire cu copil cu tot, la marginea unui sat care era în flăcări. M'am pomenit după două zile adăpostită între pereţii unei locuinţe pe jumătate dărâmata, încălzindu-mă la cărbunii rătăciţi în cenuşa casei incendiate. O bătrână, „nebuna satului",  mă îngrijea veghind la căpătâiul meu. Era singura supravieţuitoare de prin partea locului care mi-a putut da o mână de ajutor... Am ajuns în cele din urma la graniţă şi de acolo, cu sprijinul oamenilor milostivi am scăpat din marele infern".

VAPORUL MORŢII

Gerutzki îmi povesti apoi cum a luptat în armata lui Vranghel, şi cum, în cele din urmă, a trebuit să se refugieze cu ultimul vapor care mai putea pleca din apele sovietice. Lupta celor ce voiau să-şi salveze viaţa agătându-se de vaporul care urma să-i transporte în altă ţară a fost groaznică. Vaporul era supraîncărcat şi oamenii stăteau, claie peste grămadă. Pe mal era un furnicar de oameni intelectuali, nobili, burghezi, funcţionari, cari încercau să ia cu asalt vaporul, singura salvare. Femei, copii, bătrâni învinşi în lupta de a putea ajunge la vapor, ţipau îngrozitor. Mulţi s'au înecat în mare, încercând să înnoate până la vapor, sau căzând de pe scările lui, în lupta cu cei cari încercau să le ia locul. A fost o luptă pe viaţă şi pe moarte, care s'a sfârşit prin plecarea vaporului şi printr'un mare număr de oameni înecaţi... A fost - cum i s'a spus în urmă - vaporul morţii care a salvat viaţa unora distrugând pe a altora.

UN OFIŢER AJUNS BIRJAR, GRĂDINAR, PORTAR DE HOTEL

Tersasa "La urs" din Piata Senatului
Refugiaţi ruşi la o masă
de pe terasa "La urs"
În pribegie, am făcut de toate. Am fost, rând pe rând, birjar, grădinar, portar de hotel, slujbaş la compania de vagon-lits. Ce nu face omul pentru a-şi câştiga cinstit bucata de pâine ! Ţi se pare ciudat ca un om care se bucura de o situaţiune destul de bună la Petrograd să fie birjar la Bucureşti. Dar aşa este. Le-am încercat pe toate cu speranţa că într'o zi lucrurile se vor schimba sau că voiu putea găsi o ocupaţie corespunzătoare aptitudinilor şi cunoştinţelor mele. Au trecut ani după ani, şi lucrurile nu s'au îndreptat. Am rămas în cele din urmă, în comerţ, în acest post unde conduc treburile restaurantului, proprietatea d-lor Iohana şi Gilis, deasemeni doi refugiaţi.


-                      Totuşi, schimbarea de îndeletniciri, în lupta pentru existenţă, trebuie să fie până la un punct, destul de interesantă.

-                      Într’adevăr schimbarea de îndeletniciri – spuse Geruţzki - este până la un punct un sport plăcut atunci când ai existenţa asigurată. Dar, când n'o ai şi eşti nevoit să munceşti orice şi oriunde, duci viaţa de câine pe oare o duc toţi pribegii…”

Sursa: articololele din seria „Sus pe terasa Ursului – din tragediile refugiaţilor ruşi” – semnata Ion Tik – publicate în „Ilustraţiunea română– numerele din 1 şi 8 ianuarie 1931-  citite în Biblioteca Digitală a Municipiului Bucureşti.deieri-deazi.blogspot.com


Violente

$
0
0

Violente magrebiene in orasele din Franta. Frontul National cere anularea legii care permite dubla cetatenie

autor: FrontPress30.06.2014

musulmani frantaSăptămâna trecută, după ce Algeria a eliminat Rusia la Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia, trecând de faza grupelor, suporterii originari din nordul Africii au ieșit pe străzile marilor orașe din Franța să sărbătorească. Nu puține au fost locurile unde petrecerile au degenerat în conflicte cu forțele de ordine. În urma violențelor, Marine Le Pen, lidera partidului anti-imigraționist Frontul Național, a declarat că haosul a fost cauzat de politicile prea tolerante în privința străinilor.
”Ceea ce s-a întâmplat demonstrează eșecul politicilor în privința imigrației în țara noastră și refuzul asimilării multor persoane care au dublă cetățenie”, a declarat duminică Marine Le Pen. ”Aceștia ar trebui să aleagă: ori sunt algerieni ori sunt francezi. Ori marocani, ori francezi. Nu pot fi ambele”, a concluzionat aceasta într-o intervenție televizată.
După calificarea Algeriei, în marile orașe, în special în Paris, Marsilia și Lyon, imigranții cu descendență algeriană s-au confruntat în noaptea de joi spre vineri cu forțele de ordine.
lyon02_2958435bMilioane de imigranți musulmani din Africa de Nord trăiesc în Franța, mulți păstrându-și și cetățenia țării de origine. Lidera Frontului Național, partid care s-a clasat pe primul loc la alegerile europarlamentare din luna mai, a precizat că nu mai puțin de 800.000 de algerieni care trăiesc în Franța s-au înregistrat pentru a vota la scrutinul prezidențial din țara natală.
”Nici o altă țară din lume nu ar tolera ceea ce se întâmplă la noi. Statul ar trebui să acționeze, să stopeze imigrația și să anuleze principiul dublei cetățenii”, a mai declarat Marine Le Pen. Sursa: FrontPress.ro

BBC

$
0
0


Secesionistii scotieni au protestat impotriva postului BBC si au cerut din nou independenta

autor: FrontPress01.07.2014
scotia BBCPeste 2.000 de persoane au demonstrat duminică în fața sediului din Scoția al postului britanic BBC pentru a protesta față de lipsa de imparțialitate a jurnaliștilor, care ar face campanie împotriva votului pentru independența țării față de Londra la referendumul programat pentru această toamnă.
Manifestația din Glasgow a fost organizată de cei care vor vota ”DA” pentru independență, aceștia fiind supărați că postul public, finanțat de la bugetul de stat, a încălcat etica profesională și nu păstrează echidistanța în abordările legate de referendum.
 
O demonstrație similară, dar de dimensiuni mai mici, a mai avut loc și acum patru săptămâni.
După un referendum desfăşurat în 1997, Scoţia se bucură de o autonomie extinsă în cadrul Regatului Unit, care mai cuprinde Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord. Parlamentul său are în prezent competenţe în educaţie, sănătate, mediu şi justiţie, în timp ce problemele apărării şi politicii externe sunt controlate de Londra.
Cu toate acestea, în luna septembrie va fi organizat un nou referendum care vizează independenţa totală faţă de Marea Britanie. Londra se pronunţă categoric împotrivă şi ameninţă Edinburgh-ul cu tot felul de restricţii politice și economice. Sursa:FrontPress.ro

Iancu de Hunedoara

$
0
0

Iancu de Hunedoara, omagiat in Timisoara

autor: FrontPress02.07.2014

iancu de hunedoaraLa cea de-a XLII-a ediție a “Serii Bănățene” va fi omagiată personalitatea unuia dintre cei mai destoinici apărători ai creștinătății din veacul al XV-lea din acest colț de Europă: Iancu de Hunedoara. Invitații evenimentului cultural-identitar vor fi istoricul Ioan Hațegan și Sergiu Galiș de la Radio Timișoara. Tema prezentată este “Cel mai destoinic comite – Ioan Huniade, scutul creștinătății”.
Evenimentul va avea loc miercuri, cu începere de la ora 19.30, în berăria Bierhaus, de pe strada Emanoil Ungureanu nr.15. Intrarea este liberă.
Etnic român, Ioan de Hunedoara (Ioan Huniade, Ioan Corvin sau mult mai cunoscut ca Iancu de Hunedoara) a fost Comite de Timisoara, Ban al Severinului din 1438, Voievod al Transilvaniei între 1441-1456 și Regent al Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin.
“Sara Bănăţană” este un eveniment care are loc lunar şi la care au fost invitaţi de-a lungul timpului scriitori, arhitecţi, oameni de cultură, politicieni, junalişti, oameni de afaceri, muzicieni sau simpli iubitori ai Banatului. Organizatorii sunt şi fondatorii Ligii Bănăţene. Sursa: FrontPress.ro
10497135_677913148957978_2458217008125359794_o

Origini

$
0
0

“Cento Giorni a Palermo” – un film despre originile mafiote ale politicii occidentale

autor: FrontPress02.07.2014

filmPentru majoritatea românilor arestarea fostului preşedinte al Franţei a căzut ca o bombă mediatică. Nicolas Sarkozy a fost reţinut pentru trafic de influenţă şi finanţarea ilegală a campaniei sale prezidenţiale din 2007, conexată cu un dosar despre o şpagă primită de la dictatorul libian Gadaffi. Multă lume se miră că s-a ajuns în democratica Franţă ca sferele cele mai înalte ale puterii să fie atinse de corupţie. Nimic nou sub soare. Corupţia de stat a devenit emblematică pentru statele europene, nu de azi de ieri, ci de vreo 50 de ani.
Întâmplător am vizionat recent celebrul film italian „Cento Giorni a Palermo” de Giuseppe Ferrara, cu actorul Lino Ventura într-un superb rol, interpretând pe generalul Carlo Alberto dalla Chiesa asasinat de Cosa Nostra în 3 septembrie 1982, la Palermo. Filmul surprinde genial ultimele o sută de zile ale generalului de carabinieri Carlo Alberto dalla Chesa, numit prefect de Palermo, pentru a combate mafia din Sicilia, care asasinase zeci de magistraţi şi poliţişti ce luptau împotriva crimei organizate. Filmul lui Giuseppe Ferrara e realizat în 1984, la doi ani de la asasinarea generalului în plină stradă, în Lancia personală împreună cu tânăra soţie şi garda de corp, cu o mitralieră Kalasnicov, de către un grup de motociclişti ai mafiei. Când Giuseppe Ferrara a realizat filmul, cei care ordonaseră asasinarea generalului la Palermo, pentru că le stricau afacerile cu droguri şi prostituţie în Italia şi SUA, nu fuseseră arestaţi şi nu se cunoşteau de altfel nivelul de corupţie la cel mai înalt nivel în statul italian. Cu toate acestea regizorul Giuseppe Ferrara surprinde în film putreda societate italiană şi sugerează că Cosa Nostra erau pe o mână cu structurile statului şi guvernul italian. Dovezi nu avea regizorul, dar intuia că în spatele asasinării carabinierilor şi magistraţilor stăteau forţe mafiote oculte pe o mână cu politicienii de la Roma, pe care îi finanţau şi le subvenţionau campaniile electorale. De fapt, când premierul italian şi ministrul de interne promovau un magistrat sau general de carabinieri la Palermo, îl trimiteau la moarte sigură pentru că era incomod afacerilor veroase ale clasei politice de la Roma. Atunci, generalii şi magistraţii care cădeau răpuşi de gloanţe, nu realizau ce li se întâmplă. Ei mureau seceraţi de gloanţe pe stradă, fără să -şi dea seama că erau victime ale guvernului italian corupt care făcea afaceri cu Cosa Nostra.
679336f694cc4b27ed0d1663762817f9Magistraţii italieni nu cunoşteau implicaţiile mafiei la cel mai înalt nivel în statul italian. Abia după 1990 cu operaţiunea „Mâini curate”, odată cu căderea comunismului şi creşterea interesului american de a înfrânge mafia, mâna justiţiei a ajuns la capii fărădelegilor din Italia: foştii premieri corupţi creştin-democratul Giulio Andreotti şi socialistul Benito Craxi, fost prieten cu Ceauşescu. Ei au fost inculpaţi de justiţia italiană în 1993, iar Benito Craxi fuge în Tunisia, unde şi moare în anul 2000 fără să fie extrădat de dictatorul Ben Ali. În realitate generalul Carlo Alberto dalla Chesa avea informaţii despre implicarea premierului Giulio Andreotti în cazul asasinării lui Aldo Moro în complicitate cu mafia. Deci generalul a fost livrat, adică „promovat” la Palermo, pentru a fi asasinat de Cosa Nostra în septembrie 1982.
Şefii mafiei italiene de atunci, care au pus la cale asasinarea generalului de carabinieri, au fost Totò Riina, Bernardo Provenzano, Michele Greco, Pippo Calò, Bernardo Brusca e Nenè Geraci. O parte dintre aceştia au fost arestaţi de statul italian, când nu mai prezentau niciun pericol pentru autorităţile italiene: Toto Riina prin 1996, iar Bernardo Provenzano în 2006. Credeţi că aceşti şefi mafioţi erau ascunşi în ţări sau insule exotice, Rusia, Indochina, Caraibe sau Santo Domingo. Nu. Ci locuiau bine mersi în satele natale, mergeau la biserică, se spovedeau la preotul catolic, salutau poliţiştii locului, cumpărau de la magazinul sătesc sau beau o bere pe terasa comunală. Ei erau şefii mondiali ai crimei organizate, cu sute de miliarde de dolari avere, locuiau în satul în care s-au născut şi Interpolul, Europolul, poliţia italiană sau CIA nu-i găseau. Şi când i-au arestat erau deja prea bătrâni şi din alt film istoric. Între timp Silvio Berlusconi conducea Italia cu sprijinul Cosa Nostra, conform declaraţiilor unui mafiot pocăit. Acum înţeleg de ce absolut toate filmele italiene despre mafie şi lupta contra acesteia se termină trist ca în filmul „Cento Giorni a Palermo” sau „Caractiţa”, unde comisarul Catani cade răpus de gloanţe. Numai filmele americane manipulează cu un sfârşit fericit, încercând să ne convingă că în societatea occidentală binele învinge răul. Giuseppe Ferrara reuşeşte în „Cento Giorni a Palermo” să intuiască, fără dovezi, acestea vor veni mai târziu după operaţiunea „Mâini curate” din anii 90, că lupta împotriva mafiei nu avea cum să reuşească, pentru că politicienii italieni şi guvernul de la Roma erau pe banii acesteia prin finanţări ilegale electorale, asemenea, mai târziu, în cazul preşedintelui Franţei Nicolas Sarkozy. Generalul Carlo Alberto dalla Chesa a fost intenţionat trimis să moară ucis pe via Isidoro Carini la Palermo. Era un personaj incomod clasei politice.
GeneraleUn lucru interesant mai evidenţiază în film regizorul italian: combinaţia ca liant, dintre mafie şi politicieni, fiind masoneria, o organizaţie pusă să ofere credibilitate şi onorabilitate sistemului politic infracţional din Italia. Giuseppe Ferrara demantelează mitul societăţii occidentale că politica e realizată de politicieni buni, cinstiţi şi corecţi. În realitate orice funcţie publică şi politică se tranzacţionează ca la piaţă conform unor interese economice oculte. Toate aceste filme despre Italia anilor 80 parcă surprind o realitate a României anilor 2000. E adevărat fără împuşcăuri în stradă, în rest aceeaşi piesă cu alţi actori. Totuşi corupţia nu a fost inventată de România şi, încă, nu avem un preşedinte arestat, precum Sarkozy în Franţa. De Ionuţ Ţene – NapocaNews

Franta

$
0
0

Manifestatie identitara in Franta: “Algeria este tara ta? Atunci cara-te inapoi!”

autor: FrontPress02.07.2014

lyonDupă manifestațiile suporterilor algerieni din marile orașe franceze, de după meciurile echipei nord-africane la Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia, au izbucnit aproape mereu confruntări cu forțele de ordine. Ca răspuns, tinerii francezi din Lyon au ținut marți să iasă la rândul lor în stradă, pentru a arăta că încă își pot revendica orașul unde comunitățile de imigranți au format adevărate enclave.
Astfel circa 350 de tineri nativi francezi, suporteri ai cluburilor de fotbal sau activiști ai diverselor organizații naționaliste, au dat curs unui apel lansat online de ”recucerire” a străzilor. Sloganul principal al campaniei a fost ”Algeria este țara ta? Atunci cară-te înapoi!”. Deasemenea a fost afișat la acțiune și mesajul ”Aici suntem în Lyon, nu în Algeria”.
Poliția a intervenit și a reținut pentru scurt timp zeci de persoane, majoritatea de la organizația Generația Identitară, pentru a evita o confruntare cu grupurile de imiganți sau descendenți ai acestora.
Anterior, Marine Le Pen, lidera partidului anti-imigraționist Frontul Național, a declarat săptămâna trecută de violențele dintre suporterii algerieni și poliție au fost cauzate de politicile prea tolerante în privința străinilor.
”Ceea ce s-a întâmplat demonstrează eșecul politicilor în privința imigrației în țara noastră și refuzul asimilării multor persoane care au dublă cetățenie”, a declarat duminică Marine Le Pen. ”Aceștia ar trebui să aleagă: ori sunt algerieni ori sunt francezi. Ori marocani, ori francezi. Nu pot fi ambele”, a concluzionat aceasta într-o intervenție televizată.
lyon02_2958435bMilioane de imigranți musulmani din Africa de Nord trăiesc în Franța, mulți păstrându-și și cetățenia țării de origine. Lidera Frontului Național, partid care s-a clasat pe primul loc la alegerile europarlamentare din luna mai, a precizat că nu mai puțin de 800.000 de algerieni care trăiesc în Franța s-au înregistrat pentru a vota la scrutinul prezidențial din țara natală.
”Nici o altă țară din lume nu ar tolera ceea ce se întâmplă la noi. Statul ar trebui să acționeze, să stopeze imigrația și să anuleze principiul dublei cetățenii”, a mai declarat Marine Le Pen. Sursa: FrontPress.ro

Viewing all 3410 articles
Browse latest View live