100 Ro

Modificarea moralei societăţii româneşti de la începutul secolului XX a fost una spectaculoasă. Dacă la începutul secolului simplu fapt ca o doamnă să se îmbrace cu pantaloni sau să fumeze în public

erau considerate ca fiind extravaganţe indecente, în anii ’30 societatea românească – în special prin generaţiile tinere - adoptase deja tipare noi de comportament, mult mai liberale şi mai lipsite de prejudecăţi. În aceşti ani dezbaterile privind “problema sexualităţii” erau din ce în ce mai prezente în spaţiul public. Aşadar un articol despre nudism şi despre naturism era considerat unul cu totul inofensiv. Ce m-a surprins în acest articol ? Descrierea unei experienţe pariziene precum şi ale unor precepte pe care le consideram proprii perioadei hippie de mai târziu. O să le regăsiţi şi poate că o să vă surprindă şi pe voi:

“ S'a discutat atât de mult în jurul nudismului, încât nimic nu mai e nou şi totul e perimat. S'au format grupuri pro şi contra nudismului şi ca şi orice manifestare la început, nudismul a scandalizat pe unii şi pe alţii. Foarte puţini însă, au văzut lucrurile de aproape. Chestiunea merită să fie aprofundată.

În Germania a fost luată în serios şi am văzut realizari admirabile, în această directie. Buni organizatori, germanii n'au rămas mai prejos nici în convocarea unor întruniri nudiste, într'un cadru cât se poate de adecvat.

În Franţa am văzut ceva foarte primitiv la Marsilia, o mica înjghebare în împrejurimile Nissei şi acum în urmă am fost invitată la “Sărbătoarea Soarelui", la Vilaine. Doctorul Durvile a reuşit să facă ceva foarte frumos în această localitate binecuvântată de Dumnezeu. Sărbătoarea e un mic omagiu adus Soarelui, care ne gratifică din belşug în ziua aceasta. Se dansează sub cerul liber. Se fac tablouri vivante, se formează grupuri plastice, se ridică un imn Soarelui, darnic şi cald, care bronzează trupurile şi întăreşte organismul; care înveseleşte şi luminează feţele cele mai întunecate.

Diferenţa între nudism şi naturism e mică; totuşi există o diferenţă! Nudiştii îşi cultivă mai mult trupul, pe când naturiştii acordă o mare importanţp spiritului. Nici unii nici alţii nu urmăresc un scop erotic. S'ar putea spune chiar că lipsa de pudoare, în viaţa aceasta colectivă, unde falsa ipocrizie a făcut loc francheţei, taie orice apetit sexual. Toţi formează o familie vastă, în care fratele, sora, părinţii şi copiii se arată aşa cum sunt, nedeformaţi de civilizaţie, “făra mănuşi" cum s'ar spune în limba lui Molière.

Intra’devăr, ce poate fi mai frumos ca nudul clasic al femeii, al bărbatului, al copilului? Numai îmbrăcămintea, invenţie drăceasca a croitorilor, perverteşte gândul cel mai curat, deschide orizonturi şi aţâţă poftele.

Nudiştii se prăjesc în soare, fac exerciţii fizice sănătoase, mănâncă cu poftă şi dorm fără vise. La naturişti e altceva.

Frecventez un cerc de naturişti, care au trăit până acum câteva luni într'o mică insulă, în apropiere de Nissa. Şeful grupului, Paul, poartă plete, umblă desculţ, în sandale, cu o toga ţesută de el. E un fel de apostol care predică distrugerea convenţionalismului. Ar vrea să reorganizeze societatea, să desfiinţeze cuvântul. Trăim într'o epocă în care se vorbeşte prea mult.

Acum a pus stăpânire pe un castel părăsit la Meudon şi a adunat în jurul lui un număr destul de impozant de adepţi. Sunt studenţi, funcţionari, muncitori, oameni cu profesii libere, care vin să locuiască în castel, sau se mulţumesc să petreacă numai Duminica în parcul minunat al castelului, să mănânce la masa comună, fără faţă de masă şi fără forme: fructe şi legume, preparate de Paul si de femeia care trăieşte alături de el, fără nici o obligaţie legală şi fără nici un titlu. Femeia aceasta i-a dat şi doi copii: un băiat şi o fată! Ambii cresc, aproape goi, în mijlocul naturii şi se desvoltă intelectualiceşte şi trupeşte, normal, fără nici o influenţă străină. Citesc, fără să fi învăţat la şcoală, cântă, pictează, dansează şi lucrează, ajutând pe părinţii lor la ţesutul pânzelor, la facerea bucatelor şi la tăiatul lemnelor.

Dacă vrei să te recreiezi, cu drept cuvânt, de zgomotul vieţi pariziene, găseşti la Meudon odihna trupului şi a sufletului. În domeniul lui Paul nu trebuie să se găsească urmă de “stârv" cum numeşte el orice vietate ucisă, pentru a umple stomacul. Hrana în castel, e formată din legume crude, sau fierte, din fructe sau orez. Am mâncat adesea din prăjiturile sau bucatele lor şi nu m'am simţit deloc rău. Totul e chestie de obişnuinţă.

În România, în special, avem gusturi pervertite. Ne plac mâncărurile cele mai vătămătoare stomacului, piperate, acre, iuţi şi băuturile tari. 0 cură severă la castelul din Meudon ne-ar desintoxica, pregătindu-ne pentru o bâtrâneţe fără gută, fără dispepsii şi fără arterio-scleroză.”( articolul “Nudism şi naturalism – Aspecte pariziene – Sărbătoarea soarelui” – semnat Sarina Cassvan – publicat în săptămânalul “Ilustraţiunea română” numărul din 19 octombrie 1932 – răsfoit în Biblioteca Digitală a Bucureştilor)

În România gusturile erau încă “pervertite”, dar nu atât de mult pe cât am crede. O să vă ofer în continuare câteva extrase din presa vremii care se refereră la acest “sensibil” subiect:

“Moda picioarelor goale. A început sfioasă. Doar “câteva excentrice" care nu sau sfiit să parcurgă calea Victoriei în numele higienei şi al unui început de nudism care are avantajul ca poate fi tolerat chiar aşa, în combaterea rochilor scurte. Vom avea, aşadar, pe Bulevard, calea Victoriei, Lipscani, Smârdan, o expoziţie permanentă şi ambulantă de picioare groase, slabe, albe, galbene, negre, o infinită gamă care va absorbi atenţia acelora caet până cum admirau faţa sau corpul elegantelor noastre. Un progres au un simptom bolnăvicios?” (“Ilustraţiunea română” – 24 iunie 1931)

“ Techirghiolul se compune din patru plaje, care de care mai frumoase dintre care amintim Plajele Oficiului Naţional de educaţie fizică separate pentru bărbaţi şi femei, unde respectând toate regulele decenţei, se poate practica „nudismul" care a dat rezultate terapeutice atât de cunoscute.”(“Gazeta ilustrată” din luna mai 1934 –articolul “La mare, la Techirghiol” )

“ Dar prietenul meu, surâzând ştrengăreşte,vrea să-mi arate altceva. Într'adevăr la vreo 3—400 m. pe malul Limanului, nămolul probabil că are calităţi miraculoase pentru sănătate.Aici bolnavii şi bolnavele uită să uzeze de îmbrăcăminte, şi aşa, în costumele lui Adam şi Eva, se simt minunat,îmi închipui că nămolul ar putea să le strice costumele de bae, şideaceea, spiritul practic al economiei şterge orice jenă.” ( “Universul literar” din 17 septembrie 1938 - articolul “Vâlcovul - Veneţia României” semnat Serafim Cadan)

deieri-deazi.blogspot.com

Constantin Tănase în...
"Visul lui Tănase"

Constantin Tanăse, regele revistei româneşti, marele decoperitor şi creator de vedete, impresarul impetuos care a adus cel mai mare star al vremii la Bucureşti (pe Josephine Baker în anul 1928) a fost şi... actor de film. A jucat în trei fime: “Peripeţiile călătoriei lui Rigadin de la Paris la Bucureşti” (1924), “Visul lui Tănase” (1932) şi “Răbdare, Tănase” (1943). Din păcate peliculele din anii 1924 si 1943 s-au pierdut. S-au păstrat doar câteva secvenţe din coproducţia româno-germană din anul 1932 - “Visul lui Tănase”.

Interpretând în film cupletul
"C'est la vie în travesti"

Scenele exterioare din acest film au fost filmate în Bucureşti iar scenele din interior au fost transpuse pe celuloid în studiourile Tobis-Melofilm din Berlin, studiouri în care s-a făcut deasemenea montajul şi sonorizarea peliculei. Premiera filmului a avut loc în 11 aprilie 1932 la Cinematograful Regal din Bucureşti. Cu câteva zile înante de premieră Constatin Tănase a acordat un interviu săptămânalului “Ilustraţiunea Română” în care dezvăluie reporterului câte ceva din povestea realizării filmului:

“ Tănase, inepuisabilul Tănase, a turnat la Berlin. 0 veste senzaţională pentru numeroşii admiratori ai minunatului comic, deprinşi să-l vadă descreţind frunţile cu un singur gest, stârnind, cu o singură vorbă, furtuna de râs şi de aplauze !

Tănase pe ecran !

La început am crezut că este o glumă sau - în cel mai bun caz - un simplu proiect, pe cât de laudabil pe atât de interesant; dar întâmplarea a făcut ca însuşi Tănase să-mi confirme faptul drept o realitate.

- Da, am turnat, Mitică. Şi încă cum…

- La Berlin?

- Da, la Berlin. Un film cum îmi place... Un film cu frumoasa Lidia Alexander şi cu minunatul Trantmann, în regia cunoscutului Aldor... Visul lui Tănase! N'ai citit prin gazete ?

- Am citit numai de voiajul lui Tănase la Berlin. Credeam că-i vorba de un vis...

- Ai să vezi! Un vis care te va amuza, cât un cuplet de ale mele - Schlagărele revistelor de succes... Râzi cu poftă şi din belşug: e singurul remediu pe care l-am găsit contra necazurilor. Şi care om n'are astăzi necazuri…

* *

Tănase, în bună dispoziţie ca'ntotdeauna, mi-a povestit, aşa cum numai el ştie să povestească, impresii din Berlin:

- M'a impresionat studio-ul casei Tobis Melofilm unde am turnat. Oameni de isprava - tehnicp neîntrecută. Dacă ar şti spectatorii cât se munceşte într’un studio, cum se lucrează şi ce minuni realizează cinematograful modern, ar iubi şi mai mult ecranul.

Am avut un larg şi preţios concurs din partea tuturor. Am avut şi o surpriză plăcută. Studenţii români actori la Berlin mi-au făcut o entuaziastă primire; m'au îmbrăţişat cu căldura lor tinerească; ba, ceva mai mult, m'au ajutat la filmare, scutindu-mi cheltuiala. În mijlocul lor am petrecut clipe neuitate, retrăind departe de ţară, sufletul studenţimii noastre, pe care îl lubesc atât de mult...

- Ai avut şi dificultăţi ?

- Mai mult sau mai puţin. Pe străzi sau în localuri trebuia să folosim trucuri, pentru că mulţimea curioasă năvălea şi îmi strica scenele. Când vei vedea filmul, îţi vei putea face o idee cam pe unde am umblat în Berlinul atât de impozant şi de fermecător.

Cu tot debutul meu, am regizat şi eu unele scene care au plăcut “maeştrilor"... Îmi reamintesc una care m'a făcut şi pe mine să râd… Trebuia să înscenăm o bătaie. M'am oferit s'o regizez aşa cum ştiu eu... româneşte. Nu le-am putut traduce ce'nseamnă un toc de bătaie; dar le-am arătat... Când mi-am înfipt mâinile în părul bucălat al artistelor, când am început să trântesc şi să lovesc, să fac urât, ca la o bătaie veritabilă, s'au produs momente de panică cum nu cred să se fi produs cândva în vre-un studio. Cum, dintr'o eroare, o replica a fost dată greşit, operatorul ne-a invitat să repetăm scena. Întelegi capul bieţilor artişti... Îngroziţi, au cerut ca Herr Tănase să facă bătaie de studio nu bătaie autentică cum făcusem. Am râs cu poftă, făgăduind că voi fi... ceva mai blând...

- Dar ceva din subiectul visului mi-ai putea spune?

- Imposibil. Surpriză chiar pentru d-ta care te interesezi atât de amabil de debutul meu în film. Pot să te asigur numai că-i extrem de interesant, palpitant, amuzant; de aceea te invit la premiera care va avea loc în curând.”

Constantin Tănase nu a divulgat reporterului subiectul filmului păstrând “surpriza” pentru premiera care urma să aibă loc peste doar câteva zile, aşa că o să vi-l dezvălui eu: filmul este un scheci despre peripeţiile din Berlin ale lui Constantin Tănase, unde este invitat pentru a juca într-un film. Povestea filmului spune că actorul devine un mare star dar că, în toiul aplauzelor de la final, artistul se trezeşte și realizează că totul a fost doar... un vis!

După premiera de la Cinematograful Regal a urmat un lung turneu de prezentare a filmului în toată ţara. În timpul acestui turneu, la finalul filmului, Constantin Tănase apărea “în carne şi oase” pe scenă şi dialoga cu imaginea sa de pe ecran.

Sursa: articolul “Visul lui Tănase” – publicat în “Ilustraţiunea română” – numărul din 30 martie 1932 – răsfoit în Biblioteca Digitală a Bucureştilor

deieri-deazi.blogspot.com