:)))
↧
↧
Inceperea conflagratiei
75 de ani de la inceperea celui De-al Doilea Razb.Mondial
Luni, 1 septembrie, se împlinesc 75 de ani de la începerea celui De-al Doilea Război Mondial, cea mai mare conflagraţie din istoria omenirii. Startul războiului a fost dat de invadarea Poloniei de către Germania nazistă. Polonia a fost atacată apoi, la frontiera de est, de armata sovietică şi ocupată în totalitate în mai puţin de trei săptămâni. Războiul din Europa s-a încheiat pe 9 mai 1945, prin înfrângerea Germaniei naziste.Trupele germane au invadat Polonia pe 1 septembrie 1939, la ora locală 5.45 dimineaţa, fără o declaraţie prealabilă de război.
Atacul a fost pe toate fronturile, terestru, maritim şi aerian. În aceeaşi zi, armata sovietică a atacat graniţa de est a Poloniei. Soarta ţării fusese stabilită cu o săptămână înainte de invazie, prin tratatul Ribentropp-Molotov, prin care Polonia era ştearsă de pe hartă. Unii polonezi care locuiau în apropierea graniţei, îşi amintesc momentele începerii războiului.
↧
:)))
↧
Carnaval
D’ale carnavalului
 |
| Regina Elisabeta în costum de "indiană" |
O perioadă frumoasă a anului în viaţa românilor de altă data era „timpul Carnavalului”. Carnavalul românesc începea „ odată cu Crăciunul dar nu se încheia decât în seara celei de-a doua Duminici a Lăsatului-de-sec, când se punea capăt nunţilor, balurilor şi oricăror petreceri ce erau oprite în timpul Postului mare” ( cf. lucrării „Bucureştii vechiului regat” – George Costescu – 1944). În perioada Carnavalului se organizau numeroase baluri şi serate, la curtea regala sau în casele „high-life-ului” bucureştean. La aceste evenimente, renumite pentru belşugul, luxul şi eleganţa afişată, se intra numai pe baza unei invitaţii speciale. În aceiaşi perioada însă se organizau, pentru oamenii de rând, numeroase baluri publice (în sala Bossel, sala Orfeu, Sala lui Schlatter din grădina de la poarta dinspre miază-noapte a Cişmigiului sau la ... Slătineanu).
 |
| A.S.R. Principesa Ileana, d-na Bossie şi ...un "careu de dame cu valetul de cupă" |
Indiferent daca balurile aveau loc în saloanele private sau în sălile publice, era obligatorie purtarea măştilor şi a unei ţinute speciale... de carnaval. Balurile erau în acea vremea cele mai gustate petreceri colective ale bucureştenilor. Perioada acestor petreceri publice se încheia cu „Balurile de îngropare a Carnavalului” care se ţineau în seara de Lăsatul secului.
O „cronică” a unui Bal la curte din perioada Carnavalului din anul 1929 am găsit în numărul din 30 ianuarie 1930 al revistei „Realităţii ilustrate”:
„ În definitiv, dacă nu sunt scutite de necazurile noastre, ale muritorilor de rând de ce ar fi refuzate figurilor ilustre şi plăcerile noastre ?
 |
| Costume nostime de carnaval: "toate ingredientele unui coktail" |
Suntem in carnaval şi încercăm să colorăm cu roz orizontul de plumb al vieţii. Purtăm mască în fiecare zi , arătandu-ne altfel decât suntem, căci împrejurările si oamenii nu ne îngăduesc sa prezintăm obrazul nostru adevarat.Aspectele din juru-ne sunt urate, ofensatoare, şi obrazul nostru s-ar îmbujora.
Dar: „ ridi pagliacci...”. Râdem, ca să nu plângem, şi de aceea în Carnaval aplicăm pe figura masca grotească. Ridi pagliacci, şi de aceea înnecăm într’o noapte amarul altor multe zile şi nopţi.Şi ne pomenim apoi cu-adevărat dispuşi. Vinul, muzica, dansul îndeplinesc minunea. Vivat ! Vivat, frumoasă mască! Iti fac un compliment: eşti frumoasă.
 |
| Carnaval la Palatul Cotroceni: in costume de ...chinezi |
Aiurea e obiceiul ca într’o anumită noapte din Carnaval oamenii să-şi spună, fără supărare, adevărul în faţă. Uite, dacă obiceiul s’ar fi înrădăcinat şi la noi, ţi-aş fi spus şi eu adevărul pe şleau:
— Nu eşti frumoasă, ci eşti încântătoare!
... Instantaneele noastre reprezintă câteva grupuri şi câteva scene de bal domnesc: balul care a avut loc, recent, la Palatul Cotroceni. S’a distins regala petrecere prin fantezie şi prin generală bună dispoziţie.
Protocolul nu a fost tradus printr'o aplicare rigidă, astfel că voioşia şi-a putut destinde în libertate aripa-i azurie dezmierdând frunţile cari totuşi, în toate celelalte zile din an, închid griji şi necazuri pământeşti, omeneşti.
Iar fastul, fastul altor Curţi, fastul costisitor, ostentativ, a fost înlocuit prin acel bun gust, care proiectează asupra membrilor Casei noastre regale, lumina admiraţiei unanime.
 |
| Cela Lahovary (Delavrancea) in costum de Carnaval: Principesa si toreadorul |
Priviţi măştile şi costumele. Priviţi alcătuirea grupurilor. Dovedesc un simţ artistic, vrednic să stârnească invidia unui regizor reputat. Şi contemplaţi figurile, senine, zâmbitoare, din a căror expresie se desprinde bucuria simplă, omenească, a clipei care e preţuita la dreapta ei valoare.
O, nimic din convenţionalismul altor vremuri şi altor Curţi, unde protocolul transforma fiinţele în marionete pompoase! Şi nimic, nimic din fastul ruinător, inutil, al celor care au lăsat amintirea unei epoci de splendida risipă şi de jalnică sărăcire.”
Sursa: articolul „Un bal la curte”– „Realitatea ilustrată”– 30 ianuarie 1930
deieri-deazi.blogspot.com
↧
Umor
| Picătura de umor: Soția cavalerului și centura de castitate |  |  |  |
| Scris de Toma Nicolae | |
| Luni, 01 Septembrie 2014 | |
 Cavalerul pleacă la luptă, punecentura de castitate soţiei, o încuie şi lasă cheiacelui mai bun prieten, cu condiţia să o deschidă numaidacă el nu va reveni din lupte după treiani, înseamnă ca a fost ucis. Atunci doamna poate fipreluată de acest prieten şi îi poate deschide centura.Încalecă şi pleacă la pas. După ceva timp, vede înspatele lui venind în viteză un călăreţ, apropiindu-sevede ca e cel mai bun prieten, care îl ajungeşi fără să-şi tragă răsuflarea îi spune: – Mi-ai dat altă cheie!
|
↧
↧
:)))
↧
Istorie
Istoria altfel:Comunismul a intrat în România pe furiș, prin evrei avangardiști plătiți de sovietici
| Scris de Toma Nicolae |
| Luni, 01 Septembrie 2014 06:05 |
Avangardiştii interbelici ca Ştefan Roll, Ilarie Voronca, Geo Bogza, Ion Călugăru, Gherasim Luca, Tristan Tzara, Max Blecher, Marcel Iancu, Artur Segal, M.H. Maxy, Sesto Pals, Victor Brauner, B. Fundoianu / Benjamin Fondane, Claude Sernet, Jules Perahim, Jacques Hérold, Isidore Isou, Eugen Ionescu, Aurel Baranga, Paul Păun, Sașa Pană, aproape fără excepție evrei (așa ceva nu a existat în nici o țară vecină!), au introdus conștient literatura pornografică și toate mizeriile literare și artistice numai să compromită morala burgheză, să discreditreze România.  Avangarda cu două tăișuri sau O nouă istorie a RomânieiCeea ce știm despre avangarda literară, artistică în general, este că ea reprezintă factorul dinamic în mișcarea artei, că are rolul noului față de vechi, că este deschizătoare de drumuri, precursoare a artei viitorului, sondând noi căi de exprimare, impulsionând cursul literaturii, al artei, spre noi orizonturi, respingând tradiția ca factor fosilizant, retrograd. Din acest punct de vedere, Eminescu a fost un avangardist? El, care a înnoit limbajul, în mod radical, dar care a fost și cel mai puternic glas de apărare a tradiției, a valorilor naționale, a operelor vechi, istorice! El a fost model de echilibru între aceste două direcții, ba s-a opus stricătorilor de limbă, falșilor cântăreți, promotorilor prefăcuți ai noului. Eminescu, un Shakespeare al românilor, a visat un Teatru Național „pe baze solide, vechi”. Poetul a avertizat pericolul formelor fără fond, găunoșenia avangardei, fără o orientare serioasă, pericolul imitației străine suprapuse peste fondul organic, intern. El a avut cuvinte alarmante asupra unei anumite tendințe create de „atâta străinătate” în cultura română. Atat în poezia Doina, cât mai ales în Studiul despre evreia prezentat această tendință ca un sociolog și ca un vizionar. Și nu s-ar fi mirat prea tare să descopere ce aveau să facă avangardiștii în perioada interbelică. Dar poate că și Eminescu, cel mai mare vizionar pe care l-a avut România, ar fi rămas surprins să afle (oare s-ar fi așteptat la așa ceva?) ca scriitori de frunte ai României interbelice au fost factori de disoluție a burgheziei, a ceea ce a creat mai bun „aristocrația română, razboinică și mândră”, cum spunea Eminescu. În proporție de 90 de sută, avangardiștii pe care îi admiram, care se află în manualele școlare, au fost evrei și membri marcanți ai PCR, încă din ilegalitate, și pe statele de plată ale NKVD (asimilat cu poliția secretă a fostului URSS, mulți istorici considerând-o o organizație criminală). Dacă se spune că evreii ne-au adus comunismul, ei au făcut-o și pe calea sensibilă a artei, i-au plătit pe scriitori să creeze o anti-artă, o latrină destabilizatoare. Reviste de avangardă, considerate vârful de sabie al noului, ca „Alge”, „unu”, „Urmuz”, „75 HP”, „Bluze albastre”, „Cuvantul liber”, nu erau decât o troacă cu lături plătita de PCdR. Se cunosc două surse de finanțare: soția secretarului general al PCdR, tovarășa Foriş, și soția ambasadorului sovietic la București, tovarășa Ostrovski. Dar cred că nici “Punct”, “Apostrof” și “Integral” nu au scăpat de acest servilism. Apoi ne tot miram că avangardiștii români au fost primiți imediat în cercul avangardiștilor francezi, că au devenit fruntași ai mișcării suprarealiste, dar dacă știm că André Breton, Aragon, Malraux, Gide…. erau și ei în aceeași situație, adică agenți ai URSS în Franța, plătiți de NKVD și ambasada sovietică, ne explicăm imediat această înfiere parisiană a românilor. Însuși faimosul Gherasim Luca este recomandat de Geo Bogza lui André Breton să-l inițieze pe drumul comunist. Avangarda devenea un pretext pentru a face propagandă mascată puterii sovietice. Iar schema s-a perpetuat, a funcționat și în deceniile următoare. Zaharia Stancu, Alexandru Balaci, George Macovescu, Miron Radu Paraschivescu, Gh. Ivaşcu, Geo Bogza, Alexandru Graur, Gogu Rădulescu au fost membri în ilegalitate ai PCdR şi pe statele de plata ale NKVD. Ei au pozat mai apoi în dizidenți, fiind de fapt agenți sovietici. Avangardiștii interbelici pun sub semnul întrebării însăși calitatea de dizident. Și e de discutat în ce măsura alde Doina Cornea, Mircea Dinescu, Stelian Tanase și alții din mișcarea “anti-comunistă” nu erau plătiți de anumite oficine să discrediteze România lui Ceaușescu. Nu ne îndoim că au vrut să facă un bine României, dar nu putem să nu îi suspectăm că fac sau au făcut parte din aceeași schemă NKVD-ista, deși cu semnul schimbat. Totul devine suspect în istoria României. Și e suficient să ne gândim la celebrul “jaf al secolului” (1959), atacul asupra mașinii băncii naționale a României, opera unei grupări de evrei, toți foști comuniști în ilegalitate, harnici securiști. Evreii s-au simțit nestingheriți pe pământul românesc, într-o libertate totală, descătușându-se cum le-a fost voia, așa cum fac azi ungurii, invitați cu surle și turle la guvernare, asigurați că li se va da o halcă din trupul țării! Avangardiştii interbelici ca Ştefan Roll, Ilarie Voronca, Geo Bogza, Ion Călugăru, Gherasim Luca, Tristan Tzara, Max Blecher, Marcel Iancu, Artur Segal, M.H. Maxy, Sesto Pals, Victor Brauner, B. Fundoianu / Benjamin Fondane, Claude Sernet, Jules Perahim, Jacques Hérold, Isidore Isou, Eugen Ionescu, Aurel Baranga, Paul Păun, Sașa Pană, aproape fără excepție evrei (așa ceva nu a existat în nici o țară vecină!), au introdus conștient literatura pornografică și toate mizeriile literare și artistice numai să compromită morala burgheză, să discreditreze România. Acești mari intelectuali și scriitori au interzis să se audă poezia Doina, considerând-o “demodată, anacronică, decadența, slabă” (l-am citat pe Zigu Ornea), cum aveau să zică și comuniștii despre sculpturile lui Brancuși. Și mă întreb ce se alegea din Brâncuși dacă nu ajungea în Franța, și râmânea printre avangardiștii români?! E greu de crezut că avangarda literară și toate mișcările de avangardă artistică s-au datorat faptului că autorii lor erau plătiți de NKVD sau ambasada sovietică! Iată o ipoteză cutremurătoare, să judecăm avangarda ca un instrument de propagandă împotriva României! Numai Iorga i-a demascat pe acești agenți deghizați în artiști, iar membrii Mișcării Legionare au simțit cacealmaua, persecutându-i și arzându-le revistele în piața publică. Într-un articol în care încearcă să răspundă de ce procentul de evrei în avangarda interbelică din România a fost atat de mare, Magda Cârneci bate câmpii cu grație, nu înțelege nimic, nu dă nici o explicație. Ba da una, cică din cauza constrângerilor la care au fost supuși evreii în România, a apărut reacția lor de defulare artistică! Iar mărturiile evreilor români, așa cum arăt în cartea Mesalina, dovedesc că, dimpotrivă, evreii iubesc România pentru liberarea pe care au avut-o aici, ca în nici o altă țară! Ciudat cum totuși avangarda franceză nu a destabilizat Franța în asemenea hal ca să o transforme în putere comunistă, deși comunismul francez a fost mereu o forță în Franța, dar a destabilizat în schimb România. Eminescu arată de ce, vorbind de condiția statelor mici, unde evreii au găsit teren de manifestare a calităților lor ancestrale, ca Polonia, unde au determinat „moartea naționalității”. Poate că nu avangarda artistică a adus tancurile sovietice, dar artiștii școliți la Moscova, precum Jules Perahim, sau prelucrați aici, ca Ștefan Roll, Aurel Baranga și mulți alții, au adus și implementat realismul socialist. O imagine a acestei realități, a studiului asupra avangradei interbelice, ne arată mai limpede cum ne-a fost furată istoria adevărată și cum a fost fabricată o alta. Iar curente artistice atât de roditoare, cum au fost dadaismul și suprarealismul, să ni se pară orori, zămislite din ouă otravite. Istoria artei ne apare ca o sperietoare. Poate că și Renașterea are o asemenea explicație subversivă, însă cert este că România modernă a fost o piatră turnantă, o răscruce de drumuri, care a favorizat colosal dezvoltarea avangardei. Nici un George Călinescu nu a bănuit că mișcarea de avangardă, căreia el îi oferă un loc neasemuit, a fost o armă de lupta în coasta României. Oare o asemenea cauzalitate să aiba și teatrul absurdului? Categoric, se cere rescrisă istoria literarturii, a artei, însăși istoria țării! Românii trebuie să fie conștienți că această schemă, de a compromite România, s-a păstrat și după 1989. La destabilizarea economică și politică a țării s-a lucrat și pe cale culturală. Filme antiromânești, care încriminează România, au fost premiate la Cannes și la alte festivaluri occidentale. ICR, prin coada de topor Patapievici, a lucrat cu toate motoarele la compromiterea României. El s-a servit de o serie de lichele, de calibrul lui Tismăneanu, Pleșu, Liiceanu sau Cărtarescu, care au lucrat la demolarea a tot ceea ce inseamna tradiție sănătoasă, începând cu Eminescu, pe care l-au numit „cadavrul nostru din debara”. Cărtărescu, Cristi Puiu și alți fuckyoucisti se trag direct din sucul revistei „Pula” a lui Geo Bogza, și el un militant de seamă, plătit de NKVD, prin Legația sovietică de la București, pentru demolarea democrației burgheze. Fronda acestor avangardiști s-a dovedit o armă cu două tăișuri. Întrebarea este, dacă știm acum aceste dedesubturi, ce mai rămâne din opera lor de avangardă? Devine deodată o monstruozitate. Sau poate că au crezut în ceea ce fac și și-au pus talentul în slujba unei cauze crminale, de îngenunchere a României și de punere a ei în hambarele fostului URSS. Este notoriu jaful care s-a petrecut. Azi, până și ziariștii ruși se sperie de comorile furate de sovietici de la români! Nu știm dacă se va face vreodată un calcul, câte transporturi cu cereale, petrol, lemn sau alte bunuri au carat rușii din România! Politica interbelică s-a continuat după aceeași schemă și în anii postdecembriști. De data aceasta însă, ea a fost susținută și din interior, de guvernele și președinții țării. Românii, la toate nivelurile, și-au adus aportul avangardist la compromiterea și demolarea a tot ce s-a făcut bun în România socialistă, așa cum evreii școliți au procedat în perioada interbelică, atunci când au fost plătiți să compromită burghezia română, câștigul de democrație și libertate pe care îl avea. Din această perspectivă, ne întrebăm dacă România poate fi ea însăși, dacă nu se afla mereu în slujba unei puteri sau alteia, dacă nu e la cheremul jocurilor și intreselor politice, al sferelor de influență. Și ne întrebăm dacă un Mihai Viteazul, care a visat o Românie mare, unită, independetă, liberă, poate fi posibil azi? Sigur el ar sfârși sub cuțitul unui Tokes sau altul, care se substituie adevăratei avangarde românești. Grid Modorcea Corespondenţă de la New York pentru Ziariști Online Sursa: ziaristionline.ro |
↧
Sport
Cronica unei săptămâni sportive a anului 1928
Epoca interbelică a fost si o perioadă în care sportul începea, încetul cu încetul, să ocupe locul pe care îl are azi în societea românească. Cultura fizicădevine un element din ce în ce mai important și de de modernizare a societăţii româneşti. Dezvoltarea activității sportive, apariția cluburilor și a organizațiilor sportive, construcția de stadioane, terenuri și săli de sport, organizarea de competitți sportive, duc la apariția unei categorii noi de public: consumatorii de cultură fizică, spectatorii de sport.
Dintre sporturi, cele mai populare erau în perioada interbelica boxul, hipismul, concursurile aeronautice, atletismul și începând din deceniul al treilea, fotbalul. Dar să vedem cum arăta cronica de presă a unei săptămâni sportive a anului 1928 în săptămânalul “Realitatea ilustrată”:
BOX
 |
| Match-ul de box Lancia - Spakow |
“ După numărul spectatorilor, boxul merită prima citațiune. Au avut loc 2 reuniuni pugilistice. Prima organizată în grădina Coloseum a opus, în match-ul vedetă, pe Agarici lui Spakow. Acesta dispune de adversarul său prin knock-out în prima repriză. Învingătorul nu s'a prezentat în cele mai perfecte condițiuni de formă.
La Arenele Romane, Spakow reapare din nou pe ring la interval de numai cinci zile. Lancia, campion al României îi dă replica. Cu mâna dreaptă luxată “Moți"(notă: Moți Spakow a fost în perioada interbelica superstarul sportului cu mânuși din România) se străduește a lupta cât mai energic. Lancia nu este însă adversarul căruia i se poate opune prin luptă exclusiv defensivă. Spakow îi cedează la puncte.
În aceiași seară, negrul Soya tranșează instantaneu cu germanul Stein, trimițându-l la pământ după două minute.”
FOTBAL
 |
| O fază din meciul internațional de footbal Beogradsky - Juventus |
“ Pe arena din Bulevardul Elisabeta se găzduiește “Banatul" din Timișoara. Matchul de fotbal disputat sâmbătă contra Macabi (București), revine oaspeților cu 7-0; scor sever și oglinda fidela a întâlnirei la care învinsul nu a prezentat formația completă. A doua zi Banatul înfruntă pe Juventus.
După primul punct înscris de bucureșteni în minutul șase, situația rămâne neschimbată până la fine. S'a desfășurat o partidă superioară, brodată pe deosebite cunoștințe technice și tactice. Un rezultat care corespunde fazelor jocului.
În campionatul categoriei I-a de promoție se înregistrează două draw-uri: Pr. Mihai-Val Vârtej (3-3) și Colțea-Belvedere (2-2).
La Timișoara, Rapid reușește a termina la egalitate cu Chinezul (4-4), iar T. M.T. E. joacă nedecis cu U. d. Reșița 1-1. La Craiova, Unirea Tricolor (București) cedează lui Rovine Grivița cu 5-3 (2-2).
La Oradea se înregistrează două succese ale Stăruinței și C. A. O.
Jiul obține o victorie la Lupeni contra Voinței din Arad (7-0) iar la Sibiu N.S.E. răspunde Muncitorilor cu 7-2 (2-0).”
ÎNOT
 |
| Concurs de natație la bazinul societății TIR |
“ Reuniunea nautică a “Aero-Clubului de Albastru" are loc la “Tir". Cu acest prilej se stabilesc două recorduri naționale: Petruț Traian înoata 100 m. în 1 min. 14 1/5 iar pe 4X100 ștafeta echipa Bale-Dragu-Petrut-Florescu obțin 5 min. 19 sec. 3/5.”
CICLISM ȘI MOTOCICLISM
 |
| Salt cu prăjina în cadrul unui concurs de atletism organizat pe stadionul O.N.E.F. |
“ Pe pista de la Floreasca se organizează diferite curse de ciclism și motociclism. La ciclism notam pe Nicolae Ion si Giordanni. Boncilescu, Panek, Zara, Peschel sunt cei mai buni dintre alergătorii pe motoare.”
ATLETISM
“ Pe stadionul din Dealul Spirei se doboară alte două recorduri naționale.
Virgil Ioan (Stadionul Român) aleargă 300 m. în 37 sec. 1/5 iar Popov W. se clasează primul pe 1000 m. cu 2 min. 43 secunde 3/5.”
TENIS
 |
| Match de tennis la Oradea |
“ La sfârșitul săptămânii a avut loc la Oradea pe terenul sportiv “Rhehey” un match internațional de tennis la care au participat reprezentanți ai sportului cehoslovac, românesc și unguresc. Dl. căpitan H.K. – harnicul nostru corespondent fotografic din Oradea a luat o serie de instantanee la acest match pe care le reproducem.”
RUGBY
“ Se inaugurează campionatul oficial de rugby, la București. În prima categorie se obțin rezultatele: Tenis Club – Stadiu Român 9-7; Sp. Studențesc – R.C.B. 24-13; P.T.T. – Av. Sportiv - forfait.”
Sursa: revista “Realitatea ilustrată” – numărul din 15 septembrie 1928 – citită în Biblioteca Digitală a Bucureștilor
deieri-deazi.blogspot.com
↧
Nu uitam
Dictatul de la Viena: “Iertam dar nu uitam!”
În urma Dictatului de la Viena, din 30 august 1940, România pierdea Transilvania de nord în favoarea Ungariei hortyste. Pentru a-i omagia pe românii ucişi de ocupanţii unguri, Noua Dreaptă a organizat duminică un marş pe străzile din Braşov, desfăşurat sub sloganul “Dictatul de la Viena: Iertăm dar nu uităm!”. Cei aproximativ 100 de tineri au fluturat drapele verzi ale organizaţiei şi au purtat cu ei prin centrul municipiului un tricolor românesc de mari dimensiuni. Manifestanţii au fost aplaudaţi în Piaţa Sfatului de turiştui şi localnici în timp ce scandau împotriva recunoaşterii autonomiei aşa zisului “Ţinut Secuiesc”.Participanţii la acţiune au pornit de la statuia lui Andrei Muresanu din faţa Teatrului Dramatic, au străbătut străzile Eroilor şi Republicii, iar după o oprire 30 de minute în Piaţa Sfatului, au continuat marşul pe străzile George Bariţiu şi Prundului, scrie ziarul Bună Ziua Braşov. Punctul final al ceremoniei a constat într-o depunere de coroane, în faţa „Statuii Soldatului Necunoscut” din Piaţa Unirii.
Anterior acţiunii din Braşov, Noua Dreaptă a organizat la sfârşitul săptămânii trecute în judeţul Covasna tabăra de vară dedicată cadrelor organizaţiei, eveniment care are loc anual.
Chiar ne-au furat nemţii și ungurii Ardealul?Unii istorici, comuniști sau democraţi, i-au găsit drept principali vionvaţi pentru pierderea teritorială din 1940 pe “fasciştii” unguri şi pe reprezentanţii Germaniei naţional-socialiste. Printre puţinii care au căutat vinovaţii în altă parte, anume în clasa politică românească de la București, au fost naţionaliștii, reprezentaţi în acele vremuri de Mișcarea Legionară. Aceștia susţineau că Dictatul a fost o consecinţă a lipsei de realism politic din partea clasei conducătoare, de la partidele de sistem până la regele Carol al II-lea.
La începutul celui de al Doilea Război Mondial și în anii premergători conflagrației, în Europa continentală exista o singură mare putere aflată în ascensiune şi în ofensivă, atât militară cât și economică: Germania. Clasa conducătoare românească din acea perioadă, reprezentată regele Carol al II-lea și de marile partide ”democratice”, țărănist și liberal, au dat dovadă de o naivitate politică crasă. Bucureștiul, ignorând vântul schimbării care sufla în Europa, a preferat să caute aliați la Paris și Londra. Mai aproape, pentru a se pune la adăpost de pericolul revizionismului bulgăresc sau unguresc, manifestat permanent de Budapesta chiar imediat după semnarea Tratatului de la Trianon de la sfârșitul Primului Război Mondial, care a consfințit destrămarea Ungariei Mari. România și-a format o serie de alianțe regionale cu Iugoslavia și Cehoslovacia (Mica Antantă) și cu Iugoslavia, Grecia și Turcia (Înţelegerea Balcanică). Tot acest sistem de alianțe și amăgirile englezești și franțuzești, în ciuda eforturilor diplomatice, s-au prăbușit ca un castel din cărți de joc în 1940 când Italia lui Benito Mussolini și Germania lui Adolf Hitler au impus României cedarea Ardealului de Nord. Cum s-a ajuns la acest deznodământ?
În primul rând trebuie spus că România nu s-ar fi putut opune militar acestui Dictat, armata nefiind pregătită la acea vreme pentru un conflict de amploare cu Unagria, în alianță cu Italia și Germania. Opoziția armată ar fi dus doar la ocuparea întregii Transilvanii, a Banatului, Crișanei și Maramureșului, sau poate chiar a României întru totul sau dezmembrarea ei, așa cum s-a întâmplat cu Iugoslavia, un an mai târziu.
Deci, dacă România nu era o putere militară, de ce nu a salvat diplomaţia rupturile teritoriale? Din lipsă de realism politic, au afirmat la vremea respectivă legionarii, care propovăduiau în planul politicii externe o alianță imediată cu Axa Berlin-Roma, simțind ascensiunea celor două state naționaliste. Pe de altă parte, clasa politică a preferat să ignore noile realități geopolitice, îndepărtând Germania și Italia, prin acțiuni iresponsabile, forțând mâna celor două super-puteri să caute în regiune noi aliați. Ungaria atât a așteptat.
Cum a fost îndepărtată Italia? Regimul lui Benito Mussolini a fost inițial înclinat spre o colaborare cu România, datorită originii latine comune a celor două limbi și a potențialului economic al țării noastre. Relațiile bilaterale s-au răcit în 1936, când reprezentantul României la Liga Națiunilor (un organism premergător al ONU), masonul pro-sovietic Nicolae Titulescu, a criticat invazia italiană a Etiopiei și a jignit mai mulți jurnaliști din Peninsulă. Prin gestul său, poate de înțeles din punct de vedere uman, dar inacceptabil din partea unui diplomat și om politic realist, acesta a reușit să îndepărteze Italia de România, care nu avea nici un interes în conflictele coloniale din Africa.
Regele Carol al II-lea şi Cancelarul Adolf HitlerDar cel mai grav lucru, care a și făcut posibil Dictatul de la Viena, a fost îndepărtarea Germaniei. Hitler, care se aștepta probabil la izbucnirea unui conflict militar, a căutat aliați în estul Europei, România fiind printre primele alegeri, datorită resurselor petroliere importante, a producției agricole, a populației numeroase și în creștere și a poziției strategice. Mai mult, în România trăia și o importantă minoritate cu origini germanice (șvabii din Banat și sașii din Transilvania). Toate premisele unei colaborări bilaterale erau pe masă. Germania a promis României în 1938, în urma vizitei regelui Carol al II-lea la Berlin, garantarea granițelor României Mari și a propus chiar schimburi economice avantajoase ambelor state, inclusiv asistență tehnică industrială și militară. Printre condiții a fost reorientarea externă a României spre Germania, în defavoarea Marii Britanii și a Franței. Regele dictator a refuzat, bazându-se pe promisiunile, dovedite a fi deșarte, din partea Parisului și Londrei. Mai mult, la întoarcerea în țară a dat ordin ca mai multe căpetenii legionare, inclusiv întemeietorul mișcării, Corneliu Zelea Codreanu, să fie asasinate fără proces. În acea perioadă Mișcarea Legionară era singura formațiune majoră care cerea o alianță imediată cu Germania.
Prin aceste provocări și gafe politice și diplomatice, România a rămas vulnerabilă pe plan extern, Italia și Germania căutând alți aliați regionali. Acest lucru a dus în final la pierderea Ardealului de nord, la presiunea Ungariei. Germania și Italia au sprijinit revizionismul revanşard în primul rând din cauza clasei politice de la București, care a forţat două mari puteri să caute alţi parteneri strategici în regiune. Marile puteri, dar și țările mai mici, se ghidează în politică după interese și nu după sentimente. Politicienii români nu au înțeles în anii care au dus la deznodământul din 1940 că interesul de moment al țării îndemna la o colaborare cu Germania, care ar fi garantat granițele României Mari.
Ca urmare a Dictatului de la Viena, în perioada 1940-1944 a urmat o serie de masacre anti-româneşti, cele mai cunoscute fiind cele de la Ip şi Treznea. Sursa: FrontPress.ro
↧
↧
Proiectie
PNTCD o sustine pe Elena Udrea in alegerile din toamna: “o aliana freudiana dintre un pitic politic si proiectia libidoului prezidential”
La sfârşitul săptămânii trecute canidata PMP la alegerile prezidenţiale din toamnă, Elena Udrea, a anunţat că a obţinut susţinerea PNŢCD în vederea tentativei de “ocupare” a Palatului Cotroceni. “A fost o zi extrem de importantă în ecuaţia alegerilor prezidenţiale. În calitate de lider al PMP, am semnat un protocol prin care PNŢCD se angajează să mă susţină la Preşedinţia României. Este un angajament ferm de a lupta împreună pentru a atinge un obiectiv vital pentru ţară: o Românie frumoasă în care să ne fie tuturor drag să trăim”, a scris sâmbătă Elena Udrea pe pagina oficială de Facebook.
“De asemenea, am semnat şi un acord de alianţă politică între PMP şi PNŢCD care ne va permite să candidăm împreună la alegerile parlamentare şi locale din anul 2016. Am încredere că ne vom aminti de ziua de astăzi peste ani ca un moment important în istoria politică a României. Din două perspective:
1. Cu siguranţă, având în spate si sprijinul unui partid istoric aşa cum este PNŢCD, îmi va fi mai uşor să câştig alegerile prezidenţiale din acest an. După aproape 20 de ani, se vor afla într-o alianţă electorală care susţine un viitor şef de stat.
2. Este momentul în care PNŢCD, o formaţiune cu o istorie extrem de bogată, iese dintr-un con de umbră şi se întoarce la a fi un partid extrem de important pe scena politică românească”, mai consideră lidera PMP.
Printre cei mai acerbi critici ai acestei noi alianţe PNŢCD-PMP a fost şi fostul candidat independent la alegerile europarlamentare din luna mai, tradiţionalistul ortodox Iulian Capsali.
“Poate una dintre cele mai dezamagitoare stiri politice din ultima vreme. Monarhistul Pavelescu, presedintele partidului istoric PNTCD, o sprijina in alegerile prezidentiale pe cea care are în mâini viermele din mărul PMP, Elena Udrea. Nu este doar alianța (freudiana) dintre un pitic politic si proiecția libidoului prezidențial. Este crucea pusa pe acest partid care a avut un rol in istoria României si a dat martiri, incepand cu Mihalache si Maniu, cei care l-au fondat. Acum probabil va urma o fuziune – dat fiind ca exista deja un acord de a merge impreuna in alegerile parlamentare – in care Lenuța Udrea va fi președinta partidului rezultat. Auzisem de acum o luna si jumatate de discutiile dintre cele doua personaje politice, dar stirile mi-au fost infirmate chiar de catre vicepresedinti din PNTCD, care nu credeau ca sunt posibile. Ei bine, iata si rezultatul: Udrea o sa aiba sediu in Rosetti, iar Pavelescu isi asigura propria supraviețuire cu prețul vidării partidului de orice brumă de morală politică. De la Coposu și Rațiu, la doua personaje de bâlci. În numai 20 de ani. Oribil final…”, a comentat Iulian Capsali, care deşi nu a intat în Parlamentul European a obţinut aproape 50.000 de voturi prin discursul său pro-familie şi conservator, fiind al doilea cel mai votat candidat independet, după Mircea Diaconu, care a beneficiat în schimb de o susţinere masivă mediatică şi politică. Sursa: FrontPress.ro
↧
Ion Pribeagu
Din înaltul plin de boare rece,
Curg serpentine de carmin
Şi un domn – să-i zicem Toma – trece
Pe bulevardul Bolintin.
În urma lui, cu doi-trei metri
Cu pasul rar şi săltăreţ
Venea Manole zis al Petrei
Cu nasu-n vânt, cu părul creţ
Şi cum trecea prin filieră
Şi parc şi oameni şi decor
Lui Toma-i scapă-n atmosferă
Un pârţ urât mirositor.
Un aer greu, de neft, de varză,
Ce-i intră în nări, în gât, în oase
Şi împrăştie, până să se piarză
Suspecte gaze puturoase.
Manole adulmecând aroma
Ce întreaga-i fiinţă îi ispiteşte
Aleargă iute după Toma
Şi-l opreşte:
- Scuzaţi, vă rog - a spus Manole
Vibrând cu vocea-i ca o strună
Dar, de unde aţi cumpărat fasole
De-o calitate aşa de bună?
↧
A sosit si desertul.Pofta buna !
↧
:)))
↧
↧
Margareta Paslaru
↧
Strand
Ştrandul Kiseleff – cel mai mare bazin din Europa în anul 1929
 |
| 1929 Un ştrand nou în Bucureşti |
Ştrandul Kiselef– cel care a primit mai târziu numele de “Ştrandul tineretului” - a fost cel mai mare ştrand şi,de asemenea, cea mai mare bază sportivă a Bucureştiului din perioada interbelică.
Arhitectura clădirilor din zona ştrandului, proiectate de arhitectul Marcel Iancu, este una simplă, într-un limbaj modern, cu evidente referiri la stilul Art-Deco. Ştrandul în ansamblul lui reprezintă de altfel unul dintre primele ansambluri de arhitectură modernă din Bucureşti. Ansamblul proiectat de Marcel Iancu a suferit însă în perioada comunistă transformări considerabile, care au alterat imaginea arhitecturală unitară iniţială.
Imediat dupa terminarea construcţiei sale – în numai 52 de zile– ştrandul Kiseleff a devenit una dintre cele mai aglomerate zone de agreement ale Bucureştiului :
 |
| Ştrandul Kiseleff într-o zi caniculară |
“ Ştrand. Minunat loc de recreaţie pentru bucureştenii condamnaţi de soartă, să rămână pe meleagurile pe care a păstorit Bucur. Instaţaţia din Şoseaua Kiseleff vine să umple un gol demult resimţit. Deşi a apărut ca din pământ - construirea lui nu a durat decat 52 zile- ştrandul se prezintă astăzi admirabil din toate punctele de vedere. În primele zile, este adevărat, el a avut lipsurile inerente oricăror începuturi, dar cei puşi să conducă monumentala operă şi-au înţeles menirea şi cu o perseverenţă rară, au procedat la inlăturarea a tot ceea ce nu corespundea cerinţelor. Astăzi imensa construcţie dintre Şcoala de Agricultură şi Hipodromul Băneasa, este gata să concureze cu instalaţiile similare din străinătate.
 |
| Distracţii ale timpului la ştrand |
Cine nu a văzut ştrandul, nu-şi poate da seama de măreţia lui, cu atât mai mult cu cât durata construirei lui a fost excesiv de scurtă. Este deci nevoie să te plimbi pe alei şi prin atenanse spre a-ţi putea face o idee exactă asupra formidabilei întreprinderi. Imaginaţi-vă un teren imens, în mijlocul căruia se află un bazin de dimensiuni respectabile, înconjurat de o plajă în suprafaţa de 12000 de metri pătraţi! Aşa vă veţi putea da oarecum seama de impunătoarea instalaţie.”
După cum vă spuneam, începând cu anul 1929, de-a lungul multor decenii, Ştrandul Kiseleff a fost deasemenea una dintre bazele sportive cele mai importante din Bucureşti. Practicarea sporturilor nautice în Capitală a luat un considerabil avânt imediat după inaugurarea noii baze sportive:
 |
| Domnişoară la ştrand |
“ Pentru sport în sine, ştrandul constituie un aport considerabil. A fost suficient să se construiască acest bazin de mari dimensiuni, pentru ca nataţia să ia un neobişnuit avânt. Graţie realizării acestei admirabile opere am putut asista mai demult la prima întâlnire nautică inter-oraşe, iar mai de curând la un veritabil match intercluburi.
Cu prilejul acestor două întruniri am făcut o constatare îmbucurătoare. Sportul nautic are în Capitală câţiva reprezentanţi de elită, a căror muncă trebuie încurajată pe toate căile. Este necesară sprijinirea elementelor de clasă, pentru a putea face din Capitala României Mari, un puternic centru nautic, de la care provincia să ia exemplu.”
Despre dotările ştrandului – nu uitaţi că vorbim despre anul 1929 - am găsit informaţii într-o reclamă apărută in “Revista generală ilustrată” :
“Ştrandul Kiseleff – cel mai mare bazin din Europa. Cea mai mare plajă artificială. 200 de cabine. 14.000 mp. plaje de nisip.
Plaja şi baia deschise de la ora 6 dimineaţa până la ora 8 seara.
Supravegherea bazinului încredinţată la profesori de înot speciali şi membrilor federaţiunilor sportive. Personal special de salvare.
Bazin special pentru copii. Aparate de educaţie fizică.
Piste pentru curse. Tenis.
Cabinet medical condus din doi medici.
Restaurant – Brasserie – Cafenea – Magazine diverse – Poştă – Telefon – Telegraf – Poştă specială pentru emisiune de radio – Jazz berlinez
Parchet special pentru dans pe plajă
Renumitul restaurant Elysee
la dispoziţia Onor. Public până la miezul nopţii
Preţuri de intrare : lei 50 de persoană, cu drept de baie şi cabină la dispoziţie. De la ora 9 seara intrarea 20 lei de persoană. Se găsesc deasemenea costume de baie de închiriat pentru amatori
Lecţii de înot se dau sub direcţiunea d-lui profesor Focşa ”
 |
| Bazinul pentru copii |
Ştrandul a suferit de-a lungul timpului mai multe modificări. O prima intervenţie a avut loc la începutul anilor 40, atunci când s-au amenajat terenurile de tenis înşirate de-a lungul şoselei Kiseleff şi când s-a construit, în dreapta intrării, în apropierea restaurantului, o cabană cu rol de vestiar pentru jucătorii de tenis. Tot atunci a fost realizată şi sala de gimnastica, în imediata apropiere a intrării.
Al doilea moment al transformarilor a avut loc în timpul festivalului sportiv din anul 1953. Atunci, unul dintre pavilioanele de vestiare a fost adaptat în scopul realizării unor spaţii de cazare.
A treia perioadă de transformări semnificative a ansamblului a avut loc în anii 70-80. Ansamblului i s-au adăugat atunci un turn de apă precum si cîteva clădiri anexă.
 |
| Un salt...mortal |
Deasemenea în anul 1981- cu ocazia Jocurilor Olimpice Universitare - au fost adăugate grupurile sanitare la sala de gimnastică şi au fost transformate în spaţii de cazare alte câteva dintre pavilioanele de vestiare.
Sursa : articolul «Măreaţa serbare la ştrand » semnat Jenny Dumitrescuşi publicat în numărul din 15 august 1929 al săptămânului “ilustraţiunea română”citit în Biblioteca Digitală a Bucureştilor
deieri-deazi.blogspot.com
↧
:)))
↧
Ion Antonescu
Ion Antonescu a fost un dictator foarte organizat. Toate şedinţele de guvern erau stenografiate şi transcrise cu grijă, astfel că ştim ce preocupări avea mareşalul Ion Antonescu pe timpul războiului. În şedinţa din 22 aprilie 1944, în vremea în care nemţii mâncau bătaie pe toate fronturile şi americanii bombardau Bucureştiul, Ion Antonescu era scos din sărite de mai multe chestiuni. În primul rând prizonierii americani din România strigau din camioane „Hip, hip, ura!” - un semn destul de limpede că prizonieratul la români nu era foarte dificil. Mai mult, doi piloţi americani proaspăt doborâţi îi bătuseră pe soldaţii ce i-au capturat cu căştile radio. Bine, dup-aia şi bravii noştri ostaşi i-au cocoşat cu bătaia pe americani, dar mareşalul Antonescu se întreba de ce nu au fost împuşcaţi.Însă cea mai mare problemă a lui Antonescu erau ciorile. Din cauza bombardamentelor americane se mutase într-o vilă pe malul lacului Snagov şi trecea zilnic pe lângă moşia fostului ministru de externe Dimitrie I. Ghica care avea copacii plini de cuiburi de ciori. Mareşalul Ion Antonescu aprecia numărul croncănitoarelor de pe moşia lui Ghica ca fiind cel puţin de 20 de cuiburi în fiecare arbore. În 1942 Antonescu dăduse o lege prin care toate ciorile trebuiau exterminate, responsabili fiind proprietarii terenurilor unde se oploşiseră zburătoarele. Aşa că Ion Antonescu a poruncit ca Dimitrie I. Ghica să fie amendat cu 1 milion de lei pentru că nu exterminase ciorile. Între timp, sovieticii pregăteau ofensiva Chişinău-Iaşi.
↧
↧
:)))
↧
:)))
↧
Miscare
O noua initiativa nationalista? Cine sunt oamenii din spatele miscarii “Motivatia: Romania”
O nouă mișcare apărută și intitulată „Motivația: România“ își propune să acționeze pentru redobândirea libertății și demnității naționale și individuale. Manifestul este semnat de 23 de persoane.“Suntem un grup de persoane de profesii şi cu preocupări diferite, unite prin credinţa în Hristos şi dragostea de neam şi ţară. Înainte de a fi gânditori sociali, autori de strategii de dezvaoltare, informaticieni, comunicatori, teologi, agricultori, profesori, militari sau orice altceva, ne socotim şi ne dorim a fi buni români”, se arată în manifestul Mișcării, care a fost postat pe pagina lui Călin Georgescu, cel care este și președintele acestei inițiative. În manifest, care nu cuprinde mai mult de 10-15 propoziții, semnatarii subliniază faptul că s-a ajuns la o “degradare generală a calităţii vieţii, a sistemului de valori, a economiei, a culturii, a educaţiei, a mediului natural, a scenei publice şi, mai presus de toate, a condiţiei umane înseşi”. De asemenea, este deplâns faptul că noua religie este reprezentată de consumism, de faptul că “se sapă fără odihnă la temelia instituţiilor fundamentale (Familia, Biserica, Neamul), ne sunt smulse rădăcinile din care urcă seva spiritualităţii”.
Modul de acțiune și de manifestare a acestui grup nu este foarte clar descris, dar scopul final este unul foarte precis: ”Să redevenim liberi, să ne recăpătăm demnitatea, să ne redobândim ţara, să ne recâştigăm verticalitatea pentru a putea privi înspre trecut şi înspre viitor”.
Președintele mișcării “Motivația: România” este Călin Georgescu, care prezidează Consiliul de conducere al Centrului European de Suport pentru Clubul de la Roma (*). Între anii 2010-2012 a fost director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă. Un alt membru marcant al mișcării este Dan Puric, actor și regizor care a cunoscut notorietatea în ultimii ani, în care a ținut diverse conferințe publice apelând la un discurs naționalist-creștin, în care folosea argumente pe care le putem întâlni și la Petre Țuțea.
Autorul „Sclavilor fericiți“
Un important membru este și scriitorul Ovidiu Hurduzeu, autorul unor cărți care au stârnit polemici, printre care “Sclavii fericiți – lumea văzută din Silicon Valley” și “Unabomner – Profetul ucigaș”. În 2006, mi-a acordat probabil primul interviu oferit unui cotidian central, prilej pentru a declara: „Stilul de viață specific al unui popor nu poate fi duplicat pe alte meleaguri. Se importă formele fără fond, modelele culturale vremelnice. În prezent, foarte mulți români confundă America reală cu America spectaculară din filmele produse de Hollywood. Am adoptat sărbătorile comerciale ale Americii – Halloween și Valentine’s Day. Ne salutăm cu: „«Să ai o zi bună!». Deși ne extaziem americănește – „Cool!”, „Uau!” „Fantastic!”, esența Americii ne scapă mereu. Acum, când am devenit aliații americanilor, se pune stringent o întrebare. Care Americă o invităm în casa noastră? Pe cea a multiculturaliștilor și feministelor din universități? America hollywoodiană a lui Michael Moore? A ONG-urilor, a societății deschise? Sau lăsăm să ne treacă pragul o Americă a Libertății, Drepturilor Individuale și Credinței?” De Petre Badica – Romania Libera
(*) Nota FrontPress.ro: Fondat în 1968, Clubul de la Roma este o denumire simbolică pentru o organizație controversată al cărei scop oficial este să supună atenției întregii lumi diverse aspecte referitoare la viitorul planetei. Clubul de la Roma este compus din oameni de știință, economiști, oameni de afaceri, înalți funcționari publici, actuali şi foşti șefi de stat de pe toate cele cinci continente. Asociaţia ocultă este alcătuită din aproximativ 100 de membri, cărora li se adaugă reprezentanţi a peste 30 de asociaţii naţionale şi regionale din peste 50 de ţări.
↧
