Attn! Always use a VPN when RSSing!
Your IP adress is . Country:
Your ISP blocks content and issues fines based on your location. Hide your IP address with a VPN!
Are you the publisher? Claim or contact us about this channel


Embed this content in your HTML

Search

Report adult content:

click to rate:

Account: (login)

More Channels


Channel Catalog


Channel Description:

Impreuna vom construi cel mai mare blog scris in limba Romana.

older | 1 | .... | 168 | 169 | (Page 170) | 171 | newer

    0 0

    Votăm Victor Ponta – preşedintele tuturor românilor! Votăm un preşedinte care construieşte, nu unul care demolează! (P)

    Votăm Victor Ponta – preşedintele tuturor românilor! Votăm un preşedinte care construieşte, nu unul care demolează! (P)
    14 November
    04:00 2014
    alegeri 01Alegem duminică preşedintele României, preşedintele tuturor românilor.
    Alegem un preşedinte care ne uneşte, ne apără interesele, pe ale noastre, ale cetăţenilor, dar mai ales pe ale României.
    Alegem un preşedinte cu experienţă în domeniul relaţiilor diplomatice, politice, strategice.
    Alegem un preşedinte care ne apără demnitatea şi este, ca fiecare dintre noi, mândru că este român.
    Alegem un preşedinte cu reale calităţi de lider, care poate stabili relaţii de cooperare internă şi mai ale externe.
    Alegem un preşedinte care a dovedit ca interesele românilor, ale celor mulţi, sunt la fel de importante ca şi ale celor mai puţini.
    Alegem un preşedinte pentru care elitele culturale, din domeniul afacerilor sau cel politic sunt la fel de importante ca şi milioanele de agricultori, de muncitori sau români care învaţă sau lucrează în străinătate.
    Alegem un preşedinte care ne uneşte, care susţine şi promovează toleranţa.
    Alegem un preşedinte care are viziune, ştie care sunt priorităţile românilor, pune pe primul loc bunăstarea oamenilor, nu viitorul său politic sau al acoliţilor.
    Votăm Victor Ponta preşedinte pentru ca are toate aceste calităţi, a dovedit că ştie şi poate să răspundă aşteptărilor românilor.
    Votăm Victor Ponta preşedinte pentru că a dovedit că-i iubeşte pe români, le respectă interesele şi le apără în faţa instituţiilor statului.
    Votăm Victor Ponta preşedinte pentru că a susţinut lupta împotriva coruţiei, a susţinut şi respectat actul de justiţie şi instituţiile abilitate.
    Votăm Victor Ponta preşedinte pentru că face echipă cu oameni de stânga şi de dreapta, nu este intolerant, nu instigă la ură, nu discriminează.
    alegeri 03Votăm Victor Ponta preşedinte pentru că este la fel de comunist sau bolşevic, la fel de corupt sau coruptibil ca fiecare dintre românii care s-au născut cu cel puţin 30 de ani în urmă. Normele democraţiei exclud acuzaţiile nefondate, neargumentate şi nedovedite, prezumţia de bună credinţă nefiind un monopol al vreunei persoane, grup, alianţă ori partid. Victor Ponta este la fel de bineintenţionat ca oricare om politic din România, doar că Victor Ponta a şi dovedit, ca premier, că ştie şi poate să asigure echilibru, armonie şi bunăstare.
    Votez Victor Ponta preşedinte fie şi pentru că este la modă să te declari de dreapta, împotriva social democraţiei, să te aliniezi opiniei celor care sunt mai vocali, dar nu au proiecte şi strategii, au doar declaraţii de intenţie sau preferinţe.
    Votez Victor Ponta preşedinte pentru că nu sunt în trend, nu sunt cool şi nu vreau să fac doar impresie publică. Respect alegerea şi preferinţa celor care au alte opţiuni, respect dreptul democratic de a alege fiecare pe cine consideră că îl reprezintă şi reprezintă interesele României, dar cer să-mi fie respectat dreptul de a-l alege pe Victor Ponta preşedinte, ceea ce nu mă declară mai puţin român sau mai puţin patriot sau mai puţin educat.
    Votez Victor Ponta preşedinte pentru că este un vot pozitiv, constructiv, nu un vot împotriva a ceva sau cineva. Votăm pentru reconstrucţia României şi bunăstarea românilor, nu votăm pentru a demola.

    De ce nu-l votez pe Klaus Iohannis

    Nu-l votez pe Klaus Iohannis pentru că România şi românii nu mai au timp să aştepte ca el să înveţe să fie preşedinte, al tuturor românilor, pentru binele şi bunăstarea tuturor, nu doar al ardelenilor sau al elitelor sau al celor din diaspora.
    Nu-l votez pe Klaus Iohannis pentru că nu are capacitatea de a ne uni şi înfrăţi, de a stimula binele şi bunătatea din fiecare român, nu ura şi dezbinarea.
    Nu-l votez pe Klaus Iohannis pentru că este copia palidă a lui Traian Băsescu, cel care a aplicat aceleaşi strategii şi a făcut să sufere milioane de români.
    Nu-l votez pe Klaus Iohannis pentru că nu are experienţa şi anvergura unui om politic, nu are o echipă care să fi probat că vrea şi poate asigura stabilitate, dezvoltare, progres şi bunăstare.
    Nu-l votez pe Klaus Iohannis pentru că dorinţele şi lozincile nu ţin loc de proiecte pentru România şi pentru toţi românii, oriunde s-ar afla şi oricum s-ar chema.
    Nu-l votez pe Klaus Iohannis pentru că nu este suficient să fii neamţ, ori calm, ori normal, ori serios pentru a fi şi un bun preşedinte de ţară.
    Nu-l votez pe Klaus Iohannis pentru că nu este suficient ca unii tineri, unii intelectuali, unii artişti ori unii specialişti să-l susţină, altfel normele democraţiei şi egalitate în faţa legii ar fi doar vorbe în vânt.
    Nu-l votez pe Klaus Iohannis pentru că nu s-a născut, ca Venus, din spuma mării, nu deţine monopolul adevărului, dreptăţii, al purităţii absolute. Și el, şi cei care stau în spatele lui au trecutul egal cu al câtorva miioane de români care învaţă din mers regulile democraţiei şi ale economiei de piaţă.
    Nu-l votez pe Klaus Iohannis pentru că cei dovediţi corupţi din apropierea sa nu sunt mai puţin vinovaţi decât alţi corupţi.
    Nu-l votez pe Klaus Iohannis pentru că poate fi un bun primar, un corect şi exigent profesor, un politician cu bune intenţii la începutul carierei, dar nu are experienţa şi anvergura înaltei funcţii de preşedinte al României, pentru care se mai cere abilitate, mobilitate intelectuală, prezenţă de spirit, cultură politică, economică, diplomatică, toleranţă, iubire de ţară şi de popor, dăruire, consecvenţă, adică tot ceea ce este Victor Ponta şi nu poate fi Klaus Iohannis.

    Comentarii


    0 0
  • 12/04/14--05:45: Buna dimineata soare
  •     

       

     A fost o data ca niciodata, ca de n-ar fi fost, eu astazi n-as mai avea ce sa va povestesc, a fost un Mare lup alb care a cutreierat pamanturile noastre, oriunde trecea impunea respect, iar celelalte animale salbatice se ascundeau din calea lui...
       Cat timp a poposit in codrii si muntii nostri, lupul alb, a adunat toate haitele de lupi care atacau fara incetare asezarile omenesti, animalele domestice, la un moment dat lupul alb s-a impus peste toate haitele fara conducator, iar in razboaiele care au urmat, legenda spune ca lupii atacau impreuna cu dacii si nu de putine ori puneau pe fuga barbarii hotarati sa ne cucereasca pamanturile. 
        Lupul alb era un veritabil conducator, se spune chiar ca Sarmizegetuza n-ar fi cazut fara ajutorul lui, desigur, simple legende, dar care continua sa pastreze in noi, acel spirit stramosesc, de care neamul nostru este atat de mandru.
       Multi spun ca Marele Alb, in perioada stationarii sale pe meleagurile noastre a fost transformat in Sfantul Andrei, de catre Zalmoxis, dar si mai multi dezvolta legenda spunand ca lupul a ramas alaturi de Zeu, pana in momentul cand romanii au reusit sa infranga rezistenta vitejilor geto-daci, cand lupii n-au mai ascultat si au fugit in codrii necunoscuti risipindu-se care-incotro.
       Sigur este doar o simpla legenda, dar fiecare legenda poarta un sambure de adevar.
      Poate tocmai din aceasta cauza ocrotitorul Romaniei este Sfantul Andrei, a fost unul dintre primii purtatori al predicilor lui Isus, venit pe meleagurile noastre pentru a impartasi din invataturile sale si pentru a-I ajuta pe cei slabi. 
       Si cum nimic nu este intamplator, S. Andrei, este celebrat in calendarul ortodox pe 30 noiembrie, adica numai cu o zi inaintea Zilei Nationale.



    0 0
  • 12/04/14--05:48: Buna Dimineata Soare
  • Intr-o zi, un tata bogat si-a dus copilul sa-si petreaca o noapte la o familie foarte saraca, cu scopul de a-i arata acestuia realitatile vietii oamenilor care nu au bani.
      La intoarcerea acasa, tatal l-a intrebat pe copil despre ceea ce crede in privinta experientei traite, iar acesta i-a spus:
      "Tata, a fost o experienta foarte buna.
       - Am invatat ca noi avem un caine, iar ei au patru caini, noi avem o piscina, iar ei au lacul intreg,
      - Noi avem un acoperis luminos, iar ei au cerul cu stelele si luna,
      - Noi avem o veranda si o gradina frumoase, iar ei au padurea intreaga."
      Tatal sau incremeni la cele auzite, iar fiul incheie: "Iti multumesc, tata, ca mi-ai aratat ce saraci suntem!"
      Gandeste-te un moment si decide:



    ESTI BOGAT SAU SARAC?
     

    0 0

      Mierea de albine naturala beneficii esentiale asupra starii de bine a organismului !

          Mierea are beneficii remarcabile asupra sistemului imunitar, datorita continutului ei bogat in vitamine fortifica sistemul natural de aparare, care este raspunzator de contractarea microbilor si indepartarea acestora din organism in caz de infectie, reduce inflamatile si scade febra.
    Este indicat sa consumam in fiecare dimineata miere de albine pe stomacul gol, pentru a preveni hipertensiunea arteriala, infarctul miocardic si multe alte afectiuni care ne tulbura bunul mers al vietii.



    0 0

    REPERE: De la “Dăscălița” lui Goga la “Domnul Trandafir”

    REPERE: De la “Dăscălița” lui Goga la “Domnul Trandafir”
    31 December
    00:00 2014
    Învăţătorul Ioan Vâtcă, de la Școala “Carol I”, a primit distincţia “Domnul Trandafir” pentru 42 de ani de carieră.
    La Sărbătoarea şcolii nemţene din acest an, au primit recunoaştere din partea comunităţii şi acei dascăli, nu puţini la număr, care nu apar, poate, niciodată pe lista premianţilor la olimpiadele şcolare, care nu au funcţii de conducere, care nu iau decizii care să schimbe soarta şcolii sau care au predat toată viaţa într-un sat izolat de lume, dar care şi-au pus amprenta asupra formării a generaţii şi generaţii de elevi. Nominalizările pentru această secţiune, fericit intitulată “Domnul Trandafir”, s-au făcut cu inima şi cu sufletul, pentru că dragostea pentru elev şi dăruirea nu se consemnează în adeverinţe şi nu sunt cuantificate în puncte şi în dosare. Sunt certificate, însă, de dragostea cu care elevii lor se întorc mereu la şcoală, pentru a-şi împărtăşi bucuriile şi necazurile cu “Doamna”. Vă prezentăm, în continuare, dascălii romaşcani care au fost premiaţi la “Gala şcolii nemţene” la categoria “Domnul Trandafir”. 
    Ioan VâtcăIoan Vâtcă este învăţător de 42 de ani. A dus la capăt, până acum, zece generaţii de elevi. A avut o singură întrerupere în carieră, determinată de perioada în care a abandonat şcoala pentru a-şi satisface stagiul militar. Originar din judeţul Alba, a crescut având în minte “Dascălul” şi “Dăscăliţa” lui Octavian Goga, care l-au determinat să se îndrepte spre cariera didactică şi care i-au fost modele toată viaţa. Cariera la catedră şi-a început-o la Oţeleni, în judeţul Iaşi, de unde s-a transferat, apoi, în 1990, la şcoala care astăzi se numeşte “Carol I”, din cartierul Nicolae Bălcescu.
    “Când am absolvit şcoala pedagogică, primeam repartiţie ministerială. Nu cunoşteam judeţul Iaşi sau Neamţ, am ales şcoala Oţeleni pentru că acolo erau posturi mai multe, ceea ce însemna pentru mine că era o şcoală mare, care asigura stabilitate. Nu mi-a plăcut niciodată să mă mut dintr-o şcoală în alta. Am avut posibilitatea, de multe ori, de a mă transfera la o şcoală din centrul oraşului, dar nu acesta mi-a fost scopul carierei”, spune Ioan Vâtcă.
    Adaptarea la tehnologie, cea mai mare provocare
    Învăţător cu gradul didactic I, metodist, membru în Consiliul Consultativ pentru învăţământul primar, responsabil de cerc pedagogic, învăţătorul Ioan Vâtcă crede că, în cei 42 de ani, nu doar i-a învăţat pe alţii, ci a învăţat şi s-a adaptat la cerinţele sistemului şi la aşteptările elevilor în fiecare zi. Numai în anul şcolar trecut a participat la trei proiecte naţionale, nouă simpozioane regionale, naţionale şi internaţionale şi a semnat numeroase articole în publicaţiile de specialitate.
    “Consider că întotdeauna trebuie să fii racordat la noutăţi. Cred că elevii mei sunt printre foarte puţinii care studiază ca opţional disciplina «Calculatorul, prietenul meu». Sunt deja la a treia promoţie cu acest opţional, pe care l-am introdus în 2004, în anul în care am avut în şcoală un laborator dotat cu calculatoare. Am ales această disciplină pentru că îi atrage şi pentru că le uşurează munca şi la celelalte discipline. Consider că cea mai mare provocare a activităţii mele a constituit-o tocmai adaptarea la tehnologia informaţiei. Când am descoperit calculatorul, am crezut că îmi va fi imposibil să lucrez. Am realizat, apoi, însă, că atât mie, cât şi copiilor, ne va fi, de fapt, imposibil fără calculator”, spune Ioan Vâtcă.
    Învăţătorul bun construieşte viitorul elevului
    vatca 03Atunci când le vine vremea să îşi dea copiii la şcoală, foştii elevi ai lui Ioan Vâtcă îl aleg pe fostul lor învăţător. Gestul lor reprezintă, pentru acesta, cel mai mare premiu pe care l-ar putea obţine, confirmarea că este un învăţător bun şi că întotdeauna s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor elevilor săi şi a părinţilor acestora.
    “În 42 de ani, sistemul de învăţământ a evoluat foarte mult şi, odată cu acesta, şi rolul învăţătorului. Dacă, în urmă cu 42 de ani, învăţătorul era un fel de dirijor al clasei, acum este mai apropiat de elev, este cel care îl învaţă să gândească, să-şi exprime abilităţile, îl învaţă să înveţe. Calităţile necesare pentru a fi un învăţător bun au rămas, însă, aceleaşi. Un învăţător bun trebuie să fie bun la matematică, bun la limba română şi la toate celelalte dicipline din orar şi, mai presus de toate, să aibă tact pedagogic. Să aibă abilitatea de a înţelege elevii, de a fi corect atât când apreciază, cât şi atunci când îi pedepseşte pe elevi, să fie sever în mod moderat, să ştie să ierte greşelile, să fie creativ, afectiv, ingenios şi, mai ales, responsabil, pentru că învăţătorului îi revine o parte din responsabilitatea de a forma personalitatea copilului care va fi adultul de mai târziu. Învăţătorul pune fundamentul pe care se construieşte, apoi, viitorul copilului. Și nu este mulţumire mai mare decât să-l vezi obţinând rezultate frumoase, începând cu cele de la testele şi concursurile din şcoală, la care se adaugă reuşitele din liceu şi din facultate”, spune “Domnul Trandafir” de la Școala “Carol I”.

    Comentarii


    0 0
  • 12/31/14--01:51: LA MULTI ANI!
  •       Pe timp de sărbătoare, cea mai mare plăcere este să împărtăşim cele mai calde urări cu cei a căror bunăvoinţa şi prietenie sunt adevărate miracole. Cele mai bune urări pentru un An Nou luminos şi prosper, plin în fericire şi bucurie, pentru ţine şi cei dragi ţie!

    LA MULTI ANI! 

    .


    0 0
  • 01/02/15--06:41: Zambete
  • 0 0
  • 01/07/15--01:32: Famous People Painting
  • Foarte interesant prin conținut.

         De un mare ajutor pentru cei cei studiază istorie , biografii , dar și pentru cei care vor să- și mărească bagajul de cunostințe ...

         Priveste  acest tablou ........

          Dați click pe imagine și veți avea  versiunea  picturii "computerizate".



    Acest tablou este cu adevărat remarcabil.






    0 0


    Mi-ati atras atentia, dojenindu-ma dur in public, ca nu "percutez" suficient de bine la solicitarile dumneavoastra. Solicitari de rutina, aparent minore, dar netinand neaparat de rutina profesiei mele. Ati fi putut trece cu usurinta peste aceste scapari. DAR NU!!! Nici macar nu m-ati intrebat de ce mi-a scapat sa dau doua sau trei semnaturi pe un tabel acum 3-4 luni. Doar mi-ati pus in vedere ca, daca se mai repeta, imi puneti calificativul insuficient si imi faceti referat la primar pe motiv de lipsa de consideratie din partea mea. Pentru acest lucru va multumesc, domnisoara Simona Monac!!!
    Nu ati tinut cont ca acum trei luni am ramas descoperita intr-una din locatiile in care imi desfasor activitatea, ramanand fara omul din echipa care lucra pana atunci acolo. Nu ar fi fost asta o problema, salariatii au dreptul sa se pensioneze la un moment dat in viata lor profesionala. Sau sa treaca in nefiinta inainte de a se bucura de pensie si de linistea binemeritata dupa o viata de munca. Problema e ca au mai trecut trei luni pana cand un angajat nou si-a intrat pe deplin in paine pe postul du pricina. Trei luni in care un alt om angajat in locatia aflata in imediata vecinatate a preluat printr-un voluntariat impus din afara, fara drept de apel si fara plata, cat se putea de mult din indatoririle de serviciu pe care le presupunea locul de munca respectiv. Nimeni n-a "percutat" prompt si la obiect pentru a angaja mai devreme acea comoara de fata care a fost angajata, spre binele si al ei si al nostru, al tuturora. Si pentru faptul ca n-ati stiut aceste lucruri sau poate ati omis sa le stiti va multumesc din suflet domnisoara Simona Monac!!!
    Va multumesc din suflet domnisoara Simona Monac pentru inca un lucru!!! Pentru faptul ca nu stiti ca orasul acesta ar avea nevoie de CINCI medici scolari, medici de medicina generala. Practic, avand doar o colega care este insa medic stomatolog, sunt ca si singura. Fiecare dintre noi doua isi rezolva problemele profesionale in directia sa, fara sa fim legate una de cealalta.
    Mi-ati mai sugerat ca daca nu-mi convin conditiile in care lucrez sub obladuirea dumneavoastra imi pot gasi un alt loc de munca,in spital, ca medic de familie sau in domeniul privat. Va multumesc si pentru asta, domnisoara Simona Monac!!! Nu va permiteti luxul de a pierde oameni in conditiile in care exista si asa deficit de personal medico-sanitar. Si nici eu nu vreau sa-mi pierd placerea de a va atrage atentia asupra gafelor pe care le faceti, chiar daca sunteti sefa mea desemnata de primarie.
    Ati mai apostrofat un om in varsta care a incercat sa intervina. Poate pentru ca nu e angajatul primariei. Asa cum nici eu nu sunt 100% angajata primariei, atata vreme cat salariul imi este platit din fondurile ministerului si nu din fondurile primariei. Nu ati tinut cont ca respectivul domn a muncit ca profesor timp de 40 de ani si prin mainile sale au trecut mii si mii de elevi cu mult mai mult respect, cu mult mai mult bun simt si cu mult mai multa consideratie decat le puteti avea dumneavoastra. Poate ca ati considerat mereu medicii si profesorii ca fiind inferiori din toate punctele de vedere fata de asistatii sociali pe care ii aveti in grija si sub directa obladuire. Si pentru toate acestea va multumesc, domnisoara Simona Monac!!!

    0 0

    Preocupat de numărul din ce în ce mai mare al românilor care poartă nume de sfinţi, liderul BOR a anunţat necesitatea introducerii unei cotizaţii pentru cei care vor să le folosească în continuare. Decizia va intra în vigoare în termen de câteva zile, iar taxa va fi obligatorie pentru toţi românii ale căror prenume se regăsesc în calendarul ortodox.

    “Peste un milion de români poartă numele arhanghelilor Mihail şi Gavril”, a declarat patriarhul Daniel. “Să nu mai vorbim de cei pe care îi cheamă Ion, Constantin sau Elena. Nici unul dintre ei nu a achitat Bisericii drepturile de autor cuvenite, deşi suntem de 2000 de ani impresarii tuturor sfinţilor din calendar. O taxă modică pe prenume e ceva firesc, la cât s-au jertfit aceştia pentru noi. Din bunăvoinţa Bisericii, cei care poartă mai multe nume de sfinţi vor plăti doar 50% pentru fiecare nume suplimentar.”

    “Mă bucur că nu cad sub incidenţa acestui decret”, declară Decebal Popescu, unul dintre puţinii români care nu poartă un prenume biblic. “E suficient că plătesc deja taxa BOR pentru numele de familie care derivă din cuvântul ‘popă’”.




    0 0

    18 Ian 2015 - 13:28
    Scrisoarea unui medic catre Klaus Iohannis: Pai nu sunteti voi tampiti? Vedeti-va de viata voastra. Lasati medicina, ca are cine sa o faca!


    Gabriela Profir, un medic din Bucuresti, a publicat pe blogul medicrezidentromania.wordpress.com o scrisoare deschisa adresata presedintelul Klaus Iohannis, un apel aproape disperat la viata decenta, la demnitate, la care subscriu probabil toti cei care sunt asemenea ei, medici rezidenti in spitalele din Romania.

    Acordul politic national privind cresterea finantarii pentru Aparare, semnat de principalele forte politice ale tarii, a fost salutat cu entuziasm si vorbe multe si frumoase.
    Poate ca  se va intampla, candva, si momentul in care clasa politica romaneasca va realiza ca un acelasi grad de importanta ar trebui sa se acorde sanatatii si educatiei poporului pe care il conduc!


    Redam integral scrisoare deschisa a Gabrielei Profir, preluata de pe blogul medicrezidentromania.wordpress.com.
    ________________________________________

    Bună ziua, Domnule Preşedinte

    Abia am ieşit din gardă. În ultimele 48 de ore am dormit 5 ore şi acesta e un caz fericit. Unii din colegii mei vor apucă să doarmă abia mâine, după ce vor fi terminat cu externările şi internările de astăzi. După ce câţiva, destui, pacienţi nemulţumiţi le vor fi vorbit urât, ca unor funcţionari publici care trebuie blamaţi pentru cum merge sistemul de sănătate. După ce vor fi luat o cafea şi un corn ca să aibă energie să se răţoiască la alţi colegi pentru a-i intimida şi a obţine un loc la calculator, la care să îşi facă treabă cu imprimarea actelor de care au nevoie pacienţii: externări, scrisori medicale, reţete, referate ș.a.m.d. După ce vor fi sunat sau vor fi răspuns, când reuşesc să aibă un minut liber, la apelurile soţiei/soţului ca să vadă ce mai fac cei de acasă.

    Unii dintre colegii mei iau şpaga ca să poată luă un taxi spre casă când, la oră 8 pm, îşi termină munca la spital. Este condamnabil, ştiu. Ţine chiar de codul penal, nu? Ca să aibă cu ce cumpăra rechizite şcolare copiilor. Am o colegă însărcinată care refuză să intre în concediu prenatal, deşi e peste puterile ei să muncească doar pentru că salariul, deja infim, ar deveni jignitor de insuficient. Eu sunt un caz fericit. De la o lună la alta nu rămân cu bani, dar îmi permit să îmi plătesc chiria, mâncarea, abonamentul de metrou. E adevărat, sunt un caz fericit şi pentru că după-amiază muncesc într-o clinică privată, unde consiliez pacienţii în legătură cu stilul de viaţă sănătos, numărul de calorii şi altele asemenea. Dar tot nu am bani să îmi cumpăr un alt tensiometru, pentru că cel vechi mi-a fost furat de pe secţie când aveam stagiul de Pneumologie la Institutul “€œMarius Nasta”. Ştiţi cât costă un stetoscop nou?

    Îmi doresc să fac medicină. Sunt 9 ani de când am început să o studiez, în ciudă tuturor beţelor care mi se pun în roate. Eu şi colegii mei, cei care încă nu am plecat în străinătate să practicăm această profesie, clacăm. Ne sufocăm sub presiunea socială, aceea care blamează medicii până şi pentru faptul că există. Ne drămuim banii ca să ne ajungă până la următoarea zi de salariu, dar ce să vedeţi? Se termină tot timpul la mai puţin de 2 săptămâni după ce i-am primit. Unii dintre noi au noroc să se poată împrumuta de la părinţi/fraţi/surori/prieteni. Ne este jenă şi ruşine să facem asta, cu împrumutul. Dar e singura variantă sănătoasă la a lua şpagă (nu din dorinţa de a avea cât mai mult, ci din nevoia de a-ţi cumpăra un sandwich în timpul gărzii. Ştiu, poate vă vine greu să credeţi).

    Veniturile noastre sunt inacceptabil de mici. Avem o bursă trântită pe card în fiecare lună, care nu este venit impozabil. De ce aduc asta în discuţie? Pentru că am fost la bănci, de 3 luni de zile merg la bănci pentru a obţine un credit pentru o locuinţă. Venitul meu net este sub 1500 lei. Contractul meu de muncă este pe perioadă determinată de 5 ani. Bursă nici măcar nu figurează în adeverinţă mea de salariu sau pe fluturaş, îmi este greu să înţeleg prin ce mecanism o primim şi de ce se face această groaznică spălare de ochi care a vrut să fie o creştere de salariu. Ştiţi cât costă un stetoscop nou? Unul cu care să pot face o auscultaţie pulmonară sau cardiacă decentă? Cam cât bursa noastră lunară… În spitale ne schimbăm în toaletele destinate pentru uzul pacienţilor.

    În majoritatea spitalelor în care ne facem stagiile nu avem vestiare şi nu avem suficiente calculatoare astfel încât să nu fie nevoie să ne €œbatem pe ele când facem externări/internări sau când verificăm analizele pacienţilor, pentru a le putea administra cât mai repede şi mai bine tratamentul adecvat. Medicii rezidenţi sunt o molimă pentru România, am impresia. Sunt mizeria de sub preş, oamenii de care toată lumea încearcă să uite că există.

    Părinţii noştri, cei care ne-au felicitat la început şi s-au bucurat când am ales să studiem medicina, ne blamează că la vârsta noastră (28, 30, 35) nu avem casă, copii, familie şi nici nu ne pregătim încă să o facem, cei mai mulţi dintre noi. Părinţii noştri ştiu că nu avem cu ce. Dar le este greu să se abţină, aşa cum pacienţilor le vine greu să se abţină să nu ne reproşeze că ne mişcăm prea încet, că aşteaptă mult după externări, că ei nu vor să fie văzuţi de un rezident care nu are un halat călcat pe el, ci de un medic specialist. Ştiu că există şi altfel de medici rezidenţi. Cu părinţi cu bani, care îi întreţin, care le oferă casă şi maşină şi vacanţe şi inclusiv posturi în spitalele de stat când îşi termină pregătirea în rezidenţiat.

    Vrem să avem bani de o supă sau de taxi Dar mai existăm şi noi, ceilalţi, cu zile în care un covrig de un leu e prea mult. Şi vă rog, dar vă rog, chiar să cereţi un raport pentru a va convinge şi Dvs: majoritatea suntem aşa, în ţară sau în Bucureşti. Mimăm. Minţim când suntem întrebaţi de prieteni cum mai e cu viaţa de rezident. După câţiva ani în care te plângi constant că nu mai poţi, că statul face abstracţie de tine, că guvernanţii îţi şterg ochii şi pretenţiile salariale cu o bătaie de joc numită bursă, după ce auzim de la toată lumea, inclusiv de la fostul preşedinte al României, să plecăm dacă nu ne convine situaţia, începem să minţim. Că e acceptabil. Că nu mai trăim ruşinea şi furia pe care le simţim când ne explicăm decizia pentru a rămâne în România să ne practicăm profesia.

    “Ce medicină visezi tu, mă? Medicină gata, e scrisă. Voi nu aveţi bani să mâncaţi, dar veniţi la spital să învăţaţi medicină. Păi nu sunteţi voi tâmpiţi? Vedeţi-vă, mă, de viaţă voastră. Lăsaţi medicina, că are cine să o facă!” Aşa ne spunea un profesor universitar la stagiu. Am tot rezistat, generaţii după generaţii de studenţi, rezidenţi, specialişti.

    Suntem într-o situaţie ingrată în care numărăm lunile, zilele în aşteptarea unei schimbări în legătură cu statutul medicului rezident în România. Vreau, vrem să facem medicină. Vrem să facem asta în cel mai profesionist şi corect mod cu putinţă. Vrem să ne permitem cărţi, congrese şi tensiometre. Vrem să ne schimbăm în costumul de spital la vestiar şi să avem bani să ne cumpărăm o supă sau să plătim un taxi spre casă, după gardă, nu din banii de șpagă, ci din salariu. Vrem să credem că promisiunile Dvs electorale nu au fost minciuni şi că nu mai durează mult până când starea de normalitate va ajunge la noi, medicii rezidenţi. Numărăm zilele!
    Dr. Gabriela Profir

    0 0

    O poveste cu adevarat incredibila a fost publicata de catre cei de la Daily Mail. Un pilot din Africa de Sud si-a pierdut notebook-ul in timp ce se afla in avion la o altitudine de 1000 de picioare (aprox 305 metri).

    "Laptopul meu a cazut de la 305 metri inaltime cu o viteza de 200km/h. A cazut dintr-un Sport Cruiser care merge cu viteza de 194.46km/h deasupra pamantului - eram la altitudinea de circuit cand s-a laptopul a cazut din avion pentru ca s-a deschis acoperişul transparent al carlingii. Malopo (fermierul) sustine ca a auzit un un zgomot si a vazut geanta laptopului venind spre el - s-a dat un metru intr-o parte si laptopul a aterizat langa el. Laptopul este in continuare functional desi sistemul de cooling este afectat si geamul de pe trackpad incepe sa cada" a povestit pilotul.

    In geanta laptopului era cartea laptopului, licenta de pilot a lui av80r si alte documente cu ajutorul carora Malopo l-a putut contacta pe proprietarul MacBook-ului.

    0 0

    Tu ce ai visa(t) la 33 de ani?

    Nu a trecut atât de mult timp de când aveam 33 de ani, chiar dacă uneori mi se pare că am trăit în altă viață atunci. Încă umblam prin lume și începeam să cochetăm cu ideea de a ne retrage la casa noastră și eventual de a avea un copil. Pardon, o fată, că eu eram chitită că doresc să fie orice, fată să fie.
    S-a brodit ca în curând să intru la categoria „viitoare mămici”, apoi, la puțin timp după ce am împlinit 35 de ani, ni s-a născut prințesa. Acum, că am 3 ani peste vârsta propusă în titlu, nu visez decât să fim sănătoși cu toții, să ne creștem fata așa cum merită să fie crescut orice copil.
    Scriu despre această idee, pentru că astăzi, doctorița mea, cea căreia îi datorez o sarcină atât de ușoară și o naștere pe care mi-o amintesc mereu cu drag și plăcere, m-a rugat să vă semnalez un caz. De fapt două, dar să nu anticipăm.
    O tânără de 33 de ani, care nu visează atât de depare, pe cât visăm noi, ăștia sănătoșii, dar care speră să smulgă mai mult din timpul pe care încearcă boala să i-l răpească. O femeie doar puțin mai tânără decât mine, care suferă de cancer de col uterin și care-și dorește un viitor mai puțin sumbru.
    Pentru cei care-și doresc să fie buni și după Sărbători (că în general cam de Crăciun se stârnește în noi fiorul filantropic), o pot face donând la ASOCIATIA DORINTA PENTRU VINDECARE Cont: RO06BTRLRONCRT0277663601 Banca: Transilvania, Ag. Calea Lugojului.
    Al doilea caz este al unei fetițe de 3 ani, diagnosticată cu Autism. Este deja în tratament, dar terapiile specifice sunt FOARTE costisitoare. Pentru acest caz se pot direcționa cei 2% din impozitul pe profit (părinții au toate actele în regulă, sunt mai multe firme care deja au donat prin acest sistem). Orice ajutor contează și în acest caz, este o vârstă la care terapia poate face adevărate minuni.
    Ambele cazuri sunt „confirmate” (deci reale, din păcate).
    Dacă puteți mediatiza, e minunat. Dacă puteți și dona, e chiar și mai minunat.
    În rest cum mai sunteți? Sper ca zilele astea să mă adun ceva mai mult și să începem să mai povestim de una-alta pe aici:) 
    Sursa: Dojo Blog

    0 0

    Drum bun, domnule profesor! Un mic omagiu unui mare OM

    Drum bun, domnule profesor! Un mic omagiu unui mare OM
    28 February
    01:20 2015
    Domnule Diriginte,
    Ce mică e lumea! “How small is the world” spuneaţi, acum un an şi jumătate, la prezentarea unei lucrări de cercetare în fizica aplicată, realizată de dumneavoastră. O făceaţi pentru a ilustra cum se fac legăturile sau nodurile dintre indivizi, cât de uşor şi de ordonat se poate ajunge dintr-un punct în altul în interiorul acestui ghem de energie cumulată, format din noi, oamenii. Da, spaţiul e atât de îngust pe cât este timpul de finit. Știu că îmi veţi da dreptate pentru că, de la dumneavoastră am învăţat că, în fizica cuantică, continuumul timp-spaţiu este indisolubil. Ce mică e lumea, domnule Diriginte. Dar şi ce scurt e timpul. Și cât de repede trece.
    Deşi au trecut douăzeci de ani, parcă azi e ieri, atunci când ne aşezam în băncile clasei a IX-a B, Mate-Fizică, proaspeţi boboci ai LRV-ului. Am fost, în toamna lui ’95, prima generaţie de elevi cărora nu le-aţi mai predat doar Fizica, ci alături de care aţi petrecut şi prima dumneavoastră oră de Dirigenţie. Îmi amintesc cum ne priveam timizi, despărţiţi de necunoaşterea reciprocă, de o catedră şi de o pereche de ochelari. Strânşi de timp şi spaţiu în aceeaşi capsulă de destin. A fost singura clipă îngheţată, T zero-ul din care evoluţia noastră a început a fi modelată la cald de fiinţa dumneavoastră şi din care am început să urcăm precum cârceii de viţă în jurul unui ram tânăr.
    Pentru noi aţi fost mai întâi Dirigul. Prietenul căruia îi puteam împărtăşi orice şi la care eram siguri că găsim mereu depozit de sfat bun şi de încredere. V-am simţit, sincer, ca pe un frate mai mare; doar aveaţi atunci vârsta la care a ajuns astăzi generaţia mea. Să ne iertaţi pentru câte bobârnace şi castane aţi primit în cancelarie de la colegii dumneavoastră mai în vârstă şi mai scorţoşi, pentru năzdrăvăniile pe care le făcea B-ul. Și câte ar fi de povestit aici… După o boroboaţă de pomină făcută de noi, aţi venit de la cancelarie transpirat şi roşu la faţă. Aveam ora de Fizică şi eram siguri că vom fi săpuniţi. A urmat clasicul “scoateţi o foaie de hârtie!”, apoi problema despre efectul Doppler cu cei doi delfini care înoată la distanţă orientându-se prin emiterea de ultrasunete… Mă întreb acum: aşa să arate oare modul suprem de exprimare a supărării unui om? Nu v-am auzit niciodată ridicând tonul şi nu v-am văzut vreodată bătând cu pumnul în masă. Ne-aţi învăţat – vorba veche, bătrânească – să ştim de ruşine. Dându-vă pe dumneavoastră, nouă, drept exemplu.
    Apoi aţi fost Proful. Orele de Fizică predate de dumneavoastră au fost mereu printre cele mai plăcute şi sunt sigur că vorbesc în acelaşi gând cu colegii mei, mai mari sau mai mici. Cum să nu îţi placă o oră în care o materie exactă e privită ca un joc şi care e predată atât de bine încât pleci din clasă cu senzaţia că ai reţinut atât de bine, iar cunoştinţele noi s-au aşezat atât de firesc peste cele vechi, încât nici nu mai e nevoie să înveţi acasă? Și chiar aşa era. Pentru că, la catedră, aţi pus mereu suflet, pasiune, inimă. Aţi fost un profesor drept, corect şi v-aţi personalizat sincer relaţia cu fiecare elev. Pentru fiecare dintre noi aveaţi măsura potrivită. Blând şi înţelegător cu cei care nu aveau o chemare anume spre materiile exacte, solicitant şi stimulativ cu elita. Din această pepinieră, cum vă plăcea să o numiţi, au crescut mereu vârfuri şi absolut toate generaţiile pe care le-aţi trecut prin modelaj au avut exponenţii lor cu lauri. Aţi iubit materia pe care aţi îmbrăţişat-o şi ne-aţi făcut şi pe noi să fim apropiaţi de ea, prin dumneavoastră. Aţi fost un dascăl de poveste, domnule Diriginte.
    Pentru noi toţi aţi fost Omul. Timid, candid, generos. Prieten cu cei care ştiau să vi se apropie. Unii dintre norocoşi, răsplătiţi chiar cu un cântec de chitară. Toţi ceilalţi, cu sinceritatea privirii amplificată de lentila veşnicilor ochelari, cu modulaţia plăcută şi blajină a glasului, cu zâmbetul ştrengăresc. Cu sufletul mare şi bun, ca pita caldă ardelenească.
    Aţi păstrat mereu în spirit copilul Mircea, curios şi dornic să afle şi apoi să le spună şi celorlalţi. Aşa aţi continuat să chestionaţi, să căutaţi permanent răspunsuri, îndemnându-ne să vă urmăm, fiecare după a sa pricepere şi chemare. Astfel v-am descoperit, în anii din urmă. Cercetătorul, Doctorul în Fizică aplicată, unul dintre puţinii care se încumetă să ia de coarne două sau mai multe filoane ştiinţifice şi să se avânte în necunoscutul cercetării hibride.  Să căutaţi felul în care noi oamenii, bulgări de energie şi sume de procese chimice, influenţăm prin interacţiuni încă neştiute burse de valori, fenomene sociale şi economice macro, poate chiar universale. Toate după reguli simple, clare, logice ale Fizicii, ca un joc al copilăriei.

    Și pe neaşteptate, fără să ştim că avem oră, fără să putem măcar chiuli, ne-aţi pus să scoatem din nou o foaie de hârtie…
    Îndrăznesc să ies în faţa clasei şi să vă mulţumesc pentru tot ceea ce ne-aţi dăruit nouă, elevilor dumneavoastră. Să ne iertaţi pentru clipele în care poate v-am judecat cu ignoranţă şi pentru că nu am ştiut să va preţuim mai mult.
    Mi-ar plăcea să ştiu că veţi primi un laborator formidabil, perfect,  aşa cum vi l-aţi putea închipui şi dori. În care Dirigintele să vă permită să lucraţi după bunul plac la împletituri de string-uri şi la miniaturi de quark-uri, la lucrarea care n-a început şi care nu se va termina vreodată. Iar atunci când ne vom revedea, să ne povestiţi ce aţi mai descoperit şi să ne cântaţi la chitară.
    Drum bun, domnule Profesor Mircea Gligor
    Theodor Dumbravă
    Promoţia 1995 – 1999, Liceul Roman Voda, profilul Matematică – Fizică, clasa B

    Comentarii


    0 0

    Autor: Magda Marincovici 22 Mar 2015 - 17:49
    OMS : Creşte riscul de poliomielită. În ţara noastră, copiii ar trebui vaccinaţi obligatoriu contra difteriei, pertusis, tetanos, poliomielită, rujeolă, rubeolă, oreion


    În ţara noastră, rata medie de acooperire vaccinală a scăzut sub 75% pentru mai multe tipuri de vaccin, în timp ce recomandarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) este de peste 95%, avertizează prof. dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie. În acest sens, la noi este necesară vaccinarea obligatorie împotriva difteriei, pertusis, tetanosului, rujeolei, rubeolei, oreionului şi poliomielitei. Conform datelor din 2014 ale Centrului Naţional de Supravegherea şi Controlul Bolilor Transmisibile, la vârsta de 12 luni a copiilor născuţi în iulie 2013, acoperirea vaccinală este sub ţinta recomandată de OMS. Rata medie de acoperire vaccinală este de 69.4% pentru vaccinul DTP4 (4 doze de vaccin împotriva difteriei, tetanosului şi pertusis), în timp ce procentul de acoperire pentru vaccinul contra rubeolei, rujeolei şi oreionului este de 75.4%, iar pentru hepatita B este de 91.3%. În cazul copiilor născuţi  în iulie 2012, acoperirea vaccinală s-a redus alarmant: de exemplu, rata a scăzut cu 4% la vaccinul împotriva hepatitei B. Avertismentele au fost subliniate în cadrul Conferinţei Naţionale Actualităţi în Vaccinologie – RoVaccin 2015, în contextul în care OMS semnalează că scăderea imunizării explică apariţia unor epidemii, cum au fost cele de rujeola şi rubeola, cu consecinţe grave, inclusiv decese printre copii. “Acoperirea vaccinală a scăzut, riscul de apariţie a unor boli pe care nu le-am mai văzut de mulţi ani şi, mai mult, riscul transmiterii lor în colectivitate, izbucnirea unor focare epidemice sau chiar epidemii sunt posibile”,  subliniază prof. dr. Rafila. De asemenea, 30,3% dintre aceşti copii au fost depistaţi ca sunt incomplet vaccinaţi în raport cu vârsta, în creştere faţă de anul precedent, când proporţia era de 26%. Neprezentarea rămâne principalul motiv al vaccinării necorespunzătoare în raport cu vârsta. Printre motivele pentru care copii nu sunt vaccinaţi corect şi la timp se află contraindicaţiile medicale, urmate de disfuncţionalităţi în furnizarea vaccinului. În prezent, la nivel global, sunt câteva urgenţe majore de sănătate publică: epidemia de ebola, reapariţia poliomielitei în Asia, cu pericolul ca boala să revină şi pe continentul european.


    Citeşte mai multe despre:  difterie,   pertusis,   tetanos,   poliomelita,   rujeola,   rubeola,   oreion

    0 0

    LA MULȚI ANI, DOMNULE PROFESOR!

    LA MULȚI ANI, DOMNULE PROFESOR!
    25 March
    01:49 2015
    Medalie aniversară la 90 de ani de viaţă dedicaţi culturii şi educaţiei, dar, mai ales, cetăţii şi semenilor noştri. 
    Suntem la o zi aniversară importantă. Buna Vestire a adus bătrânului nostru oraş “un om între oameni” – Domnul Profesor Gheorghe A.M. Ciobanu -, un mesager al celor mai frumoase clipe, pagini scrise şi audiate, conexiuni inteligente, cultură şi sclipire, lumină, credinţă şi adevăr. Și toate aceste mesaje nu puteau să rodească fără dragoste de oameni, de tineri, de viaţă.
    LA MULȚI ANI, DOMNULE PROFESOR, ȘI LA MULȚI ANI, DOAMNA PROFESOARĂ, FĂRĂ DE CARE NIMIC NU S-AR FI ÎNTÂMPLAT.
    medalie 02Știti bine că faceţi parte din familia noastră, ştiţi bine că nu a fost eveniment în familiile noastre care să nu ne găsească împreună, alături şi de mama noastră, nonagenară la rândul ei. Momente mai mult sau mai puţin plăcute, sărbători de aniversare, de Paşte sau Crăciun, dar şi cumpene de sănătate sau de viaţă, reuşind să le trecem împreună, la Roman şi la Bucureşti. Deşi sunt medic, primii care mi-aţi întins o mână de ajutor aţi fost tot dumneavoastră.
    Nu pot uita un scurt moment petrecut acum 15 ani, pe 24 martie 2000. Se înmânau, la Ateneul Român, premiile pentru personalităţile culturale ale României, premiat fiind maestrul Ion Irimescu, marele prieten al Domnului Profesor. După premiere, i-am spus maestrului Irimescu că a doua zi, pe 25 martie, urmează aniversarea domnului profesor la Roman. Pot să vă spun că a doua zi am petrecut în jurul mesei domnilor profesori, împreună cu maestrul şi cu directorul muzeului din Fălticeni, o zi de neuitat, luminându-se colţul acela de Univers cu bucurie, cultură de cea mai înaltă calitate, prietenie, dragoste.
    medalie 03Cum am putea uita aceste clipe de viaţă sau un alt moment important, în anul 2004, când Comisia Naţională a României pentru UNESCO, prin secretarii generali Alexandru Mironov şi Șerban Ursu, acorda domnului profesor, prin mâna ministrului Educaţiei Naţionale, premiul naţional pentru jurnalismul de educaţie, punct de pornire pentru o frumosă colaborare editorială. Ce mândrie de prieten şi de romaşcan!
    Ne-am obişnuit onoraţi să ne numiţi copiii dumneavoastră.
    Suntem exponenţii generaţiilor noastre şi cred că, înainte de toate, suntem oameni buni, aşa cum aţi vrut dumneavoastră să lăsaţi urme pe acest pământ.
    Domnule profesor,
    Vă vom înmâna dumneavoastră şi doamnei o medalie aniversară la 90 de ani de viaţă dedicaţi culturii şi educaţiei, dar, mai ales, cetăţii şi semenilor noştri.
    Vă mulţumim!
    Colonel doctor Georgeta – Florentina Ursu, medic primar cardiolog, doctor în ştiinţe medicale – Spitalul de Urgenţă “Profesor dr. Agrippa Ionescu” Bucureşti

    Comentarii

    0 comentarii

    0 0

    Profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu, la 90 de ani de viață

    Profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu, la 90 de ani de viață
    25 March
    01:53 2015
    Redactorii și miile de cititori ai cotidianului “Ziarul de Roman” îi urează “La mulţi ani!” profesorului Gheorghe A. M. Ciobanu. Distinsul profesor romaşcan şi-a dedicat viaţa carierei didactice, artei şi culturii, constituindu-se într-un veritabil model de dăruire şi de conduită. Gheorghe A. M. Ciobanu a desfăşurat şi o bogată activitate publicistică, întinsă pe mai bine de o jumătate de secol, care a scos la iveală un spirit strălucit. Distinsă personalitate a culturii romaşcane, Gheorghe A. M. Ciobanu a fost omagiat la împlinirea celor 90 de ani de personalități și instituţii romaşcane. 
    portrete - 03Profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu împlineşte miercuri, 25 martie, 90 de ani. O viaţă bogată şi rotundă, împărţită cu generozitate cu mii de elevi, dedicată activităţii eseistice, împlinită ca mentor, scriitor, pedagog şi om al cetăţii, merite şi gesturi pentru care cu toţii îi mulţumim. Distinsa personalitate a culturii romaşcane sporeşte, de ani buni, lumina zilei, cu noi însemnări şi comunicări interesante. Timp de peste cinci decenii, a modelat conştiinţe pe diferite trepte ale cunoaşterii umane. În activitatea sa didactică, desfăşurată între anii 1945 şi 1985, profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu s-a impus prin dăruire, rigurozitate şi implicare.
    Copilăria şi adolescenţa, sub zodia războiului
    sursa foto: EDITURA MUŞATINIA
    sursa foto: EDITURA MUŞATINIA
    Născut chiar de marea sărbătoare creştină Buna Vestire, profesorul Ciobanu spune: “Ca orice străfulgerare de pe Terra, am văzut şi eu lumina lui Solaris, pentru prima oară, în ziua de Buna Vestire a anului 1925. Făcând parte din acea generaţie învăluită în tragedia ultimului război mondial, toate mi-au fost pluralice şi continue”, spune profesorul.
    Romaşcan prin naştere, profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu a urmat cursurile Şcolii nr. 4 şi ale Liceului “Roman-Vodă” (1936 – 1944) din Roman. Bacalaureatul l-a susţinut la Sighişoara, în 1944, în timpul refugiului. “Copilăria şi adolescenţa mea au stat sub zodia războiului. Am prins perioada în care ne uitam mai mult pe fereastră decât la tablă. La vârsta majoratului, eram într-un adăpost. Când am ieşit de acolo, priveam în jur să văd ce clădiri mai stau în picioare. Erau anii frumoşi ai tinereţii, iar generaţia mea trăia cu obsesia sunetului alarmei militare. Eram pregătit, ca rezervă, pentru front. Nu am mai prins frontul, dar mulţi din seria mea au plecat în război şi nu s-au mai întors”, îşi aminteşte Gheorghe A. M. Ciobanu.
    Într-una dintre cărţile sale, profesorul ne spune, prin vorbe simple, că este în puterea omului să schimbe ceva în viaţa sa. “Şi mama mea, ca toate mamele din lume, a fost unică. A trăit în vremuri grele, cu un soţ zidar, fără serviciu şi cu trei copii. Nevoi în jur erau cât lumea, dar cine ştia de ele? Nimeni. Nu a lăsat ca cineva, vreodată, «să-i ştie casa». Izolarea din fundătură a făcut-o să fie «ascunsă»”, scrie profesorul Ciobanu.
    Peste cinci decenii închinate activităţii didactice
    Gheorghe A. M. Ciobanu
    Şi-a dorit o carieră în arhitectură, dar a absolvit, în 1941, Facultatea de Drept. Nu a fost un practician al domeniului juridic, pentru că s-a simţit mai atras de catedră. Multiplele discipline predate i-au format un spirit de ordine şi o disciplină interioară de care s-a servit întreaga viaţă. Cunoscător al culturii româneşti şi universale, profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu făcea, din lecţiile sale, adevărate clipe de înălţare spirituală şi sufletească, fiindcă ştia să le insufle elevilor dorinţa de studiu şi nevoia de a cunoaşte.
    “A realiza un laudatio pentru domnul profesor este un lucru destul de greu, pentru că a fost o figură emblematică pentru Liceul «Roman-Vodă». Domnul profesor a fost şi este un model pentru noi toţi, romanvodişti de ieri şi de azi. Pedagog strălucit, cu logică de matematician şi sensibilitate de om al literelor, domnul profesor şi-a dăruit altruist comoara spiritului viu, de cultură, tuturor celor dispuşi să-l asculte. A fost profesor, mentor, sfătuitor şi prieten. A lăsat amintiri frumoase, dragi tuturor celor care au trecut pragul Liceului «Roman-Vodă»”, a spus profesor Mihaela Tanovici, directorul Colegiului Naţional “Roman-Vodă”.
    Activitate publicistică neîntreruptă
    “La om, mai presus de orice este creativitatea”, spune Gheorghe A. M. Ciobanu. O însuşire cu care profesorul a fost înzestrat din plin şi pe care a cultivat-o continuu. A început să scrie versuri şi proză încă de pe băncile şcolii, la vârsta de 14 ani. S-a făcut remarcat mai târziu, la maturitate, în publicistica locală şi moldavă, ca eseist, publicist, critic de artă, muzicolog şi scriitor, publicând peste 800 de articole de tip eseu, opiniile sale regăsindu-se în ziare şi reviste locale şi regionale.
    Profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu a scris 16 cărţi, dintre care opt apărute şi promovate de Editura “Muşatinia” din Roman. Dintre cărţile publicate amintim: “Locul şi Spiritul” (1998), în care sunt descrise valorile artistice din oraşul Roman, “Irimescu, statornicie şi zbor” (2000), o analiză a creaţiei sculptorului Ion Irimescu, prieten al profesorului, “Scrieri”, cuprinzând cinci volume, în care sunt adunate eseuri, analize, exegeze şi critici publicate în presa vremii în perioada 1964 – 2004, “Primii fiori” (2005), “Mileniul III în cheia sol”, în care a pus bazele unui nou curent în muzică – ontifonismul -, care interpretează muzica pornind de la formule matematice, “Mioriţa, mit triadic”, în care demonstrează excepţionala capacitate de analiză ontologică şi cosmologică, rafinamentul harului de interpretare a substanţei culturale a omului de cultură romaşcan.
    UNESCO“Profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu este un adevărat maestru al cuvântului rostit. Personalitatea sa polivalentă a determinat Editura Muşatinia să se aplece cu mai multă atenţie asupra omului Gheorghe A. M. Ciobanu şi zidirii sale prin cuvânt. Am avut onoarea şi responsabilitatea punerii în pagină a volumelor sale. O experienţă care m-a îmbogăţit şi mi-a dezvoltat percepţia fenomenului cultural romaşcan. Cărţile profesorului Gheorghe A. M. Ciobanu sunt prezentate amplu în paginile revistei «Melidonium», fiind accesibile publicului din ţară şi din diaspora. Fiecare apariţie editorială a fost mediatizată prin publicare în numerele tipărite şi pe internet ale revistei”, a precizat Emilia Ţuţuianu, directorul Editurii “Muşatinia”, cea care a realizat şi un blog în care este prezentată o parte din activitatea profesorului Gheorghe A. M. Ciobanu.
    Aprecieri legate de activitatea profesorului
    Regretatul muzicol Iosif Sava spunea despre profesorul Ciobanu: “Domnule Ciobanu, sunteţi un miracol! Și nu vă ştie ţara?”. Profesorul universitar doctor Tudor Ghideanu consemnează:
    “Filosoficul străbate, omniprezent, toate celelalte coordonate ale creaţiei poetico-româneşti şi se încununează definitoriu în sfera ipoteticului ştiinţific”.
    Academician profesor doctor George Pascu nota: “Dotat cu o înaltă pregătire intelectuală, profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu este capabil să încadreze fenomenul artei în largi contexte culturale”.
    Compozitorul, dirijorul şi publicistul Liviu Dănceanu spune, într-o scrisoare adresată profesorului: “Articolele dumneavoastră despre fenomenul muzical deconspirau, înainte de toate, o candidă curiozitate. Vă şi vedeam uitându-vă prin gaura cheii unei porţi ce duce miraculos la cei ce modelează frecvenţele, duratele, timbrele şi intensităţile, transformându-le, graţie întocmirilor savante ori restituirilor fidele, în mirabile efluvii sonore. Pe de altă parte, simţeam că aceste articole adăpostesc o erudiţie ca o bancnotă ce nu poate fi folosită decât acolo unde ea are valoare”.
    portrete - 01“Am fost privilegiată să stau, zeci de ani, la diferite activităţi culturale, lângă un om care şi-a construit o puternică identitate intelectuală în peisajul cultural al ţării, a cărui prezenţă fascinează prin largul său orizont spiritual şi impresionanta pregătire enciclopedică, vivacitate, generozitate şi dăruire sufletească, prin lumina chipului blând, strălucirea ochilor, zâmbetul cald şi prietenos – profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu. Profesor, publicist, eseist şi critic literar – artistic, domnul profesor Ciobanu dezvăluie profilul unui om total, îndreptat spre cunoaşterea interioară a structurii umane, în modelarea sufletelor şi formarea caracterelor, cu înţelepciune şi dragoste, spre cunoaşterea şi interpretarea marilor probleme ale umanităţii, prin prisma unui teoretician şi filosof de adâncă profunzime, emiţând teorii, principii şi formule în bogata sa operă scriitoricească elevată, cu totul originală. Un orator de excepţie, al cărui discurs, bazat pe capacitatea de asociere a faptelor, umorul şi spontaneitate spirituală, folosirea echilibrată a metaforelor şi digresiunilor, are o mare forţă de atracţie”, a spus Minodora Ursachi, fostul director al Muzeului de Artă Roman.
    “Gheorghe A. M. Ciobanu, camaradul nostru de generaţie, continuă să se dăruiască şi să ne uimească în toate anotimpurile vârstei lui. Căci este o înaltă bucurie să-i asculţi intervenţiile în spatele cărora ştii că stau nesfârşite acumulari pe care el le decantează cu talentul unui veritabil artist, oferindu-ne, apoi, chintesenţa artei în multiplele ei manifestări”, crede profesoara și poeta Cecilia Pal.
    “Îl cunosc pe domnul profesor Gheorghe A. M. Ciobanu de pe vremea când eram elevă. Transforma, cu o baghetă magică, orele de socialism ştiinţific din acea vreme în ore de cultură generală. Aşa am învăţat multe lucruri interesante despre istoria muzicii, istoria artei şi istoria literaturii universale. Tânăra generaţie ar trebui să-l cunoască prin opera sa. Lucrările profesorului Gheorghe A. M. Ciobanu se găsesc la loc de cinste în Muzeul Hogaş”, a spus Cornelia Jora, bibliotecar la Colegiul Naţional “Roman-Vodă”.
    Gheorghe A.M. Ciobanu“S-a spus că Gheorghe A. M. Ciobanu este prototipul profesorului perfect. Cine i-a fost elev ştie că afirmaţia nu e întru totul adevărată. Orele lui nu aveau catalog, note, programă, extemporale. La fel ca Socrate, nu dorea să ne bage cu de-a sila în cap propriile idei. El doar deschidea, prin magia cuvintelor, poarta către un viitor atrăgător. Un viitor în care teluricul dispare sub vraja atâtor minuni pe care viaţa le ascunde, dar care pot fi ale noastre. Plecam de la ceva, de la o materie oarecare, şi navigam spre infinit, spre infinitul misterios, unde, oricât de mult am merge, am fi mereu doar la început, ca în povestea tinereţii fără de moarte. În plus, părea că şi dragul nostru dascăl era interesat de zborul nostru. La fel ca la Socrate, metoda lui era dialogul. Nu ca să vadă dacă am reţinut ceva, ci ca să vadă cum gândim, cum reflectăm ideea prin cugetul nostru tânăr, făcându-ne să ne simţim liberi ca păsările cerului, deşi, în acei ani, aripile nu se foloseau într-o lume ancorată într-o realitate lipsită de perspectiva zborului. Cu el am învăţat să ne descoperim pe noi înşine. La fel, cu el am descoperit şi o realitate ascunsă nouă, pe care aş numi-o realitate magică. Adevărul de dincolo de adevăr, sau, altfel spus, hermeneutica subtilă  a realităţii de dincolo de realitate. Aşa ne-am format noi atunci, în acea primăvară a vieţii noastre, când profesorul nostru tânăr era doar cu puţin mai tânăr decât tinereţea lui dintotdeauna”, apreciază medicul chirurg Dan Gabriel Arvătescu.                                                                        
    Profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu, sărbătorit de marea familie romaşcană
    Omul de cultură şi cetăţeanul de onoare al municipiului Roman Gheorghe A. M. Ciobanu a fost sărbătorit cu câteva zile înainte de ziua sa. Muzeul de Artă, în cadrul manifestării “Salonul de primăvară”, care a avut loc vineri, 20 martie, l-a sărbătorit pe profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu. Invitaţii au vorbit despre copleşitoarea personalitate a ilustrului intelectual care şi-a legat viaţa şi activitatea de urbea natală.
    Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, în colaborare cu Editura “Muşatinia”, care a făcut posibil ca lucrările scrise de Gheorghe A. M. Ciobanu să vadă lumina tiparului, a organizat duminică, 22 martie, un eveniment deosebit la aniversarea a nouă decenii de viaţă a profesorului.
    În semn de respect şi de apreciere pentru întreaga activitate didactică şi publicistică, la propunerea ÎPS Ioachim, ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, i-a oferit “Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Evenimentul a avut loc în prezenta reprezentanţilor autorităţilor locale, a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a cadrelor didactice şi elevilor din unităţile de învăţământ din Roman, a oamenilor de cultură şi a prietenilor.
    Gheorghe A.M. CiobanuLuni, 23 martie, profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu a fost invitat la Primăria Roman, unde autorităţile locale l-au sărbătorit pe “patriarhul culturii romaşcane”, cum mai este numit profesorul Ciobanu. Cu ocazia împlinirii a nouă decenii de viaţă, primarul Laurenţiu Dan Leoreanu i-a oferit cheia municipiului Roman. Este pentru prima dată când o persoană primeşte cheia municipiului din partea reprezentanţilor administraţiei publice locale. Evenimentul a avut loc în prezenţa a numeroşi angajaţi ai instituţiei. “Domnul profesor Gheorghe A. M. Ciobanu rămâne o lumină pentru generaţii întregi de elevi şi studenţi ai şcolii romaşcane. S-a dovedit a fi un cadru didactic apreciat pentru erudiţie, pregătire profesională şi metodică”, a spus Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman şi fost elev al profesorului Gheorghe A. M. Ciobanu.
    Primarul Leoreanu i-a oferit o diplomă, o revistă a Romanului, eşarfa cu însemnele municipiului, obiecte de scris, insigna municipiului Roman, alte materiale de prezentare şi cheia municipiului, un coş cu flori, un tort şi o şampanie.
    “Amintiri din secolul Ciobanu”, carte dedicată profesorului de elevul său
    CNRVDan Gabriel Arvătescu, medic chirurg la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman şi cunoscut om de cultură, a avut ideea editării unui volum dedicat profesorului Gheorghe A. M. Ciobanu, la împlinirea a nouă decenii de viaţă, volum care a fost prezentat în evenimentul organizat de Societatea Culturală “Clepsidra” din Roman, marţi, 24 martie, la Colegiul Naţional “Roman-Vodă”.
    Volumul “Amintiri din secolul Ciobanu”, scris de doctorul Arvătescu, este o adevărată provocare. “Această carte devoalează atât personalitatea profesorului Gheorghe A. M. Ciobanu, prin mărturii ale acestuia mai puţin cunoscute publicului, dar şi a societăţii romaşcane de odinioară”, a precizat doctorul Dan Gabriel Arvătescu.
    Despre cartea “Amintiri din secolul Ciobanu” ne vorbeşte chiar autorul. “În al nouăzecilea an al vieţii, un om poate părea bătrân. Totul e relativ şi, totodată, magic în viaţă. Aşa este şi bătrâneţea. Sunt tineri bătrâni şi bătrâni mult mai tineri sufleteşte ca ei. Acesta nu e un paradox. Aceasta e, pur şi simplu, viaţă. Priviţi-l pe profesor şi-o să înţelegeţi asta. Profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu este un adevărat mit urban. Este parte a moştenirii noastre comune. El este singurul care a reuşit să fie parte a sufletului nostru. Personalitatea lui a marcat, fie că vrem sau nu, fie că recunoaştem sau nu, identitatea noastră de grup. Prin asta, el a mai reuşit un lucru rar: să devină nemuritor încă din timpul vieţii”, a spus doctorul Arvătescu, vicepreşedintele Societăţii Culturale “Clepsidra” din Roman.
    “Secretul longevităţii activităţii mele nu este chiar un secret. În primul rând, este un dar genetic. Am avut în familie membri care au trecut de suta de ani. În al doilea rând, mi-am tras seva şi puterea de la tinereţea cu care am fost mereu înconjurat, de la discipolii mei”, mărturisește profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu.

    Comentarii


    0 0

    Onoruri pentru profesorul Ciobanu, la 90 de ani!

    Onoruri pentru profesorul Ciobanu, la 90 de ani!
    24 March
    02:00 2015
    Profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu, om de cultură şi cetăţean de onoare al municipiului Roman, a primit, cu ocazia împlinirii a nouă decenii de viaţă, cheia municipiului Roman, de la primarul Leoreanu. Profesorului Ciobanu i-a fost oferită şi cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, “Crucea Moldavă”, de către ÎPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.
    Cheia municipiului Roman este la Gheorghe A.M. Ciobanu
    Gheorghe A.M. CiobanuProfesorul, omul de cultură şi cetăţeanul de onoare al municipiului Roman Gheorghe A.M. Ciobanu a primit, cu ocazia împlinirii a nouă decenii de viaţă, cheia municipiului Roman. Este pentru prima dată când o persoană primeşte cheia municipiului din partea reprezentanţilor administraţiei publice locale. Evenimentul a avut loc la Primăria Roman, de faţă fiind numeroşi angajaţi ai instituţiei.
    “Domnul profesor Gheorghe A. M. Ciobanu rămâne o lumină pentru generaţii întregi de elevi şi studenţi ai şcolii romaşcane. În total, şase decenii dedicate activităţii didactice, de-a lungul căreia a predat 63 de discipline. În toată această perioadă, s-a dovedit a fi un cadru didactic apreciat pentru erudiţie, pregătire profesională şi metodică. Matematica i-a format o disciplină interioară care i-a folosit întreaga viaţă. El a rămas în memoria elevilor ca profesorul arhetip, un adevărat magician al verbului, un pedagog desăvârşit, cu logică de matematician şi sensibilitate de om al literelor. El a susţinut lunar, timp de 22 de ani, audiţii muzicale la Palatul Culturii din Iaşi. A susţinut, de-a lungul anilor, numeroase vernisaje. S-a remarcat prin cronici artistice, prin cărţi, a fost gadza multor evenimente culturale din Roman. Timp de 25 de ani, a fost prezentatorul teatrului de amatori din Roman”, a spus Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman şi fost elev al profesorului Gheorghe A. M. Ciobanu.
    cheia 02Gheorghe A.M. Ciobanu s-a făcut remarcat în publicistica locală şi moldavă ca eseist, publicist, critic de artă, muzicolog şi scriitor, publicând peste 800 de articole gen eseu, opiniile sale regăsindu-se în publicaţii precum: Cronica Romanului, Gazeta de Roman, Ziarul de Roman, Școala Nouă, Cronica de Iaşi etc. Datorită activităţii sale, Gheorghe A. M. Ciobanu a primit mai multe distincţii: cetăţean de onoare al Romanului, Ordinul Meritul Cultural, Medalia Jubiliară «Mihai Eminescu», premiul al III-lea la secţiunea presă scrisă, la prima ediţia a Premiilor Jurnalismului de Educaţie, organizat de Comisia Naţională a României pentru UNESCO, Distincţie de Excelenţă în cadrul Galei Excelenţei Romaşcane. În nouă decenii de viaţă, distinsul profesor romaşcan a susţinut peste 3.000 de conferinţe, a scris numeroase publicaţii, dar a compus şi muzică.
    “La împlinirea a 90 de ani de viaţă, îi dorim domnului profesor sănătate, bucurie şi putere. Și îi mulţumim că a fost mereu o rădăcină şi un trunchi, de unde ne-am tras sevă şi vigoare. Noi, azi, vrem să-l ocrotim, să-l avem mereu aproape. Vă mulţumim, cu dragoste, domnule profesor!”, a fost urarea pe care i-a făcut-o primarul Laurenţiu Dan Leoreanu profesorului Gheorghe A.M. Ciobanu.
    Fostul elev i-a oferit, apoi, o diplomă, o revistă a Romanului, eşarfa cu însemnele municipiului, obiecte de scris, insigna municipiului Roman, alte materiale de prezentare şi cheia municipiului, un coş cu flori, un tort şi o şampanie. După ce toţi cei prezenţi au cântat, în cor, “La mulţi ani!”, Gheorghe A.M. Ciobanu a ţinut un discurs plin de emoţie, în care şi-a exprimat, de mai multe ori, preţuirea şi ataşamentul pentru municipiul Roman, dar şi pentru patria şi credinţa strămoşească: “Eu sper să ne întânim şi peste sute de mii de ani, să vorbiţi cu «moş Ciobanu». Nu ştiu cum o să-mi spuneţi atunci, «matusalem Ciobanu». Am un prieten în Bacău. În jur de 15 ani, nu ne-am mai întâlnit. Și, când îi dau telefon, îi spun că sunt eu şi el îmi zice, cu un strigăt spontan: «Cum, mă, n-ai murit încă!?» Și asta era acum zece ani… Eu am prins foamete, bomba atomică şi al doilea război mondial. Pe lângă mine, domnişoara cu coasa a trecut de 18 ori, dar a văzut că n-are cu cine sta de vorbă şi şi-a văzut de treabă. Uneori, Îl întreb pe Cel de Sus: «Doamne, unde mi-e actul de naştere?», aşa cum întreba şi maestrul Irimescu”.
    Discursul său, de aproape jumătate de oră, a fost răsplătit cu multe aplauze şi cu multe zâmbete de cei prezenţi luni, 23 martie, în sala de şedinţe a Primăriei Roman.
    Profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu a primit “Crucea Moldavă” de la Mitropolia Moldovei si Bucovinei
    Gheorghe A.M. Ciobanu
    Reprezentanţi ai autorităţilor locale, cadre didactice şi oameni de cultură şi-au dat întâlnire duminică, 22 martie, la Catedrala Arhiepiscopală “Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, pentru a-l sărbători pe profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu, personalitate a culturii nemţene, la împlinirea a nouă decenii de viaţă. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, în colaborare cu Editura “Muşatinia” din Roman, care a făcut posibil ca lucrările scrise de profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu să vadă lumina tiparului. La eveniment au participat: ÎPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, preot doctor Dragoş Alexandru Munteanu, protopop de Roman, profesorul Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman, Emilia Ţuţuianu, directorul Editurii “Muşatinia”, profesorul Viorel Stan, inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ, profesoara Mihaela Tanovici, directorul Colegiului Naţional “Roman-Vodă”, preot profesor Gheorghe Smerea, directorul Liceului Teologic “Episcop Melchisedec”, profesor Gabriela Dascălu, director al Colegiului Tehnic “Petru Poni”, profesorii Minodora şi Vasile Ursachi, preoţi din Protopopiatul Roman, cadre didactice şi elevi, romaşcani care îl preţuiesc pe “teologul laic al culturii romaşcane”, aşa cum l-a numit ÎPS Ioachim.
    Gheorghe A.M. CiobanuPreotul Valentin Băltoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a prezentat o biografie a distinsului dascăl. Profesoara Mihaela Tanovici a vorbit despre modelul oferit de profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu pentru elevi şi cadre didactice, redând mărturii ale foştilor săi elevi. Cuvinte alese au rostit şi doctorul Virgil Răzeşu, profesoara Mihaela Băltoi, de la Colegiul Naţional “Roman-Vodă”, şi Emilia Ţuţuianu, la sărbătorirea unei “legende vii a culturii romaşcane”. Un cuvânt de mulţumire a fost transmis şi de inspectorul şcolar general: “Vă mulţumim pentru că existaţi, domnule profesor Gheorghe A.M. Ciobanu”, a spus profesorul Viorel Stan.
    Fost elev şi, apoi, coleg de catedră cu sărbătoritul, primarul municipiului Roman şi-a exprimat recunoştinţa faţă de distinsul profesor. În cinstea profesorului Ciobanu, corala “Paraschevi” a Catedralei Arhiepiscopale, dirijată de Ionuţ Vâlcu, a oferit invitaţilor un moment muzical deosebit.
    Profesorul Ciobanu va bea din izvorul de sub catedrală, dătător de energie
    În semn de respect şi apreciere pentru întreaga activitate didactică şi publicistică, la propunerea ÎPS Ioachim, din partea ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, profesorului Gheorghe A.M. Ciobanu i-a fost oferită “Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
    Gheorghe A.M. Ciobanu“Primul motiv care ne-a determinat să-l chemăm aici, la catedrală, pe profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu, este acela că face parte dintr-un panteon al personalităţilor romaşcane şi nu numai. De fiecare dată, aici, la Roman, s-a accentuat această legătură intrinsecă între cultură şi cult, adică între Şcoală şi Biserică, cele două instituţii emblematice pentru promovarea şi susţinerea culturii şi spiritualităţii româneşti. Domnul profesor caută să descopere şi să propună alte sensuri, alte valori ale existenţialităţii, căci mergerea noastră este continuă. Pe viitor, seminariştii ar trebui să se aplece cu atenţie asupra scrierilor domnului profesor Ciobanu şi să scoată din ele duhul teologic. Domnul profesor vorbeşte întotdeanuna de «meta», care înseamnă «dincolo», adică infinit, şi ne propune să descoperim alte sensuri ale existenţialităţii. La 90 de ani, nu te mai aştepţi la multe, aştepţi marea înserare care va veni într-o zi sau alta. În biserică, noi spunem că îngerii cântă, îl slăvesc pe Dumnezeu. Faceţi linişte în sufletul vostru şi intraţi în universul angelic. Domnul profesor trebuie să mai stea aici, pe pământ, mai ales că predecesorul meu, arhiepiscopul Luca, a trăit 100 de ani. Ştiţi de ce a trăit 100 de ani? A băut apă din izvorul aflat sub Catedrala Arhiepiscopală. Este o apă dătătoare de energie, din care o să-i dăm să bea şi domnului profesor Ciobanu, pentru a avea timp să termine ce a început”, a spus ÎPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.
    Gheorghe A.M. CiobanuEmoţionat, distinsul profesor a mulţumit tuturor celor care au fost prezenţi şi au vorbit în sfântul lăcaş. “Nu mă aşteptam ca muşatinii mei scumpi să facă roată în jurul meu. Mulţumesc tuturor celor care mi-au spus că sunt cel mai iubit dintre pământeni. Pentru că tot am vorbit de «Mioriţa», am să parafrazez această baladă: «Şi de-o fi să mor / În câmp de mohor / Să fiu îngropat / În spatele urbii / Să mi-aud muşatinii»”, a spus, în încheiere, profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu.
    Seara de la Catedrala Arhiepiscopală s-a încheiat cu oferirea de flori, din partea celor prezenţi, distinsului profesor şi om de cultură.

    Comentarii


    0 0

    O tristă poveste despre un banal vaccin
    Pentru Olivia. Foto: caia.ro
    Fetița mea, la 10 ani, are două mari slăbiciuni: Johhny Depp și Roald Dahl. Cel din urmă e scriitor, autor, printre altele, al romanului “Charlie și fabrica de ciocolată”. Ultima carte de-a lui Dahl pe care ea a citit-o se numește “Uriașul cel prietenos” și e dedicată unei anume Olivia. În romanul cu pricina, o fetiță și un uriaș se întovărășesc să salveze lumea de la pieire.
    “Mama, cine e Olivia?” m-a întrebat Anais. I-am spus că e fetița domnului Dahl. “Aha, cred că Sophie (fetița din carte) e de fapt Olivia și uriașul e Roald Dahl, nu crezi?” I-am zis că da, cu siguranță, prea se înțeleg bine. Ce n-am avut suflet să îi zic este că Olivia n-a trăit decât 7 ani. A murit în 1962, într-o familie iubitoare și bogată, de rujeolă. Da, de pojar, banala boală a copilăriei.
    Pe vremea Oliviei nu exista vaccin pentru asta. Copiii făceau pojar, cei mai slabi, mai prost hrăniți și mai săraci, mureau. Câteva milioane pe an. Restul făceau bubițe, niște febră și în general, supraviețuiau. Olivia Dahl asculta cum tatăl ei îi spunea o poveste când s-a simțit amețită. A adormit, părea obosită. În 12 ore, Olivia plecase într-o altă lume, poate cea a uriașilor prietenoși. Ca și atunci, și acum, nu există medicamente care să vindece această boală banală, în schimb noi avem un vaccin sigur, testat în mulți ani, eficient. Domnul Dahl a scris o scrisoare părinților, cu rugămintea să-și vaccineze copiii. Nu pentru binele celorlalți, nu pentru o lume mai bună, nu pentru salvarea universului, ci pentru ca odraslele lor să nu moară ca micuța Olivia.
    Suntem o societate ultra egoistă și nu cred că prea curând vom înceta să mai avem obrazul atât de gros. Când eram gravidă în primele luni, prin oraș zburda rubeola. Adulții care se procopsiseră cu ea n-aveau absolut nici o problemă să și-o plimbe în comunitate: “e o boală banală, nu e mare lucru, mă simt bine deja”. Nu contează că, dacă eu mă molipseam cumva de rubeolă, nășteam un copil cu handicapuri grave. “N-o să ți se întâmple tocmai ție” e argumentul suprem în discuțiile despre pericolele biologice. Da, dar dacă o să ți se întâmple ție, cum va fi?
    Știu părinți care nu și-au imunizat copiii pentru poliomielită. “Ce folos, dacă boala e oricum eradicată?” La noi, pe plaiurile românești și deocamdată, dar ce te faci dacă într-o bună zi, un microb din Pakistan coboară din avion la București? Sau copilul tău se întâlnește cu un virus din India în aeroportul din Qatar, în drum spre fabuloasele vacanțe în care îl duci? Că după aia îl îmbolnăvește pe al meu e altă poveste, nu te pot obliga să fii altruist, dar dacă tot ești egoist, fii unul deștept.
    Deștept într-un anumit sens. Pentru că am cunoștință de doamne care nu și-ar lua sfaturile despre modă din reviste de bucătărie sau consultă ghidul Parker ca să știe ce vinuri să bea, dar informațiile despre vaccinuri și le culeg din niște surse de o incredibilă dubioșenie, cu o voluptate și-o înverșurnare ieșite din comun. S-a mai vorbit de anxietatea pe care ne-o dă praful și pulberele sistem medical românesc, dar acum avem acces online la informații din sisteme care nu-s deloc praf. De ce am folosi surse credibile și experți omologați când e vorba de haine, cosmetice ori restaurante și ne-am refugia în bloguri îndoielnice atunci când e vorba de sănătate? De ce credem în statistici când e vorba de starea vremii sau industria auto, dar le ignorăm cu desăvârșire când e vorba de sănătatea copiilor noștri? De ce știm să discernem foarte bine opiniile online postate despre un hotel la care vrem să mergem în vacanță, dar în cazul vaccinurilor purtăm ochelari de cal și citim același cor de bocitoare format din vedetuțe, medici care au rămas fără drept de practică și persoane atinse de darul miracolului? V-ați alege vacanțele, mașinile sau hainele după oamenii ăștia?
    Am scris asta pentru că ultimele statistici privind vaccinarea cu ROR arată înfiorător. “Doar 75% dintre copiii români născuţi în iulie 2013 au primit vaccinul contra rujeolei-oreionului-rubeolei (ROR), şi pentru alte vaccinuri acoperirea scăzând sub pragul de siguranţă de 80%” zice comunicatul Institutului de Sănătate Publică. Așa că vă rog, nu vă gândiți la copiii mei, ci gândiți-vă la copiii voștri. N-ați avea inima să le schimbați soarta lor cu cea a Oliviei Dahl, nu-i așa?


    Autor: caia.ro
     

    0 0
  • 03/30/14--06:24: Gânduri de ieri

  •    Dacă toţi oamenii ar fi fericiţi şi senini,  ar fi gol iadul şi promisiunea raiului nu ar mai încânta pe nimeni.
        Dar nu!
       Echilibru trebuie să existe în toate,după ce o guşti, după ce constaţi că-ţi place al naibii de mult,plata pt fericire începe,chiarîn timp ce soarele îţi face cu ochiul, în timp ce oamenii scot din piatră seacă bunăvoinţă, în timp ce primeşti şi uiţi măsura, a ceea ce dai. 
       După ce devii una cu fericirea şi te crezi la mare distanţă de pierderea ei, începi să plăteşti, pentru că ochii  s-au uitat mai sus decât trebuia, pentru că sufletul  a crezut mai mult decât se putea în fericire, pentru inconştienţă,pentru iubirea care e de fapt fericirea cea mare.
       Fericirea se plăteşte de  când te apuci să dai din ea celui care a aruncat-o în viata ta. Când dai bucată cu bucată, până când ajungi să o dai pe toată celui care ţi-a dat puţin din ea.     Fericirea ţi se ia de-a gata puţin câte puţin, până când rămâi fără ea. Atunci când încerci să lupţi  pentru ea,când  vezi cât este de relativă,când nu mai crezi în nimic.
       Când nu o mai ai, plăteşti pentru că ai avut-o odată ,cu durerea şi penibilul, cu banii jos ai dezobisnuintei.
       TU!!!Iartă-mă că nu ştiu ce spun!
    Fericire!!! Priveşte-mă, îmi este groaznic de dor de ţine!

     Exercitiu de incredere

    Uită-te în oglindă şi zâmbeşte-ţi!

    Repetă-l până când vechea programare nocivă care rulează în subconştientul tău slăbeşte şi chiar dispare.
    Nu te te teme de ceea ce ea îţi oferă viaţa! Trăieşte cu drag fiecare clipă!

    Ştiu că fiecare pas, oricât de mic, va aduce minunile la ordinea cotidianului!!!








older | 1 | .... | 168 | 169 | (Page 170) | 171 | newer