Are you the publisher? Claim or contact us about this channel


Embed this content in your HTML

Search

Report adult content:

click to rate:

Account: (login)

More Channels


Channel Catalog


Channel Description:

Impreuna vom construi cel mai mare blog scris in limba Romana.

older | 1 | .... | 28 | 29 | (Page 30) | 31 | 32 | .... | 171 | newer

    0 0
  • 02/16/13--03:02: Istorii uitate

  • Istorii uitate: 16 februarie 1933, o diversiune carlista

    autor: FrontPress16.02.2013
    carol 2Pentru cei care își mai amintesc, în perioada dejistă, ziua de 16 februarie era o zi cu mare fast, deoarece se comemorau luptele comuniștilor de la Atelierele CFR Griviţa din București împotriva regimului burghezo-moșieresc, iar acestea primiseră denumirea de „Griviţa Roșie”. Dar să analizăm evenimentele ca sa ne dăm seama că totul a fost doar o gogorniţă…
    După lovitura de stat de la acea dată, este înlăturată regența și la tron este adus din strainatătate prințul Carol Caraiman (care pentru o femeie dezertase de la unitatea militară pe care o conducea în timpul primului război mondial ). Își aduce cu el și pe metresa sa, Elena Lupescu (Esthera Wolff), deși jurase în fața lui Iuliu Maniu că nu o va duce în țară. Iuliu Maniu, vazînd că a fost mințit, demisionează din funcția de prim -ministru. Atît presa cît și majoritatea clasei politice dezaprobă gestul lui Carol, iar acesta trebuia să găsească ceva care să pună pumnul în gura presei, iar discuțiile din jurul mizeriilor lui să fie mutate în altă parte. Și a reușit foarte repede, secondat de către oamenii săi, părtași la farădelegi: Armand Călinescu , un cal troian carlist în interiorul PNȚ-ului, secondat de către sadicul general Gavrilă Marinescu.
    Carol și complicii săi găsesc că pericolul comunist urmărește dezmembrarea statului național unitar român abia creat și se pregătesc premizele decretării stării de asediu. Iată ce spunea Armand Călinescu: ,,Fără starea de asediu nu mai puteam stăpîni nici uneltirile comuniste, nici mişcarea anticarlistă a lui Forţu. Pe de altă parte, se va putea întocmi în linişte bugetul ţării…” Trebuia găsit doar focarul și acesta, în condițiile crizei economice și al curbelor de sacrificiu, este găsit foarte repede: Atelierele CFR Grivița…
    Reducerea salariilor bugetarilor cu zece la sută a afectat profund și atelierele CFR Grivița despre care G.G. Mironescu, ministrul de interne, spunea în 16 februarie 1933 în plenul Adunării Deputaților: „Aceste ateliere au avut nefericirea de a fi fost în trecut nu numai rău administrate, dar şi incorect administrate.” În 2 februarie începe revolta printr-o grevă, iar o delegație muncitoreasca cere audiență la Eduard Mitro, ministrul comunicațiilor. Acesta le acceptă revendicările cu scopul de a-i duce pe muncitori cu vorba pînă la proclamarea stării de asediu și declanșarea represiunii.
    PROLETARIÎn timp ce ministrul Comunicațiilor negocia cu greviștii, Parlamentul, la insistențele subsecretarului de stat de la interne, Armand Călinescu, lucra de zor la un Proiect de Lege prin care se putea pune în aplicare starea de asediu. Senatul dezbate proiectul începînd cu ora 0.30, iar dimineața, la ora 2.00, îl votează. Pentru ca legea să intre în vigoare, Monitorul Oficial lucrează non –stop, astfel că în dimineața de 4 februarie legea intră în vigoare. Urmează un simplu scenariu și represiunea putea începe.
    Se anunță anularea înțelegerilor din 2 februarie și se operează arestări în rîndul participanților la grevă. Cartierul Grivița este în fierbere, o ceată de huligani se dedă la acte de vandalism, iar în noaptea de 14 spre 15 februarie se operează noi arestări. În dimineața de 15 februarie este declarată o nouă grevă și 8.000 de muncitori ocupă atelierele. Sirena trasă de muncitorul Constantin Negrea (și nu de Vasile Roaită) sună fără încetare. În jurul atelierelor sunt masate unități militare și sunt postate cîteva mitraliere în poziție de tragere. Seara, în cartierul Grivița, au loc noi acte de vandalism (asemanatoare cu cele din decembrie 1989…) comise de personae neidentificate. La Prefectura Poliției Capitalei, unde își avea sediul celula de criză, Armand Călinescu exclamă cu un cinism demn de caracterul său de criminal veros: ”Să fim calmi, pentru împușcare este vreme oricînd.”
    În cele din urmă sosește ordinul direct de la Carol, în dimineața zilei de 16 februarie, prin omul său de încredere, Puiu Dumitrescu. Șeful Marelui Stat Major dă ordinul: ,,Prima mitralieră să măture puțin strada. Să nu miște unul !,, La ora 6 dimineața, militarii iau cu asalt atelierele prin atac la baionetă atelierele. La 6.30 s-a terminat totul: 4 morți și 40 de grav răniți în rîndul muncitorilor . 2000 de muncitori sunt luați prizonieri și duși în cel mai umilitor chip la Malmaison.
    În următoarea ședință a Camerei Deputaților, nu toți deputații au fost dispuși să se lase amăgiți de gogoașa carlisto-călinesciană. Astfel, deputatul Ion Mirescu, social –democrat, afirmă cu tărie: „La căile ferate, lucrătorii au fost supuşi unui regim de batjocură, revendicările lor juste au fost întruna amânate, nemulţumirile şi strigătele lor de disperare nu au fost ascultate”. Deputatul de Neamț afirma scurt și cu tărie de la tribuna camerei: ,,Nu forțele comuniste i-au determinat pe muncitori sa facă grevă, ci foamea și nedreptatea.” Punînd cap la cap toate evenimentele, deducem că totul a fost o manevră ordinară regizată de către Carol cu scopul de a opri marile manifestări conduse de Gheorghe Forțu cu ajutorul presei împotriva metresei sale. Totodată, regele uzurpator dădea o lecție muncitorimii greu afectată de curbele de sacrificiu. Armand Calinescu își demonstrează cu această ocazie setea sa de singe. PNȚ, atît de incomod pentru Carol, iese cel mai șifonat din această lucrătură murdară. Comuniștii, a căror activitate de pînă atunci se rezuma doar la lipitul de afișe cu caracter cominternist, apar de atunci ca o forță capabilă să creeze mișcări sociale care să genereze chiar și stări de asediu .
    Pentru România, Carol al II-lea a fost marele blestem din zbuciumata sa istorie. Nemerniciile lui știute și neștiute atîrnă greu în istorie, dar aceste răni nu s-au vindecat nici astăzi. Vedem la televizor urmașii lui, care nu știu nici măcar limba română, cum se bat pentru a obține averi fabuloase din patrimoniul statului român. Am văzut cu cîțiva ani în urmă cum sicriul cu rămășițele pămîntești al acestei bestii regale a fost adus în țară cu mari onoruri, iar lungul șir de crime al acestui demon este ținut sub tăcere. Dacă actualii decidenți ai țării nu au luat nici o atitudine, atunci faptul că pămîntul țării refuză să îl primească este un semn divin. De Petru Z. Danci – Ziarul Natiunea


    0 0
  • 02/16/13--03:55: Comunistii rusi

  • Comunistii rusi acuzati de “deviationism de dreapta” de catre vechea garda sovietica

    autor: FrontPress 16.02.2013
    comunist rusConducerea Partidului Comunist din Federaţia Rusă (KPRF), care va aniversa luna aceasta 20 de ani de la reînfiinţare, este acuzat printr-o scrisoare deschisă de vechii tovarăşi din perioada sovietică că a deviat de la principiile marxism-leninismului.
    Yegor Ligachev, fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică, astăzi în vârstă de 92 de ani, a criticat public politicile liderului KPRF, Gennady Zyuganov. Acestuia i s-au alăturat alţi 9 tovarăşi cu greutate din partid.
    “Din cauza liderilor KPRF, metode de conducere străine şi periculoase au întâietate acum în viaţa internă de partid”, susţine grupul “rebelilor”, conform agenţiei de ştiri Interfax. Veteranii acuză practic “violări grosolane” în ceea ce priveşte statutul organizaţiei. Deasemenea liderii KPRF mai sunt criticaţi pentru că ignoră în mod repetat propunerile venite din teritoriu.
    240416_image_1În 1997, în urma unui Congres extraordinar, KPRF a declarat că scopul principal al formaţiunii este unirea tuturor comuniştilor ruşi, deoarece “disiparea energiilor împiedică dezvoltarea mişcării proletare”, aduce aminte Ligachev. Cu toate acestea, liderul partidului, Gennady Zyuganov, “nu a făcut nimic concret”.
    “Partidul se îndepărtează tot mai mult de marxism-leninism şi se apropie de partriotismul statal şi de naţionalism”, continuă semnatarii scrisorii.
    La începutul lunii decembrie a anului trecut, un alt grup de opoziţie din cadrul partidului, căruia ulterior i s-au alăturat mai multe organizaţii stângiste, au cerut demisia conducerii actuale.
    Congresul aniversar al KPRF, care marchează 20 de ani de la înfiinţarea noului partid comunist, va avea loc între 23 şi 25 februarie, în Moscova. La eveniment sunt aşteptaţi peste 3.000 de delegaţi din ţară şi străinătate.
    “Suntem un partid tânăr şi modern, cu un program excelent şi cu o echiă de conducere puternică şi plină de energie”, a declarat liderul formaţiunii, Gennady Zuyganov, în cadrul unei conferinţe de presă. “KPRF are rădăcini în societatea rusească pentru că apără interesele muncitorilor, ţăranilor şi intelectualilor”, a continuat acesta, fără a uita să menţioneze că în ultimii ani “aproape 70.000 de tineri s-au înscris în partid”. Sursa:FrontPress.ro


    0 0
  • 02/16/13--03:59: Analfabeti

  • Romania, “tara cu cei mai multi analfabeti din Europa”

    autor: FrontPress 16.02.2013
    creierRomânia este ţara cu cei mai mulţi analfabeţi din Europa. Şase la sută din populaţie nu ştie carte, adică 150.000 de români trebuie să-şi pună amprenta, pentru că nu pot să semneze. 41% dintre elevii români au acasă mai puţin de zece cărţi şi cam acelaşi procent dintre adolescenţii de 15 ani citesc cu dificultate. Aproape 100.000 de copii de şcoală nu ajung nici o zi în clasă într-un an, iar dacă se adună cei care nu merg la grădiniţă la liceu sau la şcoala profesională numărul este de ordinul sutelor de mii.
    Statisticile prezentate azi de Federaţia naţională a organizaţiilor neguvernamentale pentru copii au stat la baza Platformei naţionale pentru educaţie, care e de azi pe internet, la dispoziţia tuturor celor care au nevoie de instrumente pentru a evalua şi îmbunătăţi situaţia copiilor care nu au parte de educaţie.
    Scopul organizaţiilor implicate este de a reduce absenteismul şi de a preveni abandonul şcolar, în creştere în ultimii ani.
    Cei mai mulţi dintre copii abandonează şcoala din cauza sărăciei
    Patruzeci de mii de copii cu vârste între 6 şi 15 ani au renunţat la şcoală anul trecut, cu consecinţe grave pe termen lung, atrage atenţia reprezentantul UNICEF în România, Sandi Blanchet.
    “Sunt 40.000 de copii cu vârste între 6 şi 15 ani care nu s-au dus la şcoală nici o zi. Au stat acasă sau uneori pe stradă, fără să facă nimic, fără să înveţe nimic. Este vorba despre ceea ce noi la UNICEF numim o “urgenţă tăcută”.
    “E tăcută pentru că nu produce titluri răsunătoare de presă, nu deschide jurnalele de ştiri, dar este o urgenţă pentru că aceşti copii îşi pierd copilăria şi pierd şanse şi momente importante, iar România îşi subminează propriul viitor. Este deci nevoie să se facă toate demersurile pentru ca toţi copiii să meargă la şcoală, să primească educaţie de calitate, să obţină o calificare ca să devină mai târziu cetăţeni care să producă şi să sprijine astfel dezvoltarea României”, a spus Sandi Blanchet.
    Cei mai mulţi dintre copii abandonează şcoala din cauza sărăciei, dar şi a lipsei de educaţie a părinţilor, care nu înteleg importanţa şcolii, arată studiile de specialitate. Cei mici sunt trimişi la muncă pentru a sprijini familia, sau pur şi simplu nu au ce să îmbrace pentru a merge la şcoală. De Carmen Valică – Radio Romania Actualitati


    0 0
  • 02/16/13--04:08: Detalii

  • Ce a facut Maresalul Ion Antonescu inainte de executie: detalii nestiute din culisele tragicului eveniment (VIDEO)

    autor: FrontPress16.02.2013
    antonescuPe data de 1 iunie 1946, Ion Antonescu cădea răpus de gloanţele plutonului de execuţie în curtea închisorii Militare Jilava. La ieşirea din celulă, fostul şef al statului a fost împărtăşit de confesorul puşcăriei, preotul Teodor Totolici. Am aflat de la fiul părintelui cum, înainte de a părăsi clădirea închisorii, mareşalul a decupat o bucată din tricolorul de la o carte de religie, şi-a prins-o cu un ac de gămălie în piept, apoi s-a îndreptat însoţit de asistenţă în Valea Piersicilor din curtea unităţii de detenţie, acolo unde avea să aibă loc ducerea la bun sfârşit a executării sentinţei.
    Am stat de vorbă cu Mihail Totolici, un copil ce a intrat în anii ’40 în închisoarea Jilava. Fiul preotului Teodor Totolici avea pe atunci 16 ani. Faptul nu a constituit o pedeapsă pe care a trebuit să o suporte, acest lucru a fost posibil doar pentru că tatăl său era confesorul închisorii. Acesta era preotul ce se îngrijea de “sufletele” ajunse acolo. După cum se ştie, printre deţinuţi s-a aflat în 1946 şi Mareşalul Antonescu. Mihail Totolici (83 de ani), cel cu care am stat de vorbă, a primit informaţii importante de la tatăl său, care a trecut la cele veşnice în 1978. Sunt informaţii pe care le dezvăluie în premieră prin intermediul Jurnalului Naţional, informaţii referitoare la atitudinea şi comportamentul Mareşalului în momentele dinainte de ieşirea din celulă în vederea execuţiei, acolo unde aparatul de filmat nu a mai ajuns. Sunt frânturi, momente pe care nicio cameră nu le-a surprins.
    Nu Ion Antonescu, ci Mihai Antonescu a respins împărtăşania
    Filmul execuţiei îl ştie toată lumea, l-a inclus şi Sergiu Nicolaescu într-unul din controversatele lui filme: “Oglinda”. Pe genericul său, ca şi pe cel al peliculei care circulă astăzi în mediul virtual, figurează la loc de “cinste”, ca participant la execuţie, şi numele Teodor Octavian Totolici, confesorul închisorii Jilava, pe atunci preot în comuna Jilava. Mihail spune că numele tatălui său este trecut greşit, chiar şi în actele oficiale de la acel moment, în special în procesul verbal al execuţiei. Pe părintele său nu-l chema şi Octavian. “În afară de această inadvertenţă legată de numele său, o altă informaţie eronată, inclusiv în filmul lui Nicolaescu, este aceea că Mareşalul Antonescu a respins împărtăşania. Da, este adevărat că unul dintre Antoneşti a făcut acest lucru, dar nu Ion, ci Mihai, condamnat şi el alături de Mareşal. Mihai Antonescu, fiind cel mai tânăr, nu a putut accepta ceea ce avea să i se întâmple şi poate de aceea a recurs la acel gest de frondă faţă de reprezentantul bisericii. Asta e ce mi-a zis taică-meu. Tata se aştepta ca Ion Antonescu să primească împărtăşania, poate nu se gândea că Mihai (Ică) Antonescu să refuze. Însă şi-a dat seama că afectat nu a fost numai el, erau afectaţi toţi cei condamnaţi alături de Antonescu, pentru că Regele Mihai nu a semnat graţierea”, povesteşte Mihail Totolici.
    1“Părinte, eu am fost trădat!”, a spus Mareşalul Antonescu la închisoarea militară Jilava
    “Tatăl meu, de câte ori mergea acolo, fie că era miercuri sau vineri, şi ajungea la el, îi vorbea. La un moment dat, cu o anumită ocazie, i-a dat nişte cărţi cu caracter religios. În ziua execuţiei, operatorul care filma, Gologan sau cine a fost, n-a intrat în celule în momentul în care preotul Totolici (tatăl său – n. red.) i-a împărtăşit pe cei patru condamnaţi din lotul Antonescu. Tata a povestit cum, cu o altă ocazie, când a ajuns la el, Antonescu i-a spus: părinte, eu am fost trădat!. Aceste cuvinte nu au fost menţionate nicăieri, nu le găsiţi niciunde. Iar atunci când a fost execuţia, avea şi cărţile religioase acolo. Antonescu i-a spus: părinte pot să iau o panglică de la carte, taică-meu avea panglici tricolore la toate cărţile. Să tai şi să pun în piept la toţi. Da, domnule Mareşal, i-a zis tatăl meu. Atunci a trimis un soldat şi a adus foarfecă şi ace de gămălie şi Mareşalul a tăiat din panglică şi a pus şi lui şi la ceilalţi trei care erau cu el. Sunt lucruri care nu se ştiu”, poveşteşte Mihail Totolici. De altfel, dacă se urmăreşte cu atenţie filmul oficial al execuţiei, se poate observa, pe lângă batista de la butoniera fiecărui condamnat, câte o foarte mică bandă de tricolor. Este cea provenită de la cărţile religioase ale părintelui Teodor Totolici. Fiul celui care l-a împărtăşit pe Mareşal înainte de a fi executat spune că tatăl său i-a mărturisit că nu a participat la ucidere, ci doar la momentele dinaintea acesteia. L-am întrebat pe Mihail dacă tatăl său şi-a dat seama din întâlnirile pe care le-a avut cu Ion Antonescu dacă acesta era un om credincios, practicant. “Faptul că a primit cărţile religioase de la tatăl meu preot, apoi acceptarea discuţiilor cu părintele în calitate de confesor al închisorii, iar înainte de execuţie acceptarea împărtăşaniei – toate acestea spun multe despre cât era sau nu Mareşalul de bisericos”.
    2Cum a ajuns Totolici preot la Jilava
    “În 1930, când a ieşit el preot, dacă luai parohie în Bucureşti, nu-ţi dădea cinci ani leafă. Ulterior s-a mărit la zece ani această perioadă. Atunci a dat un concurs pentru un post în parohia Jilava. Acolo erau doi preoţi, şi când a murit unul dintre ei, a câştigat postul. Parohia Jilava fiind cea mai apropiată de închisoarea militară cu acelaşi nume, chiar dacă e puţin în afara satului, făcea şi servicii bisericeşti la închisoare, atât cât permiteau comuniştii. Teodor Totolici avea ştampila confesorului închisorii. Împărtăşea, ţinea slujbe, Sfânta Liturghie, avea toate atribuţiile unui confesor de puşcărie. Venea şi în timpul săptămânii, dar mai ales de Paşti şi de Crăciun. Uneori mergea pe jos, însă de cele mai multe ori, în special de marile sărbători, şeful închisorii îi trimitea sania, dacă era iarnă, sau trăsura comandatului pe vreme mai bună”.
    Ziua execuţiei
    Mihail Totolici povesteşte că tatăl său ştia că Antonescu este condamnat la moarte de către ruşi. Nu se aflase însă cu exactitate ziua execuţiei. “Cum era pe atunci obiceiul la ţară, se umbla cu botezul la fiecare început de lună. Apoi comuniştii au dat voie să se facă acest lucru doar trimestrial, apoi bianual, până ce, treptat, au făcut să dispară această legătură cu biserica. Întâmplarea a făcut ca tatăl meu, împreună cu dascălul, care era mai bătrân, să treacă pe la închisoare de 1 iunie. Când s-au apropiat de unitate au văzut maşini multe. Şi atunci tata i-a zis dascălului: să ştii că a venit completul de execuţie. Şi într-adevăr aşa a fost”, îşi aminteşte Mihail Totolici. Poate că dacă n-ar fi ajuns atunci acolo nu i-ar mai fi împărtăşit pe cei condamnaţi şi n-ar mai fi fost înscris în cartea de istorie ca făcând parte din echipa care a participat la execuţie!
    Părintele Teodor şi-a amintit mai târziu că cei de la puşcărie ar fi trebuit să cheme un alt preot de la Bucureşti. “S-au grăbit şi au uitat să-l aducă. Taică-meu le spuseseră celor de la închisoare să nu-l cheme la execuţii pentru că e o fire mai sensibilă, dar nu s-a putut sustrage. A fost o vreme când veneau nişte preoţi de la diverse parohii din Bucureşti, pe care tata îi cunoştea. Dar atunci s-a întâmplat să-i fie impus din grabă să rămână. Pedeapsa a fost grăbită şi pentru că se apropia ziua de naştere a lui Antonescu, care era pe 2 iunie”.
    La Jilava, comuniştii cântau Internaţionala în timpul slujbei
    “Se mai întâmpla o chestie, pe vremea când erau şi deţinuţi comunişti. Închisoarea nu avea biserică, aşa că ţineau slujba în curte. Însă la un moment dat comuniştii au început să cânte Internaţionala în timpul ceremonialului, nu neapărat de către cei prezenţi la Sfânta Liturghie. Şi atunci taică-meu i-a sugerat comandantului să-i oblige pe toţi să vină la slujbă. Aşa i-a determinat pe cei care intonau imnuri comuniste să tacă, de teama obligaţiei de a nu fi prezenţi cu toţii să asculte predica”.
    Revenind la întâlnirile cu Mareşalul, Mihail Totolici confirmă că tatăl său a vorbit cu Ion Antonescu de mai multe ori. “De câte ori se ducea la închisoare înainte de execuţie, taică-meu îi vorbea”.
    “Dacă ştiam că o să-l împărtăşesc înainte de execuţie nu mă mai făceam preot”, a spus confesorul Totolici
    L-am întrebat pe Mihail dacă tatăl său a povestit despre ce l-a impresionat la Antonescu. “Mi-a spus că dacă ştia că o să trebuiască să-l împărtăşească pe Antonescu, nu se mai făcea preot”. El îşi aminteşte că a fost un moment când l-a însoţit chiar pe tatăl său atunci când acesta a transmis un mesaj către mama Mareşalului, neştiind şi nici măcar bănuind că ar putea fi urmăriţi. “Odată nu ştiu ce i-a transmis Mareşalul, că apoi am fost chiar eu cu taică-meu pe Calea Călăraşi la doamna Maria, mama Mareşalului. Aceasta locuia împreună cu soţia lui Antonescu. Stătea în şezlong, iar taică-meu a vorbit ce a vorbit cu dna Mareşal, eu n-am asistat, am stat mai încolo. Tata i-a transmis ceva ce i-a spus probabil Mareşalul. Pe urmă am plecat, iar tata şi-a dat seama că acea casă este urmărită”. Pe atunci, oamenii nu învăţaseră să se ferească. Nu trăiseră încă în comunism. “Când am văzut că suntem urmăriţi, tata a zis: nu e nimic, că n-am făcut cine ştie ce. Era obişnuit ca de fiecare dată când se ducea la închisoare să vorbească cu Mareşalul”.
    Tristeţea preotului din seara execuţiei
    “Când a venit acasă, la şapte fără un sfert, că aproape de ora 18.00 s-a sfârşit cu execuţia, era cu lacrimi în ochi. Noi nu ştiam ce s-a întâmplat, dar parcă îl văd cum a intrat în bucătărie şi a spus: l-au executat pe Mareşal!”. Insist asupra comportamentului Mareşalului în închisoare atât timp cât acesta se afla în preajma confesorului bisericesc. “El nu vroia să pară umilit, era demn. Avea chiar şi moralul ridicat, nu chiar dărâmat. De altfel, în 1946 tata a văzut că Ion Antonescu încă era iubit. Circula legenda că au fost două echipe de execuţie. Şi iniţial au refuzat să tragă. Au chemat gardienii de la Poliţia capitalei şi ăia au refuzat să tragă”. Atrag atenţia asupra faptului că exista riscul ca sovieticii să-i pedepsească drastic pe cei care se abat. Însă era scuzabil gestul având în vedere că omul de rând încă nu-şi dădea seama cine a cucerit ţara şi cum se petrec lucrurile.
    Soldaţi în curtea închisorii cu ochii în lacrimi
    De altfel, comuniştii încă nu prinseseră pe deplin frâiele în mână. “Dacă erau tolerate astfel de acte de indisciplină? În orice caz, tata mi-a povestit că erau soldaţi în curtea închisorii care plângeau. Stau şi mă întreb cine au fost cei care au refuzat”. Nu riscau ei să fie pedepsiţi? Poate că au existat repercursiuni. “Toată lumea vorbea că el a vrut să facă bine ţării. Pentru a-l împăca cu ideea execuţiei, tata i-a dat cărţi bisericeşti, să aibă ce să citească. În regimul de atunci, comuniştii care erau arestaţi aveau drepturi ca detinuţi politici, primeau pachet ca oricare puşcăriaş. La Antonescu erau patru în celulă. La Jilava erau închişi mai mult militari, de aia se şi chema închisoare militară”.
    Antonescu nu a cărat hârdăul cu fecale ca deţinuţii de drept comun
    “Militarii aveau dreptul să nu care hârdăul sau hârdăul lui Petrache, cum se zicea pe atunci. Acolo erau ştrânşi alături de Antonescu toţi cei care dezertau, ofiţeri cu fapte grave, dar şi deţinuţi de drept comun. Însă nu conta că erai inginer sau altceva, erai obligat să te duci cu hârdăul. Evident, Antonescu nu a fost obligat să-l care”. Îl întreb pe Mihail Totolici dacă ştia sau îşi imagina ce discuta Antonescu cu colegii de celulă. “Cu ei discuta probabil lucruri legate de împăcarea cu situaţia dată. Tata mergea la ei, făcea slujba şi apoi se ducea prin închisoare”. De la urmaşul preotului Totolici mai aflu că familia sa a avut un destin marcat de faptul că Teodor Totolici a fost cel care l-a împărtăşit înainte de moarte pe fostul şef al statului.
    O rudă de-a lui Totolici a scăpat de la pedeapsa capitală doar pentru că se înrudea cu Teodor, ultimul preot al lui Antonescu
    “Am avut un unchi care a fost arestat şi judecat de un complot mai mare şi în urma căruia urma să fie condamnat la moarte. Cei din completul de judecată, auzind că e rudă cu tata, i-au dat 25 de ani de închisoare, apoi i-au înjumătăţit pedeapsa, după care au redus-o la câţiva ani, ca în cele din urmă să fie eliberat. A fost anchetat de securişti, iar aceştia au aflat cu cine au de-a face. Ofiţerul chiar s-a interesat de amănunte, vroia să ştie cum a fost treaba”. Apoi, comuniştii l-au chemat şi pe Teodor Totolici să povestească. “L-a chemat şi pe tata pe strada Uranus, era închisoare mare acolo, era şi un fel de centru al cercetărilor, anchete dure făcute sub tortură de cei de la Securitate. I-au spus să povestească ce a fost. Însă tata nu era obligat să raporteze ce a spus şi ce a făcut Antonescu, cu toate că a vorbit cu el”. Pe atunci, comuniştii încă nu se purtau cu duritate cu reprezentanţii bisericii. “Lucrurile relativ bune au ţinut până prin ’48, pentru că după doi ani a fost scoasă biserica din armată şi din şcoli. A dispărut religia din manualele copiilor”, mai spune Mihail Totolici.
    Portret Teodor Totolici
    Preot iconom stavrofor Teodor Totolici, cel care i-a împărtăşit pe cei patru condamnaţi la moarte în lotul Antonescu, s-a născut în 1907 şi a trecut la cele veşnice în 1978. A slujit mai bine de 47 de ani la parohia Jilava, judeţul Ilfov. Totolici a fost o figură distinsă, cu alese preocupări artistice. Pasionat şi un bun cuoscător al muzicii psaltice bisericeşti, părintele a iubit până la jertfă folclorul popular românesc şi muzica corală. Teodor Totolici a absolvit Conservatorul din Bucuresti şi a fost membru al Societăţii corale Carmen. De asemenea, a fost profesor de muzică la Liceul militar de la Mănăstirea Dealu şi membru al Coralei preoţilor din Capitală încă de Ia înfiinţarea acesteia. Născut în Bucureşti, a urmat cursurile şcolii primare şi ale liceului Sfântul losif, perioadă în care s-a simţit atras de religie. Adevărata chemare a bisericii a venit odată cu absolvirea cursurilor seminariale din Constanţa şi, ulterior, cu obţinerea licenţei în teologie.
    La vârsta de 23 de ani a fost hirotonit preot în parohia Jilava, pe care a păstorit-o până la moarte. Blajin şi înţelept, gata să ajute pe oricine şi oricând, bun şi milos, modest, cu nobleţe sufletească şi spirit de jertfă pentru biserică şi pentru familie, a fost iubit de lumea bisericii şi mai ales de sutele de enoriaşi. Preotul Totolici le-a acordat o părintească înţelegere tuturor celor care veneau să-i solicite ajutorul. Ca membru al coralei preoţilor din Bucureşti a fost prezent la lucrările de înregistrare şi filmare prin serviciul cinematografic al Centrului Eparhial Bucureşti la toate evenimentele irnportante ale bisericii, de culturalizare a tinerilor seminarişti şi studenţi. A fost înmormântat la Cimitirul Sf. Vineri.
    Totolici, o relaţie bună cu George Enescu de la care are o dedicaţie impresionantă
    În 1955, prin grija sa, a fost restaurată biserica Jilava. “A făcut parte din Corul Carmen dirijat de Gheorghe Chirescu şi iniţial de Dumitru Georgescu Kiriac. La 26 octombrie 1932 a participat la momentul dezvelirii bustului lui D.G. Kiriac, prilej cu care compozitorul George Enescu i-a oferit o semnătură specială pe cartea cu notele sale. Având o relaţie deosebită cu Enescu, apare alături de acesta şi de Mihail Jora într-o fotografie făcută la Ateneu”.
    1946_Procesul Maresalului AntonescuProcesul lui Antonescu
    Facem legătura cu cele descrise mai sus prezentându-vă şi informaţiile legate de evenimentul din 1946 descrise de colonel dr. Alexandru Duţu. “În vârstă de 64 de ani, mareşalul României fusese condamnat, la 17 mai 1946, de Tribunalul Poporului, de şase ori la pedeapsa cu moartea, de două ori la temniţă grea pe viaţă, de trei ori la detenţie grea timp de 20 de ani, o dată la detenţie riguroasă timp de 20 de ani şi de 14 ori la degradare civică pe timp de 10 ani. Completul 1 de judecată al Tribunalului Poporului considerase că Ion Antonescu a militat pentru “hitlerism şi fascism”, instaurând “cel mai crunt regim de dictatură cunoscut în istoria ţării noastre”, că “invitase armatele hitleriste să intre pe teritoriul ţării” şi a decis “aderarea la Pactul Tripartit”, pregătind apoi agresiunea “contra popoarelor din Balcani şi contra U.R.S.S.”, după care a săvârşit “cea mai mare crimă petrecută în istoria poporului român, alăturându-se Germaniei hitleriste la agresiunea contra popoarelor din Rusia Sovietică, care doreau o colaborare paşnică cu poporul român”, punând ţara şi în stare de război cu Marea Britanie şi cu Statele Unite ale Americii. În timpul războiului, au mai apreciat judecătorii mareşalului, acesta “nu a respectat regulile internaţionale, dând ordine de suprimare a populaţiei civile din spatele frontului pe motiv că cetăţenii au fost partizani”, “a favorizat pe acei însărcinaţi cu supravegherea lor (prizonierilor – n.n.) spre a fi supuşi la un tratament inuman”, “a ordonat acte de teroare”, “a luat măsuri ca toţi luptătorii antifascişti să fie internaţi în lagăre în scop de persecuţie politică şi din motive rasiale a ordonat deportarea populaţiei evreieşti din Bucovina şi Basarabia, cum şi parte din Vechiul Regat, în Transnistria, unde – în cea mai mare parte – a fost executată”… Foarte important însă pentru jusţiţie şi pentru istorie ar fi fost să se stabilească sigur, şi fără nici un dubiu, dacă mareşalul a fost sau nu vinovat de toate cele ce i s-au imputat. Neclarificarea acestor probleme face ca, la peste o jumătate de secol de la execuţia sa, Ion Antonescu să fie contestat, denigrat sau elogiat, aşa cum a fost, de altfel, şi în timpul vieţii.
    La 17 mai 1946, cei care l-au judecat, l-au considerat criminal de război, responsabil de dezastrul ţării şi l-au condamnat la moarte. Aflând verdictul, mareşalul i-a împuternicit pe avocaţii săi (Constantin Paraschivescu-Bălăceanu şi Titus Stoika), în aceeaşi zi, printr-o procură autografă, “să redacteze şi să susţină motivele de recurs împotriva sentinţei de condamnare a subsemnatului dată de Tribunalul Poporului, precum şi a prezenta cerea de graţiere în numele meu”. în baza acestui document, avocaţii au întocmit cererea de graţiere (dactilografiată, dar fără semnătura autografă a mareşalului) către regele Mihai I. Cereri de graţiere au mai adresat, la 31 mai 1946, avocatul Constantin Paraschivescu-Bălăceanu şi mama Mareşalului, Liţa Baranga, în vârstă de 88 de ani, care implora “cu lacrimi în ochi “mărinimia Majestăţii Voastre ca să binevoiţi a acorda înalta graţie de a comuta pedeapsa cu moartea dată de Tribunalul Poporului în ziua de 17 mai 1946 fiului meu unic, Ion Antonescu”.
    Autorităţile au avut o poziţie contradictorie faţă de condamnarea la moarte a Mareşalului Ion Antonescu, Lucreţiu Pătrăşcanu, ministru Justiţiei, supunând şi el “înaltei hotărâri “ a regelui, în conformitate cu prevederile art. 641 din Codul de Procedură Penală, cererile de graţiere pentru Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Constantin Z. Vasiliu, Gheorghe Alexianu, Radu D. Lecca, Eugen Cristescu şi Constantin Pantazi. Printr-un alt raport însă, “în numele şi din însărcinarea guvernului”, tot Lucreţiu Pătrăşcanu a propus regelui Mihai I “pentru înalte raţiuni de stat respingerea cererilor de graţiere făcute de Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Constantin Vasiliu şi Gheorghe Alexianu şi comutarea în muncă silnică pe viaţă a pedepsei cu moartea aplicată condamnaţilor Constantin Pantazi, Radu Lecca şi Eugen Cristescu”.
    antonescu executie2Execuţia
    La 1 iunie 1946, după respingerea cererilor de graţiere, procurorii Alfred Petrescu şi G. Săndulescu au fost desemnaţi cu “aducerea la îndeplinire a sentinţei no. 17/1946 a Tribunalului Poporului”. La scurt timp, grupul de detaşamente de gardieni publici a constituit un pluton format din 30 de gardieni, comandat de Vasile Frugină, care, în după-amiaza zilei, s-a deplasat la închisoarea Jilava. La orele 16.45, procurorii Alfred V. Petrescu şi Gheorghe Săndulescu, însoţiţi de Gheorghe Colac, grefier la Tribunalul Poporului, colonelul Dumitru Pristavu, comandantul închisorii militare Jilava, şi avocaţii Constantin Paraschivescu-Bălăceanu şi Constantin Stroe, au vizitat, în celulele lor, pe fiecare condamnat în parte. Întrebat care îi este ultima dorinţă, Ion Antonescu a declarat: “Cer să nu fiu legat la mâini şi nici la ochi când se va trage în mine”. Între timp, la închisoarea Jilava a sosit şi inspectorul de poliţie Mihail Gavrilovici de la Direcţia Generală a Poliţiei, delegat de Ministerul de Interne, care a asistat la “convorbirile ce trebuiau să aibă loc între marii criminali de război şi rudele lor”. Din raportul întocmit de acesta la 3 iunie, aflăm că discuţia dintre Ion Antonescu şi soţia sa, Maria, a durat 30 de minute şi s-a desfăşurat în limba franceză, fiind sintetizată astfel de Mihail Gavrilovici: “Ion Antonescu recomanda soţiei sale să fie tare şi să suporte cu seninătate vitregia soartei. Maria Antonescu s-a plâns că nu mai poate îndura torturele interogatoriului şi situaţia în care se găseşte… La despărţire au plâns amândoi”. În timpul întâlnirii cu mama sa, mareşalul i-a declarat: “Fiecare român trebuie să moară pentru patrie şi eu mă consider că mor pentru fericirea şi idealul Ţării Româneşti”. După orele 17.30, preotul Teodor Totolici, confesorul închisorii, a împărtăşit condamnaţii, însoţindu-i până la stâlpul de execuţie (informaţie infirmată de fiul părintelui, Mihail Totolici – n. red.).
    La orele 17.45, condamnaţii la moarte au fost escortaţi de patru gardieni ai închisorii spre locul de execuţie. În primul rând au mers Ion Antonescu şi Constantin Vasiliu, în al doilea rând Gheorghe Alexianu şi Mihai Antonescu. La ieşirea pe poarta principală, văzând gardienii din plutonul de execuţie, Constantin Vasiliu a exclamat: “ăştia nu ştiu să tragă, o să ne ciuruiască”. În dreptul Pavilionului administrativ, convoiul a fost întâmpinat de reporteri de la ziare străine şi române, făcându-se mai multe fotografii. Conform dispoziţiilor Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, primul-procuror a primit ordin să ridice după execuţie aparatele de fotografiat şi filmat, să developeze clişeele şi filmele, să le trimită, sigilate, la Ministerul de Justiţie şi numai după aceea să restituie aparatele “celor în drept”. La scurt timp după execuţie, procurorul Gheorghe Săndulescu, în urma ordinului telefonic primit de la Lucreţiu Pătrăşcanu, a predat lui Avram Bunaciu, secretarul general al Ministerului de Interne, trei casete de film şi patru rolfilme.
    La orele 18.00, după ce comandantul grupei de execuţie a dat raportul procurorului Alfred V. Petrescu, acesta a cerut grefierului Gheorghe Colac să citească conţinutul Hotărârii nr. 17/1946 a Tribunalului Poporului şi să prezinte o scurtă expunere a faptelor săvârşite de condamnaţi.În momentul în care s-a încercat să se procedeze la aplicarea art. 18 din Regulamentul nr. 12/1942 şi să se lege condamnaţii la ochi şi de stâlpul de execuţie, toţi au declarat că “vor să stea cu faţa către grupa de execuţie şi nelegaţi, cu excepţia condamnatului Constantin Z. Vasiliu, care a cerut să fie legat la ochi, cu propriul său fular”.
    “După îndeplinirea tuturor formalităţilor de mai sus – raporta ceva mai târziu procurorul Petrescu – la orele 18.03, am ordonat comandantului grupei de execuţie executarea. Conformându-se dispoziţiunilor art. 19 din Regulamentul nr. 12/1942, comandantul grupei a comandat pregătirea armelor, ochirea şi focul , care s-a executat cu arme de tip militar”. “În urma salvei – avea să raporteze şi inspectorul de poliţie Mihail Gavrilovici – au căzut toţi la pământ. în clipa următoare, Ion Antonescu s-a ridicat, sprijinindu-se pe o mână şi a strigat: “Domnule, nu m-aţi omorât”, după care efort a căzut jos. Alexianu şi Mihai Antonescu au rămas nemişcaţi, iar Constantin Vasiliu se zbătea gemând”. După încetarea focului, continua procurorul Petrescu, medicul legist, Alexandru Gr. Ionescu, a constatat că “cei executaţi dădeau încă semne de viaţă”. În acest context, comandantul grupei de execuţie “a executat loviturile de graţie, trăgând cu revolverul în capul fiecărui condamnat”. Din raportul lui Mihail Gavrilovici mai rezultă că “în Constantin Vasiliu s-a tras şi cu armă fiindcă tot se mai zbătea”. La ora 18.15, medicul legist a constatat moartea tuturor celor ce fuseseră împuşcaţi, cadavrele rămânând pe loc, sub paza unei gărzi formate din gardieni publici.
    După circa o oră, sub supravegherea procurorului Gheorghe Săndulescu, cadavrele au fost percheziţionate de un gardian public din grupa de execuţie şi de grefierul închisorii Jilava, Ştefan Craioveanu. Asupra lui Ion Antonescu s-au găsit două batiste, o icoană şi o pălărie de culoare maro. Încărcate în două ambulanţe ale Salvării, cadavrele au fost duse la crematoriul Cenuşa, însoţite de bricul Prefecturii. “Aici a fost totul pregătit, însă medicul legist a declarat că lipsesc certificatele de verificare a morţii”, relatează Mihail Gavrilovici. Prim-procuror Săndulescu s-a opus la incinerare şi a trebuit să se piardă timp până la ora 21.15 minute, când a început incinerarea. Incinerarea fiecărui cadavru a durat o oră şi jumătate. După fiecare incinerare, cenuşa a fost pusă într-o urnă introducându-se un bilet cu numele executatului; de asemenea, s-a scris şi pe capacul urnei numele fiecăruia. Incinerarea au luat sfârşit la ora 2.00, la ziua de 2 iunie 1946. Urnele au fost transportate de prim-procuror Săndulescu şi subsemnatul la Prefectură, luându-se semnătura comisarului Simion pentru primirea lor”. Cu puţin timp înainte de execuţie, mama Mareşalului solicitase primului-procuror să-i fie predat corpul fiului “spre a-l îngropa în cavoul familiei, la cimitirul Iancu Nou”. În caz de incinerare, rugase să i se predea cenuşa. Acelaşi lucru îl solicitase şi soţia generalului Constantin Vasiliu, dr. Gabriela Paraschivescu-Vasiliu.
    Ultima dorinţă a bătrânei doamne, Liţa Baranga, mama Mareşalului nu a fost însă îndeplinită. Şi nici cea a lui Ion Antonescu, care, la 17 mai 1946, în ultima scrisoare adresată soţiei, consemnase: “Am să mă rog să fiu îngropat lângă cei care mi-au fost străbuni şi călăuzitori, la “Iancu Nou”. Acolo voi fi printre acei cu care în copilărie am cunoscut şi bucuriile şi lipsurile”.
    Ucis cu o zi înainte de a împlini vârsta de 64 de ani, mareşalul Ion Antonescu a căzut sub gloanţele plutonului de execuţie, convins că îşi făcuse datoria faţă de ţară şi faţă de poporul român, aşa cum rezultă dintr-o scrisoare adresată soţiei la 17 mai 1946 : “Nimeni din această ţară n-a servit poporul de jos cu atâta dragoste, pasiune şi dezinteresare cum am făcut eu. Am dat de la muncă până la banul nostru, de la suflet până la viaţa noastră, fără a-i cere nimic. Nu-i cerem nici azi. Judecata lor pătimaşe de azi nu ne înjoseşte şi nici nu ne atinge. Judecata lui de mâine va fi sigură şi dreaptă şi ne va înălţa; sunt pregătit să mor, după cum am fost pregătit să sufăr. Tu ştii că toată viaţa mea, mai ales în cei patru ani de guvernare, a fost un calvar, dar a fost înălţător şi va fi nepieritoare. Împrejurările şi oamenii nu au îngăduit să facem binele pe care l-am dorit cu atâta pasiune ţării noastre. Suprema voinţă a decis altfel, am fost un învins, au fost şi alţii …mulţi alţii! Numai dreapta judecată – Istoria – i-a pus la locul lor, ne va pune şi pe noi. Popoarele, în toate timpurile şi peste tot, au fost ingrate; nu regret nimic şi nu regreta nimic. Să răspundem la ură cu iubire, la lovituri, cu mângâiere, la nedreptate, cu iertare”. De Cristinel C. Popa – Jurnalul National
     


    0 0

    Site-urile de socializare se pare ca duduie de astfel de exemplare,  de "tentative" de barbati, nici nu deschizi bine contul si hop pe tine!!! Evident ca toti cautam ceva,( eu am scris foarte clar de ce sunt pe site-urile unde mai am cont),  ca, nah!! recunosc...  intr-o buna zi mi-a trecut si mie prin cap sa caut ceva, mi se cam urase cu singuratatea si ce mi-am zis, ... sa incerc la un site de matrimoniale..ca deh!! poate intalnesc si eu eroul din poveste, cand el o cucereste si traiesc fericiti pana la adanci batrinete!)))
               Hehehe!!!..Ce sa vezi?cred ca si site-urile astea dau in fata profile noi, freche cu alte cuvinte.. si inca din prima zi mi s-a umplut casuta de mesaje, care mai de care!mai sa fie mi-am zis...aici e de mine! si cand colo ce sa vezi? vanatoare curata de placeri ieftine si de prost gust! invitatii la web,"frecat" si alte chestii de genu'...daca ii spui ca nu te intereseaza asa ceva, incearca sa te convinga, pai stai sa-ti spun despre ce este vorba.., unul mai zilele trecute, nu era sigur daca este femeie sau barbat... dar imi scria ca vrea sa-mi ofere sex oral...pai, frate! asa rau  ai ajuns? numai de asa ceva mai esti bun? si mai vii si sa te lauzi pe site?rusinica, rusinica!
          Pai, dragule, eu m-as bucura de un dialog elegant cu tine, sunt convinsa ca majoritatea nu-si pun poza reala pe site, dar macar incearca mon cher, sa fii tu , nu-ti dori mai mult decat poti, mai mult decat ai, daca nu poti duce!Fiecare sac isi are peticul, cu toate ca suntem unici in felul nostru, avem insa cererile noastre, posibilitatile noastre, calitatile si defectele, urasc oamenii care cauta tipare, care sunt suspiciosi, dispretuitori, cand esti asa, nu poti sa atragi de partea ta binele.Te crezi sclipitor  si gandesti poate ca de la tine"s-a taiat lumea" ei, bine, iti dau o veste proasta, lumea asta e plina de"tentative" ca tine...si  cand spun asta evident ca nu ma refer numai la barbati, sunt si femei pline de caldura si disponibilitate care starnesc (si uneori chiar le cad in capcana barbatii  mai slabi de inger). Dar, ce sa mai continui, e clar ca e foarte adevarat ce spune cineva cum ca: 
    "Oamenii se împart în două categorii: unii caută toată viaţa şi nu găsesc, alţii găsesc şi nu sunt mulţumiţi." 
           Asa o fi?? astept pareri... le voi citi  intr-o proxima emisiune la RADIO PAPUCEL

    0 0
  • 02/16/13--08:22: Un banc....:))))
  • 0 0
  • 02/16/13--08:46: Un banc......:)
  • 0 0
  • 02/16/13--21:40: 2 sisteme

  • O tara, doua “sisteme”…

    autor: FrontPress17.02.2013
    sarac si bogatConceptul în sine nu e nou… Dar putem spune că, în România anului 2013, el este cât se poate de prezent în viața țării. Pe de-o parte avem marea masă a poporului: sărăcită, lipsită de perspective, cu grijile și problemele traiului zilnic, fără posibilitate de a accede în lumea celor căpătuiți. Pe de altă parte, avem de-a face cu cei care au reușit să prindă trenul lipsei de griji: politicieni, baroni locali și oameni care s-au realizat prin simplul fapt că au reușit să pătrundă în „sistem”. Iar când spunem sistem, nu ne referim doar la instituțiile de stat, ci și la cele private.
    În momentul de față, sistemul celor căpătuiți, este de tip buclă închisă: nimic nu intră, nimic nu iese! Este un sistem clientelar în care primul-venit este primul-servit în funcție de cât de mult cotizează unde, cât și către cine trebuie. Dar să vedem care sunt resursele de care dispun membrii acestor două sisteme.
    Cei săraci, majoritari, au dreptul să nu spună nimic, să plătească necondiționat oricât și ori de câte ori li se impune, să accepte orice din partea angajatorilor transformați în proporție de peste 90 la sută în stăpâni, să lucreze non-stop fără concedii, pe salarii minime negarantate, să mănânce prost, să se îmbrace ieftin, să moară loviți pe trecerile de pietoni fără consecințe pentru făptași, să accepte servicii medicale scumpe și proaste, să suporte mitocănia și lipsa de politețe a funcționarilor publici, să fie defavorizați în procese, să li se refuze accesul în emisiuni televizate sau opinii critice în presa scrisă, să fie sancționați sau chiar bătuți de organele de poliție în cazuri de conflict cu persoanele înstărite care încalcă legea, ori, pur și simplu, să li se refuze total orice informație cu privire la destinația și cheltuirea sumelor pe care ei le plătesc drept impozite.
    Ceilalți, din sistemul „minoritar”, au la dispoziție organele statului: putere legislativă, executivă și judecătorească, presă scrisă, audio și video, instituții de stat, instituții private, instituții bancare, directori de resurse umane, relații clientelare bazate pe corupție, șantaj, trafic de influență, nepotisme și cumetrii, imunitate în fața legii, dispreț și lipsă de respect față de marea masă a populației, resurse ale solului și subsolului, dar ceea ce este mai important, au arme. Pe care sunt convins că nu s-ar sfii să le utilizeze în momentul în care marea masă s-ar deștepta și ar încerca să-și impună controlul. Și pentru cei care încă se mai îndoiesc de faptul că puterea pe asta se bazează, îi sfătuiesc să arunce o privire asupra organelor de ordine, la orice manifestație publică a maselor. Organele de supraveghere sunt echipate cu muniție de război. Nu cu gloanțe de cauciuc, nu cu alte mijloace de apărare a ordinii publice, ci cu arme reale, cu care pot să înăbușe în orice moment mișcările sociale iscate din lipsa de suportabilitate a atâtor nedreptăți. Pentru că poporul nu mai este de mult suveran. A ajuns să fie tranșat precum vita și repartizat în funcție de necesitățile stăpânilor: tinerii între 18 și 25 de ani trebuie ținuți la fezandat, pe banii părinților săraci și bolnavi, până le vine rândul să intre în mașina de produs bani a statului-mafiot. Cei între 25 și 40 de ani, sunt numai buni de pus în jug, să tragă pân-or crăpa. Cei peste 40 de ani, dacă au făcut cumva imprudența să supere vreun drăguțel de sifonar aflat în grațiile patronilor, n-au decât două alternative: ori să-și pună viața într-un cui legați de cravată, ori să trăiască din mila copiilor, pentru că alt loc de muncă nu mai apucă, în veci. Cât despre pensionari, ce să mai zicem, cei care au reușit să se aleagă cu o pensie bunicică din salariile avute la stat pe vremea împușcatului, sunt spălați pe creier de cei de la putere și folosiți ca masă de manevră la electorale, promițându-li-se mult așteptata curățare a țării de elemente dușmănoase și scoatere a țării din sărăcia în care au împins-o cei ce nu au stat în rând cu forțele sociale eliberatoare. Restul pensionarilor, mai puțin norocoși, scoși la pensie după marea revoltă de mucava a unui regizor de duzină, se sting încet și rapid, precum o lumânare din parafină fină.
    Și în tot acest tablou sumbru, mai putem introduce și elementele care fac eforturi disperate pentru a menține Statul de Drept în România și românii ca națiune, respectiv organismele democratice de justiție și control ale societății civile, născute din necesitatea de a duce mai departe numele acestei țări în lume în sens pozitiv, organisme care apără libertatea, egalitatea, caracterul unitar și indivizibil al țării, neatârnarea față de nicio putere și apartenența la spațiul civilizat al Uniunii Europene.
    Recentul raport pe MCV al Uniunii Europene a relevat încă o dată, dacă mai era cazul, îngustimea viziunii clasei politice asupra modului în care trebuie condusă țara. Toate aceste organisme și instituții de care vorbeam mai devreme, reprezintă un ghimpe în coasta celor aflați la putere, deoarece le limitează aria de acțiune în ceea ce privește jefuirea bogățiilor naturale, dezvoltarea educației maselor (care trebuie în accepțiunea lor să fie de nivel scăzut și să se bazeze pe obediență), răspunderea în fața legii pentru abuzuri și incompatibilități cu funcțiile publice, într-un cuvânt, aceste organiesme și instituții se interpun în calea acestui haos organizat care îi ține pe ei departe de ochii și judecata prostimii. Cum poți critica o instituție care are drept scop sesizarea unor grave abateri ale sistemului juridic spre exemplu, câtă vreme acest sistem juridic a cărui menire este de a apăra legea, o încalcă ori de câte ori această acțiune se finalizează cu mii, sute de mii, sau milioane de euro în conturile personale? Cum poți critica o instituție care sesizează jaful practicat de cei de la putere prin fraudarea sumelor atrase la buget, ori prin diverse proiecte din bani europeni care nu se concretizează, atrăgând după sine penalizări și sancțiuni din partea celor ce dau banii? Și toate aceste sancțiuni și penalizări nu sunt suportate de inițiatorii proiectelor, ci de noi toți, cetățenii acestei țări bogate, adusă în sapă de lemn de un sistem ticăloșit. Sau cum poți critica o instituție care-ți spune că ai saloane de spital cu așternuturi murdare, insalubre, cu personal mediocru și hulpav, în totală contradicție cu ideea de sănătate, cu instrumentar rămas din Evul Mediu și materiale sanitare inexistente, ori furate de personalul angajat, atâta vreme cât în sistemul sanitar se duc din partea populației sume de zeci de miliarde de euro anual? Ca să nu mai amintim că se fură mâncarea de la gura bolnavilor, a copiilor din creșe și grădinițe, a bătrânilor din aziluri și a copiilor din orfelinate și centre sociale!
    Dar domnilor aflați la putere, da, sunt elemente dușmănoase care scot în evidență ceeea ce dumneavoastră vreți să ascundeți sub covor! Și pentru asta sunteți în stare să sacrificați nu numai țara și pe cetățenii săi, ci și viitorul copiilor noștri. Și nu mă refer numai la ai noștri, pentru că și copiii voștri vor trăi în aceeași țară strâmbă pe care vreți să o clădiți! De Dumitru Zburlea - Ziarul Natiunea
     


    0 0
  • 02/16/13--21:47: Muzeu

  • Primul muzeu al culturii tiganesti va fi inaugurat in Bucuresti

    autor: FrontPress 17.02.2013
    jos“Muzeul Culturii Romilor din România” va fi inaugurat luni, de la ora 11.00, la Primăria Sectorului 6 din Capitală, evenimentul fiind organizat în contextul “Zilei dezrobirii romilor” (20 februarie 1856). Aceasză instituţie va fi prima de acest fel din ţara noastră.
    Asociaţia Romano ButiQ şi organizaţia KCMC, în parteneriat cu Ministerul Culturii, Primăria Sectorului 6 şi Şcoala Naţionala de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), sunt factorii implicaţi care au pus bazele acestui proiect inedit.
    “Nevoia înfiinţării unei astfel de instituţii pleacă de la faptul că, de cele mai multe ori, atunci când se discută la nivel public despre etnia romă, cunoaşterea este înlocuită de prejudecăţi şi stereotipuri. În acest context, iniţiatorii proiectului consideră că este necesară existenţa unui Muzeu al Culturii Romilor de tip forum, nu doar o înşiruire de artefacte reprezentative, ci un ansamblu dinamic de idei şi poveşti ilustrate prin obiecte, instalaţii şi oameni, în aşa fel încât muzeul să genereze o reală dezbatere pentru toate nivelurile de public – publicul larg, jurnalişti, elevi, studenţi, profesori, mediul academic etc”, se arată într-un comunicat de presă, citat de Mediafax.
    Muzeul va fi amplasat pe un spaţiu oferit de Primăria Sectorului 6 şi va fi construit de KCMC, împreună cu Asociaţia Romano ButiQ.
    Data de 20 februarie a fost declarată oficial “Ziua dezrobirii romilor din România”, prin legea nr. 28 din 11 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial din 15 martie 2011.
    Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, la 20 februarie 1856 se elibera ultima categorie de robi, cei ai particularilor, acordându-se despăgubiri proprietarilor prin “Legiuirea pentru emanciparea tuturor ţiganilor din Principatul Ţării Românesti”, aceasta fiind practic prima mare reformă socială a Principatelor Române. Dezrobirea tiganilor figura ca un punct important în politica vremii, emanciparea robilor ţigani fiind menţionată şi în programul revendicărilor revoluţionarilor de la 1848.
    În realitate cea mai numeroasă minoritate etnică din ţara noastră, ţiganii au ieşit la recensământ doar 619.000, adică 3,2 la sută din populaţia stabilă a României, faţă de 535.000 câți au fost numărați în 2002. Cifra este clar falsă, estimările neoficiale indicând cel puţin 2 sau chiar 3,5 milioane, la care se pot adăuga alte câteva milioane de persoane care provin din familii mixte. Deasemenea în ultimii 10 ani ţiganii au fost singura etnie care a înregistrat o creştere demografică, comparativ cu românii şi restul naţiunilor conlocuitoare. Sursa: FrontPress.ro


    0 0

    Nu-mi pasă ce spun calendarele mayaşe şi aztece
    Nici ce declamă toţi prezicătorii şi guru
    Dragostea mea nu ţine cont de religii şi secole,
    Ea străbate lumea de la un capăt la altul
    De sine stătătoare şi pe deplin  răzbătoare
    Nu-i pasă de revoluţii, războaie şi armistiţii
    Nici măcar de erupţii, tsunami sau cataclisme

    Am să te iubesc până la sfârşitul lumii,
    N-am adunat provizii şi nici ghiduri de supravieţuire,
    N-am săpat tuneluri, n-am  planurile nu ştiu căror catacombe,
    Iubirea mea nu trebuie să iasă la suprafaţă pentru a supravieţui,
    Ea trăieşte în tine şi în mine,
    Ea respiră în tine şi în mine
    Oriunde ne-am afla în lume,

    Am să te iubesc până la sfârşitul lumii,
    Indiferent de fusuri orare şi aurore boreale
    De eclipse de lună sau de soare,
    Parţiale sau totale, de fluxuri şi refluxuri de mare
    Aşa se întâmplă când sentimentele străbat vremurile
    Fără să ne pese de minus şi plus infinit
    Dragostea noastră stă într-un singur punct.

    Am să te iubesc până la sfârşitul lumii,
    Prin sufletele noastre trăieşte adormita Atlantidă
    Tresărim uşor când prin dreptul ferestrei
    Trec nepăsătoare şi reci erele glaciare,
    Dar noi, supravieţuitori şi tandri,
    Privim orizonturile, depărtările, nesfârşiturile
    Fără să ne fie teamă, şi tocmai de aceea

    Am să te iubesc până la sfârşitul lumii
    Cu rugămintea să fie dat ceasul cu o oră înainte
    Iar dacă nu se poate, nu poţi să te joci cu evenimentele planetare,
    Măcar întâmplarea să aibă loc în anul ăla care are o secundă în plus.

    Am să te iubesc până la sfârşitul lumii...


    0 0

    Ţi-am spus de atunci, de când eram foarte mic,
    Să nu te joci cu sentimentele mele de copil.
    Te-am rugat frumos, chiar aveam lacrimi în ochi,
    Să-mi iei bicicletă Pegas cu şa lungă,
    Dar tu te-ai făcut că nu mă auzi. 
    Şi au trecut ani de zile de iluzii, de aşteptări
    Până când visul meu să se împlinească.

    Apoi a fost aşteptarea cea mai lungă şi mai grea.
    Când îţi doreşti ceea ce îşi doresc toţi copiii,
    Să vină tatăl tău şi să-ţi spună cele două cuvinte.
    Să-ţi spună ce spun toţi taţii copiilor când e şi nu e cazul.
    Să te ia în braţe, să te pună pe genunchi,
    Să te pupe apăsat pe frunte mirosind a bărbat
    Şi să-ţi spună: te iubeşte tăticul tău!

    Ei bine, olteanul-oltenilor, dragul meu tată, tati, tăticule,
    Cred că-mi făcusem de mult majoratul,
    Ba chiar spusesem câtorva fete şi femei
    Eu însumi, timid dar foarte clar, că le iubesc
    Până când matale, de la înălţimea tutorelui,
    Să-mi dai senzaţia că s-ar putea, la o adică,
    Nicidecum să-mi spui cu subiect şi predicat, că mă iubeşti.

    Şi de câte ori nu te-am rugat să n-o mai cerţi pe mama
    Îţi aduci aminte, toate promisiunile că n-o s-o mai faci,
    Iar tu, ca şi când nu te-aş fi rugat niciodată,
    Nu mă ascultai şi o luai de la capăt, ştiind foarte bine
    Că nu iubeam pe nimeni mai mult pe lumea asta
    Iar motivul era mereu acelaşi, aceeaşi cheie de yală
    Pusă sub preşul de la uşă ca să pot intra în casă când veneam dimineaţa de la bairam.

    N-am uitat, tată, n-am uitat nimic din toate astea,
    Aşa cum n-am uitat nici cum o luai la mişto pe mama,
    Că tot veni vorba despre ea, despre noi, în general despre familia Tucă Marin,
    Când îţi spunea că am degete de pianist,
    Mâini fine, de om de litere, care s-ar putea apuca de scris.
    Iar mata, tăticule, voiai să mă faci un pic mai mult
    Fierar betonist, sculer-matriţer, eventual prelucrător prin aşchiere.

    Of, dacă m-ai fi ascultat, dacă ai fi avut încredere în mine
    N-ai fi exagerat atât cu coniacul de Corabia,
    Cu nenumăratele ciorbe de burtă şi cefe de porc,
    Cu oalele de sarmale şi nesfârşitele damigene de vin
    N-ai fi ajuns pe la spitalul lui Sorin Oprescu,
    Care făcea mişto de tine că nu ţi se mai ridică
    În urma atacului de cord şi a congestiei cerebrale.


    Şi toate ca toate, au fost atâtea şi atâtea
    Nu mi-ar ajunge toate strofele Luceafărului,
    Ştii bine că sunt înalt, tandru şi mişto.
    Sunt ca focul de paie şi, deopotrivă, bun şi iertător
    Dar spune-mi ce-ai avut cu bicicleta mea semicursieră Sputnick,
    Vişinie, cum nu era alta în tot oraşul Caracal,
    De ai vândut-o fără să-mi spui un cuvânt?

    De ce, de ce ai făcut asta când ştiai că ea,
    Bicicleta asta, era libertatea şi iar libertatea mea?
    Şi, mai ales, de ce m-ai făcut s-o aştept atâta timp
    Când tu, tăticule, o vânduseşi de mult pe doi poli?
    N-ai înţeles că bicicletele pentru băieţi
    Înseamnă mai mult decât toate fetele pupate în spatele blocului?
    Ştii că şi astăzi mai aştept înapoi bicicleta aia?

    Bineînţeles că nu, altfel nu mă rugam de tine
    De dimineaţa până seara, zile de-a rândul,
    Să-mi dai bani să-mi iau pick-up-ul vieţii mele
    Profesionist, adevărat, cu boxe de lemn şi stereo
    Ascultând şi iar ascultând vinilurile vremii
    Până când toate blocurile din cartier le-au învăţat pe dinafară
    De ce, tată, de ce a trebuit să aştepte băieţii ăia de la ACDC, Phoenix, Led Zeppelin şi Sfinx atât de mult?

    Sigur, după toate aceste întâmplări care mi-au marcat poezia şi copilăria,
    Nu înseamnă că nu te iubesc la fel de mult,
    Aşa cum un copil îşi iubeşte ca la început tatăl,
    Dar uite că nimic nu rămâne neplătit pe lumea asta,
    Chiar dacă în cazul tău se întâmplă târziu, foarte târziu.
    Apocalipsa, sfârşitul lumii cum ar veni, dragul meu tată,
    Cade tocmai pe 21 decembrie, de ziua ta de naştere.

    P.S. La mulţi ani, tată!

    _______________________________

    www.mariustuca.ro / Facebook: www.facebook.com/mariustuca.ro

    0 0
  • 02/17/13--00:42: Buzias

  • IADUL la Buzias. Vezi cine DISTRUGE statiunea si cine aduce tehnologia care otraveste apele si provoaca CUTREMURE!

    autor: FrontPress 17.02.2013
    gaze sistStaţiunea de la Buziaş şi întreaga zonă urmează să fie distrusă. Stațiunea a fost dată de guvern ca să fie devastată şi poluată de o firmă care are de gând să încaseze  sute de milioane de euro din extragerea gazelor de şist din Buziaş.  Societatea comercială vine dintr-un paradis fiscal din Occident.
    Resursele Banatului au fost date pe ascuns străinilor chiar de către guvernul României. Firma care a primit bogăţiile naturale din Buziaş este din Bucureşti şi urmează să distrugă habitatul din zonă, în goana după petrolul din pămât, spun ONG-urile care luptă pentru protecția mediului. Practic, firma va câștiga  zeci si sute de milioane de euro, iar specialiştii spun că o să lase în urmă poluare şi distrugere.
    Societatea din Bucureşti care a primit cadou oraşul Buziaş de la guvern este Universal Premium SA. Firma românească care este controlată în proporţie de 99% de o altă companie, Universal Premim Holding SA, o firmă de apartament, înregistrată în paradisul fiscal din Luxemburg.
    Extragerea poate duce la contaminarea terenurilor agricole, la risc de cutremur şi creşterea îmbolnăvirilor atât pentru oameni, cât şi pentru animale, în condiţiile deteriorării calităţii apei, aerului şi suprafeţei solului, arată specialiștii.
    În Marea Britanie şi în SUA, această formă de minerit a fost suspendată, după ce frac­ţionarea a cauzat cutremure în zona Blackpool, din Marea Britanie, şi un cutremur de 4 grade în Ohio. În zona Oklahoma, unde în mod normal erau 50 de seisme pe an, s-a ajuns la 1.047 de mişcări telurice, doar în 2010, din cauza acestei forme de minerit. De pe ExclusivTM


    0 0
  • 02/17/13--01:04: Nationalistii polonezi

  • Nationalistii polonezi au marsaluit in semn de solidaritate cu sarbii din KOSOVO (FOTO)

    autor: FrontPress17.02.2013
    0Sub sloganul “Kosovo e Serbia”, polonezii au mărşăluit şi anul acesta pe străzile Varsoviei. La acţiunea de sâmbătă, devenită tradiţională, au participat câteva sute de naţionalişti şi suporteri ai echipelor de fotbal.
    Marşul a fost organizat de partidul Renaşterea Naţională a Poloniei (NOP), în colaborare cu naţionaliştii autonomi. Tinerii au fluturat drapele ale organizațiilor participante, steaguri ale Poloniei, Serbiei sau Iranului și au scandat împotriva NATO, a politicii duse de  SUA şi împotriva ocupaţiei albaneze. Deasemenea au fost fluturate și steaguri americane puse invers pe portdrapel, în semn de dispreț. La acţiune a fost prezentă şi o delegaţie a mişcării naţionaliste Acţiunea Sârbească.
    Din 1999, după bombardarea timp de 78 de zile a Serbiei de către NATO, Kosovo s-a aflat sub adimistraţia Naţiunilor Unite. În anii imediat urmatori, mii de sârbi au fost răpiţi, ucişi sau forţaţi să se refugieze. Casele sârbeşti au fost incendiate sau ocupate de albanezi iar multe biserici au fost distruse de majoritatea musulmană. Independenţa Kosovo a fost proclamată unilateral pe 17 februarie 2008 şi acestă stare de fapt a alimentat şi mai mult tensiunile separatiste din ţările europene, inclusiv în regiuni problemă de interes major pentru România, precum Transnistria sau aşa-zisul “Ţinut Secuiesc”. Până acum, statul kosovar a fost recunoscut de peste 80 de ţări din cele 193 membre ale ONU. Dintre statele membre ale Uniunii Europene, Slovacia, Spania, Grecia, Cipru şi România nu au recunoscut independeţa provinciei sârbeşti Kosovo.
    În prezent Kosovo este o regiune populată în proporţie de circa 90 la sută de etnici albanezi (aproximativ 2 milioane). Sârbii kosovari, circa 120.000 de persoane, locuiesc în enclave izolate şi în câteva zone din nord (40.000), aflate la graniţa cu Serbia. Sursa: FrontPress.ro
    123456781012131415161718


    0 0
  • 02/17/13--01:22: Un banc....:)))



  • Badea Gheorghe merge la doctor cu o
    sarsana plină cu bunătăţi. Intră în cabinet, o desface
    şi-l îmbie pe acesta:
    - Da serviţi domn doctor, îs bune, îs bio, îs
    ecologice!
    Şi numai ce nu-i pune pe birou cârnaţi, caltaboşi,
    jumeri, slană, brânză…
    - Păi bine mă Gheorghiţă, cum să le iau pe toate astea
    fără bani ?
    - Nici-o problemă, zice Gheorghe scoţând portofelul din
    buzunar,… am adus şi bani!

    0 0
  • 02/17/13--02:12: Jean Moscopol

  • 0 0
  • 02/17/13--10:40: INSTRUIRE

  • O biserica din Texas ofera instruire in folosirea armelor

    autor: FrontPress 17.02.2013
    Biblia si pistolulO biserică baptistă din Texas plănuiește să găzduiască un curs de instruire în folosirea armelor, spunând că oferă cursul ca pe un serviciu în folosul comunității, deoarece există un interes foarte mare în acest domeniu, informează agenția AP. În Texas, oricine dorește să poarte asupra sa o armă, trebuie mai întâi să parcurgă un curs.
    „Am încercat mereu să avem o gândire inovatoare în privința modului în care răspundem la nevoile comunității și cred că acest curs se pliază bine pe această filosofie,” a declarat Brad Foster de la Calvary Baptist Church din Dumas, pentru Amarillo Globe-News.
    Încă două astfel de cursuri sunt programate dacă biserica va descoperi că mai există interes. Foster a spus că oameni din toate regiunile, nu doar membri ai bisericii și-au exprimat interesul de a urma cursurile de instruire. Peste jumătate dintre cei înscriși sunt femei, o parte fiind și învățătoare.
    „Principala noastră grijă” vizavi de aceste cursuri, a declarat Jim Edlin, dirigintele Școlii Duminicale și organizator al cursului, „este că acestea sunt un punct nevralgic din punct de vedere politic, iar eu sunt, cu siguranță sensibil la această realitate.”
    Discuţiile despre regimul armelor în America au intrat puternic pe agenda publică după carnagiul de la Universitatea Virginia Tech. Mulţi au reclamat atunci că legislaţia americană privind achiziţia de arme de foc este prea permisivă. Unii au mers până acolo încât să acuze că, în materie de arme, legislaţia SUA este încă la nivelul Vestului Sălbatic. De pe Semnele Timpului

    0 0
  • 02/17/13--11:48: :):):)


  • 0 0
  • 02/17/13--11:58: China

  • China a devenit lider comercial mondial

    autor: FrontPress17.02.2013
    china suaÎn urma rezultatelor anului trecut, China a devenit lider al comerţului mondial. Pentru prima dată în istorie, China a reuşit să depăşească SUA. Şi chiar înainte de termen. Analiştii afirmau că acest lucru nu se va produce mai înainte de 2016. Acum, experţii consideră că deja peste 4 ani, China va fi lider în ce priveşte volumul PIB-ului.
    În 2012, în ce priveşte suma exportului şi importului de mărfuri Beijingul a întrecut Washingtonul cu 100 de miliarde şi s-a oprit la circa 4 trilioane de dolari. Cauza este redistribuirea cererii interne în ambele ţări, explică analistul companiei Finmarket, Andrei Lusnikov. „China este implicată activ în comerţul internaţional. Este adevărat că ritmul de creştere al exportului chinez s-a redus în ultimii ani, însă acest lucru are loc din cauza reducerii importului din America”.
    Dacă lucrurile vor evolua aşa şi în viitor, Beijingul va ieşi pe primul loc în ce priveşte volumul PIB-lui, dar numai după ce ţările de frunte se vor redresa după criza economică. Iată opinia analistului agenţiei Investcafe, Andrei Şenk. „China va intensifica producţia şi consumul intern va fi mult mai mare. Populaţia se va îmbogăţi şi va creşte capacitatea de cumpărare. Datorită numărului mare al populaţiei, China poate realiza ritmuri foarte înalte ale creşterii PIB-ului, de până la 9-10%. În final, în ce priveşte nivelul PIB-ului, China poate ieşi pe primul loc, însă deocamdată este destul de greu de spus dacă aşa ceva se va întâmpla în 2017. În opinia mea, aceasta este o prognoză destul de optimistă”.
    cartoon(33)O serie de experţi consideră că RP Chineză va trebui să mai aştepte până la dominaţia economică mondială. Problema este că dolarul american a pătruns adânc în rezervele de aur şi valută ale multor ţări din lume. A scăpa de el rapid este ca şi cum vei face câţiva paşi înapoi pe calea dezvoltării economice. Încă un motiv este politica economică a Chinei. Până în prezent cursul de schimb al yuanului este stabilit de autorităţile ţării. Şi atâta timp cât situaţia nu se va schimba, pe harta economică a lumii se va menţine status quo-ul, explică economistul independent, Andrei Zaostrovţev. „Când reglementarea cursului de schimb nu este de piaţă, acest curs valutar nu poate îndeplini funcţiile unor bani mondiali în relaţiile economice. Pentru ca această monedă să ocupe primul, mai întâi ea trebuie să fie făcută de piaţă. În cazul în care se va întâmpla acest lucru, yuanul se va dubla în comparaţie cu cursul de schimb actual. Şi atunci competitivitatea mărfurilor chinezeşti va scădea brusc”.
    Pentru China, aceasta va fi o sinucidere economică. Creşterea automată a arendei, creşterea salariilor şi ca urmare creşterea preţului de cost al mărfurilor va obliga capitalul străin să fugă în Vietnam, Indonezia sau Bangladesh, deoarece acolo e mai ieftin. Zeci de milioane de chinezi vor pierde locurile de muncă. Consecinţele unui asemenea pas vor fi dezastruoase pentru China. Atâta timp cât Beijingul oficial nu va inventa un model economic nou, China îşi va menţine statutul de fabrică mondială. De Pavel Orlov – Vocea Rusiei
    101114_p09_cartoon1 


    0 0
  • 02/17/13--22:46: Veteranii

  • SUA ii neglijeazi pe veterani

    autor: FrontPress 18.02.2013
    US veteran tears medal off uniform at Chicago Nato protest, 2012Chicago, 20 mai 2012: Veteran de război smulgându-şi medaliile
    Potrivit presei americane, un militar SEAL care în cadrul operaţiunii speciale l-a ucis pe liderul Al-Qaida, Osama bin Laden, nu beneficiază de pensie şi ajutor medical. Este numai unul din multiplele cazuri în care guvernul american îi trădează pe cei care au efectuat o muncă destul de murdară protejând interesele americane.
    Prinderea lui Osama bin Laden, viu sau mort, a fost o chestiune de onoare pentru Statele Unite. În acest context, refuzul Washingtonului de a plăti recompensa promisă în valoare de 25 de milioane de dolari pentru moartea teroristului pare ostentativ. Cel mai degrabă, nimeni nu va primi aceşti bani: nici cel care l-a ucis pe terorist, nici ceilalţi membri din echipă şi nici experţii din serviciul de informaţii care au stabilit locaţia teroristului.
    Iată ce a declarat în această privinţă Igor Korotcenko, redactor şef la revista Apărare naţională (Naţionalnaia oborona): „Orice birocraţie are o atitudine indiferentă faţă de oamenii care asigură securitatea ţării lor. Indiferenţa birocraţilor guvernamentali faţă de cei care şi-au riscat viaţa, sănătatea îndeplinind sarcini speciale, au participat la acţiuni de luptă, este un fenomen destul de răspândit. Bineînţeles că o asemenea atitudine este destul de dureroasă pentru militari”.
    Potrivit statisticii, de cele mai dese ori veteranii americani se omoară pe sine şi pe alţi oameni. Astfel, în 2012 în urma suicidelor armata americană a pierdut mai mulţi oameni decât în urma operaţiunilor militare. Potrivit unor date, în acest mediu la fiecare 90 de minute are loc o sinucidere. În cadrul unui interviu pentru Vocea Rusiei, Richard Sword, unul din autorii unei cărţi despre tulburarea de stres post-traumatic, o boală profesională a soldaţilor care au participat la conflicte militare sângeroase, a vorbit despre această problemă. „Da, este o problemă din ce în ce mai gravă deseori legată de noi şi noi operaţiuni peste hotare. Instabilitatea financiară din Statele Unite joacă şi ea un rol important. De cel puţin o sută de ani psihologii explică aceste fenomene prin fapte care s-au întâmplat în trecut şi care trezesc în oameni dorinţa de suicid. Însă eu consider că esenţa problemei este alta. Oamenii cred că nu mai au viitor sau că viaţa lor va deveni din ce în ce mai grea”.
    Se înţelege că veteranii americani, ca şi în orice alt stat dezvoltat, nu rămân complet fără un ajutor, însă nu întotdeauna el este de ajuns. Se pare că una din cauzele acestei situaţii triste este pragmatismul american. Ţara tuturor posibilităţilor îi uită pe cei care au pierdut aceste posibilităţi. O dovadă în plus este povestea cu militarul SEAL care pus punctul pe vânătoarea lui Osama bin Laden ce a durat mulţi ani de zile. De Serghei Duzi – Vocea Rusiei


    0 0
  • 02/18/13--04:25: Euro

  • Director de banca: “EURO este sortit pierzaniei”

    autor: FrontPress 18.02.2013

    EURODirector general al unei bănci de investiţii online daneze este de părere că recenta apreciere a euro este iluzorie iar moneda unică este sortită eşecului, relatează Bloomberg.
    Lars Seier Christensen spune că moneda europeană se va prăbuşi pentru că zona euro nu a susţinut proiectul unei monede comune cu o uniune fiscală. “Toată construcţia este sortită pierzaniei. Acum suntem într-una dintre acele soluţii false, în care oamenii cred că problema este controlată sau combătută”, consideră directorul Saxo Bank.
    În ultimele şase luni, euro s-a apreciat cu 8,2% faţă de dolar şi a ajuns la 1,3711 dolari la începutul lunii februarie, cel mai ridicat nivel începând cu 14 noiembrie, informează Antena 3. Banca Centrală Europeană (BCE) estimează o contracţie economică de 0,3% pentru zona euro în acest an, iar preşedintele BCE, Mario Draghi, a afirmat că aprecierea euro prezintă riscuri pentru creştere şi inflaţie.
    Chiar dacă euro s-a apreciat, economiile Germaniei, Franţei şi Italiei s-au contractat peste aşteptări în trimestrul al patrulea. Şeful Saxo Bank a precizat că nu este implicat în speculaţii financiare legate de cursul euro.
    La sfârşitul anului trecut, analistul Steen Jakobsen, care este şi economistul şef al aceleiaşi bănci daneze, a făcut mai multe multe declaraţii alarmiste despre radicalizarea politică a populaţiei din ţările europene pe fondul crizei financiare, deschizându-se astfel calea pentru o posibilă reorientare a maselor spre curentele ideologice radicale (de stânga sau de dreapta) care au zguduit continentul şi lumea în secolul trecut. Sursa:FrontPress.ro


older | 1 | .... | 28 | 29 | (Page 30) | 31 | 32 | .... | 171 | newer