Cazul Snowden: ipocrizia dublului limbaj european
Europenii sînt obisnuiţi cu dublul limbaj al politicienilor și economiștilor, două tagme care pe timp de criza se împerecheaza intr-o simbioză incestuoasă. S-au resemnat cu ideea că lucrurilor nu li se zice niciodată pe nume si că in loc sa audă termenul de „recesiune”, oamenilor li se va spune mereu ca trecem printr-o „creștere negativă”.Dupa revelatiile agentului NSA Edward Snowden, s-a văzut însă un alt tip de discurs duplicitar: politicieni europeni care se scandalizeaza la suprafaţă, însă cărora le e greu sa condamne intr-adevăr o activitate pe care o practica intens și ei, chiar daca la o scară mai mică.
Toată lumea a condamnat superficial amploarea programelor si tehnicilor americane de supraveghere si control asupra internetului si comunicatiilor planetare, insa cererea de azil a omului care a facut aceste revelații a ramas ignorată, sau a fost respinsă pe loc.
Extrema duplicitară a fost însă atinsă prin blocarea avionului președintelui Boliviei, Evo Morales, pe aeroportul din Viena, după ce patru țări – Franța, Spania, Italia și Portugalia – îi interzisesera survolarea spatiului lor aerian. Ca in zilele pactului de la Varșovia, un avion a fost deturnat pentru a fi căutat un transfug la bord, asa cum ar fi fi procedat RDG-ul, sau Bulgaria, in cele mai sumbre ore ale Razboiului Rece. Ministrul spaniol de externe Jose Garcia-Maragallo a fost de altfel foarte candid, afirmând ca se primiseră informații in legătură cu posibilitatea prezentei la bord a lui Snowden, întrucât bolivianul Morales se întorcea de la Moscova, de la o reuniune la vârf a țărilor exportatoare de gaz, or Snowden e încă blocat pe aeroportul din Moscova.Unii experți in drept international au numit pe loc aceasta deturnare a avionului unui șef de stat „un act de piraterie aeriana”.
Pe deasupra, incidentul mai prezintă și o latură vexatorie suplimentară prin aceea ca cel vizat de acel control umilitor a fost președintele unei țări mici si sărace. Pentru a înțelege amploarea reala a scandalului, ar trebui sa ne forțăm sa ne imaginăm efectele deturnării unui avion ce l-ar fi transportat pe Putin sau pe Obama.Europenii nu-l vor așadar pe Snowden, ba chiar s-a aflat între timp că toate țările mari ale UE își spionează cetățenii, inclusiv Anglia și Franta.
De fapt, europenii par a nu ști ce vor. Când Kissinger întreba sarcastic: „pe cine sun daca vreau sa vorbesc cu Europa?” ei se ofuscau… Acum, cu Snowden, ar putea avea în sfârșit un număr fix. De Dan Alexe – Europa Libera
La sfârşitul săptămânii trecute, în timpul dispersării unei demonstraţii împotriva infracţionalităţii ţigăneşti din oraşul ceh Ceske Budejovice, poliţia a arestat peste 130 de oameni. Deasemenea, cel puţin 8 persoane au fost rănite.
Nu ducem lipsă de mituri referitoare la aceşti piraţi scandinavi, în speţă cu privire la înfăţişarea lor. Cele mai frecvente mituri le-am putea rezuma astfel: erau murdari şi neîngrijiţi; purtau faimoasele coarne la coif; se asemănau cu noi la trup; veşmintele lor erau preţuite de toată lumea; cei mai mulţi erau marcaţi de cicatrici de război. Cum arătau de fapt vikingii?
Vikingii nu se mulţumeau doar să-şi spele barba. Ea trebuia să fie şi aranjată cu stil. Sursele iconografice ne sugerează că vikingii aveau un păr foarte bine întreţinut. Purtau bretoane lungi şi îşi scurtau părul la spate. Barba, fie lungă sau scurtă, părea mereu îngrijită. Două izvoare susţin această imagine. Unul este un cap tridimensional sculptat pe un car din cadrul complexului funerar al corabiei Oseberg. Părul său este aranjat, are o mustaţă lungă şi elegantă, precum şi o barbă care îi ajunge la mustaţă, dar nu şi până la obraji. A doua sursă este o veche scrisoare englezească, în care un om îl sfătuieşte pe fratele său să urmeze moda anglo-saxonă şi nu pe cea daneză, unde bărbaţii se bărbiereau pe gât şi îşi ţineau bretonul lung. Femeile purtau păr lung, probabil legat într-un nod la spate. Puteau folosi şi panglici colorate împletite în păr. De asemenea, ele se acopereau cu o bonetă sau un şal.
Cât despre coifurile cu coarne, simbolul preferat asociat vikingilor, ele sunt cât se poate de fictive. Abia la finele secolului al XIX-lea au început să apară astfel de reprezentări, influenţate de opera lui Wagner. Coarnele ar fi fost foarte incomode în luptă, putând fi uşor agăţate de ceva. Vikingii se foloseau de fapt de coifuri simple de fier pentru protecţie. Armele sunt mai importante, ele oferind o imagine asupra statutului social al personajelor. Doar elitele îşi permiteau săbii sau lănci de obicei, în vreme ce micile securi şi cuţitele erau la îndemâna oricui. Pentru a fi îngropat cu o sabie, vikingul trebuia să deţină un statut social destul de elevat. Sabia era bun de prestigiu, în vreme ce securea sau cuţitul, pe lângă marea lor frecvenţă, nu aveau neapărat funcţie militară. Vikingii mai foloseau şi arcuri cu săgeţi, suliţe şi scuturi rotunde. Cei care îşi permiteau mai achiziţionau şi cămaşă de zale.
În legătură cu înfăţişarea vikingilor menţionăm un mic mister care a stârnit interes. Analele irlandeze îi descriu pe vikingii danezi şi norvegieni drept închişi la culoare, respectiv blonzi frumoşi (dubgaill şi finngaill). Interpretarea acestor menţiuni drept atribute etnice stă sub semnul întrebării. Finngaill se poate să fi fost folosit pentru a-i denumi pe cei care au zăbpvit o lungă perioadă în Irlanda, iar dubgaill pe cei nou-veniţi.
Femeile purtau de obicei rochii lungi până în pământ. Arheologii au scos la iveală numeroase catarame la nivelul umerilor, care indică portul unor veşminte prinse cu o bucată de material peste umeri (harness dresses). Alte descoperiri cuprind rochii cu mâneci încorporate. Hainele aveau două straturi. Pe dinăuntru purtau un soi de furou de bumbac, peste care venea exteriorul de lână, moale şi durabil. Şi bărbaţii se îmbrăcau folosindu-se de aceleaşi materiale. Stratul interior era o cămaşă lungă, iar la exterior purtau o tunică de lână şi pantaloni care ajungeau doar până la genunchi. Vikingii preferau culorile vii. Albastrul şi roşul dominau, iar mai tuturor le plăceau hainele colorate, cu modele şi fâşii cusute în ţesătură. S-au descoperit chiar exemple de veşminte care prezentau nuanţe din toate cele de bază. Mătasea şi firul de aur sau argint constituiau bunuri de lux, pe care numai puţini membri ai elitelor şi le permiteau.
Uriașul scandal stârnit de fostul angajat al NSA Edward Snowden a scos la iveală modul în care agenţiile de securitate din SUA spionează o întreagă lume, cel mai probabil cu ajutorul marilor operatori de servicii cloud, cum ar fi Google, IBM, Microsoft sau Amazon. Programul PRISM poate fi comparat cu o caracatiţă care are tentaculele întinse pe mapamond, ţinând în braţe orice informaţie care circulă pe Internet.
În mod paradoxal europenii s-au obișnuit să fie spionaţi. Facebook are acces la aproape toate informațiile personale ale utilizatorilor, smartphone-urile stau pornite cu serviciile de localizare activate. Totul pare să fie OK atâta vreme cât datele noastre sunt folosite de companiile de marketing, în cadrul unor campanii de advertising contextuale și Mark Zukerberg ne zâmbește inocent și tâmpit de pe propriul cont de Facebook. Dar când guvernul SUA este prins cu mâța în sac, libertatea informațiilor personale devine o chestiune de viață de viață și de moarte. Până la urmă, cu ce este mai bun Zukerberg decât Obama? Confidențialitatea utilizatorilor de Internet a devenit o non-problemă. La acest principiu se renunță de bună voie din momentul în care ne facem cont de Google, Facebook sau Linkedin. Toată lumea era conștientă de acest lucru, ba chiar dădea o mână de ajutor în a se asigura că tot mai puține informații personale rămân confidențiale: job, poze din vacanță, unde locuim, cu cine suntem prieteni, unde mâncăm, unde studiem, ce muzică ascultăm, care ne sunt opiniile politice (în cazul în care avem așa ceva!). Deci faptul că guvernul SUA ne monitoriza si mailurile personale… Cine ne-a spus că mailurile noastre sunt cu adevărat personale? Ați citit vreodată termenii de confidențialitate când v-ați făcut cont de Gmail sau Facebook?
Reala problemă este cu spionarea companiilor și guvernelor naţionale. Informații secrete, patente și detalii din domeniul economic, toate aceste informații se pare că au fost “minate” de guvernul SUA. Și prin minare mă refer la data mining și orice operații specifice Big Data, în care orice informație de tip metadata procesată de ISP – Internet Service Providers, coroborată cu informațiile stocate de cloud services ca și Google sunt analizate. Analizate pentru ce? Aceasta este adevărata întrebare. Pentru a combate terorismul, criminalitatea cibernetică, traficul de persoane. Putem doar bănui, pentru că de aflat nu vom afla niciodată cât de îndreptățite sunt acțiunile NSA. Însă grija statelor Uniunii Europene și a marilor corporații este una legitimă. Dacă o companie din domeniul chimic lucrează de 20 de ani pentru descoperirea unui nou tip de polimer și guvernul SUA îl fură pe ascuns, pierderile de miliarde de euro cum mai pot fi compensate? Cum se analizeaza aceste informații a căror volum nu poate fi înțeles de mintea umană? Map Reduce, Hadoop, Semantic Analysis și așa mai departe.
Legăturile dintre “patrioţii moldovenişti” din Basarabia şi organizaţiile naţionaliste şovine şi iredentiste din Ungaria, Bulgaria şi Croaţia sunt din ce în ce mai accentuate în ultima vreme. Cel mai recent eveniment care demonstrează această tendinţă de apropiere dintre adepţii formării “Moldovei Mari”, prin ruperea de teritorii din estul României, şi formaţiunile revizioniste din proximitatea ţării noastre, este festivalul identitar “Magyar Sziget” organizat anual de 
Vona Gabor – liderul Jobbik, vorbind participanţilor de la Magyar Sziget
Caracterul antiromânesc al evenimentului de săptămâna trecută a fost evident prin afişarea mai multor steaguri ale aşa-zisului “Ţinut secuiesc” şi hărţi ale “Ungariei Mari”, dar şi prin participare unor organizaţii ostile României şi care militează deschis pentru dezmembrarea teritorială (bulgarii de la VMRO, moldoveniştii de la MND şi maghiarii de la HVIM şi JOBBIK). Alături de aceştia au participat şi şovinii croaţi de la la HCSP, care se declară inamicii statului sârb. Mai mult, printre formaţiile care au concertat s-a numărat şi
Într-un comunicat de presă, emis în limba română dar cu numeroase greşeli gramaticale, reprezentanţii Mişcării Naţional-Democrate susţin că “în cadrul festivalului, delegația moldovenească a avut posibilitatea, de a fortifica relaţiile de prietenie mai vechi şi de a pune temelia unor relaţii noi cu organizaţiile naţionaliste din Europa”. “Cabana împodobită cu drapelele Moldovei şi Mişcării Naţional Democrate a devenit un loc preferat pentru dezbateri și reuniuni ale reprezentanţilor diferitor organizaţii naţionaliste din Europa întreagă”, mai arată liderii MND.
Întâlnirea de la Moscova. Ministrul român de Externe Titus Corlăţean şi omologul său, Serghei Lavrov, au lansat mesaje clare că nu sunt de acord în cazul Republicii Moldova.
Nu se poate vorbi despre “românizarea” românilor
Ce spune Seghei Lavrov despre Republica Moldova
Vine criza creditelor. Multe firme nu mai au acces la credite si falimenteaza. Multe persoane de asemenea nu mai au acces la credite si nu mai fac credite noi ca sa cumpere chestii. Din aceste motive, nemaiavand piata de desfacere si baza de clienti, multe firme intra in faliment. Altele isi reduc activitatea: dau afara oameni, inchid fabrici, reduc productia. Oamenii care sunt dati afara primesc totusi ajutor de somaj si merg in continuare la hypermarket, cumpara in continuare pantofi si haine si isi platesc ratele. Unii muncesc la negru sau part-time si accepta joburi platite mai putin decat calificarea lor. Altii pleaca in afara.
Ridicată în 1915 ca simbol al protecţiei graniţelor Imperiului Austro-Ungar faţă de România, statuia “Gardianul Carpaţilor” a fost incinerată de Armata Română la intrarea în Transilvania, în 1918, şi a fost interzisă de autorităţile române în ultimii 95 de ani. Până vineri, 5 iulie, când statuia a fost dezvelită în localitatea Şoimeni, judeţul Harghita, în prezenţa liderilor Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), a reprezentanţilor Bisericilor Maghiare din Transilvania şi a formaţiunilor politice maghiare din România: Uniunea Democrată a Maghiarilor din Transilvania (UDMR), Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) şi Partidul Civic Maghiar (PCM). “Confecţionată din lemn, statuia originală de la Cluj-Napoca a fost incinerată de Armata Română în 1915, dar ea a renăscut din propria-i cenuşă şi veghează din nou asupra capetelor de la răsărit”, notează portalul itthon.ma.
Împotriva reformei administrative
Mesajul statuii
“Apărarea Carpaţilor”
Istoricul statuii
La Moscova şi la Beijing s-au jucat în ultima săptămână cărţi importante pentru viitorul României. Noi axe de politică externă i se oferă acum Bucureştiului, axe care pot completa politicile occidentale, le pot concura sau chiar le pot submina, în funcţie de viziunea sau interesele de moment ale liderilor români.
Ministrul român de Externe a fost aşteptat la Moscova cu mare fast, ca trimisul unei ţări prietene, a semnat o foaie de parcurs care cuprinde un calendar al consultarilor bilaterale pentru 2013-2014 şi a plecat cu promisiunea că gazul importat din Rusia va fi mai ieftin, fiindcă vor fi scoşi intermediarii din această afacere. Ce dă România în schimbul acestei noi amiciţii pe care o oferă Moscova? Mai multă flexibilitate? Negocieri asupra viitorului Republicii Moldova? O axă cu dublu sens Bucureşti-Washington şi Bucureşti-Moscova, aşa cum sugera fostul preşedinte George Bush, care miza pe faptul că România ar putea fi o punte între Rusia şi Occident? Sau o modificare de direcţie? În arhitectura Kremlinului, România este un teritoriu care a scăpat de sub influenţa rusă, dar şi un loc bun de recucerit sau de ţinut în şah. Încălzirea relaţilor cu Moscova poate fi o trambulină fie pentru ruşi, fie pentru români, dar e greu de crezut că ambele părţi pot ieşi câştigătoare.
Dansul cu Beijingul este mai subtil, iar în primă instanţă România s-ar putea bucura de investiţiile chineze în aceeaşi măsură în care şi China poate avea profituri interesante. Deocamdată premierul Victor Ponta a fost bine primit în China, chiar dacă nu a venit de acolo cu promisiuni clare şi contracte semnate. Primul pas ţine de simbolistica puterii: a dat mâna cu cei care pot lua decizii privind marile investiţii. Beijingul şi-a trasat de mai multă vreme harta strategică a ţărilor în care vrea să pună piciorul şi de unde va putea influenţa apoi nu doar politicile naţionale ale acestor state, ci şi pe cele regionale. China cucereşte pas cu pas Europa, iar dolarul american depinde în mod direct de Beijing. În vreme ce colapsul economiei chineze, prevăzut de mulţi analişti occidentali, întârzie, extinderea economică a acestei mari puteri s-a concentrate asupra resurselor din Africa şi America Latină. În primul său turneu european, premierul chinez i-a oferit Germaniei “o căsnicie de vis”, iar apoi a convins Elveţia să semneze un Acord de liber schimb. Zurich, oraşul marilor bancheri vrea să devină un centru european al tranzacţiilor cu yuani, moneda Chinei comuniste, în vreme ce grupul chinez de asigurări Ping An a preluat recent blocul Lloyd’s, cea mai faimoasă clădire din cartierul financiar al Londrei. Cel mai mare port al Greciei, Pireu, este controlat de chinezi, care au achiziţionat jumătate din afacerile Isladei, dar şi cele mai faimoase podgorii franceze. Este vorba despre afaceri profitabile, dar si despre cuceriri cu semnificaţii mai profunde, prin care China vrea să demonstreze că poate domina lumea, folosindu-se de pârghii paşnice, de aşa numita “soft power”, deşi nu şi-a neglijat nici arsenalul militar. Impunerea ei pe harta globală are loc prin proiecte viabile şi curajoase. De pildă, până în 2025, China vrea să construiască o cale ferată care să facă legătura între Shanghai şi Londra, dar până atunci şi-ar dori să -şi mai pună la butonieră câteva state aflate în zone de inflexiune, care într-un viitor mai îndepărtate ar putea deveni interesante. Balcanii fac parte din această hartă, dar până acum România a încercat să stea cu ochii pironiţi doar spre Vest şi să fugă de darurile Beijingului, pierzând oportunităţi, dar păstrându-şi în acelaşi timp o marjă de mişcare mai mare pentru viitor.
Să mai spună cineva că maghiarii nu i-au tratat corect pe români în perioada austro-ungară. Iată un exemplu de bună practică europeană de acum 100 de ani:
Caz relatat în ziarul „Tribuna” din Arad (1908)
Aproximativ 30 de deputaţi din Knessetul israelian (parlamentul) au semnat o scrisoare adresată preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, cerând luarea de măsuri împotriva partidului radical-naţionalist ucrainean ‘Svoboda’, care în urma alegerilor din octombrie 2012 a ajuns în Rada Supremă (legislativul unicameral de la Kiev), relatează publicaţia rusă Vzgliad.
Campania electorală dinaintea alegerilor parlamentare a fost dominată de retorica naţionalistă a mai tuturor partidelor albaneze. Ţările învecinate încep să se teamă.
Într-o scrisoare deschisă adresată vicepremierului Liviu Dragnea, dată publicităţii, vineri, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, a accentuat că secuii nu vor vota nici un proiect de regionalizare care ar duce la “dezmembrarea Ţinutului Secuiesc” şi că dacă se va impune se va recurge la “acte de nesupunere civică”. Organizaţia politică autonomistă, fondată în 2003, a mai ameninţat România cu acest gen de proteste şi
Liderul CNS a mai precizat că potrivit articolului 3 din Legea 2/1968, judeţul este alcătuit din oraşe şi comune – unităţi de bază ale organizării administrativ-teritoriale a ţării – în funcţie de condiţiile geografice, economice şi social-politice, etnice şi de legăturile culturale şi tradiţionale ale populaţiei şi că din acest motiv au fost înfiinţate judeţele Harghita şi Covasna cu o populaţie preponderent maghiară. În document acesta susţine că vicepremierul Liviu Dragnea a afirmat de mai multe ori, că “regionalizarea nu va fi făcută pe criterii etnice, ci pe criterii de dezvoltare” şi că citind cu atenţie reglementările în vigoare se constată că Guvernul USL în cursul procesului de regionalizare “abandonează criteriile avute în vedere de reforma administrativă din 1968, ceea ce nici Nicolae Ceauşescu nu a îndrăznit să o facă”.
Zilele astea Marea Britanie inca uimeste, dar in sens negativ. De-a lungul secolelor a facut o contributie majora la extinderea civilizatiei in intreaga lume. Peste tot pe unde britanicii au ajuns au construit, nu daramat, spre deosebire de turci ori rusi care in loc sa cladeasca au daramat. Britanicii au cladit societati civile, infrastructuri administrative, au destelenit ogoare, au deschis mine, au construit poduri, drumuri, cai ferate, aeropoarte. Au extins in lume civilizatia si valorile crestine. Faimoasa King James Bible a britanicilor a civilizat omenirea iar impactul ei este inca vibrant de la un colt la altul al planetei. De la Hong Kong la Yukon, Cape Town la Alice Spring in outback-ul australian, si de la Maputo, Mozambic pina in junglele Guyanei Britanice, Evanghelia inca se propovaduieste din King James Bible. Misionarii britanici, printre ei faimosul David Livingstone, au dus valorile si civilizatia crestina in Africa sub-sahariana, din Zanzibar la Cape Town si de aclolo pina in Nigeria. Impactul lor e bine simtit in Africa la sud de Sahara unde astazi majoritatea populatiei este crestina.
Tony Miano
Politistul l-a informat pe Tony Miano ca a fost arestat pentru ca a tulburat linistea publica agravind-o cu un discurs “homofobic”. (“you were arrested for a Section 5 Public Order Act with a homophobic aggravating factor”) [Nota AFR: detalii despre aceasta lege si ravagiile pe care le face la adresa libertatii cuvantului si de exprimare in Marea Britanie le aflati 
În încercarea lor de a opri repetatele invazii vikinge în teritoriul Insulelor Britanice, regii anglo-saxoni au aplicat o serie de tactici şi de strategii militare şi economice care îşi vor dovedi eficacitatea, asigurând supravieţuirea regatelor până în secolul al XI-lea.
Descrierea unei lupte împotriva vikingilor
Practici de luptă
Taxele – mecanismul prin care pacea era asigurată
Imaginea unui vânător de recompense ne trimite instantaneu cu gândul la vremurile de aur ale Vestului Sălbatic, presărate cu cow-boy, nelegiuiţi, dueluri în oraşe fantomă şi nelipsitele afişe inscripţionate cu „Reward” din care rânjeau fizionimiile hirsute ale celor care încălcaseră serios legea. Adevărul despre tagma aleasă a vânătorilor de recompense este cu mult mai complex şi neaşteptat comparativ cu imaginea sugerată de filmele western. Această ocupaţie face încă furori în peisajul cotidian american, iar un popas în lumea vânătorilor de infractori se constituie deja într-un angajament interesant.
Începuturi britanice
„Bounty hunters” din perioada Vestului sălbatic
Legile variau de la un stat la altul, dar diferenţele de cod procedural erau minore. În prezent, forul The Fugitive Recovery Network oferă întregul cod legal american care reglementează vânătoarea de infractori de la începuturi până în zilele noastre.
Se estimează că la ora actuală, un vânător de recompense primeşte circa 10-20% din totalul sumei puse pe capul infractorului fugar, iar în aceste condiţii, un agent cu experienţă care instrumentează în medie 80-150 cazuri pe an câştigă în tot acest interval de timp între 50.000-80.000$.
Pe baza datelor remise de către National Agency of Bail Enforcement Agents, circa 90% dintre urmăriţii generali sunt capturaţi direct sau indirect cu ajutorul vânătorilor de recompense. Un singur lucru nu poate face un vânător de recompense, anume acela de a acţiona în afara graniţelor Statelor Unite. Au fost câţiva temerari care au încercat asta, mulţi fiind arestaţi sau chiar ucişi.
„Pentru majoritatea infractorilor periculoşi, gen criminali în serie, recidivişti sau liderii bandelor de stradă, nu se eliberează recompense pentru capturarea lor. În plus, situaţiile reale au arătat că de cele mai multe ori, chiar şi cel mai periculos individ alege instinctual să fugă când este încolţit, în loc să atace”, susţine acelaşi Bob Burton.
