Are you the publisher? Claim or contact us about this channel


Embed this content in your HTML

Search

Report adult content:

click to rate:

Account: (login)

More Channels


Channel Catalog


Channel Description:

Impreuna vom construi cel mai mare blog scris in limba Romana.

older | 1 | .... | 53 | 54 | (Page 55) | 56 | 57 | .... | 171 | newer

    0 0
  • 08/12/13--01:06: Criza acum incepe
  • Ilie Serbanescu: Criza abia acum incepe in Romania

    autor: FrontPress 12.08.2013

    saracieAnalistul economic Ilie Șerbănescu a declarat că în România criza abia acum începe. Această afirmație e argumentată de faptul că sectorul privat începe să simtă și el efectele crizei, după ce tăieri salariale masive și reduceri de personal au avut deja loc în sectorul bugetar.
    “Părerea mea persoanlă este că, în România, criza abia începe, pentru că începe această criză în sectorul privat. (…) De 20 de ani, are loc un transfer masiv de la stat la privat, pe mai multe căi, privatizarea e doar o parte micuţă, cea mai mare parte e vizibilă prin relaţiile pe care statul le are cu sectorul privat din punct de vedere economic”, a spus analistul Ilie Şerbănescu, duminică, la emisiunea Punctul de întâlnire, de la Antena 3. ”De 20 de ani are loc acest transfer”, a adăugat Şerbănescu.
    Analistul a mai afirmat că există firme private în România care apar pe piaţă doar datorită statului. ”Privaţii o vor duce mai greu, pentru că nu vor mai avea de unde să-şi tragă seva, de la stat”, a declarat acesta.
    Potrivit lui, în ultimii patru ani, 100.000 de societăţi au intrat în insolvenţă, iar acum în România avem 600.000 de firme active.
    Reputatul economist, pentru scurtă vreme ministru al reformei în timpul guvernului Victor Ciorbea, a făcut în ultimii ani o serie de afirmaţii tăioase contra sclavagismului financiar şi împotriva înstrăinării resurselor naturale şi a sectoarelor strategice ale industriei naţionale. El a mai acuzat Uniunea Europeană că practică un “colonialism economic” faţă de ţara noastră. Deasemenea, în toamna anului 2011, România a fost catalogată drept o “anexă bananieră” a UE. Sursa: FrontPress.ro

    0 0
  • 08/12/13--01:29: Soldat arestat
  • Soldat ARESTAT pentru ca pregatea un atac anti-islamic. Se revolta militarii impotriva multiculturalismului?

    autor: FrontPress 12.08.2013

    soldatUn soldat francez, care-şi efectua serviciul militar la Lyon, a fost arestat miercuria trecută, tânărul de 23 de ani fiind suspectat de pregătirea unui atac asupra unei moschei, a declarat duminică Ministerul francez de Interne.
    Soldatul, catalogat ca fiind un apropiat al cerurilor dreptei radicale, a mai atacat o moschee cu o sticlă incendiară, în vara anului trecut. Conform autorităților, el a pregătit acum un nou atac armat asupra unui lăcaș de cult musulman, programat pentru sfârşitul lunii postului de Ramadan.
    Presa franceză susține că militarul a fost ”turnat” la poliție de rudele sale, după ce acestea au găsit mai multe ”materiale suspecte”.
    În Franţa musulmanii alcătuiesc peste 10 procente din totalul populaţiei, comunitatea islamică fiind formată din circa 6-7 milioane de persoane, majoritatea originare din Africa de Nord. Sursa: FrontPress.ro


    0 0
  • 08/12/13--06:56: BANCURI....
  • - Nu crezi, iubitule, că masca din ulei de citrice mă ajută să arăt mai bine?
    - Desigur, scumpo. Nici nu înteleg de ce o mai scoti.
     
     
    Aseară, înainte să ne culcăm, m-am apucat să dezgheţ frigiderul,
    Sau cum îi mai zice nevastă-mea la preludiu.
     
     
    Fiul meu de patru ani m-a întrebat zilele trecute:
    - Tati, tu ce ţi-ai dorit mai mult, băiat sau fetiţă?
    - Sincer să fiu, mi-am dorit doar să mă distrez.
     
     
    - Tati, ce este o ciocănitoare?
    - O privighetoare după ce s-a măritat…
     
     
    Bulă către tatăl său:
    - Tată, am două întrebări.
    Pot să primesc mai multi bani de buzunar?
    Si a doua: de ce nu!?
     
     
    - Care este avantajul unei relaţii la distanţă?
    - Toţi patru sunt fericiţi!
     
     
    Dragi domnişoare, aveţi pielea uscată, părul rar si unghiile fragile?
    Sau aveţi probleme cu greutatea?
    Veniţi la noi. E întuneric. Iar noi suntem beţi!
     
     
    - Dragule, de azi încep dieta. Am să mănânc numai homar, caviar si trufe!
    - Da’ ce te zgârcesti în asa hal, draga mea?
    Mai bine ai începe să mănânci direct bani.
     
     
    Pot întelege femeile care au dulapurile pline de haine si tot n-au cu ce să se îmbrace.
    Am agenda telefonului plină, dar tot n-am cu cine sa fac sex.
     
     
    Alcoolul mă ajută uneori să uit de toate…
    Aseară la nightclub, am uitat si că-s însurat.
     
     
    Doi oameni de zăpadă taceau de mult.
    Începe să ningă. Si unul dintre ei rupe tăcerea:
    - Uite: celule stem!

    0 0
  • 08/12/13--22:24: Frati
  • Nationalistii maghiari camarazi cu fratii musulmani

    autor: Freya 12.08.2013

    ht5yu5tMişcarea pentru o Ungaria mai bună ( pe scurt Jobbik ) ne este cunoscută tuturor ca una dintre cele mai reprezentative mişcări pentru naţionalismul european în sec. XXI. O imagine care s-a conturat în jurul lor datorită forţei pe care această mişcare o are pe teritoriul statului maghiar. Totuşi, cât de naţionalişti pot fi consideraţi cei de la Jobbik pentru civilizaţia Europeană atâta timp cât ei mai au o altă imagine, mai puţin cunoscută dar perfect vizibilă, de partener a grupărilor radicale islamice şi promotor necontenit al pan-turcismului ? O imagine pe care mulţi naţionalişti din Europa trebuie să o ignore atunci când văd în Jobbik o rezistenţă radicală, naţională şi creştină faţă de pericolele externe care ameninţă cultura şi civilizaţia creştină a Europei. Dar măcar noi românii să nu închidem ochii la această latură a Jobbik, motiv pentru care în materialul de mai jos urmează să prezint cât pot din legătura pe care partidul Jobbik o are cu lumea musulmană şi în special cu turcii.
    Trecutul mişcării Jobbik este plin de acţiuni şi comunicate care reprezintă o adevărată oglindă a fraternităţii dintre această grupare ”naţionalistă” din Ungaria, grupările radicale de musulmani şi în special forţele radicale islamice din Turcia. Liderii Jobbik, din frunte cu Gabor Vona,  au criticat de nenumărate ori acţiunile anti-islamice ale occidentului cât şi orice politică anti-turcă, fiind avocaţi permanenţi ai statului turc în Uniunea Europeană. Totodată ei au manifestat prin diverse comunicate şi articole dorinţa de a întări relaţia dintre cele două naţiuni ( turcă şi maghiară ) pe motivul originii entice commune. O întărire pe care oricum au făcut-o deja cu o cunoscută grupare radicală din Turcia şi anume ”Lupii Cenuşii”, aripa de tineret a partidului ”Mişcarea Naţionalistă”, un partid adept al pan-turcismului, doctrină promovată inclusiv de militanţii Jobbik.
    Într-un comunicat datat  08/02/2011, publicat pe site-ul official al Jobbik ( www.jobbik.com ) GYÖNGYÖSI Márton, parlamentar Jobbik, a spus că o mişcare precum Jobbik, care susţine o întorsătură spre răsărit şi o întoarcere la originile asiatice ale poporului maghiar, ‘’nu poate fi aliată cu radicalii anti-islamici din occident’’. Această simpatie pentru spaţiul răsăritean şi islam este vizibilă şi prin programul electoral al Jobbik unde ‘’întoarcerea spre răsărit’’ este din nou prezentată ca singura alternativă viabilă pentru poporul maghiar. De asemenea, promovând originea asiatică a maghiarilor, Jobbik susţine fără echivoc o politică externă îndreptată nu doar spre Turcia ci şi spre ţări precum Kazahstan, Azerbaijan şi alte naţiuni cu o origine etnică comună. Acest lucru este afirmat şi în comunicatul Jobbik mai sus amintit alături de faptul că Jobbik susţine fără echivoc pan-turcismul şi pan-turanismul, ideea unităţii dintre toate popoarele de origine turcă şi turanică ( turcii, tătarii din sudul Rusiei, maghiarii, finlandezii, mongolii, triburile aborigine din Siberia şi popoarele baltice ). Liderii marcanţi ai partidului, din frunte cu Gabor Vona, Gyongyosi Marton, Csanad Szegedi şi-au declarat public sprijinul pentru această ideologie unificatoare în defavoarea pan-europenismului.
    De asemenea parlamentarii europeni ai Jobbik-ului acţionează ca preşedinţi şi reprezentanţi de seamă a structurilor de colaborare dintre maghiari, turci, perşi, azerbaijani. Nu doar că Jobbik-ului acţionează preponderant în cadrul unor astfel de uniuni, dar în rândurile lor membrii Jobbik formează o majoritate covârşitoare.
    Cu ocazia atacului asupra flotei turceşti ‘’Mavi Marmara’’ ( 31 Mai, 2010 ), europarlamentarii Jobbik au ţinut o mulţime de discursuri politice de solidaritate între cele două naţiuni ‘’surori’’. Aceste discursuri au fost urmate de organizarea unei manifestări de simpatie în faţa ambasadei Turciei la Budapesta unde reprezetanţii Jobbik au aprins lumânări pentru victimele atacului. De asemenea parlamentarii Jobbik au propus o rezoluţie parlamentului maghiar, cerând condamnarea ‘’agresiunii Armene în Nagorno-Karabah’’. Aceste date pot fi găsite şi confirmate pe pagina oficială a Jobbik.
    În cea ce priveşte poziţia Jobbik-ului faţă de islam avem cuvintele lui Gabor Vona, citate din săptămânalul oficial al partidului Jobbik, Barikad ( publicat pe data de 9 decembrie 2010 ) : “… azi civilizația islamului rămâne ultimul bastion al culturii tradiționale a umanității. Succesul sau eșecul său este relevant pentru mine … din punctul de vedere al umanității. Dacă islamul eşuează, lumina se stinge pentru totdeauna și nu mai rămâne nimic pentru a contracara întunericul globalizării”. De asemenea când cea mai nouă ediţie de interpretare a Coranului ( ‘’Sfântul Coran’’ în comunicatul Jobbik ) în limba maghiară a fost publicată în ianuarie 2011 Jobbik a fost singurul partid politic maghiar care să i-a parte în mod oficial la ceremonia organizată de fundaţia Hanif ( Hanif Foundation ).
    Orientare pro-islamistă a Jobbik a fost vizibilă şi recent când pe data de 07-05-2013 Jobbik-ul a sprijinit Palestina să fie recunoscută în cadrul unei adunări internaţionale. Cu ajutorul Jobbik Palestina poate participa acum ca şi observator în ‘’Consiliul de Organizare pentru Securitate şi Cooperare în Europa’’. Parlamentarul Jobbik, Zsolt Németh, a susţinut proiectul de rezoluție pentru rolul de observator al Palestinei în acest consiliu. Cu sprijinul Jobbik rezoluţia a obținut majoritate de voturi în Adunarea Parlamentară a OSCE. Deci, delegații palestinieni pot acum participa oficial la următoarea sesiune a Adunării.
    Parlamentarul Jobbik, Hegedüs Tamas, se numără printre participanţii la o masă comună ( iftar )organizată de Asociaţia de Afacerişti Turco-Unguri. La această masă au participat ataşatul pentru probleme comerciale al Turciei la Budapesta, Evrim Demirci Soranlar; Ataşatul militar Agah Çelik;Ataşatul maghiar pentru problem comerciale al Ungariei la Istanbul, Jozsef Kovacs; Secretarul General al Academiei Ungare de Ştiinţă, F. Toth Tibor, cât şi angajaţi ai Ambasadei Turceşti la Budapesta. Toate aceste figuri s-au adunat la un loc alături de oameni de afaceri turci, atleţi, educatori şi studenţi. Totodată cu ocazia acestei mese a fost celebrată ziua Ramadanului. Prietenia aceasta s-a manifestat şi în Turcia unde guvernul turcesc a declarat public, cu diferite ocazii, că oamenii de afaceri maghiari sunt bine veniţi să investească în Turcia.
    Ca o mică cireaşă de pe tortul iubirii dintre Jobbik şi radicalismul islamic vine şi o poză postată de Gabor Vona, liderul Jobbik, pe pagina sa de facebook. În poza cu pricina liderul Jobbik face un semn cunoscut al organizaţiei ”Lupii Cenuşii” însoţit de un mesaj călduros pentru ”fraţii turci”. Această organizaţie, Lupii Cenuşii, este cunocută ca şi una dintre cele mai radicale mişcări islamiste de pe teritoriul Turciei, ea fiind acuzată în trecut de atentate teroriste şi de tentativa de asasinare a Papei Ioan Paul al II-lea. ”Lupii Cenuşii” mai sunt cunoscuţi şi pentru asasinarea lui Anastasios (Tassos) Isaac, activist cipriot grec. Conform Wikipedia acesta a fost ucis de câțiva membri ai organizației în Zona de Tampon a Națiunilor Unite din Cipru. Este considerat erou național în Cipru și Grecia. De unde oare atâta dragoste între ”naţionaliştii creştini” de la Jobbik şi fundamentaliştii musulmani, terorişti, radicali, adepţi ai imperialismului otoman, din cadrul grupării ”Lupii Cenuşii” ? Doar Gabor Vona o ştii.
    În spaţiul naţionalist European Jobbik se bucură de susţinerea şi colaborarea Partidului Naţional Britanic ( BNP ) condus de Nick Griffin, a unei aripi a grupării italiene Forza Nuova, a majorităţii grupărilor naţionaliste din Polonia şi a grupării tradiţionaliste din Franţa Renouveau Francaise. Cu o parte din aceste organizaţii Jobbik au colaborat în parlamentul European ( BNP ) şi au organizat tabere de vară commune ( BNP, FN, RF ). Totuşi toate aceste organizaţii au un pronunţat caracter anti-islamist ( nu anti-islam ) şi pro-european ( în sensul Europei Creştine tradiţionale ). Totuşi se pare că au închis ochii când au decis să colaboreze cu o mişcare susţinătoare a fundamentalismului islamic şi a pan-turcismului.
    Această atitudine de dragoste pentru islam şi pentru poporul turc nu are şi răsplata ei. Cu privire la spaţiul turcesc este destul de evident că maghiarii îşi găsesc un aliat puternic la nivel oficial în guvernul Erdogan. La nivel neoficial dragostea celor de la Jobbik pentru ”Lupii Cenuşii”, pentru islam şi pan-turcism este primită cu căldură în organizaţia radical-islamistă ’’Lupii Cenuşii’’ şi în aripa politică, ’’Mişcarea Naţionalistă’’. Această organizaţie, cunoscută pentru membri precum Mehmet Ali Agca, un atentator la viaţa Papei Ioan Paul al II-lea şi un membru al organizaţiei ’’Lupii Cenuşii’’, şi-a manifestat la rândul ei cu diferite ocazii susţinerea pentru ”camarazii maghiari” şi pentru doctrina de unificare a popoarelor de origine turcă.
    În manifestele oficiale ale acestei organizaţii se precizează într-un mod destul de clar că ’’Mişcarea Naţionalistă’’ şi implicit ’’Lupii Cenuşii’’ urmăresc fără echivoc o politică pan-turcească. Au afirmat cu difeite ocazii că toate popoarele de origine turcă ar trebui unite indiferent de religie, dar religia islamică trebuie să domine pe teritoriul spaţiului turc şi să aibă drepturi depline în alte teritorii precum cel al Ungariei.
    În acest sens ideile prezentate şi promovate de organizaţia ’’Lupii Cenuşii’’ şi aripa lor politică nu diferă cu nimic de cele promovate de Jobbik. Aici este vizibilă o poartă de colaborare între turci şi maghiari. Orice minte analitică poate să prevadă situaţia geopolitică a viiotorului în care aceste două organizaţii, care împart idei comune, se vor uni în mod făţiş pentru atingerea idealurilor pan-turceşti. În contextul oricărui conflict geopolitic prietenia Turcia-Ungaria va fi un factor decident pentru zona balcanică, iar situaţia este neclară cu privire la ce forţă geopolitică va fi avantajată ( lucru de care noi românii ar trebui să ţinem cont ).
    Evident, caracterul duplicitar al ungurilor nu se rezumă doar la doctrina lor ”naţionalist creştină” în relaţie cu fundamentalismul islamic şi pan-turcismul. Deşi Jobbik  se bucură de fonduri de pe meleagurile americane iar Turcia este o ţară membră NATO în conflict serios cu aliaţii Rusiei ( ex. Siria ), atât Jobbik cât şi Lupii Cenuşii au o vădită agendă anti-americană, o agendă rezumată cel mai bine în jurământul depus de Lupii Cenuşii de a combate ‚’’Comunismul, Materialismul, Capitalismul, Sionismul şi Imperialismul’’, cu alte cuvinte tot ceea ce America a ajuns să reprezinte. Deci situaţia este foarte neclară cu aceste două surori isterice. Doar că Jobbik pe lângă dialogul şi sprijinul pentru turci şi grupările radicale islamice se bucură şi de o relaţie solidă cu Moscova. O relaţie întărită în contextul în care Alexandr Dughin şi Gabor Vona s-au întâlnit în trecut, iar ambasadorul Rusiei la Budapesta a găsit de cuviinţă să participe la acţiunile şi şedinţele de partid ale celor de la Jobbik. Până la urmă ce vor ungurii, de ce parte a baricadei sunt ? Cine ştie…
    Evident problema nu se limitează doar la Jobbik. Relaţia dintre Ungaria şi Turcia se manifestă şi la un nivel oficial. Antreprenorii turci de pe teritoriul Ungariei sunt un bun exemplu în acest sens. Aceştia au dezvoltat o întreagă asociaţie a lor pe acel teritoriu. Există oricând posibilitatea ca o parte dintre aceştia să fie cel puţin adepţi ai Lupilor Cenuşii sau cel puţin să susţină cu pan-turcismul. Un lucru comun între extremismul maghiar, statul maghiar şi extremismul islamist şi statul turc. La fel cum dealtfel este şi lupta contra occidentului, a mişcări anti-islamiste, contra Israelului şi sionismului, contra Americii şi capitalismului, contra imperialismului.
    Printr-un act ”providenţial” nici Ambasadorul Turciei la Budapesta, Hasan Kemal Gür, cunoscut pentru călătoriile sale diplomatice în Austria, Germania, Georgia, China, Grecia şi Pakistan ( unde a fost şi ambassador în perioadă iunie 2002-ianuarie 2007 ), nu se lasă mai prejos în a-şi arăta iubirea pentru lumea maghiară. La fel cum dealtfel nu se lasă mai prejos în relaţia sa cu o ţară din care provin majoritatea imigranţilor musulmani din Europa : Pakistan. La sfârşitul misiunii sale diplomatice în Pakistan acest individ a primit decoraţia ‘’Semiluna Pakistaneză’’. La sfârşitul lunii iulie, 2010, a fost numit ambassador al Turciei către Ungaria. De atunci a declarat în unele interviuri că este profund impresionat de legătura dintre turci şi maghiari, atât pe plan lingvistic, cât şi în ceea ce priveşte tradiţiile.
    La un alt nivel, acela al minorităţilor etnice, turcii sunt foarte iubiţi de fraţii lor maghiari şi nici n-ar putea fi altfel. Minoritatea de origine turcă este prezentă în Ungaria în proporţie de 1,565 ( conform unui recensământ din 2001 care include atât imigranţii turci de origine recentă, cât şi pe urmaşii otomanilor stabiliţi în Ungaria ). Un recensământ legat doar de imigranţii turci veniţi recent în Ungaria spune că aceştia sunt 1.700 la număr. De asemenea conform unui recensământ din 2003 în Ungaria trăiesc  3,201 de musulmani, aceştia reprezentând 0.03% din populaţia Ungariei, iar turcii sunt principialii reprezentanţi ai comunităţii musulmane din Ungaria. O comunitate cu care conservatorii lui Orban şi ”naţionaliştii” lui Vona nu au nici o problemă. Din contră, această minoritate se bucură de susţinerea lor nu doar în Ungaria ci în tot ce ţine de geopolitică şi chiar pe întreg teritoriul Europei în materie de imigranţi.
    Nu ştiu, sau cel puţin îmi este greu să înţeleg, cum cei de la Jobbik pot fi consideraţi reprezentanţi ai naţionalismului creştin pe teritoriul European în contextul în care ei susţin forţe diametral opuse naţionalismului în Europa, dar mai ales Creştinismului. În egală măsură îmi este greu să accept că o grupare care susţine islamismul se poate plimba la liber prin Europa, poate luând după ei şi câţiva frăţiori musulmani de prin orient. Atitudinea lor a fost mereu una făţişă şi consecventă în favoarea pan-turcismului pe de o parte şi în favoarea islamismului radical pe de alta. În comunicatele lor s-au dezis mereu de forţele naţionaliste din Europa care se împotrivesc imigranţilor musulmani, în schimb au susţinut forţele musulmane din lume cu fiecare ocazie, bucurându-se la rândul lor de susţinerea lumii islamice şi, în mod paradoxal, al unor grupări naţionaliste din occident. Dacă doresc pan-turcism să meargă în Turcia, dacă doresc islamism să se mute cu totul în ţările arabe şi să ne lase în pace. Oricum ar fi maghiarii nu se dezmint nici de data asta. Apucăturile turceşti din ei se văd în ipocrizia şi răutatea lor politică. ”Naţionaliştii” maghiari sunt, într-adevăr, camarazi cu fraţii musulmani. De Alexandru Sudiţoiu

    0 0
  • 08/12/13--23:36: Oferta pe mail
  • N-am sa lungesc prea mult povestea despre circumstantele in care am primit mesajul urmator pe mail:
    "

    Vă mulțumim pentru răspunsul dumneavoastră de e-mail meu, draga mea, chiar vreau să stabilească o relație de prietenie și ca un partener de afaceri care poate duce la relații pe termen lung sau de căsătorie în viitor, după ce am trecut prin profilul dvs. pe site-ul și draga mea există un motiv pentru care aleg să stabilească o relație cu tine, eu profit de această ocazie să vă spun totul despre mine. Miere Eu sunt în prezent în Afganistan într-o zonă de război de menținere a păcii misiune, din cauza crizei aici, în Afganistan. Mel aici nu suntem în zona militară, pentru a permite folosirea telefonului mobil, vom face doar uz de mesaj radio și de comunicare de e-mail de la tabăra, draga mea vreau sa merg in parteneriat de afaceri cu tine, ca eu nu stiu cum timpul ne va rămâne aici, în tabără la salvarea de război.Copilul Vreau să știți că suntem atacați de insurgenți de zi cu zi și bombe auto. Într-una din misiunea de salvare am dat peste un seif care conține suma mare de bani, care aparține revoluționarii, pe care cred că-l utilizați pentru a cumpăra arme și muniții, iar acesta a fost convenit de către toate părțile în vedere faptul că banii vor fi partajate între noi. Din fondul total de partea mea a fost de nouă milioane de dolari SUA (nouă milioane). Caut ajutorul dvs. pentru a evacua partea mea de bani, care este de 9,000,000 dolari pentru tine acolo, cum poți să mă asigur că partea mea va fi în siguranță în grija ta, până când am terminat serviciul meu aici. Acest lucru nu este de bani furate, și nu există riscuri implicate.Draga mea, am făcut aranjamente cu un diplomat ONU, care a promis să livreze Fondul către orice destinație din alegerea mea. Eu vă va compensarea cu 20% din fondul total în concluzia finală a acestui proiect, în timp ce soldul rămas va fi meu investiții de capital în țara dumneavoastră. Un apel pasionat voi face pentru tine nu este de a discuta această chestiune la o terță parte, în cazul în care aveți motive să respingă această ofertă, vă rugăm să distrugă acest e-mail ca orice scurgere de această informație va fi foarte rău pentru mine, deoarece de poziția mea ca un general de armată.Am ales pentru a vă contacta după rugăciunile mele și cred că nu va trăda încrederea mea. Ci mai degrabă ia-mă ca pe propriul frate sau soț. Deși s-ar putea întreba de ce am eu dezvăluie atât de repede pentru tine, fără să te cunosc, ei bine, voi spune că mintea mea ma convins ca esti o persoana reala să mă ajute să primească și să investească fondul. Nu știu cât timp vom sta aici, si am supravietuit celor doua bombardamente aici, care m-au determinat să caute o persoană de încredere să mă ajute să primească și să investească fondul în țara voastră, pentru că voi fi migrarea pentru dvs. acasă pentru a investi și de a începe o viață nouă nu ca un soldat.În concluzie, aș dori să-mi trimiteți un răspuns imediat, de îndată ce veți primi această propunere. Raspunsul tau urgent va fi foarte apreciat. Sper că explicația mea este foarte clar, dar dacă aveți nevoie de clarificări suplimentare, vă rugăm să trimiteți întrebările dumneavoastră, ma astept sa aud de la tine cît mai repede.Sincer în dragosteGeneral Mark."
      
    Oferta pare de nerefuzat la prima vedere. Totusi cateva intrebari se cer puse:
    1. Alegerea destinatarului a fost facuta la intamplare (posibil un mesaj similar sa fie trimisi spre mai multi destinatari)? E destul sa se fi postat un mesaj similar pe o retea de socializare si, in masura in care erau mai multi amatori sa vada despre ce e vorba, discutiile sa se fi mutat pe mail.
    2. Ce alte motive ar mai putea sta in spatele povestii? Este usor de presupus ca cel care a trimis mesajul sa doreasca sa obtina anumite date personale de la naivi, eventual date despre conturi bancare pe care sa le poata goli in voie...
    3. E posibil ca expeditorul mesajului sa fie un baiat istet din Romania care si-a construit o identitate imaginara, extrem de tentanta, care sa atraga atentia fraierilor.
    Adresa de mail de la care a fost trimis mesajul este: 

    0 0
  • 08/13/13--04:13: Scrisoare deschisa
  • Scrisoare deschisa domnului Vona Gabor, liderul Jobbik

    autor: FrontPress 13.08.2013

    vonaVă spun din capul locului că vă admir sincer. Împreună cu mulţi maghiari vă asumaţi un naţionalism secular, îmbibat cu valori tradiţionale, în care construcţiile politice actuale, gen Uniunea Europeană, nu-şi găsesc locul. De altfel, criza economică ne-a arătat cât sunt de fragile, iar sfidarea pe care o adresaţi Europei se întemeiază pe credinţa că ce părea ieri de neconceput, mâine s-ar putea să vă fie la îndemână.
    Aveţi dreptate să vă bazaţi pe incompetenţa şi lipsa de reacţie a autorităţilor române. Aceşti funcţionari provin dintr-o clasă politică care de mai bine de 20 de ani şi-a dovedit hoţia, incompetenţa şi, indirect sau nu, dispreţul pentru poporul român. Au furat, interesaţi doar de căpătuiala personală, au manipulat, şi-au creat cercuri de influenţă şi s-au rupt total de ceea ce trebuie să reprezinte, cu adevărat, un lider. Cu toate astea, vă atrag atenţia să nu confundaţi clasa politică cu poporul român. E adevărat că, în general, suntem într-un marasm moral din ce în ce mai adânc. Nu ne cunoaştem trecutul, nu ne înţelegem prezentul, nu proiectăm viitorul. Ne-am pierdut reperele, valorile. Suntem de un materialism îngrozitor, dominaţi de viaţa în epoca consumerismului. Plata ratelor este tot ceea ce ne preocupă, iar un om cu datorii la bancă e un om supus. Nu va ieşi în stradă, nu-şi va striga disperarea pe care o simte, pentru că are nevoie de locul de muncă, să-şi poată plăti ratele şi întreţine copiii.
    Dar există şi o minoritate care simte româneşte. Care vede şi dincolo de burtă. Care citeşte, observă şiînţelege. Care are lacrimi în ochi când ascultă imnul şi citeşte poeziile lui Eminescu, Goga sau Coşbuc. Sunt oameni cărora li se strânge inima de fiecare dată când îşi amintesc cum au murit străbunicii şi bunicii noştri în Războiul de Întregire, în Basarabia şi Bucovina, în Ardeal. Care aprind în fiecare an lumânări în decembrie, pentru fraţii sau părinţii noştri morţi pentru libertate. Oamenii aceştia sunt paşnici. Îşi doresc o Românie care să evolueze, să se civilizeze, să asigure cetăţenilor ei condiţii cel puţin decente de viaţă. Şi nu fac diferenţieri, dimpotrivă; mulţi apreciază minoritatea maghiară. Îi aceptă doleanţele legitime şi care nu intră în conflict cu o Românie mai mult decât deschisă către minorităţi, oricare ar fi ele. Dar, domnule Gabor, dacă dumneavoastră v-aţi asumat misiunea apărării drepturilor maghiarilor de pretutindeni, ceea ce consideraţi că poate da naştere unui conflict, indiferent de ce natură, cu România, toţi cei de care v-am vorbit, se vor apăra şi ei, amintindu-şi de versul lui George Coşbuc: „Iar când veni şi vremea să urle-n zare tunul, Mişcatu-s-au românii cu miile, ca unul”.
    Noi vrem să trăim într-o Europă unită, vrem să construim împreună viitorul copiilor noştri. Dar dacă va fi nevoie să renunţăm la bloguri şi vorbe deşarte, la discuţii sterile, o vom face. De Manuel Stănescu –Mesagerul de Covasna

    0 0
  • 08/13/13--23:22: Curiozitati
  • Zece curiozitati despre azteci

    autor: FrontPress 14.08.2013

    aztecCe se cunoaşte despre azteci în cultura populară este că le plăcea ciocolata, că sacrificau foarte mulţi oameni în ceremonii şi că spaniolii i-au nimicit. Sursele occidentale îi descriu mai mereu ca pe o rasă barbară, războinică, fără o cultură deosebită. Aztecii însă beneficiau de un sistem social complex şi credeau în puterea educaţiei, familiei şi artei. Iată zece aspecte interesante despre ei.
    Aztec Ball GameAztecii practicau sporturi şi aveau multe preocupări artistice, în ciuda concepţiei care îi echivalează cu sălbaticii. Se pricepeau la ceramică şi sculptură, dar şi desenau foarte frumos. Creeau diverse modele artistice pe care războinicii le foloseau ca tatuaje, onorându-I astfel pe artişti. De asemenea, iubeau poezia. Aztecii erau şi împătimiţi ai sporturilor, cel mai practicat fiind Ullamaliztli, un joc cu o minge grea de cauciuc. Obiectivul jocului jucat într-o arenă numită Tlachtli era de a trece mingea printr-un mic inel de piatră. Se juca greu, căci mingea nu avea voie să atingă pământul şi jucătorii o puteau lovi doar cu capul, coatele, genunchii şi şoldurile.
    aztec-schoolLa azteci şcoala era obligatorie. Se acorda o mare importanţă educaţiei primite acasă, dar în acelaşi timp amerindienii organizaseră un sistem public de învăţamânt. Şcolile se diferenţiau în funcţie de nivelul material al copiilor şi de sexul acestora. Cei mai nobili frecventau şcoala Calmecac, unde preoţii îi instruiau în domenii precum istoria, astronomia, arta, diplomaţia, guvernarea. Cei mai săraci frecventau şcoala Cuiracacalli, care se baza mai mult pe pregătirea viitorului soldat. Fetele mergeau la şccoli separate, dar ele învăţau mai mult acasă îndeletniciri domestice precum ţesutul sau gătitul.
    236_w_fullCei mai multi azteci au pierit nu în războaie, ci din cauza bolilor. Nici vorbă de vreo excelenţă militară spaniolă. De fapt, atacurile iniţiale ale lui Cortes au fost respinse rapid. Aztecii aveau mari şanse să-i alunge de tot dacă nu ar fi contractat de la ei variola, care pur şi simplu i-a decimat. Se estimează că undeva în jur de 20 de milioane de azteci au murit în mai puţin de 5 ani.
    wNumele de ‘azteci’ l-au primit după contactele cu europenii. Ei nu se denumeau pe ei înşişi astfel. Occidentalii i-au botezat astfel după numele unui centru urban important din nordul Mexicului, populat din secolul al XII-lea: Aztlan. Aztecii se referau la ei cu numele de ‘Mexica’, moştenit de către Mexicul contemporan.
    615px-Codex_Borbonicus,_p11_trecena13_phixrAztecii aveau un sistem de scriere avansat, dar şi unul de înregistrare a evenimentelor. Limba lor se numea N’ahuatl şi se folosea de o formă de scriere pictografică. Învăţăturile despre redactarea cronicilor erau foarte specializate, rezervate unui număr restrâns de scribi şi preoţi care beneficiau de educaţia potrivită. Cronicile se păstrau pe materiale de scris fabricate din scoarţă sau piei de căprioară. Se scria utilizând cărbunele, iar cronicile se şi colorau de obicei cu substanţe pe bază de plante. Aztecii ţineau anale istorice, înregistrări ale taxelor, informaţii referitoare la ceremoniile religioase, ba chiar se întreceau şi în a scrie poezii. Uneori asamblau foile într-un soi de carte, un codice.
    3_22_aztec_skeletonUn lucru mai cunoscut este că aveau nişte obiceiuri funerare care ni s-ar părea puţin…bizare. Am auzit cu toţii legende despre clădiri construite peste cimitire ale indienilor, dar aztecii nu aveau nimic împotriva constructiei peste morminte. De fapt, ei aveau chiar obiceiul să-şi îngroape morţii chiar sub sau pe lângă casă. Dacă era vorba despre nişte personaje importante, se recurgea în schimb la incineraţie. Prin ardere se considera că sufletul este purificat şi trimis direct în versiunea lor de rai. Uneori ucideau câte un câine şi îl îngropau sau ardeau cu mortul, ca să-i servească drept ghid pe lumea cealaltă.
    cAztecii îşi timiteau adesea copiii în sclavie. Nu era un fapt neobişnuit în societatea amerindienilor ca cineva care a sărăcit prea mult să-şi vândă copiii. Mulţi azteci se vindeau chiar pe ei înşişi. Prin acest act determinat de condiţiile foarte precare, sperau să aibă ceva câştiguri pentru a se răscumpăra. Unii rămâneau sclavi toată viaţa, ceea ce nu este surpinzător deoarece condiţia de sclav în această societate nu avea numai dezavantaje. Sclavii se puteau căsători şi puteau deţine propriul pământ.
    tumblr_lga1jxke8w1qfj9beo1_500O practică raspândită o reprezenta poligamia. Aztecii aveau dreptul la mia multe soţii, dar relaţiile se bazau pe anumite reguli stricte. Prima soţie se considera cea mai importantă, singura alături de care bărbatul săvârşea o ceremonie religioasă. Celelalte soţii erau secundare, dar nu lipsesc din documente. Bărbatul avea obligaţia de a le tratat pe toate cu acelaşi respect. Deşi el este personajul dominant al gospodăriei, femeile aztece deţineau şi ele o oarecare doză de putere în societatea aztecă. Soţiile adiacente contribuiau la averea familiei şi îi întăreau prestigiul, de aceea se bucurau de o înaltă semnificaţie culturală. Divorţul se permitea în anumite situaţii, dar adulterul era pedepsit cu moartea.
    eAztecii deţineau un sistem al sclavajului destul de original, diferit de cele europene. Copiii sclavilor nu se considerau automat proprietatea patronilor, iar sclavii deţineau proprietăţi, chiar şi alţi sclavi. Dacă un sclav se putea prezenta la templu, avea şanse să fie eliberat, sau dacă îşi găsea o posibilitate să fugă de acasă. Doar stăpânul avea dreptul să-l fugărească. Sclavii îşi cumpărau câteodată libertatea. Sistemul semăna mai degrabă cu o formă de servitute decât cu ideea modernă de sclavaj.
    Who-Were-the-Aztecs-2Cât despre infamele sacrificii rituale, unii istorici consideră că acestea, alături de canibalism, ar fi şi rezultatul unei deficienţe în proteine. În timp ce principala teorie pune accent pe semnificaţiile religioase şi de control a maselor, antropologul Michael Harner sugerează că sacrificiul anual a 20.000 de oameni, care erau apoi adesea mâncaţi, se poate datora şi unei diete insuficiente în proteine. Adevărat sau nu, canibalismul la scară largă este dincolo de dubii. De Irina-Maria Manea - Historia


    0 0
  • 08/13/13--23:22: Curiozitati
  • Zece curiozitati despre azteci

    autor: FrontPress 14.08.2013

    aztecCe se cunoaşte despre azteci în cultura populară este că le plăcea ciocolata, că sacrificau foarte mulţi oameni în ceremonii şi că spaniolii i-au nimicit. Sursele occidentale îi descriu mai mereu ca pe o rasă barbară, războinică, fără o cultură deosebită. Aztecii însă beneficiau de un sistem social complex şi credeau în puterea educaţiei, familiei şi artei. Iată zece aspecte interesante despre ei.
    Aztec Ball GameAztecii practicau sporturi şi aveau multe preocupări artistice, în ciuda concepţiei care îi echivalează cu sălbaticii. Se pricepeau la ceramică şi sculptură, dar şi desenau foarte frumos. Creeau diverse modele artistice pe care războinicii le foloseau ca tatuaje, onorându-I astfel pe artişti. De asemenea, iubeau poezia. Aztecii erau şi împătimiţi ai sporturilor, cel mai practicat fiind Ullamaliztli, un joc cu o minge grea de cauciuc. Obiectivul jocului jucat într-o arenă numită Tlachtli era de a trece mingea printr-un mic inel de piatră. Se juca greu, căci mingea nu avea voie să atingă pământul şi jucătorii o puteau lovi doar cu capul, coatele, genunchii şi şoldurile.
    aztec-schoolLa azteci şcoala era obligatorie. Se acorda o mare importanţă educaţiei primite acasă, dar în acelaşi timp amerindienii organizaseră un sistem public de învăţamânt. Şcolile se diferenţiau în funcţie de nivelul material al copiilor şi de sexul acestora. Cei mai nobili frecventau şcoala Calmecac, unde preoţii îi instruiau în domenii precum istoria, astronomia, arta, diplomaţia, guvernarea. Cei mai săraci frecventau şcoala Cuiracacalli, care se baza mai mult pe pregătirea viitorului soldat. Fetele mergeau la şccoli separate, dar ele învăţau mai mult acasă îndeletniciri domestice precum ţesutul sau gătitul.
    236_w_fullCei mai multi azteci au pierit nu în războaie, ci din cauza bolilor. Nici vorbă de vreo excelenţă militară spaniolă. De fapt, atacurile iniţiale ale lui Cortes au fost respinse rapid. Aztecii aveau mari şanse să-i alunge de tot dacă nu ar fi contractat de la ei variola, care pur şi simplu i-a decimat. Se estimează că undeva în jur de 20 de milioane de azteci au murit în mai puţin de 5 ani.
    wNumele de ‘azteci’ l-au primit după contactele cu europenii. Ei nu se denumeau pe ei înşişi astfel. Occidentalii i-au botezat astfel după numele unui centru urban important din nordul Mexicului, populat din secolul al XII-lea: Aztlan. Aztecii se referau la ei cu numele de ‘Mexica’, moştenit de către Mexicul contemporan.
    615px-Codex_Borbonicus,_p11_trecena13_phixrAztecii aveau un sistem de scriere avansat, dar şi unul de înregistrare a evenimentelor. Limba lor se numea N’ahuatl şi se folosea de o formă de scriere pictografică. Învăţăturile despre redactarea cronicilor erau foarte specializate, rezervate unui număr restrâns de scribi şi preoţi care beneficiau de educaţia potrivită. Cronicile se păstrau pe materiale de scris fabricate din scoarţă sau piei de căprioară. Se scria utilizând cărbunele, iar cronicile se şi colorau de obicei cu substanţe pe bază de plante. Aztecii ţineau anale istorice, înregistrări ale taxelor, informaţii referitoare la ceremoniile religioase, ba chiar se întreceau şi în a scrie poezii. Uneori asamblau foile într-un soi de carte, un codice.
    3_22_aztec_skeletonUn lucru mai cunoscut este că aveau nişte obiceiuri funerare care ni s-ar părea puţin…bizare. Am auzit cu toţii legende despre clădiri construite peste cimitire ale indienilor, dar aztecii nu aveau nimic împotriva constructiei peste morminte. De fapt, ei aveau chiar obiceiul să-şi îngroape morţii chiar sub sau pe lângă casă. Dacă era vorba despre nişte personaje importante, se recurgea în schimb la incineraţie. Prin ardere se considera că sufletul este purificat şi trimis direct în versiunea lor de rai. Uneori ucideau câte un câine şi îl îngropau sau ardeau cu mortul, ca să-i servească drept ghid pe lumea cealaltă.
    cAztecii îşi timiteau adesea copiii în sclavie. Nu era un fapt neobişnuit în societatea amerindienilor ca cineva care a sărăcit prea mult să-şi vândă copiii. Mulţi azteci se vindeau chiar pe ei înşişi. Prin acest act determinat de condiţiile foarte precare, sperau să aibă ceva câştiguri pentru a se răscumpăra. Unii rămâneau sclavi toată viaţa, ceea ce nu este surpinzător deoarece condiţia de sclav în această societate nu avea numai dezavantaje. Sclavii se puteau căsători şi puteau deţine propriul pământ.
    tumblr_lga1jxke8w1qfj9beo1_500O practică raspândită o reprezenta poligamia. Aztecii aveau dreptul la mia multe soţii, dar relaţiile se bazau pe anumite reguli stricte. Prima soţie se considera cea mai importantă, singura alături de care bărbatul săvârşea o ceremonie religioasă. Celelalte soţii erau secundare, dar nu lipsesc din documente. Bărbatul avea obligaţia de a le tratat pe toate cu acelaşi respect. Deşi el este personajul dominant al gospodăriei, femeile aztece deţineau şi ele o oarecare doză de putere în societatea aztecă. Soţiile adiacente contribuiau la averea familiei şi îi întăreau prestigiul, de aceea se bucurau de o înaltă semnificaţie culturală. Divorţul se permitea în anumite situaţii, dar adulterul era pedepsit cu moartea.
    eAztecii deţineau un sistem al sclavajului destul de original, diferit de cele europene. Copiii sclavilor nu se considerau automat proprietatea patronilor, iar sclavii deţineau proprietăţi, chiar şi alţi sclavi. Dacă un sclav se putea prezenta la templu, avea şanse să fie eliberat, sau dacă îşi găsea o posibilitate să fugă de acasă. Doar stăpânul avea dreptul să-l fugărească. Sclavii îşi cumpărau câteodată libertatea. Sistemul semăna mai degrabă cu o formă de servitute decât cu ideea modernă de sclavaj.
    Who-Were-the-Aztecs-2Cât despre infamele sacrificii rituale, unii istorici consideră că acestea, alături de canibalism, ar fi şi rezultatul unei deficienţe în proteine. În timp ce principala teorie pune accent pe semnificaţiile religioase şi de control a maselor, antropologul Michael Harner sugerează că sacrificiul anual a 20.000 de oameni, care erau apoi adesea mâncaţi, se poate datora şi unei diete insuficiente în proteine. Adevărat sau nu, canibalismul la scară largă este dincolo de dubii. De Irina-Maria Manea - Historia


    0 0
  • 08/13/13--23:50: Ocuparea Transilvaniei
  • Ungaria si ocupatia Transilvaniei

    Istoria Ungariei

    Imperiul Roman a cucerit teritoriul Ungariei in anul 35 i.e.n, si devine provincie a Imperiului sub numele de Panonia. Intre anii 400 – 600, Panonia a fost invadata de o serie de popoare migratoare, precum hunii, ostrogotii, lombarzii, iar mai apoi de avari. (in imagine harta Daciei)
    In epoca romana, regiunea actualului stat Ungaria se numea in latina Panonia, fiind locuita de diverse triburi dacice. Ultimii care au invadat in acea perioada Campia Panonica au fost hunii, condusi de Attila. Hunii au facut alianta cu Imperiul Roman, acesta folosindu-i in luptele impotriva galilor. In anul 453 Attila moare, o data cu el dezmembrandu-se si imperiul sau. Hunii au fost alungati de catre triburile germanice ale lombarzilor si mai ales gepizilor, care au pus stapanire pe acest teritoriu. In jurul anului 560, avarii cuceresc teritoriul Panoniei si il pastreaza sub controlul lor timp de 200 de ani, pana in secolul IX.
    A urmat o perioada de dominatie a francilor, a regatului slav Moravia Mare si a principatelor Balatonulu pana la sfarsitul secolului IX, cand maghiarii au pastruns in Panonia. In imagine, invazia maghiarilor condusi de Attila.
    Ungurii descind din ramura ugrica a familiei de triburi fino-ugrice, originari din Asia, din regiunea muntilor Altai. Au patruns in Europa pe cursul mijlociu al Volgai si muntii Urali, iar mai apoi, in jurul anului 830 au trecut intre Don si Nipru. S-au asezat in campia Tisei in anul 896, unde au intalnit o populatie de limba latina, dar si slavi aproape asimilati.
    Acestia s-au autodenumit “maghiari”, insemnand “om / fiinta umana”. Acest termen este presupus ca ar proveni de la una din populatiile de neam turc, ce purta numele de onogurilorlogurilor, mentionata in izvoarele bizantine inca de la inceputul secolului I. Etnonimul a aparut in diverse izvoare sub mai multe forme precum: “Uggroi”, “Ugry”, “Ungari”, “Hungari”.
    Ungurii erau mici de statura, pometii obrajilor iesiti in afara, ochii putin oblici, pielea de culoare mai inchisa iar parul il purtau de obicei impletit in cozi.
    Dupa ce s-au asezat in campia Panonica, au inceput sa intreprinda numeroase invazii in Balcani intre anii 959 si 970.
    Ducele ungur Vaik a acceptat crestinarea sub numele de Stefan in anul 1001, pe care a impus-o si poporului sau si si-a luat titlul de rege. Mai tarziu, urmasii lui Stefan a cucerit Croatia si o parte din coasta Marii Adriatice a Dalmatiei. Timp de un secol au dus lupte aprige cu romanii pentru cucerirea Transilvaniei.
    In Crisana era voievodatul condus de Menomorut, in banat era voievodatul lui Glad, iar in Transilvania de nord – est era cel al lui Gelu Romanul.
    In anul 1301 au inceput luptele pentru ocuparea tronului, nobilii profitand de acestea consolidandu-si puterea. In 1308 Carol Robert de Anjou a fost sustinut de papa, de clerul catolic si de o parte din nobilime, reusind sa urce pe tron.
    A incercat sa-si extinda stapanirea asupra Tarii Romanesti si a Moldovei, insa a fost invins.
    In secolul al XV-lea Imperiul otoman ameninta si Ungaria. Conducatorul luptei anti-otomane era de origine romana, Iancu de Hunedoara. Dupa moartea lui Iancu de Hunedoara, la conducerea Ungariei a venit fiul acestuia Matei Corvin (1458 – 1490)
    Lupta pentru tron a dus la slabirea puterii ungare. Matei Corvin a fost amenintat si de turci, si de imparatul german, care isi doreau coroana ungara. Dupa disparitia lui Matei Corvin, luptele pentru tron au dus la slabirea tarii.
    In 1525, dupa batalia de la Mohacs, turcii i-au zdrobit pe unguri, Ungaria incetand sa existe ca stat.
    Partea de mijloc a Ungariei cu capitala la Buda a devenit pasalac turcesc, adica provincie turceasca, iar nordul si vestul Ungariei au fost luate de austrieci de catre Habsburgi.
    Din anul 1541 voievodatul Transilvaniei a devenit principat autonom sub suzeranitate turceasca.
    In 1683 turcii asediaza fara succes Viena. In urma acestei victorii impotriva otomanilor, prin Tratatul de la Karlowitz din 1699, Imperiul Habsburgic supune Ungaria in intregime dar si Transilvania.
    Revolutia de la 1848 impotriva Imperiului Habsburgic a dus la independenta Ungariei. Ungurii insa au inteles libertatea doar pentru ei, nu si pentru romani. Revolutionarii romani au trecut de partea Imparatului Habsburgic care cere ajutorul Imparatului Rus si inabusa revolutia in sange.
    In 1867 Prusia a infrant Austria, facandu-se pactul dualist, in care Ungaria devenea regat in cadrul Imperiului Austro-Ungar.
    In timpul revolutiei bolsevice din 1917 Bela Kun fusese alaturi de Lenin, pentru a infiinta apoi partidul bolsevic ungar.
    Declarand drept legitima orice inselare a unui guvern burghez, Bela Kuhn a profitat fara jena de conditiile mult prea avantajoase ale armistitiului acordate de generalul Franchet Esperey, care oprise inaintarea trupelor romane in Ardealul reunit cu Romania la 1 decembrie 1918.
    Primele trei luni ale lui 1919 au insemnat un sir neintrerupt de atacuri ale bandelor armate unguresti asupra trupelor romane, terorizarea permanenta a populatiei romanesti din teritoriul neocupat inca de armata, dar si o agresiva campanie de propaganda bolsevica. La 20 iulie 1919 au fost atacate unitatile romanesti de pe malul stang al Tisei, bolsevicii unguri repurtand chiar si unele succese. Contraofensiva romaneasca declansata in noaptea de 30/ 31 iulie-12/ 13 august a insemnat sfarsitul tristei aventuri bolsevice a lui Bela Kuhn. Romania Mare proaspat infaptuita fusese amenintata simultan, pret de o clipa, atat la est de Sovietele rusesti, cat si la vest de Sovietele unguresti.

    Istoria Transilvaniei

    Pe teritoriul Transilvaniei s-a aflat in antichitate centrul politic al regatului Dacia, Sarmizegetusa Regia. Acum aproximativ 2400 de ani, venind dinspre apus, s-au stabilit pe acest teritoriu primele comunitati de celti. Nu exista documente care sa ateste un conflict intre celti si populatiile autohtone. Dupa celti, au mai urmat alte grupuri de migratori.
    Multiple dovezi arheologice din acea perioada atesta convietuirea pasnica dintre populatiile autohtone si celti. In numeroase morminte celtice a fost descoperita ceramica dacica, dar si invers. Chiar si podoabele au fost adoptate, dacii din Transilvania purtand podoabe celtice cum ar fi torcul, precum si diverse metode decorative aplicate pe ceramica. Gradul de asimilare reciproca dintre daci si celti a fost probabil foarte mare.
    In imagine, harta daciei in perioada lui Burebista, iar in centru, Romania de astazi.
    In anul 106, Regatul Dac a fost cucerit de catre Imperiul Roman sub conducerea imparatului Traian. Transilvania a fost organizata si inclusa in provincia Dacia Superior. Asezarile mai importante au fost ridicate la rangul de colonii si municipii. Cateva dintre asezarile importante din Transilvania de astazi erau: Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, Apulum, Napoca, Potaissa Porolissum, Aquae.
    Dupa numeroasele atacuri ale dacilor liberi (carpilor) si gotilor, in anul 271 imparatul Aurelian a decis retragerea administratiei si a legiunilor romane in sudul Dunarii.
    Teritoriul Transilvaniei a fost invadat succesiv pana in secolul X de catre goti, huni, gepizi, slavi, protobulgari si pecenegi. Unele popoare migratoare au reusit sa creeze structuri politice relativ stabile, cum a fost in cazul gepizilor.
    Din anul 271 pentru Transilvania a inceput “mileniul intunecat”, un subiect de controversa cu caracter nationalist, iar continuitatea romanilor pe acest teritoriu este pusa la indoiala.
    Ungurii au intrat in masa la inceput in Transilvania ca trupe de mercenari pentru a alunga dominatia bulgara din principatul Marea Moravia, in anul 862. In doar 100 de ani, influenta maghiara si-a lasat amprenta, numarul ungurilor pe acest teritoriu crescand foarte mult.
    In secolul al X-lea maghiarii au inceput ocuparea Transilvaniei, procesul terminandu-se abia la sfarsitul secolului al XII-lea, in timpul regatului lui Bela al III-lea al Ungariei (1172 – 1196).
    In paralel cu ocuparea, s-a desfasurat intre secolele XI-XIII un amplu proces de colonizare. Dificultatile nu au intarziat sa apara, in special din pricina impotrivirii romanilor autohtoni (deci Transilvania era populata de romani) si a lipsei oamenilor necesari administratiei si armatei.
    In timpul marii invazii mongole din primavara anului 1241, organizarea politica si colonizarea Transilvaniei au inregistrat un recul semnificativ. Izvoarele istorice contemporane ofera la mijlocul secolului al XIII-lea imaginea unei Transilvanii pustiite. Dupa retragerea trupelor mongole, Bela al IV-lea initiaza un program de refacere a regatului si in special a Transilvaniei, dezvoltand unele orase (Sibiu, Cluj, Brasov, Bistrita si Sighisoara) si constructia unor cetati de piatra.
    Intre anii 1375 si 1431 Transilvania se confrunta cu alte probleme, pericolul otoman. Moartea voievodului Tarii Romanesti, Mircea cel Batran, a dat cale libera Imperiului Otoman spre Transilvania si centrul Europei.
    In 1541, Principatul Transilvaniei a fost recunoscut de Imperiu Otoman ca stat independent, care platea totusi otomanilor un dar anual de complezenta. In acea perioada principatul nu includea Banatul, acesta se afla sub stapanire otomana.
    In secolul al XVIII-lea au fost adusi colonisti svabi, si au fost admisi in Ardeal romani din Moldova si Tara Romaneasca, imigrati din cauza exploatarii fanariote. In acelasi secol, au avut loc si valuri de exod ale populatiei romanesti din Ardeal in sens opus, spre Tara Romaneasca si Moldova.
    Intre anii 1867 si 1918 Transilvania a fost incorporata partii maghiare a Imperiului Austro-Ungar. In aceasta perioada s-au intensificat masurile discriminatorii impotriva romanilor, svabilor, slovacilor, sarbilor si chiar a sasilor.
    La incheierea Primului Razboi Mondial, Ungaria isi proclama independenta, incluzand in teritoriul sau si Transilvania. Partidele PNR si PSD infiinteaza Consiliul National Roman la Arad, in data de 3 noiembrie 1918.
    Guvernul Ungariei semneaza armistitiul cu Antanta, fixand o linie de demarcatie, care lasa sub controlul Ungariei nordul si centrul Transilvaniei, iar Banatul sub controlul Serbiei.
    Dupa acel armistitiu, romanii organizeaza o Adunare Nationala la Alba Iulia, la care se desemneaza 1228 delegati. La adunare au participat aproximativ 100.000 de persoane, si s-a desfasurat intr-o atmosfera decenta si festiva. Adunarea Nationala hotaraste unirea cu Romania a teritoriilor locuite de romani. Dupa unirea din 1918 cu Romania, Transilvania ramane autonoma in cadrul statului roman, fiind condusa de un Consiliu Dirigent.
    Regele Ferdinand sanctioneaza unirea cu Romania, cu toate acestea, autoritatile romane nu-si exercita controlul asupra tututor teritoriilor respective. Armata romana se oprise pe linia Muresului, iar la nord de aceasta nici Consiliul Dirigent, nici Regatul Romaniei nu exercitau o autoritate efectiva.
    Puterile Antantei ordonasera incetarea oricaror operatiuni militare in vederea negocierii pacii cu Ungaria.
    In anul 1919, puterea Ungariei a fost preluata de comunisti, proclamand Rebublica Sovietica Ungaria, condusa de Bela Kun, originar din Cluj. In 1919 Antanta solicita armatei romane ofensiva contra fortelor maghiare.
    Maghiarii au atacat atat trupele cehoslovace cat si trupele romane de pe teritoriul Transilvaniei, in speranta de a face jonctiunea cu trupele sovietice, care la randul lor, au atacat Basarabia si Ucraina.
    Cucerirea Budapestei de catre Armata Romana
    Riposta armatei romane a venit in dimineata zilei de 24 iulie 1919 cand a fost declansat contraatacul care a distrus armata ungara bolsevica.
    Bela Kun a parasit Ungaria pe data de 2 august. Pe 4 august 1919 Armata Romana a intrat in Budapesta sub comanda generalului Gheorghe Mardarescu. Budapesta este cucerita de catre romani, iar Bela Kun demisioneaza, regimul comunist fiind astfel inlaturat. Pe 16 noiembrie 1919 Horthy intra in Budapesta si isi stabileste centrul comandamentului la hotelul Gellert. La data de 25 februarie 1920 armata romana a parasit teritoriul ungar din ordinul Antantei. In imagine: armata romana in Budapesta.
    In timpul stationarii pe teritoriul Ungariei, armata romana a dat dovada de solidaritate, distribuind alimente pentru populatia maghiara infometata.
    In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, armata ungara a intrat in Transilvania, comitand atrocitati grave impotriva minoritatilor, numarul mortilor situandu-se in jurul cifrei de 1700 si mii de oameni torturati.
    In Conventia de armistitiu semnata in 1944 de Romania cu Puterile Aliate, dupa lovitura condusa de regele Mihai, se prevedea ca statele aliate “sunt de acord ca Transilvania sa fie restituita Romaniei, cu conditia confirmarii prin Tratatul de Pace”.
    In perioada dintre 1945 si 1947, pana la incheierea tratatelor de pace dintre Aliati si Romania si Ungaria, au existat demersuri ale Ungariei de a pastra chiar si o mica parte a teritoriului, fiind vizata in special zona actualului judet Satu Mare.
    Cu toate acestea, tratatele de pace de la Paris din 1947 confirma revenirea la frontiera existenta la 1 ianuarie 1938 intre Romania si Ungaria si nulitatea dictatului de la Viena.
    Astazi, pe teritoriul Transilvaniei, conform rezultatelor oficiale ale recensamantului din 2002, traiesc 74,7 % romani, 19,6 % maghiari si 0,7 germani, totalizand o populatie de 7.221.733 locuitori.

    0 0
  • 08/14/13--03:46: Tortionarul
  • Tortionarul Visinescu a fugit din Bucuresti. SRI ii plateste cazarea la un hotel de lux? (VIDEO)

    autor: FrontPress 14.08.2013

    alexandru visinescuFostul comandant al închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, denunţat pentru moartea unor deţinuţi politici între 1956-1963, a fost din nou recacitrant cu jurnaliştii. Vişinescu se află la un hotel din Buzău, oraş în care locuieşte sora sa.
    În momentul în care a fost întrebat de jurnalişti de ce a plecat din Bucureşti, Vişinescu a răspuns că nu dă nimănui explicaţii unde merge.
    La început, Alexandru Vişinescu a fost calm şi destul de formal, după care a devenit recalcitrant.
    “Nu vă interesează de ce am plecat din Bucureşti. Vă rog să mă lăsaţi în pace, să nu procedez altfel, lăsaţi-mă-n pace. Este viaţa mea, nu mă forţaţi să procedez altel”, le-a spus, nervos, Vişinescu ziariştilor buzoieni.
    Alexandru Vişinescu este cazat la un hotel din centrul Buzăului şi zilnic, la orele prânzului, îşi vizitează sora, care locuieşte într-un bloc din apropiere, informează Mediafax.
    Alexandru Vişinescu s-a născut la Buzău, în 1925, şi a fost comandant al Penintenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii, unde a murit, în urma torturilor, Ion Mihalache. SRI îi plăteşte cazarea, de ;i acum ];i permite trai de lux la hotel în centrul oraşului?
    Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a solicitat, pe 30 iulie, Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti începerea urmării penale a fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, pentru omor deosebit de grav.
    Potrivit preşedintelui executiv al IICCMER, Andrei Muraru, toţi deţinuţii politici închişi în timpul regimului comunist la Râmnicu Sărat “au fost torturaţi fizic şi psihic ca urmare a deciziilor luate de comandantul penitenciarului”, Alexandru Vişinescu fiind “responsabil din punct de vedere penal pentru decesele înregistrate la Râmnicu Sărat în timpul mandatului său”.
    Astfel, în urma investigaţiilor desfăşurate în ultimele luni de către reprezentanţii institutului, au fost identificate mai multe probe ce indică faptul că, în perioada în care lt. col. (r.) Alexandru Vişinescu (88 de ani, în prezent) a îndeplinit funcţia de comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, respectiv 1956-1963, deţinuţii politici au fost supuşi unui regim de detenţie extrem de dur, caracterizat prin lipsa hranei, lipsa medicamentelor şi a îngrijirilor medicale, pedepsele aplicate pentru abateri de la regulament.
    Reprezentanţii institutului au mai arătat că, între anii 1956 şi 1963, la Râmnicu Sărat s-au înregistrat cinci cazuri de deces posibil de documentat (Ion Mihalache, Gheorghe Dobre, Gheorghe Plăcinţeanu, Victor Rădulescu Pogoneanu, Mihail Romniceanu), cauzate de: colaps cardio-vascular, insuficienţă circulatorie cerebrală, hemoragie cerebrală sau afecţiuni ale aparatului digestiv – ileus paralitic ireversibil – aşa cum rezultă din procesele verbale de constatare a decesului, în documente fiind consemnate semnele vizibile ale malnutriţiei.
    De asemenea, IICCMER a depus la Parchet plângerile deţinuţilor legate de tratamentele primite, aşa cum sunt consemnate de referatele supraveghetorilor (plângeri pentru care au primit zile de izolare), ca mărturii ce contrazic documentele legate de vizitele medicale.
    În 9 august, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a preluat de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, dosarul având ca obiect denunţul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului împotriva torţionarului Alexandru Vişinescu. Parchetul instanţei supreme a precizat că dosarul a fost preluat având în vedere complexitatea cauzei şi volumul mare de activităţi procesuale şi procedurale ce urmează a fi efectuate în vederea soluţionării cu celeritate a acesteia. De pe NapocaNews


    0 0
  • 08/14/13--06:18: Condamnare
  • Un partid neo-legionar din Romania condamna provocarile maghiare si diversiunea politicienilor de la Bucuresti

    autor: FrontPress 14.08.2013

    TPTPartidul “Totul pentru Ţară” condamnă cu fermitate declaraţiile iresponsabile ale politicianului extremist maghiar Vona Gabor, liderul organizaţiei Jobbik, afirmații care încalcă în mod flagrant reglementările internaţionale la care atât România cât şi Ungaria au subscris prin aderarea la structurile Uniunii Europene şi NATO.
    Este inadmisibil faptul că un personaj cu reputaţia îndoielnică a lui Vona Gabor, notoriu pentru atitudinea sa violent anti-românească, a avut posibilitatea să facă astfel de declaraţii pe teritoriul României, în cadrul unei acţiuni publice avizate de autorităţile statului român.
    Naţionaliştii din Partidul “Totul pentru Ţară” consideră că transformarea provocărilor lui Vona Gabor în prilej de război al declaraţiilor între guvernul USL şi administraţia Băsescu reprezintă o dovadă în plus de cinism şi ipocrizie politică.
    În realitate, autorităţile statului român şi politicienii care au asigurat reprezentarea acestora în toţi aceşti ani, poartă vina pentru situaţia de-a dreptul ruşinoasă în care este pusă ţara noastră de aceşti agitatori anti-români. Tolerarea inadmisibilă a recrudescenţei revizionismului şi provocărilor antiromâneşti în judeţele Harghita şi Covasna, precum şi inadmisibilele concesii făcute liderilor UDMR, reprezintă cauzele care au făcut posibilă escaladarea declaraţiilor belicoase de la sfârşitul săptămânii trecute.
    În aceste condiţii, Partidul “Totul pentru Ţară” sesizează Ministerul de Externe, Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Informaţii Externe, pentru declararea liderului Vona Gabor şi tuturor membrilor Jobbik drept persoane non-grata, interzicându-li-se accesul pe teritoriul ţării noastre, acelaşi tratament urmând să fie aplicat şi reprezentanţilor guvernului maghiar până la delimitarea netă a acestuia de declaraţiile preşedintelui Jobbik.
    Naţionaliştii români reamintesc tuturor cetăţenilor acestei ţări că România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, conform Art. 1 din Constituţie. Maghiarii care înţeleg să trăiască paşnic şi loial în frontierele statului român suntbine primiţi, iar cei ce uneltesc împotriva României, vor trebui să suporte integral consecinţa atitudinilor provocatoare pe care le promovează. Coriolan Baciu, Preşedintele Partidului “Totul pentru Ţară”


    0 0
  • 08/14/13--06:26: Gingasie.....
  • impresiones.blogspot.com

    0 0
  • 08/14/13--10:43: Autocenzura
  • Autocenzura şi implicarea socială

    autor: Freya 14.08.2013

    political-correctness1Zilele trecute am avut plăcerea unui dialog constructiv cu nişte concetăţeni implicaţi în diverse acţiuni civice. Mi-a făcut plăcere în primul rând, faptul că mai văd români implicaţi în acţiuni de protest cu caracter social. M-am bucurat să văd că mai sunt şi alţii, care sunt dispuşi să meargă în „agora”, sau ce a mai rămas din ea şi să îşi strige păsul.
    Ce m-a descumpănit a fost însă gradul lor de autocenzură. Protestele şi tematica acestora erau corecte politic. Protestele se înscriau în linia protestelor tolerate şi în Occident, dar care, din punctul meu de vedere, nu ating rădăcina problemei.
    Unul dintre ei era activ în proteste împotriva taxelor. Cred că orice român, care plăteşte dările înrobitoare către stat este de acord că taxele ar trebui reduse. Sunt de acord că sistemul de sănătate trebuie regândit, căpuşele îndepărtate, iar hoţii (cu sau fără halate albe) să fie trimişi la puşcărie. Sunt de acord că trebuie protestat împotriva pensiilor prea mici şi a sistemului de învăţământ ce nu mai generează de mult performanţă (decât în puţine situaţii excepţionale).
    Dar, toate aceste deficienţe au un numitor comun: clasa politică actuală!
    Degeaba protestezi împotriva taxelor, atâta timp cât la alegeri votezi doar o rotaţie de cadre şi nu o schimbare reală.
    Degeaba protestezi împotriva pensiilor mici, atâta timp cât hoţia guvernanţilor transformă un buget sărac într-unul inexistent.
    Degeaba refuzi să recunoşti problemele legate de minorităţi, ele nu vor dispărea. Sau credeţi că în 40-50 de ani, când populaţia româna va fi egală sau chiar depăşită de cea a ţiganilor mai este relevantă o reducere de taxe? Credeţi că atunci când ţiganii vor fi majoritari, ei vor plăti taxe? Sau îi vor obliga pe românii, deja obişnuiţi cu birurile, să plătească şi mai mult, pentru a le subvenţiona lor stilul de viaţă parazitar?
    Credeţi că mai este relevantă o reducere de taxe, în situaţia în care Ungaria şi-ar alipi o parte din (sau toată) Transilvania? Cam câte taxe s-ar pierde în acest context?
    Sunt de acord cu temele importante, care există în România, dar nu este mai relevant să ne opunem dezmembrării (mă scuzaţi, regionalizării) României şi mutării guvernului de la Bucureşti la Bruxelles? Credeţi că ne va merge mai bine, când birocraţii Sovietului Suprem European, ne vor impune ce putem mânca, ce putem bea, ce putem gândi, cum avem voie să ne creştem copiii şi ce avem voie să le spunem?
    Sunt de acord că România este supusă unei pleiade de probleme grave, dar la cât de multe sunt, cred că este esenţial să ne concentrăm pe cele ce atacă nucleul românismului şi să terminăm cu aberaţii de genul: „Naţionalismul este o diversiune!” De Remus Rădoiu


    0 0
  • 08/14/13--12:17: Bancuri....
  • Sotul: 
    - Drag,a azi e foarte cald... Ce ar zice vecinii daca m-as duce sa tai iarba gol pusca? 
    Ea: 
    - Ar zice ca te-am luat pentru bani! 
    ************************************************ 
    - Cum a fost intalnirea pe nevazute? il intreaba un student pe colegul de camera. 
    - Nasoala! Tipa a aparut intr-un Rolls Royce din 1932. 
    - Pai asta-i o masina foarte scumpa. Ce e rau in asta? 
    - Ea era primul proprietar.... 
    ********************************************** 
    Un colonel ii spune generalului: 
    - Domnule general, aveti pantalonii descheiati. 
    - Experimentez, colonele! Aseara am avut camasa descheiata si mi-a intepenit gatul. 
    *********************************** 
    Dupa noaptea nuntii, mirele spune putin ofticat… 
    - Din cate vad, draga, eu nu sunt primul... 
    Sotia, in timp ce fuma o tigara, raspunde: 
    - Iar din cate vad eu, nu vei fi nici ultimul... 
    ************************************************************ 
    Doua prietene se intalnesc la o terasa si, la un moment dat, una o intreaba foarte curioasa pe cealalta: 
    - Tu ii spui sotului tau de fiecare data cand ai orgasm? 
    Cealalta ii raspunde linistita: 
    - A, nu. Mai ales ca nu-i place sa-l sun prea des cand este la birou. 
    ********************************************************************************** 
    Scufita Rosie mergea spre bunica ei. 
    Este prinsa si violata de lupul cel rau. 
    El o intreaba: 
    - Ce-ai sa-i spui bunicii tale? 
    - Ca m-am intalnit cu tine si m-ai violat de patru ori. 
    - De patru ori? se mira lupul. 
    - Da! Sau te grabesti in alta parte? 
    ******************************************* 
    Niste vizitatori se opresc dezorientati in fata unei picturi ciudate. Aceasta prezenta nudurile explicite a trei barbati de culoare. 
    Sa spunem ca nudurile erau FOARTE explicite, si ca barbatii erau negri cu totul, in afara de unul, cel din centrul picturii, care avea "afacerea" roz. Stau, se gandesc, ce naiba inseamna pictura, de ce are individul "afacerea" roz. 
    Vine ghidul muzeului si le explica timp de o juma' de ora ca penisul roz semnifica emanciparea afro-americanilor intr-o lume predominant alba, si ca poate insemna si opresiunea fata de homosexuali in societate. Pleaca ghidul si se apropie un mosulica de grupul nostru de vizitatori. 
    - Vreti sa va spun ce-nseamna cu adevarat tabloul? 
    - Ce te face sa crezi ca ai priceput mai bine decat ghidul? 
    - Pai eu l-am pictat. Astia nu sunt negri, sunt mineri din Valea Jiului, iar ala din centru a fost la pranz pe-acasa. 
    *************************************************** 

    Un batranel se uita la penisul lui si zice: 
    Bine, ma nesimtitule, ne nastem impreuna si murim pe rand?!?!




    0 0
  • 08/15/13--01:41: Batalii de tancuri
  • Cele mai importante 10 batalii de tancuri din istorie

    autor: FrontPress 15.08.2013

    tanc romanescTancul este una dintre cele mai devastatoare şi în acelaşi timp adaptabile arme disponibile, aflate în dotarea unei armate. De la concepţia lor iniţială la începutul anilor 1900 şi până la prima utilizare de către francezi şi britanici în timpul Primului Război Mondial, tancul a fost un simbol constant şi puternic al războiului modern.
    De-a lungul secolului XX, el a fost unul dintre instrumentele cele mai puternice disponibile la care o armată putea apela, având o acţiune intensă şi devastatoare. De la bătălia din Ardeni de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în care au fost angrenate peste 3.000 de tancuri, şi până la Bătălia de Dezful din 1981, dintre Iran şi Irak, tancul a jucat un rol major în ofensiva din întreaga lume. În cele ce urmează vom face o clasare a celor mai cunoscute 10 bătălii de tancuri din istorie.
    191710. Bătălia de la Cambrai, 20 noiembrie – 8 decembrie 1917
    Bătălia de la Cambrai dintre Imperiul britanic şi Imperiul german este prima mare bătălie de tancuri din istorie. Este adesea greşit numită prima bătălie de tancuri din istorie. Acest lucru poate fi justificat prin faptul că francezii trimiseseră primele tancuri pe câmpul de luptă mai devereme în anul 1917, aşa cum şi britanicii o făcuseră în cea de-a treia bătălie de la Ypres. Cambrai a făcut totuşi să vedem un număr mai mare de tancuri utilizate decât înainte. Planul britanic de atac a fost de a utiliza tancurile pentru a lovi direct în inima liniei de apărare germane. Această linie a fost văzută anterior ca impenetrabilă, până când un comandant pe nume Henry Hugh Tudor a sugerat folosirea tancurilor în sprijinul trupelor care încearcă să străpungă linia. În jur de 476 tancuri au fost folosite, de ambele părţi s-au pierdut aproximativ 45.000 de oameni. Rezultatul final al luptei a fost un impas operaţional.
    w9. Cea de-a doua bătălie de la El Alamein, 23 octombrie – 11 noiembrie 1942
    „Nu este sfârşitul, nu este nici măcar începutul sfârşitului, dar este cel mai probabil sfârşitul începutului”. Wiston Churchill
    A doua bătălie de la El Alamein a marcat punctul de cotitură în cadrul Campaniei din Deşertul Vestic din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După prima bătălie de la El Alamein, care a oprit înaintarea spre est a trupelor Axei, generalul locotenent Bernard Montgomery a preluat comanda Armatei a 8-a britanică de la generalul Claude Auchinleck în august 1942.
    Cu peste 1.000 de tancuri ale Aliaţilor împotriva a 574 aliniate de partea Axei, bătălia s-a soldat cu victoria celor dintâi. Astfel s-a pus capăt tuturor proiectelor Axei pentru cucerirea Egiptului, controlul Canalului Suez şi, mai departe, pentru controlul câmpurilor petroliere din Orientul Mijlociu. Înfrângerea de la El Alamein a marcat sfârşitul expansiunii Axei în Africa.
    397838. Bătălia de la Raseiniai, 23-27 iunie 1941
    Marea bătălie de Raseiniai din al Doilea Război Mondial, a însemnat practic o distrugere completă a unităţilor mecanizate ale U.R.S.S. pe frontul de nord-vest. Numărul tancurilor sovietice a fost de 749 tancuri, comparativ cu 245 de tancuri germane. Tancurile sovietice care erau superioare din punct de vedere tehnic faţă de cele ale omologilor germani, au fost manevrate sistematic şi scoase din luptă. Germanii s-au ajutat, este adevărat, într-o mică parte de forţa lor aeriană, Luftwaffe, care a îngreunat lucrurile pentru comandamentul sovietic. O bătălie majoră din cadrul Operaţiunii Barbarossa, bătălia de Raseiniai a lăsat armata germană într-o stare de încredere supremă în forţele proprii şi, fără îndoială, a dovedit încă o dată importanţa tancului în război.
    57. Bătălia din Valea Lacrimilor, 6-9 octombrie 1973
    Războiul de Yom Kippur (6 octombrie – 26 octombrie 1973) este războiul în care au luptat Israelul şi o coaliţie arabă condusă de Egipt şi Siria. Războiul a izbucnit de ziua de Yom Kippur (Ziua Ispăşirii, cea mai importantă zi de post evreiască), printr-un atac surpriză conjugat egipteano-sirian, forţele atacatoare traversând liniile de încetare a focului din Peninsula Sinai şi respectiv, de pe platoul Golan, teritorii cucerite de Israel în Războiul de Şase Zile (1967). Tancurile au fost în centrul atacului. Numărul de tancuri siriene a fost estimat la aproximativ 1.260 în timp ce israelienii aveau la comandă un număr de aproximativ 100 de tancuri. Israelienii au avut diverse motive pentru a justifica un astfel de dezavantaj masiv în ceea ce priveşte numărul tancurilor pe câmpul de luptă: superioritatea forţei aeriene şi ameninţarea cu folosirea armelor nucleare.
    6.-Battle-of-Brody6. Bătălia de la Brody, 23-30 iunie 1941
    Bătălia de la Brody a fost numită „cea mai mare bătălie de tancuri din al Doilea Război Mondial până la bătălia de la Kursk care avea să aibă loc doi ani mai târziu”. A opus 800 de tancuri de partea Axei, faţă de 2.500 de tancuri sovietice. Victoria Germaniei a fost parţial câştigată datorită forţei aeriene Luftwaffe, care zburând peste câmpurile de război poloneze, a distrus până la 201 de tancuri sovietice. Cu toate acestea, lupta dintre tancuri a fost extrem de acerbă, forţele germane au constatat că noile tancuri sovietice T-34 erau practic impenetrabile la puterea de foc, datorită blindajului mai gros şi oblic.
    5.-Battle-of-Hannut-600x4295. Bătălia de la Hannut, 12-14 mai 1940
    La Bătălia de la Hannut au participat circa 1.500 de vehicule blindate. Francezii au scos din luptă 160 de tancuri germane şi au pierdut 91 de Hotckiss H-35 şi 30 Somua S-35, distruse sau capturate. După ce francezii s-au retras, în mod voluntar, de pe câmpul de luptă, germanii au recuperat şi reparat o parte din blindate, astfel încât pierderile irecuperabile s-au ridicat la doar 49 de tancuri. Întrucât generalul René Jacques Adolphe Prioux şi-a îndeplinit misiunea de a încetini înaintarea blindatelor germane, pentru francezi, bătălia a constituit o victorie tactică. În schimb, cu toate că Erich Hoepner şi-a îndeplinit principalul obiectiv, acela de a îndepărta Armata 1-a franceză de Sedan, nu a reuşit s-o şi distrugă. Aceasta, scăpată din încercuire, va acorda un sprijin vital armatei britanice la Dunkerque, două săptămâni mai târziu.
    4.-Operation-Goodwood-600x3974. Operaţiunea Goodwood, 18-20 iulie 1944
    Operaţiunea Goodwood a fost un atac britanic asupra forţelor germane în apropiere de nordul oraşului francez Caen. Este cunoscută ca cea mai mare bătălie de tancuri la care armata britanică a participat. Peste 1.100 de tancuri britanice au luat parte, unele surse oferind un număr de 1.300 de tancuri. În lupta împotriva a 377 de tancuri germane, britanicii au avut ca obiectiv câştigarea controlului oraşului Caen, din care puteau elibera apoi restul ţării ocupate. Nu totul a decurs conform planului pentru britanici, cu toate acestea au înaintat 11 km la est de oraş. Forţa de atac britanică a confirmat temerile germanilor că aceştia reprezintă adversarul cel mai de temut din partea estică a frontului de război.
    3.-Battle-of-73-Easting-600x4013. Bătălia de la 73 Esting, 26-27 februarie 1991
    O victorie decisivă pentru armatele americană şi britanică în Operaţiunea „Furtună în Deşert” din Irak, bătălia de la 73 Easting se referă la conflictul care a avut loc pe linia nord-sud de coordonate pe harta militară. Într-un spectacol cu adevărat devastator de putere al Coaliţiei, forţele irakiene au fost copleşite şi depăşite. Cea mai mare parte a luptei a implicat S.U.A. prin al doilea regiment de blindate, care a atacat şi distrus brigada 18 de mecanizate şi brigada 37 de blindate irakiene. În timpul bătăliei, una dintre cele mai studiate din istoria moderă, irakienii au pierdut peste 160 de tancuri în faţa forţelor americane şi britanice.
    2.-Battle-of-Chawinda-600x2712. Bătălia de la Chawinda, 17-22 septembrie 1965
    Bătălia de Chawinda a fost parte a războiului indo-pakistanez din 1965. A fost cunoscută drept una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie după Bătălia de la Kursk din al Doilea Război Mondial. Forţele au fost destul de uniform potrivite, armata indiană dispunând de 225 tancuri în timp ce armata Pakistanului dispunea de 282 unităţi (inclusiv întăriri). Scopul atacului armatei indiene a fost de a prelua controlul căii ferate Sialkot-Pasrur, astfel întrerupeau posibiliteatea Pakistanului de a se aproviziona. Lucrurile nu au funcţionat cum şi-au dorit indieni deoarece, pakistanezii au primit întăriri din Kashmir, lucru care a dus la îmbunătăţirea situaţiei lor. La sfârşitul ostilităţilor, India a ocupat aproximativ 200 de kilometri pătraţi din teritoriul pakistanez.
    Battle-of-Kursk-German-Tank-Advance1. Bătălia de la Prokhorovka (parte din Bătălia de la Kursk) 12 iulie 1943
    Bătălia de la Prokhorovka (12 iulie 1943) s-a dat pe Frontul de Est în al Doilea Război Mondial ca parte a bătăliei de la Kursk din Uniunea Sovietică (circa 435 km sud de Moscova). În principal, Armata a 4-a Panzer a Wehrmachtului s-a ciocnit cu Armata a 5-a Gardă Tancuri din cadrul Armatei Roşii. A fost una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istoria militară.
    Bătălia a adus faţă în faţă aproximativ 456 de tancuri germane contra a 800-850 de tancuri sovietice. În timp ce sursele sovietice susţin că germanii ar fi avut între 500–700 de tancuri, sursele germane nu sunt complete în ce priveşte numărul tancurilor la 12 iulie.
    Forţele germane implicate proveneau în principal din trei divizii Waffen-SS, care toate suferiseră pierderi în zilele precedente. Divizia 1 Leibstandarte SS Adolf Hitler, Divizia 2 SS Das Reich şi divizia 3 SS Totenkopf demaraseră ofensiva cu 456 de tancuri şi 137 de tunuri de asalt, între care 35 tancuri Tiger I. Este posibil ca şi o altă brigadă să fi fost implicată în lupte, şi anume Brigada 10 Panzer, înfiinţată la 23 iunie 1943 care avea 45 de tancuri Tiger, care se poate să se fi alăturat Diviziei 2 SS Panzer Das Reich, ceea ce ar fi ridicat numărul tancurilor Tiger la 70. Numărul total de tancuri şi baterii de asalt disponibile la 11 iulie era de circa 400, inclusiv 70 Tiger.
    De partea cealaltă, principala formaţiune implicată a fost Armata a 5-a Gardă Tancuri. Numărul total de tancuri ale armatei se ridica la circa 800–850 de tancuri, dar majoritatea lor erau tancuri uşoare T-70. Armata a 5-a Gardă Tancuri avea circa 409 T-34, 188 T-70, 31 de tancuri Churchill, 48 tunuri autopropulsate de tipul SU-122 şi SU-76, precum şi un număr mic de tancuri grele KV-1.
    Deşi pierderile celor două părţi nu pot fi stabilite cu exactitate, rezultatul strategic este mai clar. Nici Armata a 5-a Gardă Tancuri şi nici Corpul II SS Panzer nu şi-au îndeplinit în acea zi misiunea. De Stan Mircea Flavius -Historia

    0 0
  • 08/15/13--01:48: Necesitate
  • Necesitatea reformarii serviciilor de informatii

    autor: FrontPress 15.08.2013

    SRICâte servicii ne ascultă telefoanele pe zi? Câte servicii lucrează în domeniul informaţional? Câte organe ale statului au servicii proprii de culegere a informaţiilor? Acestea sunt doar câteva întrebări pertinente, cred eu, pe care mi le-am pus cu diferite ocazii. Întrebări pertinente într-o ţară în care avem un serviciu de informaţii (defapt securitate, după dicţionarul anglo-saxon) interne, unul separat de informaţii externe, unul special de ascultare a convorbirilor telefonice, unul de ”informaţii” al jandarmeriei şi încă unul la poliţie… O altă întrebare pe care mi-o pun este: la ce avem nevoie de atâtea servicii ? Unele sunt inutile în contextul în care există servicii ce acţionează pe aria respectivă deja, altele ar trebui unite fiindcă obiectivele lor le fac să depindă unul de altul. În orice caz avem nevoie de o reformă a serviciilor de informaţii.
    În România modernă avem o sumedenie de servicii care lucrează în domeniul informaţional, sau mai bine zis în intelligence, servicii ale căror roluri sunt adeseori similare sau care se completează reciproc. De exemplu, pentru primul caz avem Serviciul Român de Informaţii care îşi asume, într-o oarecare măsură, rolul de ascultare a convorbirilor telefonice. În adaos pe lângă acesta toate serviciile mai sus menţionate pot asculta convorbiri telefonice, ceea ce şi fac, iar dintre aceste servicii iese în evidenţă STS-ul, un serviciu specializat direct pe ascultarea convorbirilor telefonice. Pentru al doilea caz avem din nou Serviciul Român de Informaţii care se ocupă cu securitatea internă şi avem Serviciul de Informaţii Externe care se ocupă cu spionajul şi obţinerea de informaţii, evident, de pe planul extern.
    Aparent toate-s bune şi frumoase, asta până când conştientizăm faptul că bugetul de stat trebuie împărţit în toate aceste direcţii pentru a facilita o imensă ascultare de convorbiri telefonice când un singur serviciu s-ar putea ocupa de asta. Aceeaşi problemă a bugetului se aplică şi în relaţionarea dintre SRI şi SIE, unde un singur serviciu cu roluri în ambele direcţii ar fi mult mai eficient decât două servicii distincte şi mult mai puţin costisitor pentru statul român, dar şi mult mai sigur. Principala problemă a relaţiei dintre cele două servicii mai sus menţionate este problema dependenţei dintre ele. Pentru ca siguranţa internă să fie asigurată SRI-ul are nevoie de informaţii externe, informaţii care nu ajung întotdeauna la timp sau întregi în arhivele SRI-ului datorită procesului lent al birocraţiei.
    Într-un astfel de context îmi pun o altă întrebare legitimă şi anume : ce rost mai au atâtea servicii ? Costurile imense îndreptate în fiecare serviciu în parte nu cred că aduc un avantaj serios statului român, la fel cum nu cred că felul în care existenţa a doua servicii care normal depind unele de altele ar putea avantaja securitatea naţională a României. În momentul de faţă nu deţinem un sistem de securitate naţională bine format, ci un sistem de servicii mărunte, cu alte cuvinte servicii de tocat bugetul. Norocul nostru este că în cadrul acestor servicii mai există oameni competenţi care reuşesc să menţină sistemul de securitate al României la un nivel suficient de ridicat pentru ca să ne putem plimba pe stradă fără riscul constant de a exploda o bombă în vitrina de lângă noi, sau într-un mijloc de transport comun.
    Nu ar fi mai simplu ca în loc să distribuim banii statului în zeci de servicii diferite, ducând astfel şi la o lipsă a unităţii în domeniul securităţii naţionale, să avem un singur serviciu competent, un serviciu mare şi puternic aşa cum era SSI-ul în perioada interbelică şi în al Doilea Război Mondial ? Serviciul Român de Informaţii se ocupă deja cu ascultarea convorbirilor telefonice, astfel rostul STS se pierde, mai ales că organele de aplicare a legii au şi ele propriile ”servicii” pentru ascultarea acestor convorbiri, iar rolul SRI-ului de asigurare a securităţii interne necesită o mare cantitate de informaţii venite de pe plan extern, informaţii care sunt culese de SIE şi care, datorită birocraţiei, nu ajung întotdeauna la timp sau întregi, sau nu ajung deloc fiind păstrate ca o achiziţie de mândrie, la organele competente pentru securitatea naţională.
    Această problemă a relaţionării şi complementarităţii dintre SRI, STS şi SIE se aplică şi ea pe trei paliere ale funcţionării domeniul de intelligence : strategic, tactic şi operaţional. Fiecare din aceste planuri trebuie să funcţioneze ca şi un lucru imperios necesar securităţii noastre naţionale. Dar atât planurile operaţional şi tactic ( care se referă la culegerea de informaţii curente sau pe termen scurt ) cât şi planul strategic ( care se referă la prevederea şi prevenirea strategică a unor probleme pe termen lung, la abilitatea de a bănui pe baza cunoştinţei ce va urma ) pentru a funcţiona au nevoie de informaţii şi cunoştinţe atât din planul intern cât şi din cel extern.Ca să poţi dezvolta o strategie sănătoasă de lungă durată trebuie să ai nu doar rolul deţinut de SRI în securitatea internă, dar şi informaţia externă adunată de SIE, lucru aplicabil şi la nivelurile tactic şi operaţional unde există cazuri în domeniul contraterorismului şi contraspionajului când un amănunt mărunt de pe plan extern, o simplă informaţie, ar putea ajuta enorm. Doar că informaţia asta nu ajunge întotdeauna la timp, sau nu ajunge deloc, serviciile având şi ele propriile rivalităţi.
    Acum că tot am menţionat cele trei arii strategice ale unui serviciu de informaţii cred că merită să facă o scurtă incursiune şi în problema relaţionării decidentului politic, la care mă voi referi şi la sfârşitul articolului, cu acestea. Această relaţie între politic şi servicii este extrem de frustrantă fiindcă nu urmăreşte deloc interesul pe termen lung al statului ci, din contră, interesul pe termen scurt al omului politic. Politicienii nu sunt interesaţi de domeniul informaţional decât în măsura în care îi servesc pe ei. Din acest motiv ei nu se interesează nici de dezvoltarea nivelului strategic al serviciilor, ci doar nivelul tactic şi cel operaţional.
    Acest lucru se datorează faptului că cel dintâi se referă la o activitate pe termen lung, o activitate care nu atrage interesul unui om politic angrenat într-o politică de câţiva ani. Aceasta este una din marile erori de înţelegere a ”democraţiei” originale şi originare de tip românesc, unde un om politic sacrifică dezvoltarea unei strategii ”plictisitoare” pe termen lung fiindcă nu-l interesează ce va fi după el, interesându-se astfel doar de dezvoltarea nivelului tactic şi operaţional, doar de adunarea informaţiei actuale şi pe termen scurt. O mare greşeală care dezvoltă o dictatură, sau un totalitarism, al tacticului şi operaţionalului asupra nivelului strategic, un nivel la fel de important, dacă nu mai important, ca şi cel tactic sau operaţional.
    Astfel nu ar fi mai bine ca aceste trei servicii, care se completează reciproc şi depind unul de altul, să se coaguleze într-un singur serviciu care să acţioneze atât pe planul intern cât şi pe cel extern ? Dihotomia această intern-extern, aşa cum o denumeşte şi ambasadorul George Cristian Maior în cartea coordonată de dânsul : ”Un Război al Minţii” ; nu aduce nimic benefic securităţii noastre naţionale şi implicit nici poporului român. Tocmai această dihotomie s-a dovedit de multe ori o problemă serioasă la americani şi alte state care aplică principiul divizării serviciilor de intelligence. Un singur corp cu un grad de autonomie în fiecare direcţie ar fi mult mai benefic pentru noi, reducând totodată şi costurile necesare de la bugetul statului.
    Dar poate că în final nici asta nu ar schimba prea mult situaţia cât timp informaţia strânsă de cele trei servicii ajunge pe mâna decidentului politic, singurul decident care poate să folosească această informaţie într-un fel. Serviciile de intelligence pot folosi informaţia şi cunoaşterea doar pe două căi, una de combatere şi prevenire a terorismului, a spionajului, a infracţiunilor cibernetice sau alte lucruri care atentează în mod direct la siguranţa naţională şi una de trimitere a informaţiei decidentului politic, căruia îi revine rolul de a decide în ce fel să folosească informaţia respectivă. În contextul în care decidentul nostru politic actual o clasă politică oligarhică şi lipsită de cel mai elementar patriotism şi de orice urmă de etică şi morală creştină nu prea îmi fac mari speranţe asupra felului în care ar putea aceşti indivizi folosi informaţia adunată de către servicii. DeAlexandru Suditoiu


    0 0
  • 08/15/13--01:50: Un banc...

  • Leana găsește o oglindă in buzunar la Ion,

    se uită la ea si zice:

    - Ion are pe alta... și fuge repede la mama ei

    - Mamă, Ion are pe alta, uite

    - Dă fă să văd și eu... da fă... da urîtă-i ! 

    0 0
  • 08/15/13--01:56: Frica si lasitate
  • Despre FRICA si LASITATE

    autor: FrontPress 15.08.2013

    fata si ursSingura frica acceptata in crestinismul dreptmaritor-ortodox este frica de Dumnezeu si de pacat. In restul cazurilor, frica este o stare de paralizie a sufletului, pe care diavolul incearca sa ne-o insufle si prin care doreste sa anihileze orice lucrare dumnezeiasca in noi si prin noi. Crestinul trebuie sa fie curajos precum inaintasii nostri, precum sfintii si mucenicii nostri care mergeau la moarte ca la nunta.
    Ce frica au cunoscut voievozii si martirii neamului in atatea razboaie si atitea prigoane? Sa ne amintim de neinfricatul Stefan, de Mihai, de Horea si de alti mari oameni si crestini, care prin martiriul lor au sfintit pamintul tarii. Sa ne amintim apoi de toti sfintii din sinaxare, de toti marturisitorii si mucenicii de la Hristos si pina azi. Caci fara teama au marturisit dreapta credinta impotriva ereziilor de tot felul, sfinti ca Sf. Maxim Marturisitorul sau Sf. Atanasie cel Mare. Pentru dreapta credinta a fost prigonit Sf. Ioan Gura de Aur si toti sfintii. Si sa finalizam cu sfintii inchisorilor comuniste, care, fara frica, l-au marturisit pe Hristos, in iadul reeducarii si groaznicelor chinuri din temnitele comuniste, nelepadindu-se nici o clipa de dreapta credinta si de credinta in Dumnezeu.
    Asa cum am spus, frica vine de la diavol , care incearca sa ne scoata din lupta, prin intermediul ei si sa ne anuleze lucrarea duhovniceasca si de marturisire in lume.Insa un parinte contemporan spune ca fricosii nu se mintuiesc si ca bunul Dumnezeu se minie din pricina fricii si lasitatii noastre in marturisirea adevarului.Prin lasitatea noastra de a marturisi se pagubesc o multime de suflete slabe in credinta, paguba pentru care nu vom avea raspuns la INFRICOSATA JUDECATA. Nu slujim oare Celui Atotputernic si Preainalt ?Nu slujim cu totii Atottiitorului? De ce sa ne fie frica?De moarte?
    Oare este ingaduit crestinului sa se teama de moarte? Nu pentru asta a venit Hristos in lume, ca sa desfiinteze moartea si sa ne dea sansa mintuirii si a vietii vesnice?Nu pentru noi a patimit si s-a Jertfit pe Cruce?Si daca El ne-a scos de sub imperiul mortii, noi de ce trebuie sa ne temem de moarte?
    Ar trebui sa ne temem sub o singura forma, ca nu suntem pregatiti si ca suntem fricosi. Caci omul fricos nu este pregatit de intilnirea cu marele Dumnezeu. Nu conteaza cand mori ci conteaza cum mori. Una este sa mori ca un erou si alta este sa mori ca un las.
    Pentru toti sunt scrise in psalmi cuvintele: “Domnul este aparatorul vietii mele , de cine ma voi teme?” sau,, De voi umbla in mijlocul mortii nu ma voi infricosa..”Tot psalmistul, fara frica ne spune:”De vor fi la stinga si la dreapta mea mii si zeci de mii nu ma voi teme…”Auziti, mii si zeci de mii….
    Daca slujim lui Dumnezeu care a facut cerul si pamintul de cine sa ne temem? Nu spune oare Scriptura:” Nu ma voi teme de ce-mi va face mie omul…”De cine s-a temut Capitanul, sau Mota sau Marin, sau Ianolide sau Gafencu, sau Gyr?Sau pr. Arsenie Papacioc? Sau marii marturisitori contemporani?…..de un singur lucru…de Dumnezeu.
    Pentru cine a murit Vieru? Sau eroii dela Tighina? Pentru cine au murit Doina si Ion Aldea Teodorovici? Pentru cine s-au jertfit romanii din gulagurile rusesti din Siberia?Nu pentru noi? Cum ne vom privi copiii in ochi, daca, pentru frica si lasitatea noastra, le lasam o tara de fricosi si de neputinciosi sufleteste. Ce fel de mostenire le lasam , daca nu exemplul jertfirii de sine pe care si noi am mostenit-o de la inaintasii nostri. Numai asa vom putea implini porunca dragostei, jertfindu-ne pentru aproapele nostru. Numai asa ne vom mintui, prin mucenicie, pe vremurile acestea de pe urma ale omenirii.Caci singele varsat muceniceste va rodi, va fi jertfa curata in fata bunului Dumnezeu.Sa o facem crestineste, cind ni se va cere si nu ca fundamentalistii altor credinte si religii, in mod extremist si fanatic.
    Avem o istorie atat de bogata, atat de ziditoare pentru noi, prin bogatia de exemple de moralitate si de sfintenie a acelora care cu sange au scris-o.Avem eroii trecutului care nu au murit, ci s-au mutat de la noi in imparatia lui Dumnezeu si care de acolo ne privesc si iau aminte.La marea Judecata a lui Hristos vom sta cu ei fata catre fata si ne vom rusina multi dintre noi, prin faptele noastre. Ne vom rusina pentru lipsa noastra de patriotism, pentru lipsa de dragoste pentru Sfanta Biserica, pentru ignoranta noastra in care ne complacem ca neam in momentul de fata si nu vrem sa recladim ceea ce a fost odinioara, prin exemplul vietii noastre personale.Ce vor spune oare atunci Stefan cel Mare si Sfant si martirii brancoveni? Ce vor spune atunci cuviosii si dreptii acestui pamant, voievozii care s-au jertfit pentru credinta cea dreapta si pentru neam?Ce vor spune mucenicii si mucenitele?
    In orice caz, un lucru este sigur. Noi nu vom avea raspuns inaintea lui Dumnezeu si inaintea lor.Suntem urmasii unor oameni care au luptat ca noi sa fim astazi liberi, sa ne putem duce si ruga fara nici o opreliste in sfintele lui Dumnezeu biserici.Suntem urmasii unor oameni care au murit, varsandu-si sangele pentru acest pamant, inrosindu-l , suntem urmasii unor oameni pentru care biserica si tara le-a fost si casa si masa si tata si mama si sotie si frate.
    Asadar, dragii mei, sa nu dam inapoi nici o clipa. Sa luptam si sa marturisim adevarul. Sa facem totul cu ascultare de duhovnici si de mai marii nostri, cu rugaciune si cu intelepciune, tinind cont de faptul ca ascultarea are ca limite pacatul si erezia. Sa marturisim Evanghelia si adevarul cu putere si curaj, caci Duhul Sfint ne va insufla si Hristos va fi cu noi mereu. Sa fim continuatorii inaintasilor nostri, in lucrarea de mintuire a neamului romanesc. Caci acesta este telul final spre care tindem: mintuirea neamului. Nu ne-a promis Mintuitorul ca va fi cu noi pina la sfirsitul veacurilor? Sa devenim luptatori de nadejde in oastea cea cereasca, impreuna rugatori si marturisitori cu sfintii si puterile ingeresti. Sa fim capabili in orice clipa a ne da si viata pentru neam si pentru credinta cea dreapta, draga noastra ortodoxie si pentru Preadulcele nostru Mintuitor, Iisus Hristos. Ca jertfa a fost trasatura de capatii a acestui neam si prin jertfa ne-am croit drum prin istorie, pina astazi. Jerfa si jertfire de sine pentru aproapele si pentru Hristos, aceasta este calea spre patria cereasca.
    Caci daca un pahar cu apa, dat in numele Lui, va fi rasplatit inmiit, daramite un martiraj pentru credinta si neam? Totul depinde de noi, pe aceste vremuri tulburi, de apostazie si desfriu. Depinde cum vom trai, cum vom muri si ce exemple am dat copiilor nostri.
    Mintuirea unui neam , ca si a unui om are mai multe trepte.O prima treapta si cea mai importanta este trezirea acestui neam in sensul mutarii atentiei din planul celor materiale, vremelnice in planul celor spirituale vesnice. Goana dupa cele materiale si grija exacerbata a zilei de mine distrage omului atentia de la cele ceresti si de la Dumnezeu. Urmatoarele trepte sunt cele ale despatimirii si luptei duhovnicesti . Avem credinta ca impotrivindu-ne pacatului pina la singe, ceasul judecatii de ne va gasi in lupta, ne va aduce mintuirea.Lupta, lupta de trei ori lupta.Fiindca numai lupta este obligatorie, asa cum afirma parintele Nicolae Steinhardt, nu si biruinta, care nu este a noastra ci a lui Hristos prin noi,.
    Deci vedem dragilor ce avem de facut ca sa ne mintuim si sa mintuim neamul nostru romanesc. Adica sa ne jertfim pentru Hristos, dupa luam exemplul inaintasilor nostri. Avem o datorie fata de acest pamint, fata de credinta noastra ortodoxa si fata de inaintasi. Avem o datorie sfinta sa-l marturisim pe Hristos indiferent unde ne aflam, indiferent de vremuri. Sa nu uitam ca patria noastra este cea cereasca si ca inaintasii nostri au dobindit-o cu pretul singelui varsat. Hai romani, din moarte inviati! Cu dragoste pentru toti oamenii, Pr. Andrei – Buciumul

    0 0
  • 08/15/13--06:49: :)))


  • 0 0
  • 08/16/13--07:18: Cedarea Basarabiei
  • 1940 – Cedarea Basarabiei. Erau alternative?

    autor: FrontPress 16.08.2013

    basarabia 1940Pentru cei care vor sări în apărarea lui Carol al II-lea, comparând acest Consiliu de Coroană cu cel din august 1914, am vești foarte proaste. Și Carol I ar fi putut trece peste votul Consiliului de Coroană de atunci și să ia decizia de a intra în război de partea Puterilor Centrale în 1914 în ciuda deciziei pentru neutralitate și expectativa armată luată e acel Consiliu, dar bătrânul rege nu a putut face asta. De ce? Deoarece întreaga populaţie, întreaga opinie publică era împotrivă. Dacă și Consiliul de Coroană era împotrivă, regele nu avea nicio șansă. Dar în cazul lui Carol al II-lea, care era situaţia?
    Consiliul de Coroană votase pentru cedare, dar întreaga populație, întreaga armată era pentru rezistență. Toate mărturiile și amintirile militarilor români, tot ce se spune despre atitudinea civililor, totul conduce spre această concluzie, armata era gata să se bată pentru linia Nistrului, întreaga opinie publică era pentru luptă. Dar atunci, de ce Carol al II-lea nu a decis să treacă peste votul Consiliului de Coroană și să meargă pe linia opiniei publice și a armatei, caz în care ar fi devenit din start erou național? Ce l-a oprit? Doar lașitatea sa și fuga de răspundere care l-a caracterizat întreaga viață. Dar decizia sa de atunci a avut grave consecințe asupra întregii istorii a României.
    carol_ii_regele_romaniei.previewComponenta strategică
    În orice decizie trebuie luat în calcul și contextul strategic, din punct de vedere al aliaților și al intervenției lor. Să evaluăm situația la data de 26 iunie 1940.
    Aliaţii
    La cea vreme, în iunie 1940, marii aliați ai României erau în imposibilitatea de a ne ajuta, mă refer aici la cei ce ne garantaseră granițele, respectiv Franța și Marea Britanie. Franța capitulase în urmă cu patru zile, iar Marea Britanie era bătută și izgonită pe insula ei. Bătălia Angliei nu începuse încă, se părea că în curând Hitler va invada insulele britanice, totul era de partea lui. Dintre aliații României din estul Europei, doi nu mai existau, Cehoslovacia și Polonia. Statele din cadrul Înțelegerii Balcanice, respectiv Iugoslavia, Grecia și Turcia (în afară de România), contactate de România în 27 iunie pentru a vedea dacă își vor respecta înțelegerea în cazul unui conflict militar dintre România și U.R.S.S. au răspuns evaziv, cerându-ne să nu rupem echilibrul printr-un război, cu alte cuvinte s-au eschivat de la angajamentele lor anterioare. Cu o singură excepție, Turcia, cea care a reiterat și s-a angajat să respecte alianța. În ciuda tuturor conflictelor și divergențelor din trecut, inclusiv din primul război mondial, când am luptat împotriva diviziilor turce în Dobrogea și mai apoi, doar pentru acest gest de onoare ar trebui să le fim recunoscători turcilor, spre comparație cu iugoslavii și grecii, de care ne leagă și multe legături religioase.
    Numai turcii au transmis că își vor respecta tratatul semnat până la ultima literă
    Tratatul de alianță prevedea că în cazul în care unul dintre aliați intra în război cu un alt stat și un stat terț îl ataca, aliații trebuiau să intre în război contra statului terț. În cazul nostru, lucrurile erau deja clare la 27 iunie 1940, când am cerut ajutorul aliaților. Dacă noi intram în război contra Uniunii Sovietice și Ungaria sau Bulgaria ne atacau, aliații din Înțelegerea Balcanică, respectiv Iugoslavia, Grecia și Turcia, intrau în război contra acestora? Mă repet, ei nu trebuiau și nu aveau cum să intre în război contra U.R.S.S., ci doar contra Ungariei sau Bulgariei, care ne-ar fi putut ataca pe la spate, la fel cum a făcut Italia împotriva Franței când aceasta lupta pe front contra Germaniei în 1940. Ei bine, răspunsul Iugoslaviei și Greciei a fost ambiguu, mai degrabă negativ, ei ne-au transmis să nu tulburăm echilibrul balcanic și să ne batem cu rușii. Singurii care au răspuns pozitiv, clar și la obiect, au fost turcii, care au transmis că își vor respecta tratatul semnat până la ultima literă. Din partea lor, dacă ne-am război cu rușii și bulgarii ne-ar ataca pe la spate, ei ar intra în război contra bulgarilor, punându-i astfel într-o poziție dificilă. Dar, din păcate, iugoslavii și grecii s-au eschivat, astfel noi rămâneam descoperiți unui atac al Ungariei care ne-ar fi lovit din spate în cazul unui război contra U.R.S.S.. Mai mult, au concentrat trupe pe granița din Banat, în ideea de a ocupa întreg Banatul dacă statul român s-ar fi dezmembrat. Amintirea ocupației Banatului din 1918-1919 le era încă proaspătă. Ce să zici de asemenea aliați? Iar noi, în 1941, când au fost invadați de germani, am refuzat să intrăm în Banatul sârbesc, ba chiar am amenințat prin vocea lui Antonescu că în caz că Ungaria intră aici, ne băgăm după ei și îi vom scoate afară. Deci, dintre aliați ne puteam baza doar pe Turcia, și asta în cazul unui atac din partea Bulgariei.
    Soviet-TroopsInamicii
    Am vorbit de Uniunea Sovietică, ea ne viza încă din 1918, când Lenin ne-a cerut Basarabia și Bucovina, deși această bucată de teritoriu românesc nu a fost stăpânită de ruși niciodată. Putem astfel să facem o legătură între pretențiile lui Lenin din 1919 și ale lui Stalin din 1940, toate vizau același lucru, extinderea noului imperiu comunist clădit pe ruinele celui țarist, dar mult mai ambițios. Țarii doreau doar stăpânirea regională, pe când comuniștii cea mondială. În rest, metodele sunt asemănătoare, dar mult mai rafinate sub imperiul comunist clădit de Lenin și perfecționat de Stalin. Pentru a-și atinge scopurile, Stalin se aliază cu Hitler. Împreună își împart estul Europei, apoi Stalin îi dă mână liberă lui Hitler în vest. Germania s-a temut de războiul pe două fronturi, cum s-a întâmplat în primul război mondial, dar fiind asigurat de alianța cu Stalin prin pactul Molotov-Ribbentrop, Hitler a avut mână liberă pentru a lovi în vest, cu estul asigurat. Dar după victoria sa împotriva Franței, Hitler este anunțat că sovieticii își vor partea lor din înțelegere, ce a mai rămas din tratatul din 23 august 1939, pactul Ribbentrop-Molotov. Anume punctul 3 din protocolul secret: Basarabia.
    La 22 iunie 1940 Franța capitulează. Iar a doua zi, imediat după felicitările sovietice de rigoare, Molotov îl invită pe ministrul german de la Moscova la o discuție și îl informează că problema basarabeană nu mai suferă amânare. Dar sovieticii cer și Bucovina pe lângă Basarabia, fapt care îl irită pe Hitler, dar nu numai acest aspect, cât și momentul ales. Abia golite cupele victoriei, când Stalin venea cu pretenții noi. Opoziția lui Hitler s-a tradus prin diminuarea pretențiilor sovietice de la Bucovina întreagă la doar jumătate din ea, respectiv Bucovina de Nord. Iar prin creionul gros al lui Molotov, la aceasta s-a adăugat și Ținutul Herța.
    Stalin a jucat bine, ca întotdeauna; acest geniu al răului și-a jucat întotdeauna bine cărțile. Sunt mulți astăzi care spun că în cazul în care am fi rezistat pe Nistru și am fi fost bătuți, Hitler nu i-ar fi permis lui Stalin să ocupe teritorii de la stânga Prutului. Întrebarea de bază este cum l-ar fi oprit Hitler pe Stalin să nu o facă, din moment ce întreaga armată germană era în Franța și ar fi avut nevoie de câteva săptămâni să revină pentru a-l putea amenința pe Stalin și Armata Roșie. Deci, în ciuda pronosticului unora că Hitler nu ar fi permis ca rușii să treacă de Prut, adevărul este că germanii nu ar fi avut cum să-l amenințe. Nu ar fi avut cu ce, tocmai pe asta s-a bazat Stalin. I-ar fi pus pe germani în fața faptului împlinit și atât. Iar germanii ar fi avut nevoie de luni de zile de concentrări de forțe pentru a putea declanșa un atac, iar acesta putea fi efectuat doar în anumite condiții calendaristice și meteorologice, cum s-a verificat ulterior.
    Să nu uităm un lucru esențial şi anume, că la 26 iunie 1940, sovieticii și germanii erau aliați, erau pe aceeași mână. Chiar germanii ne-au sfătuit să cedăm ultimatumului sovietic, deci nu aveam cum să ne bazăm pe ei ca și ajutor. Prin acest aspect, nu aveam cum să știm că germanii s-ar fi opus ca rușii să treacă dincolo de Prut în caz că rezistam armat.
    Încă un lucru des adus în discuție referitor la acele timpuri. Mulți își justifică părerile și teoriile pe baza negocierilor dintre Hitler și Stalin ca și cea descrisă de mine mai sus, referitor la diminuarea pretenției sovieticilor de la întreaga Bucovină doar la partea de nord a acesteia. La fel, pe anexa secretă de la pactul Ribbentrop-Molotov. Ce vreau să subliniez este faptul că la acea vreme, anexa secretă de la pactul Ribbentrop-Molotov era cu adevărat secretă, necunoscută de nimeni în afara celor care au semnat-o. Această anexă secretă a fost descoperită de aliați în arhivele germane cucerite, iar sovieticii nu au recunoscut-o multă vreme. La fel cum nu au recunoscut și nu recunosc multe masacre comise împotriva altor popoare. Masacrul de la Katyn l-au recunoscut abia după căderea comunismului.
    aug-0032Stalin dorea să pună mâna pe arhivele germane
    Personal am o nelămurire, ținând cont de alianța sovieto-germană din anii 1939-1941. Oare obsesia lui Stalin pentru ocuparea Berlinului nu avea și o motivație mai ascunsă, în afara celei logice și normale de ocupare a capitalei inamicului? Că l-ar fi vrut capturat pe Hitler, dușmanul suprem, cu care stătuse alături timp de doi ani de zile, poate fi valabil, dar Stalin nu avea de unde să știe că Hitler va rămâne în Berlin și nu se va refugia pe undeva prin Alpii austrieci, așa cum existau unele planuri. Chiar și Stalin, când trupele germane se apropiau de Moscova în 1941 avea planuri de a se refugia la est de Urali, guvernul și o parte din structurile de putere au și început să se evacueze. Deci, Stalin nu putea fi sigur că îl va prinde pe Hitler în Berlin, totul era relativ. Berlinul era bine apărat și pierderile sovietice au fost pe măsură.
    Nu cumva Stalin dorea să pună mâna pe arhivele germane și să le distrugă înainte de a ajunge pe mâna aliaților occidentali, pentru a nu se afla adevărul asupra dimensiunilor colaborării între Hitler și Stalin în perioada de aur a înțelegerii dintr cei doi? Totuși, protocolul secret din pactul Ribbentrop-Molotov a fost găsit și publicat, în acesta era trecut la punctul 3 interesul sovietic pentru Basarabia. Dar asta abia în 1945. În 26 iunie 1940, la primirea ultimatumului, nu se știa nimic despre acest protocol secret, nu se știa nimic nici despre pretențiile lui Stalin asupra întregii Bucovine și nici despre faptul că nemulțumirea lui Hitler a diminuat pretențiile sovietice. Se știa doar că Sovietele ne cer Basarabia și nordul Bucovinei și trebuie să le răspundem în răstimp de 24 de ore, apoi aveam patru zile să le evacuăm. Și nu ne puteam baza pe nimeni, doar pe turci, împotriva tuturor puterilor momentului.
    Componenta militară
    Desigur că cea mai importantă bază pe care se putea susține o decizie de rezistență împotriva potențialei agresiuni rusești o constituie armata română, gradul ei de pregătire și de dotare comparativ cu cea agresoare. Era pregătită armata română să facă față celei sovietice în 1940? La trei luni după ce sovieticii încheiaseră un război greu contra finlandezilor? Să nu uităm că aveau și experiența luptei contra japonezilor în Mongolia, unde Jukov declanșase pentru prima oară atacul combinat aviație-tancuri la Halhin Gol, dezvoltat ulterior de germani sub numele de blietzkrieg. Un lucru este foarte clar, sovieticii ne erau superiori din toate punctele de vedere în 1940, numeric, tehnic, ca dotare și ca experiență de război.
    Planul sovietic de anexare a Basarabiei și nordului Bucovinei
    Despre superioritatea inamicului vorbise și Șeful Statului Major, generalul Florea Țenescu, în Consiliul de Coroană, el susținând că sovieticii aveau o sută de divizii, iar ungurii și bulgarii câte 20, contra celor 40 ale noastre, dintre care 20 concentrate pe frontiera de est și nord-est. Poate că numărul de o sută pe granița noastră este exagerat, dar nu trebuie să pierdem din vedere faptul că Armatele a 9-a și a 18-a, erau cele mai puternice din Armata Roșie, cele cu care ne-am confruntat după 22 iunie 1941. Lor li se adăuga Armata a 12-a ca sprijin. Era normal ca cele mai puternice armate sovietice să fie orientate împotriva României, rolul lor era ca la nevoie să se năpustească prin Poarta Focșanilor și să ocupe terenurile petroliere de la Ploiești, securizând cel mai mare rezervor de petrol european, astfel ca nimeni, nici germania, să nu poată avea acces la el. Fără petrol, mașina de război germană nu putea funcționa. Până acum aceasta a funcționat cu petrol sovietic, dar în caz de răcire a relațiilor sovieto-germane, cum se va întâmpla ulterior, petrolul românesc devenea o resursă esențială. De aceea erau aceste armate poziționate atât de aproape, pentru petrol și pentru a lua în stăpânire gurile Dunării.
    După cum se poate vedea în imaginea anexată, în apropierea granițelor noastre se aflau patru armate sovietice a 12-a, a 5-a si a 9-a, iar în spatele lor, ca și acoperire, a 6-a și a 18-a. Este adevărat, nu doar superioritatea numerică și tehnică este determinantă într-un război, cum s-a văzut de multe ori în conflictele militare, inclusiv în istoria noastră. Mai apar și alte condiții, dar nici acestea nu ne erau prea favorabile. Mulți vor oferi exemplul finlandezilor, care au rezisatat cu succes timp de trei luni, provocând pierderi grele invadatorilor. Dar aceștia pierd din vedere o condiție esențială, condițiile și terenul. Condițiile și terenul favorizau în Războiul de iarnă apărarea în cel mai înalt grad. Iarna grea din ținuturile nordice greu accesibile, temperaturi de minus 40 de grade, viscole, zăpada abundentă în care se blocau tancurile, terenul greu, cu lacuri și păduri și puțin drumuri, toate la un loc au făcut victime grele, favorizându-i pe finlandezii care se deplasau pe schiuri, echipați în alb, provocând dezastru în spatele liniilor sovietice, care îi numea Moartea albă. Spre deosebire, în iunie-iulie 1944, terenul cucerit în trei luni în războiul de iarnă a fost ocupat de sovietici în câteva săptămâni. Orașul Tamperre, pentru care s-au dat lupte atât de grele în 1940, a fost cucerit în câteva ore în condiții de vară. Doar victoria de la Tali Ihantalla i-a oprit pe ruși. Dar, în iunie 1940, sorții erau tot de partea sovietică.
    Situaţia strategică a frontierei era mai gravă decât cu un an înainte
    Cât timp a existat Polonia ca stat aliat, aveam o continuitate a frontierei de la sud la nord, trebuia să ne apărăm doar spre est. Chiar configurația terenului, cu văile râurilor orientate de la nord la sud, și dealurile tot la fel, favoriza o apărare pe aliniamente succesive, pe crestele dealurilor. Dar odată cu împărțirea Poloniei, U.R.S.S. câștigă un intrând periculos în nordul Bucovinei, în Galiția. De aici, printr-un atac de la nord la sud prin Bucovina, pătrunzând pe văi și urmându-le, întreaga apărare română putea fi întoarsă cu ușurință. Era suficient ca o forță să le fixeze pe front, iar o alta să le întoarcă apărarea pe flanc, de la nord la sud. Aceeași problemă spinoasă apăruse și la granița cu un alt dușman, cu Ungaria. Până în 1939, la destrămarea Cehoslovaciei, aveam granița cu ei doar la nord-vest. Când Cehoslovacia a fost împărțită, României i s-a propus să preia partea din Maramureșul istoric lăsată cehoslovacilor în 1920 (o mare prostie, deoarece era ocupat de armata română!). România a refuzat să preia acestă porțiune din vechiul Maramureș prin desființarea Cehoslovaciei, motivând că reîntregirea ținuturilor românești nu se face pe nenorocirea aliaților. Ungaria nu a avut astfel de probleme și l-a preluat. Fie numai din rațiuni strategice ar fi trebuit ocupat, astfel aveam în fața ungurilor și a pretențiilor lor un front continuu, sprijinit pe Carpați la nord. Nu am făcut-o, astfel că ne-am trezit cu un intrând periculos la nord, de-a lungul Tisei, care amenința apărarea noastră cu întoarcerea, astfel că trupele noastre de vânători de munte au trebuit masate la Sighet și în Maramureș în vara lui 1940, până la dictatul de la Viena, la a doua cedare.
    O altă chestiune esențială a apărării o reprezintă pregătirea terenului. Dacă terenul este favorabil apărării, trebuie pregătit să fie și mai favorabil prin fortificații. Șanțuri antitanc, cazemate, lucrări de întărire pot face ca o trupă redusă numeric să poată fi capabilă să reziste timp îndelungat unei forțe superioare. Insulele japoneze din Pacific sau plaja Omaha din Normandia au arătat acest lucru în cazul debarcărilor de pe mare, dar sunt și alte exemple referitoare la cât de greu poate fi trecut un râu cu malul fortificat de inamic. Cum stăteam noi la acest capitol? Foarte bine, excelent, ca și planuri pe hârtie. Dar ca realizare? Ne spune col (r) Florea Pavlov, în acea perioadă șef al secției operații din Comandamentul trupelor de geniu: „Prin directiva generală 748 din 13 martie 1934 și completată cu noi precizări în anii 1936 și 1937, a stabilit un sistem unitar de realizare a fortificațiilor la granițele de est, nord și sud, iar prin Memorialul nr 455 din 10 iulie 1936 a stabilit măsurile de întărire defensivă a frontierei de vest. (…) Sistemul unitar de fortificare a țării prevedea executarea unor fortificații permanente sub forma cazematelor de beton cu 2-4 creneluri pentru mitraliere, cazemate pentru tunuri anticar, observatoare și puncte de comandă din beton, completate cu instalații de transmisiuni, lucrări pasagere pentru apărarea apropiată, baraje de mine și baraje de sârmă ghimpată ș.a. […] Lucrările de fortificații de pe Nistrul inferior și din Bucovina de Nord au fost începute la 4 ianuarie 1940 (!), fiind destinate acestui scop. Sectoarele militare 8,9,10 și 11 lucru, cu reședințele la Tighina, Chișinău, Cornești și Rădăuți, au acționat în zonă până la 18 iunie 1940.”
    I31A5Durerea mare a Oștirii Române
    Când imperiul sovietic a executat invazia ocupând teritoriile românești de vest de Nistru, urmare a altui diktat, pactul Molotov-Ribbentrop din 1939, în Basarabia, trupele de geniu executaseră, din cele 1033 cazemate planificate, numai 127, adică 12,3% din necesar, iar în Bucovina, din 498 cazemate prevăzute, se realizaseră doar 24 de cazemate, adică 5% din necesar. Materialele de construcții aprovizionate, valorând 227,118 milioane lei nu s-au mai putut evacua din depozitele create rămânând în posesia cotropitorilor. Aceasta a fost soarta eforturilor umane, financiare și materiale făcute de statul român pentru apărarea țăriii. Sumele enorme cheltuite pentru executarea acestor lucrări de fortificații s-au adăugat la imensele pierderi suferite de România prin rapturile teritoriale.
    Durerea mare a oștirii române a fost că toate aceste pierderi au fost suferite fără nici un fel de luptă, iar din sutele de cazemate construite nu s-a tras nici un glonț sau proiectil. Câtă iresponsabilitate politică a factorilor de decizie, când ne băteam cu rușii pe Nistru până în 1924, de atunci veneau propuneri pentru un sistem de fortificații pe zona de est! Iar lucrările au început abia în 4 ianuarie 1940! La fel ca și în ziua de azi, când sunt amânate la nesfârșit dotările armatei, iar când acestea sunt făcute se fac cu întârziere, second-hand și incomplete! Istoria se repetă, dacă nu vrei să înveți din ea. Și atunci, cine sunt vinovaţii? Aceiași, și atunci și acum.
    26 iunie – Ziua Drapelului este ziua în care U.R.S.S emitea ultimatumul pentru cedarea Basarabiei și a nordului Bucovinei
    Culmea politicianismului: Ziua Drapelului, 26 iunie, este ziua în care U.R.S.S ne înmâna ultimatumul pentru cedarea Basarabiei și a nordului Bucovinei. Tot pe 26 iunie 2013, s-a declarat zi de doliu național, dar surpriză, nu pentru Basarabia, sau Bucovina, ci pentru că au murit nişte turiști într-un accident rutier. Da, e tragic, atât pentru victime, cât și pentru rudele lor, dar putem compara asta cu miile de morți anual pe șoselele din România? Atunci și ei ar merita o zi de doliu național, nu? Dar ce ne facem cu sutele de mii de victime ale comunismului în Basarabia și apoi în România, ca urmare a acestui ultimatum din acestă dată fatidică? Nu pentru ei ar trebui să se proclame doliu național? De Cristian Negrea


older | 1 | .... | 53 | 54 | (Page 55) | 56 | 57 | .... | 171 | newer