Quantcast
Channel: 100 Ro
Viewing all 3410 articles
Browse latest View live

" Educatie » Sănătatea elevilor romaşcani, în mâinile a 20 de asistenţi"

$
0
0
Citeam in presa locala online urmatorul articol:
"Sănătatea elevilor romaşcani, în mâinile a 20 de asistenţi

asistenti3008
În anul şcolar care începe, 20 de asistenţi medicali vor avea grijă de miile de preşcolari şi elevi care învaţă la unităţile de învăţământ din municipiul Roman.
Primăria municipiului a anunţat scoaterea la concurs a două posturi de asistenţi medicali pentru cabinetele medicale şcolare, după ce două asistente au împlinit vârsta pensionării şi se vor retrage din activitate. Acesta este primul concurs care se realizează după noua regulă din administraţia publică “unul plecat – unul venit”, astfel că numărul de asistenţi medicali va rămâne neschimbat. “Pe data de 8 iulie a fost scos la concurs un post de asistent medical pentru cabinet medical şcolar. Din cauza modificărilor legislative, în sensul apariţiei Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013, procedura iniţială a fost anulată, iar acum s-au scos la concurs cele două posturi care rămân vacante”, a afirmat Constantin Cudalb, purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Roman.
Un asistent medical şcolar trebuie să acorde primul ajutor în cazul în care un copil se accidentează sau prezintă alte probleme medicale ce apar în timpul orelor de curs. Primăria Roman caută asistenţi medicali care au cel puţin şase luni exprienţă în domeniu şi certificat care să ateste dreptul de exercitare a profesiei. Dosarele candidaţilor se depun la sediul Primăriei Roman până pe data de 10 septembrie, inclusiv.''

Perfect adevarat. Pana la un punct. Mai exact este doar o parte de adevar. Pentru ca, pe langa asistenti, cel putin teoretic ar mai trebui sa lucreze si medici. Mai precis, ar trebui sa fie medici care sa ii coordoneze si care sa-si asume responsabilitati de decizie dincolo de competentele pe care le are un asistent.
Teoretic, la dimensiunile (inca!) actuale ale scolilor romascane, din punctul de vedere al numarului de elevi, ar trebui sa existe pe tot teritoriul Romanului 5 posturi de medic scolar. Implicit 5 medici. In decursul timpului au existat chiar pana la 5-6 medici pe tot orasul. Nu mereu aceiasi in totalitate, caci profesia de medic scolar a fost ca un soi de trambulina, de rampa de lansare spre obtinerea unei specializari. Asa ca medicii plecau... si veneau altii... Erau cand 5, cand 4, cand iarasi 5... pana cand nu a mai venit nimeni sa inlocuiasca medicul scolar plecat. Asa ca o vreme au ramas doar 4, care faceau treaba a 5 medici.
Treptat au inceput dificultatile, mai ales de ordin financiar. Si medicii au continuat sa plece. Au ramas din 4, treptat-treptat doar 3, apoi 2... pana cand, de cativa ani a ramas doar unul singur. Acel singur medic care, de vreo 12 ani si mai bine de cand lucreaza in reteaua scolara, a trebuit macar sa incerce sa se adapteze deficitului de personal mediu, preluand macar si o parte din munca de asistenta medicala. Apoi a trebuit sa reziste socului de a face munca peste norma fara a fi remunerat. A trecut peste asta, renuntand la o parte din munca neplatita... pe cat se putea, oficial vorbind. Apoi a trebuit sa reziste socului de a face lucrarile (conform fisei postului si chiar mai mult, cand trebuia sa fie facuta treaba) corespunzator unei norme intregi, primind insa doar 75% din salariu. Va mai amintiti doar taierile cu 25% a salariului personalului bugetar care, desi urmau sa fie doar cel mult 6 luni (daca memoria nu ma inseala), au durat ceva mai mult, binisor peste 1 an - 1 an si jumatate. Asta dupa ce fusese obligat, ca si asistentii, practic cot la cot cu ei, sa-si ia (impus din afara! deci oarecum ilegal) zile de concediu fara plata. Bineinteles ca tot ceea ce ar fi trebuit facut in acele zile, sau macar o mare parte, urma sa se faca ingramadit in celelalte zile de lucru. Treptat salariile au revenit la valoarea dinainte. Numai ca banii nu au mai avut chiar aceeasi valoare, viata fiind nitelus mai scumpa decat inainte. Iar banii retinuti (acea cota de 25% de taieri din salariu) au fost bun luati, pierduti pentru totdeauna. Caci nu te poti judeca cu statul, nu-i asa?
Asa ca pe tot Romanul a mai ramas doar un medic scolar. Ignorat (in cel mai bun caz), socotit pe nedrept functionar public, desi conform legilot totusi in vigoare dar necunoscute, ignorate si nerespectate, nu poate fi asimilat categoriei functionarilor publici si nu poate fi tratat ca un functionar public. Ba chiar umilit (chiar umilit in public) atunci cand, din motive omenesti, obiective, nu reuseste intotdeauna sa faca fata indatoririlor in ritmul impus de sefi.
Oare putem spera ca lucrurile sa se indrepte? Vom trai si vom vedea... Daca vom trai... daca vom reusi sa supravietuim.

Rock

Bunul simt

$
0
0

BUNUL SIMT IN FORMULA MATEMATICA............ FORMULA LUI KHAWAREZMY 
Savantul musulman a fost intrebat ce valoare reprezinta omul in matematica si el a raspuns: 

Daca omul are bun simt si caracter = 1 
Daca mai este si frumos =10 
Daca mai are si bani =100 
Daca se mai trage dintr-un neam nobil =1000 

DACA DISPARE SIMBOLUL BUNULUI SIMT SI AL CARACTERULUI, ADICA 1, RAMAN ZEROURILE!!!! 

1 septembrie 1939

$
0
0
Când a început al Doilea Război Mondial?
Manualele de istorie și istoricii noștri răspund simplu: al Doilea Război Mondial a început pe 1 septembrie 1939, când Hitler a invadat Polonia. Simplu și clar. Știm când a început, știm cine este vinovat. Treaba e clară, nu mai avem nevoie de lămuriri suplimentare. Și dacă e altfel?
svastica alaturi de secera si ciocan cu inscriptia “Triasca Armata Rosie, eliberatoarea clasei muncitoare din Belarus si Ucraina de vest”.
What was doing the Soviet Union in September 1939?
Ce făcea Uniunea Sovietică în septembrie 1939?
Păi ce să facă, invada Polonia pe 17 septembrie și apoi trupele sovietice defilau cot la cot cu trupele naziste la Brest-Litovsk. Și totuși Uniunea Sovietică nu are nici o responsabilitate cu privire la declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial! Voi recurge la raționamentul lui Viktor Suvorov din volumul “Spărgătorul de gheață” pentru a vedea care a fost rolul Uniunii Sovietice în acei ani.
parada comună sovieto-nazistă din Brest-Litovsk
Care este data intrării Uniunii Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial? Toată lumea este de acord asupra datei: 22 iunie 1941, când Uniunea Sovietică a fost invadată de Germania nazistă și aliații ei (printre care se număra și România). Avem de-a face cu o incoerență: al Doilea Război Mondial începe pe 1 septembrie 1939 prin invadarea Poloniei de către Germania nazistă, Uniunea Sovietică se alătură invadării Poloniei pe 17 septembrie 1939 și totuși… Uniunea Sovietică participă la război abia din 22 iunie 1941! Soldații germani și polonezi morți în septembrie 1939 au participat la al Doilea Război Mondial, dar soldații sovietici morți în Polonia în septembrie 1939 nu au participat la al Doilea Război Mondial…
Generalul nazist Heinz Guderian si brigadierul sovietic Semion Moiseevici Krivoshein
How neutral was the Soviet Union?
Cât de neutră a fost Uniunea Sovietică?
În istoriografia rusă (și nu numai!) în perioada dintre 1 septembrie 1939 și 22 iunie 1941 Uniunea Sovietică este considerată… neutră! Aproape doi ani de neutralitate în care al Doilea Război Mondial bântuia prin toată lumea, iar Uniunea Sovietică era NEUTRĂ! A fost atât de neutră în acești doi ani Uniunea Sovietică încât a reușit să cucerească 23 de milioane de oameni, invadând câteva țări cu adevărat neutre. Dar să vedem în ce a constat neutralitatea Uniunii Sovietice de la 1 septembrie 1939 până la 22 iunie 1941.
Sovieticii se saluta cu nazistii-4
Pe 30 noiembrie 1939 neutra Uniune Sovietică (neparticipantă în acel moment la cel de-al Doilea Război Mondial!) a declanșat invadarea Finlandei. A urmat un război crâncen care a durat până pe 13 martie 1940, război încheiat cu un tratat de pace valabil și în ziua de azi. În timpul luptelor din Finlanda, neutra Uniune Sovietică a înregistrat 126.000 de soldați morți și dispăruți plus 188.000 de răniți.
Sovieticii se saluta cu nazistii-2
Tot ca un act de neutralitate, în toamna anului 1939 Uniunea Sovietică a transmis țărilor baltice ultimatumuri prin care a impus instalarea de baze militare sovietice. Continuând această originală politică de neutralitate, Uniunea Sovietică a anexat țările baltice în iunie 1940. Tot în iunie 1940, Uniunea Sovietică a transmis României un ultimatum prin care a cerut Basarabia și Bucovina . România a cedat, dar dacă nu ar fi făcut-o cu siguranță am fi avut de-a face cu un alt exemplu de neutralitate manifestat sub forma unui război.
Sovieticii se saluta cu nazistii-5
Uniunea Sovietică își motivează “neutralitatea” spunând că nu au existat declarații de război în conflictele enumerate mai sus. După această logică și Germania nazistă a fost la fel de neutră. Când a invadat Danemarca și Norvegia pe 9 aprilie 1940 Hitler nu a declarat război acestor țări, ci a spus că a venit să le apere neutralitatea.
Sovieticii se saluta cu nazistii-6
Practic, acțiunile Uniunii Sovietice sunt identice cu ale Germaniei naziste în perioada 1 septembrie 1939 – 22 iunie 1941. Și totuși Uniunea Sovietică a fost neutră, iar Germania nazistă a declanșat cel de-al Doilea Război Mondial.
Sovieticii se saluta cu nazistii-3
Pe 22 septembrie 1939 la Brest-Litovsk trupele Germaniei naziste mărșăluiau alături de cele ale Uniunii Sovietice în cea mai ciudată paradă din întreaga istorie. Soldații a două ideologii autodeclarate ca inamice își dădeau mâna și făceau schimb de țigări după ce sfâșiaseră Polonia. Părintele trupelor de tancuri naziste, generalul Heinz Guderian se saluta și primea această ciudată paradă alături de unul dintre cei mai valoroși comandanți de blindate ai sovieticilor, generalul Semion Moiseevici Krivoșein. Sovieticii salutau steagul cu svastică, iar arcul de triumf al paradei reunea secera și ciocanul cu svastica. Hitler și Stalin își dădeau mâna zîmbind peste cadavrul Poloniei. O paradă aproape necunoscută în istorie, ale cărei imagini au ieșit cu greu din arhive – și este vorba de imagini provenind exclusiv din arhivele germane. Probabil că sovieticii nu au făcut fotografii la Brest-Litovsk pe 22 septembrie 1939 – sau dacă au făcut, atunci fotograful a murit prin cine știe ce lagăr iar imaginile au fost distruse.
parada comuna sovieto-nazista
Toată această poveste a venit ca o concluzie logică a pactului încheiat între Hitler și Stalin prin miniștrii lor de externe, Joachim von Ribbentrop și Viaceslav Molotov, semnat la Moscova pe 23 august 1939. Cei doi dictatori și-au împărțit atunci Europa, Polonia a fost sfâșiată în două, iar Basarabia românească a fost dată cadou sovieticilor. După ce Germania a atacat Polonia pe 1 septembrie 1939, generalul Heinz Guderian a ajuns pe 17 septembrie la Brest Litovsk, dincolo de linia de demarcație de pe râul Bug. Guderian a așteptat aici sosirea sovieticilor, care au ajuns la Brest pe 22 septembrie sub comanda generalului Semion Moiseevici Krivoșein. Cei doi generali au căzut de acord pentru desfășurarea unei parade comune în orașul Brest, care a început la orele 16:00.
Sovieticii saluta steagul cu svastica
Krivoșein a exprimat în timpul discuțiilor speranța că Germania nazistă și Uniunea Sovietică vor reuși să înfrângă inamicul comun – respectiv imperialista Mare Britanie. Un eveniment istoric ocultat care exprimă un adevăr geopolitic: când Rusia și Germania își dau mâna, țările din Europa de est dispar, iar Marea Britanie este izolată și pusă în pericol. Generalul polonez Plisowski, comandantul trupelor care au apărat Brestul, a fost luat prizonier de sovietici și mai apoi executat în masacrul de la Katyn.
Sovieticii se saluta cu nazistii
Ei bine cam asta a fost si este “Rusia eliberatoare”, de cand exista pe fata pamantului si pana cand va disparea….
parada comuna sovieto-nazista-1
parada comuna sovieto-nazista-2
parada comuna sovieto-nazista-3
parada comuna sovieto-nazista-4
Polen, deutsch-sowjetische Siegesparade, Panzer
parada comuna sovieto-nazista-6
Sovieticii se saluta cu nazistii-1
sorinplaton
PLATON
“unul dintre egali”

Turcia

$
0
0

Viitorul TURCESC al Europei

autor: FrontPress 31.08.2013

copii otomaniÎmbătrânirea populaţiei europene devine pe zi ce trece o realitate care ar putea schimba irevocabil componenţa etnică a “bătrânului continent”. Conform datelor oficiale, Italia este ţara europeană cu cel mai ridicat procent al populaţiei bătrâne. Cel mai scăzut procent se înregistrează în Turcia, un stat asiatic cu o populaţie majoritar musulmană, considerat de unii analişti şi politicieni ca parte a “culturii europene”.
Biroul European de Statistică, Eurostat, a publicat un studiu potrivit căruia, Italia este ţara europeană cu cel mai ridicat procent al populaţiei de 80 de ani. Peste 6,1% din populaţia Italiei este bătrână, în condiţiile în caremedia de vârstă în această ţară este de 43,8 ani. Potrivit statisticilor, Italia este urmată de Franţa, ţară în care media de vârstă este de 40,2 ani iar procentul populaţiei bătrâne este de 5,5%. După Franţa vin Germania, Portugalia, Suedia şi Grecia.
Ţara “europeană” cu cea mai tânără populaţie este Turcia, unde media de vârstă este de 29,7 ani. În Turcia, 1,4% din populaţie este în vârstă de 80 de ani sau peste. Astfel Turcia ocupă locul 37, ultima poziţie din clasament, ceea ce se traduce însă printr-o medie foarte scăzută de vârstă şi un procent foarte mare al populaţiei tinere.
Cu toate că situaţia demografică a Turciei este una net superioară statelor europene, prim-ministrul conservator, Recep Erdogan, a facut recent un apel la femeile din ţara sa aibă cel puţin câte trei copii.
În clasamentul Eurostat, România ocupă locul 30, cu o medie de vârstă a populaţiei de 39 de ani şi cu un procent al persoanelor vârstnice de 3,3%, informează Rador. Bulgaria se află pe poziţia 20 în clasamentul ţărilor europene pe criteriul vârstei, cu o medie de vârstă a populaţiei de 42,7 ani şi cu un procent al persoanelor vârstnice de 4,1%. Sursa: FrontPress.ro

Rosia Montana

$
0
0

Revolutia incepe la Rosia Montana!

autor: Second 31.08.2013

salvati-rosia-montana„Revolutia incepe la Rosia Montana!” nu cred că este o simplă lozincă, ci o realitate. Hotărârea Guvernului Victor Ponta de a face jocurile RMGC şi a începe exploatarea aurului cu cianuri la Roşia Montana a nemulţumit societatea civilă. Decizia lui Ponta arată că USL a minţit în vremea protestelor din ianuarie 2012, că nu este  de acord cu proiectul RMGC. De fapt, USL s-a folosit de nemulţuumirea populară din ianuarie 2012 pentru a ajunge la putere minţind poporul român cu neruşinare.
Ţin minte bine că vârful de lance al „revoluţiei din ianuarie” 2012 din Piaţa Universităţii (Bucureşti) şi Piaţa Unirii (Cluj) au fost ecologiştii de la „Salvaţi Roşia Montana”, anarhiştii cu steaguri negre şi naţionaliştii verzi de la TPT şi ND. Pe lângă ei au apărut ca lipitorile, activiştii de la USl să profite politic de nemulţumiri şi televiziunile de ştiri generaliste burduşite de contracte de publicitate cu RMGC. „Revoluţia” din ianuarie 2012 a trecut, guvernul Emil Boc a căzut şi a venit până la urmă Guvernul Victor Ponta care face total pe invers faţă de ce au spus şi promis liderii USL în pieţele publice din ţară, adică sprijină proiectul minier RMGC. Pentru prima oară, clasa politică din România susţine la unison proiectul RMGC, fapt ce ne face să credem că toţi politicienii români au ajuns pe statele de plată ale unei companii străine, la fel ca într-o ţară bananieră din Africa. Mai ieri, Turcan şi Firea se „pupau pe bot” în poze îmbrăcate în costum de minier la Roşia Montana susţinând proiectul de distrugere a mediului din Munţii Apuseni prin otrăvirea apei cu cianuri. Ele sunt emblema prostituării politice a parlamentariilor români “vânduţi”  intereselor străine.
Anunţul făcut de Guvernul Victor Ponta că se va demara în 2016 proiectul RMCG a inflamat spiritele. De data aceasta mulţimea românilor, care este împotriva distrugerii mediului şi pentru păstrarea patrimoniului naţional la Roşia Montana nu mai va cădea în capcana politicianistă a partidelor politice româneşti corupte, care s-au folosit de protestele din ianuarie 2012 ca să se caţere la putere, pentru a fura în continuare. Este pentru prima oară după 1990 când ecologiştii, intelectualii şi naţionaliştii români sunt pe aceeaşi parte a baricadei. Pe ei îi uneşte, dincolo de diferenţe ideologice, lupta pentru menţinerea unui mediu curat, protejarea patrimoniului cultural-istoric şi interesul ca ţara şi bogăţiile ei să nu fie vândute companiilor străne.
Câţiva parlamentari români speriaţi au dat înapoi în faţa anunţurilor pentru protestele care vor demara cu 1 septembrie 2013 în marile pieţe ale oraşelor ţării. Parlamentarii spun că va fi mărită redevenţa statului în proiect de la 6 la 8%.  Parcă pentru acest lucru ies românii în stradă!? Nu au înţeles nimic. Românii doresc un mediu curat în Munţii Apuseni, păstrarea patrimoniului istoric, şi exploatarea de către statul român ca majoritar acţionar într-un proiect minier. De data aceasta protestatarii nu se vor mai lăsa păcăliţi de politicieni şi televiziunile generaliste îmbuibate de banii RMCG. Sunt sigur că românilor le-a ajuns după 23 de ani de minciună, hoţie şi demagogie cuţitul la os. Mai mult Florin Dobrescu, liderul TPT, cheamă la rezistenţă naţională în Roşia Montană: “Atunci când un guvern aprobă un proiect de lege care practic suspendă statul de drept şi Legalitatea, anulând pentru un areal geografic toate actele normative care nu convin unei companii străine, vorbim practic de dispariţia ordinii de stat. Din acel moment, se părăseşte raportul de drept şi cetăţenii sunt aruncaţi în raportul de forţă. Pentru tot ceea ce poate urma, în mod imprevizibil, se face răspunzător guvernul care a generat această situaţie. Cel mai probabil că, dacă legea va fi votată în Parlament şi va fi promulgată, vom merge la Roşia Montană şi ne vom baricada în gospodăriile localnicilor care rezistă. Din acel moment, statul va da liber companiei străine să evacueze pe localnici prin forţă, cu ajutorul unor firme private de forţe speciale. Acesta este războiul civil. Cetăţenii sunt abandonaţi de stat unor mercenari fără scrupule, care-i vor violenta, pentru a le fura practic proprietăţile, deşi legea e neconstituţională. Şi noi vom merge, zeci, sute de oameni, să apărăm aceşti cetăţeni. Vom rezista paşnic, fără violenţă, chiar dacă vom fi violentaţi. Dar ştim că sângele care va curge va fi un discurs mult mai valoros decât toate declaraţiile politice, către neamul românesc.”
Pe Facebook chemările la proteste ale  activiştilor ecologişti clujeni, în frunte cu Szakacs Istvan, sunt virale. Se anunţă zeci de mii de participanţi în 1 septembrie la mitingurile pentru Roşia Montana în pieţele marilor oraşe din România. Cred tot mai mult că “Revoluţia începe la Roşia Montana!” De Ionut Tene – Napoca News

Theresiapolis

$
0
0

Marirea si decaderea orasului bulgarilor banateni, Theresiapolis

autor: FrontPress 31.08.2013

0Comuna Vinga, aflată la 30 de kilometri de Timişoara şi 20 de Arad, a primit statut de oraş la 1 august 1744. A primit numele Theresiapolis, fiind privilegiat de împărăteasa Maria Tereza.
Prima atestare a localităţii Vinga datează din 1231. În secolul al XIII-lea, se află în proprietatea grofului Miklos, însă a urmat distrugerea ei la invazia otomană.
A fost repopulată de abia la 1741 cu 125 de familii de bulgari din Kripoveţ (aflat în vestul Bulgariei), care au traversat Dunărea şi s-au stabilit în diferite părţi din Câmpia Banatului.
În 1744, Vinga a primit statutul de oraş, având un magistrat şi diverse privilegii din partea împărătesei Maria Tereza, cea care a şi impus ca denumirea localităţii să fie Theresiapolis.
Kaiserin_Maria_Theresia_(HRR)Maria Terezia a oferit o serie de privilegii pentru bulgarii care au adoptat scrierea latină şi au îmbrăţişat catolicismul. Vinga a devenit centrul cultural al bulgarilor din Banat.
La început, bulgarii se ocupau cu exploatarea minelor de zinc, erau aurari, argintari şi fierari pricepuţi. Mai târziu au devenit agricultori. Aceştia au avut peste 12.500 de hectare de pământ arabil. Una din ]ndeletnicirile bulgarilor a fost creşterea bovinelor.
Oraşul a funcţionat cu o anumită autonomie din partea Vienei, iar până la mijlocul anilor 1800 în fruntea lui a stat un “căpitan”, care era şi magistratul şef. La acea vreme, Vinga avea gară, poştă, mai multe banci.
646x404A început declinul după primul Război Mondial
După primul Război Mondial, multe familii de bulgari din Vinga s-au mutat în Arad şi Timişoara. Sfârşitul celui de-al doilea război mondial a adus un adevărat exod al bulgarilor ca urmare a exproprierilor forţate de regimul comunist, cât şi a politicii de românizare.
Oamenii de ştiinţă din Bulgaria au început să fie interesaţi de bulgarii bănăţeni destul de târziu, de abia după unirea Banatului cu Regatul României. Istoricul Petar Stoianov Mutafciev, un cunoscut bizantolog, a vizitat aşezările bulgăreşti din Timiş între anii 1930 şi 1940.
wPrima lucrare scrisă de Mutafciev a apărut în 1938 şi nu a fost deloc pe placul autorităţilor române de atunci. Astfel că, la următoarea revenire în România, istoricul a fost reţinut şi a stat în arest timp de 40 de zile.
Mutafciev a trans un semnal de alarmă asupra politicii de asimilare începute de autorităţile române împotriva minorităţii bulgare din Vinga. Istoricul spunea că dintre toate minorităţile etnice care trăiesc în Banat, bulgarii sunt cei mai lipsiţi de drepturi.
Cu toate acestea, conştiinţa naţională a populaţiei bulgare din Timiş nu a putut fi distrusă, iar centrul cultural s-a mutat la Dudeştii Vechi.
Înainte de unirea Banatului cu România Mare, Vinga avea 4.710 locuitori bulgari, 824 maghiari, 590 români, 529 germani. Făcea parte din comitatul Timiş.
wwOdată cu reorganizarea teritorial-administrativă comunistă, localitatea şi-a pierdut statutul de oraş. Astăzi este un sat care face parte din judeţul Arad şi este reşedinţa comunei Vinga.
Conform profesorului Karol-Mati Ivanciov, cercetător al bulgarilor bănăţeni, la Vinga s-a dezvoltat o comunitate înfloritoare, a cărui decădere a început la începutul secolului XX, iar ritmul a crescut rapid după 1941, când în Vinga se mai aflau 2.097 de bulgari, iar în 1966 numărul lor a scăzut la 1.377.
După Revoluţia din 1989, numărul etnicilor bulgari de la Vinga a scăzut la 690, iar în urma recensământului din 1992 a reieşit că mai sunt doar 512 bulgari, la o populaţie de 6.418 locuitori.
marketingCiocolata de Vinga, cunoscută în toată lumea
Celebra fabrică de bomboane din Vinga a început să funcţioneze în anul 1885 printr-un atelier iniţiat de către familia Draskovits. Faimoasa ciocolată de Vinga a fost exportată ani la rând în Japonia, Germania sau Statele Unite ale Amercii.
Firma lui Draskovits avea la un moment dat peste 100 de angajaţi care produceau drajeuri, fondante, bomboane şi diferite sortimente de ciocolată în cutie. În anul 1948, Draskovits a fost dat afară din casa în care producea ciocolata, după o reţetă doar de el ştiută. La începutul anilor ’50, această fabrică a funcţionat ca şi secţie a fabricii de ciocolată din Timişoara – Kandia.
qPână în 1970, Kandia a produs un singur sortiment din marca “ciocolată de Vinga”, sub forma unei cutii de culoare verzuie, ce conţinea 10 bomboane cu cremă de vanilie. După acest an ciocolata de Vinga nu s-a mai produs ca sortiment. Secretul acestei reţete de ciocolată nu a fost dezvăluit niciodată. Cel care îl deţinea, Teodor Draskovits, a murind în 1955, fără a lăsa cuiva vreo informaţie despre modul de producere a desertului.
Biserica romano-catolică din Vinga
Cel mai important obiectiv turistic din Vinga este biserica romano-catolică cu două turle, monument de arhitectură a cărui construcţie a început în 1890 şi care a fost sfinţită în 1892. Biserica construită în stilul baroc este opera arhitectului Edde Reiter. Iniţial, bulgarii aveau o biserică şi o mănăstire ridicate în 1749.
wwwÎnălţimea turnurilor ajunge la 65 de metri. Interiorul este dotat cu nouă altare, împodobite cu 43 de statui de lemn excutate de societatea sculptorului tirolez Rungaldier Josef. Cele 52 de bănci, din lemn de esenţă tare, au fost făcute la Szeged, iar vitraliile au fost realizare de Kriszter Janos din Budapesta. Orga aparţine maestrului Lipot Wegenstein şi a fost realizat în 1914. În faţa bisericii se află monumentul Sintei Treimi.
Vinga şi-a pierdut de mult statutul de oraş, însă 1 august 1744 este sărbătorită şi astăzi ca Ziua localităţii.De Stefan Both – Adevarul

Grupe UEFA Champions League 2013/2014

$
0
0
Adăugaţi o legendă
Joi 29.08.2013 a avut loc tragerea la sorti a grupelor din Champions League la monaco ora 19:00. Steaua, campioana Romaniei, va evolua in Grupa E, alaturi de Chelsea Londra (Anglia), Schalke (Germania) si FC Basel (Elvetia).

Group A
Manchester United FC (ENG)
FC Shakhtar Donetsk (UKR)
Bayer 04 Leverkusen (GER)
Real Sociedad de Fútbol (ESP)

Group B
Real Madrid CF (ESP)
Juventus (ITA)
Galatasaray AŞ (TUR)
FC København (DEN)

Group C
SL Benfica (POR)
Paris Saint-Germain FC (FRA)
Olympiacos FC (GRE)
RSC Anderlecht (BEL)

Group D
 FC Bayern München (GER, holders)
PFC CSKA Moskva (RUS)
Manchester City FC (ENG)
FC Viktoria Plzeň (CZE)

Group E
Chelsea FC (ENG)
FC Schalke 04 (GER)
FC Basel 1893 (SUI)
FC Steaua Bucureşti (ROU)

Group F
Arsenal FC (ENG)
Olympique de Marseille (FRA)
Borussia Dortmund (GER)
SSC Napoli (ITA)

Group G
FC Porto (POR)
Club Atlético de Madrid (ESP)
FC Zenit (RUS)
FK Austria Wien (AUT)

Group H
FC Barcelona (ESP)
AC Milan (ITA)
AFC Ajax (NED)
Celtic FC (SCO)

Mihai Eminescu Scrisoarea a 3-a p.3 Recita Ghe.Cozorici

Pancho Villa(1878-1923)

$
0
0

Pancho Villa si revolutiile care au zguduit Mexicul

autor: FrontPress 01.09.2013

panchoAlături de Moctezuma, Benito Juarez şi evident prietenul său bun, Emiliano Zapata, Pancho Villa este probabil cea mai cunoscută personalitate din istoria Mexicului. Legendele care-l înconjoară nu au marcat doar Mexicul, ci au trecut şi graniţa, în Statele Unite. Villa trăieşte şi azi, nu doar în balade, cântece şi filme, ci mai ales în mentalitatea poporului mexican. Căci aşa cum există un Villa cu aureolă de Robin Hood, există şi Villa cel afemeiat, Villa banditul, Villa grandomanul şi Villa în rolul adevărat al singurului străin care a i-a atacat pe americani la ei acasă, şi a scăpat cu bine. Acesta a fost Pancho Villa, un om care şi-a făcut singur legenda din fapte atât de nebuneşti încât par de-a dreptul incredibile.
Răzbunător la 16 ani
Pe baza opiniei populare din Mexic, precum şi a rezultatelor studiilor istoricilor mexicani, generalul Francisco „Pancho” Villa a fost cel mai important şi îndrăgit personaj al tumultoaselor revoluţii mexicane. S-a născut sub numele de Jose Doroteo Arango în anul 1878 (1879, conform unor alţi autori) în statul mexican Durango din nordul acestei ţări.
Primii ani de viaţă şi-a petrecut în Durango, unde s-a făcut remarcat la vârsta de doar 16 ani, când l-a tăiat în bucăţi cu macheta pe un bărbat care-i violase sora. Există de altfel puţine informaţii referitoare la prima perioadă din viaţa sa, cu excepţia faptului că imediat după răzbunarea-i sângeroasă, tânărul Doroteo şi-a schimbat numele în Francisco Villa pentru a-şi face pierdută urma în faţa oamenilor legii.
La vârsta de 20 ani, Villa s-a mutat de nord de Chihuahua unde lucra într-un part-time original în stil mexican!
Adică ziua muncea ca miner în Parral, iar noaptea vindea vite furate (biografiile oficiale guvernamentale scriu că în acea perioadă, eroul nostru era „crescător de vite şi măcelar”) …
Cum autorităţile începuseră să-l suspecteze de trafic cu carne de vită, Villa s-a întors pentru puţin timp la minerit. Doar că s-a săturat rapid de munca solicitantă şi grea şi alături de crimă şi furt de animale şi-a adăugat în CV şi ocupaţia de spărgător de bănci. Un motiv în plus pentru guvernul Diaz să înteţească raidurile la adresa temperamentalului mexican.
villa-bandolierPancho Villa într-una din taberele sale
Cariera sa de Robin Hood cu sombrero a început imediat ce s-a impus ca lider al unei temute bande de tâlhari cu care colinda ţara în lung şi în lat. În mod oficial, în Mexic, acolo unde Villa este cel mai iubit erou naţional, se vorbeşte puţin despre perioada dintre anii 1900-1909,cu toate că în acei ani, Pancho Villa a devenit un erou legendar pentru cei săraci.
Evadările sale spectaculoase, numeroasele jafuri ale reşedinţelor celor bogaţi, jafuri care se terminau cu petreceri nemaivăzute, în care Villa se îmbăta şi arunca cu bani în cei săraci, l-au consacrat definitiv în inimile mexicanilor. Memorabile sunt vorbele sale în dimineaţa de după petrecere, când se trezea mahmur şi îşi întreba camarazii, dacă mai sunt bani. La răspunsul invariabil de:
-Nu, Panchito, i-ai dat pe toţi la săraci, nu-ţi aminteşti?
Villa replica vesel:
-Ăsta să fie necazul meu cel mai mare, după ce mănânc mergem să jefuim alte haciende de bogătani, căci diseară iar vreau să petrec!
Needucat, considerat de unii ca fiind necioplit, brutal şi bădăran, Villa era pe de altă parte un strateg strălucit şi un adevărat geniu militar. În plus avea acel instinct foarte rar ăntre oameni, care-i permitea să înţeleagă jocurile şi mizele politicii internaţionale. Abilitatea sa de a genera faimă le-ar fi umilit pe multe dintre starurile şi vedetele de astăzi. Căci Pancho iubea pur şi simplu să fie în centrul atenţiei.
siadelitasefueraRevoluţionarul care a semnat un contract cu Hollywood-ul
Sătul de viaţa de bandito-haiduc din Mexicul rural, Villa ţintea mai sus. Aşa a ajuns în scurt timp să fie inspirat de revoluţia lui Francisco Madero, aşa că Pancho a optat pentru o carieră militară care a înflorit în perioada maderistă (anii 1910-1911). Rebel şi temperamental, ţăranul mexican a încălcat ordinele lui Madero şi l-a convis pe generalul Pascual Orozco să atace împreună oraşul Ciudad Juarez. A obţinut astfel o importantă victorie, care i-a permis lui Madero să ia puterea în Mexic.
Cu toate că Madero era invidios pe faima lui Villa şi a făcut orice să-l ţină în umbră, Villa nu a încetat niciodată să-l venereze pe cel care i-a deschis gustul pentru revoluţii. Nu a uitat nici de succesul său hipnotic asupra mulţimilor astfel încât a reuşit să recruteze rapid un număr uriaş de oameni. Mii de oameni, inclusiv un mare număr de americani treceau graniţa în Mexic pentru a se înrola sub numele său.
ilustratieBătălia de la Zacatecas
Formaţiunea Division del Norte a fost fără îndoială cea mai mare armată revoluţionară pe care a dat-o vreodată întreaga Americă Latină. Mulţi militari americani au fost făcuţi căpitani în Division del Norte. Villa personal a creat un escadron compus exclusiv din cetăţeni ai Statelor Unite, aflaţi sub comanda directă a căpitanului Tracey Richardson, un bărbat experimentat, care a luptat în multe armate insurgente de-a lungul carierei sale militare.
Înfiinţarea armatei Division del Norte a fost răspunsul dat de Villa lui Victoriano Huerta, care tocmai îl detronase şi asasinase pe Francisco Madera. Pancho a s-a făcut între timp şi guvernatoral statului Chihuahua, unde îşi stabilise cartierul general. Nici ca guvernator nu s-a descurcat rău, ba din contră, rebelul hirsut şi analfabet a reuşit să ridice economia statului la parametri nemaivăzuţi. Tot atunci, Villa a reuşit să-l atragă de partea sa pe Felipe Angeles, care i-a devenit cel mai apreciat strateg.
Angeles era un expert în artilerie, şi mulţi istorici atribuie influenţei exercitate de Angeles, unele dintre cele mai bune decizii şi campanii întreprinse de Villa.
Pe de altă parte, Pancho nu suferea deloc de stresul războiului. De fapt, iubea să fie fotografiat în compania femeilor frumoase (conform declaraţiilor văduvei lui Villa, temeperamentalul mustăcios fusese căsătorit oficial de 26 ori).
Deoarece multe din campaniile sale militare se petreceau lângă graniţa cu S.U.A., isprăvile sale nu au scăpat atenţiei cineaştilor de la Hollywood. Aşa a ajuns Pancho Villa să semneze un contract exclusiv cu Hollywood’s Mutual Film Company, în scopul filmării campaniilor slae militare.
villa-horsebackPancho Villa pozând călare
Fire înţelegătoare, Villa ordona ca multe din scenele de luptă să fie repeorgamate şi aranjate după indicaţiile cameramanilor care aveau nevoie de unghiuri ideale de filmare. În acea perioadă Staltele Unite l-au sprijinit pe Villa cu arme şi muniţii, iar acesta a devenit un susţinător al intereselor americane în Mexic. Între triumfurile sale de atunci se remarcă bătăliile de la Zacatecas şi Ojinaga. La Ojinaga, Villa a învins trupele federale ale lui Huerta, pe care l-a forţat să-şi caute scăparea la nord de Rio Grande, în Marfa, Texas.
Mai târziu, în tipul campaniei care trebuia să-l alunge definitiv pe Huerta, Venustiano Carranza a încercat să saboteze încercările lui Villa de a înainta spre capitala Mexico City, sfătuindu-l în schimb să atace Saltillo, un obiectiv militar insignifiant. Acesta nu l-a luat în seamă şi astfel a cucerit Zacatecas după una dintre cele mai sângeroase bătălii din istoria Mexicului.
Cu toate că a fost un erou naţional, Pancho Villa a rămas cunoscut şi pentru pedepsele crude pe care le dădea celor care îl trădaseră. Atât el, cât şi mâna sa dreaptă, Rodolfo Fierro, s-au remarcat şi prin fapte de o cruzime înfiorătoare, precum îngroparea de vii a duşmanilor şi trădătorilor, eviscerarea acestora sau decapitări în masă.
Cel ce l-a umilit pe generalul Pershing
După ce a reuşit totuşi să ia puterea, Caranzza a încercat să-l elimine pe Villa. Momentul de cotitură s-a petrecut în anul 1915, când Villa şi trupele sale de elită, aşa numitele „Dorados” pierduseră o serie de bătălii în favoarea lui Alvaro Obregon, cel mai bun general al lui Carraza. Bătălia de la Celaya s-a dovedit a fi o brutală şi neaşteptată înfrângere, una dintre puţinele pierdute de Villa.
A fost de fapt învins de avansul tehonologic al inamicilor săi. Atât la Celaya, cât şi în bătălia de la Agua Prieta împotriva generalului Plutarco Elias Calles, Villa şi cavaleria sa de secol 19 s-au văzut în faţa unor trupe înarmate cu arme moderne, asemenea celor folosite în Primul Război Mondial din Europa.
Folosirea sârmei ghimpate, a mitralierelor şi tranşeelor a dus la decimarea trupelor lui Pancho. În urma acestor înfrângeri, S.U.A. i-au retras sprijinul şi ajutorul lui Villa, pentru a-l favoriza pe Carranza. Gestul l-a înfuriat peste măsură pe Villa, care nu mai prididea cu înjurături şi blesteme la adresa americanilor.
Furios peste măsură şi cu simţul răzbunării în sânge, Villa a atacat oraşul american Columbus din statul New Mexico. Drept răspuns, Washingtonul a decis trimiterea de trupe în Mexic cu misiunea de a-l captura pe fostul aliat. Trupele erau conduse de generalul John J. Pershing. Trupele lui Pershing au fost hărţuite de Villa care a reuşit să scape cu bine tuturor încercărilor de a fi prins de americani.
În ciuda acestui fapt, efoorturile de a scăpa de trupele lui Pershing şi-au pus amprenta asupra lui Villa şi a oamenilor săi. Cu toate că a mai câştigat o serie de încleştări între anii 1917-1919, Panchito nu mai era în anii săi de glorie. Îmbătrânit şi sătul să fie hăituit ba de guvernul mexican, ba de americani, Pancho Villa a semnat în anul 1923 o înţelegere cu fostul său rival generalul devenit preşedinte mexican, Alvaro Obregon.
villa-pershingPancho Villa (Mijloc) şi John Pershing (dreapta), pe vremea când erau prieteni şi aliaţi
Villa a fost de acord să se retragă cu un salariu de general în hacienda sa Canutillo, lângă Parral, Chihuahua. Părea să fi acceptat o viaţă liniştită de rancher, înconjurat de foşti camarazi şi prieteni care aveau rolul de gărzi de corp.
Din nefericire, Obregon şi succesorul său, Plutarco Elias Calles se temeau de faima şi personalitatea lui Villa, chiar şi după ce acesta şi-a pus armele în cui. Cei doi vroiau să se asigure că Villa nu va încerca niciodată să-şi recapete puterea. Astfel au întocmit un plan pentru asasinarea sa.
Aşa că pe data de 20 iulie 1023 când Villa se întorcea de la banca din Parral spre reşedinţa sa, un număr de şapte asasini plătiţi i-au ciuruit maşina cu gloanţe. Ucis într-un mod laş şi nedemn, cel pe care americanii l-au numit plin de respect „Centaurul din Nord”, părăsea această viaţă pentru una mult mai glorioasă, aceea de legendă.
La aproape o sută de ani de la moartea sa, Pancho Villa este amintit cu mândrie şi respect de către mexicani, deoarece el a avut cele mai importante campanii militare pentru o revoluţie constituţională a ţării. Trupele sale au avut victorii de la Rio Grande la Zacatecas, şi de la Tampico la Casas Grandes. Astăzi, personalitatea sa rezidă în sute de fotografii (doar i-a plăcut mult să pozeze) şi nenumărate filme care i-au fost dedicate.
La urma urmei a fost ţăranul care a devenit bandit, banditul care a devenit justiţiar idealist, justiţianul care a fost revoluţionar şi revoluţionarul care i-a sfidat pe americani şi a consolidat constituţia propriei ţări. Şi acestea în condiţiile în care a fost un analfabet şi nu a fost susţinut de niciun partid sau altă formaţiune politică. Viva la Mexico! De Nicu Parlog - Descopera
pistol-cover

Pentru Hristos !

$
0
0

Cine mai moare azi pentru Hristos?

autor: FrontPress 01.09.2013

crestini siriaMilioane de creştini sunt azi persecutaţi, torturaţi şi martirizaţi în multe ţări ale lumii. În Coreea de Nord, spre exemplu, creştinii care deţin o Biblie riscă pedeapsa capitală sau deportarea într-un lagăr de muncă. La fel stau lucrurile în Iran, Irak, Arabia Saudită sau Uzbekistan. Auzim ce li se întâmplă şi creştinilor din Siria sau Egipt. Preoţi decapitaţi, biserici arse, crime de o cruzime nemaiîntâlnită, creştini ucişi în masă. Islamiştii din Egipt au ars zilele trecute zeci de biserici ale creştinilor copţi (denumire dată creştinilor egipteni), acuzaţi că ar fi orchestrat căderea regimului Frăţiei Musulmane.
De asemenea, Patriarhia Antiohiei semnala, astă primăvară, că sute de creştini ortodocşi au fost ucişi în Siria, peste 150.000 au fost alungaţi din casele lor, iar bisericile au suferit pagube incalculabile. Totodată, mai mulţi creştini, între care doi ierarhi, au fost răpiţi. ”Este vorba de acţiuni coordonate pentru lichidarea populaţiei creştine din Siria, Egipt, Irak, Liban, Orientul Mijlociu”, sublinia, la sfârşitul lunii iulie, Joseph Hakim, preşedintele Uniunii Internaţionale a Creştinilor.
Vedem cum sunt persecutaţi fraţii noştri creştini din ţările musulmane, însă noi, cei care ne bucurăm azi de libertate şi ne putem manifesta credinţa fără oprelişti, preţuim oare acest dar al libertăţii, aşa cum s-ar cuveni? În timp ce pe alte meleaguri curge sângele martirilor creştini care nu pregetă să-L mărturisească pe Hristos, chiar cu preţul vieţii, noi, românii majoritar ortodocşi, suntem la un pas de legalizarea căsătoriilor între homosexuali şi închidem ochii şi urechile atunci când Biserica noastră este atacată din toate direcţiile.
Iată, spre exemplu, declaraţiile foarte mediatizate ale scriitorului homosexual american Kevin Sessums, prezent în România în perioada 3 – 8 iunie, în cadrul „Săptămânii diversităţii”: “Eu cred că totul se leagă într-un fel, nu există coincidenţe. Ca scriitor, sunt convins că totul înseamnă ceva. I-am vorbit prietenului meu Hugh Chapman despre asta şi el mi-a zis: ‘să ştii că de fapt vrei să faci sex cu un înger’. Şi de fapt despre asta e a doua mea carte: cum să combini partea sfântă a îngerului cu dorinţa carnală. În carte înţeleg că, de fapt, singura mea şansă de a mă vindeca de dependenţa de droguri este să nu fac sex cu îngerul, ci să-l iubesc pe Lucifer. Că Lucifer nu e o entitate rea, că trebuie să îmbrăţişez întunecimea pentru a deveni o persoană întreagă, şi nu să o resping. Şi mă gândeam la Lucifer în faţa Ateneului Român, unde e o statuie a lui Eminescu, şi mă întrebam dacă e o femeie sau un bărbat, că arată foarte bine, şi în timp ce mă gândeam la asta am observat că e Eminescu, poetul vostru naţional. Şi capodopera lui îl include pe Lucifer. Şi m-am gândit că m-a adus Dumnezeu în România, dar de fapt Lucifer m-a adus.”
“Credeţi în Dumnezeu?
Cred în mai mulţi Dumnezei. Mă rog în fiecare noapte la Dumnezeu, apoi mă rog la Ganesha, Pravati, la Krishna şi Vishnu, mă rog la toate entităţile pentru că eu cred că toţi sunt parte a lui Dumnezeu. Şi cred, de asemenea, că am fost creat după imaginea Lui Dumnezeu şi dacă am fost creat după imaginea Lui înseamnă că există o parte a Domnului care este gay. Asta cred.”
Cum putem tolera, mediatiza şi promova pe aceşti hulitori de Dumnezeu, luând în braţe principiul diversităţii? Ce se vrea, de fapt, prin aducerea în prim-plan a acestor „celebrităţi” care nu urmăresc decât să lovească în fiinţa noastră naţională şi în Biserică? De ce tăcem, când ar fi trebuit demult să ne opunem categoric tuturor acestor atacuri? Chiar în această clipă, undeva în lume, fratele meu creştin este împuşcat sau decapitat, pentru că nu se leapădă de Hristos. Iar eu, care mă declar creştin-ortodox, pactizez, prin tăcere şi indiferenţă, cu urâtorii de Dumnezeu, lepădându-mă de credinţa mea creştină! Mă mai fac vinovat de complicitate şi prin vizionarea show-urile televizate care promovează făţiş homosexualitatea sau prin asimilarea pasivă a unor ştiri, reportaje sau interviuri care fac din sodomiţi nişte eroi şi din cei care-i condamnă – nişte monştri! Nu mă dezic în niciun fel de cei care scuipă obrazul ţării mele, ba dimpotrivă, prin atitudinea mea susţin o presă coruptă şi vândută intereselor străine! Nu mă dau în lături să-mi înscriu copilul la un liceu în care se face propagandă homosexuală, prin organizarea de parade gay pe holurile instituţiei sau prin participarea obligatorie a elevilor la activităţi de promovare a sodomiei! Nu mă deranjează faptul că viitoarea Constituţie recunoaşte căsătoria între persoanele de acelaşi sex şi nici faptul că homosexualii vor înfia copiii neamului românesc şi îi vor perverti, potrivit modului lor stricat de a vieţui!
Nimic din toate acestea nu ne deranjează. Pe tăcerea noastră se clădeşte însă un viitor sumbru, pentru noi şi pentru copiii noştri. Iar pedeapsa pe care Domnul a dat-o celor două cetăţi desfrânate, Sodoma şi Gomora, o ştim cu toţii. Căci Dumnezeu nu le-a mai suportat şi cu foc le-a nimicit!
„Dumnezeu va îngădui această urgie dacă noi nu ne vom pocăi, dacă nu ne vom îndrepta copiii spre Biserică. Înainte, când mergea mama cu fiii ei într-un oraş căuta mai întâi biserica, să intre, să se închine, acum caută mai întâi cinematograful, nu mai au nevoie de biserică. Această vie, numită România, pe care Dumnezeu ne-a dat-o din moşi strămoşi spre a o curăţa de uscăturile patimilor şi a o înălţa spre înviere, poate să ne-o ia şi să o dea altor lucrători, dacă noi ne vom lenevi şi nu vom dovedi că putem fi lucrătorii cei buni care să aducă roada cea bună. Istoria ne-o construim cu mâinile noastre. Avem conducători la cârma ţării după cum ne sunt şi sufletele noastre…” (Părintele Iustin Pârvu) De Irina Nastasiu – Doxologia

1 sept.1939 Inceputul celui de al 2-lea Razb.Mondial

BANCURI....

$
0
0

Două prietene stau de vorbă: - Dragă, cred că soțul meu mă înșeală.- Ce te face să crezi asta?- Păi, nici un copil nu seamănă cu el.



Soţul vine acasă de la serviciu. Soţia pe canapea se uită la o emisiune despre gătit. El vizibil enervat:
- Ce prostie. Degeaba te uiţi la asta! Nu te ajută cu nimic! Oricum nu ştii să găteşti!
La care ea calmă:
- Şi ce? Tu nu te uiţi la filme porno?



Ion viziteaza expozitia americana de femei mecanice. Toate tipurile. Pe incercate.
La un moment dat se aud niste tipete, apar cativa supraveghetori.
Ion, cu p**a sangerinda. Toti, curiosi sa vada ce s-a-ntamplat. Ion plangand povesteste ca n-a avut un dolar si a bagat doar de centi.
Supraveghetorul:
- N-ai vazut nenorocitule ca aici scrie ca, cu de centi se ascut creioanele?

UN BANC CU UNGURI ....

$
0
0

 

FOTO: CEARDAS


Bula pleaca la unguri. La granita, afla ca nu mai au voie sa treaca decat cei care stiu o balada ungureasca. Cand vamesii ajung si la el, Bula zice:
- Eu stiu Balada lui Kashai!
Vamesii se uita unul la altul.
- Care balada, ma, ca noi nu am auzit de ea.
- Daca va zic io ca stiu Balada lui Kashai! Verificati!
Se duc vamesii si intreaba seful statiei:
- Gyuri, tu ai auzit, ma, de balada lui Kashai?
- Nu, zice, vedeti-va de treaba, n-am auzit de asa ceva.
Iritati, vamesii se intorc la Bula:
- Ba, tu faci misto de noi?
- Cine domne? Adica eu, roman, stiu Balada lui Kashai si voi, unguri, si nu o stiti?
- Bine. Canta-o!
- K- asha- i romanul cand se-nveseleeste,
Ca si stejarul cand inmugureeste...

Noi suntem lupii ! Petrolul Ploiesti


Septembrie Nana Mouskouri si Harry Belafonte

The Rumjacks ( Irlanda)

O ideologie a extraterestrilor ?

$
0
0

Capitalismul, o ideologie a extratereştrilor malefici prin care noi, oamenii, suntem manipulaţi de secole întregi! Ar trebui să ne debarasăm de capitalism!


Înainte de a trece la subiect, haideţi să ne punem câteva întrebări:

1) Cine credeţi că ar fi mai productivi? 10 oameni aflaţi într-o încăpere şi care se ceartă şi se luptă unii cu alţii sau 10 oameni care muncesc împreună şi sunt în consens?

2) Care comunitate credeţi că este mai productivă? O comunitate în care există conflict între membrii săi sau o comunitate în care membrii lucrează împreună, într-o manieră empatică şi mutuală?

Capitalismul este sistemul care a fost promovat cu obstinaţie în ultimele secole, prin care omenirea a fost obligată să accepte ideea că oamenii trebuie să se concureze unii cu ceilalţi, creându-se astfel bazele pentru injustiţie socială şi distrugerea mediului înconjurător. În loc de conflict, omenirea ar trebui însă să se bazeze pe cooperare.

Există specialişti, ca Dr. John Lash şi Dr. Michael Salla, care au observat un lucru foarte interesant, deşi ideea lor pare a fi una SF: faptul că acesată ideologie, capitalismul, cea care promovează concurenţa sălbatică şi egoismul, este o ideologie extraterestră, ea fiind impusă realităţii umane de către extratereştrii malefici. Prin promovarea capitalismului, extratereştrii malefici au putut menţine umanitatea divizată şi au putut promova un sistem care, în ziua de astăzi, îşi poate declara falimentul.

În plus, capitalismul subminează democraţia participativă, căci societatea umană se află sub controlul unei clici, capitaliştii foarte bogaţi (a se vedea aşa zisele democraţii occidentale, în care politicienii de acolo sunt marionetele marilor bancheri). Aşadar, capitalismul este un instrument de control social al unei ideologii extraterestre.
lovendal.ro/

Poveste de dragoste

$
0
0

Poveste de dragoste intre un ROBOT si PROGRAMATOAREA sa

autor: FrontPress 02.09.2013

robotEa era asistentă programatoare, el era un robot umanoid programat să imite emoţii umane şi petreceau împreună ore întregi, la testările de software. Povestea de iubire a avut însă un final nefericit, căci robotul, îndrăgostit peste măsură de tânără, a fost dezactivat.
În urmă cu zece luni, cercetătorii de la Toshiba au programat un robot umanoid de a treia generaţie să răspundă emoţional la stimuli externi, relatează platforma online Tech and Facts. În acest fel, robotul Kenji a fost capabil să se ataşeze emoţional de o păpuşă de pluş, după îmbrăţişări zilnice, şi chiar să încerce să afle ce se întâmpla cu „iubita” sa, atunci când aceasta nu mai era în aceeaşi încăpere cu el.
Cercetătorii au considerat că robotul a dat dovadă de empatie şi devotament, iar experimentul a fost considerat un succes. Ulterior, robotul Kenji a ajuns să aibă sentimente pentru oricine se arată în spectrul său vizual, astfel că s-a îndrăgostit de o asistentă a cercetătorilor. Tânăra petrecea câteva ore pe zi alături de Kenji, timp în care efectua teste de verificare a capacităţilor software-ului robotului.
Într-o seară, Kenji a blocat ieşirea din sala de teste şi nu a mai lăsat-o pe tânără să iasă din laborator. Robotul a îmbrăţişat-o în mod repetat, iar asistenta programatoare a fost nevoită să-şi sune doi colegi pentru a scăpa. Cei doi cercetători au decis să-l dezactiveze temporar pe Kenji. De la acel incident, de fiecare dată când este reactivat, Kenji îmbrăţişează pe oricine apare în spectul său vizual, iar cercetătorii se tem să-l mai activeze, fiindcă nu pot prevedea alte reacţii ale robotului.
„În ciuda entuziasmului nostru iniţial, a fost clar că impulsurile şi comportamentul lui Kenji nu sunt în întregime raţionale sau reale“, a declarat coordonatorul cercetării, dr. Akito Takahashi.
Cercetătorul a adăugat că există o mare probabilitate ca robotul să fie dezactivat permanent până la îmbunătăţiri ale software-ului de simulare a emoţiilor umane.
„Acesta este doar un obstacol minor. Am încredere deplină că într-o zi vom sta alături şi, în cele din urmă, vom ajunge să iubim şi să fim iubiţi de către roboţi”, a conchis dr. Takahashi. De Raluca Filipescu – Romania Libera
original

Plaja in Antichitate

$
0
0

    S-a descoperit că romanii făceau plajă în Antichitate pe coastele Braziliei! Istoria ar trebui rescrisă!

    Vestigii ale epocii în care Brazilia se afla sub dominaţie străină, epavele a o sută de corăbii engleze, franceze şi portugheze zac încă pe fundul apelor din portul Rio de Janeiro. Una dintre acestea ar putea să readucă în discuţie descoperirea Americii de Sud în secolul al XV-lea. Este vorba de epava unei corăbii comerciale romane din secolul al III-lea.
    În 1976, un scufundător brazilian a descoperit în golful Guanabara, la douăzeci de kilometri de Rio, două amfore. Guvernul i le-a confiscat, fapt pentru care scufundătorul a refuzat să dezvăluie locul descoperirii sale. Dar, în 1982, el l-a dus la faţa locului pe un arheolog subacvatic, Robert Marx. Acesta a descoperit mii de elemente de ceramică şi peste două sute de gâturi de amfore. Elizabeth Will, profesor de litere şi specialist în amfore la Universitatea Massachusetts, din Amherst, a analizat fotografiile făcute de arheolog şi a estimat că ulcioarele datau din secolul al III-lea, provenind din vechea cetate romană Kuass, de pe coasta marocană.
    Marx a cercetat cu ajutorul sonarului fundul apelor din port şi a găsit carcasa unei corăbii din lemn – probabil o veche corabie comercială romană – ascunsă sub o epavă din secolul al XVI-lea. Guvernul brazilian a oprit însă cercetările. Istoricii brazilieni, legaţi sentimental de Portugalia, ţara lor de origine, au fost deranjaţi de faptul că istoria lor era batjocorită. Portughezii susţineau că primul european care a debarcat în Brazilia era Pedro Alvarez Cabrai, afirmaţie contestată de spanioli, care pretind că acesta a fost Vicente Yanez Pinzon. Atât unul, cât şi celălalt au atins coastele Braziliei în 1500.
    În orice caz însă, Spania şi Portugalia l-au acuzat pe Marx că era un agent plătit de guvernul italian – care încerca să revendice descoperirea Lumii Noi. În plus, arheologii brazilieni l-au bănuit de intenţii ascunse, chiar mercantile.


    Confruntaţi cu problema originii epavei, alţi arheologi au dat dovadă de o viziune mai largă. Ei au semnalat că epave romane au fost descoperite până în Insulele Azore şi că, într-o epocă mai recentă, sute de nave au fost târâte pe celălalt ţărm al Atlanticului de furtuni şi curenţi. Aşadar, nu este surprinzător ca aceste corăbii romane să fi fost prinse de furtună sau de curenţi în timp ce navigau de-a lungul coastei africane. Aceasta ar putea fi o explicaţie, dar nu înlătură ipoteza că romanii ar fi putut traversa Oceanul Atlantic şi să ajungă tocmai până în îndepărtata Brazilei!

    lovendal.ro/
Viewing all 3410 articles
Browse latest View live