Are you the publisher? Claim or contact us about this channel


Embed this content in your HTML

Search

Report adult content:

click to rate:

Account: (login)

More Channels


Showcase


Channel Catalog


Channel Description:

Impreuna vom construi cel mai mare blog scris in limba Romana.

older | 1 | .... | 60 | 61 | (Page 62) | 63 | 64 | .... | 171 | newer

    0 0
  • 09/05/13--20:47: Baiat cu coada

    • Un băiat din India, ce are în spate o coadă, este venerat ca reîncarnarea unui zeu hindus!


    The Sun ne spune povestea unui băieţel din India, care are în spate o coadă, şi care este venerat în ţara sa natală asemenea unui zeu. Acesta are doar 12 ani și îl cheamă Arshid Ali Khan (pentru cei apropiați e Balaji). Stă într-un templu hindus, iar acolo oamenii vin să-i ofere bani și cadouri, pentru a primi binecuvântarea sa.
    Cei care se închină acestui băiețel cred că el este zeului-maimuță hindus Hanuman. Doctorii nu sunt de acord cu această afirmație și spun că băiatul nu are altceva decât meningocele, o formă de “spina bifida”, ce apare atunci când coloana vertebrală se dezvoltă anormal.
    Balaji, care trăieşte cu bunicii săi lângă Chandigarh spune: “Îmi iubesc coada. Ea este un dar de la Dumnezeu. E ceva neobişnuit, dar oamenii mă respectă şi să închină în faţa mea, datorită ei. De aceea, mă simt special.”


    Doctorii susţin că băiatul trebuie operat, altfel situaţia sa putându-se înrăutăţi.

    lovendal.net/

    0 0
  • 09/05/13--21:22: Romania la rascruce

  • Septembrie 1940: România la răscruce

    Autor: Ciprian Stoleru | 
        
    Prima pagină a ziarului "Acţiunea" din 7 septembrie 1940
    Constituţia din 1938, spânzurată, într-o caricatură din Chemarea Vremii (6 septembrie 1940)
    "Acţiunea", 8 septembrie 1940: „Străinătatea salută pe M.S. Regele Mihai“.
    Pentru prima dată de la înfiinţare, "România" comentează pozitiv manifestaţiile legionare. (8 septembrie )
    Întoarcerea Reginei Mamă Elena în ţară
    În întreaga istorie a României nicio altă lună nu a fost la fel de bogată în evenimente cruciale ca luna septembrie a anului 1940. Aflată într-un moment de răscruce după pierderile teritoriale din vara anului ’40, România era în căutarea unei noi identităţi pentru a supravieţui vremurilor tulburi pe care le traversa.
    Trei evenimente mari au marcat istoria lunii septembrie a anului 1940. Primul este învestirea cu puteri depline în fruntea Consiliului de Miniştri a generalului Ion Antonescu şi invitarea legionarilor la guvernare, iar mai apoi proclamarea Statului Naţional Legionar. Cel de-al doilea este constituit de abdicarea lui Carol al II-lea şi înscăunarea ca rege al României a Voievodului Mihai. Ultimul îl reprezintă întoarcerea în ţară a Reginei Mamă Elena. Toate aceste subiecte au ocupat zile întregi prima pagină a tuturor ziarelor din ţară.
    Pierderea Basarabiei, a Bucovinei de Nord, a Ţinutului Herţa şi a Ardealului de Nord, precum şi „negocierile“ impuse pentru cedarea Cadrilaterului către Bulgaria au aruncat România într-un adevărat haos instituţional. Opinia publică din ţară îl considera principal vinovat de toate acestea pe Regele Carol al II-lea şi regimul său autoritar.
    Numirea generalului Ion Antonescu în fruntea Consiliului de Miniştri, în data de 4 septembrie 1940, şi acordarea de puteri depline acestuia, în ziua următoare, au fost considerate de întreaga presă din România drept singura soluţie pentru evitarea unor tulburări sociale dar şi politice pe care legionarii deja le organizau. Nota comună a articolelor apărute după numirea lui Ion Antonescu ca preşedinte al Consiliului de Miniştri este constituită de afirmarea „marilor merite ostăşeşti“ ale acestuia, a „voinţei sale neînfricate“, precum şi de convingerea că noul regim va reda ţării „ordinea, prestigiul şi forţa de care are atâta nevoie“.
    „Generalul Ion Antonescu are un strălucit patrimoniu moral şi naţionalist. Are şi energia polarizatoare, ce ridică vălul cel mare al mulţimilor puse în mişcare spre ţelul reclădirilor definitive (...). Să pornim – cu sufletele regenerate şi forţele dublate – în urma omului ce şi-a luat sarcina şi corespunde misiunei refacerii noastre naţionale“, scria Acţiunea în data de 7 septembrie 1940.
    Marile mitinguri populare organizate de Garda de Fier – care au precedat şi urmat cooptării legionarilor la conducerea ţării şi mai apoi declarării României, la 14 septembrie, ca Stat Naţional Legionar – captează profund atenţia presei. Dacă ziare precum Neamul Românesc condus de Nicolae Iorga sau România se limitează a reproduce doar comunicatele noului guvern, privind declararea ţării ca stat legionar, celelalte alocă un amplu spaţiu acestui eveniment comentându-l într-o notă pozitivă: „Generalul Antonescu şi Mişcarea Legionară sunt singurii care pot salva ţara“, scria Acţiunea. La unison, presa a apreciat apropierea ţării de către Germania – percepută ca fiind singura putere capabilă să asigure pe viitor integritatea României.
    Abdicarea lui Carol şi înscăunarea Voievodului Mihai
    Suspendarea Constituţiei din 1938, abdicarea Regelui Carol al II-lea şi preluarea tronului de către Voievodul Mihai, la 6 septembrie, vor monopoliza pentru câteva zile prima pagina a ziarelor din Regat. Prin Decretul-lege din 5 septembrie 1940, Carol al II-lea suspendă propria Constituţie din 27 februarie 1938 şi dizolvă Corpurile Legiuitoare.
    În aceeaşi zi, generalul Ion Antonescu continuă consultările în vederea alcătuirii noului guvern cu şefii celor două partide tradiţionale, dar şi cu liderii Mişcării Legionare. Toţi condiţionau o posibilă intrare la guvernare de abdicarea lui Carol al II-lea. Preşedinţii Partidului Ţărănesc şi ai Partidului Liberal, Iuliu Maniu şi Constantin I.C. Brătianu, considerau că regele nu mai avea „autoritatea şi prestigiul necesar să domnească“, iar Garda nici nu voia să audă de guvernare atâta timp cât cel care a devenit de-a lungul vremii „duşmanul lor cel mai mare“ era încă rege.
    În aceste condiţii, generalul Antonescu îi solicită lui Carol al-II-lea să abdice în favoarea fiului său Mihai. Constrâns şi de agitaţiile provocate de legionari în ţară, Regele acceptă să îi încredinţeze tronul Voievodului Mihai. Presa a salutat depunerea jurământului de către noul rege, criticând totodată modul autoritar folosit de Carol al II-lea pentru a conduce ţara. Cu o singură excepţie notabilă: Nicolae Iorga.
    Acesta a fost singurul care, în faţa potopului de acuze la adresa fostului rege, a luat atitudine. „E o elementară datorie de onestitate să se recunoască la plecarea Regelui Carol al II-lea şi iubirea cu care a fost chemat de întreaga ţară şi lungile osteneli pe care le-a cheltuit pentru a lucra în fruntea tuturora la întărirea şi înălţarea ei. (...) Nu ne putem purta faţă de acela înaintea căruia până ieri s-au descoperit toate frunţile ca acele naţii înjosite care linguşesc azi pentru a lovi cu pietrele mâine“, a notat reputatul istoric în Neamul Românesc.
    Întoarcerea în ţară a Reginei Mamă
    Căsătoria dintre Principesa Elena şi Principele Moştenitor al României, Carol, la 10 martie 1921, a reprezentat o adevărată epopee. Aventurile extraconjugale ale Principelui au şubrezit şi afectat relaţia încă de la începutul ei, în ciuda naşterii, la 25 octombrie 1921, a Voievodului Mihai. Relaţia dintre cei doi s-a destrămat oficial în 1928, printr-un divorţ care a ţinut prima pagină a ziarelor din România.
    După venirea pe tron a fostului său soţ, Regina Mamă Elena a fost silită să plece în exil, retră­gându‑se la Vila Sparta din Florenţa. La a doua urcare pe tron a Regelui Mihai I, în 1940, şi la rugămintea adresată de către generalul Antonescu de a se întoarce în ţară, Regina Elena a revenit în România la 21 septembrie 1940. A fost întâmpinată de conducătorul statului român şi de preşedintele Consiliului de Miniştri, generalul Ion Antonescu, şi de Regele Mihai I, iar înalţi prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Române au oficiat un Te Deum în Catedrala Metropolitană din Bucureşti. Presa a elogiat întoarcerea Reginei Mamă în ţară, sperând în instalarea unei stări de normalitate în Casa Regală Româ­nă şi în întreaga Românie.
    historia.ro

    0 0
  • 09/06/13--10:34: Vorbe de duh



  • Timpul e gratuit, dar e de nepretuit. Nu il detii, dar il poti folosi. Nu-l poti pastra, dar il poti trai. Odata ce l-ai pierdut, nu il mai poti niciodata recupera.

    Daca as avea o singura secunda de trait in care s-ar gasi cineva sa ma intrebe ce vreau, as rosti fara gandire : vreau timp;

    Daca as avea timp sa constientizez ce pierd in trecerea mea prin timp si daca s-ar gasi cineva sa ma intrebe de ce trec, as spune : pentru ca nimeni nu imi cere sa fac altfel;

    Daca dupa o liturghie, cat de banala ar parea cuiva, s-ar gasi cineva sa a intrebe ce ti-a dori sa faci , as spune : sa plang ;

    Daca ar fi cineva sa ma intrebe de ce plangi acum... fara tagada as spune : pentru timpul pierdut!

    Daca cineva mi-ar cere un sfat despre cum sa faca sa isi ocupe timpul i-as spune: imagineaza-ti ca esti ceea ce doresti sa fii si realizeaza ca esti ceea ce iti poti sa fii.

    Nu timpul este insuficient, noi nu stim sa-l gestionam


    Nu mai astepta ca lumea sa se schimbe asa incat sa iti fie tie mai usor, mai bine. Intoarce-ti privirea catre tine, investeste in tine. Drumul in viatã nu a fost si nici nu va fi vreodata facil. Dar daca te “dotezi” corespunzator ii vei putea face fata cu succes.

    Trecem prin viata fara a lasa urma pasilor, dar urmele imprimate in inimile celorlalti nu le poate sterge nimeni.

    "Lumea aceasta va fi o lume mai buna atunci cand puterea dragostei va inlocui dragostea de putere."

    O femeie frumoasa place ochilor, o femeie buna place inimii; una este o bijuterie, cealalta este o comoara

    0 0
  • 09/06/13--21:13: Lei, hiene, erbivore...
  • Lei, hiene si biete erbivore…

    autor: FrontPress 07.09.2013

    hienaÎn junglă, când un animal este bolnav sau doar obosit, un întreg ecosistem se pregătește. Din spatele unui tufiș, leoaicele calculează precis saltul și mușcătura care vor lăsa biata vieţuitoare fără suflare. Din spatele altui tufiș, hienele salivează deja de plăcere, gândindu-se cum să fure o halcă zdravănă din gura leilor. Din văzduh, alţi răpitori necrofagi își fac planuri. Muștele roiesc de mult, știind că pentru ele, carnea caldă, sângele, și mai ales măruntaiele dispreţuite de alţii sunt locul ideal pentru a-și depune ouăle din care vor ieși apoi alte milioane de vietăţi. Chiar și viermii din pământ intră într-un fel de transă, gândindu-se că va rămâne ceva și pentru aparatul lor digestiv.
    Pentru mulți, pentru prea mulți, România nu mai este altceva decât o biată vită hăituită, bolnavă și obosită. Peste noapte apar fel de fel de grupuri, „societăți discrete” care vor să salveze România. Unii vor s-o integreze în U.E. cât mai bine, alții s-o dezintegreze cu totul tolerând și emancipând patimi. Unii vor s-o facă monarhie, alţii caută chipuri noi pentru priză la public. Falimentări dirijate, privatizări și așa mai departe. Unii fac disensiuni și jocuri politice, alții montează masele de oameni împotriva Bisericii. Niciunii nu spun că vor doar să se înfrupte, că vor puterea, toți murind de grija sărmanei țărișoare, care de fapt, nu prea are nevoie decât de un singur lucru: să fie lăsată în pace, încredințată deplin în mâinile neobosite și curate ale Domnului, care e singurul ce poate reface unitatea întregului. Toţi se gândesc să schimbe țara-lumea, dar nimeni nu se gândeşte să se schimbe pe sine!
    Din dărâmâturile Imperiului Roman a apărut o lume nouă: conducător unic, monedă unică, mentalitate unică, globalizare, secularizare. Uniunea Europeană nu este altceva decât Imperiul Roman refăcut fără vărsare de sânge, ce dorește setos controlul prin toate mijloacele posibile. Cred că setea de putere nu va fi stăpânită niciodată în lumea aceasta. Crize economice programate, crize spirituale accentuate, concurență neloială, blocaje la tot pasul, nepotisme, partide cu jocuri de culise, companii puse pe butuci, comisioane uriașe, oameni ce preferă „poziţia ghiocelului”, lozinci de genul „capul plecat sabia nu-l taie” şi tot ce se cere pentru a se aplica întocmai sindromul de „slugă la stăpân străin în propria ţară”, băi de mulţime, blitzuri multe, interviuri populiste, ierarhii paralele, disensiuni, culturi sfărâmate, clişee, tineri fără repere, exemple tot mai puține, orizonturi frânte. Vindem tot, vindem orice: pământ, fabrici, industrie, ovule, organe; „ban sa iasă”. Generaţiile viitoare ne vor „pomeni” adeseori pentru „bunachivernisire” şi pentru sângele ce a curs în ’89 şi după. Mai e nevoie de jertfă?! Capitalism. Sub ochii noştri se scriu cronici negre… Istoria are importanța ei colosală în Biserică și în viața cetății, atât pentru a ne cunoaște trecutul şi a învăţa din el, cât mai ales pentru a ne înţelege prezentul şi a ne aşeza viitorul.
    Oh Doamne, cât de actual este nemuritorul Caragiale! Aceleaşi jocuri şi interese, aceleaşi moravuri uşoare, acelaşi om, doar alte chipuri şi ani, atât. Dacă cele noi sunt vechi, doar îmbrăcate în alte haine putem spune că istoria se repetă… Dar oare învățăm ceva din această succesiune de evenimente?! Filosofii ar putea crea multe ideologii pe tema: vremurile sunt sub om sau omul sub vremuri?!
    Astăzi oamenii au conflicte tot pentru bunuri materiale. Războaiele, cuceririle, în trecut erau pentru resurse și așa au rămas până în zilele noastre. Aceasta demonstrează preocupările speciei umane. Bunurile materiale sunt o ispitire, bune la vedere, vrednice de dorit. Predicăm mult, scriem mult, zidim la fel de mult, însă înfăptuim prea puțin. La „examenul” de pe „teren” mentalitatea e aceeasi și cei mai mulți îl picăm. Lecțiile de omenie sunt tot mai rare, sau cel puțin nu se doresc mediatizate pentru ca omul să prindă curaj, prin puterea exemplului. Mimetismul social negativ este în floare. În fiecare „urât” al zilei există un „frumos” ce se vrea a fi găsit. Mai ales că ne este greu să recunoaștem că Ortodoxia este cea care are ultimul cuvânt de spus și cel mai adânc.
    Oare şi Lev Tolstoi are dreptate când spune: „Dacă Iisus Hristos şi-ar face acum apariţia, I s-ar cere un autograf şi nimic mai mult…”?! De ierom. Hrisostom Filipescu – Doxologia

    0 0
  • 09/07/13--00:05: Putin
  • Putin ingenuncheaza media anglo-saxona

    autor: FrontPress 07.09.2013

    RTRețeaua de televiziune prin cablu Russia Today, numită doar RT din 2009, gândită de la bun început ca un mijloc de contracarare internațională a hegemoniei mediatice a CNN, doboară record după record de audiență. Postul, al cărui cartier general este situat într-o fostă fabrică de ceai din nordul Moscovei, are 2.500 de angajați pe tot globul, produce emisiuni în engleză, arabă, spaniolă și rusă, și este primul canal de știri din istoria televiziunii care a depășit un miliard de vizualizări pe Youtube.
    În decorurile unui studio ultra-sofisticat, Abby Martin, una din moderatoarele americane ale postului de la Kremlin, rujată puternic, cu rochiță strâmtă, tocuri înalte și tatuaj în jurul gleznei, apucă un ciocan și strivește, în direct, un televizor care difuzează o emisiune CNN. Așa începe una din emisiunile politice ale serii la RT. Gestul emblematic al epatantei vampe TV sintetizează, de fapt, principalele ingrediente ale filosofiei din spatele politicii editoriale a RT: sex-appeal, propagandă antiamericană și opulență.
    Audiențele record în țările din Occident, recordul de un miliard de vizualizări pe Youtube, realizat chiar în această vară și, nu în ultimul rând, angajarea ca moderator a legendarului Larry King, în iunie a.c., au făcut să se instaleze, la nivel internațional, pe de-o parte respect, pe de altă parte panică în lumea mediei, dar și în lumea politică. Într-un recent material, dedicat acestui subiect de către publicația germană Der Spiegel, RT este numită „redutabila armă a lui Vladimir Putin.”
    Nu doar comunism, nămeți și sărăcie
    Rețeaua Russia Today a avut prima emisie pe 10 decembrie 2005. Postul a fost înregistrat ca organizație non-profit (ONG), fondată din Bugetul federal, prin Agenția Rusă de Presă și Comunicații Publice. În fruntea sa, Vladimir Putin a numit-o pe Margarita Simonian, la vremea respectivă o jurnalistă de doar 25 de ani din anturajul Kremlinului. La spectaculoasa sa ascensiune în funcție, Simonian a declarat că obiectivul postului este să arate lumii că Rusia nu înseamnă „doar comunism, zăpezi și sărăcie”, respectiv că trebuie „să contracareze dezinformările și manipulările mediei occidentale” și „să prezinte realitățile lumii din perspectiva rusească, cu autentică obiectivitate.”
    Ïåòåðáóðãñêèé ìåæäóíàðîäíûé ýêîíîìè÷åñêèé ôîðóì 2010Bani cu nemiluita
    Problema „sărăciei”, cel puțin pentru RT, într-adevăr nu există. Fondarea rețelei a costat 30 de miloane USD, la fel primul an de funcționare. În 2007 bugetul a fost de 80 de milioane de USD, în 2008 de 120 de milioane USD, 380 de milioane în 2011 și 300 de milioane în 2012. Banii vin jumătate de la stat și jumătate de la companii apropiate Guvernului de la Moscova. În octombrie 2012, Vladimir Putin a semnat un decret prin care se interzice ca finanțarea RT să mai scadă sub nivelul lui 2012, adică 300 de milioane de dolari anual.
    Anti-CNN, alături de Al Jazeera și China TV
    Emisiunile RT intră deja în casele a 85 de milioane de privitori americani. În 2011 a fost, ca audiențe, al doilea post tv străin în SUA, după BBC. În 2012 a devenit deja cea mai vizionată rețea străină de televiziune în 5 mari arii metropolitane americane, între care San Francisco, Chicago și New York. În 2012, numărul s-a mărit la 13. În Marea Britanie, cca 2,5 milioane de telespectatori urmăresc RT, acesta fiind canalul de știri cel mai popular după BBC și Sky.
    Deja, în 2011, Hillary Clinton – la vremea respectivă secretar de stat – a avertizat că SUA este pe cale să piardă bătălia mediatică globală din cauza rețelelor Russia Today, Al Jazeera și CCTV (China Central TV). Temerii lui Hilary Clinton, Vladimir Putin i-a răspuns recent chiar din studiourile RT de la Moscova: „Obiectivul RT este acela de a înfrânge monopolul media anglo-saxon.”
    safe_imageCine naiba se crede Obama?
    Principala strategie editorială a RT este de a nu lăsa sancționată nicio mișcare a politicienilor de la Washington, în special a celui de la Casa Albă. De la cele mai puțin notorii manevre – spre exemplu o emisiune dedicată dictatorului gabonez Ali Bongo Ondimba, agreat de Washington – până la specularea in extenso a momentului când, cu cca două luni în urmă, un avion, care îl transporta pe președintele bolivian Evo Morales, a fost silit să aterizeze la Viena, pentru că serviciile secrete americane credeau că „ciripitorul” Snowden se află la bord. Atunci replica, în direct pe RT, a sexy-moderatoarei Abby Martin, a făcut înconjurul lumii: „Cine naiba se crede Obama?”.
    Ploconul lui Larry King
    În anul 2000, Larry King a reușit unul din puținele interviuri majore pe care Vladimir Putin le-a acordat televiziunilor occidentale.
    De atunci, legendarul teleast nu s-a sfiit să tot menționeze carisma și magnetismul lui Putin. În iunie a.c. veteranul, în vârstă de 79 de ani, a semnat cu Russia Today, pentru show-ul Politicking (un joc de cuvinte poate cam prea prețios). Pentru RT schimbarea taberelor de către Larry King, respectiv validarea RT în detrimentul CNN – rețea a cărei imagine el a fost, cu tot cu bretele, timp de 25 de ani – are cam aceeași valoare simbolică a unui trofeu de etapă, ca și pentru Kremlin, azilul politic oferit celuilalt „fugar” american al momentului, Edward Snowden. De Apollon Cristodulo - Ziua News

    0 0
  • 09/07/13--00:14: Prima gara a tarii

  • Gara Filaret prima gara a tarii

    Bucureşteanul ori turistul străin dornic de o plimbare pe micile străduţe ce urcă Dealul Filaretului va descoperi, pe o latură a pieţei ce se întinde pe platoul din vârful colinei, o clădire pe frontispiciul căreia litere de culoare maro compun două simple cuvinte: „Autogara Filaret“. Dar câţi dintre cei care trec pe-aici ştiu oare că în această clădire a funcţionat, timp de aproape un secol, prima gară a Capitalei? Locul din care plecau, ori în care îşi debarcau pasagerii, trenurile ce circulau pe linia ferată Bucureşti Filaret-Giurgiu...

    Povestea clădirii în care, de multă vreme, nu mai soseşte niciun tren şi de unde doar eternele sale rivale – autocarele – mai pleacă astăzi începe în a doua jumătate a secolului XIX, mai exact în ziua de 13 septembrie 1865. Atunci, după lungi şi interminabile tratative şi furtunoase dezbateri parlamentare, Companiei fondate de inginerii britanici John Trevor Barkley şi John Staniforth i s-a acordat dreptul de a construi şi de a exploata prima cale ferată din România acelor vremuri, ce urma să lege oraşul Bucureşti cu portul dunărean Giurgiu.

    Într-un final, la începutul anului 1867, construcţia viitorului traseu a demarat de la ambele capete ale liniei, iar pe terenul situat între câmpurile cu vii ce se întindeau pe Colina Filaretului au început să se înalţe zidurile viitoarei gări. Un an mai târziu, în luna octombrie 1868, locuitorii oraşului Giurgiu asistau, cu mare uimire, la sosirea unei încărcături nemaivăzute pe meleagurile româneşti: primele două locomotive cu abur, fabricate la uzinele engleze „Canada Works-Birkenhead“ şi botezate 1-Sabaru şi 2-Giurgiu. Aşezaţi cu mare grijă pe şine, cei doi cai de foc au început, în scurt timp, să remorcheze trenurile de lucru ce transportau materialele folosite la construcţia traseului.

    Gara Filaret, deschisă oficial în 1869

    În ziua 7 septembrie 1869, din gara Filaret a plecat primul tren, ce l-a avut ca pasager pe însuşi Principele Carol, care şi-a putut îndeplini astfel cuvântul dat în faţa tuturor supuşilor săi: acela de a nu-şi părăsi ţara până când nu va putea utiliza „întâiul drum de fier românesc“.

    Prima gară a Capitalei a fost deschisă oficial, în cadrul unei grandioase ceremonii, în ziua de 31 octombrie 1869. În acea dimineaţă solemnă de toamnă, după slujba oficiată de Mitropolitul Primat Nifon, în sunete de corn (vechiul semnal de plecare a trenurilor) şi în uralele entuziaste ale privitorilor ce împânziseră peronul gării Filaret, „Trenul de Onore Michaiu Bravul“, remorcat de locomotiva cu acelaşi nume, ce era condusă de însuşi concesionarul liniei, a plecat spre Giurgiu, la orele 10.45. Garnitura ce-i avea între pasagerii săi pe membrii Guvernului, pe reprezentanţii Corpului Diplomatic şi pe cei ai autorităţilor din localităţile traversate de noua legătură feroviară, a parcurs cei 67 de kilometri ai traseului în numai o oră şi 30 de minute, circulând cu o „iuţeală mijlocie“ de aproximativ 45 de km/oră şi intrând în gara Giurgiu, care-o aştepta împodobită cu nenumărate ghirlande şi drapele tricolore, „la ceasurile 12 ½“.

    Desfiinţată înainte de a împlini 100 de ani

    După numai trei ani de la inaugurarea sa, gara Bucureşti Filaret a încetat să mai fie unica staţie de cale ferată a Capitalei, în ziua de 13 septembrie 1872 fiind inaugurată Gara Târgoviştei, mult mai bine cunoscută de locuitorii Bucureştilor sub numele pe care ea l-a primit începând cu anul 1888: Gara de Nord. Concomitent cu construcţia actualei porţi feroviare a Capitalei, între anii 1870-1872, Concesiunea Stroussberg (în anul 1870) şi ulterior, „Societatea Acţionarilor C.F.R.“ (în anii 1871-1872) au realizat racordul, în lungime de 7 kilometri, ce pornea din Gara Târgoviştei, traversa râul Dâmboviţa, urca pe Dealul Spirii, iar după ce trecea prin Gara Cotroceni, se oprea în Gara Filaret, asigurând astfel conexiunea atât de necesară între linia Bucureşti Filaret-Giurgiu şi restul reţelei naţionale de căi ferate. Timpul necruţător şi expansiunea continuă a oraşului şi-au pus însă amprenta asupra primei gări a Capitalei, ce n-a mai apucat să-şi aniverseze centenarul, fiind desfiinţată în ziua de 19 noiembrie 1960 şi transformată ulterior în punct de plecare şi de sosire pentru traficul auto.

    0 0


    1533 - S-a născut Elisabeta I, regină a Angliei şi a Irlandei între anii 1558-1603, perioadă denumită şi "epoca elisabetană" (m. 24 martie 1603).
    1812 - Bătălia de la Borodino. Armatele ruse se retrag din faţa armatei franceze a lui Napoleon.

    1844 - S-a născut Émile André Lecomte de Nouy, arhitect, membru corespondent străin al Academiei Române; a alcătuit planurile de restaurare pentru bisericile "Trei Ierarhi " şi " Sf. Nicolae Domnesc " din Iaşi, biserica " Sf. Dumitru " din Craiova (m. 11.noiembrie.1914)

    1869 - Regele Carol a inaugurat primul tren care avea să circule în România, pe distanţa Bucureşti (Filaret) - Giurgiu, înaintea deschiderii oficiale a traficului, la data de 19 octombrie 1869.

    0 0
  • 09/07/13--07:43: Marele Israel

    • Oh, my God! Sioniştii visează la Marele Israel, de 10 ori mai mare decât actualul Israel! De asta se vrea declanşarea unui război în zonă?


    Aţi văzut vreodată această hartă de la începutul acestui articol? Ea prezintă…. surpriză surpriză!… harta “Marelui Israel”, care este “visul de aur” al evreilor. Din ce este format marele Israel? O mică bucată din nordul Turciei, o mare parte din Siria, întreg Libanul, întreaga Iordanie, partea vestică a Iraq-ului, partea nordică a Arabiei Saudite, peninsula Sinai şi partea răsăriteană a Egiptului şi, bineînţeles, Israelul actual.
    Se ştie dorinţa sioniştilor de a domina de la Nil până la Eufrat, între cele două mari fluvii istorice ale Orientului Mijlociu şi Apropiat, ceea ce se poate vedea şi pe această hartă. Acest lucru ar fi întărit şi de Biblie, în Isaia, capitolul 19, versetele 19:24. 
    lovendal.net

    0 0
  • 09/07/13--08:00: Bancuri...


  • Se poate face baie cand ai diaree ?
    Da, numai sa ai destula...



    De ce sint delfinii cele mai destepte animale?
    Le trebuie numai doua luni de captivitate ca sa-i invete pe oameni sa vina la capatul bazinului si sa le dea peste.


    Intrebare:
    - E adevarat ca fasolea creste potenta barbatilor?
    Raspuns:
    - Da, cu conditia sa fie consumata cu tot cu arac.



    I: De ce o femeie se spala pe cap si se invarte in dus in acelasi timp?
    R: Pe sampon scria WASH AND GO!



    I: Ce are patru picioare si da bine la gatul oricarui om ?
    R: Un rottweiler.



    - Stii ca sotul meu a aflat ca l-am inselat?
    - Si ce s-a intamplat?
    - L-am iertat.



    Q: Ce fredoneaza un arab intr-un autobuz plin cu evrei ?
     A: TOATA LUMEA, TOATA LUMEA, SARE ACUM CU MINE !!!

    0 0
  • 09/07/13--10:23: Elie Wiesel
  • Institutul Elie Wiesel impotriva sfintilor si eroilor neamului romanesc

    autor: GC 07.09.2013

    elie-wiesel-ghimpele
    Nici nu a trecut mult timp de când consilierii locali cu mentalitate de sclav din Târgu Ocna i-au retras cetățenia de onoare lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor și unul dintre cei mai mari români ai secolului 20, la presiunile Institutului Elie Wiesel și ale guvernului Ponta, că acest institut a și găsit o nouă victimă. Președintele acestei instituții de stat, Alexandru Florian vrea ca autoritățile din Baia Sprie să-i retragă titlul de cetățean de onoare Părintelui Justin Pârvu. Au trecut doar câteva luni de când acesta a trecut la Domnul, dar s-au găsit deja voci care batjocoresc memoria sa.
    Institutul Elie Wiesel susține că părintele a fost antisemit, rasist și xenofob. Iar atât timp cât a făcut parte din Mișcarea Legionară și a fost naționalist, pentru acești oameni bolnavi el este un nazist. De unde aceste aberații? Părintele Justin Pârvu s-a arătat îngrijorat de problema țigănească și de acțiunile șovine a unor străini împotriva românilor. Acesta și-a exprimat părerea și în cea ce privește niște chestiuni istorice. Așadar Institutul Elie Wiesel este practic împotriva dreptului la liberă exprimare. Cine nu e de acord cu opinia lor e catalogat ”nazist, antisemit, rasist” și e persecutat. Acest mod de a acționa îmi aduce aminte de comunism, înainte de 1989 cine nu era de acord cu partidul era ”dușmanul poporului” și avea de suferit, devenind o victimă a sistemului. Să fie doar o coincidență faptul că Alexandru Florian, președintele institutului, acționează după metode comuniste și că acesta e fiul lui Radu Florian, comisar ideologic bolșevic care în anii 50 îl încrimina pe filozoful legionar Constantin Noica? Mă îndoiesc.
    Se pare că reprezentanții Institutului Elie Wiesel acționează după strategii totalitare și caută să impună dictatura corectitudinii politice. Vor ca românii să gândească cum le place lor și să nu cumva să apreciem personalitățile care nu le convin. Pentru acești oameni eroii și sfinții noștri sunt personaje negative a căror memorie trebuie îngropată. Adevărul e că Institutul Elie Wiesel e o parte a sistemului corupt ce conduce România, produsul unei clase politice care sub masca democrației ține încă cu dinții de comunism, îmbrăcând această ideologie anti-creștină și anti-națională cu forme noi. Iar cei ce au suferit și au murit pentru Dumnezeu, Neam și Țară în temnițele comuniste, în mare parte legionari, erau reprezentanții unei doctrine ce vine în antiteză cu mentalitatea și faptele actualilor politicieni și a celor de la Institutul Elie Wiesel. Cum tot mai mulți tineri află acum adevărul despre Mișcarea Legionară și despre fenomenul creștin din închisorile comuniste, dușmanii românismului se văd amenințați și caută să-i atace pe sfinții închisorilor, chiar și după ce aceștia au trecut la cele veșnice.
    Institutul Elie Wiesel, e o instituție de stat ce se ocupă cu cercetarea istorică a Holocaustului. În momentul când președintele său pune presiune pe autoritățile din România să-i condamne pe cei ce au luptat și suferit pentru acest neam, acesta își depășește atribuțiile. Deși nu știu multe despre Dorin Vasile Pașca, primarul din Baia Sprie, deci nu mă consider un fan al lui, trebuie să apreciez gestul de onoare ce l-a făcut, răspunzând Institututlui Elie Wiesel: ”Nu credem că a sosit vremea să ne mântuim pe furiş, cu aprobarea cuiva”. Oare câți români ar fi de acord cu existența unei instituții a statului care cheltuie banii lor pentru a promova ura față de eroii naționali? Sunt curios dacă s-ar supune la vot finanțarea de către stat a institutului câți ar fi cei care ar vota pentru. De Gheorghe Haiduc – ND Blog

    0 0
  • 09/07/13--10:47: 3 buc.
  • 0 0
  • 09/07/13--22:27: Cuvantul care deranjeaza
  • ”ROMAN”, un cuvant ce deranjeaza urechile politicienilor din Ungaria

    autor: FrontPress 08.09.2013

    mandruPartea mai breazã a presei din Ungaria a sesizat foarte corect zilele trecute nişte fenomene, întâmplãri cel puţin ciudate, legate de cuvântul „român”. Şi anume, la un eveniment cultural organizat la Székesfehérvár, pe 19 august, înainte de şedinţa în deplasare a guvernului maghiar, orchestra care a evoluat înainte de discursul premierului Orbán Viktor a ales sã cânte „Dansurile populare româneşti” ale lui Bartók Béla, care însã au fost prezentate doar ca… „dansuri populare”.
    Întrebaţi fiind organizatorii de la Primãrie de ce nu s-a spus tot numele corect al piesei, aceştia s-au scuzat prin faptul cã nu au vrut sã stârneascã un conflict diplomatic şi mai bine au mutilat titlul original.
    De ce ar cauza un scandal diplomatic între Ungaria şi România simplul fapt de a se pronunţa titlul unei piese muzicale de-ale lui Bartók nu prea înţelegem, mai ales cã, în Ungaria, Bartók e considerat un muzician şi compozitor maghiar. Aşa învaţã despre el copiii la şcoli, pânã şi cei de la şcolile româneşti, aşa se scrie în toate lexicoanele. Bartók a cules atât folclor maghiar, cât şi foarte mult folclor român sau slovac sau turc. Iar cã printre cele mai frumoase compoziţii ale lui Bartók se gãsesc „Dansurile populare româneşti”, nu este vina muzicianului. Nu este vina românilor. Precum nu este vina nimãnui. Piesa lui Bartók, un produs artistic de cea mai înaltã calitate, se numeşte aşa pentru cã aşa a numit-o creatorul ei. Pentru cã nu putea altfel. Aceste trei cuvinte (Dansuri populare româneşti, pe ungureşte: Román népi táncok) identificã cel mai exact conţinutul creaţiei. Atât. Nimic mai mult. Dar nici mai puţin.
    Cã înainte de discursul premierului şi a şedinţei guver-nului ungar ar fi periculos de rostit cuvântul „român” îi caracterizeazã numai pe acei politicieni maghiari care gândesc aşa şi pe autoritãţile slugarnice, pupincuriste, care nu au curajul nici sã gândeascã cu mintea proprie în faţa mai marilor lor.
    Colac peste pupãzã: primãria acuzatã de aceastã gafã scrie într-un comunicat prin care încearcã sã-şi repare greşeala cã, de fapt, nu s-a deviat prea mult realitatea, deoarece aceste dansuri populare au fost culese pe acele vremuri „de pe teritoriul Ungariei Mari” (sic!). Logica parşivã a ungurilor parşivi a atins din nou culmi inimaginabile. În gândirea lor, în aşa-zisa Ungarie Mare au trãit numai unguri, cultura ce s-a gãsit acolo a fost numai ungureascã. Periculoasã gândire!
    Dar, din pãcate, în şcolile din Ungaria asta învaţã copiii. Nişte neadevãruri care fac mult rãu. E foarte mare baiul în orice ţarã, când politica îşi pune amprenta asupra culturii, asupra învãţãmântului, a valorilor cultu-rale, când politicienii, aleşii poporului, în cele mai multe cazuri semidocţi, se cred justificaţi de a schimba pânã şi cultura dupã pofta lor.
    Cum sã rosteşti cuvântul „român” înainte de discursul premierului ungar? Şi tocmai în „cetatea albã cu castel”, în Alba Regia, oraşul vestit pentru locul de încoronare şi înmormântare al regilor Ungariei? La mai bine de o mie de ani, în localitatea ridicatã la rang de oraş de cãtre însãşi Regele Sf. Ştefan al ungurilor, cu o zi înainte de ziua naţionalã din 20 august, dedicatã Sf. Ştefan, rostirea cuvântului „român” sunã a blasfemie.
    Jenantã gândire. Norocul este cã în Ungaria nu trãiesc doar politicieni semidocţi, care cred cã şi în clipa când au ieşit din mama lor au avut deja mustãţi şi au purtat gaci largi de haiduci din pustã, ci şi oameni normali, intelectuali şi jurnalişti cu judecatã, care îşi dau seama când lucrurile au luat direcţii greşite. De Eva Şimon -Foaia Românească

    0 0
  • 09/07/13--23:36: Curiozitati
  • Cateva curiozitati despre vechii romani

    autor: FrontPress 08.09.2013

    Soldaţii răniţi purtau pe răni pânze de păianjen. Materia lipicioasă ajuta pielea să se regenreze. Îndesarea unor ierburi în bandaj era un alt truc – ajuta la uciderea microbilor.
    Romanii au inventat încălzirea centrală. Cetăţenii bogaţi beneficiau de astfel de facilităţi, căldura provenind din focuri care ardeau în subteran, întreţinute de sclavi.
    Romanii au fost primii care au produs cimentul amestecând cenuşă vulcanică, calcar şi apă. Singura problemă este că cimentul trebuia folosit foarte repede pentru că se întărea aproape instantaneu.
    Încălţările romane aveau ţinte! Asta pentru că soldaţii aveau nevoie de încălţaminte rezistentă pentru a rezista marşului. Tălpile de piele erau prevăzute cu ţinte care să prevină uzarea rapidă.
    Câinii de pază ai romanilor erau din sticlă şi piatră…Mozaicurile canine îî avertizau pe hoţi să facă cale întoarsă, fiind acompaniate uneopri de expresia “Cave canem” (Păzeşte-te de câine).
    Romanii purtau inele de căsătorie. Iar miresele romane văluri şi flori. Căsătoria avea valoare contractuală, la fel ca azi.
    Învăţătorii erau majoritatea sclavi greci foarte înţelepţi, deci nu vorbitori native de limbă latină. Existau puţine şcoli, copiii din familiile bogate beneficiind de învăţători privaţi. Scrisul se practica pe tăbliţe cerate care puteau fi refolosite.
    Şoarecele rumenit cu miere reprezenta o delicatesă în Roma antică. Bucătarii obişnuiau să ţină şoarecii în borcane de teracotă şi să-i îngraşe câteva săptămâni, ca să le asigure un gust mai bun.
    Romanii obişnuiau să meargă la toaletă împreună. Se putea conversa uşor datorită apropierii latrinelor. Nu exista hârtie igienică, dar în schimb se foloseau bureţi pe un băţ…
    Romanii nu întrebuinţau săpun pentru igiena personală. În schimb frecau pe piele ulei de măsline, pe care îl îndepărtau apoi cu o bucată de metal. Astfel curăţau praful şi celulele moarte.
    Superstiţiile nu se limitau doar la oamenii de rand. De pildă împăratul Augustus îşi încălţa mereu piciorul drept primul, din credinţa că stânga aduce ghinion. Cuvântul latinesc pentru “stânga” este “sinister”…
    Vechii romani credeau că vederea unei bufniţe aducea ghinion, mirositul ciclamelor prevenea apariţia cheliei, sunetul clopotelor înlesnea naşterea şi prezenţa albinelor însemna că zeii sunt favorabili… De Irina-Maria Manea – Historia


    0 0
  • 09/08/13--08:26: :))))

  • In avion: un domn si o fetita.
    Domnul zice: Ce-ar fi sa stam de vorba?, se pare ca timpul trece mai repede
    conversand .
    - Bine, zice fetita inchizand cartea pe care abia o deschisese, despre ce
    ati dori sa vorbim?
    - Pai, zice domnul, o tema interesanta ar fi despre fizica atomica nu crezi?
    si surade superior.
    - De acord, dar intai vreau sa va intreb ceva: O vaca, un cal si o oaie
    mananca acelasi lucru - iarba, dar oaia excreta niste bilute, vaca o
    placinta, iar calul niste mingii uscate. Cum va explicati fenomenul?
    - Habar n-am, zice domnul, minunandu-se de inteligenta fetitei.
    - Atunci cum vreti sa vorbim de fizica atomica daca nici despre cacat nu
    stiti nimic???


    0 0
  • 09/08/13--08:50: Vierme

  • Viermele dong chong xia cao: va ofera o energie absolut incredibila!


    In toamna lui 1993 lumea sportului a fost zguduita atunci cand un mic grup de atlete din China au depasit intr-un interval de sase zile cateva recorduri mondiale fixate de foarte multa vreme. Aceasta brusca calificare de anvergura mondiala a chinezoaicelor a dat imediat nastere banuielii ca erau dopate, fapt nedovedit. Ceea ce au realizat aceste atlete era incredibil, caci recordurile doborate de ele fusesera stabilite cu ani in urma de femeile din estul Europei care se dopau pentru sporirea performantelor lor sportive.
    Ofensate de aceste suspiciuni, autoritatile chineze au impartasit secretul: un program de antrenament riguros si o dieta speciala care includea plante chinezesti traditionale si o potiune bogata in minerale din viermele dong chong xia cao. De obicei recordurile mondiale sunt doborate cu mari eforturi, la diferente de zecimi de secunda sau secunde. Expertii au stabilit ca astfel de diferente cu care au fost doborate recordurile trecute nu se pot explica numai prin rigurozitatea antrenamentului. E evident faptul ca aceste performante se datoreaza efectelor plantelor chinezesti asupra trupului.

    Dar ce este dong chong xia cao? Avand numele latinesc de Ophiocordyceps sinensis, aceasta este o ciuperca care paraziteaza larvele de molii si produc un fruct ce este folosit ca remediu natural. Ciuperca germineaza larva vie, o omoara si o mumifica, si ceea ce ramane este fructul amintit.

    Viermele dong chong xia cao este folosit de medicina traditionala chinezeasca si de cea tibetana, intr-o multime de afectiuni si boli, de la oboseala pana la cancer. Ea este folosita si ca afrodisiac, dar si pentru echilibrarea dintre yin si yang. Intr-un studiu medical stiintific din anul 2013, s-a constatat ca acest vierme are puternice efecte anti-inflamatorii, ceea ce arata ca nu degeaba chinezii il folosesc inca din antichitate.
    lovendal.net/

    0 0
  • 09/08/13--10:18: Ofensiva nationalista
  • La Cluj începe ofensiva naționalistă

    01
    În ultimele zile filiala Noua Dreaptă Cluj a distribuit o mulțime demanifeste clujenilor. Manifestele prezintă obiectivele Noii Drepte și o prezentare a scurtă prezentare a mișcării și principilor sale.
    ”Obiectivul general al Asociației Noua Dreaptă este acela de a proteja și promova interesele românilor, din Țară și din afara granițelor. Nu ascundem că suntem în principal o organizație cu caracter predominant etnic. Noi am înțeles că proverbul: ”cămașa este mai aproape decât haina” nu are o conotație vestimentară, ci una socială și umană. De aceea primordial pentru noi este protejarea intereselor etnicilor români, atât individual cât și în comunitate, atât material cât și spiritual. Nu negăm dreptul la existență al minorităților conlocuitoare, dar în centrul atenției noastre se află românii, cei cu rădăcini, istorie și obiceiuri comune cu noi.”
    02
    03
    04
    05
    06

    0 0
  • 09/08/13--10:36: Scully


  • 0 0

    Rochus Misch, garda de corp a lui Hitler, a murit la varsta de 96 de ani

    autor: FrontPress 09.09.2013

    0Rochus Misch, care a fost garda de corp a lui Adolf Hitler aproape pe toată perioada celui de-al Doilea Război Mondial şi care era ultimul martor în viaţă al orelor dinaintea sinuciderii liderului nazist în buncărul său din Berlin, a murit joia trecuta la vârsta de 96 de ani, transmite Associated Press.
    El a murit la Berlin în urma unei scurte suferinţe, a precizat vineri, într-un e-mail pentru AP, Burkhard Nachtigall, care l-a ajutat pe Misch să-şi scrie memoriile în 2008.
    Misch a rămas mândru, până la sfârşitul vieţii, de anii petrecuţi cu Hitler, pe care, cu afecţiune, îl numea ‘şeful’. Într-un interviu din 2005 pentru AP, Misch şi l-a amintit pe Hitler ca fiind ‘un om normal’ şi a oferit o dare de seamă fascinantă despre ultimele zile ale dictatorului, înainte ca el şi soţia sa Eva Braun să se sinucidă în contextul în care armata sovietică se apropia de buncărul lor din Berlin.
    “Nu era o brută. Nu era un monstru. Nu era un supraom”, a spus Misch despre Hitler.
    3Născut la 29 iulie 1917 în orăşelul Alt Schalkowitz din regiunea Silezia, pe teritoriul actual al Poloniei, Misch a rămas orfan la o vârstă fragedă. La 20 de ani, s-a hotărât să intre în SS, o organizaţie pe care o considera o contrapondere la amplificarea ameninţării din partea stângii. El s-a înscris în Leibstandarte SS Adolf Hitler, o unitate care a fost creată pentru a asigura protecţia personală a lui Hitler.
    “Era anticomunistă, împotriva lui Stalin, pentru protejarea Europei. M-am înscris în războiul împotriva bolşevismului, nu pentru Adolf Hitler”, a spus Misch.
    Însă, când Germania nazistă a invadat Polonia la 1 septembrie 1939, Misch a ajuns în prima linie, în contextul în care divizia sa SS a fost ataşată unei unităţi militare pentru ‘războiul fulger’.
    Misch a fost împuşcat şi aproape ucis în timp ce încerca să negocieze capitularea unei fortăreţe în apropiere de Varşovia şi a fost trimis în Germania pentru recuperare. În mai 1940 a fost ales ca unul dintre cei doi membri SS ce vor servi ca gărzi de corp şi asistenţi ai lui Hitler, făcând de toate, de la preluarea apelurilor telefonice la întâmpinarea de demnitari.
    Rochus Misch şi colegul său Johannes Hentschel l-au însoţit pe Hitler aproape peste tot unde mergea, inclusiv la reşedinţa sa izolată de la Berchtesgaden, în Alpi, şi în buncărul supranumit ‘Bârlogul Lupului’.
    El a locuit atât în apartamentele lui Hitler de la Cancelarie, cât şi în casa sa dintr-un cartier muncitoresc din Berlin, pe care a păstrat-o până la moarte.
    A fost un şef extraordinar. Am locuit cu el timp de cinci ani. Am fost oamenii care au lucrat cel mai îndeaproape cu el. Eram mereu acolo. Hitler era zi şi noapte cu noi“, a spus Misch.
    1După capitularea Germaniei la 7 mai 1945, Misch a fost dus în Uniunea Sovietică, unde a petrecut nouă ani ca prizonier în lagăr, după care, în 1954, i s-a permis să revină la Berlin.
    El şi-a reluat relaţia cu soţia sa Gerda, cu care se căsătorise în 1942 şi care a murit în 1997, şi a deschis un magazin.
    La vârsta de 87 de ani, la momentul interviului pentru AP, Misch îşi păstrase imaginea de membru SS, adoptând o postură rigidă, cu umeri largi şi cu părul alb atent pieptănat.
    A evitat întrebările despre vină şi responsabilitate privind Holocaustul, spunând că nu ştia nimic despre uciderea a 6 milioane de evrei şi că Hitler nu a discutat niciodată despre soluţia finală în prezenţa sa.
    “Acesta nu era niciodată subiect de discuţie. Niciodată”, a afirmat el. De pe Revista 22

    0 0
  • 09/09/13--00:12: Ma Barker femeia gangster
  • 2013

    Ma Barker femeia-gangster

      Ma Barker, cea mai mare femeie-gangster din istoria omenirii

    George Barker nu avusese niciodată noroc în viaţa lui. Dar avea simţul datoriei şi pe cel al familiei. Şi credea cu naivitate că acestea erau calităţile care făceau din acea zi a anului 1892 cea mai frumoasă zi din viaţa lui. Căci, în ziua aceea, George Barker, obscurul, discretul, se însura cu o tânără şi frumoasă domnişoară de douăzeci de ani, Kate Clark. Dar, oricât de îndrăgostit ar fi fost, bietul muncitor ar fi luat-o la fugă dacă ar fi putut să bănuiască măcar o clipă de cine îşi lega soarta. Ar fi fugit fără să se mai întoarcă niciodată, dacă în momentul trecerii pragului micii biserici unde urma să i se celebreze căsătoria un necunoscut i-ar fi şoptit:„Atenţie, domnule Barker. Femeia pe care o veţi lua de nevastă este un demon. Iar numele dumneavoastră va rămâne pentru totdeauna în istoria crimei. în curând, Barker va fi sinonim cu omor, sânge şi oroare”.
    Dar cu ce demon s-a însurat domnul Barker?
    Crescută într-o familie cumsecade de munteni puţin cam reduşi mintal, tânăra şi drăguţa Kate Clark şi-a luat foarte în serios rolul de soţie. În anii următori, au venit pe lume patru copii frumoşi din căsătoria ei cu George. Herman, Lloyd, Arthur şi Fred au constituit curând mândria cabanei mizerabile de miner unde se instalase familia Barker în Missouri, la Joplin. Întâmplarea a făcut ca această familie liniştită să se instaleze tocmai în acest oraş, care era o răspântie geografică dintre cele mai deosebite.
    Joplin, oraşul gangsterilor
    Într-adevăr, Joplin era – şi este încă – situat la graniţa a patru state din Statele Unite ale Americii: Arkansas, Missouri, Kansas şi Oklahoma. Această situare geografică dobândeşte un interes cu totul deosebit când cunoşti legile americane, deoarece s-ar spune că, practic, în Statele Unite există atâtea legi câte state sunt. Dar aceste legi şi, în consecinţă, nelegiuirile care se comit sub jurisdicţia lor nu sunt valabile decât în interiorul statului respectiv. Imaginaţi-vă atracţia ce o putea reprezenta pentru vagabonzii de tot soiul acest târguşor unde, în câteva minute, puteai să treci dintr-un stat în altul şi, în consecinţă, să scapi de poliţie, aşa cum ai scăpa trecând o frontieră. Asta explică de ce prin oraşul Joplin treceau adesea – în mare grabă -călători precum: John Dillinger, Bonnie şi Clyde, Baby Face Nelson sau Kelly Pistol-Mitralieră… Şi, cu timpul, tot frecventând această „lume bună”, până la urmă blânda doamnă Barker a intrat la idei.
    Kate Barker deveni “Ma Barker”
    Kate Barker era o mamă aşa de atentă, aşa de iubitoare, încât a fost poreclită în ţinut Mamma. De unde şi supranumele repede adoptat de Ma. Ma Barker făgăduia toate nelegiuirile, protesta în faţa acuzaţiilor care tindeau să facă public din progeniturile ei ceea ce erau în realitate: patru mici derbedei respingători, patru delincvenţi siniştri, lipsiţi de moralitate. Ma Barker plângea, plângea mult ca să impresioneze mulţimea. Şi, cum plângea uşor, acuzatorii tăceau, jenaţi de dragostea acestei mame „exemplare”. O dragoste impresionantă, desigur, dar o dragoste scandaloasă. Ma Barker, care se temea şi le detesta pe tinerele femei care ar fi putut să exercite vreo influenţă asupra unuia dintre copii, nu ezita să cadă în incest ca să satisfacă apetitul progeniturilor ei.
    Ma Barker hotărî că cei 4 copii ai ei trebuie să devină gangsteri…
    După ce aceşti patru monştri au crescut, Ma Barker a început să se gândească la o meserie care să-i îmbogăţească şi să-i pună pe toţi, pe ea şi pe ei, la adăpost de orice nevoi. Fără îndoială că, influenţată de raidurile lui Dillinger şi ale lui Kelly Pistol-Mitralieră şi convinsă de talentul instinctiv care-i împingea pe cei patru copii să se complacă într-o existenţă bazată pe furturi şi ciordeli de tot felul, Ma a hotărât într-o zi că cei patru Barker vor fi patru gangsteri dintre cei mai teribili, cei mai celebri şi cei mai de temut…
    Mutarea în Tulsa şi jefuirea băncilor
    În 1915, deja pe drumul succesului, clanul Barker a părăsit oraşul Joplin, unde reputaţia lor nu le mai permitea să stea, şi s-a mutat într-un orăşel din Oklahoma, Tulsa. Tulsa, oraş deschis, frecventat de cowboys care îşi făceau praf banii în acele saloons rău-famate şi în casele speciale, oraş deschis pentru cei care făceau prospecţii petroliere, pentru traficanţi, derbedei, pentru toată acea pleavă a societăţii pentru care familia Barker va fi într-o bună zi exemplul reuşitei.
    Ma Barker îşi făcuse o specialitate: jefuirea băncilor. Afacerile erau bune şi, în curând, casa Barker, mobilată luxos, a devenit locul de întâlnire al tuturor gangsterilor aflaţi în trecere, care plăteau foarte scump privilegiul de a fi primiţi acolo. Ma îşi conducea clanul familial aşa cum făcea un meşteşugar cu micul lui atelier. Apoi, în mod brutal, în 1927, comedia s-a transformat în dramă, în câteva zile, vitregia sorţii s-a abătut peste familia Barker.
    Doi copii mor în timpul jafurilor. Tatăl lor, dezămăgit, îşi părăseşte familia
    Mai întâi, Fred a fost capturat în timpul unui jaf în Kansas şi aruncat în închisoare la Sing-Sing. Apoi Herman, în cursul unui alt jaf, gata să fie prins, s-a sinucis cu un glonţ în tâmplă. Aceste două drame au stupefiat un om care nu înţelesese nimic, care, în cursul acestor treizeci de ani petrecuţi lângă Ma Barker, nu bănuise niciodată adevărul. Acest om, bineînţeles, era tatăl, soţul, sărmanul, cinstitul, demnul George Barker. Dar i s-au deschis, în sfârşit, ochii în faţa cadavrului unuia dintre copiii lui şi a dezonoarei altuia. Atunci, pentru prima dată în viaţa sa, a luat o hotărâre curajoasă. A plecat. Şi nimeni n-a mai auzit vreodată de el.
    Ma Barker îşi continuă “munca” de creier al jafurilor
    Dispariţia subită a părintelui nu a neliniştit pe nimeni. Ma s-a grăbit să-l înlocuiască în aşternut, frecventat destul de des, totuşi, de un anume Arthur Dunlop, care se pare că nu s-a arătat la înălţimea celor aşteptate de la el, deoarece, numai după câteva săptămâni de la ridicarea lui la rangul de confident suprem, a fost găsit gol, ciuruit de gloanţe, într-un râuleţ din împrejurimi. Tragic sfârşit pentru un pistolar!
    Dunlop n-a ştiut să-şi recunoască rivalul în noul-sosit, care bântuia locurile acelea de puţină vreme. Acesta se numea Alvin Karpis. Şi era poreclit Creepy, un cuvânt din argoul american, care înseamnă în acelaşi timp îngrozitor, angoasat, josnic, dezgustător etc. Ma Barker l-a atras în aşternutul cald încă după „plecarea” lui Dunlop.
    Banda lui Ma Barker
    În timp ce se derula acest tandru roman de dragoste, clanul Barker nu a rămas inactiv. Cu sprijinul lui Alvin „Creepy” Karpis, şerifii erau asasinaţi şi băncile erau prădate. În acest scop fusese angajată o mică bandă de ucigaşi: Frank-Piftie, chel, mic, gras, specializat în aruncarea în aer a caselor de bani; Fred Goetz, sportiv, atletic, cu părul ca peria, care se lăuda că participase la celebrul masacru de Sfântul Valentin din 1929, într-un garaj din Chicago; Davis Cherrokee şi amanta lui, Kissing Bandit, poreclită astfel pentru că îşi săruta victimele pe gură după ce le prăda. Dar şi Doc Moran, sinistrul doctor specializat în chirurgia estetică, omul care modifica feţele, între două avorturi.

    Ma Barker si fiul ei ucisi
    Clanul s-a apucat şi de răpiri
    Răpirea a fost o sursă confortabilă de venituri pentru Ma Barker. A primit astfel trei mii de dolari de la doi industriaşi cărora le răpise copiii, având înţelepciunea să-i elibereze vii şi nevătămaţi. Dar răpirea a fost decretată crimă federală. Adică era de resortul celor de la FBI şi nu mai existau frontiere de stat pentru autorii de răpiri ca să scape justiţiei. Răpitorii erau urmăriţi pe tot teritoriul Statelor Unite de celebrii şi redutabilii „federali”. Această nouă lege a marcat destinul bandei Barker.
    Sfârşitul lui Ma Barker


    În ziua de 16 ianuarie 1935, la ora cinci dimineaţa, poliţia a încercuit casa în care se ascundea restul bandei. „Predaţi-vă!” a ordonat un poliţist. I s-a răspuns cu o rafală de pistol-mitralieră. Atunci poliţiştii au deschis focul. În câteva secunde, fragila cabană din lemn a fost făcută ciur. Apoi s-a instalat tăcerea. Intrând în bârlogul mizerabil, poliţiştii au găsit două cadavre. Ma Barker strângea încă în mână un pistol de calibrul 45. Ambele cadavre au fost duse la morga de la Oklahoma, în Florida. În faţa cadavrelor expuse a defilat o mulţime de gură-cască. Aşadar, „asta” era Ma Barker: o grămadă mare de carne jalnică ciuruită de gloanţe.
    lovendal.net/

    0 0
  • 09/09/13--03:34: Echipa Carmen = Steaua

  • Foto : Echipa Carmen acum Steaua si Ana Pauker.

    În 1945 făcea legea în fotbalul de la noi
    Ana Pauker îi cere lui Mociorniţă ca echipa sa, Carmen Bucureşti, să piardă meciul cu Dinamo Tbilisi
    Autor: Bodan Jitea

    Carmen Bucuresti, echipa desfiinţată de Ana Pauker

    Echipa Carmen Bucuresti in anii 1940

    Faza de joc. Echipa Carmen este in echipament de culoare inchisă


    Cele patru decenii de regim comunist au aruncat un văl de uitare peste perioada romantică a fotbalului românesc. Patronii de cluburi, printre care s-a numărat şi Ionel Mociorniţă, au fost înfieraţi de propaganda comunistă ca exponenţi ai unui sistem exploatator. Însă în spatele acestor clişee marxiste cu care societatea românească a fost deliberat intoxicată, se ascund tipologii umane extrem de interesante şi de complexe.

    Ionel Mociorniţă a fost, fără urmă de îndoială, un entuziast al fotbalului.
    Beneficiind de averea imensă a tatălui său, tânărul avocat s-a implicat activ în viaţa echipei de fotbal a întreprinderii de pielărie Mociorniţă, înfiinţată în 1937. Nu avea decât 23 de ani, în 1940, când a preluat conducerea clubului, schimbându-i denumirea în „Carmen“.

    Potrivit propriei confesiuni relatată de „Gazeta Sporturilor” din 6 mai 1945, Ionel Mociorniţă recunoaşte că nu are decât două pasiuni: „o tânără tovarăşă de viaţă aleasă cu gust de fin cunoscător – veritabil bibelou – şi un club de fotbal, în care gustul lui a fost, pe alocuri, mai puţin reuşit.”

    De altfel, pasiunea tânărului patron pentru fotbal devine în scurt timp o adevărată obsesie.
    Întrebat de „Gazeta Sporturilor” despre logica cheltuielilor imense pe care le făcea cu echipa Carmen, Mociorniţă recunoaşte iraţionalitatea demersului său: „Pentru un spectacol reuşit o cheltuială nu este niciodată prea mare. De ce să nu mă înţelegi mai bine ca altul că sunt de felul meu un vicios. Unii îşi fac grajduri de cai de curse; alţii cultivă plante ce ies din comun; alţii privesc zile şi nopţi cerul scormonind tainele astronomice. Toate sunt pasiuni, cu explicaţii mai mult sau mai puţin logice. Crezi oare că trebuie să-ţi explic pasiunea mea?”

    Ana Pauker sau Stalin cu fustă

    Acesta nu s-a limitat să dirijeze activitatea echipei din umbră. În anii de război, în lotul de jucători din intervalul 1941-1944 al carmeniştilor figurează şi un anume Mociorniţă, nimeni altul decât patronul echipei.

    Când patronul devine antrenor

    Cel de-al Doilea Război Mondial a perturbat derularea competiţională, însă echipa de fotbal îşi continuă activitatea. Pregătirea pentru primul sezon al Diviziei Naţionale este începută cu antrenorul Tihani. La scurt timp, pe data de 30 aprilie 1945, Ionel Mociorniţă renunţă la serviciile acestuia din pricina pretenţiilor financiare exagerate. Interesant de observat faptul că de echipă s-a ocupat, pentru o scurtă perioadă, chiar patronul acesteia. În interviurile luate de „Gazeta Sporturilor” lui Mociorniţă în această perioadă surprindem un cunoscător avizat al fenomenului fotbalistic.

    După meciul Carmen-Juventus 5-3, din mai 1945, Mociorniţă explică victoria echipei sale prin intensa pregătire psihică pe care le-a inoculat-o jucătorilor: „Ştiam că miza jocului (participarea în prima divizie – n.n.) va transmite jucătorilor mei o stare de trac paralizantă. Am înţeles, în consecinţă să împiedic difuzarea acestui flagel cu singurul mijloc pe care-l aveam la dispoziţie, valabil ca preventiv: sugestia. Întreaga săptămână premergătoare jocului le-am tocat capul jucătorilor explicându-le că n-au motiv să se teamă de acest match, care-l au la dispoziţie doar să întindă piciorul. Sunt mulţumit de rezultatul metodei folosite, care fără să fie proprie s-a dovedit perfectă.”

    Însă, din cauza programului încărcat, insolitul „antrenor” a renunţat la această ocupaţie, angajându-l pe fostul antrenor al marii echipe de fotbal Venus Bucureşti, Lazăr Sfera. Pentru a putea înscrie echipa printre protagonistele noii ediţii de campionat, Mociorniţă a fost obligat să o transforme într-un club sindical.

    Pe 6 iunie 1945 F.C. Carmen a depus la FRFA o adresă la care a anexat procesul-verbal al Adunării Generale. Aceasta a decis în unanimitate să schimbe numele grupării în ASFM-Carmen (Asociaţia Sportivă a Funcţionarilor Mociorniţă-Carmen) şi cere să fie trecută printre grupările sindicaliste, rămânând afiliată la FRFA. Era doar o decizie formală, luată ca urmare a noilor circumstanţe politice, Ionel Mociorniţă rămânând în continuare finanţatorul echipei.

    Însă contribuţia financiară a tânărului avocat nu se limitează doar la Carmen. În mai 1945 se va disputa un turneu de fotbal la Bucureşti cu participarea celor mai importante cluburi din Ardeal şi din Capitală. Pentru amenajarea stadionului A.N.E.F., gazda competiţiei, Federaţia apelează la cluburile de fotbal pentru un împrumut în valoare de 10 milioane de lei. Mociorniţă va contribui cu jumătate din această sumă.

    Ionel Mociorniţă vs. Ana Pauker

    Inevitabil, Ionel Mociorniţă este nevoit să suporte rigorile noului regim de democraţie populară instaurat în România după anii celui de-al Doilea Război Mondial. Prima probă pe care este obligat să o treacă o constituie meciul stabilit între echipa sa şi campioana U.R.S.S.-ului, Dinamo Tbilisi pentru decembrie 1945. Potrivit fiicei sale, Marie-Rose Mociorniţă, ministrul de Externe, Ana Pauker, l-a chemat pe Ionel Mociorniţă într-o întrevedere particulară, unde i-a cerut pierderea meciului de către Carmen pentru a demonstra publicului român superioritatea indiscutabilă a omului sovietic.

    Acesta nu acceptă condiţiile disputării partidei şi, în consecinţă, meciul cu echipa din oraşul dictatorului sovietic Stalin nu mai are loc. Refuzul categoric al finanţatorului echipei bucureştene, chiar în cazul unui meci amical, ne surprinde pe noi, cei atât de dezabuzaţi de practica rezultatelor aranjate în culisele fotbalului românesc. Evident, consecinţele au fost dintre cele mai drastice. Pe 3 ianuarie 1946, Comisia Centrală Sportivă a Confederaţiei Generale a Muncii (C.G.M) a dispus începerea unei anchete şi a hotărât ca până la finalizarea cercetărilor gruparea F.C. Carmen şi conducerea ei să fie suspendate din orice activitate sportivă.

    Ediţia de campionat 1946-1947

    Pe data de 19 aprilie 1946, Comisia de judecată înfiinţată de O.S.P. (Organizaţia Sportului Popular) a dat următorul verdict în acest atât de mediatizat caz: „Se aplică mustrare publică grupării Carmen şi i se interzice, pe timp de un an, de a juca cu grupări străine”.

    Drept urmare, Mociorniţă reuşeşte să înscrie echipa în prima ediţie a Diviziei Naţionale disputată după încheierea războiului. Rămâne legendară disputa fotbalistică cu echipa baronului Neumann, ITA Arad. Benefiiciind de serviciile antrenorului Steinbach şi a unor jucători valoroşi precum N. Simatoc, I. Siclovan, B. Marian, Covaci, Torjoc, Tr. Iordache, V. Stănescu, I. Fabian II, Toth III, G. Popescu, echipa industriaşului bucureştean a periclitat poziţia liderului ITA. În etapa a 19-a se vor ciocni orgoliile celor doi patroni de echipă. 20.000 de bucureşteni, record de afluenţă la un meci de fotbal la acea dată, s-au adunat pe stadionul A.N.E.F. pentru a urmări confruntarea dintre ITA şi Carmen. Meciul se termină cu 5-2 pentru formaţia bucureşteană, golurile carmeniştilor fiind înscrise de Covaci (3), Fabian şi Bazil Marian. Totuşi, constanta şi valoarea echipei ardelene ce beneficia de aportul unui jucător formidabil, Iosif Petschowsky, au făcut diferenţa în ediţia de campionat 1946-1947, astfel încât Carmen se va mulţumi la sfârşitul sezonului cu poziţia de vicecampioană a Diviziei Naţionale.

    Click aici pentru a vedea cum a reflectat presa vremii conflictul dintre Ana Pauker şi Mociorniţa şi cum a fost desfiinţată echipa Carmen Bucureşti

    Sfârşitul echipei

    Aventura echipei de fotbal Carmen se va încheia în vara lui 1947. Atât de stânjenitoarea prezenţă a unui club particular printre grupările sindicale înfiinţate de noul regim a fost rezolvată în stilul caracteristic unui sistem de factură totalitară. După un meci în care a ridiculizat echipa Ciocanul, clubul de fotbal Carmen Bucureşti este desfiinţat printr-o decizie abuzivă în vara lui 1947, locul său în Divizia A precum şi o parte a lotului de jucători fiind preluate de noul club departamental, ASA Bucureşti (Steaua).

    Sfârşitul unui industriaş

    Destinul lui Mociorniţă reprezintă de fapt destinul întregii elite a României Mari. Ionel Mociorniţă a fost arestat la 10 mai 1948, cu o lună înainte de naţionalizare. Acesta a făcut turul majorităţii centrelor de detenţie comuniste, trecând pe la Capul Midia, la Jilava şi Piteşti. Şocantă rămâne relatarea fiicei filosofului român Mircea Vulcănescu, Sanda Vulcănescu: „Tata a murit la Aiud după ce la Jilava fusese bătut şi ţinut în beci la «Neagra» 26 de ore gol, împreună cu şase alţi deţinuţi. Nu-i mai ţineau puterile să stea în picioare nemişcaţi, locul fiind strâmt, s-au întins pe jos, tata a propus să-l culce pe unul dintre ei, foarte tânăr şi firav, peste corpurile lor ca să-i ţină de cald şi să-l scape. Era iarnă, cimentul era ud, îngheţat. Ca urmare, tata, care avea deja pleura perforată de la bătaie, a făcut tuberculoză şi a murit, readus la Aiud, după câteva luni, în 1952. Aceste lucruri mi le-a povestit Ionel Mociorniţă care a fost printre cei şapte”.

    Probabil că numai constituţia sportivă l-a scăpat pe fostul industriaş de destinul tragic al lui Mircea Vulcănescu. Deşi a mai trăit până în 2005, Ionel Mociorniţă îi mărturisea adesea fiice sale că „viaţa mea s-a terminat când s-a închis uşa de la Jilava în urma mea”.

    Pare ireală imaginea unui patron de club care a înfruntat un sistem criminal precum cel comunist numai cu o superbă echipă de fotbal, în numele unui principiu al onoarei de mult devenit desuet în fotbalul românesc.

    De la Ionel Mociorniţă la Gigi Becali

    O asociere de nume care frapează. Ce legătură ar putea avea avocatul Ionel Mociorniţă, moştenitorul industriaşului pielăriei Dumitru Mociorniţă cu actualul latifundiar Gigi Becali? La prima vedere îi despart foarte multe lucruri, gradul de cultură, conduita morală şi nu în ultimul rând contextul istoric în care şi-au dobândit poziţia socială. Însă există un aspect care îi leagă, şi anume, fotbalul. Becali este indirect, prin clubul pe care îl finanţează, continuatorul lui Mociorniţă. Probabil că actualul gestionar al destinului echipei roş-albastre nu cunoaşte istoria înfiinţării clubului Steaua. Carmen Bucureşti, clubul patronat de Mociorniţă, a fost desfiinţat tocmai pentru a face loc noii secţii de fotbal a Ministerului Forţelor Armate, care a purtat denumirea de ASA (1947-1948), CSCA (1948-1949), CCA (1950-1961) şi, într-un final, Steaua Bucureşti.

    historia.ro/

older | 1 | .... | 60 | 61 | (Page 62) | 63 | 64 | .... | 171 | newer