Louis Armstrong Am dorit ca in seara aceasta sa va simtiti "Capo di tutti capi".
↧
↧
Cel mai bun
Cel mai bun din toate timpurile = Cea mai inutila discutie din toate timpurile
Observ că de la aniversarea recentă a lui Diego Maradona s-a relansat, pentru a 43.351-a oară, discuţia ”Care a fost cel mai bun fotbalist din toate timpurile?”. Am mai scris pe tema asta și, din cauza încăpăţânării unora de a tot discuta la infinit pe acest subiect am să repet niște idei.Nu există o unitate de măsură clară pentru a stabili care a fost cel mai bun fotbalist din toate timpurile. Este o chestiune relativă, ce ține de percepția fiecăruia. Orice epocă fotbalistică și-a avut caracteristicile ei. Într-un fel se apărau echipele în anii 50, altfel în anii 90. Așezările formațiilor s-au tot schimbat, în ziua de azi sistemul echipelor se modifică de la o etapă la alta. Uitați-vă cum plonjau portarii la Mondialul din 1954, de exemplu. E un deliciu! Într-un fel se penalizau faulturile în urmă cu 25-30 de ani. De pildă, un fotbalist ca Gentile cu greu putea să răzbată în fotbalul actual, unul în care arbitrii sunt mult mai riguroși. Astăzi se joacă mult mai des, banii sunt mai mulți, presiunea spectatorilor și a presei este mai vizibilă. Nu avem de unde să știm cum s-ar fi comportat Maradona în ziua de azi, având în vedere stilul său de viață zbuciumat (asta ca să fim băieți de salon…). Cât privește pretinsul idealism gen ”Pe atunci se juca doar cu sufletul, nu cum fac mercenarii de azi”, vă înșelați. Nu se juca gratis atunci. Ba dimpotrivă, sportivii acelor timpuri câștigau destul de mult față de muritorii de rând. Diferența e că acum există o foarte mare discrepanță între ”elită” și ”plebe”. Dar asta e altă mâncare de pește oceanic.
Nu poți cuantifica jocul lui Maradona versus jocul lui Messi. Cum îi compari? Prin driblinguri, prin călcâiele reușite? Maradona a luat titlul mondial, iar Messi, nu? Ei bine, situația este invers proporțională în cazul Ligii Campionilor. Cruyff nu a câștigat nici campionatul mondial, nici cel european. Îl scoatem definitiv din Top 10? Aș face o comparație de ordin muzical. Puteți să spuneți care a fost trupa mai bună: Beatles sau Rolling Stones? Cine a fost mai valoroasă: Whitney Houston sau Celine Dion? Michael Jackson a fost mai tare decât Elvis Presley?
Ca și în muzică, totul ține de percepția fiecăruia și de așteptările proprii. Mie îmi place mai mult Depeche Mode decât, să zicem, Simon and Garfunkel, dar asta nu înseamnă că DM sunt mai buni muzicieni decât cei doi. Cea mai corectă formulare este: ”De care jucător ți-a plăcut cel mai mult, în ultimii 40 de ani?”. Sincer, mie cel mai mult mi-a plăcut de Van Basten, Zidane și Iniesta.
Cât îl privește pe Maradona, cu toate realizările lui formidabile, mă tot întreb cum ar fi decurs frumoasa lui carieră dacă arbitrul ar fi văzut celebrul henț din meciul cu Anglia. A fost mâna lui Dumnezeu? Să nu-l amestecăm pe Cel de Sus în treburile astea. Are sigur alte treburi mai importante de făcut.
P.S.: Tot despre Diego. Văd că a devenit un simbol al stângii. Cum de nu a jucat atunci în anii 80 prin Cuba sau Bolivia și a preferat declasatul Occident, adică Spania, Italia sau Anglia? De Levente Balint
↧
:)))
↧
Bancuri....
Fidelitatea te ajuta sa mori linistit. Infidelitatea te ajuta sa traiesti linistit.
Un trib de canibali a prins un american, un neamtz si un rus. I-au mancat pe toti. Erau flamanzi si n-aveau timp de bancuri.
***
Noile prescurtari:
PLM = plecat la magazin
FMM = frate, mersi mult
STF = să-ţi traiasca familia...
***
- Salut, bine că te-am întîlnit! Poţi să-mi împrumuţi 100.000 de lei?
- Îmi pare rău, dar n-am bani la mine!
- Dar acasă?
- Acasă, toţi sunt bine, sănătoşi. Mulţumesc!
***
Bulă se însoară şi după ceva timp, se întîlneşte cu vechii lui prieteni, care îl întreabă:
- Băi, Bulă, cum e nevastă-ta?
- Cum să fie, este marfă, doar că este cam somnoroasă. De cîte ori ieşim pe stradă, când vede un bărbat bine, ea mereu spune: "Mamă, ce m-aş culca cu ăsta!"
***
- Nevastă, ma banuiesti degeaba. Nu fac altceva decat sa ajut o prietena, intr-o perioada dificila pentru ea.
- Dar ce anume a patit?
- A intrat in calduri...
***
Dacă aveţi de gând să mergeţi la cazinou, îmbrăcaţi cei mai frumoşi chiloţi. S-ar putea să vă întoarceţi acasă numai în ei!
***
Bineinteles ca ajutorul psihologului este intotdeauna binevenit... Dar sa injuri este mult mai ieftin.
***
S-a ajuns la concluzia ca expresia: "Toti barbatii sunt la fel" a fost inventata de o chinezoaica care si-a pierdut barbatul in multime.
***
- Ce-ti place mai mult: apa plata sau cea carbogazoasa?
- Nu conteaza, de pruna sa fie...***
- Nu pot sa cred ca te duci la prostituate pentru sex! tipa nevasta-mea la mine. Sunt profund dezamagita!
- Dar de ce ma invinuiesti pe mine? ii raspund. Tu nu-mi poti satisface toate fanteziile mele erotice, esti constienta de asta, nu?
- Stii ceva? Asta e numai vina ta! Nu mi-ai spus niciodata ca ai fi dispus sa platesti pentru asta!
***
In spital:
- Doctore, mutati-l, va rog, pe vecinul meu in alta camera, ca se crede motocicleta.
- Va deranjeaza zgomotul pe care il face?
- Nu, gazele scoase pe teava de esapament.
***
Incidente la ultimul meci al Rapidului: jucatorii s-au batut care sa ia moneda aruncata de arbitru!
***
Un politist vede un betiv cazut intr-un sant:
- Domnule, zice politistul, nu puteai sa bei si tu doar cat sa te simti bine?
- Eu as fi vrut – zice, cu regret, betivul - dar n-am avut atatia bani.
***
A venit primăvara! A început să curgă… apa - în râuri…, nasul - la copii…, saliva - la bărbati...
***
Sunt un tip foarte corect şi conştiincios. În fiecare zi, mă duc şi vin regulat de la muncă.
Mă duc regulat de nevastă-mea şi vin regulat de şef…
***
In tramvai:
- Domnule, va rog, pot sa iau loc? Sunt insarcinata.
- Poftiti, felicitari!... Şi cand s-a intamplat fericitul eveniment?
- Acum cinci minute, dar inca imi tremura picioarele!
***
Cei trei purcelusi Nif-Nif, Naf-Naf și Nuf-Nuf se jucau veseli, zburdau, cântau… Brusc, se deschide ușa și în cameră, intră lupul. Toți au încremenit.
Lupul: – Salam Aleikum.
Toți au răsuflat ușurați:
- Slavă Domnului, e musulman!
↧
Louis Armstrong Adios Muchachos
↧
↧
Republica Moldova
Existenta Republicii Moldova – un pericol pentru unitatea nationala a Romaniei?
Aşa cum spunea zilele trecute în presă fostul premier moldovean din anii 90, Mircea Druc, România şi Moldova au ratat unirea în anul 1991. Atunci, a existat un copromis subsidiar dintre Moscova lui Mihail Gorbaciov şi România lui Ion Ilici Iliescu de a nu se face unirea dintre România şi Basarabia după modelul german: RFG care a înghiţit RDG.Azi, lucrurile din punct de vedere geopolitic sunt mult mai complicate, iar Republica Moldova s-a consolidat ca un stat independent, cu structuri politice, administrative şi economaice, care nu sunt interesate să se subordoneze Bucureştiului. Niciodată un preşedinte, premier sau ministru moldovean nu va dori să fie preşedinte de consiliu judeţean într-o Românie unită, iar un ambasador al Chişinăului să devină un simplu inspector la MAE. După conducerea comunistă a lui V. Voronin, basarabenii nu mai doresc unirea cu România, decât în proporţie de 15%, conform sondajelor de opinie, dar doresc integrarea în UE circa 65%. Să fim sinceri, moldovenii vor cetăţenia română pentru a avea paşaport românesc şi a călători liber în Europa, nu unirea cu Ţara Mamă. Integrarea Moldovei în UE va întări statalitatea moldoveană şi va îndepărta, paradoxal, ziua unirii Chişinăului cu România.
De ce este un pericol pentru unitatea naţională a României existenţa Republicii Moldova? În primul rând, din punct de vedere geopolitic, în ochii inamicilor şi vecinilor noştri se revelă posibilitatea existenţei a două state româneşti independente. Mai mult, pentru politica de expansiune a Rusiei, ideea unei Moldove Mari, aşa cum a fost vehiculată în anii 20, din timpul lui Lenin, prinde tot mai mult contur în unele minţi înfierbântate de la Chişinău, care doresc să facă jocul Kremlinului. Republica Moldova poate deveni un factor de destabilizare a unităţii naţionale a României, dar şi un exemplu pentru revizioniştii şi iredentiştii maghiari. Dacă pot exista două state româneşti separate, unii aventurieri politici, cu finanţare de la Budapesta, se gândesc că poate exista şi un Ţinut Secuiesc autonom în inima România, ba, chiar mai mult, o Transilvaniei independentă şi federativă după modelul Elveţiei. Aşa cum există două state româneşti recunoscute de ONU, de ce nu ar exista trei ţări române separate, în minţile celor interesaţi să dezbine poporul român. Ca urmare, se impune o politică realistă şi incisivă a Bucureştiului de a începe negocieri cu Rusia, în vederea clarificării statutului Transnistriei, singurul impediment în cale unirii, şi înfăptuirea imediată a actului de unificare între România şi Republica Moldova. Unirea se poate face chiar cu metode radicale împotriva unei clase politice de la Chişinău, care se poartă iresponsabil numai în interesul propriu, obţinând beneficii, prin şantaj de stat, atât de la Moscova cât şi de la Bucureşti. Interesul naţional al României de reunificare cu Basarabia, un teritoriu naţional răpit vremelnic de Stalin în 1940, nu poate fi negociat cu politicienii „separatişti” şi corupţi de la Chişinău, ci impus imediat de statul român ca o recuperare a teritoriului naţional, în spiritul art. 1 din Constituţie: “România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. Republica Moldova este doar un accident istoric care trebuie corectat prin imediata reunificare cu România. De Ionuţ Ţene –NapocaNews
↧
Lumea legionara
Documente istorice: Cateva citate despre “lumea legionara”
Nici îmbracarea camasii verzi si nici salutul nu sunt de ajuns ca cineva sa devina legionar. Nici chiar întelegerea „rationala” a miscarii legionare. Ci numai conformarea vietii cu normele de viata legionara. Pentru ca Legiunea nu este numai un sistem logic, o înlantuire de argumente, ci o „traire”. Dupa cum cineva nu este crestin daca „cunoaste” si „întelege” Evanghelia, ci numai daca se conformeaza normelor de viata afirmate de ea daca o „traieste”. Corneliu Zelea Codreanu – „Pentru legionari”Intunericul patimilor nu va putea niciodata cristaliza un focar de lumina salvatoare. Iar ceea ce cautam si dorim noi din toata fiinta noastra, e lumina, e instapanirea din nou a vietii asa cum a voit-o Dumnezeu: viata de adevar, dreptate, virtute. In aceasta consta mantuirea, cu scaparea de jidani si de toate plagile ucigatoare care ne mistuie: readucerea rodului in via dumnezeiasca azi bolnava si stearpa, in natiunea noastra (macar in ea) cazuta in ghearele satanice starpitoare ale sufletului si aducatoare de pieire. Aceasta noua fecundare a sufletului pierdut al unei natiuni, nu se poate face decat prin cea mai pura esenta de lumina, de virtute. Ion Mota – La icoana
Unde veti vedea aparând, fie în sufletul vreunui luptator, fie în propriul suflet, rânjetul acestui interes personal, acolo a încetat de a mai exista Legiunea. Acolo se termina legionarul si începe sa-si arate coltii politicianul. Priviti în ochi pe cel ce vine si daca în ochii lui veti simti ca scânteiaza vreun mic interes personal (fie material, fie ambitie, fie patima, trufie), sa stiti ca acela nu poate deveni legionar. Corneliu Zelea Codreanu – Pentru legionari
Filosofia sau filosofarea este un act de viata, un act de traire. Ei bine, adevarul acesta nu vor sa-l spuna în genere filosofii… Aceasta înseamna filosofia – a deforma realitatea sensibila si a încerca s-o pui de acord cu tine însuti, a-ti proiecta structura ta spirituala asupra întregului cosmos. Nae Ionescu – Curs de metafizica
Cautati programe? Ele se afla pe toate buzele multimii. Mai bine ati cauta oameni. Caci într-o noapte oricine poate face un program, si nu de ele se simte nevoie în tara. Ci de oameni si de vointe cari sa le îndeplineasca. Sunt altele care au un program. Sunt altele care au mai mult decât un program, au o doctrina, au o religie. Este ceva de ordin superior sufletesc, care aduna în chip misterios miile de oameni hotarâti sa-si creeze o alta soarta. Daca omul de program sau de doctrina îsi slujeste cu oarecare interes programul, legionarii sunt oamenii unei mari credinte pentru care oricând stau gata sa se jertfeasca. Pe aceasta credinta ei o vor sluji pâna la capat. Corneliu Zelea Codreanu – Carticica sefului de cuib
Nationalismul restabileste si in domeniul federalismului intelegerea clara a lucrurilor. El dispune de doua mari posibilitati de actiune: pe de-o parte, conserva si intareste caracterul national, fiinta intima a popoarelor, pe de alta parte, creaza un climat de comuniune intre natiuni. Acest spirit de fraternizare face posibila uniunea statelor nationale si garanteaza viabilitatea noii asezari. Nationalismul pregateste, in mentalitatea popoarelor, ceea ce federalismul isi propune sa infaptuiasca. Horia Sima – Menirea nationalismului
Ceea ce intereseaza acum nu mai e politicul, – ci istoricul. Nu ne intereseaza victoria unei grupari politice – ci reintegrarea României pe liniile sale istorice. Mircea Eliade – Mai multe feluri de nationalisti
In realitate, nu nationalismul a fost rapus odata cu capitularea de la 1945, ci falsul nationalism, nationalismul agresiv si imperialist, care nu-i decat o remanenta a perioadei burghezo-imperialiste. Nationalismul autentic nu are nimic de-a face cu poftele de cucerire si aservire a altor popoare. El reprezinta faza de proiectie in istorie a constiintei interioare a unui neam, de maturizare spirituala a unui popor. El nu este revansard, nu este pornit spre rapt, viclenii si agresiuni. El cultiva imanentele unui popor si respecta in acelasi timp geniul creator al altor popoare. Nationalismul este o formula de convietuire in duh a tuturor popoarelor. Horia Sima – Nationalismul la rascruce
Poporul român, în aceste zile ale lui, nu are nevoie de un mare om politic, asa cum gresit se crede, ci de un mare educator si conducator, care sa biruiasca puterile raului si sa zdrobeasca tagma celor rai. Pentru aceasta însa, el va trebui sa biruiasca mai întâi raul din el si din ai lui. Corneliu Zelea Codreanu – Pentru legionari
Tot ce-si poate imagina mintea noastra mai frumos ca suflet, tot ce poate rodi rasa noastra mai mândru, mai înalt, mai drept, mai puternic, mai întelept, mai curat, mai muncitor si mai viteaz, iata ce trebuie sa ne dea scoala legionara! Un om, în care sa fie dezvoltate, pâna la maximum, toate posibilitatile de marire omeneasca ce se afla sadite de Dumnezeu în sângele neamului nostru. Corneliu Zelea Codreanu – Pentru legionari
Daca s-a pierdut ceva in om este simtul sacrificiului, al jertfei, fundamental pentru om. Lipseste simtul onoarei si al altruismului; omul de azi e pragmatic, realist, nu idealist, nu arde pentru idei. Pe vremea mea, am vazut cu ochii mei oameni care au mers pana la capat. Constantin Noica – (1984)
Suntem datori sa crestem si sa ne aparam fiinta. Sa crestem, cum? Creînd. Sa ne aparam, cum? Creînd. Este ridicol si nebarbatesc sa ne asezam în defensiva, sa “ne aparam” contra “strainilor” sau influentelor straine. (…) Singura aparare eficace este ofensiva – adica crearea. Influentele straine pot fi sute si mii; ele nu altereaza fiinta, ci dimpotriva o ajuta sa rodeasca. Sa rodeasca, evident, daca are destula capacitate de asimilare si destula forta de expresie. Altminteri, cu sau fara “influente”, tot stearpa va ramâne. Mircea Eliade
↧
Nationalism de anvergura
Revenirea la Nationalismul de anvergura!
România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Așa începe primul articol al Constituției. Însă, cum Constituția a fost scrisă să fie încălcată, la fel ca toate legile, de către cei care se cred mai presus de orice lege, meschinii noștri guvernanți, care, în 23 de ani, au transformat statul românesc într-o enclavă multinațională, acordă, cu generozitate incriminabilă, grupurilor etnice minoritate drepturi excesive în detrimentul majorității românilor autentici.Iar felurite Ong-uri, finanțate de evreimea sionistă slugărnicită de către guvernanții noștri trădatori, ajută și încurajează minoritățile etnice să ceară drepturi nejustificate, contrar prevederilor constituționale. România este singura țară în care riști să fii amendat dacă pronunți substantivul comun atestat de DEX, ”țigan”, cu toate că acesta este denumirea etniei cu pricina (cu multe pricini…), care crează cea mai mare deformare de imagine a națiunii române în lume, o percepție ireparabilă… Mă întreb: vor fi trași la răspundere guvernanții pentru această blasfemie națională? Asocierea românilor cu țiganii în țările europene s-a generalizat, iar confrații noștri romanii suportă rușinea și consecințele pe nedrept. Se știe că mai bine de jumătate din numărul infractorilor cu marca ”român” sunt tigani.
Mafia țigănească a monopolizat infracțional toate marile orașe ale țării. Timișoara, primul oraș martir în lupta împotriva comunismului, a fost „confiscate” de clanurile tigănești care fac legea și dictează, terorizând românii, amenintându-i, speculându-i, șantazându-i, cămătărindu-i, scoțându-i din locuințe. Cu ajutorul autorităților corupte din primărie și justiie au confiscat centrul orașlui cu cele mai importante și scumpe clădiri, o situație fără precedent. Este de înțeles că există o conspirație veche a cercurilor oculte împotriva românilor, din păcate greu acceptată de majoritatea celor manipulați prin mijloacele de (dez)informare, cercuri care, prin campanii mediatice agresive, susțin interesele etnicilor. Românii sunt umiliți, îngenunchiați, discriminați, batjocoriți în propria țară de către dușmanii românismului, camuflati în zeghe românească, având nume false.
Serviciul român de securitate ințesat de trădatori, puși în slujba sionismului, supraveghează, interceptează și contracarează cu zel orice încercare a românilor naționaliști, iubitori de țară, de a lupta pentru unitatea și solidarizarea națiunii. Naționaliștii sunt hărțuiți, provocați, amenințați, dezbinați, sabotați și li se închid site-urile, bloggurile, paginile de Facebook de către agenții diversioniști infiltrați. Prin campaniile mediatice de denigrare, acesti naționalișți sunt numiți calomnios „naziști, fasciști, teroriști, extremiști, elemente periculoase, atentatori la siguranța național”, în timp ce adevarații infractori sunt protejați prin lege. Urmașii evreimii comuniste torționare, amenință cu desființarea singurelor forme de opoziție. Unde ne sunt drepturile democratice mult invocate? A devenit un delict să îți manifești dragostea pentru țară și să faci cunoscute adevărurile crude care nimicesc ființa noastră națională. Teroarea psihică este propagată mediatic intens, pentru a le inocula celor care nu se lasă manipulați, ideea falsă că lupta cu sistemul este imposibilă.
Comportamentul antisocial a țiganilor, refuzul de a se integra în societate, cu toate că beneficiază de programe europene gratuite de integrare, cât și de tot felul de facilităti legiferate prin ordonanțe de guvern, ne indreptățesc să îi considerăm un real pericol pentru țară, o tară… Reprezentanții lor oficiali, sustinuti de către cei neoficiali – se știu ei aceia, alogenii, urmașii comuniștilor -, revendică drepturi fără justificări cu acoperire, simulează preocupare pentru problema reală, deși sunt beneficiarii programelor speciale de finațare a integrării, sustținute de U.E., dar banii ajung întotdeauna în conturile celor avizati cu răspunderea, care mint că sunt discriminați atunci când li se impută faptele penale și contravenționale ale celor pe care îi protejează. Românilor li se amintește sugestiv mediatic și agresiv în plan real, că ei nu mai reprezintă majoritatea care ar trebui să se bucure de drepturile integrale de cetățeni autentici. Este cât se poate de evident acest aspect dezastruos. Câți români nu se plang că au fost agresați, amenințați cu moartea, maltratați, răpiți, sechestrați, deposedati de bunuri și locuințe de către mafia țigănească, fără să fie protejati de lege?! Întotdeauna, plângerile se „soluționează” cu amânări, oamenii legii (fără-de-lege…) acționând doar interes propriu și în complicitate cu interlopii. Rețelele de crimă organizată, prostituție, droguri, confiscări imobile și câte alte nemernicii sunt mână în mână cu procurorii și judecătorii corupți, care, la ordinul guvernanților mușamalizează faptele grupărilor infracționale și îi absolvă pe autori de orice vină. Chiar dacă mai există polițiști și procurori, cu mici excepții, care nu se lasă corupți, încercând să soluționeze corect dosarele, aceștia, în cele din urmă, sunt santajați, amenintați de cătreșefi și scoși din funcții. Mafia țigănească, în cârdășie cu cea politică (mai ales evreiască) este similară, prin modul de a acționa, faimoasei mafii italiene.
Există, oare, ONG-uri care să apere drepturile românilor, tradițiile românești sănătoase, naționalismul sănătos, autentcitatea sănătoasă a românilor? Televiziunile mogulilor nu mai încetează cu intoxicarea și imbecilizarea maselor. Nu există programe tv în care să nu fie denigrate valorile românești – familia, ortodoxia, nationalismul, normalitatea morală, educațională și sexuală – iar manifestările nefirești, cum sunt homosexualitatea, pseudo-vedetismul, (in)cultura țigănească, manelismul, prostituția, limbajul mizerabil, etc., sunt promovate obsesiv la orice oră din zi și noapte.
Ziua Națională a României este prilej pentru tigănimea manelistă să umple platourile tv, mai mult, și-au permis să manelizeze Imnul României, iar fel și fel de pițipoance și africani dansează lasciv, batjocoritor, cu drapelul României înfășurat pe părțile rușinoase, fără rușine. Desigur, majoritatea imbecilizaților nu conștientizează situația gravă în care se complac. Absolvenții de facultăți nu au dreptul la un loc de muncă sau la vreun venit minim de întreținere, dar țiganii se bucură de ajutor social și programe sponsorizate de guvern, drept răsplată pentru prolificitate și îndeplinirea planului de țiganizare a țării.
În câțiva ani, noi românii, vom fi depășiți numeric și asimilați de către o populație străină de neamul nostru, ai cărei strămoși ne-au fost robi cândva. Țiganizații sunt cei mai periculoși, deoarece, împreună cu țiganii autentici, alcătuiesc acea majoritate care a confiscat drepturile cetățenilor. Pe de altă parte, etnicii unguri revizioniști, sprijiniți de sioniști și de mafia politică și oligarhică, acționează în paralel împotriva românilor. Simbolurile naționale ne sunt batjocorite, personalitățile istorice defăimate sub ochii noștri în numele aceleiași propagande mincinoase, deșănțate, și a toleranței etnice. Binecunoscutul caz al dementului revizionist Csibi Barna, care a spânzurat ostentativ păpușa unei ilustre figuri istorice romanesti, revoluționarul Avram Iancu, ar fi trebuit să se soldeze cu pedepsirea exemplară în conformitate cu legea. Într-o altă țară, spre exemplu una nemusulmană, unde legile sunt mai puțin aspre, de pildă Serbia, o astfel de faptă ar fi fost pedepsită sever. Or, faptul că instigatorul ungur nu a fost sancționat, ne confirmă adevărul că revizioniștii sunt protejați prin intermediul reprezentanților din conducerea statului, în schimbul suportului electoral. Acesta este doar unul dintre cazurile abuziva de încălcare a legii privind drepturile și responsabilitățile cetățenești.
În județele în care maghiarii sunt majoritari, românii sunt oropsiți întocmai ca pe vremea stăpânirii austro-ungare și a prigoanei hortiste. Elevii de liceu și profesorii români care își manifestă sentimentele de patriotism sunt terorizați, amenințați și brutalizați în propria țară. Provocările maghiare nu au limite. Marșurile pentru autonomie se înmulțesc și devin tot mai periculoase pentru integritatea statului. Aceste semnale ar trebui să ne îngrijoreze și să ne determine să acționăm ferm pentru împiedicarea unor astfel de manifestări. În conflictul violent dintre români și maghiari regizat în 20 martie 1990 la Tg-Mureș, atrocitățile maghiare au fost mușamalizate, iar românii au fost scoși, pe nedrept, răspunzători pentru diferendul care îi îndreptățea să acționeze .
Nenumăratele acte de crimă împotriva românilor, din trecutul mai îndepărtat și mai apropiat, de către acești huni sălbatici, sosiți pe pământul nostru din stepele Asiei, la un mileniu după formarea noastră ca popor, le trădează caracterul inuman, feroce, ca și cel al țiganilor și evreilor, bunii lor prieteni…! I-am primit, i-am pripășit pe lângă noi, s-au hrănit din pâinea noastră și ne-au răsplatit și ne răsplătesc cu ură și batjocură. România nu a avut și nici nu are vreun stat din lume prieten. În țările vecine, comunităților românești nu li se acordă un minim elementar de drepturi, confrații noștri sunt amenințați cu asimilarea forțată de către majoritate, sunt uitați de autorități si frații lor de dincoace de graniță, care trăiesc, de altfel, același nefericit experiment împotriva destinului firesc al unei națiuni cu o vechime de câteva milenii în istorie. În falsa democrație de un sfert de veac ni s-au confiscat toate drepturile, identitatea națională, țara întreagă cu resursele și bogățiile moștenite de la strîmoși și Dumnezeu, dreptul la serviciile sociale și am devenit străini în propria țară. Confirmarea acestui dezastruos deznodământ nu mai lasă urme de îndoială. Sionismul distructiv și-a îndeplinit aproape în totalitate misiunea de a transforma România în a doua Palestina. Fiii aleși ai lui Israel au cumpărat România, după cum a afirmat reprezentantul lor, fostul ministru Shimon Perez într-un discurs. O ultimă șansă de a mai schimba ceva este revenirea la naționalismul ”blamat”: naționalismul de anvergură, în spiritul credinței ortodoxe în adevăr și adevăratele libertăți și valori creștine. Conștiința colectivă a românilor, încă în dormitare, trebuie să se retrezească și să ne oblige să acționăm pentru redobândirea drepturilor de care am fost deposedați cu nemernicie de către ordinarii strategi ai noii ordini mondiale prin care vom fi zdrobiți ca națiune. De Andreea Arsene – Ziarul Naţiunea
↧
Tudor Ionescu
Tudor Ionescu, despre respingerea proiectului RMGC in Senat: Cu siguranta ca romanii cinstiti vor avea Sarbatori linistite, cu gandul la Mantuitor, si nu la Parchet sau DNA
Senatorii au respins astăzi proiectul RMGC, în urma avizului negativ primit din partea comisiei speciale parlamentare formate pe acest caz.Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu a declarat, marţi, în cadrul dezbaterilor privind Roşia Montană, că toţi cei implicaţi şi care au dat semnături în acest dosar nu vor avea sărbători liniştite, raportul comisiei parlamentare fiind deja trimis la Parchetul General.
“Senatul a respins proiectul RMGC. Toată lumea se aştepta oarecum la asta, după ce liderii USL au anunţat o altă portiţă de scăpare pentru proiect: un cadru legislativ general nou pentru minerit. Astfel, ei speră ca opozanţii proiectului să intre în amorţeală, mai ales că vin Sărbătorile… dar greşesc amarnic. În plenul Senatului, Ilie Sârbu, susţinător al proiectului de cianurare a Roşiei, a spus azi că toţi cei care şi-au pus semnătura pe documentele proiectului nu vor avea Sărbători liniştite. Indiferent la ce se referă, este clar că politicieni de la toate partidele sunt implicaţi în corupţia ce planează asupra proiectului. Cu siguranţă că românul cinstit, chiar dacă nu a acumulat averi de zeci de milioane de euro în 20 de ani, va avea sărbători liniştite, cu gândul la Naşterea Mântuitorului, la familie şi la apropiaţi, şi nu cu gândul la Parchet sau DNA”, precizează liderul Noii Drepte, avocatul Tudor Ionescu. De pe NapocaNews
↧
↧
Comemorare
20 noiembrie, ziua in care au murit doi lideri marcanti ai nationalismului catolic spaniol
În 20 noiembrie 1975 se stingea din viaţă în Madrid generalul Franco, conducătorul suprem al Spaniei naţionaliste timp de peste 35 de ani. În aceeaşi zi, dar în anul 1936, era asasinat de comunişti Jose Antonio Primo de Rivera, fondatorul Falangei Spaniole, formaţiune naţionalistă catolică devenită ulterior partid unic de guvernământ în timpul regimului franchist.
Jose Antonio, fondatorul Falangei Spaniole, a fost capturat pe 6 iulie 1936 în timpul Războiului civil spaniol şi a fost tinut prizonier în inchisoarea din Alicante până când un “tribunal” compus din comunişti şi anarhişti l-a condamnat la moarte şi l-a executat pe 20 noiembrie 1936. După victoria naţionaliştilor, Falanga a devenit partid unic de guvernământ.
Generalul Franco a condus statul iberic într-o manieră autoritară din 1939 până în 20 noiembrie 1975, când a murit la vârsta de 82 de ani. În toată această perioadă Spania s-a bucurat de stabilitate politică, fapt ce a dus, în opinia nostalgicilor regimului, la creşterea nivelului de trai şi la dezvoltarea industrială a ţării.Franco a cerut ca după moartea sa să fie reinstaurată monarhia, care fusese abolită încă din 1931, numindu-l succesor pe Juan Carlos de Bourbon, actulul rege al Spaniei. Odată ajuns pe tron acesta a renunţat la regimul autoritar în favoarea democraţiei liberale. Sursa: FrontPress.ro
↧
Pelerinaj la M-rea Prislop la Parastasul Pr. Arsenie Boca, 27-28 noiembrie 2013
Ora 5.30 plecarea in pelerinaj de la poalele dealului Patrirhiei
M-rile Clocociov (sec XVII), Strehareti (sec. XVII), Brancoveni (sec. XV), Cosuna (Bucovatul Vechi sec XV)
Catedrala Episcopala din Craiova - inchinare la moastele Sf. Tatiana si a Sf. Nifon al Constantinopolului
Catedrala "Madona Dudu" - inchinare la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului "Madona Dudu"
M-rea Tismana - degetul Sf. Nicodim cel Sfintit de la Tismana (sec XIV)
Pensiune Petrosani - cazare (doua persoane in camera)
Joi, 28 noiem
Ora 5.00 plecare spre m-rea Prislop
M-rea Prislop - Sf. Liturghie si Parastasul Pr. Arsenie Boca (sec. XIV)
M-rea Lainici - moastele Sf. Ilarion de la Lainici, Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului "Grabnic Ajutatoare" (sec. XIV)
Bucuresti
Pret: 200 lei
(transport cu autocar minim 25 persoane)
Pret: 250 lei
(transport cu microbus)
(transport cu autocar minim 25 persoane)
Pret: 250 lei
(transport cu microbus)
In acest pret intra transportul si cazarea la pensiune (2 persoane in camera).
Pentru masa de pranz de sambata vom opri la o pensiune in apropierea orasului Filiasi (dupa Craiova). Masa de seara se va putea lua la pensiunea unde ne vom caza. Masa de pranz pentru duminica daca vom avea timp, vom opri la o pensiune, dar daca va fi aglomerat la M-rea Prislop si vom pleca tarziu (dupa ora 13.00), vom opri doar la o benzinarie sau la un magazin alimentar de unde fiecare se va aproviziona cu cate ceva.
Pentru cei care nu vor putea veni de parastas in zilele de rand si doresc sa ajunga la mormantul parintelui vom face acelasi traseu in perioada 23-24 noiembrie sambata si duminica.
Contact: Constantin 0748145015
io_konstant@yahoo.com
Daca doriti sa primiti informatii privitoare la viitoare alte pelerinaje si iesiri, imi puteti da un add pe messenger sau trimite un sms cu textul: “PELERINAJE si numele dumneavoastra”
Rugam pe cei binevoitori sa ne adauge un baner sau tot anuntul pelerinajului pe situl sau blogul lor. Multumim frumos!Banerul Pelerinajului:
http://paginadefolos.blogspot.ro/2013/10/pelerinaj-la-parastasul-pr-arsenie-boca.html
Alte linkuri utile:
paginadefolos.blogspot.ro
icoane-comenzi.blogspot.ro
↧
Actualitate » Fiul primarului, angajat la TRW
Scris de: Teo Rusu
![trw1911c]()
Fiul cel mic al primarului Romanului a fost angajat la firma de la Roman a americanilor care vor realiza airbaguri. Mircea Leoreanu se va ocupa de partea organizatorică a societăţii.
Primarul municipiului Roman a confirmat că fiul său cel mic lucrează la fabrica de automotive TRW. Mircea Leoreanu se va ocupa de partea de logistică din TRW Roman. “Da, este adevărat. Fiul meu cel mic a lucrat în logistică, pe SAP (n.red. – program informatic de lucrări pe logistic, prin care resursele şi operaţiunile sunt gestionate eficient), la MittalSteel şi la Agrana. A făcut instruire în acest sistem de achiziţie publică în SAP, iar TRW a mai angajat alţi doi specialişti, aduşi din alte oraşe. Eu am avut inspiraţia, ştiind că nu sunt persoane pregătite în acest sistem, să-i recomand fiului meu să se perfecţioneze în SAP. A fost un post la concurs pe care-a candidat singur, pentru că nu sunt specialişti în acest domeniu”, a afirmat primarul Leoreanu.
Laurenţiu Dan Leoreanu a negat că fiul său ar ocupa o funcţie de conducere, spunând că este un simplu angajat, dar că poate avansa în cinci-şase ani pe funcţia de director de logistică. “Nu pune nimeni director un tânăr de 23 – 24 de ani. Și nici eu n-aş vrea. În viaţă este corect să creşti etapă cu etapă”, a spus primarul, dându-se pe sine ca exemplu de evoluţie profesională corectă.
Referitor la salariul pe care îl va lua fiul său, Laurenţiu Dan Leoreanu a precizat că este mai mare decât al unui profesor debutant – care are aproximativ 750 de lei net – sau al unui medic debutant – care are 840 de lei.
Referitor la momentul în care TRW va începe să producă, Laurenţiu Dan Leoreanu a dat ca termen probabil luna martie 2014. “Până acum s-a angajat staful tehnic, specialiştii. Acum sunt peste 100 de angajaţi: economişti, jurişti, IT-işti, ingineri. Sunt tineri din Iaşi, Vaslui, Bacău, Roman, unii care au lucrat la firme, oameni cu experienţă. Sunt angajaţi şi în jur de 30 – 40 de muncitori, dar partea importantă pentru personalul muncitor va fi anul următor”, a mai declarat primarul Romanului.
Fiul cel mare al primarului, Alexandru, câştigă, însă, cel mai bine din toţi membrii familiei Leoreanu. “În domeniul în care lucrează, el are un salariu mai mare decât al soţiei, care are 22 de ani vechime. Dar este într-un sistem militarizat şi e o specializare aparte, pentru care s-a pregătit foarte mult (n.red. – este licenţiat în inginerie electronică şi sisteme informatice speciale militare). A intrat al treilea pe Academie, în condiţiile în care pe 11 locuri s-au bătut 850 de candidaţi”, a mai precizat primarul Leoreanu.
Primarul municipiului Roman a confirmat că fiul său cel mic lucrează la fabrica de automotive TRW. Mircea Leoreanu se va ocupa de partea de logistică din TRW Roman. “Da, este adevărat. Fiul meu cel mic a lucrat în logistică, pe SAP (n.red. – program informatic de lucrări pe logistic, prin care resursele şi operaţiunile sunt gestionate eficient), la MittalSteel şi la Agrana. A făcut instruire în acest sistem de achiziţie publică în SAP, iar TRW a mai angajat alţi doi specialişti, aduşi din alte oraşe. Eu am avut inspiraţia, ştiind că nu sunt persoane pregătite în acest sistem, să-i recomand fiului meu să se perfecţioneze în SAP. A fost un post la concurs pe care-a candidat singur, pentru că nu sunt specialişti în acest domeniu”, a afirmat primarul Leoreanu.
Laurenţiu Dan Leoreanu a negat că fiul său ar ocupa o funcţie de conducere, spunând că este un simplu angajat, dar că poate avansa în cinci-şase ani pe funcţia de director de logistică. “Nu pune nimeni director un tânăr de 23 – 24 de ani. Și nici eu n-aş vrea. În viaţă este corect să creşti etapă cu etapă”, a spus primarul, dându-se pe sine ca exemplu de evoluţie profesională corectă.
Referitor la salariul pe care îl va lua fiul său, Laurenţiu Dan Leoreanu a precizat că este mai mare decât al unui profesor debutant – care are aproximativ 750 de lei net – sau al unui medic debutant – care are 840 de lei.
Referitor la momentul în care TRW va începe să producă, Laurenţiu Dan Leoreanu a dat ca termen probabil luna martie 2014. “Până acum s-a angajat staful tehnic, specialiştii. Acum sunt peste 100 de angajaţi: economişti, jurişti, IT-işti, ingineri. Sunt tineri din Iaşi, Vaslui, Bacău, Roman, unii care au lucrat la firme, oameni cu experienţă. Sunt angajaţi şi în jur de 30 – 40 de muncitori, dar partea importantă pentru personalul muncitor va fi anul următor”, a mai declarat primarul Romanului.
Fiul cel mare al primarului, Alexandru, câştigă, însă, cel mai bine din toţi membrii familiei Leoreanu. “În domeniul în care lucrează, el are un salariu mai mare decât al soţiei, care are 22 de ani vechime. Dar este într-un sistem militarizat şi e o specializare aparte, pentru care s-a pregătit foarte mult (n.red. – este licenţiat în inginerie electronică şi sisteme informatice speciale militare). A intrat al treilea pe Academie, în condiţiile în care pe 11 locuri s-au bătut 850 de candidaţi”, a mai precizat primarul Leoreanu.
↧
Nu sunt dezamagit
De ce nu sunt dezamagit de rezultatul barajului cu Grecia
Nu sunt dezamăgit de rezultatul de aseară al tricolorilor. Nu mi-am făcut absolut nicio iluzie că echipa națională de fotbal a României va câștiga barajul cu Grecia. Nu m-am uitat la meci dar am verificat din când în când evoluția meciului pe pagina celor de la Gazeta Sporturilor. N-am putut să fiu ipocrit și să sper în șansa României când absolut toate datele arătau că va pierde lamentabil și această ultimă șansă de calificare la Campionatul Mondial din Brazilia. Ca atare nu sunt dezamăgit.Recunosc că, după foarte mulți ani în care nu m-a interesat echipa națională de fotbal, am urmărit meciul cu Ungaria și cel cu Turcia. Am opinat sincer că România joacă fotbal, chiar dacă a pierdut meciul cu Turcia. N-am sperat însă la nimic pentru simplul fapt că o victorie nu garantează câștigarea unei întregi campanii de calificare la un turneu final.
Atât mai marii fotbalului românesc cât și componenții lotului național au reușit să omoare orice urmă de speranță. După Campionatul Mondial din 1994, fotbalul românesc a fost o permanentă sursă de scandal, mizerie, mediocritate și bălăcăreală. Totul sub bagheta lui Mitică Dragomir zis Corleone și Mircea Sandu zis Nașul, două figuri sinistre și complet insalubre.
Nu avem nici cea mai mică urmă de respect pentu noi înșine. Dacă am avea, l-am presa pe condamnatul Piți să se ducă în pustii și să ne lase în pace. N-o facem. Visăm însă tâmp la victorii și turnee finale. Nu avem nicio strategie națională pentru juniori dar vrem rezultate la națională. Promovăm în continuare mediocrități pe post de vedete dar ne așteptăm să-i batem pe olandezi. Ai speranță să realizezi ceva atunci când depui un efort susținut, când investești timp și bani într-un proiect. Nu poți spera la rezultate bune și calificări fără să depui un efort susținut, fără perseverență, fără o strategie, fără un plan.
După aproape 20 de ani de dezamăgiri va trebui să mai așteptăm alți patru ani pentru a putea visa din nou. Eu am încetat să mai visez după precedentul baraj pierdut cu Slovenia. O gașcă de mediocri nu merită timpul și atenția mea. De Dan Tanasa
↧
↧
Frati de arme
Arabii si evreii, frati de arme?
Arabia Saudită este dispusă să pună la dispoziţia Israelului aeroporturile sale militare şi o serie întreagă de servicii, dacă Tel Aviv decide să aplice o lovitură asupra Iranului. Această ştire de ordinul fantasticului a apărut în aceste zile în mass-media mondială. Unii experţi nu consideră acest scenariu imposibil.Publicaţia britanică Sunday Times, cu referire la surse anonime, a relatat despre contacte strânse între serviciile speciale ale Israelului şi Arabiei Saudite pe tema soluţionării în forţă a problemei nucleare iraniene. Riyadh şi Tel Aviv se tem că posibilul acord între Iran şi cei şase mediatori (membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU plus Germania) nu va garanta renunţarea de către Teheran la creare armei nucleare. Se consideră că Arabia Saudită este dispusă să acorde Israelului tot sprijinul necesar într-o eventuală lovitură asupra Iranului – începând de la baze aeriene şi încheind cu drone şi elicoptere de salvare. Ultimele sunt necesare pentru a căuta şi salva piloţii Forţelor Aeriene ale Israelului.
Israelul nu-şi ascunde dezamăgirea faţă de negocierile de la Geneva privind dosarul iranian şi faţă de îmbunătăţirea relaţiilor între Iran şi SUA. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că nu a fost impresionat de raportul AIEA, care confirmă, în ansamblu, direcţia paşnică a programului nuclear iranian.
Între altele, informaţiile referitoare la consultările saudito-israeliene privind o operaţiune militară comună împotriva Iranului a stârnit opinii dintre cele mai diferite în mediul de experţi. Este greu să-ţi închipui un astfel de parteneriat, a declarat pentru Vocea Rusiei Serghei Demidenko, expert orientalist.
„Fireşte, pericolul iranian comun aproape într-o anumită măsură cele două state, însă nu atât de mult încât să încheie o alianţă militară strategică sau o alianţă anti-iraniană pe linia serviciilor speciale. Această alianţă este incredibilă, însă, dacă ne lăsăm pradă fanteziei pe această temă, atunci, fireşte, ea nu va trezi entuziasmul din partea altor ţări arabe. Nicio ţară din lumea arabă nu este dispusă să recunoască Israelul”.
Nici măcar o alianţă constrânsă între Riyadh şi Tel Aviv nu este posibilă, este convins şi politologul israelian Avigdor Eskin. Da, între Israel şi toate ţările arabe au existat întotdeauna şi vor exista contacte nerostite. Însă Israel şi Arabia Saudită nu vor aplica împreună o lovitură asupra Iranului, spune Eskin.
„O astfel de alianţă nu a existat niciodată, nu există şi nu se întrevede în viitorul apropiat. Arabia Saudită este un centru al wahabismului, iar când vorbim despre pericolul existenţei Israelului în Orientul Mijlociu, tocmai forţe precum mişcarea Hamas, Arabia Saudită, wahabiştii, „fraţii musulmani” de diferite orientări, opoziţia din Siria sunt principalii duşmani ai Israelului. Ceea ce poate fi real în această situaţie este schimbul de informaţii între Israel şi Arabia Saudită în privinţa Iranului. De Nikita Sorokin - Vocea Rusiei
↧
Viitorul Chinei
Viitorul comunist al Chinei vazut prin ochii propagandistilor nord-coreeni (FOTO)
Mai mulţi artişti din Coreea de Nord, cel mai închis stat comunist din lume, au fost rugaţi de doi britanici care locuiesc în China să creeze mai multe postere propagandistice. Aceştia au fost rugaţi să transpună în imagini cum îşi imaginează ei viitorul comunist al Chinei, aliatul tradiţional al nord-coreenilor. Proiectul inedit s-a numit “The Beautiful Future” şi a fost prezentat în cadrul unei galerii de artă organizată la Beijing, conform Business Insider.Nick Bonner, din cadrul agenţiei de turism Koryo Tours care organizează excursii în Coreea de Nord, şi Dominic Johnson-Hill, din cadrul companiei producătoare de tricouri creative Plastered 8, locuiesc în China de 20 de ani şi au vrut să arate lumii cum ar fi arătat socialismul ideal, îmbibat de caracteristicile Chinei, scrie România Liberă.
„Nord-coreenii sunt specialişti în a transmite un mesaj fără sloganuri”, a declarat Nick Bonner pentru The Guardian. „Vrem să arătăm cum ar fi putut arăta China contemporană, dacă ar fi continuat să se ghideze după ideologia maoistă”, a mai spus acesta.
În opinia jurnalistului Matt Schiavenza din cadrul publicaţiei The Atlantic, „fascinant în privinţa imaginilor nu este ceea ce transmit ele despre China, ci ceea ce transmit despre Coreea de Nord şi despre modul în care nord-coreenii îi privesc pe chinezi”. Sursa: FrontPress.ro
↧
Rosia Montana la 1805
Rosia Montana la 1805 prin ochii unui neamt
Spalatori de aur din Banat pe la 1800Uneori mă apucă disperarea când văd cum se repetă la nesfârşit istoria românilor, în cercuri vicioase din care parcă nu putem ieşi. Wilhelm Gottlob Ernst Becker, un maistru miner din Saxonia, a vizitat Roşia Montană la 29 noiembrie 1805 şi ne-a lăsat următoarea descriere a locului:
“În întreaga Transilvanie alternează cea mai mare bogăţie cu cea mai amară sărăcie, şi o înaltă cultură, datorată unor cunoştinţe ştiinţifice, cu ignoranţa care se întâlneşte doar la şerbi. Aşa se întâmplă şi cu exploatarea intreprinderilor miniere, care, la Nojag, se desfăşoară după toate regulile artei, pe când la Roşia Montană, la o distanţă doar de câteva mile, se dă dovadă de o simplicitate francă, care probabil n-a suferit vreo schimbare de pe vremea romanilor, în afara acceptării forajului şi a dinamitării. Faptul că pasiunea perfecţionării stă în loc, chiar şi la întreprinderea minieră aparţinând corporaţiei, ce reprezintă cea mai mare parte, se datorează caracterului naţiei, care o mână aproape în exclusivitate şi raporturilor faţă de stat, dar, mai ales, naturii munţilor, răscoliţi în căutarea aurului de-a lungul a peste două milenii.
Toate împrejurimile de la Roşia Montană, care, ca majoritatea oraşelor de mineri, se află într-o vale adâncă, au un aspect părăginit, deşert şi sălbatic, deoarece toţi munţii pe care-i întâlneşti, la o depărtare de o oră de acest mic târg, conţin aur, într-o măsură mai mare sau mai mică, fiind la suprafaţă găuriţi, în toate felurile, de numeroase puţuri de mină. Fiecare piatră, pe care hazardul o aduce pe jghiabul de încărcare conţine urme de aur [...].
Regulamentu este întru totul întocmit conform raporturilor locale şi de aceea este foarte convenabil. Membrii corporaţiei sunt, în cea mai mare parte, mineri români săraci care preferă să fie folosiţi, contra unui salariu mic, dar sigur, la un meşteşug amar, decât să se priceapă la speculaţii, ale căror speranţe minunate reuşesc doar prin sacrificii iniţiale. Nici ceilalţi membri ai corporaţiei nu vor să rişte sume mari pentru un rezultat nesigur; de aceea exploatarea de galerii costisitoare, puţurile adânci sau diversele lucrări pregătitoare pentru înlăturarea obstacolelor sunt de-abia la început şi majoritatea speculaţiilor miniere se reduc nu numai la obţinerea salariului zilnic, prin extragerea şi prepararea minereului, ci şi la găsirea mai multor fante şi filoane, încât este, din când în când, îndeajuns de fericit să fie răsplătit cu o concreţiune minerală reniformă de aur nativ [...] Membrii corporaţiei, al căror număr într-o mină este, rareori, mai mare de 6 până la 9, iau în consideraţie uneori sfatul funcţionarilor, dar niciodată ordine din ; ei îşi aleg şefii, de obicei, după aprecieri proprii, conduc, dirijează, plătesc salarii şi câştiga ei înşişi; căci uneori se lucrează şi în schimburi, încât minerii de aici acţionează, într-o zi, în trei schimburi. Socotelile se fac fără concursul funcţionarilor şi împărţirea produselor, care se plătesc, ca şi la Zlatna, se face cu şi mai puţine greutăţi; deoarece, după cum se întâmpla în cele mai vechi timpuri ale mineritului, vinele metalice se împart în mină între membrii corporaţiei, după numărul jgheaburilor , pentru ca apoi fiecare să se îngrijească în continuare de profit şi să se poată apăra contra furtului şi a sustragerii.
În privinţa felului în care funcţionarii unguri au perfecţionat exploatarea minieră, nu se observă nimic aici. În întreaga întreprindere domneşte o simplitate naturală şi aurul, cel mai scump metal, este extras de către o clasă de oameni foarte săraci; căci nevoia de a-şi asigura subzistenţa zilnică este cauza care îndeamnă pe lucrătorii din Roşia Montană la efort, la economii şi la înlăturarea cheltuielilor [...].
Imposibilitatea unei astfel de vieţi, în sălbaticii munţi inaccesibili, duce pe mineri la nevoia, nu numai de a suporta ei înşişi munca în mină, ci de a îndemna şi pe copiii lor să se îndrepte spre o sărăcie asemănătoare; deoarece nu am văzut mineri mai săraci decât românii din bogata regiune auriferă de la Roşia Montană. Trupurile lor vânjoase şi rezistente le dau o sănătate rar întâlnită printre mineri şi hărnicia îi face capabili de încordări care adesea nu sunt răsplătite. Îngrădiţi într-un cerc al acţiunii, ei nu ştiu altceva decât să străpungă, să puşte, să prelucreze şi să vegheze la ştrempuri, iar fără hărnicia mâinilor lor, nu ar fi în stare să constrângă natura să le ofere vreun adăpost. Prin aceea că se străduiesc să lucreze în propriul lor folos, sunt pentru stat, prin veniturile nete aduse acestuia, prin fructul sforţărilor lor, poate la fel de bănoşi ca şi înviorarea şi industria unei regiuni, care, fără de aceasta, ar fi fost probabil sălbatică, locuită doar de urşi şi lupi; dar le rămâne un câştig cât să nu moară de foame într-o ţară foarte ieftină. Pentru mulţi locuitori, foamea este oricum un puternic mijloc de constrângere către minerit; nu mă pot abţine să-mi pun întrebarea dacă politic n-ar fi mai avantajos să se facă ceva pentru binele numeroaselor familii sărace şi să nu li se ia definitiv speranţa în posibilitatea de a ajunge, prin minerit, la un grad mai puţin neînsemnat de tihnă şi bună stare. Creşterea mizeriei, în care gem minerii din Roşia Montană, poate duce la situaţia ca dorul nestăpânit după o stare mai bună să le dea, până la urmă, curajul să renunţe la felul lor de viaţă şi, prin aceasta, să păgubească întreaga exploatare minieră deoarece prosperitatea ei de-abia poate fi determinată prin ordine şi regulamente, ci se lasă aşteptată doar de la succesul lent al unor noi privilegii şi ajutoare [...].” Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea, Bucureşti 2004, p. 211 via George Damian
↧
Mercantilismul german
O economie strangulata de mercantilismul german
Germania, cu excedentul său comercial colosal, nu este deloc un model. Acesta ar trebui căutat mai degrabă în Austria sau Canada, eroii tăcuți ai economiei mondiale, scrie Dani Rodrik, profesor de științe sociale la Princeton, într-un articol publicat de Project Syndicate și preluat de publicația franceză La Tribune, articol pe care il redam integral mai jos.”Trăim momente în care decidenții într-ale economiei care caută să imite modele de succes au, aparent, de ales dintr-o multitudine. Conduse de către China, zeci de țări emergente și în curs de dezvoltare au înregistrat rate de creștere record în ultimele decenii, stabilind precedente de urmat pentru altele. Chiar dacă economiile avansate au obținut rezultate mai puțin bune, în medie, există excepții notabile, precum Germania și Suedia. ”Faceți ca noi”, spun deseori liderii acestor țări, ”și veți prospera de asemenea”.
Suedia și Germania, modele ce nu pot fi reproduse
Însă, dacă privim mai îndeaproape, descoperim că modelele de creștere atât de glorificate de aceste țări nu pot fi în niciun caz reproduse peste tot, pentru că ele se bazeaza pe excedente externe importante care stimulează sectorul comercial și restul economiei. Excedentul de cont curent al Suediei a trecut de pragul imens de 7% din PIB, în medie, în ultimul deceniu; cel al Germaniei a fost, în medie, de 6% în aceeași perioadă.
Excedentul extern al Chinei – de peste 10% in 2007 – s-a diminuat progresiv în ultimii ani, dezechilibrul comercial ajungând la circa 2,5% din PIB. Rata de creștere a economiei a urmat, practic procent cu procent, diminuarea excedentului. Bineînțeles, creșterea anuală a Chinei rămâne relativ ridicată, de peste 7%. Dar creșterea la acest nivel reflectă o creștere a investițiilor interne fără precedent și la un nivel nesustenabil, de aproape 50% din PIB. In timp ce investițiile vor reveni la un nivel normal, creșterea economică se va reduce.
Nu toate țările pot avea simultan excedent comercial
Evident, țările pot avea excedente comerciale cu toatele în același timp. De fapt, performanțele de creștere impresionantă a țărilor de succes au fost posibile datorită deciziei altor tari de a nu urma acest model.
Însă nu vom putea înțelege niciodată asta dacă îl ascultăm, de exemplu, pe ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schaeuble, care subliniază virtuțile țării sale. ”La sfârsitul anilor ’90, Germania era, în mod incontestabil, copilul bolnav al Europei”, scria recent Schaeuble. Tara sa a inversat aceasta tendință, după spusele lui, grație liberalizării pieței muncii și controlului cheltuielilor publice.
Germania, un free-rider al cererii mondiale
În fapt, și alte țări au aplicat reforme similare în același timp, iar piața muncii din Germania nu pare mai flexibilă decât cea din alte economii europene. O mare diferență, însă, a fost inversarea balanței externe a Germaniei, deficitele anuale din anii 1990 tranformându-se in excedente substanțiale în cursul ultimilor ani, grație parteneriatelor comerciale din zona euro si, mai recent, din alte zone ale lumii. Așa cum subliniaza Martin Wolf de la Financial Times, economia germană a fost un free-rider al cererii mondiale tot mai reduse.
Dependența de capital
Alte țări au cunoscut o creștere rapidă în cursul ultimelor decenii fără să conteze pe excenednte externe. Însă ele suferă de un sindrom invers: o dependență excesivă de fluxul capitalului care, stimulând creditul si consumul intern, generează o creștere temporară. Nu mai puțin, economiile beneficiare sunt vulnerabile în fața piețelor financiare și a retragerilor brutale de capital, așa cum s-a întâmplat când investitorii au anticipat o restrângere în politica monetara a SUA.
Să luăm, spre exemplu, India – până de curând un exemplu celebru de reușită economica. Creșterea Indiei în ultimul deceniu a ținut mult de politici macroeconomice laxe și de o deteriorare a balanței de cont curent, care a înregistrat un deficit de peste 5% din PIB în 2012, după ce fusese excedentară la începutul anilor 2000. Turcia, o alta țară a cărei stea pălește, a înregistrat importante deficite anuale ale contului curent, ajungând la 10% din PIB în 2011.
Economiile socialiste sunt dinamice, dar nu de imitat
Mai există apoi mici economii socialiste – Armenia, Belarus, Republica Moldova, Georgia, Lituania și Kosovo – care cu toatele au cunoscut o creștere rapidă după începutul anilor 2000. Dar o privire mai atentă asupra mediei deficitului de cont curent între 2000 și 2013, care ajungeau de la 5,5% din PIB în Lituania până la 13,4% în Kosovo, este suficientă pentru a ne da seama că acestea nu sunt țări care să fie imitate.
Povestea este similară și în Africa. Economiile cele mai dinamice ale continentului sunt cele care au fost apte și dispuse să acumuleze deficite externe enorme între 2000 și 2013: 26% din PIB, în medie, în Liberia, 17% în Mozambic, 14% în Ciad, 11% în Sierra Leone și 7% în Ghana. Contul curent al Rwandei a atins acum un deficit de 10%.
Suma conturilor curente ale statelor lumii trebuie, în cele din urmă, să fie zero. Într-o lume ideala, excedentele țărilor care au creștere datorată exporturilor vor fi compensate, în mod voluntar, de deficitele țărilor care au creștere bazată pe îndatorare. Într-o lume reală nu exista însă niciun mecanism pentr a asigura un asemenea echilibru pe o baza continuă; politicile economice naționale pot fi (și deseori sunt) reciproc incompatibile.
Șomajul, exportat prin deflație
Când unele țări vor să-și reducă deficitul, în timp ce altele nu sunt dispuse să-și reducă excedentul într-un mod echivalent, asistăm la un export al șomajului și la deflație (așa cum este cazul acum). Când anumite țări vor să-și reduca excedentul fără însă ca alte țări să vrea să-și reduca deficitul în mod corespunzător, asistăm la o ”blocare bruscă” a fluxurilor de capital și la o criză financiară. Odată cu creșterea dezechilibrelor, fiecare fază a acestui ciclu va deveni tot mai dureroasă.
Adevăratele modele de urmat
Veritabilii eroi ai economiei mondiale – modele pe care și alții ar trebui să le urmeze – sunt țările care au reușit relativ bine, cunoscând doar dezechilibre reduse ale balanței comerciale.
Țări ca Austria, Canada, Filipine, Uruguay și… Lesotho nu pot egala pe campioanele economiei mondiale, pentru că ele nu se supraîndatorează și nici nu urmează un model economic mercantil. Economia lor face parte din rândul celor banale, care nu dau titlurile marilor ziare. Cu toate acestea, fără ele economia mondială ar fi și mai greu de gestionat decât este acum.” De pe Cotidianul
↧
↧
La 22 nov.2013 se implinesc 50 de ani de la uciderea Pres.american JF Kennedy(1917-1963)
↧
Razboiul religios
Vremea intolerantei: RAZBOIUL RELIGIOS
De ce, la 1700 de ani de la Edictul din Milan, prin care Constantin dădea toleranţă religioasă în Imperiul Roman, intoleranţa religioasă este atât de acerbă?Fiind un sătean creștin, Asia Bibi a zăcut într-o închisoare pakistaneză condamnat la moarte prin spânzurare pentru că a băut apă dintr-o cană musulmană.
Pentru copții din Egipt, care riscă să li se ardă crucile tatuate pe încheietura mânii cu acid de către militanții musulmani, primăvara arabă a fost mai mult una iernatică. În august, situația s-a înrăutățit și mai mult: Adepții frăției musulmane, învinovățindu-i pentru înlăturarea președintelui Mohamed Mursi, au atacat peste 100 de așezări creștine iar 42 de biserici au fost distruse.
În Nigeria de Nord, Boko Haram a măcelărit mii de creștini, precum și pe musulmanii despre care credea că nu respectă ideologia și chiar și pe cei care doreau să aibă o educație.
Potrivit Societății Internaționale pentru Drepturile Omului din Germania, patru din cinci acte de discriminare religioasă din lume sunt îndreptate astăzi împotriva creștinilor. Organizația laică din SUA The Pew Forum declară că adepții religiei creștine se confruntă cu opresiuni în 139 de țări, adică aproximativ trei pătrimi din totalul țărilor de pe glob.
Nu doar musulmanii, care se confruntă și ei cu persecuții îngrozitoare, îi atacă pe creștini. În statul indian Orissa, naționaliștii hindu i-au atacat pe creștini într-un pogrom în 2008, asasinând 500 de oameni, rănind mii cu macete și lăsând 50 000 dintre ei fără adăpost. O măicuță a fost violată și expusă goală pe străzi, în văzul polițiștilor care nu au arestat pe nimeni.
În Birmania, Bhutan, Nepal și Sri Lanka, militanții budiști au asasinat creștini, musulmani și hinduși. În 2010, armata birmaneză a atacat minoritățile creștine dintr-un elicopter, omorând mii de oameni.
Aceste cazuri sunt teribile, cu siguranță, dar oare chiar nu au nicio legătură între ele și sunt acte accidentale de cruzime și violență? Nu, spun membrii organizației pentru drepturile umane: sunt parte a unei provocări cu care se confruntă lumea din ziua de astăzi și anume, intoleranța religioasă, și de asemenea parte a unui război nevăzut împotriva creștinilor. Lucrurile se pot înrăutăți pentru creștini mai mult decât oricând în istorie, chiar și decât în timpul Imperiului Roman.
Război nu înseamnă numai o campanie unită și direcționată de o singură minte. Și nu e vorba despre o exagerare, susține analistul de la Vatican, John Allen, în noua sa carte Războiul internațional împotriva creștinilor întrucât reprezintă un model global de violență și opresiune îndreptat împotriva unui anumit grup de oameni, văzut adesea de către autorii săi ca parte a unei lupte culturale și confesionale mai mari. Dacă nu suntem sinceri și nu îl numim război, atunci nu îi vom acorda atenția necesară, spune el.
Ce se întâmplă? De ce sunt creștinii în pericol în mod special, de ce guvernele occidentale, media și bisericile nu numai că nu acționează dar nici nu vor să recunoască acest lucru? Și de ce, așa cum sugerează unii observatori, persecuția religioasă se îndreaptă din nou către Occident?
Religia este adesea doar un factor în cadrul violențelor, parte a unui cocktail flambant al unor motive rasiste, etnice, economice și lingvistice dar care devine din ce în ce mai mult, odată cu valul în creștere al musulmanilor puritani salafiști, singurul și cel mai important motiv. Iar în țările în care problema este mai gravă, persecuția s-a intensificat în ultimii doi ani.
Casa internațională catolică de ajutor a Bisericii în nevoie a lansat săptămâna trecută un raport de 191 de pagini, numit Persecutați și uitați, provocând comunitatea internațională să susțină libertatea religioasă.
Raportul consideră fuga creștinilor din Orientul Mijlociu un exod aproape de proporții biblice. Incidentele persecuției sunt acum neîncetate și din ce în ce mai grave: biserici arse, creștini siliți să se convertească, jafuri ale caselor creștine, răpiri și violuri ale fetelor creștine, propagandă anticreștină în media și din partea guvernelor, discriminare în școli și la locul de muncă.
Analist și susținător al libertății religioase de multă vreme, Liz Kendal povestește că atunci când acum 15 ani a început să monitorizeze violența religioasă raportam câte un atac ici și colo, de obicei când un militant venea și ataca misionarii. Acum vorbim despre pogromuri în care oamenii își măcelăresc vecinii fără milă cu macete. Kendal este directorul susținătorilor Credinței și libertății creștine cu sediul în Melbourne.
Faptul că vecinii se alătură sau conduc acte de violență este ceva nou și mai înfricoșător. Unul dintre lucrurile problematice în Siria nu sunt grupările aflate în legătură cu Al-Qaeda, ci că musulmanii le primesc și le încurajează. Pentru că vor ca vecinii creștini să plece, declară Kendal.
Persecuția poate fi un termen confuz. Atât creștinii cât și musulmanii din Occident l-au folosit pentru a se referi la discriminările care nu pun în pericol viața. Definiția cercetătorului american Charles Tieszen este însă una mai potrivită adică, orice acțiune nelegală de nivel mediu sau intens exercitată de forța ostilă, îndreptată împotriva oamenilor de altă religie cu diverse nivele de daune, în care identificarea religioasă a victimei este motivul principal.
Todd Johnson, de la centrul Gordon Conwell pentru studiul creștinismului global, estimează că 70 de milioane de creștini au murit pentru credința lor, dintre care 45 de milioane în secolul XX.
John Allen spune că această răspândire a violenței demografice este încă o industrie în creștere. Creștinii din ziua de astăzi sunt cei mai persecutați din punct de vedere religios la nivel global și această tendință este în creștere, suferința și nu doar martirizarea ci toate formele de intimidare și opresiune au atins cifre record.
Comisia SUA pentru libertatea religioasă internațională, care monitorizează persecuția religioasă și numele celor mai periculoși infractori într-un raport anual, enumeră 16 națiuni vinovate de infracțiuni organizate și excepțional de grave în raportul său din 2012.
Un singur grup a fost atacat în toate cele 16 națiuni: creștinii. (Țările sunt Birmania, China, Egipt, Eritreea, Iran, Irak, Nigeria, Coreea de Nord, Pakistan, Arabia Saudită, Sudan, Tadjikistan, Turcia, Turkmenistan, Uzbekistan, și Vietnam).
Open Doors enumeră 25 de țări ca fiind cele mai periculoase, dintre care 18 națiuni majoritar musulmane, șase în Asia, șapte în Africa, opt în Orientul Mijlociu și patru în fostul imperiu sovietic. Așa cum observă Allen, acest lucru indică un război mondial.
Orientul Mijlociu, leagănul și locul de naștere al creștinismului, ar putea fi golit de membrii creștini și de alte minorități religioase. În Irak, unde erau 1,5 milioane de creștini înainte de Războiul din Golf, nu au mai rămas în prezent mai mult de o zecime. Majoritatea au fugit dar nenumărate mii au fost asasinate.
Musulmanii sunt și ei osândiți prin alte țări: în Birmania budistă și Thailanda, în India hindusă, în China comunistă și în țările minoritar musulmane. Hindușii sunt persecutați în țările budiste, precum Sri Lanka.
Autoritățile iraniene, violente împotriva creștinilor sunt și mai înverșunate atunci când vine vorba de Baha’is. Persecuția pare o oportunitate egală până acum.
Și creștinii au făcut acte de violență, așa cum lumea a putut vedea în Rwanda, Congo și Iugoslavia în ultimii 20 de ani. Însă când vine vorba despre victime, ei sunt primii. De ce?
Purtătorul de cuvânt al Alianței Evanghelice Internaționale, Thomas Schirrmacher declară că se îmbină o serie de factori. Creștinismul este cea mai mare religie, astfel încât cifrele tind să fie mari și este în creștere majoră în locuri periculoase făcând grupurile stabilite să se simtă amenințate. Naționaliștii religioși tind să identifice creștinismul cu colonialismul Occidental. Creștinii, susținuți de rețele internaționale mai bune, tind să fie auziți mai tare atunci când își cer drepturile și democrația și atunci când condamnă corupția.
Dictatorii se tem ca nu cumva creștinii să nu le dea loialitatea absolută pe care o cer (de exemplu în Coreea de Nord, China sau Vietnam) în timp ce unii critici sugerează chiar că aceștia își provoacă singuri greutăți din cauza dispoziției de a întoarce și celălalt obraz: militanții musulmani ar fi putut fi mai precauți dacă și creștinii ar fi adoptat ideea bombelor sinucigașe.
De ce, la 1700 de ani de la Edictul din Milan, prin care Constantin dădea toleranță religioasă în Imperiul Roman, intoleranța religioasă este atât de acerbă? Câteva curente contradictorii s-au unit, printre care naționalismul religios tot mai mare, fundamentele islamice conduse în special de petro-dolarii Arabiei Saudite, victoria islamicilor împotriva Rusiei din Afganistan, de unde adepții Jihadului au plecat acasă cu ambițiile întărite, și pierderea influenței politice americane în urma crizei financiare mondiale.
Acestea au fost încurajate de apatia rușinoasă sau negarea liderilor Lumii Întâi. Când vine vorba despre politica seculară, victimele sunt prea creștine pentru a conta pentru puterile de stânga, cărora le este mai comod să atace ținta indubitabil legitimă dar mult mai mică a Israelului. Și sunt prea străine sau prea exotice pentru a fi luate în seamă de puterile de dreapta.
Secularizanții tind să îi vadă pe creștini drept cei care fac opresiuni și nu drept ținta acestora. Când aud despre persecuție se gândesc la istorie: la cruciade, la inchiziție, la războaiele religioase crude din Europa secolului XVII și la exploatarea colonială. Dar, așa cum observă John Allen astăzi nu trăim în paginile unei maculaturi a lui Dan Brown în care creștinii trimit asasini furioși să stabilească recorduri istorice. Mai degrabă, ei sunt cei care alungă asasinii trimiși de alții.
Acesta citează de asemenea doi factori care îi orbesc pe oameni. Creștinii din Occident pot să exagereze luptele cu care se confruntă într-un stat din ce în ce mai mult post-creștin, lucru care diminuează simpatia pentru creștinii aflați în pericol real. În al doilea rând, deținătorii puterii din Occident tind să subestimeze rolul pe care îl joacă religia în persecuțiile din Lumea a Treia, importanța sa ca factor declanșator.
Liz Kendal declară că a existat o perioadă scurtă de timp când SUA a ajutat prin legea libertății religioase. Introdusă în 1998, a funcționat bine timp de un deceniu, dar s-a prăbușit odată cu criza financiară din 2008 când influența economică a SUA s-a evaporat peste noapte și libertatea religioasă a fost imediat afectată, în special în China și Iran, declară aceasta.
Acum mănușile au fost aruncate. Persecuția fără consecințe legale este la ordinea zilei și nimeni nu o poate opri. America ar fi putut amenința cu sancțiuni și lucrurile să se liniștească, însă acele zile au apus.
Kendal este necruțătoare în ceea ce privește bisericile vestice, spunând că închid intenționat ochii: Bisericile vestice sunt atât de fericite făcând slujbe de sărbătoare încât nu vor să se împovăreze cu greutatea conștientizării acestui lucru (ceea ce se întâmplă cu frații lor). Pastorii simt că au obligația de a-i face pe credincioși să plece din biserică liniștiți.
Aceasta spune că bisericile trebuie să înceteze să mai aștepte soluții politice. Ajutorul nu o să apară de după deal și nu acolo ar trebui să își pună biserica nădejdea.
Pesimismul său este unul mare. Nu numai că persecuția religioasă este de neoprit în țările islamice și din lumea a treia ci acesta pătrunde și în vest, sub o formă diferită, spune ea.
Cardinalul Francis George, Arhiepiscopul catolic din Chicago a făcut o predicție asemănătoare în 2010: Mă aștept să mor țintuit la pat, urmașii mei în închisoare și urmașii lor vor muri martirizați în piața publică.
Și de ce mass-media Occidentală pierde imaginea de ansamblu? Asta e o întrebare de un milion de dolari iar eu nu știu răspunsul, spune Kendal. Aceasta sugerează că este un amestec de ignoranță a jurnaliștilor în ceea ce privește contextul istoric și politic al persecuției și al corectitudinii politice care nu le permite să îi critice pe musulmani de teamă să nu fie numiți rasiști sau islamofobi. E un subiect prea fierbinte pentru a fi gestionat.
Deschideți televizorul și veți vedea un reporter tânăr de la BBC trimis în Siria care spune că „acești militanți ai libertății luptă pentru democrație”. Și în spatele lui stau membri ai Jihadului cu bărbi lungi și stufoase care flutură un steag negru și care strigă „Allahu akbar” (mare este Dumnezeu) după ce taie gâturile oamenilor.
În cazul Birmaniei, spune Kendal, jurnaliștii occidentali cred în discuțiile regimului despre reformă și nu realizează că Aung San Suu Ky a fost redus la tăcere sau că ura religioasă a fost îndreptată împotriva minorităților etnice. În Sudan, regimul islamic duce o luptă declarată împotriva creștinilor din Africa care se află pe ultimele resurse de petrol ale țării. Este un genocid care se petrece chiar în fața ochilor noștri și noi nu vorbim despre el.
Paul Marshall, autorul cărții Unghiul mort – atunci când jurnaliștii nu înțeleg religia (în lb. en.: Blind Spot – When Journalists Don’t Get Religion), crede că un alt factor este acela că puțini dintre jurnaliști sunt creștini. Astfel tind să creadă că religia nu are niciun conținut intelectual, că este bazată pe emoție și simțire și că nu merită efortul să învățăm despre ea.
Marshall, membru al Institutului Hudson pentru libertate religioasă din Washington, spune că bisericile, la rândul lor, nu comunică prea eficient cu jurnaliștii. Este de asemenea ușor să trecem cu vederea faptul că oponenți precum Osama bin Laden au avut o perspectivă coerentă și inteligentă asupra lumii, chiar dacă noi nu suntem acord cu ea.
Între timp, creștinii s-ar putea consola puțin cu ideea că au fost avertizați, întrucât Mântuitorul Iisus Hristos spune în Evanghelia după Ioan: În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. De Lucian Filip – Doxologia
↧
Cartea de logica
Un student grăbit ce conducea cu viteză mare este oprit de un poliţist. Pe bancheta din spate avea o carte mare şi groasă. Atras de copertele lucioase, poliţistul uită de ce l-a oprit şi-l întreabă ce-i cu cartea.
- E cartea de logică.
- Cum vine asta?
- Staţi să vă explic. Vă place să mergeţi la pescuit?
- Da.
- Deci vă place peştele.
- Extraordinar. De unde ştii?
- Din cartea de logică.
- După ce mâncaţi peşte vă place un vin bun şi o partidă de sex?
- Da, fantastic.
- Concluzia: nu sunteţi homosexual.
- Aşa-i, domnule! Uite, ai scăpat de amendă, numai împrumută-mi şi mie cartea ta de logică.
Poliţistul încântat o ia la fugă spre secţie. Mândru de câte a aflat el, merge direct la comandant să se laude.
- Şefu’, vă place peştele?
- Nu.
- Hopa, bai mare!
- De ce, măi?
- Îmi pare rău, şefu, da’ cartea de logică zice că sunteţi homosexual.
- E cartea de logică.
- Cum vine asta?
- Staţi să vă explic. Vă place să mergeţi la pescuit?
- Da.
- Deci vă place peştele.
- Extraordinar. De unde ştii?
- Din cartea de logică.
- După ce mâncaţi peşte vă place un vin bun şi o partidă de sex?
- Da, fantastic.
- Concluzia: nu sunteţi homosexual.
- Aşa-i, domnule! Uite, ai scăpat de amendă, numai împrumută-mi şi mie cartea ta de logică.
Poliţistul încântat o ia la fugă spre secţie. Mândru de câte a aflat el, merge direct la comandant să se laude.
- Şefu’, vă place peştele?
- Nu.
- Hopa, bai mare!
- De ce, măi?
- Îmi pare rău, şefu, da’ cartea de logică zice că sunteţi homosexual.
↧
More Pages to Explore .....
