Ucraina a spus: Adio, UE! Moldova a ramas in sfera de influenta ruseasca
Ucraina a decis joi un act istoric care va schimba geopolitica Europei. Rada ucraineană a decis suspendarea discuţiilor preparatorii în vederea semnării acordului de asociere cu Uniunea Europeană, propunând în schimb crearea unei comisii tripartite Ucraina – Rusia – UE pe tema comerţului. În acest context dramatic, emisarul UE Aleksander Kwasniewski a comunicat că acordul de asociere între Ucraina şi Uniunea Europeană nu va fi semnat la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius.Parlamentul Ucrainei a respins joi proiectele de lege care ar fi permis transferul în străinătate al Iuliei Timoşenko, o condiţie esenţială pentru semnarea acordului cu UE. Uniunea Europeană a exprimat “dezamăgire” în legătură cu decizia Ucrainei de a renunţa la acordul de asociere, reiterând convingerea că “viitorul” acestei ţări constă într-o “relaţie puternică cu UE”. “Este o dezamăgire, nu doar pentru UE, ci şi pentru poporul ucrainean”, a declarat, potrivit AFP, Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe.
Refuzul Ucrainei de a semna asocierea cu UE la Vilnius reaşează Republica Moldova în spaţiul de influenţă rusesc. Ucraina şi Republica Moldova erau incluse la pachet să semneze acordul cu UE. Refuzul Ucrainei de a semna acordul de la Vilnius a dus automat la anularea eforturilor Republicii Moldova de integrare în UE. Mitingul uriaş pro-european organizat săptămânile trecute de Guvernul de la Chişinău a fost inutil. Datorită refuzului Kievului, moldovenii mai au de aşteptat în legătură cu integrarea în UE. De fapt, prin refuzul Ucrainei de asociere cu UE s-a reluat ciclul geo-politic al Moscovei, de recuperare a influenţei sale, demarat de preşedintele Putin la începutul anilor 2000. Servicile secrete ruse l-au pus pe Putin la Kremlin ca să recupereze din mâinile oligarhilor ruşi economia naţională. Războiul lui Putin cu miliardarul Hodorkovski nu a fost decât începutul recuperării de către statul rus a iniţiaţivei în faţa oligarhilor ruşi care făceau jocurile SUA şi Angliei. Hodorkovski a încercat să se prezinte ca un mare democrat occidental, în realitate fiind un om de afaceri corupt ce a devalizat economia rusă. Firma lui Yukos a fost naţionalizată în favoarea companiei de stat Rosneft, iar Hodorkovski a fost arestat. Parodia democraţiei americane se încheiase la Moscova. Pe acelaşi scenariu preşedintele Ianukovici a marşat la Kiev. A arestat-o pe femeia premier şi miliardar Timoşenko, coruptă până în măduva oaselor, dar reperezntanta democraţiei occidentală. În ochii opiniei publice ruse şi ucrainiene ideea de politician democrat pro-occidental este asimilată cu corupţia. Refuzul Ucrainei de a semna pactul de la Vilnius este ora adevărului. Ucraina reintră în spaţiul geopolitic al Rusiei, care prin derivaţie include şi Republica Moldova. Scenariul “politician occidental identificat cu corupţia” prinde şi la Bucureşti foarte bine la manifestările din pieţele publice. La urma urmei exploatarea gazelor de şist, care distrug mediu şi apa freatică, nu este decât o încercare disperată americană, în complicitate cu valeţii lor din guvernul de la Bucureşti, de a scoate România din dependenţa acută de gazul şi energia rusească. Dilema e profundă şi dificilă pentru români. Refuzi gazele de şist pe motiv real de mediu, dar rămâi dependent de energia rusească. Exploatezi gazele de şist, scapi de dependenţa energiei ruseşti, dar distrugi ireparabil mediu şi apa freatică.
Refuzul Ucrainei de a merge pe drumul integrării europene va atinge şi politica internă a României, pe viitor. Deja Republica Moldova va fi nevoită să joace kazaciok la Chişinău. Dar e şi un moment al adevărului ca Moldova să lase deoparte ipocrizia integrării în UE ca stat separat de România. Chişinăului îi rămâne alternativa integrării în UE prin singura cale posibilă şi morală: unirea cu România. Dar refuzul Kievului de integrare în UE este şi o repoziţionare geostrategică a Rusiei faţă de ţările limitrofe, cum ar fi România. Pentru Bucureşti va începe o epocă a marilor provocări, iar pentru români un timp al dilemelor geopolitice între est şi vest. De Ionuţ Ţene – NapocaNews
Aşa cum uneori lumea mă întreabă despre viziunea mea asupra direcţiei pe care trebuie să o ia România şi Republica Moldova, voi descrie mai jos pe scurt trei modele axiologico-geopolitice, din prisma cărora este privită poziţia spaţiului românesc. Presupun că nu e nevoie să menţionez care este perspectiva mea preferabilă.
Generaţia tânără trebuie să ştie că Ceauşescu a lăsat Ţara fără datorii şi cu creanţe de recuperat. Escrocii şi incompetenţii care au pus ghearele pe conducerea României, vreme de 24 de ani au păpat tot, au vândut şi pământul de sub tălpi. Au furat cât au putut, iar acum sunt miliardari în euro.
La 18 kilometri de Timişoara, în drumul spre Orţişoara, mai exact pe câmpul de pe margine, specialişti români şi străini lucrează la descifrarea unei enigme istorice.
Există şi semnele unei aşezări mult mai târzii, probabil sarmatică (amestec de popoare scitice, iraniene), pentru că s-au descoperit gropi cu ceramică sarmatică. Mai mult, în afara zidurilor fortificaţiei s-a descoperit şi un mormânt de tip sarmatic.
Aşa se văd valurile de pământ de la firul ierbii
Fortificaţia are 1.700 de hectare şi este cea mai mare cetate preistorică, de Epoca Bronzului, din Europa. Aici avem o situaţie complexă, cu patru şanţuri de apărare, care se poate vedea cum evolează în timp“, susţine şeful arheologilor.
Alexandru Szentmiklosi susţine că nu este vorba de o cetate strict defensivă. “Dacă ar fi să o aperi este aproape imbosobil din cauza mărimii. Cineva care ar dori să intre în cetate are atâtea căi, atâtea văi, încât este greu să o aperi. Toate văile sunt şi surse de apă. Sunt peste tot izvoare”, a adăugat specialistul.
Printre specialiştii care lucrează pe şantierul arheologic de la Corneşti se află Matthias Wemhoff, director al Muzeului de Preistorie şi Istorie Timpurie din Berlin, Bernhard Heeb, arheolog şi muzeolog în Muzeul de Preistorie şi Istorie Timpurie din Berlin, Rüdiger Krause, profesor la Goethe Universitat din Frankfurt şi Sarah Sherwood, profesoară de geoarheologie la Dickinson College in Carlisle, Pennsylvania şi la Universitatea din Tennesse.
Cafenelele mortii – iata un titlu, un trend de fapt, care ar trebui sa ne ingrijoreze. Devin in voga si reflecta gandirea morbida a lumii occidentale. Sunt o simptoma a preocuparii ei tot mai obsesive cu moartea si sinuciderea si, in acelasi timp, interesul ei tot mai scazut pentru viata si viitor. Societatile occidentale devin, in esenta, societati inclinate spre moarte si extinctie. Gandirea occidentala se pare ca nu pretuieste viata, atit la inceputul ei cit si la finalul ei. Avortul previne aparitia vietii iar eutanasia si suicidul asistat pun capat vietii inainte de moartea naturala.
Cu excepţia Marelui Zid Chinezesc, Lina Maginot a fost cel mai mare sistem permanent de fortificaţii construit de om, şi probabil ultimul de acest fel. În ciuda unicităţii şi valorii sale de patrimoniu mondial, Linia Maginot rămâne puţin cunoscută chiar şi în prezent. Fără doar şi poate, fortificaţiile care o compun au proporţii de-a dreptul monumentale şi sunt cel mai clar exemplu al politicii şi doctrinelor militare de apărare din perioada interbelică.
Planificată în preajama anilor 1920 şi construită în totalitate cu o decadă mai târziu, Linia Maginot a fost puternic influenţată de experienţa Franţei în cadrul Primului Război Mondial. Principalul scop al acestei uriaşe linii de fortificaţii era acela de a ţine o invazie terestră îndeajuns de mult la graniţe, până când Armata Franceză se mobiliza. Scopul secundar al Liniei era acela de a servi ca bază militară de la care să fie pornite contraatacuri eficiente şi de mare anvergură.
În esenţă, era o fortificaţie dispusă linear, compusă din forturi şi cazemate construite într-o linie neîntreruptă. Forturile erau situate la o distanţă de maximum 15 kilometri unul de celălalt, în fucnţie de configuraţia geografică şi geologică a terenului. Între forturile principale, erau ridicate numeroase cazemate care suplimentau gurile de foc ale forturilor.
Forturile şi cazematele erau unite printr-o serie de tranşee iar suprafaţa de teren din faţa fortificaţiilor era prevăzută cu mine antitanc şi reţele de sârmă ghimpată. Linia Maginot era situată în paralel cu 10 kilometri faţă de frontiera de nord-est a Franţei.
Forturi şi cazemate
Un fort mic putea adăposti între 100-200 soldaţi, iar unul mare avea capacitatea suficientă chiar şi pentru 1000 persoane.
Centurile de obstacole erau de fapt dispozitive antitanc, compuse din terenuri minate şi reţele de sârmă ghimpată.
Prin definiţie şi scop, niciuna dintre unităţile care compuneau linia, nu era amplasată astfel încât să lupte izolat. În teorie, orice atac german avea de înfruntat întreg dispozitivul de foc al Liniei Maginot. În realitate, Campania de Vest a Germaniei Naziste nu s-a împiedicat deloc de impresionanta linie de fortificaţii a lui Andre Maginot. Berlinul, conştient de obstacolul deloc neglijabil al liniei, a ordonat invazia Franţei prin Ţările de Jos…
În realitate, Linia Maginot a rămas o monumentală dovadă a ingeniozităţii omeneşti, precum şi un obiectiv militar care poate fi doar parţial învinuit de lipsa de orizont tehnologic şi militar a creatorilor săi. După cum spunea un celebru istoric francez: „Există două Linii Maginot, una reală şi alta care ţine de propagandă şi simbolism. Ultima a ajuns astăzi mai importantă decât prima”. Iar istoria îi confirmă perfect spusele.De Nicu Pârlog – 
A fost odată în vremuri îndepărtate un popor nobil care trăia în Munţii Carpaţi, înfruntând pe acele meleaguri toate năvălirile barbare de-a lungul istoriei. Cu trecerea timpului acest popor s-a desăvârşit în arta războiului, dar o nouă forţă se ridica din întuneric, o forţă a cărei armate nu erau din trup ci din duh şi care au corupt sufletul oamenilor din munţi, transformându-i în sclavi leneşi şi fericiţi. Pentru veacuri poporul a trăit sub influenţa celor trei demoni: unul al suferinţei, unul al fricii şi cel mai teribil dintre toţi, demonul necredinţei şi al deznădejdii.
În toate ţările Europei un roi întreg de cercuri de studii, de asociaţii, de federaţii şi confederaţii, de congrese şi reuniuni de tot felul, până la “Parlamentul European” de la Strasbourg, sunt închinate “ideii europene”. Din nefericire multe din aceste iniţiative au un carcter pur formal, fiind menite parcă mai mult să dea impresia că se lucrează pentru unirea Europei, decât s-o realizeze într-adevăr.
Pavel Chinezu,
Liga Bănăţeană
Pavel (Paul) Chinezu, comandant în armata regelui Ungariei, Matei Corvin, s-a născut în jurul anului 1432, asupra locului naşterii sale circulând o mulţime de variante. Mai mulţi istorici au susţinut că era născut în Banat iar legenda atribuie denumirea comunei Satchinez de numele lui Pavel Chinezul, care ar fi locuit acolo. Tradiţia locală spune că aici s-ar fi aflat şi o cetate a acestuia, pe locul unde astăzi se mai află o movilă numită „Gomila”, şi că nu departe de fosta cetate ar fi existat moara lui Pavel Chinezul, în locul care se numeşte „Cotul Morii”.
A câştigat mai multe bătălii împotriva turcilor, care au adus Banatului o perioadă de linişte. În urma unor incursiuni ulterioare din ultimii ani ai vieţii sale, sunt cunoscute torturile cumplite la care prizonierii musulmani au fost supuşi în pivniţele castelului din Timişoara, care au stârnit groaza în rândul turcilor.
Deși a fost cel mai probabil etnic român, acesta nu a ezitat să lupte contra moldovenilor din oștirea lui 
Pavel Chinezul a luptat însă alături de
Pavel Chinezul, parte a ansamblului statuar din Cluj-Napoca dedicat lui Matei Corvin 
.jpg)
