Are you the publisher? Claim or contact us about this channel


Embed this content in your HTML

Search

Report adult content:

click to rate:

Account: (login)

More Channels


Channel Catalog


Channel Description:

Impreuna vom construi cel mai mare blog scris in limba Romana.

older | 1 | .... | 70 | 71 | (Page 72) | 73 | 74 | .... | 171 | newer

    0 0
  • 11/22/13--06:19: Adio UE !
  • Ucraina a spus: Adio, UE! Moldova a ramas in sfera de influenta ruseasca

    autor: FrontPress 22.11.2013

    UE UcrainaUcraina a decis joi un act istoric care va schimba geopolitica Europei. Rada ucraineană a decis suspendarea discuţiilor preparatorii în vederea semnării acordului de asociere cu Uniunea Europeană, propunând în schimb crearea unei comisii tripartite Ucraina – Rusia – UE pe tema comerţului. În acest context dramatic, emisarul UE Aleksander Kwasniewski a comunicat că acordul de asociere între Ucraina şi Uniunea Europeană nu va fi semnat la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius.
    Parlamentul Ucrainei a respins joi proiectele de lege care ar fi permis transferul în străinătate al Iuliei Timoşenko, o condiţie esenţială pentru semnarea acordului cu UE. Uniunea Europeană a exprimat “dezamăgire” în legătură cu decizia Ucrainei de a renunţa la acordul de asociere, reiterând convingerea că “viitorul” acestei ţări constă într-o “relaţie puternică cu UE”. “Este o dezamăgire, nu doar pentru UE, ci şi pentru poporul ucrainean”, a declarat, potrivit AFP, Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe.
    Refuzul Ucrainei de a semna asocierea cu UE la Vilnius reaşează Republica Moldova în spaţiul de influenţă rusesc. Ucraina şi Republica Moldova erau incluse la pachet să semneze acordul cu UE. Refuzul Ucrainei de a semna acordul de la Vilnius a dus automat la anularea eforturilor Republicii Moldova de integrare în UE. Mitingul uriaş pro-european organizat săptămânile trecute de Guvernul de la Chişinău a fost inutil. Datorită refuzului Kievului, moldovenii mai au de aşteptat în legătură cu integrarea în UE. De fapt, prin refuzul Ucrainei de asociere cu UE s-a reluat ciclul geo-politic al Moscovei, de recuperare a influenţei sale, demarat de preşedintele Putin la începutul anilor 2000. Servicile secrete ruse l-au pus pe Putin la Kremlin ca să recupereze din mâinile oligarhilor ruşi economia naţională. Războiul lui Putin cu miliardarul Hodorkovski nu a fost decât începutul recuperării de către statul rus a iniţiaţivei în faţa oligarhilor ruşi care făceau jocurile SUA şi Angliei. Hodorkovski a încercat să se prezinte ca un mare democrat occidental, în realitate fiind un om de afaceri corupt ce a devalizat economia rusă. Firma lui Yukos a fost naţionalizată în favoarea companiei de stat Rosneft, iar Hodorkovski a fost arestat. Parodia democraţiei americane se încheiase la Moscova. Pe acelaşi scenariu preşedintele Ianukovici a marşat la Kiev. A arestat-o pe femeia premier şi miliardar Timoşenko, coruptă până în măduva oaselor, dar reperezntanta democraţiei occidentală. În ochii opiniei publice ruse şi ucrainiene ideea de politician democrat pro-occidental este asimilată cu corupţia. Refuzul Ucrainei de a semna pactul de la Vilnius este ora adevărului. Ucraina reintră în spaţiul geopolitic al Rusiei, care prin derivaţie include şi Republica Moldova. Scenariul “politician occidental identificat cu corupţia” prinde şi la Bucureşti foarte bine la manifestările din pieţele publice. La urma urmei exploatarea gazelor de şist, care distrug mediu şi apa freatică, nu este decât o încercare disperată americană, în complicitate cu valeţii lor din guvernul de la Bucureşti, de a scoate România din dependenţa acută de gazul şi energia rusească. Dilema e profundă şi dificilă pentru români. Refuzi gazele de şist pe motiv real de mediu, dar rămâi dependent de energia rusească. Exploatezi gazele de şist, scapi de dependenţa energiei ruseşti, dar distrugi ireparabil mediu şi apa freatică.
    Refuzul Ucrainei de a merge pe drumul integrării europene va atinge şi politica internă a României, pe viitor. Deja Republica Moldova va fi nevoită să joace kazaciok la Chişinău. Dar e şi un moment al adevărului ca Moldova să lase deoparte ipocrizia integrării în UE ca stat separat de România. Chişinăului îi rămâne alternativa integrării în UE prin singura cale posibilă şi morală: unirea cu România. Dar refuzul Kievului de integrare în UE este şi o repoziţionare geostrategică a Rusiei faţă de ţările limitrofe, cum ar fi România. Pentru Bucureşti va începe o epocă a marilor provocări, iar pentru români un timp al dilemelor geopolitice între est şi vest. De Ionuţ Ţene – NapocaNews

    0 0
  • 11/22/13--07:31: Spatiul romanesc
  • Trei viziuni asupra spatiului romanesc

    autor: FrontPress 22.11.2013

    romaniAşa cum uneori lumea mă întreabă despre viziunea mea asupra direcţiei pe care trebuie să o ia România şi Republica Moldova, voi descrie mai jos pe scurt trei modele axiologico-geopolitice, din prisma cărora este privită poziţia spaţiului românesc. Presupun că nu e nevoie să menţionez care este perspectiva mea preferabilă.
    Aşadar, în opinia mea, spaţiul civilizaţional românesc este privit din trei perspective, şi anume:
    - Perspectiva sovieto-nostalgică, care implică şi teoria existenţei unei „naţiuni moldoveneşti”, prin care Republica Moldova este considerată o parte inseparabilă a spaţiului exsovietic şi un fortpost în calea expansiunii NATO spre Est. România, în calitatea ei de membru NATO şi UE, este privită ca o parte a lumii euroatlantice şi un inamic pentru partenerii Federaţiei Ruse. Orice idee care este asociată cu unificarea Republicii Moldova cu România este privită ca o extindere a influenţei SUA în dauna intereselor Federaţiei Ruse. Obiectivele prioritare ale nostalgicilor reprezintă „conservarea şi menţinerea liniei de front cu orice preţ”, chiar şi cu preţul intereselor economice şi geopolitice reale ale Federaţiei Rusiei şi aliaţilor ei.
    - Din perspectiva euroatlantistă, există o „lume civilizată”, care rezultatul excepţionalismului şi progresului culturii occidentale şi o „lume barbară”, care reprezintă un pericol pentru întreaga lume. Prin urmare, de dragul salvării valorilor civilizaţiei occidentale, în privinţa „barbarilor” nu pot exista decât trei scenarii: supunere, educare şi nimicire. Din acest punct de vedere, Basarabia este un “teritoriu inamic” care ar urma să fie cucerit şi integrat în spaţiul vestic, prin intermediul ideii „unităţii naţiunii române în cadrul civilizaţiei occidentale”. Trebuie de notat şi faptul că românii sunt priviţi ca o „naţiune estică”, spre deosebire de maghiari, care sunt consideraţi „vestici”, ceea ce înseamnă că „integrarea” românilor în spaţiul Occidental nu poate avea loc decât prin nimicirea prin absorbţie a identităţii româneşti.
    - Din perspectiva tradiţionalist-conservatoare, Basarabia este parte a spaţiului civilizaţional românesc, iar spaţiul românesc este o parte inseparabilă a civilizaţiei ortodoxe şi eurasiatice. Dacă primele două perspective reprezintă un rezultat al războiului rece, unde toate procesele internaţionale erau legate de confruntarea dintre SUA şi URSS, ce-a de-a treia perspectivă este legată de istoria îndelungată a mişcărilor din estul Europei. Liberalismul, neoliberalismul, marximul şi neomarxismul nu sunt decât nişte produse ale culturii vestice, care nu au nimic în comun cu realităţii şi cultura spaţiului ortodox-eurasiatic. Iată de ce renaşterea spaţiului românesc nu poate fi posibilă decât prin identificarea unor soluţii reieşind din specificul civilizaţional şi valorile spirituale tradiţionale. Spiritualitatea creştin-ortodoxă, suveranitatea naţională şi cultura naţională reprezintă nişte priorităţi ale viziunii tradiţionalist-conservatoare.
    Din viziunea tradiţionalist-conservatoare, ideea “unionistă” din Basarabia a fost pervertită şi transformată într-o unealtă a intereselor euroatlantice, iar moldovenismul este un mecanism de manipulare al nostalgicilor. Astfel, sarcinile vitale pentru viitorul apropiat ar fi desfiinţarea tezelor moldoveniste, dar şi scoaterea “unionismului” de sub influenţa euroatlantismului. De Octavian Racu

    0 0
  • 11/22/13--10:14: In curand bere albastra

  • Ştim cu toţii de culoare are berea, nu-i aşa? Japonezii vin însă şi ne contrazic. Într-o ţară în care inovaţia domneşte, lucrurile nu sunt însă ceea ce par a fi. Japonezii au renunţat la profunda culoare brună omniprezentă a berii la una de culoarea cerului.

    Fabrica japoneză de bere Takahshi, cunoscută de altfel pentru cele mai neobişnuite reţete de bere, a creat o specialitate de culoare…albastră. Inventată în 2007, berea este un amestec de lapte şi bere cu aromă de fructe. Aceasta a fost de fapt o încercare a producătorilor de a atrage mai multe femei să consume aceasta băutură.


    Reţeta pare simplă: drojdia de bere şi hameiul sunt puse în lapte, iar amestecul este menţinut la o temperatură mai mică decât punctul de fierbere al laptelui. Gustul este oarecum ciudat, dar revigorant, însă nu foarte apropiat de cel al berii.

    Fabrica de bere mai oferă şi alte specialităţi precum berea făcută din apa rezultată în urma topirii unui iceberg. Numită Drift ICE, berea se realizează din apă unui iceberg din Marea Okhotsk, un braţ al Oceanului Pacific de Nord.

    Fabrica nu s-a oprit aici şi a început să utilizeze un alt ingredient inedit, algele, care dau berii o culoare de un albastru de gheaţă. Gustul nu este deloc rău, iar producătorii garantează că o persoană care nu ştie de acest ingredient nu ar ghici că berea conţine alge.
    lovendal.net/

    0 0
  • 11/22/13--22:57: Sfarma jugul !
  • Sus Romane! Sfarma jugul ce te-apasa!

    autor: FrontPress 23.11.2013

    romania modernaGeneraţia tânără trebuie să ştie că Ceauşescu a lăsat Ţara fără datorii şi cu creanţe de recuperat. Escrocii şi incompetenţii care au pus ghearele pe conducerea României, vreme de 24 de ani au păpat tot, au vândut şi pământul de sub tălpi. Au furat cât au putut, iar acum sunt miliardari în euro.
    Ţara are aur şi metale rare, petrol şi gaze, pământ bun şi păduri minunate, dar cu sprijinul guvernanţilor, o mare parte din ele le-au luat în posesie străinii, firme of-shores, „căsuţe poştale” şi altfel de forme de camuflaj. Cine se află în spatele lor, ştie şi Preşedintele, ştie şi Prim-ministrul. Pleiada postdecembristă de „preşedinţi” şi „premieri” contrafăcuţi, controlaţi de potentaţii planetei, au dus ţara în prăpastie. Actualul şef al statului român, actualul premier (ca şi predecesorii), îşi bat joc de normalitate. În funcţii importante sunt numite doar marionelele uşor de controlat. Criminalilor declaraţi, ucigaşi de români şi evrei în Al Doilea Război Mondial li se ridică busturi în oraşele Ţării, iar Guvernul tace. Oricine desconspiră partea incomodă a Adevărului este demis, încondeiat, împroşcat cu noroi, i se fac scenarii etc. Din 1992, Guvernatorul B.N.R. nu mai cumpără aur de la minele româneşti. Când era prim-ministru a dat ordin ca minele de metale preţioase să fie închise, iar accesul să fie barat cu blocuri din beton, în schimb străinilor li se permite să prospecteze şi să exploateze. Guvernatorul – se pare, aspirant la aceast[ funcţie, pe viaţă -, care a scos rezervele de aur ale B.N.R. din ţară, a primit recent noi ordine bilderbergiste pentru „curăţenia” de toamnă-primăvară.
    Nu străinii sunt de vină!
    Nu străinii sunt de vină pentru dezastrul Ţării, ci nemernicii care ne conduc de 24 de ani. Nu ţaţa de la piaţă e vinovată că cere 10 lei pentru o ceapă, deşi ceapa valorează 2 lei. „Eu” îi dau 10 lei din banii publici, îi propun ca ea să păstreze 6 lei, mie să-mi dea 4, pe care-i bag în buzunarul meu privat. Cam aşa procedează neisprăviţii din Guvern, din Parlament şi din alte instituţii vampiroide şi de aceea sîntem la un pas de dezastrul major. 45 de ani am cotizat la bugetul statului, ca la bătrâneţe să beneficiez de pensie. Acum, mi se spune că nu mai sunt bani pentru aşa ceva. Însuşi regele Willem-Alexander al Olandei, citind în fața parlamnentului de la Haga prezentarea făcută de guvern pentru noul buget, a declarat: „Modelul social european postbelic a murit. [...] Din cauza evoluțiilor sociale, precum globalizarea și îmbătrânirea populației, piața noastră a muncii și serviciile publice nu mai sunt potrivite pentru necesitățile timpurilor noastre. Statul clasic al bunăstării din a doua jumătate a secolului al XX-lea evoluează încet dar sigur către « o societate participativă », în care se așteaptă ca cetățenii să aibă grijă de ei înșiși sau să creeze soluții la nivelul societății civile pentru probleme precum pensiile”. Ce-i pasă lui? Are averi cu grămada, suficiente pentru huzurul lui şi al urmaşilor. La noi sînt parale doar pentru destrăbălarea „aleşilor neamului”, pentru vile şi bairamuri. Pentru pensii şi salarii nu-s parale. Parlamentarii vor farmacie numai a lor, de unde să cumpere medicamente cu preţ redus (săracii!), vor concursuri „Miss-Parlament”, vor „Centru de relaxare”, masaj, vor multe… dar nu pe banii lor, ci ai contribuabililor.
    Salarii mici, birocraţie cât cuprinde
    Ca şi alte sectoare de activitate din România, sistemul medico-sanitar postdecembrist a intrat în colaps, până la dezastru nefiind cale prea lungă. România se află într-un deficit grav de medici. Una dintre importantele cauze este – prin comparaţie – aceea că între perioada interbelică şi cea contemporană s-a interpus o prăpastie: în prima jumătate a secolului al XX-lea tinerii noştri mergeau în străinătate, studiau la instituţii de elită, iar după absolvire, cei mai mulţi reveneau în ţară, unde practicau ceea ce învăţaseră. Nu puţini dintre acei tineri studioşi s-au afirmat în timpul carierei lor, pe plan mondial: Nicolae Paulescu, Victor Babeş, Carol Davila, Mina Minovici, Gheorghe Marinescu… (ordinea este aleatorie) pentru a numi doar câţiva dintre medicii români deveniţi celebri pentru realizările lor. Astăzi, regretabil, fenomenul este invers: statul român investeşte miliarde de euro în pregătirea tinerilor, care, după terminarea cursurilor se află în situaţia de a nu putea practica ceea ce au învăţat, în Ţara lor. Statutul lor social nu este astăzi pe măsura efortului intelectual depus vreme de şase ani, nu le oferă şansa de a se afirma şi a trăi pe măsura prestaţiei. Ce li se oferă? Salarii mici şi birocraţie cât cuprinde. Atunci pleacă. Este o luptă pentru supravieţuire şi nu pot fi acuzaţi pentru gestul lor. În anii „democraţiei” originale româneşti unul dintre – poate unicul – produse concurenţiale de export este materia cenuşie. Să fie una dintre metodele moderne şi sofisticate a eugeniei? A genocidului asupra poporului român? Să fie procedura de exterminare camuflată a Neamului Românesc? Este posibil, dar de ce practicarea ei a început cu românii? Răspunsul ni l-ar putea oferi vinovaţii: incompetenţii şi rău intenţionaţii reprezentanţi a administraţiilor postdecembriste, şi „Licuricii” globalişti. Pentru toţi aceştia nu Zidul de la Târgovişte, ci Marele Zid Chinezesc ar fi suficient de încăpător.
    Prioritate pentru interesele româneşti!
    În urmă cu vreo 7-8 ani, F.M.I. era pe dric. Salariaţii îşi făceau bagajele. Atunci au apărut „fraierii”, iar asasinii economici ai F.M.I. au profitat de ocazie. Disperaţi că-şi vor pierde „obiectul muncii”, s-au năpustit asupra prăzii. Au dus la faliment toate ţările pe unde au fost. Exemple (printre altele): Argentina, Ecuador, Ucraina, România! Pentru că nu a făcut „jocurile”, Gaddafi a plătit cu viaţa. Ungurii au trântit uşa în nasul F.M.I.. Au achitat datoria şi le-au închis biroul din Budapesta. Bravo, lor! Noi nu avem cale de întoarcere. Cu asentimentul leprelor autohtone, ne-au „lucrat” bine. Împrumuturile româneşti de la F.M.I. s-au rotit puţin, banii au fost arătaţi „prostimii”, apoi, subtil, au ajuns tot în buzunarul F.M.I., prin băncile străine din ţară. Din împrumut, 80% au primit băncile, restul de 20% s-au volatilizat. Ăsta-i F.M.I.-ul! Am rămas datori pentru multe generaţii. Singura salvare este ca românii să procedeze precum islandezii care au arestat bancherii şi întreaga cabală, să pună la păstrare în „hotelul statului” – „cu executare”, nu cu suspendare, pe toţi hoţii şi trădătorii de ţară dovediţi, care umblă liberi şi îşi fac mendrele în dauna poporului. Să acorde prioritate intereselor româneşti.
    În 1958, Dej i-a scos pe ruşi din ţară. În 2004, Băsescu i-a adus pe americani în ţară şi a transformat România în teritoriu sub ocupaţie străină. Cu ce ne-am ales?, sau, citându-l pe marele şi mereu actualul Constantin Tănase: …„ Bine, bine, s-a făcut, dar cu asta ce-am făcut?” Cine-i de vină? Preşedintele este uşă de biserică? Premierul e „Lacrima Christi?” Parlamentul, Guvernul… Câtă răbdare mai poate avea acest popor? De Ion Măldărescu – Art-Emis

    0 0
  • 11/23/13--05:08: Enigme
  • Enigmele celei mai mari cetati din Epoca Bronzului, la doi pasi de Timisoara. “E contemporana cu perioada Razboiului Troian”

    autor: FrontPress 23.11.2013

    1La 18 kilometri de Timişoara, în drumul spre Orţişoara, mai exact pe câmpul de pe margine, specialişti români şi străini lucrează la descifrarea unei enigme istorice.
    Fortificaţia de la Corneşti are 1.700 de hectare şi este cea mai mare cetate de pe teritoriul Europei în Epoca Bronzului. Fortificaţia apare pe primele hărţi Mercy (1723-1725), iar apoi pe toate hărţile militare până la sfârşitul Primului Război Mondial. Primele săpături au fost realizate în 1939 de arheologul Marius Moga, însă până recent nu s-au găsit fonduri pentru a le continua.
    În anul 2007, datorită lui Alexandru Szentmiklosi, directorul secţiei de Arheologie a Muzeului Banatului, şi a investiţiei primite în special din Germania, au reînceput căutările şi lucrările arheologice abandonate în urmă cu 80 de ani.
    Acum, instituţii străine prestigioase şi specialişti recunoscuţi la nivel internaţional din România, Germania, Austria, Anglia şi Statele Unite ale Americii lucrează la descifrarea uneia dintre cele mai bine păzite enigme din jurul Timişoarei.
    „Volumul de muncă şi de buget este mare. Am încercat să conving comunitatea internaţională să ne acorde fonduri şi s-a întâmplat acest lucru, în special de la Societatea Germană pentru Cercetări. Corneşti va constitui subiect de cercetare pentru foarte mulţi ani de acum înainte“, a spus Alexandru Szentmiklosi.
    Privită de la înălţime, fortificaţia de pe ogoarele sătenilor din Corneşti este una spectaculoasă. Patru valuri uriaşe de pământ arată că acolo a fost, cândva, o fortificaţie, o civilizaţie de mult dispărută.
    PARTE DIN CULTURA CRUCENI-BELECHIŞI
    S-a stabilit, prin metoda Carbon 14, că lemnul din care era construită fortificaţia a fost tăiat în 1400-1200 înainte de Hristos şi că acolo a existat o civilizaţie importantă din Epoca Bronzului: Cultura Cruceni-Belechişi, care a controlat în a doua jumătate a Mileniului II principalele căi de acces dinspre Europa Centrală spre Marea Mediterană, din Croaţia de azi până în Banat, de la Mureş la Dunăre.
    „Această fortificaţie de la Corneşti este contemporană cu civilizaţia miceniană, unul dintre cele mai importante centre ale civilizaţiei greceşti, şi cu perioada Războiului Troian. În paralel cu lucrările arheologice, cercetătorii din Germania încearcă să găsească dacă există ceva, în textele hitite, despre aceste aşezări“, dezvăluie Szentmiklosi.
    Anul acesta, pe baza fondurilor alocate de Societatea Germană pentru Cercetare, s-a început un capitol nou în cercetare a fortificaţiei.
    AU DECOPERTAT O CASĂ PREISTORICĂ
    Arheologii se află acum pe locul unei case din interiorul fortificaţiei, care a fost descoperită printr-o tehnică specială, numită lidar. Cu ajutorul unor fascicule laser se ridică modelul tridimensional al terenului. Practic, se efectuează o „radiografie“ din aer a terenului. Se analizează fiecare bucată de ceramică descoperită, fiecare fragment sau grindă de lemn putrezită. Totul este măsurat şi analizat cu minuţiozitate. În paralel cu săpăturile arheologice se desfăşoară scanări geomagnetice, alte zboruri pentru scanare lidar şi cercetări topografice cu aparatură de ultimă generaţie.
    „Aşa se face că săpăm doar acolo unde vedem în imagini că a existat o fostă locuinţă. Acum suntem într-una din ele. Interiorul a avut două compartimente. O cameră privată şi ceva ce numim azi sufragerie. Am găsit cioburi de la 1500 Înainte de Hristos şi cel mai timpuriu de la 1200 Înainte de Hristos. Aceste cioburi din urmă ne datează locuinţa. La 1200, aceasta funcţiona“, povesteşte Alexandru Szentmiklosi.
    2Există şi semnele unei aşezări mult mai târzii, probabil sarmatică (amestec de popoare scitice, iraniene), pentru că s-au descoperit gropi cu ceramică sarmatică. Mai mult, în afara zidurilor fortificaţiei s-a descoperit şi un mormânt de tip sarmatic.
    „Genetic nu ştim dacă au fost sarmaţi. E ca şi cum ai găsi un rus cu un kalasnikov, iar langă un chinez cu kalasnikov. Nu arma este cea care defineşte genetic. Însă oamenii aceştia au un mod de de viaţă şi de înmormântare care ţine de sarmaţi. Este o lume sarmatică. Putem spune că această zonă a fost locuită ultima dată undeva în secolul I-IV Înainte de Hristos. Însă descoperirile principale sunt din Epoca Bronzului. Locuinţa aceasta datează, cu siguranţă, cu 1400-1100 Înainte de Hristos“, explică Szentmiklosi.
    Specialiştii cred că această populaţie de la Corneşti a apărut probabil în urma răcirii climei, după explozia Vulcanului de la Santorini, de la 1600 Înainte de Hristos. Aceasta a fost înregistrată şi în texte egiptene. Este unul dintre factorii care ar fi putut sta în spatele acestei revoluţii culturale.
    3Aşa se văd valurile de pământ de la firul ierbii
    „Aceşti oameni, crescători de animale, cultivatori de plante, au avut un rol important şi în comerţul care se făcea către Europa Centrală. Faptul că a fost poziţionată la Corneşti, în zona câmpiilor înalte ale Vingăi, arată factorul geostrategic al acestei aşezări, al acestor comunităţi“, a mai spus Alexandru Szentmiklosi.
    AU DAT FOC FORTIFICAŢIEI DUPĂ PLECARE
    Cercetătorii nu ştiu încă când a fost abandonată cetatea, nici dacă a fost distrusă sau incendiată voit.„Majoritatea necropolelor Cruceni-Belechişi îşi încetează continuitatea în anii1200 Înainte de Hristos. Această aşezare apărată de patru ziduri a fost abandonată, se pare, undeva la 1100 înaintea Erei noastre.
    Nu există un semn de atac care să fi distrus fortificaţia, însă zidurile sunt distruse prin foc. Dacă ele au fost atacate de alte comunităţi, nu există argument arheologic, dar se ştie că există situaţii în care comunităţile îşi distrug propriile aşezări. Helveţii, când pleacă din cauza foameie, îşi dau foc la cetăţi, la aşezări, să nu aibă motivaţia de a se întoarce.
    4Fortificaţia are 1.700 de hectare şi este cea mai mare cetate preistorică, de Epoca Bronzului, din Europa. Aici avem o situaţie complexă, cu patru şanţuri de apărare, care se poate vedea cum evolează în timp“, susţine şeful arheologilor.
    Arheologii afirmă că fortificaţia a fost construită inginereşte. Structura de rezistenţă este din lemn, iar în casetele formate se bătea lut, pentru consolidare. Şanţurile de apărare aveau şi şapte metri.
    „Faptul că aici avem această aşezare sugerează că există o elită şi o ierarhie. Fără un şef sau un factor de organizare nu putea să construiască patru valuri de apărare şi mai ales să le întreţină. Aici s-a consumat o cantitate enormă de lemn, care a trebuit tăiat de undeva, a trebuit construit după planuri care erau aproape inginereşti şi un pământ bătut în casetele de lemn formate. Şanţurile de lemn trebuiau întreţinute“, adaugă Alexandru Szentmiklosi, şeful secţiei de Arheologie a Muzeului Banatului.
    5Alexandru Szentmiklosi susţine că nu este vorba de o cetate strict defensivă. “Dacă ar fi să o aperi este aproape imbosobil din cauza mărimii. Cineva care ar dori să intre în cetate are atâtea căi, atâtea văi, încât este greu să o aperi. Toate văile sunt şi surse de apă. Sunt peste tot izvoare”, a adăugat specialistul.
    După terminarea cercetările de la casa descoperită în câmp, arheologii vor îngropa totul şi vor reda zona agriculturii. Iar apoi vor merge mai departe.
    “În paralel am aplicat şi la alte proiecte de finanţare. Dacă vom fi admişi, şi avem semnale bune, vom cerceta zidurile. Este o muncă enormă de îndepărtare a pământului, fără spectaculozitatea de a găsi obiecte, ceramică etc.”, a mai declarat Szentmiklosi.
    Muzeu al Epocii Bronzului la Corneşti
    Demersul oamenilor de ştiinţă este crearea unui muzeu la Corneşti. „Am în plan crearea unui sat din Epoca Bronzului. Familiile vin şi pot cel puţin o dată în viaţă să trăiască aşa cum au trăit strămoşii noştri. Suntem bugetari şi suntem visători. Dar în 2007, când am început acest proiect, l-am început dormind în căsuţele de carbon de la Băile Calacea“, încheie Alexandru Szentmiklosi.
    Muzeul din Berlin a donat deja nouă vitrine speciale, care se află la Primăria din Orţişoara. Deocamdată, specialiştii au arhivat nu mai puţin de 80 de giga de informaţie de la Corneşti. Consiliul Judeţan Timiş are de acum, în fiecare an, un buget special pentru Corneşti, care se ridică la 50.000 de lei, pentru două luni de săpături.
    6Printre specialiştii care lucrează pe şantierul arheologic de la Corneşti se află Matthias Wemhoff, director al Muzeului de Preistorie şi Istorie Timpurie din Berlin, Bernhard Heeb, arheolog şi muzeolog în Muzeul de Preistorie şi Istorie Timpurie din Berlin, Rüdiger Krause, profesor la Goethe Universitat din Frankfurt şi Sarah Sherwood, profesoară de geoarheologie la Dickinson College in Carlisle, Pennsylvania şi la Universitatea din Tennesse.
    În 2007, când arheologii de la Muzeul Banatului au redeschis şantierul, existau trei ipoteze: o fortificaţie din perioada dominaţiei avare, putând fi capitala unui stat care 200 de ani a fost cel mai puternic din Europa Centrală, o vastă aşezare din Epoca Bronzului, iar a treia, care a plecat de la un cercetător din Canada, ruinele capitalei lui Attila, regele hunilor. În aceea perioadă s-a realizat şi documentarul de mai sus, însă de atunci s-au oferit răspuns la multe întrebări. De Stefan Both – Adevarul


    0 0
  • 11/23/13--05:24: Cafenelele mortii

  • autor: FrontPress 23.11.2013

    cafeneaua mortiiCafenelele mortii – iata un titlu, un trend de fapt, care ar trebui sa ne ingrijoreze. Devin in voga si reflecta gandirea morbida a lumii occidentale. Sunt o simptoma a preocuparii ei tot mai obsesive cu moartea si sinuciderea si, in acelasi timp, interesul ei tot mai scazut pentru viata si viitor. Societatile occidentale devin, in esenta, societati inclinate spre moarte si extinctie. Gandirea occidentala se pare ca nu pretuieste viata, atit la inceputul ei cit si la finalul ei. Avortul previne aparitia vietii iar eutanasia si suicidul asistat pun capat vietii inainte de moartea naturala.
    Acestea devin drepturi ale omului, in esenta dreptul la terminarea propriei vieti cu sau fara motive bine intemeiate. Tarile “progresiste”, printre ele Olanda si Belgia, acorda aceste drepturi chiar si minorilor. Recent a facut valuri o stire parvenita din Belgia unde o persoana a fost eutanasiata pentru ca procedura de schimbare a sexului biologic a esuat. Un adevart cult si o adevarata cultura a mortii incep sa defineasca starea de spirit a lumii occidentale.
    Cafenele mortii sunt o reflectie a acestei culturi degradate. Sunt un trend in crestere in lumea occidentala, si consista in intruniri ale persoanelor preocupate de moarte unde subiectul principal de discutie e moartea si cum se poate face suicid. Persoane care gandesc asa se strang la un pahar de cafea doar pentru a discuta subiectul acesta. Cei care nu sunt interesati in subiect nu sunt acceptati in aceste cercuri de discutii. Discutiile au loc atit in cafenele de tip Starbucks cit si in casele celor pasionati de subiect.
    Eutanasierea obligatorie
    Exista insa trenduri si mai radicale si ingrijoratoare, acela, spre exemplu, care propune eutanasierea obligatorie a fiintelor umane ajunse la varsta inaintata. Discutiile in jurul acestui subiect par a fi mai ascutite si frecvente in Australia, unde recent o femeie de 74 de ani sugera intr-un editorial ca rezolvarea problemelor financiare si economice ale lumii occidentale s-ar putea face prin eutanasierea obligatorie a oamenilor in varsta. Din punct de vedere economic aceasta sugestie e rationala spun sustinatorii eutanasiei involuntare: o mare parte din bugetul public e cheltuit pe oamenii in varsta. Eliminarea deficitelor bugetare ar insemna, deci, eliminarea factorilor care le cauzeaza, printre ele fiintele umane batrane care impovoreaza societatea. In 2005 profesorul australian Philip Nitscke a publicat cartea Killing me Softly (“Ucide-ma incet”) in care a dat glas acestor ganduri pina atunci mentionate doar in soapta. El si cei care gandesc ca el sunt, zic ei, in extrema opusa celor care cred ca viata umana trebuie protejata si facilitata pina la moartea naturala. Asta este o obligatie, zic cei din urma, impusa societatii de Dumnezeu.
    In anii 90 teritoriul australian Northern Territory a adoptat o lege numita Rights of the Terminally Ill Act (“Legea drepturilor persoanelor pe moarte”), o lege radicala care a acordat cetatenilor bolnavi dreptul sa-si scurteze viata dupa plac. Parlamentul australian federal insa a abrogat legea.
    La inceputul anilor 2000 un studiu al guvernului australian arata ca 30% din cheltuielile publice pentru persoanele de peste 65 de ani se fac in ultimul an al vietii lor. In 2004 un studiu canadian indica ca 1.1% din intreaga populatie a Canadei consuma 21.3% din bugetul national alocat sanatatii. Cei 1.1% formau populatia cea mai in varsta a Canadei. Nu e de mirare, deci, zic cei care promoveaza eutanasierea involuntara, ca ajunsi la 80 de ani, fiintele umane ar trebui sa fie eutanasiate chiar impotriva vointei lor. Eutanasierea lor obligatorie e impusa din motive economice. Sugestia asta a fost facuta pentru prima data in 2010 in Australia. De fapt, in Australia exista chiar si un partid politic dedicat eutanasiei, asa numitul Voluntary Euthanasia Party (Partidul Eutanasierii Voluntare).
    Spre ce societate deci ne indreptam? Daca aceste idei ni se par astazi aberante, miine vor fi privite ca fiind mai putin bizare, iar in viitorul nu prea indepartat vor fi aclamate ca fiind rationale, logice. In viitorul nu prea indepartat vor putea fi chiar legiferate. Fara indoiala se va afla o tara ori un parlament “progresist” care va sparge ghiata si in privinta asta. In 1995 teritoriul australian Northern Territory a fost prima entitate politica din lume care sa legalizeze eutanasia voluntara. In doar 18 ani de atunci, eutanasia a fost legalizata in Olanda, Belgia, Danemarca, iar suicidul asistat a fost legalizat in Oregon, Vermont si alte entitati politice din Europa. Rapoartele anuale care parvin din aceste tari ori state ingrijoreaza. Numarul celor eutanasiati ori care se sinucid prin asistenta medicala e in crestere. Daca la inceput motivele pentru terminarea vietii erau stricte si bine definite, in timp ele au devenit foarte subiective. In plus, evidenta ca eutanasierea unor fiinte umane se face impotriva vointei lor ori pentru a li se preleva organele creste. Ingrijorarile acestea ne fac sa afirmam ca societatea a ajuns la un punct critic: trebuie sa ia decizii ferme pentru a pune capat culturii mortii. Daca nu o va face, cultura mortii va rezulta in ceea ce astazi inca e de neinchipuit – eutanasierea obligatorie a varstnicilor ajunsi la 80 de ani.  De Alianta Familiilor din Romania
    AFR va recomanda: In linkul acesta puteti citi despre proliferarea cafenelelor mortii in Statele Unite iaraici despre proliferarea culturii mortii in Australia. In linkul acesta puteti citi ultimele stiri privind initiativele legislative din Belgia pentru a permite copiilor de la cinci ani in sus sa fie eutanasiati.

    0 0


    Ucis cu o felie de pepene verde…A fost asasinat papa Clement al XIV-lea de iezuiţi?

    Clement al XIV-lea a fost cel de-al 247-lea papă care a stat pe scaunul Vaticanului timp de 5 ani (între 1769 şi 1774). Asasinarea lui Clement al XIV-lea merită reţinută pentru machiavelismul ei. Crima a fost comisă cu complicitatea ofiţerului degustător al papei, care avea sarcina să încerce tot ce mânca suveranul pontif. În meniul din 22 septembrie 1774 era şi pepene verde. Degustătorul desfăcu pepenele şi tăie o felie pe care o mancă. Apoi şterse cu grijă cuţitul ud pe un şervet şi tăie altă felie, pe care o servi papei. Clement al XIV-lea a murit fulgerător. Pe şervetul cu care asasinul ştersese cuţitul fusese presărată o otravă foarte puternică…
    Au fost învinuiţi – fără dovezi – că au comandat crima iezuiţii, al căror ordin fusese desfiinţat de papă cu un an înainte.

    Dupa ce ordinul a fost suprimat in 1773, in 1776 a fost fondata organizatia Illuminati,de iezuitul Adam Weishaupt,organizatie care a fost folosita drept paravan iezuitilor. Chiar si in ziua de azi totul este condus de iezuiti ?

    lovendal.ro/

    0 0
  • 11/23/13--06:06: Bancuri cu canibali...

  • Craciunul la canibali:
     - Copii, sa fiti cuminti anul asta, ca, daca nu vine Mos Craciun, nu avem din ce face friptura!


    La o firmă, se prezintă doi canibali pentru angajare. La început, nimeni nu vrea să îi angajeze, dar în final îi angajează cu o condiţie: să se comporte bine şi să nu consume oameni. La început, totul decurge bine, dar după aproximativ 5 luni se observă că a dispărut femeia de serviciu. Se fac cercetări şi îi iau la întrebări pe cei doi canibali. Aceştia nu vor să recunoască, dar după un timp unul dintre ei recunoaşte că a mancat femeia de serviciu. Normal, acesta este dat afară. Al doilea canibal îl conduce pe acesta pană la poartă şi îi zice:
     - Bă tampitule, ce dracu' te-a apucat să mănanci femeia de serviciu? Eu de cateva săptămani halesc ingineri şi nimeni nu le-a simţit lipsa…

    0 0
  • 11/23/13--09:10: Bucurestiul de alta data
  • 2013

    Bucurestiul de alta data

    Dupa primul razboi mondial, Bucurestii a devenit, in scurt timp, una din urbele cu cele mai multe restaurantebodegi siberarii de prin partile acestea ale EuropeiOrchestreletarafurileformatiile de jazz si de muzica usoara au inflorit ca margaretele dupa ploaie.

    Peste tot observi instrumentistii virtuozi, fie ei guristi sau lautari tigani. Si daca nu doriti a va deranja dupa-amiaza, puteti sa ii ascultati la inventia aceasta magica, discul, care din ce in ce mai mult tese fondul sonor al urbei noastre.

    Tot mai multi interpreti de prestigiu aseaza ale lor romantecantece de pahartangourifoxtroturicharlestonuri pe aceaste rotunduri stralucitoare.

    foto

    Si oare cine in ziua de azi se mai uita dupa finetea mancarurilor la restaurante si bodegi, cand seara iti poate fi luminata desolistidirijori sau orchestre dintre cele mai diverse. Dintre artisti prestigiosi ii amintim pe Grigoras DinicuGheorghe Carabulea sau Nicusor Predescu...

    Si din ce in ce, tot mai multi valorosi cantareti de local, deveniti si mai populari prin intermediul discurilor, apar pe scena bodegii bucurestene. Si ce concurenta, dragi cititori. Norocosi suntem a trai in astfel de zile de creatie.

    Ca pentru a marca nasterea acestui viitor al muzicii, a luat fiinta Electrecord, societate anonima pe actiuni. Scopul societatii e de a incepe, in maxim 2 ani, productia fonografica. Muzica Bucurestilor va putea fi auzita in toata tara. 

    Cristian Vasile
    Jean MoscopolTiti BotezGionDorel LivianuZavaidocMia Braia si Petre Alexandru vor avea vocile imortalizate pe aceste discuri, pentru a fi ascultati de lumea intreaga si peste ani si ani.

    Sa nu ii uitam pe si sa le prezentam omagiile noastre compozitorilor: Ionel FernicVasile VasilachePetre AndreescuIon VasilescuVespasian VasilescuNicolae KiritescuGherase Dendrino sau Nello Manzatti.

    poza2

    Cine oare nu a ascultat Da-mi guriţa s-o sarut, in interpretarea lui Jean MoscopolIubesc femeia cu inegalabilul Cristian Vasile, apoi Ce faci asta seara tu ? cu Dorel Livianu sau Sub balcon eu ti-am cantat o serenada cu Titi Botez. Piese care se aflau pe buzele tuturor bucurestenilor. Muzica este si ramane şi acum, inainte de toate, o maniera de exprimare artistica a simtirilor noastre cele mai profunde.

    Si daca nu vreti sa fiti in pas cu moda viitorului, va invitam in Parcul Trandafirilor, la Terasa Lafayette, Zissu, Racaru, Visoiu, Carpati, Hotelul Continental, Alcazar sau la bodegile Roata lumii, Ciresica, Leul şi Carnatu’, La cotitura, Groapa dulce, La Berbec.

    Pentru ca aici vei gasi, mort-copt, taraf sau orchestra si solisti vocali de marca. Valsul, tangoul, slow-ul, foxtrotul, charlestonul se intrepatrund cu melodiile de inima albastra, romantele si cantecele de petrecere.

    Puteti asculta aici Ionel, Ionelule sau Inima-i un telefon, sau mai putin faimoasele IlonaMarcittaNoapte bună, Mimi!Tu nu stii sa iubestiParca ieri ne-am iubitOchii tai m-au vrajitDe ce te uiti la mineTu nu mai esti a mea si multe alte creatiuni artistice pe note muzicale.

    Se pare ca muzica Bucurestilor nostri dragi are viitorul asigurat. Restaurantele si bodegile mentin viu spiritul popular, iar discurile imortalizeaza pe vecie cantecele marilor nostri artisti.

    Iata un dar care ne leaga de restul lumii. Nu suntem mici, suntem mai mari decat restul. Cu asa artisti, o femeie frumoasa sa ai pentru a iubi si bani pentru buzunarul lautarului. Si viata e buna...

    0 0

    2013

    Bucurestiul de alta data

    Dupa primul razboi mondial, Bucurestii a devenit, in scurt timp, una din urbele cu cele mai multe restaurantebodegi siberarii de prin partile acestea ale EuropeiOrchestreletarafurileformatiile de jazz si de muzica usoara au inflorit ca margaretele dupa ploaie.

    Peste tot observi instrumentistii virtuozi, fie ei guristi sau lautari tigani. Si daca nu doriti a va deranja dupa-amiaza, puteti sa ii ascultati la inventia aceasta magica, discul, care din ce in ce mai mult tese fondul sonor al urbei noastre.

    Tot mai multi interpreti de prestigiu aseaza ale lor romantecantece de pahartangourifoxtroturicharlestonuri pe aceaste rotunduri stralucitoare.

    foto

    Si oare cine in ziua de azi se mai uita dupa finetea mancarurilor la restaurante si bodegi, cand seara iti poate fi luminata desolistidirijori sau orchestre dintre cele mai diverse. Dintre artisti prestigiosi ii amintim pe Grigoras DinicuGheorghe Carabulea sau Nicusor Predescu...

    Si din ce in ce, tot mai multi valorosi cantareti de local, deveniti si mai populari prin intermediul discurilor, apar pe scena bodegii bucurestene. Si ce concurenta, dragi cititori. Norocosi suntem a trai in astfel de zile de creatie.

    Ca pentru a marca nasterea acestui viitor al muzicii, a luat fiinta Electrecord, societate anonima pe actiuni. Scopul societatii e de a incepe, in maxim 2 ani, productia fonografica. Muzica Bucurestilor va putea fi auzita in toata tara. 

    Cristian Vasile
    Jean MoscopolTiti BotezGionDorel LivianuZavaidocMia Braia si Petre Alexandru vor avea vocile imortalizate pe aceste discuri, pentru a fi ascultati de lumea intreaga si peste ani si ani.

    Sa nu ii uitam pe si sa le prezentam omagiile noastre compozitorilor: Ionel FernicVasile VasilachePetre AndreescuIon VasilescuVespasian VasilescuNicolae KiritescuGherase Dendrino sau Nello Manzatti.

    poza2

    Cine oare nu a ascultat Da-mi guriţa s-o sarut, in interpretarea lui Jean MoscopolIubesc femeia cu inegalabilul Cristian Vasile, apoi Ce faci asta seara tu ? cu Dorel Livianu sau Sub balcon eu ti-am cantat o serenada cu Titi Botez. Piese care se aflau pe buzele tuturor bucurestenilor. Muzica este si ramane şi acum, inainte de toate, o maniera de exprimare artistica a simtirilor noastre cele mai profunde.

    Si daca nu vreti sa fiti in pas cu moda viitorului, va invitam in Parcul Trandafirilor, la Terasa Lafayette, Zissu, Racaru, Visoiu, Carpati, Hotelul Continental, Alcazar sau la bodegile Roata lumii, Ciresica, Leul şi Carnatu’, La cotitura, Groapa dulce, La Berbec.

    Pentru ca aici vei gasi, mort-copt, taraf sau orchestra si solisti vocali de marca. Valsul, tangoul, slow-ul, foxtrotul, charlestonul se intrepatrund cu melodiile de inima albastra, romantele si cantecele de petrecere.

    Puteti asculta aici Ionel, Ionelule sau Inima-i un telefon, sau mai putin faimoasele IlonaMarcittaNoapte bună, Mimi!Tu nu stii sa iubestiParca ieri ne-am iubitOchii tai m-au vrajitDe ce te uiti la mineTu nu mai esti a mea si multe alte creatiuni artistice pe note muzicale.

    Se pare ca muzica Bucurestilor nostri dragi are viitorul asigurat. Restaurantele si bodegile mentin viu spiritul popular, iar discurile imortalizeaza pe vecie cantecele marilor nostri artisti.

    Iata un dar care ne leaga de restul lumii. Nu suntem mici, suntem mai mari decat restul. Cu asa artisti, o femeie frumoasa sa ai pentru a iubi si bani pentru buzunarul lautarului. Si viata e buna...

    0 0
  • 11/23/13--09:23: Tort de clatite


  • Ingrediente necesare pentru tort de clatite cu frisca si ciocolata:

    Aluat:
    • 3 oua
    • 400 ml lapte
    • 2-3 linguri zahar
    • esenta de vanilie
    • un praf de sare
    • 3 linguri ulei
    • 2 linguri cacao
    • aprox. 2 cani faina
    Crema:
    • 300 ml frisca lichida
    • 100 g ciocolata alba.
    Decor:
    • 100g ciocolata neagra

    Mod de preparare tort de clatite cu frisca si ciocolata:

    Se amesteca ingredientele pentru aluat si se prajesc 13-15 clatite. Se pun 100 ml de frisca intr-un vas pe foc si se aduc la temperatura de fierbere. Se da vasul deoparte si se adauga ciocolata maruntita, amestecand pana la topirea completa. Se da la frigider pentru doua ore. Se adauga apoi si restul cantitatii de frisca si se bate amestecul pana cand isi dubleaza volumul.
    Se ung clatitele reci, cu un strat subtire de crema si se suprapun pe platou. Deasupra se toarna ciocolata neagra topita si se decoreaza cu aveline din frisca. Tortul de clatite cu frisca si ciocolata, se lasa la rece 2-3 ore inainte de a fi servit.

    0 0
  • 11/23/13--22:21: Linia Maginot
  • Linia Maginot si fortificatiile care trebuiau sa apere Franta

    autor: FrontPress 24.11.2013

    0Cu excepţia Marelui Zid Chinezesc, Lina Maginot a fost cel mai mare sistem permanent de fortificaţii construit de om, şi probabil ultimul de acest fel. În ciuda unicităţii şi valorii sale de patrimoniu mondial, Linia Maginot rămâne puţin cunoscută chiar şi în prezent. Fără doar şi poate, fortificaţiile care o compun au proporţii de-a dreptul monumentale şi sunt cel mai clar exemplu al politicii şi doctrinelor militare de apărare din perioada interbelică.
    Andre Maginot şi planurile sale
    Numită în cinstea lui Andre Maginot, Ministrul francez al Apărării din acea perioadă, Linia Maginot consta în esenţă dintr-o serie de fortificaţii permanenete construite cu scopul ultimativ de a apăra graniţele Franţei de posibilele atacuri din partea Germaniei şi Italiei.
    Atât istoria cât şi memorialistica de război, au reuşit să ofere date preţioase referitoare la scopul pur defensiv al acestor construcţii.
    Experţii care au încercat să justifice valoarea sa din punct de vedere militar, au descoperit de fapt că Linia Maginot a fost materializarea exemplului clasic în care politica preponderent defensivă pe timp de război ajunge foarte uşor falimentară atunci când realitate depăşeşte estimările iniţiale.
    maginot1Planificată în preajama anilor 1920 şi construită în totalitate cu o decadă mai târziu, Linia Maginot a fost puternic influenţată de experienţa Franţei în cadrul Primului Război Mondial. Principalul scop al acestei uriaşe linii de fortificaţii era acela de a ţine o invazie terestră îndeajuns de mult la graniţe, până când Armata Franceză se mobiliza. Scopul secundar al Liniei era acela de a servi ca bază militară de la care să fie pornite contraatacuri eficiente şi de mare anvergură.
    maginot8În esenţă, era o fortificaţie dispusă linear, compusă din forturi şi cazemate construite într-o linie neîntreruptă. Forturile erau situate la o distanţă de maximum 15 kilometri unul de celălalt, în fucnţie de configuraţia geografică şi geologică a terenului. Între forturile principale, erau ridicate numeroase cazemate care suplimentau gurile de foc ale forturilor.
    maginot2Forturile şi cazematele erau unite printr-o serie de tranşee iar suprafaţa de teren din faţa fortificaţiilor era prevăzută cu mine antitanc şi reţele de sârmă ghimpată. Linia Maginot era situată în paralel cu 10 kilometri faţă de frontiera de nord-est a Franţei.
    1280px-maginot-line-ln-en-1Forturi şi cazemate
    Niciunul dintre forturi sau cazemate nu era identic cu celălalt. Structurile lor erau adaptate terenului şi nevoilor de apărare ale zonei unde fuseseră amplasate.
    Principalele componente ale Liniei Maginot erau forturile, cazematele de interval, observatoarele, centurile de obstacole şi fortificaţiile de câmp deschis.
    Principalele edificii de apărare erau forturile care la rândul lor se constituiau din forturi mari şi forturi mici. Cele mari erau de circa trei ori mai mari decât forturile mici şi erau echipate cu tunuri de calibrul 75, respectiv 135 mm. Forturile mici aveau rol de avanpost de infanterie, fiind prevăzute cu mitraliere de calibru mare, tunuri antitanc de 37, respectiv 47 mm. precum şi cu mortiere de 81 mm.
    maginot3Un fort mic putea adăposti între 100-200 soldaţi, iar unul mare avea capacitatea suficientă chiar şi pentru 1000 persoane.
    Cazematele de interval aveau forme şi dimensiuni diferite, dar aveau întotdeauna două etaje şi erau construite din beton armat. Conţineau camere numeroase, în fiecare dintre acestea putând fi adăpostiţi 20-30 soldaţi. Armamentul cazematelor era alcătuit de asemenea din mitraliere şi tunuri antitanc.
    Observatoarele erau de fapt tot un tip cazemate speciale cu pereţi foarte groşi, unde era grupat personalul de comunicaţii echipat cu echipament optic de ultimă generaţie destinat identificării şi observării trupelor inamice. Observatoarele erau întotdeauna amplasate pe dealuri sau pe cel mai înalt punct din zonă.
    maginot4Centurile de obstacole erau de fapt dispozitive antitanc, compuse din terenuri minate şi reţele de sârmă ghimpată.
    Fortificaţiile de câmp au fost construite după definitivarea propriu zisă a Liniei Maginot şi constau din edificii din beton care aveau rolul de a suplimenta linia principală de fortificaţii acolo und eterenul nu permitea ridicarea unui număr satisfăcător de cazemate şi forturi. Scopul lor principal era acela de a respinde atacurile localizate în punctele slabe ale liniei.
    Per total, Linia Maginot era compusă din 22 de fortificaţii de câmp, 36 de forturi, 311 cazemate, 78 adăposturi de infanterie, 14 observatoare şi peste 4000 de blocuri betonate unde erau cazaţi soldaţii.
    Mărire şi decădere
    Linia Maginot a fost construită între anii 1930-1936. După acea perioadă, ansamblul de fortificaţii a fost constant îmbunătăţit până în data atacului german asupra Franţei din luna mai a anului 1940. Datorită dificultăţilor financiare ale vremii, unele forturi nu au fost terminate complet, iar o pentru o serie de cazemate nu s-au mai găsit suficiente arme pentru echiparea lor completă.
    maginot5Prin definiţie şi scop, niciuna dintre unităţile care compuneau linia, nu era amplasată astfel încât să lupte izolat. În teorie, orice atac german avea de înfruntat întreg dispozitivul de foc al Liniei Maginot. În realitate, Campania de Vest a Germaniei Naziste nu s-a împiedicat deloc de impresionanta linie de fortificaţii a lui Andre Maginot. Berlinul, conştient de obstacolul deloc neglijabil al liniei, a ordonat invazia Franţei prin Ţările de Jos…
    Pe lângă acest aspect, luptele de teren i-au obligat pe strategii francezi să ordone ca trupele şi armamentul care deservea Linia Maginot să fie trimise pe linia frontului. Linia a fost ocupată apoi atât de germani, cât şi de trupele Aliaţilor care şi-au făcut în ea baze importante.
    După încheierea celui de-al doilea Război Mondial, francezii au modificat o parte din ea, dar odată cu ridicarea Franţei ca putere nucleară, Linia Maginot a devenit un accesoriu anacronic care a ajuns să aibă în prezent diverse utilizări, de la muzeu la ferme de ciuperci, pivniţe pentru vinuri, bachiar cluburi şi discoteci.
    maginot7În realitate, Linia Maginot a rămas o monumentală dovadă a ingeniozităţii omeneşti, precum şi un obiectiv militar care poate fi doar parţial învinuit de lipsa de orizont tehnologic şi militar a creatorilor săi. După cum spunea un celebru istoric francez: „Există două Linii Maginot, una reală şi alta care ţine de propagandă şi simbolism. Ultima a ajuns astăzi mai importantă decât prima”. Iar istoria îi confirmă perfect spusele.De Nicu Pârlog – Descopera

    0 0
  • 11/23/13--22:27: CALEA LEGIONARULUI
  • Calea legionarului

    autor: FrontPress 24.11.2013

    caleaA fost odată în vremuri îndepărtate un popor nobil care trăia în Munţii Carpaţi, înfruntând pe acele meleaguri toate năvălirile barbare de-a lungul istoriei. Cu trecerea timpului acest popor s-a desăvârşit în arta războiului, dar o nouă forţă se ridica din întuneric, o forţă a cărei armate nu erau din trup ci din duh şi care au corupt sufletul oamenilor din munţi, transformându-i în sclavi leneşi şi fericiţi. Pentru veacuri poporul a trăit sub influenţa celor trei demoni: unul al suferinţei, unul al fricii şi cel mai teribil dintre toţi, demonul necredinţei şi al deznădejdii.
    Cei trei au devenit stăpâni peste regatul din munte, iar oamenii care înainte trăiau cu frică de Dumnezeu au uitat de Părintele lor ceresc şi au renunţat la muncă, la credinţă, la tot ce aveau. Cei care au încercat să rămâne în rânduiala strămoşească au fost hăituiţi şi prin teamă supuşi demonilor, iar preoţii au fost opriţi din rugăciune prin suferinţa provocată de tortură. Sub aceşti trei demoni banul a devenit idolul întregului regat, iar banul era doar la îndemâna celor trei.
    Aceştia au deschis porţile regatului unui nou popor venit din ţinuturile îndepărtate ale Orientului. Stăpânind averi nebănuite şi supuşi fiind demonilor aceştia au ajuns în scurt timp domni peste regat, lucrând sub conducerea celor trei duhuri şi transformându-i pe munteni în sclavi, lipsiţi de curaj, de bărbăţie şi de cunoaştere. Văzând aceste lucruri mulţi tineri au căzut în rugăciune, aşteptând un miracol, o cale de a se elibera de sub tiranie.
    Unul dintre aceşti tineri, cunoscut ca şi fiul codrului, a decis să-şi părăsească familia şi casa, abandonând viaţa frumoasă şi liniştită de la ţară, ghidat fiind de o voce care-l îndemna să plece spre un sat în care oamenii încă mai se închinau Creatorului, în care tradiţia şi biserica nu au fost date uitării. Ajungând în acel sat tânărul impresionă pe toată lumea prin darul cuvintelor sale, prin frumuseţea trupului său înalt şi prin puritatea sufletului său. Într-o zi de poposire în sat un preot bătrân i se arătă, ştiind că tânărul era ghidat de o voce, şi i-a spus că ceea ce caută el este sângele Domnului, şi că nu va găsi acest lucru decât în templul străbunilor, ascuns în cele mai periculoase locuri ale regatului din munte.
    Ghidat de sfaturile bătrânului şi de vocea ce l-a călăuzit şi până atunci tânărul a pornit prin pădure, înarmat doar cu o sabie, în căutarea puterii care-i va elibera poporul. Ajuns la capătul pădurii dă într-o fundătură. În calea sa nu se află decât un munte înalt şi o cărare abruptă. Neştiind ce să facă tânărul se uită în jur, iar la începutul cărării îi apare în faţă un bătrân îmbrăcat într-o simplă robă neagră, sprijinit de un toiag vechi făcut din lemnul unui codru de stejar. Bătrânul îi spune că acesta este Muntele Suferinţei, locul unde odihneşte primul dintre cele trei duhuri necurate care au condus poporul din munte spre dezastrul în care se află şi că dacă doreşte să-şi elibereze poporul va trebui să care asupra sa jugul Mântuitorului care a eliberat întreaga umanitate de sub puterea întunericului.
    Auzind aceste cuvinte tânărul porneşte cărare în timp ce bătrânul dispare. La început efortul nu pare prea mare, dar ceva mai târziu urcuşul devine mai greu, suferinţa mai mare, iar sudoarea începe să pice de pe fruntea tânărului. În acel moment duhul suferinţei se arată în faţa tânărului cu chipul său întunecat, purtând o simplă robă neagră. Acesta se apropie de tânăr şi îi şopteşte cuvinte cu vicleşug, îndemnându-l să renunţe, aducându-i aminte ce simplu ar fi să scape acum de toată greutatea şi să se întoarcă acasă, departe de toată suferinţa aceasta. Îi spune că muntele e mare şi înalt, fără sfârşit.
    La auzul acestor cuvinte tânărul începe să meargă din nou. De la un timp începe să obosească, puterile par să-l părăsească. Dar privind la dreapta sa vede un izvor limpede, înconjurat de câţiva copaci încă verzi şi de tot felul de vietăţi. Se răcoreşte, se spală pe ochi şi porneşte din nou pe cărare. Trece de jumătate şi acum nu mai vede nici urmă de apă sau de verdeaţă în calea lui, parcă tot muntele ar fi pârjolit. Vede doar piatră şi stâncă. Văzând acestea el îi cere Domnului ajutor să ajungă până sus.
    Duhul cel rău se întoarce şi îl întreabă dacă n-ar fi mai bine să-i dea ascultare şi să se întoarcă înapoi. Îl îndeamnă să renunţe la dorul său de patrie, la rege, familie, biserică, oricum nu câştigă nimic pentru sine-şi. Continuându-şi drumul pe stânca goală el se urcă cu nesfârşită credinţă. Din pricina oboselii cade, îşi juleşte mâinile şi din genunchii lui pentru prima dată vede sânge curgând. Asemeni unui viteaz el se înalţă şi porneşte din nou. Mai are puţin. Dar stânca a devenit dreaptă şi colţuroasă, îi curge sânge din piept şi se prelinge pe stânca neândurătoare. Un glas viclean se aude deodată în mintea sa :’’Oare n-ar fi mai bine să mă întorc ?’’. Pare că rămâne pe gânduri, dar un alt glas se aude din vântul care începe să bată, un glas puternic ca un strigăt a milioane de războinici care au căzut luptând de-a lungul veacurilor pentru patrie, îndemându-l să meargă înainte, să nu renunţe.
    Cu un ultim efort tânărul ajunge sus la creasta învingătoare, pe vârful muntelui suferinţei, cu sufletul său purificat prin jertfă, plin de fericire şi bucurie. Ajungând în vârf aude un glas plin de milostenie, dragoste şi înţelepciune, acelaşi glas care la îndemânat să pornească în această călătorie: ”Fericiţi veţi fi când vă vor prigoni pe voi şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră.’’
    Tânărul îşi continuă drumul pe cărarea rămasă, în timp ce în urma sa duhul suferinţei dispare în negura întunericului de unde a venit. Nu trece mult şi cărarea ajunge într-o pădure.La intrarea în pădure I se arată un om care îl priveşte atent, în timp ce din pădure se aud urletele unor fiare sălbatice care abia aşteaptă ca cineva să intre acolo pentru a-l sfâşia. Omul, un războinic masiv cu o barbă lungă şi căruntă, cu o privire dură dar plină de înţelepciune, îi spune că aceasta este pădurea fricii, cunoscută şi ca pădurea cu fiare sălbatice. Acesta îi spune tânărului că doar cel viteaz va fi demn să treacă mai departe şi arătând cu mâna în stânga sa îi arată trupurile unor oameni care n-au avut curajul să intre în pădure şi au pierit de bătrâneţe la marginea ei.
    Tânărul lipsit de frică se avântură în pădure unde toate fiarele şi stihiile se abat asupra lui. La început pare cuprins de teamă, dar reuşeşte să şi-o învingă rugându-se la Dumnezeu şi astfel îşi continuă drumul nedând atenţie fiarelor. Ajungând la ieşirea din pădure întâlneşte un balaur fioros, cel de-al doilea duh, duhul fricii. Acesta rage odată şi din gura sa iese un foc imens până la cer. Tânărul îşi scoate sabia din teacă şi se închină, făcându-şi semnul crucii. Acesta se ridică şi îl asaltează fără teamă pe balaurul cel temut, retezându-I capul cu o singură lovitură. Trupul balaurului începe să ardă, la fel şi capul, iar acestea dispar în focul din care au fost făurite.
    Punându-şi sabia înapoi în teacă tânărul iese din pădure. Continuă să meargă dar în cele din urmă cărarea se pierde iar el trebuie să treacă printr-o mlastină. Pe o bucată de lemn stă scris ‘’Mlastina Deznădejdii’’. Intrând în mlastină pe tânăr îl apucă deznădejdea. Se rătăceşte prin ea şi nu-şi mai găseşte calea. Zile bune doar se învârte prin aceleaşi locuri şi nimic nu-I iese în cale, poate doar cadavrele unor războinici viteji care s-au rătăcit ca el şi s-au înecat în mlastină. În final I se arată şi al treilea duh, cel mai puternic dintre toate, duhul necredinţei, al deznădejdii şi al disperării. Un monstru oribil care nu poate fi descris în cuvinte. Acesta din urmă scoate nişte sunete ciudate care ajung la urechile tânărului sub forma unor cuvinte, îndemnându-l să se deie bătut, să-şi accepte soartă, căci mlastina nu are sfârşit, nici ieşire. Dar tânărul se roagă din nou şi întărit de credinţă porneşte la drum, zicându-şi că indifferent dacă va găsi ieşirea sau nu el va încerca şi îşi va accepta soarta cu credinţă, moment în care duhul dispare în urlete şi lacrimi, iar mlastina pare să se sfârşească.
    Ieşind din mlastină tânărul ajunge la mal unde găseşte un templu măreţ, cu turnuri împodobite în aur şi în vârful cărora zace o cruce înconjurată de un cerc. Lumina soarelui să reflectă în cruce, iar prin ea asupra tânărului care păşeşte încet spre porţile templului. Porţile templului se deschid uşor iar tânărul păşeşte înăuntru. Interiorul este întunecat astfel încât nimic nu se vede, dar la fiecare pas câte două torţe se aprind pe ambele părţi ale templului, iar la fiecare torţă se vede o icoană cu chipul unui sfânt martir, părinte sau erou al neamului. Ajungând la sfârşitul coridorului vede cum toată sală se umple de lumină, comori nebănuite zac peste tot în jurul său, ademenindu-l, alături de el scheletele unor oameni care au căzut pradă ispitei finale. În faţa sa se află un altar măreţ, iar pe el un pocal de aur împodobit cu smaralde şi cu diferite cruci stilizate. În dreapta pocalului un tânăr cavaler purtând o mantie albă, o robă de aceeaşi culoare şi o cruce roşie la inimă, în stânga un altul purtând o mantie neagră, o robă de aceeaşi culoare şi o cruce albă pe mijlocul acesteia. Cei doi stau în genunchi cântând ode de laudă privind cu umilinţă spre pocal, iar deasupra pocalului stă Sfântul Arhanghel Mihail, înarmat cu o spadă de foc şi purtând o balanţă care cântăreşte faptele oamenilor.
    Arhanghelul îşi îndreaptă privirea spre tânăr şi îi spune că doar cel cu sufletul curat va fi demn să se împărtăşească de sângele Domnului, să guste din Sfântul Graal al vieţii veşnice întru Adevăr. Tânătul păseşte încet înspre altar fiind minunat de frumuseţea pocalului şi când ajunge la acesta se aşează în genunchi ignorând toate bogăţiile din jur. Balanţa din mâna Sfântului Mihail inclină în favoarea tânărului, iar Sfântul Arhanghel îi înmânează pocalul din care tânărul bea sângele eternităţii, al mântuirii, simţind cum toate păcatele îi sunt iertate şi cum sufletul îi este înnobilat. Cei doi cavaleri se ridică iar pe spatele tânărului îi aşează o mantie verde precum fruneze de pe un codru de stejar, pe spatele căreia se află o cruce triplă unită, precum un gard, din care partea de mijloc iese în exterior. În tot acest timp Arhanghelul îi spune că el l-a călăuzit până aici şi că acum s-a împărtăşit cu sângele Mântuitorului şi prin jertfa sa regatul din munţi va fi eliberat de sub robia servitorilor celor trei demoni care au fost înfrânţi. Toată lumina din interior se abate asupra tânărului iar acesta se ridică purtându-şi mantia verde a reânvierii neamului său. Sala întreagă deodată este cuprinsă de sufletele tuturor celor care s-au jertfit în trecut pentru patrie şi credinţă, toţi privind cu încredere la tânărul care a venit aici ca un ţăran şi s-a ridicat ca un ostaş, ca un cavaler. Acesta nu se mai simte singur, ci simpte în el puterea harului divin şi a tuturor jertfitorilor, acum el face parte dintr-o Legiune, unul în toţi şi toţi într-una, Legiunea Sfântului Arhanghel Mihail, pregătit să ducă lupta cea bună. De Alexandru Suditoiu
    czc


    0 0
  • 11/23/13--23:16: Europa NATIONALISTA
  • Catre o Europa unita prin NATIONALISM

    autor: FrontPress 24.11.2013

    europa nationalistaÎn toate ţările Europei un roi întreg de cercuri de studii, de asociaţii, de federaţii şi confederaţii, de congrese şi reuniuni de tot felul, până la “Parlamentul European” de la Strasbourg, sunt închinate “ideii europene”. Din nefericire multe din aceste iniţiative au un carcter pur formal, fiind menite parcă mai mult să dea impresia că se lucrează pentru unirea Europei, decât s-o realizeze într-adevăr.
    În general, activitatea “europeniştilor” din ultima vreme ne dă dreptul să constatăm că aceştia sunt atât de preocupaţi de formele exterioare în care urmează să se înfăţişeze noua Europă, încât se pare că au uitat de ce este de dorit unitatea europeană şi care sunt rosturile înalte care o justifică. Ori, tocmai pentru a găsi formele cele mai potrivite pentru viitoarea unire europeană, e nevoie înainte de toate să se realizeze acordul prealabil asupra ţelurilor urmărite prin constituirea ei.
    De ce e de dorit să se ajungă la unitate europeană?
    Noua Europă urmează să fie clădită exclusiv sau preponderent pe acorduri politice, pe organizaţii economice, sau, înainte de toate, pe o apropiere spirituală? E concepută Europa de mâine ca o reuniune de indivizi sau ca o colaborare între naţiuni? Ce destin transcendental împlineşte ea şi în ce măsură poate fi socotită ca făcând parte din marele plan al lui Dumnezeu?
    Dacă ar fi să judecăm Europa de mâine după ceea ce ne-a fost prezentat în ultimele luni ca prima ei realizare constructivă şi ca nucleul din care se va dezvolta viitoarea Europă – “Uniunea Montană” de la Luxemburg – ar trebui să tragem curioase concluzii. Într-adevăr, această “Uniune”, destinată să dea o organizaţie interstatală unor importante industrii miniere şi metalurgice, pare a fi un lucru înţelept şi folositor. Nu e mai puţin adevărat însă că înşişi autorii ei ar fi declarat-o ca un infam trust capitalist … dacă ar fi realizat-o alţii sau ar fi luat fiinţă înainte de război. Astăzi însă ea e declarată adevărata bază a Europei de mâine, de unde ar rezulta că principalul ţel al unirii europene ar fi o mai bună organizare a producţiei industriale, o mai raţională distribuţie a materiilor prime, o mai eficace diviziune a muncii între diferitele regiuni ale continentului, adică numai realizări în domeniul economic.
    Se trădează aici o concepţie materialistă, care nu poate justifica uriaşa prefacere ce se urmăreşte în viaţa Europei. În mod fatal o asemenea concepţie nu poate duce decât la realizări exterioare, pur formale, a unităţii europene spre care se tinde.
    Nu pentru ca să se circule mai comod cu trenul, fără opriri la frontieră; nu pentru ca să se standardizeze mai uşor şuruburile sau ţevile de calorifer; nu pentru ca să-şi întindă mai repede stăpânirea pe toată faţa pământului anumite grupe de interese e de dorit să se realizeze o Europă unită. Aceasta cere sacrificii atât de mari din partea tuturor europenilor, încât popoarele n-ar accepta-o numai de dragul unor discutabile “progrese” în domeniul material.
    Dar dacă socotim că acordurile economice, oricât de întinse, nu pot fi scopul final şi nici măcar mijlocul exclusiv sau preponderent pentru realizarea Europei de mâine, poate fi aceasta închegată numai pe baza unor acorduri între guverne?
    Noi credem că nu. Istoria ultimilor patruzeci de ani ne obligă să nu mai acordăm tratatelor – chiar când sunt declarate eterne – decât o durată foarte limitată. Sub ochii noştri a dispărut Liga Naţiunilor, creată pentru vecie, iar ONU începe să dea semne de bătrâneţe; n-a fost respectată Charta Atlanticului, aşa cum nu fuseseră respectate nici cele 14 puncte ale lui Wilson; s-a prăbuşit planul Morgenthau, aşa cum se prăbuşise şi sistemul european creat la Versailles. Poate fi deci Noua Europă elaboratul diplomatic al unor cancelarii care nu cred sincer în tratate nici în clipa când le iscălesc, care nu ţin niciodată seama de adevărata voinţă a neamurilor şi de hotărârile cărora naţiunile se dezinteresează?
    Dar chiar dacă o asemenea Europă creată pe cale administrativă s-ar realiza – cu discursurile şi fotografiile “istorice” de rigoare – ar însemna oare că s-a creat într-adevăr unitatea europeană?
    Reprezintă oare un super-parlament şi un super-guvern european un scop în sine?
    Realizările din domeniul organizării tehnice şi administrative pot fi foarte bune, dar numai cu condiţia ca ele să nu fie socotite drept ţeluri finale de sine stătătoare, ci doar ca unelte de lucru, ca mijloace de netezire a căilor ce duc la realizarea rosturilor supreme care justifică o unire pe plan european.
    Europa trebuie să se unească pentru ca naţiunile ei să-şi poată dezvolta la maximum geniul creator specific fiecăreia.
    Dacă naţiunile europene ar fi eliberate de grija războaielor şi neînţelegerilor inter-europene, dacă datorită unei mai bune organizări economice, ele ar fi eliberate de grija hranei de toate zilele, s-ar crea posibilitatea ca o cât mai mare parte a forţelor de creaţie ale popoarelor Europei să se îndrepte spre domeniile superioare ale spiritului omenesc. Atunci şi numai atunci sacrificiile făcute pentru unitatea europeană s-ar justifica, căci aceste creaţii superioare nu se pot ivi decât în cadrul unor naţiuni conştiente de calităţile lor.
    Iată de ce putem să afirmăm -fără riscul de a apărea drep amatori de paradoxuri- că numai o Europă ale cărei naţiuni vor trăi într-o atmosferă naţionalistă poate realiza o unitate durabilă şi rodnică.
    Europa de mâine nu trebuie să urmărească contopirea neamurilor ei într-o masă amorfă, uniformă, ci dimpotrivă, trebuie să încurajeze potenţarea calităţilor specifice ale fiecărei naţiuni. Dar tot atât de adevărat e că din această nouă Europă trebuie să dispară şi orice tendinţă de a cuceri -fie şi prin mijloace paşnice- teritorii locuite de un alt neam. Pe de altă parte, minorităţile naţionale, ori în ce ţară s-ar afla, vor păstra depline drepturi de viaţă spirituală comună cu grupul naţional din care fac parte; iar garanţia acestor drepturi o constituie tocmai naţionalismul.
    Dacă într-adevăr “naţionalismul este voinţa de a face conştiente, explicite şi actuale valorile naturale ale fiecărei naţiuni, pentru a le încorpora patrimoniului comun al umanităţii”, atunci el poate garanta mai bine decât orice libertatea de exprimare a specificului fiecărei naţiuni, grupate sau împrăştiate.
    La baza Europei de mâine trebuie să stea acordul spiritual al naţiunilor deşteptate în spirit naţionalist şi nu numai formaţiile statale de ieri sau de azi şi cu atât mai puţin combinaţiile economice.
    Numai astfel naţiunile Europei îşi vor putea aduce aportul lor total, fără nicio deformaţie datorită presiunilor din afară, la opera de creaţie europeană.
    Pentru ca această garanţie să fie deplină, fenomenul de integrare a Europei trebuie să treacă, cel puţin ca o fază intermediară, prin alcătuirea unor strânse grupări regionale, ce se vor uni la rândul lor pe plan european. În cadrul european trebuie să se creeze, pe baza afinităţilor geopolitice, forme locale de colaborare spirituală, politică şi economică, adaptate împrejurărilor specifice. Scopul lor principal va fi ca, în cadrul noilor unităţi create, să se micşoreze importanţa frontierelor materiale ale statelor naţionale, care prin rigiditatea şi impenetrabilitatea lor au contribuit atât de mult la lipsa de înţelegere între popoare.
    Frontierele dintre statele naţionale trebuie să fie oarecum spiritualizate şi făcute transparente, până la a nu mai reprezenta decât limitele naturale ale domeniului spiritual al fiecărei naţiuni.
    Numai o naţiune care trăieşte într-un spirit de naţionalism luminat poate accepta grelele sacrificii necesare realizării unităţii europene. Şi numai o conducere dominată de acest spirit poate avea curajul să i le ceară.
    Concepţia unei Europe unite, structurată pe ideea naţionalistă şi pe grupele naturale de naţiuni, apare astfel cu totul conformă realităţilor.
    Europa unită nu poate şi nu trebuie să fie o strânsură de indivizi desprinşi de neamul lor, ci o creaţie a naţiunilor europene, aflate în pace pe planul politic şi economic, dar într-o îndârjită întrecere pe planul cultural şi spiritual.
    În Europa de ieri era mare şi puternică naţiunea care ştia să răpească altor naţiuni, prin intrigă şi prin forţă, bunuri politice şi economice.
    În Europa de mâine acea naţiune va fi socotită mare, care va dărui mai generos tuturor celorlalte naţiuni din belşugul creaţiilor minţii şi spiritului ei.
    Dacă în acest spirit generos se va construi Europa unită, ea va putea într-adevăr intra într-o nouă fază de înflorire şi-şi va putea păstra în omenire vechea ei strălucire spirituală şi culturală, singura care într-adevăr are preţ în faţa istoriei. Singura care justifică existenţa neamurilor în faţa lui Dumnezeu. De Grigore Manoilescu -“Însemnări”, Buenos Aires, 1952 via Permanente

    0 0


    0 0
  • 11/24/13--06:19: Pavel Chinezu
  • Pavel Chinezu, dusmanul neinfricat al turcilor, omagiat de banateni (FOTO+VIDEO)

    autor: FrontPress 24.11.2013

    pavel chinezulPavel Chinezu, un remarcabil conducător de oști din secolul al XV-lea, a trăit între 1432 şi 1494 și s-a aflat toată viața în slujba celui mai mare rege pe care l-a avut Ungaria, românul (după tată) Matei Corvin. Renumit pentru forța sa fizică incredibilă, Pavel Chinezu a fost comite de Timiș iar bănățenii nu l-au uitat nici în zilele noastre.
    Kinizsi_palLiga Bănăţeană a demarat recent o campanie de promovare a personalităţilor din Banat, prima personalitate omagiată urmând să fie Pavel Chinezu. Astfel, în perioada 22-29 noiembrie, în faţa Muzeului Banatului din Timişoara va rămâne amplasat un banner menit să atragă atenţia asupra datei de 24 noiembrie, dată la care Pavel Chinezu s-a stins din viaţă.
    Banner_Paul882609_600507286651432_133665647_o1399818_600507209984773_1572055544_oPavel (Paul) Chinezu, comandant în armata regelui Ungariei, Matei Corvin, s-a născut în jurul anului 1432, asupra locului naşterii sale circulând o mulţime de variante. Mai mulţi istorici au susţinut că era născut în Banat iar legenda atribuie denumirea comunei Satchinez de numele lui Pavel Chinezul, care ar fi locuit acolo. Tradiţia locală spune că aici s-ar fi aflat şi o cetate a acestuia, pe locul unde astăzi se mai află o movilă numită „Gomila”, şi că nu departe de fosta cetate ar fi existat moara lui Pavel Chinezul, în locul care se numeşte „Cotul Morii”.
    Pavel a copilărit muncind din greu şi a devenit extrem de voinic. S-a făcut morar; i-a mers vestea că avea atâta putere încât ridica piatra de moară cu uşurinţă. Pentru primele trei decenii ale vieţii sale lipsesc mărturiile documentare, numele său fiind amintit cu prilejul unei întâlniri avute cu tânărul rege Matei Corvin, fiul comandatului român Iancu de Hunedoara, pe la începutul domniei acestuia. În anul 1480 sa căsătorit cu Benigna, fiica vărului şi tovarăşului său de arme Blasius Magyar. În 1478, Pavel Chinezul a fost numit comite de Timiş şi căpitan general al armatei regatului Ungariei, atât ca urmare a dorinţei acestuia de a lupta împotriva turcilor, cât şi pentru a întări sistemul defensiv dunărean, tot mai slăbit în urma atacurilor otomane din ce în ce mai dese. În cei 16 ani în care a ocupat această funcţie, s-a consolidate atât potenţialul economic al Banatului, cât şi importanţa militară a regiunii. Un eveniment celebru şi glorios în cariera sa este bătălia din anul 1479 de la Câmpul Pâinii, de lângă Orăştie, unde Pavel Chinezul, aflat în fruntea trupelor bănăţene, a reputat o victorie decisivă împotriva turcilor.
    paulA câştigat mai multe bătălii împotriva turcilor, care au adus Banatului o perioadă de linişte. În urma unor incursiuni ulterioare din ultimii ani ai vieţii sale, sunt cunoscute torturile cumplite la care prizonierii musulmani au fost supuşi în pivniţele castelului din Timişoara, care au stârnit groaza în rândul turcilor.
    StefancelMareDeși a fost cel mai probabil etnic român, acesta nu a ezitat să lupte contra moldovenilor din oștirea lui Ștefan cel Mare, când regele Matei Corvin i-a cerut acest lucru, supărat de înțelegerea domnitorului român cu suveranul Poloniei, o mare putere a acelor vremuri.  Într-o luptă decisivă la Baia (1467), pe valea Moldovei, oastea ungurească este înfrântă, regele fiind rănit de trei săgeți și o lovitură de lance. Ștefan năvălește în Ardeal pe urmele armatei ungurești în retragere și își asigură liniștea la granița apuseană a țării.
    tepesPavel Chinezul a luptat însă alături de Vlad Țepeș împotriva turcilor în Bosnia, în timpul celei de a treia domnii a prințului valah în Țara Românească, în timpul campaniei din 1475-1476.
    S-a stins din viaţă în anul 1494 la 24 noiembrie, în timpul unei campanii pe râul Sava, când a fost nevoit să se oprească la castelul Sf. Clement, în urma rănilor suferite în timpul asediului cetăţii Szendro-Smederevo, în Serbia de azi. Corpul neînsufleţit a fost transportat la posesiunea sa de la Nagyvazsony şi înmormântat în mănăstirea pe care a ctitorit-o. În anul 1708 mormântul i-a fost profanat, sustrăgândui-se armura, coiful şi paloşul, obiecte ce aveau să reapară mai târziu, ele fiind adăpostite în prezent la Muzeul Naţional al Ungariei.
    2011-IMG_5030Pavel Chinezul, parte a ansamblului statuar din Cluj-Napoca dedicat lui Matei Corvin 
    Tot de Pavel Chinezul este legată și denumirea celebrei echipe care a dominat fotbalul românesc în anii ’20, Chinezul Timișoara, prima campioană națională a României Mari la fotbal, după Primul Război Mondial.
    Deasemenea, memoria fostului mare comandat de oști a fost omagiată și prin cântec de formații precum Pheonix sau Noi din Banat, formația suporterilor poliști. Sursa: FrontPress.ro


    0 0
  • 11/24/13--06:58: Salata de fructe


  • 0 0
  • 11/24/13--07:04: Vine zapada


  • 0 0
  • 11/24/13--07:13: Specie misterioasa
  • 2013

    Oamenii din vechime s-au încrucişat cu o specie misterioasă şi necunoscută, ne spune un nou studiu al antropologilor

    Un genom vechi, al unui om din Neanderthal, precum și cel provenind de la un alt grup uman arhaic, “Denisovienii”, au fost prezentate pe 18 noiembrie 2013, în cadrul unei reuniuni ce a avut loc la Royal Society din Londra, scrie site-ul Alien Disclosure Group. Oamenii de ştiinţă sugerează că încrucișările au avut loc între membrii mai multor grupuri umane, din Europa și Asia, cu mai mult de 30.000 de ani în urmă, inclusiv cu un strămoș uman, încă necunoscut, din Asia.
    Primul Neanderthal și secvențele genomului denisovian au revoluţionat studiul istoriei umane vechi, nu în ultimul rând pentru că acestea au arătat că aceste grupuri s-au încrucișat cu oamenii moderni, contribuind astfel la diversitatea genetică a multor oameni din ziua de astăzi. Toți oamenii a căror origine provine din exteriorul Africii datorează aproximativ 2% din genomul lor neanderthalienienilor; anumite populații care trăiesc în Oceania, cum ar fi Papua-Noua Guinee, și aborigenii din Australia au primit aproximativ 4% din ADN-ul lor de la încrucișării între strămoși și oamenii denisovieni, care sunt numiţi aşa după peştera din Munţii Altai din Siberia unde au fost descoperiţi. Peştera conţine schelete de oameni, cu o vechime cuprinsă între 30.000 și 50.000 de ani.

    David Reich, genetician la Harvard Medical School din Boston, Massachusetts (SUA), împreună cu oamenii de ştiinţă de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evoluţionară din Leipzig, Germania, au analizat un genom mai de calitate, atât din oasele recuperate din peştera Denisova, cât şi din oasele omului din Neanderthal.
    Concluzia cea mai surprinzătoare a conferinţei de la Londra aparţine lui David Reich. Acesta spune că noile gene indică faptul că denisovienii s-au încrucișat cu o altă populație dispărută de oameni arhaici, care a trăit în Asia în urmă cu mai mult de 30.000 de ani, despre care nu se ştie nimic. “Noi nu avem nici cea mai mică idee”, spune Chris Stringer, paleoantropolog la Muzeul de Istorie Naturală din Londra. El speculează că populația ar putea fi legată de Homo heidelbergensis, o specie care a părăsit Africa acum aproximativ o jumătate de milion de ani și mai târziu a dat naștere la neanderthalienii din Europa. “Poate că a trăit şi prin Asia”, a mai adăugat Stringer.

    lovendal.net/

    0 0


older | 1 | .... | 70 | 71 | (Page 72) | 73 | 74 | .... | 171 | newer