Attn! Always use a VPN when RSSing!
Your IP adress is . Country:
Your ISP blocks content and issues fines based on your location. Hide your IP address with a VPN!
Are you the publisher? Claim or contact us about this channel


Embed this content in your HTML

Search

Report adult content:

click to rate:

Account: (login)

More Channels


Channel Catalog


Channel Description:

Impreuna vom construi cel mai mare blog scris in limba Romana.

older | 1 | .... | 75 | 76 | (Page 77) | 78 | 79 | .... | 171 | newer

    0 0
  • 12/08/13--05:03: Refuz

  • Femeile spun un lucru, dar de fapt vor sa transmita altceva. Se pot inventa tot felul de motive pentru a refuza sa faci un anumit lucru, dar totul devine mult mai delicat cand e vorba de sex. Cele mai comune “scuze” sunt lipsa de “chef”, durerea de cap, supararea, stresul. Toate aceste paravane ascund de fapt motive banale si incredibile pentru care femeile refuza sa faca sex.
    Iata o lista cu adevaratele motive:
    - Nu ai spalat vasele
    - Ai flirtat cu chelnerita si m-am enervat
    - Esti bolnav si nu vreau sa te apropii de mine
    - Sunt bolnava si nu vreau sa te apropii de mine
    - Nu m-am spalat pe dinti
    - Se pare ca nici tu nu te-ai spalat pe dinti
    - Nu acorzi suficienta atnetie preludiului
    - Nu vreau sa fac sex oral si stiu ca asta vrei la inceput. Pur si simplu nu vreau.
    - Nu vreau s-o fac fix in momentul in crezi tu ca se va intampla.
    - Te-ai comportat ca un pervers toata ziua si e enervant.
    - Mi-e foame.
    - Sunt obosita.
    - Esti beat si eu nu sunt.
    - Nu ma simt sexy.
    - Nu ma intereseaza sexul deloc.
    - M-am culcat cu altcineva mai devreme.
    - Vreau doar sa fiu singura.
    - Toata lumea m-a enervat astazi, nu vreau sa faci si tu asta.
    - Esti nesimtit.
    - Te-ai comportat urat azi cu mine.
    - M-am masturbat azi. Mi-e suficient.
    - Nu pot sa am orgasm si nu am chef sa ma prefac.
    - Tu nu esti excitat si m-am saturat sa incerc.
    - Hainele tale de casa nu sunt deloc sexy.
    - Tu nu vrei s-o facem, iar eu vreau , dar nu am starea necesara ca sa-ti explic.
    - Mi-am amintit de un fost iubit azi. Nu pot s-o fac cu tine.
    - Am toane.
    - Acum cinci minute ma ignorai si acum vrei sa facem sex? Nu!
    - Abia am facut dus si nu vreau sa ma murdaresc.
    - Nu cred ca ma iubesti.

    0 0
  • 12/08/13--06:52: Ioana Radu
  • 0 0


    Foto: sus Mia Braia (1911-1996)


    si Jos Ioana Radu (1917-1990)

    Regimul comunist

    Mia Braia, probabil din rațiuni artistico-negustorești, fiind în foarte mare vogă, a participat la câteva reuniuni legionare unde fusese invitată. Asta i-a atras însă niște represalii în anii de început ai regimului comunist, fiind interzis să fie difuzată la radio. Sora ei, marea Ioana Radu, reușește însă să se impună prin fantasticul ei patos care anihila orice rațiuni politice. După 15 ani se ridică interdicția pentru sora mai mare. Au trecut acei ani, mult mai restrictivi, anii '50, jumătatea anilor '60, și revin amândouă pe scenă (Mia și Ioana), cu toate că „între ele nu a existat absolut nici o legătură”.

    Viața familială

    Mia Braia a fost căsătorită timp de 14 ani cu marele interpret de tango-uri, vals-uri dar și de muzică folclorică Petre Alexandru, originar din Olt, alături de care a primit „Premiul discului”, pe care era imprimată melodia lui Ion Vasilescu „Nu-ți pare rău cand vezi că plâng”.

    Împreună au lansat numeroase melodii ce aveau ca autor pe marele compozitor Gherase Dendrino. Amândoi erau duetul permanent al cântecelor lui Ion Vasilescu.

    La maturitate, avea de-a face cu ceva extrem de bizar, două surori de-o fantastică notorietate, care în timpul vieții lor nu știu dacă au însumat mai mult de cinci ore de a reuși să vorbească una cu alta. La înregistrarea formidabilei melodii „Ciobănaș cu trei sute de oi” de M. Lydic cele două au reușit să cânte în duet.

    Fantastica șansă a posterității, constă în faptul că nu s-a greșit la nici o măsură în timpul înregistrării pentru că la ultima măsură, și asta cei de meserie remarcă, a fost o oarecare inadvertență pentru care s-au certat și nu au mai vorbit vreo 15 ani după aia.

    0 0


    0 0

    Pensia

    de Constantin Tănase

    Altă chestie
     E scoaterea la pensie
     Astăzi eşti funcţionar
     Însă mâine pensionar.
     Poate te interesează
     Pensia cum se calculează.
     Ei, uite cum se calculează:
     Din 35 de ani servici
     Care vor fi socotiţi
     Scazi primii ani de şcoală
     Şi absenţele de boală,
     Zilele de sărbătoare,
     Orele suplimentare,
     Plus un an şi patru luni.
     Tragi o linie şi aduni.
     Pe urmă împarţi la cinci, apoi
     Ce-ţi dă înmulţeşti cu doi,
     Scazi anul când te-ai născut,
     Adaugi tot ce-ai scăzut
     Şi la cifra ce-a ieşit
     Pui un zero la sfârşit.
     Anii pentru însuraţi
     Se vor socoti dublaţi
     Adică ani de război
     Socotind că-n vremea asta
     Te-ai războit cu nevasta.
     La totalul obţinut
     Pui trei zero la-nceput
     Scazi anii de celibat
     Ridici restul la pătrat
     Şi-astfel într-o primă fază
     Afli sumele de bază.
     Apoi le extragi la toate
     Rădăcinile pătrate
     Şi la suma dobândită
     Aplici cota cuvenită,
     Care nu trebuie să fie
     Mai mare de 5 la mie.
     Din suma rămasă brută
     Scazi 4 şi 8 la sută
     Trei la mie la pompieri,
     Impozitul pe averi.
     Supracota respectivă,
     Taxele pentru colivă,
     Cinci la sută pentru dric,
     Pe urmă nu mai scazi nimic.
     Din totalul rezultat
     Verşi 2/3 la stat
     Şi restul ţi se cuvine
     Nu ştiu dacă mă exprim bine!



    0 0
  • 12/08/13--21:55: Bancuri....

  • Merge un tânăr în autobuz. Stă pe scaun, citeşte o carte.
    Intră o doamnă în vârstă, tânărul, foarte amabil din fire, se ridică în picioare şi îi oferă locul. Doamna se aşază şi zice:
    - Tinere, dumneata cred că eşti din Cluj.
    - Da, aşa e, de unde v-aţi dat seama?
    - Păi aţi fost amabil şi mi-aţi oferit locul!
    Tânărul:
    - Şi Dvs sunteţi din Bucureşti?!
    - Aşa e! Cum v-aţi dat seama?!
    - Păi nu aţi spus mulţumesc!

    Un mic sfat: nu spune niciodata "sunt inconjurat de prosti!"
    S-ar putea crede ca tu esti nucleul...

    -Unde ai fost?
    -La bar.
    -Dispari din fata mea nemernicule!
    -Bine,ma duc inapoi.
    -Nu pleci nicaieri nenorocitule!

    Cică, potrivit noului regulament, în şcoli sunt interzise săruturile. Cam inutilă această măsură, din ce-am văzut pe youtube, elevii din licee oricum nu prea pierdeau timp cu preludiul.
    Culmea ghinionului la cocalari : sa ai bilet la concertul lui Guţă si sa ai lanţul de aur la amanet.

    În magazin. Vânzătorul zâmbind o întreabă pe o domnișoară:
    -Ce dorește domnița?
    -Domnița dorește o sticlă de Martini, un bărbat adevărat și sex sălbatic, dar ea a venit după pâine.

    Examenul pentru obtinerea permisului de conducere. Blonda urca in masina.
    - Multumesc, ati picat! - spune examinatorul.
    - Cum sa-l pic cand nici nu am pornit?
    - Te-ai asezat pe bancheta din spate!

    Anunt la matrimoniale: caut partener de viata pentru o soacra vaduva, guraliva si insuportabila. Cerinte: sadic, inventiv, nemilos!

    Victor Ponta și-a luat telefon de ultimă generație, cu Taci-Crin.

    Pont pentru fanii lui Viorel (premierul, nu deputatul): cică dacă faci gargară cu cianură ți se auresc dinții.

    - Azi, i-am prezentat un ultimatum șefului meu: ori îmi mărește salariu, ori mă concediez.
    - Și cum ai rezolvat problema??
    - Am ajuns la un compromis, el nu-mi mărește salariu, iar eu lucrez în continuare.

    0 0
  • 12/09/13--01:02: Noblete
  • Nobletea versus restul

    autor: FrontPress 09.12.2013

    batrana pungestiNici un regizor sau scenarist n-ar fi putut să se apropie mai mult de evenimentele de sâmbătă cum o face această imagine
    O femeie în vârstă, ale cărei individualități ne sunt necunsocute se descoperă într-un tablou demn de Africa de sud din timpul apartheidului. Privește înainte, și în același timp lasă în spate, indiferentă, autoritatea vremii bine dotată și îmbrăcată. Și sătulă. Ea pare că vine de nicăieri, că este un intrus, că face parte din altă poveste, dar cu toate acestea expresia feței o încadrează perfect în tablou.
    Arma îi este și ajutor de deplasare. Și ce armă? Acolo îi este locul, pare a spune, după ce obosită de ani și de ilogica momentului prin care trece, se încăpățânează să reziste. Cei din spatele ei nu sunt printre cei ce aplaudă. Nu. Ei așteaptă ”cele ordonate” pentru a o ridica. Doar în contra voii ei, pământul pe care stă va fi eliberat. Iar fără pământ, moartea este chemată să împlinească ultimul ei rost. Nevoia de o slujbă. Acesta este românul. Mulți dintre noi nu îl cunoaștem, ocupați prea mult cu nimicurile cotidianului.
    Trebuie să primim această lecție de la femeia din Pungești. La Elisabeta Rizea am privit cu ochii compasiunii, la bătrâna Pungeștiului trebuie să privim în noi. Înăuntrul nostru. Ce se mai găsește din acel sentiment care ne poate întregi ca popor?
    Întrebările pe care mi le pun sunt: Înțelegem noi ce simte această femeie? Sau facem parte din fundal? Desigur, nu direct ci prin nepăsare. De Virgil Florea – Starea Natiunii

    0 0
  • 12/09/13--01:10: Lacrimi de sange
  • Pungesti… o poveste de iarna scrisa cu lacrimi si sange

    autor: FrontPress 09.12.2013

    pungestiCând am ajuns în Pungeşti, după numeroasele filtre ale poliţiei, în care nimeni nu vroia să îmi spună, de ce tocmai maşina mea a fost oprită, din atâtea altele, atmosfera era cu totul alta faţă de cea din Braşov. În Braşov, cu doar o seară înainte se aprinsese bradul de Crăciun, motiv perfect pentru toţi politicienii locali să defileze în preajma alegătorilor. În Braşov fulguia, şi albeaţa zăpezii părea să ascundă întreaga mizerie socială ce a cuprins ţara noastră.
    În Pungeşti era soare. Era uscat, iar vântul tăios răzbea şi prin cele mai groase haine. Pământul gălbui, arat de localnici, părea însetat. Însetat de zăpadă… sau sânge.
    Am ridicat privirea spre dealurile din jur, ce par a cuprinde Pungeştiul în braţele lor. Pe vârfuri, pe coame, în preajma pâlcurilor de pădure sunt jandarmi în echipament de luptă. Precum nişte stafii medievale, cu căştile, scuturile şi armura lor, siluetele par a fi turcii, tătarii, leşii sau ruşii, ce atât de des au încercat tăria acestor răzeşi. La fel de ameninţători stau şi acum cantonaţi pe terenurile oamenilor, terenuri pe care nu au nici un drept să intre, aşteptând ordinul de a uda, din nou acest pământ cu sângele locuitorilor săi.
    Am ajuns între oameni, acei militanţi ce nu s-au dorit vreodată militanţi, ci doar ţărani. Le-am citit hotărârea în priviri, la fel cum am citit şi dispreţul în ochii paznicilor şantierului. Iar jandarmii, precum o linie albastră, împiedicând ţăranii să iasă de pe o proprietate privată, către drumul judeţean.
    Pe şantier se lucra de zor cu o eficienţă criminală, ce făcea sângele protestatarilor să fiarbă tot mai mult. Ca la un semn, jandarmii se dau la o parte, paznicii fug către maşini, iar oamenii pornesc spre şantier. Nici un jandarm sau paznic nu este agresat, dar gardurile sunt date jos. Precum nişte ziduri de cetate, gardurile cad, iar oamenii îşi strigă disperarea: „Nu vrem apă poluată!”, „Nu vrem pământuri poluate!”.
    E greu de înţeles pentru cineva, care stă la un pahar de vin fier la târgul de iarnă din Braşov… E departe… E altă lume… Dar pentru aceşti oameni este singura avuţie, este sensul vieţii: pământul!
    Am auzit voci tembele, în aceste zile, voci ce povestesc despre încălcarea unei proprietăţi private (a Chevron), despre faptul că statul trebuie să îi apere şi intervenţia jandarmeriei este justă.
    Terenul Chevron nu este unul privat! Până nu demult făcea parte din proprietatea colectivă a comunei. Primarul, fugit între timp în lume, s-a împroprietărit ilegal, după care a cedat terenul către Chevron. Deci proprietatea nu este privată, ci este doar un bun al comunităţii, folosit abuziv temporar, de o firmă, care se bucură de fructele unui abuz în serviciu şi fals.
    Iar dacă tot vorbim despre proprietăţi private, jandarmii, cărora le face atâta plăcere să bată lumea (iar aici includ femeile, bătrânii şi copii din localitate), ce căutau pe proprietăţile private ale oamenilor? Sau pentru ei nu se aplică legea?
    Revenind însă la această manevră planificată a jandarmeriei, nici bine nu au căzut gardurile, că au şi apărut (parcă de nicăieri) mai multe camioane de jandarmerie, cel puţin un autobuz, maşini blindate de luptă şi sute de scutieri. Oamenilor li se oferise o momeală, iar ei au muşcat-o. Pretextul pentru un nou episod violent a fost asigurat. Intervenţia jandarmilor a fost, ca de obicei, în forţă şi violentă.
    Priveam uluit, cum statul de drept încetase să existe… În acel moment se apropie o doamnă: „Aţi simţit halena de alcool a scutierilor?”… Am dat din cap, cu toate că privirile lor trădau o dorinţă aprigă de violenţă.
    Mă văd din nou nevoit să fac o paranteză scurtă. Se vorbeşte des în ultima vreme, despre faptul că un sondaj ar indica aprobarea românilor în proporţie de peste 60% cu privire la exploatarea resurselor naturale. Aspectul pervers al acestui sondaj nu îl sesizează nimeni. Cine se gândeşte la gaze de şist la o astfel de întrebare? Românii s-au gândit la exploatări convenţionale, eventual cărbune, poate petrol… De ce nu au întrebat domnii de la Chevron direct de gazele de şist?
    Pe de altă parte, Senatul SUA a constatat în raportul efectuat pe tema gazelor de şist, o legătură clară, indubitabilă, între exploatarea gazelor de şist şi poluarea apei cu metan. Acest raport a dus şi la respingerea categorică de către Franţa a exploatării gazelor de şist. Dar ce contează la noi, faptul că acei oameni nu vor mai apă potabilă? Ce ne pasă de ce creşte sau nu va mai creşte pe câmpurile lor? Ei sunt doar nişte amărâţi, cu casele lor de chirpici, nu nişte domni eleganţi, educaţi, stilaţi şi eliberaţi de conştiinţă ca miniştrii şi primul nostru ministru.
    Mai circulă un argument, popularizat vast în sondaje de opinie şi reclame: producţia de gaze de şist va garanta autonomia energetică a României şi, mai ales, va reduce facturile. Nu zău?
    Haideţi să ne uităm la exemple existente: OMV-Petrom. România produce petrol. România are rezerve de petrol vaste. Este motorina sau benzina noastră mai ieftină decât în ţări europene, ce nu deţin NICI UN gram de petrol? NU! Diferenţa o reprezintă spaga şi hoţia nesătulă a conducătorilor noştri!
    Aşa că nu ne luaţi cu basme legate de scăderi de preţuri, ne-aţi minţit de prea multe ori!
    Iar, ca un ultim aspect, acest tip de extragere a gazelor are procentul cel mai mare de pierderi, eliberând cantităţi uriaşe de metan în atmosferă, metan ce este un gaz de seră semnificativ mai periculos decât dioxidul de carbon, pentru care noi plătim impozite ”eco” tot mai mari la maşini.
    Am mai văzut o diferenţă la Pungeşti, faţă de Braşov: nici un politician! NICI UNUL! Aceşti oameni au fost abandonaţi de conducătorii lor, lăsaţi să îşi apere singuri apa, pământul şi aerul.
    E trist, pentru că, în timp ce unii se desfată cu gândul la cadouri şi sărbători, români, poate unii dintre cei mai amărâţi români, luptă pentru viitorul nostru curat. Români, ce nu au altceva, decât acel pământ, sunt dispuşi să îşi dea viaţa pentru viitorul curat al copiilor noştri.
    Căutaţi un erou? Credeţi că nu mai există români cu idealuri? Sunteţi liniştiţi cu ceea ce credeţi că faceţi pentru ţară? Priviţi spre Pungeşti, unde pe brazdele lutoase se scrie istorie cu sânge! De Remus Radoiu -Agonia Natiunii

    0 0
  • 12/09/13--01:18: Implicatii
  • Europa de Est in epoca post-moderna. Implicatii geopolitice.

    autor: FrontPress 09.12.2013

    ConstantineXIIannisNikou„Bizanţ după Bizanţ” este formula prin care istoricul Nicolae Iorga descria aderarea culturală a ţărilor române, aflate sub conducere fanariotă la spaţiul cultural bizantin. Fenomenul se petrecea în secolele XVII-XVIII, adică la peste două sute de ani de la cucerirea Constantinopolului de către otomani, act care încheia din punct de vedere istoric ciclul glorios al Bizanţului.
    La sute de ani de la căderea Bizanţului, intelectualitatea laică sau ecleziastă din Ţara Românească şi Moldova vorbea, predica, citea şi scria, tipărea, în greacă şi în slavonă, pictura şi arhitectura aveau reminiscenţe bizantine, iar domniile se negociau la Constantinopol.
    Entuziasmul pentru Bizanţ şi lumea greacă, remarca just Iorga, este cu atât mai paradoxal cu cât, domniile pământene, de pe vremea marilor voivozi români, Mircea, Ştefan, Mihai fuseseră indubitabil mai legate de culturile apusene decât de lumea greacă, deşi impactul religios al ortodoxismului nu poate fi subestimat. Domnitorii moldoveni şi valahi din secolele XIV-XVI ne apar ca nişte prinţi apuseni, înarmaţi şi îmbrăcaţi aidoma contemporanilor lor central europeni. Cu atât mai anacronică pare retrăirea Bizanţului la sute de kilometri și la secole distanță aici în spațiu nostru.
    15465465465468La alte două secole distanţă, Estul European pare să reînnoade povestea nostalgică, dovedind un ataşament special pentru instituția Uniunii Europene, tot mai intens criticată în înseşi ţările care au constituit-o. În Germania, Franța, Italia, Spania, Grecia, Marea Britanie, Suedia, Austria curentele de opoziţie faţă de instituţia Uniunii Europene sunt tot mai puternice. Sunt atacate între altele, moneda unică, birocraţia ineficientă şi lipsa de responsabilitate în faţa cetăţeanului, şomajul în creștere îndeosebi în rândul tinerilor, dispariţia industriilor manufacturiere, calitatea tot mai proastă a educaţiei, vârsta de pensionare în creştere, imigraţia necontrolată şi copleşirea populaţiei autohtone, de alogeni care nu au nimic comun cu Europa şi tradiţiile ei, degenerarea morală şi dictatura corectitudinii politice.
    La ea acasă, UE se zbate să supravieţuiască, realităţile vieţii de zi cu zi fiind mai convingătoare decât o presă de sistem şi „analişti politici” care vântură de zeci de ani viziuni mincinoase. Euro-scepticii, de orice coloratură, de la patrioţi naţionalişti la centrişti motivaţi economic până la stânga radicală câştigă procente în cam toate ţările din Vestul și Centrul Europei.
    337979_Ukraine-protestMeanwhile in Ukraine
    Estul Europei confruntat cu propriile vicisitudini istorice de la invazia mongolilor la cea otomană, nu a reușit în secolele trecute să participe decât marginal la marile momente ale Europei, a ajuns să fie invitat sa participe la marșul civilizaţiei europene cam la momentul retragerii cu torţe spre cazarmă.
    Cu entuziasmul neofitului, est-europenii se identifică entuziast cu un vis din trecut nu cu prezentul. Ca un paradox al geografiei, entuziasmul pentru Uniunea Europeana este cu atât mai mare cu cât mergi spre est! Între cauzele principale ale acestui entuziasm estic se numără: nivelul de trai precar, fricile care izvorăsc din trecut și neîncrederea în sine.
    01-the-russian-bear-01Frica de ruşi
    Problema cea mai des pusă pe tapet de presa „mainstream” atât din ţările Occidentale cât şi de cea din Europa de Est adăpată la izvoarele adevărului occidental, este securitatea naţională. Sigur că la o analiză „la rece” este destul de greu de înţeles cum este sporită securitatea naţională prin aderarea la nişte organisme care atacă direct suveranitatea naţională. În subconştientul colectiv însă este atinsă o coardă sensibilă – ne păzim de ruşi, aceştia nu vor mai putea veni şi ocupa sau impune guverne marionetă, nu vor mai băga oameni în puşcării, nu vor mai putea lua cu japca bogăţiile Europei de Răsărit.
    Această temă justifică un articol, dacă nu o carte, ea însăşi. Cum nu avem însă acest spaţiu vom încerca foarte pe scurt să atacăm câteva idei principale. În primul rând, mi se pare absolut incredibilă egalitatea pusă între ruşi şi sovietici, între victimă şi călău. Cum e posibilă translatarea vinei colective (în cazul în care am accepta că există aşa ceva) de la cei care au inventat şi implementat comunismul şi teroarea roşie la poporul decapitat de elite care a dat, probabil, chiar şi numeric cele mai multe victime sacrificate pe altarul roşu?!
    Tot paradoxală mi se pare incapacitatea de a sesiza similitudinea intelectuală între „globalismul roșu” al sfârşitului de secol XIX şi început de secol XX şi „globalismul neoconservator” al începutului de secol XXI. Aceleaşi origini troţkiste, acelaşi mod de implementare prin teroare, aceeaşi ură faţă de societăţile tradiţionale. Chiar aşa de repede să fi uitat Ucraina de Troţki şi Iagoda încât să-şi dorească integrarea în lumea construită după ideile lui Perle şi Wolfowitz?
    Neîncrederea în sine
    Totuşi, Rusia este o marotă. Este greu de înţeles cum partide care se declară naţionaliste sau de orientare naţională din Europa de Est preferă integrarea europeană în locul unei suveranităţi dobândite după sute de ani de suferinţe. Presupunând prin absurd că mâine Rusia ar dispărea de pe hartă, majoritatea populaţiei ucrainene sau româneşti ar vota mai degrabă integrarea în UE decât un regim de independenţă totală şi ar vota acest lucru nu din solidaritate umană sau din conştiinţa apartenenţei la familia naţiunilor europene, ci din considerente pragmatice, din neîncredere că prin propria muncă şi administrare ar reuşi să îşi ridice nivelul de trai la un nivel comparabil cu al vecinilor din vest. Acesta este adevărul dureros pe care noi, est-europenii, nu îndrăznim decât arareori să-l privim în faţă şi pe care îl falsificăm prin argumentul „securităţii naţionale”. Despre ce securitate naţională poate fi vorba în cazul Ucrainei când jumătate din populaţie se împotriveşte oricărei forme de organizare ostile Rusiei?
    Câteva consideraţii economice
    Economia, ca şi calculul raţional în sine, joacă în această piesă de teatru un rol secundar. Ca mai toate lucrurile importante în viaţă, subiectul integrării europene este unul abordat emoţional, nu logic, pe cifre. Acesta este şi motivul pentru care presa alocă foarte puţin spaţiu acestui subiect.
    O abordare analitică ar demonta rapid orice perspective de creştere a bunăstării în spaţiul estic prin aderarea la UE. Reprezentanţii UE înşişi, puşi să nominalizeze produsele industriale ucrainene care ar avea căutare în spaţiul vest-european, tac mâlc. La fel UE spune pas ca şi atunci când i se cere ca şi contrapartidă la renunţarea la resursele energetice ieftine venite din Est o finanţare de 200 de miliarde de dolari, bani mulţi pentru un organism supra-naţional incapabil să gestioneze propriile economii, după cum o dovedesc experienţele portugheze, italiene, spaniole, greceşti – PIGS cum le spun frăţeşte anglofonii. Se oferă însă cu generozitate un miliard, probabil gazul pe care îl arde Ucraina în câteva zile de iarnă, iar pentru restul se arată calea împrumuturilor de la FMI. Reţeta acestora o cunoaştem de bună seamă: vânzarea proprietăţilor agricole individuale, închiderea industriilor locale pe motiv fie de neprofitabilitate, fie ecologic, în paralel cu cedarea resurselor minerale către multinaţionalele care nu respectă niciun criteriu ecologic, şomaj în masă, export de forţă de muncă spre Europa de Vest, totul în paralel cu şi mai importanta agendă culturală implementată de organismele asociate.
    Nu aş fi adus economia în discuţie dacă nu intervenea din nou problema rusească. Cu ani în urmă, am participat la un seminar la care un reputat profesor universitar, membru în Consiliul de Administraţie al BNR, menţiona că în perioada comunistă, Rusia ar fi subvenţionat de facto economiile ţărilor CAER prin vânzarea materiilor prime la preţuri inferioare celor practicate pe plan mondial. La acea vreme m-am opus tezei respective susţinând că adaptarea rezonabilă, a economiilor Cehiei şi Poloniei la competiţia din UE prin comparaţie cu dezastrul din economia rusă, dovedeşte că acestea erau mai performante. Dar discuţia avea loc în epoca lui Elţin şi a oligarhilor…
    Situația din Ucraina poate avea, pe lângă consecințele foarte grave asupra țării în cauză și câteva efecte geopolitice majore care merită să ne atragă atenția.
    Anaconda_06Strategia anaconda. Nu-i suspectez nici pe birocrații de la Bruxelles, nici pe maeștrii acestora că nu ar putea dormi noaptea din compansiune pentru ucraineni sau pentru alți est-europeni. Ucraina cu toate bogățiile ei naturale, terenuri agricole, resurse minerale importante și industrie grea dezvoltată poate reprezenta un pol de atracție care trebuie atras pe orbită și ulterior ocupat. Mai importantă însă decât acapararea Ucrainei este încercuirea Rusiei conform strategiei „anaconda” imaginată pentru prima dată la începutul secolului XX de Halford Mackinder. Prin această strategie spațiul eurastiatic este sugrumat încet dar sigur de către atlantiști prin limitarea accesului la mările calde.
    saAceeași strategie „anaconda” este argumentul care explică în bună parte multe din ultimele mutări geopolitice:
    - Invitația adresată Georgei – un stat cu o economie nesemnificativă măcinat de conflicte interne și cu două provincii ostile pe care nu le controlează – Osetia de Sud si Abhazia. În acest caz un argument strategic suplimentar îl constituie și segmentarea relației Rusia – Iran plus încercuirea completă a Iranului din toate punctele cardinale: Est- Afganistan, Pakistan; Sud- Arabia Saudită, Țările Golfului; Vest – Turcia, Irak; Nord – Georgia;
    - Invitația adresată Moldovei – cu probleme economice la fel de grave ca și Georgia și provinciile rebele Transnistria si Găgăuzia
    - scutul de la Deveselu – ridicolul „argument” de anihilare a „rachetelor cu focoase nucleare iraniene” îndreptate împotriva Europei, care l-a facut să izbucnească în râs pe președintele Putin în cadrul unui interviu devine irelevant chiar și pentru profani în contextul recentelor negocieri
    - recentul conflict americano-chinez în jurul spațiului de notificare aeriana declarat de China (ADIZ – East China Sea)
    2Ucraina – poliţă pentru Siria și Iran. Dezlănțuirea crizei ucrainiene cu larga asistență a birocraților europeni și a țuțărilor acestora – vezi declarațiile insipidului Van Rompuy și prezența lituaniană și poloneză în mijlocul demonstranților de la Kiev– nu vine întâmplător la scurt timp după marile succese diplomatice rusești în problemele Siria și Iran. Faptul că medierea rusă a condus poate la evitarea pentru moment(?!) a unui razboi de anvergură, poate mondial, pare să nu fi satisfăcut toate părțile implicate. Reacția a fost mutarea teatrului de acțiune mai aproape de Rusia, percepută ca principal opozant al sistemului hegemonic actual.
    Riscul de „balcanizare” al Ucrainei. Regiuni intregi din Ucraina de Est, în jurul bazinului Donbass și Ucraina de Sud, în mod special Crimeea au o populație majoritar rusofonă. Implicit o situatie instabilă în Ucraina conduce la riscul atragerii Rusiei intr-un conflict regional, cea ce ar fi o imensă greșală strategică după cum scria și Alexandr Dughin in carea sa Bazele Geopoliticii aparuta si in românește la Editura Eurasiatica în anul 2011 . Atu-ul militar și politic al Rusiei în orice alianță geopolitică, argumenta Dughin este tocmai capacitatea de raspuns strategic, – efortul militar rusesc trebuind să fie îndreptat în direcția armamentului strategic de tip intercontinental și nu spre conflicte regionale. Indreptarea atenției și a efortului militar spre micile conflicte regionale ar inscrie Rusia în rândul puterilor regionale, puteri de rangul doi și ar transforma-o într-un aliat neinteresant pe plan global, într-o alianță de tip BRICS.
    În cazul de față, întrucât nu poate ignora soarta celor cca 10 milioane de ruși din Ucraina, Rusia va fi pusă fie în situația de a ajuta o Ucraină independentă în întregul ei, fie de a se implica în conflictele etnice care mocnesc în țara vecină. O implicare directă ar însemna tocmai căderea în capcana întinsă de inamici iar asistarea pasivă la ceea ce se intâmplă în imediata vecinătate unei părți importante din populația rusă este echivalentă cu renunțarea la statutul de mare putere. Ieșirea dintr-o astfel de dilemă nu poate avea decât trei soluții:
    - salvarea integrității Ucrainei în contextul unei independențe prietenoase față de Moscova (ceea ce încearcă Rusia acum);
    - partajarea oficială a Ucrainei pe linia greu de trasat a identităților etnice și lingvistice, un proiect care nu va fi posibil fără un veritabil scenariu bosniac, pe care orice forță pacifistă din lume ar trebui să-l evite;
    - partajarea neoficială, de facto, a Ucrainei, după modelul transnistrian, osetin sau abhazian, guvernul de la Kiev încetând să controleze vaste regiuni ale țării – acestea fiind guvernate de regimuri locale pro-moscovite. Având în vedere dimensiunea regiunilor și importanța lor economică și demografică, acest lucru echivalează cu pierderea de către Ucraina a suveranității sale atât în fața Bruxelles-ului – în Vestul Ucrainei cât și în fața Moscovei în regiunile rusofone din Est si Sud. O atare strategie pe care o văd foarte probabilă în lipsa unui compromis de natură să salveze Ucraina independentă se va realiza pe cât posibil fără intervenția externă a Rusiei ci prin activarea unor forțe politice locale, sprijinite evident de bazele militare din Crimeea.
    MAS_ANGELAUn alt risc major al crizei ucrainene constă în posibilitatea deteriorarii relaţiei Moscova – Berlin, una din axele fundamentale ale proiectului eurasiatic pentru renașterea Europei.
    Pe lângă implicațiile asupra Rusiei o situație conflictuală în Ucraina favorizează net acele forțe care încearcă cu orice preț să blocheze o apropiere între Europa Centrală și Rusia. Toți aceia care doresc să mențină actualul statut al Germaniei de țară ocupată militar, la 70 de ani de la sfârșitul războiului, gigant economic dar pitic politic, au tot interesul sa creeze obstacole permanente pentru a bloca apropierea Centrului European de Rusia, singurul aliat potențial capabil să ofere anvergura militară și politică necesară pentru renegocierea statului.
    O ultimă consierație - O Rusie care încearcă să se regăsească pe sine după coșmarul comunist este totodată aliatul natural al forțelor conservatoare tradiționaliste europene, propabil unul din inamicii cei mai de temut ai actualui sistem care domină continentul. Aplicând strategia divide et impera, orice conflict fratricid între europeni nu poate decât să avantajeze actualul sistem și manipulatorii acestuia.
    P.S. În tot acest context foarte serios, observ râvna președintelui Basescu de a deveni vizibil – prin insolență la adresa Rusiei și mai nou a Chinei – într-un context internațional în care este cu totul insignifiant. Nu știu exact de ce, dar îmi vine în minte un banc din vremea liceului: „Puricele bate la poarta casei elefantului. Deschide elefănțica: „Ce doriți?” îl intreabă pe purice.” Elefantul e acasă? Aș vrea să vorbesc cu el”, spune puricele. „Cine îl cauta? “Alfonso de la discotecă”. De Bogdan Radu Herzog - FrontPress.ro

    0 0

    Cea mai tanara BUNICA din lume, o TIGANCA din Romania

    autor: FrontPress 09.12.2013

    1Rata demografica a etniei tiganesti este cea mai mare din Romania iar cazurile de mame minore nu sunt un lucru atat de rar intalnit. Din aceasta cauza, cea mai tanara bunica din lume traieste in satul Ivesti din Vaslui si este nascuta in 1985.
    Site-ul Listverse a publicat acum cateva zile un top “al celor mai tineri…”, care include categorii precum “Cel mai tanar criminal in serie”, “Cel mai tanar absolvent de facultate”, “Cel mai tanar miliardar” sau “Cel mai tanar sinucigas”. Cand vine vorba despre “Cea mai tanara bunica”, Rifca Stanescu detine recordul mondial.
    Initial, se credea ca cea mai tanara bunica ar fi o fata de 16 ani dintr-un harem din Nigeria, care ar fi adus pe lume o fetita la varsta de opt ani, iar aceasta din urma ar fi nascut, la randul ei, tot la varsta de opt ani.
    Cum povestea dateaza din secolul trecut, ea nu a putut fi dovedita, astfel ca recordul atestat de cea mai tanara bunica a revenit unei tiganci din Romania. Rifca Stanescu a devenit bunica la doar 23 de ani. Femeia a nascut-o pe fiica sa Maria la 12 ani, aceasta ramanand la randul ei gravida la 11. In prezent, se pare ca si nepotelul ei Ion, acum in varsta de doi ani, a fost deja logodit cu o vecina de opt ani. Cazul femeii a fost relatat la vremea respectiva in presa internationala, mai cu seama in cea din Marea Britanie. Sursa: FrontPress.ro

    0 0
  • 12/09/13--07:33: PIATA UNIVERSITATII
  • Democratia se termina la Piata Universitatii. Dupa 24 de ani…

    autor: FrontPress 09.12.2013

    0Sunt consternat şi acum, când scriu aceste rânduri, de ceea ce se întâmpla aseară pe trotuarele din zona Pieţei Universităţii. Am retrăit, mărturisesc, atmosfera poliţienească din seara de 21 decembrie 1989 ori cea din 14-15 iunie 1990. Aceeaşi atmosferă abuzivă, agresivă, de desconsideraţie generală faţă de cetăţean şi drepturile lui.
    În 1990, aici, la Piaţa Universităţii, tineretul anticomunist amplasase o bornă cu menţiunea: “Kilometrul O al democraţiei româneşti”. Deşi înnăbuşită în sânge, mişcarea protestatară de atunci a rămas până azi în conştiinţa bucureştenilor prin acea bornă de kilometraj prezentă şi azi în scuarul Teatrului Naţional.
    Ieri seară însă am simţit pentru prima oară în ultimii 24 de ani că aici, la Piaţa Universităţii, democraţia românească tinde să sfârşească lamentabil. De astă dată sun bocancii marcă occidentală şi armurile cu reflexe reci ale Jandarmeriei.
    Ieşeam, în jurul orei 20,20, din staţia de metrou în dreptul clădirii Universităţii, când am văzut pe trotuar efective numeroase de jandarmerie care legitimau prin colţuri câteva persoane, între care una purta însemne ale mass-mediei. Mă oprisem curios privind scena, când am fost admonestat de doi jandarmi care mi-au ordonat să circul şi să nu mai privesc.
    Revoltat de această atitudine – mă aflam pe domeniul public, când feeria luminilor de sărbători şi permanentele manifestări de sezon din zonă îmbie la promenadă pe bucureşteni – am reacţionat, cerând impertinenţilor care mă împingeau să se legitimeze, aşa cum este legal. Atunci am constatat că şi ceilalţi cetăţeni care se plimbau pe trotuar beneficiau de acelaşi tratament, fiind legitimaţi, opriţi să mai circule în direcţia străzii Edgar Quinet şi împinşi înapoi, spre staţia de metrou atunci când refuzau acest lucru.
    Am cerut brutei cu ceafă groasă care excelase în a-mi încălca drepturile să se legitimeze, şi m-am ţinut după el până în zona fântânii de la Universitate, acolo unde circa 100 de persoane protestau împotriva represiunii de la Pungeşti, încercuiţi de încă o dată pe atâţia jandarmi. Masivi, bine hrăniţi, cu căştile şi armurile lor sclipind metalic sub lumina aranjamentelor de Sărbători, păreau nişte rinoceri lipsiţi de sentimente, gata să zdrobească sub copite şi aşa debila democraţie românească.
    Şi ca să dăm o probă de nivel al acestei instituţii care are pretenţia de a apăra ordinea publică: la tărăboiul făcut de mine brutei late în spate care refuza să se legitimeze, căutând disperat, şi probabil conştient de abuzul săvârşit, să scape de mine, un alt cadru al Jandarmeriei a ţâşnit în faţa mea, legitimându-se şi cerându-mi să mă legitimez la rîndul meu. De bună credinţă, am respectat această obligaţie legală, numai că, profitând de asta, în acest timp bruta abuzivă a dispărut efectiv, replicându-mi-se tâmp de către ceilalţi jandarmi: “Păi nu ştim cine a fost, că noi suntem aşa de mulţi, că nu avem cum să-l mai găsim.”
    2Halal nivel! Adică un găinar mi-a distras atenţia, legitimându-se, pentru a da posibilitatea celuilalt găinar să se tireze, scăpând dintr-o situaţie delicată tot de el creată. Mărturisesc că astfel de metode am întâlnit până acum doar în Obor şi la talciocul din Vitan… Noroc că am apucat să-l fotografiez cu telefonul mobil, urmând să folosesc poza la plângerea penală pe care o voi înainta azi organelor competente.
    Şi totuşi. Aseară, la Piaţa Universităţii se termina democraţia. Cu tot cu drepturile fundamentale ale omului şi cu Convenţia Europeană şi alte tratate la care România este parte.
    Nu am fost singurul cetăţean tratat aşa. Aseară, zeci, poate sute de alţi bucureşteni care se plimbau paşnic şi fără nici o legătură cu protestele, au fost bruscaţi, îmbrânciţi, li s-a interzis să circule într-un anumit sens şi să privească pe stradă. Faptul poate părea minor, dar pentru noi, cei ce am văzut oameni murind striviţi de şenile în noaptea de 21 decembrie 1989, ori călcaţi în picoare de mineri în iuni 1990, exact în acelaşi loc, aceasta este de neconceput.
    Aşa începe orice totalitarism. Cu încălcarea treptată, mai întâi a unor libertăţi nesemnificative, apoi a drepturilor fundamentale. Iar la sfârşit, popoare întregi se văd înţărcuite cu garduri metalice asemeni celui ridicat la Pungeşti, în jurul unui teren public, retrocedat cu acte false de primar propriei sale familii, pentru a fi concesionat către Chevron.
    Iar libertatea o avem în măsura în care permanent o apărăm. Pentru că permanent cineva, de acolo de sus, va încerca să ne-o sugrume, pentru a-şi asigura dominaţia politică şi economică.
    Aseară am văzut cât de îngroziţi sunt jandarmii atunci când constată că tu cunoşti legea, că suntem conştienţi de drepturile noastre şi că pritestăm faţă de abuzuri, legal şi întemeiat. Atunci devin iraţionali. Disperaţi, toată forţa fizică şi armurile de pachiderme nu le mai folosesc. Caută să dispară, să se evapore, iar dacă asta nu e posibil, sunt ajutaţi de diversiunea unui coleg de pâine murdară.
    Dar dau înapoi. Şi de asta trebuie să fii conştient, române. Puterea ta, puterea noastră stă în lege, în dreptul nostru şi în modul în care îl cunoaştem şi ni-l apărăm. Curaj, române! De Florin Dobrescu – Buciumul
    1

    0 0


    0 0
  • 12/09/13--11:17: Mitul Pearl Harbor

  • Mitul Pearl Harbor: atac genial sau posibil dezastru?

    autor: FrontPress 09.12.2011
    Amintirile zilei de 7 decembrie 1941 trezesc şi astăzi reacţii puternice în jurul americanilor. La momentul respectiv, nimeni nu putea crede că atacul chiar a avut loc. Un tănâr aviator din Virginia scria, la doar câteva ore după atac, următoarele cuvinte: „Dacă veştile pe care le-am auzit azi sunt adevărate, japonezii au reuşit imposibilul, au reuşit cel mai îndrăzneţ şi de succes raid din întreaga istorie… A fost genial.”
    În doar 90 de minute, japonezii au dat o lovitură grea marinei americane: cinci cuirasate şi 200 de avioane distruse, alte 9 nave avariate, 2.403 de morţi şi 1.178 de răniţi. Michael Slackman, istoric consultant pe lângă marina americană, a descris atacul ca fiind „perfect, ca la carte”. Gordon Prange, cel mai important specialist pe tema atacului de la Pearl Harbor, vorbeşte despre un atac „conceput în mod genial şi plănuit meticulos”.
    Dar o analiză detaliată a pregătirii şi execuţiei atacului relevă o poveste cu totul diferită. Chiar şi după 10 luni de pregătiri intense şi repetiţii, atacul a fost caracterizat prin inflexibilitate, lipsă de coordonare şi o proastă alocare a resurselor. Deşi suficient de bine înarmaţi cât pentru a distruge 14 cuirasate, japonezii au distrus doar 3; norocul a făcut ca alte două să se scufunde ulterior. Atacul japonez de la Pearl Harbor n-a fost genial; ba chiar ar fi putut să fie un dezastru.
    Intenţiile japonezilor
    Amiralul Isoroku Yamamoto, comandantul flotei japoneze, credea că găsise soluţia pentru a câştiga un război imposibil printr-un atac surpriză împotriva navelor americane. El credea că navele de război aveau „efecte politice pe plan internaţional ca simbol al puterii navale”. Prin scufundarea lor, în tandem cu capturarea I-lelor Filipine, americanii ar fi fost atât de şocaţi şi demoralizaţi încât voinţa lor de a lupta s-ar risipi. Statul Major al marinei japoneze voia de asemenea să scufunde nave americane, dar pentru motive diferite: conform unor calcule (eronate) făcute de specialiştii lor, dacă avariau patru din cele opt cuirasate aflate în port, flota pacifică americană n-ar fi putut interveni în Filipine pentru încă şase luni, permiţându-le astfel japonezilor să-şi asigure poziţiile acolo.
    Aviatorii implicaţi în atac aveau alte ţinte prioritare. Principalul arhitect al operaţiunii, Comandantul Minoru Genda, era un genial pilot cunoscut sub porecla de „Nebunul Genda”. Când a fost însărcinat, la începutul anului 1941, cu planificarea atacului menit să scufunde navele de luptă, el a insistat ca atacul să fie concentrat asupra portavioanelor. Această fixaţie aproape că a distrus întreaga operaţiune.
    Planul prezentat amiralilor începea cu cele 40 de bombardiere care trebuiau să atace patru cuirasate, apoi să-şi direcţioneze atacul asupra portavioanelor. După scufundarea sau avarierea acestor nave, urmau să distrugă navele rămase. Schema era extrem de complexă, chiar aproape imposibil de înţeles. Genda şi planificatorii ştiau că bombardierele trebuiau să zboare la o altitudine foarte joasă pentru a-şi atinge ţintele, făcându-le astfel vulnerabile în faţa focului antiaerian.
    Întregul plan se baza pe avantajul elementului surpriză: cele 40 de bombardiere trebuiau să-şi îndeplinească sarcina în mai puţin de 90 de secunde, înainte ca sistemul de apărare al inamicului să devină operaţional. Dar era imposibil pentru piloţi să-şi aleagă ţintele în ordinea potrivită fără posibilitatea de a observa dinainte poziţionarea navelor în port. Piloţii nu puteau decât să identifice rapid o ţintă bună, să lanseze torpila şi să plece cât puteau de repede. În plus, ei primiseră instrucţiuni să facă în aşa fel încât navele să nu fie doar avariate, ci scufundate, dar în acelaşi timp să evite să-şi irosească armamentul pe nave deja avariate (dar nu scufundate).
    Un al doilea al atacului trebuia lansat la o oră după primul. 81 de bombardiere aveau ca unică ţintă portavioanele. Genda, fidel filosofiei sale, a alocat de două ori mai multe bombardiere pentru portavioane decât pentru nave, deşi un portavion putea fi scufundat din mai puţine lovituri. A alocat suficiente resurse pentru scufundarea portavioanelor, dar nu şi suficiente pentru distrugerea cuirasatelor. El voia să se asigure că portavioanele nu puteau fi reparate.
    Pregătiri intense, dar nepotrivite
    Marina Imperială japoneză a început pregătirile pentru viitorul război din Pacific cândva în anul 1938. Ei se bazau pe ideea că flota lor mai mică va câştiga prin tactici, arme şi pregătiri mai bune. Distrugătoarele repetau atacuri nocturne şi pe vreme proastă la viteze foarte mari, ducând la unele coliziuni dezastruoase. Piloţii exersau şi ei pe timp de noapte şi au avut loc mai multe accidente. Dar costul în oameni şi aviaone era considerat acceptabil. Însă pentru atacul de la Pearl Harbor nu s-au făcut repetiţii adecvate. Fiecare pilot exersa individual, nu în formaţie. Japonezii nu erau adepţii tacticii armelor combinate ce foloseşte mai multe unităţi complementare pentru atingerea unui obiectiv. Singurul antrenament combinat a fost organizat cu foarte puţină vreme înainte de 7 decembrie, dar în condiţii cu totul diferite de cele din Hawaii.
    În ajunul plecării, arhitecţii operaţiunii şi-au dat seama că tot ce puseseră ei la punct se baza pe elementul surpriză. Dar ce se întâmpla dacă americanii îi aşteptau pregătiţi? Genda s-a întâlnit atunci cu comandantul Fuchida şi au adus o modificare planului. Fuchida, care trebuia să conducă primul val de atac, urma să semnalizeze dacă beneficiaseră (cu un semnal luminos) sau nu (cu două semnale) de elementul surpriză. Dacă americanii ar fi fost pregătiţi, tactica se schimba radical.
    Atacul: un succes relativ care ar fi putut să fie un dezastru
    Primul val de bombardiere a ajuns în preajma insulei Oahu puţin după ora 7.30 în dimineaţa de 7 decembrie. Cum norii blocau ruta pe care trebuiau să o urmeze, Fuchida a virat spre vest şi, după ce a scăpat de nori, nu a revenit la ruta iniţială. Văzând că prezenţa lor n-a fost detectată, a lansat un semnat luminos activând planul pentru atacul surpriză. Însă când bombardierele nu şi-au ocupat poziţiile desemnate, el a presupus că piloţii n-au văzut semnalul, astfel că a mai lansat unul – fără să se gândească la faptul că piloţii vor vedea semnalul dublu ce însemna pierderea elementului surpriză şi schimbarea tacticii.
    Greşeala lui Fuchida a avut consecinţe practice semnificative: jumătate din piloţi au executat planul iniţial, iar cealaltă jumătate planul atacului de diversiune. Atacul a fost astfel foarte dezordonat. Primele bombe au explodat pe Insula Ford şi au trezit echipajele americane aflate pe navele din port. Pentru că atacul a pornit din vestul portului şi nu din nord, aşa cum ar fi trebuit, bombardierele însărcinate cu distrugerea portavioanelor au început atacul cu cinci minute înainte de cele ce trebuiau să atace navele de război. Astfel, americanii au avut mai mult timp de reacţie; circa 25% din sistemul de apărare antiaerian al fiecărei nave era funcţional la momentul începerii atacului. Majoritatea avioanelor japoneze au fost lovite, iar cinci din cele şapte care au ajuns ultimele au fost doborâte, şi asta din cauza greşelii lui Fuchida.
    În locul atacului surpriză de 90 de secunde, atacul, dezorganizat, a durat mai bine de 11 minute. Bombardierele, în loc să rămână în formaţie, s-au separat, permiţându-le americanilor să le doboare rând pe rând. Şi cum niciun portavion nu se afa în port, jumătate din bombardierele japonezilor s-au dezorientat pentru că nu ştiau ce altă ţintă să atace. Doar 11 lovituri de torpilă au atins ţintele corecte; încă două au atins, accidental, cuirasatele Raleigh şi Helena. Astfel, abia 33% din torpilele japonezilor au fost eficiente, cu mult sub procentul de 67% la care spera Genda.
    (Poziţia celor opt cuirasate americane în port)
    Cu puţină vreme înaintea celui de-al doilea val, piloţii au fost informaţi că portavioanele americane nu sunt în port. În loc să se concentreze atunci pe ţintele secundare, crucişătoarele, piloţii au înţeles că trebuie să distrugă cuirasatele, deşi bombele aflate la bordul avioanelor lor nu erau suficient de puternice pentru a distruge navele americane.
    În timp ce al doilea val de bombardiere se apropia de Oahu, Fuchida a petrecut 30 de minute zburând în jurul portului. Ar fi putut identifica ţinte pentru piloţii săi şi să le direcţioneze atacurile, dar nu a făcut-o. Cel mai experimentat aviator japonez de la Pearl Harbor a rămas un observator pasiv.
    O rată de succes dezamăgitoare
    Japonezii se aşteptau la o rată de succes de 60%, cu 49 de lovituri directe. Au reuşit însă doar 15, sau 19%. Performanţa este departe de a fi spectaculoasă, departe de scopul de bloca flota pacifică americană pentru şase luni. Per total, atacul japonez nu s-a ridicat la nivelul aşteptat. Potenţialul era unul foarte mare, dar au eşuat. În loc să distrugă 14 din cele 16 ţinte importante, au nimerit doar 3: navele Oklahoma, West Virginia şi Arizona. Alte două nave – California şi Nevada – s-au scufundat din cauza inundaţiilor. 5 nave scufundate din 16 înseamnă doar 31%, iar un asemenea procent relevă un atac prost plănuit şi prost executat.
    Dincolo de toate greşelile, rezultatul atacului este prea bine cunoscut. Japonezii au reuşit să ia Statele Unite prin surprindere. Cu cinci nave scufundate şi peste 2000 de morţi, naţiunea americană a fost complet şocată. Dar analizarea planificării atacului şi a greşelilor de execuţie oferă o altă perspectivă asupra războiului din Paficic. Greşelile de la Pearl Harbor s-au repetat şi în viitoarele atacuri. Victoria din 7 decembrie i-a făcut pe japonezi să-şi păstreze tacticile şi modul de abordare de tip samurai care a dus ulterior la pierderi imense. În plus, Pearl Harbor a întârit concepţia japonezilor că ar putea obţine o victorie indiferent de şanse – cu suficientă voinţă şi bunăvoinţa zeilor ar putea obţine imposibilul. Această credinţă a susţinut Japonia atunci când înfrângerea era inevitabilă şi a prelungit războiul până în august 1945. De Andreea Lupşor – Historia
    «

    0 0


    0 0

    mine

    LegiuneaStraina.ro


    Posted: 07 Dec 2013 12:26 AM PST

    O operaţiune militară franceză în Republica Centrafricană, în cadrul căreia urmează să fie mobilizaţi 1.200 de militari, a început cu misiuni de patrulare în capitala Bangui, a anunţat vineri ministrul francez al Apărării Jean-Yves Le Drian, relatează AFP.

    6272156_afp___mediafax_foto_sia_kambou_86949800“Operaţiunea a început”, iar forţele franceze prezente în Republica Centrafricană “au mobilizat patrule în Bagui”, a declarat ministrul pentru postul Radio France Internationale (RFI).
    ONU a aprobat joi intervenţia franceză.
    “O companie a sosit la Libreville ieri (joi) seară, iar un detaşament de elicoptere va fi (mobilizat) astăzi în zonă”, a mai declarat ministrul. O companie a armatei franceze numără aproximativ 150 de bărbaţi.
    Misiunea militarilor francezi, sprijiniţi de forţa africană mobilizată la faţa locului, este de a asigura “o securitate minimă care ar permite punerea în aplicare a unei intervenţii umanitare, ceea ce nu este cazul astăzi”. Ea prevede “securizarea drumurilor (…) principale, pentru a le permite oamenilor să ajungă la spital”, a subliniat Jean-Yves Le Drian.
    În parlalel, este necesar “ca forţele africane să fie capabile să garanteze securitatea teritoriului în cursul tranziţiei politice”, a adăugat ministrul.
    După ce a primit acordul ONU, preşedintele francez, François Hollande, a anunţat, joi seară, o acţiune militară “imediată” în Republica Centrafricană, afectată de haos din martie, când preşedintele François Bozizé a fost înlăturat de la putere.


    0 0
  • 12/09/13--21:07: Nationalistii italieni
  • Roberto Fiore: Nationalistii italieni vor renuntarea la EURO, o apropiere de RUSIA si stoparea IMIGRATIEI

    autor: FrontPress 10.12.2013

    roberto fioreLiderul partidului naţionalist catolic Forţa Nouă din Italia a participat recent la o conferinţă desfăşurată în Moscova unde a vorbit despre problemele cu care se confruntă mişcările identitare din Europa Occidentală. Ulterior, fostul europarlamentar Roberto Fiore a acordat săptămâna trecută un interviusecţiunii de limbă italiană a postului de radio Vocea Rusiei, în care a explicat poziţia formaţiunii pe care o conduce în legătură cu imigraţia şi dictatura birocraţilor de la Bruxelles.
    w“Opoziţia noastră faţă de imigraţie a fost mereu foarte clară. Noi considerăm că acest fenomen este o eroare”, a declarat Roberto Fiore, continuând să afirme că nu îşi doreşte să vadă şi în Italia enclave etnice precum cele din Londra sau Paris. “Acest lucru este însă încurajat şi în Italia de către unele partide politice, inclusiv de către ministrul integrării, Cecile Kyenge, care nu aparţine comunităţii italiene”, a mai spus Fiore, făcând aluzie la originile africane ale acesteia. “Ei vor să vadă peste câţiva ani şi în Italia 6-7 milioane de asiatici şi africani. Lucrul acesta, suprapus peste o rată mică a natalităţii în ţara noastră, ar fi un dezastru pentru naţiunea italiană”, a continuat acesta, care a mai spus că în Peninsulă există deja şcoli unde peste jumătate dintre elevi sunt străini.
    Întrebat ce părere are despre Uniunea Europeană, Roberto Fiore a rămas consecvent opiniilor sale cu privire la o apropiere de Moscova şi a spus că actuala formă a UE este gândită greşit, naţionaliştii italieni considerând drept ţări europene şi Rusia, Bielorusia sau Ucraina. Aceştia şi-ar mai dori ca alternativă la NATO, care este o organizaţie militară dominată de SUA, o colaborare între toate statele europene, “din Portugalia până la Munţii Urali”.
    qLiderul Forţei Noi s-a mai declarat şi împotriva Băncii Centrale Europene care a “întemniţat” popoarele, prin moneda Euro care a înlăturat fostele monede naţionale. “Naţiunile europene, în special unde s-a acceptat moneda unică şi mai cu seamă în statele mediteraniene, precum Italia, Spania, Grecia şi chiar Franţa, sunt martorele creşterii sărăciei, un preludiu pentru  un adevărat dezastru social. Din această cauză trebuie să revenim la monedele naţionale”, a declarat Roberto Fiore.
    Referindu-se la situaţia din Ucraina, fostul europarlamentar a declarat că nu este în interesul ucrainienilor să intre într-o “Europă a sclavilor”, unde să fie controlaţi de Banca Centrală Europeană, unde să fie sclavii politicilor din agricultură care i-ar ruina pe micii fermieri şi unde ar fi obligaţi să accepte propaganda homosexuală împotriva familiei tradiţionale. Sursa: FrontPress.ro


    0 0


    Ion si Alinuta vorbesc intre ei:
    - Alinuta! Daca iti dai jos fusta, o sa te iubesc.
    Si-a dat jos fusta.
    - Daca iti dai jos sutienul, o sa te sarut.
    Si-a dat jos sutienul.
    - Daca iti dai jos chilotii, ma marit cu tine! 
     - Ho, ma, ca se termina bateria la mobil!


    - Ce-ai patit mai Ana? 
    - Pai mi-a murit mama!! 
    - Cum asa? 
    - A incercat sa bata un cui si ia intrat in deget! 
    - Dar nu se moare de le asa ceva! spune profesoara. 
     - Dar a vazut-o tata ca se chinuie prea mult si a impuscat-o!


    Când Alinuţa a împlinit 14 ani, mama ei s-a apucat să-i dea lecţii de sex. 
    - Să nu laşi vreun băiat să-ţi dea chiloţeii jos, că o să-ţi zboare păsărica! 
    Dupa un timp, când mama îi ţine din nou lecţia respectivă, Alinuţa zice: 
    - Nu mai zboară, mamă, stai liniştită! I-a bătut Bulişor un cui.


    Alinuta se invartea in jurul mesei. Taica-su: 
    - Alinuta, nu te mai invarti in jurul mesei!!! 
    Alinuta incepe sa se invarta si mai tare. 
     - Alinuta, nu te mai invarti in jurul mesei, ca iti bat un cui si in cealalta mana.


    O masina calca un cocos. Soferul o linisteste pe gospodina indurerata: 
    - Voi face totul ca sa nu simtiti pierderea ! 
     - Atunci va rog sa poftiti in curte, gainile sunt deja nerabdatoare...


    Vine Alinuta acasa de la scoala si o intreaba pe ma-sa: 
    - Mama, mama, pot sa fac si eu roata afara ? 
    - Nu ca o sa ti se vada chiloteii. 
    A 2-a zi vine Alinuta si o intreaba pe mama ei din nou : 
    - Mama, mama, pot sa fac si eu roata afara? 
    - Nu mama ca o sa ti se vada chiloteii. 
    A 3-a zi vine Alinuta acasa si ii spune mamei ei: 
    - Mama, mama, am facut roata. 
    - Si nu ti s-au vazut chiloteii? 
    - Nu, ca i-am dat jos...


    0 0
  • 12/10/13--05:48: A decapitat
  • Nigerianul care a DECAPITAT un soldat in Londra: Iubesc al-Qaida

    autor: FrontPress 10.12.2013

    terorist londraUnul dintre cei doi terorişti islamişti care l-au ucis în primăvara acestui an pe soldatul englez Lee Rigby, măcelărit cu cruzime în plină stradă în Londra, a afirmat luni că “iubeşte al-Qaida” şi că îi consideră “fraţi” pe membrii mişcării extremiste, în prima zi a depoziţiei sale în faţa unui tribunal din Marea Britanie.
    Chestionat de avocatul său în legătură cu ce înseamnă pentru el al-Qaida, Michael Adebolajo, în vârstă de 28 de ani, a răspuns: “Eu îi consider pe cei din al-Qaida drept mujahedini. Îi iubesc, sunt fraţii mei, cu toate că nu i-am întâlnit niciodată”. “Mujahedinii sunt armata lui Allah”, a adăugat el în faţa tribunalului Old Bailey din Londra.
    Tânărul a explicat că a devenit “mujahedin” în 2002 sau 2003. “Când eram mic, nu m-am gândit niciodată să omor un om. Nu este genul de lucruri la care se gândeşte un copil normal”, dar “după ce am devenit mujahedin, am înţeles că aş putea omorî un soldat”, a continuat el, citat de Agerpres.
    Adebolajo a explicat că împreună cu complicele său, Michael Adebowale, 22 de ani, s-a rugat la Allah pentru a ataca un soldat şi nu un civil. În ziua crimei şi “în noaptea precedentă, m-am rugat lui Allah şi l-am implorat (…) să atacăm un soldat şi numai un soldat”, a povestit Michael Adebolajo, care s-a aflat la o distanţă de câţiva metri de familia victimei la tribunal.
    “Nu voi regreta niciodată că am urmat poruncile lui Allah (…) Eu fac ce îmi ordonă Allah să fac”, a conchis el.
    Michael Adebolajo şi Michael Adebowale, cetăţeni britanici cu origini africate convertiţi la islam, au pledat nevinovat pentru uciderea lui Lee Rigby la 22 mai, chiar în apropierea unităţii militare din cartierul Woolwich. Totuşi, într-un material video filmat chiar după comiterea crimei, primul suspect explică cum a vrut să îi răzbune pe “musulmanii ucişi de soldaţii britanici”. Uciderea soldatului, care era îmbrăcat în civil şi se afla în afara serviciului în momentul atacului, a şocat întreaga Mare Britanie în vară. Atacatorii, care au folosit machete şi cuţite de măcelărie, au încercat să îl decapiteze pe bărbat în faţa câtorva zeci de martori oripilaţi. În timp ce îşi înjunghiau victima, aceştia au strigat necontenit “Allah este mare”. Nimeni nu a intervenit, mulţimea fiind ţinută la distanţă şi ameninţată cu un pistol de către unul dintre musulmani. Cei doi au fost reţinuţi de poliţie abia după ce forţele de ordine au tras focuri de armă asupra lor şi i-au rănit. Sursa: FrontPress.ro

    0 0
  • 12/10/13--08:29: Revolte rasiale
  • Noi revolte RASIALE in centrul Rusiei

    autor: FrontPress 10.12.2013

    0Forţele de ordine încearcă de câteva zile să ţină sub control revoltele rasiale provocate de înjunghierea mortală a unui tânăr de 26 de ani din orăşelul Arzamas din centrul Rusiei. Ca urmare a incidentelor violente, zeci de persoane au fost arestate. Deasemenea au fost distruse mai multe magazine. Totul a început cu uciderea tânărului rus sâmbătă dimineaţa, în urma unui scandal izbucnit în faţa unei cafenele, de către un grup de migranţi din Armenia, o fostă republică sovietică din Caucaz.
    Presa locală a scris că bătaia a fost provocată de un grup de armeni. În afara tânărului ucis, un prieten al acestuia a fost deasemenea rănit. Poliţia a reţinut deja trei suspecţi în legătură cu crima.
    Acest lucru nu a mulţumit populaţia, care a început să ceară în stradă pedepse aspre pentru asasini. Peste 1.000 de ruşi au demonstrat luni în Arzamas, protestele degenerând în violenţe cu forţele de ordine, poliţiştii încercând să disperseze mulţimea care a spart mai multe ferestre şi vitrine, scandând în acelaşi timp slogane împotriva străinilor. Mai mulţi tineri au fost reţinuţi.
    Genul acesta de revolte motivate etnic nu sunt tocmai o raritate în oraşele din Rusia, infracţionalitatea crescândă în rândul comunităţilor de migranţi din Caucaz sau Asia Centrală ducând nu de puţine ori la reacţii violente din partea populaţiei majoritare. Sursa: FrontPress.ro


    0 0
  • 12/10/13--08:36: Nationalistii sarbi
  • Nationalistii sarbi au manifestat impotriva integrarii in UE (FOTO)

    autor: FrontPress 10.12.2013

    0Mai mulţi militanţi naţionalişti de la Acţiunea Sârbească au mărşăluit la sfârşitul săptămânii trecute pe străzile Belgradului cu drapele naţionale şi steaguri cu crucea celtică, sub lozinca “Dumnezeu, Naţiune, Muncă”.
    Tinerii susţin că au protestat contra trădării clasei politice, a ţiganizării societăţii, împotrvia integrării ţării lor în Uniunea Europeană şi contra independenţei unilateral declarate a provinciei separatiste Kosovo. Deasemenea, demonstranţii au mai făcut apologia unui stil de viaţă sănătos, declarându-se totodată apărători ai familiei tradiţionale, atacate constant de propaganda pro-avort şi de lobby-ul homosexual.
    Nu au fost uitaţi nici prizonierii politici de la partidul Zorii Aurii, naţionaliştii sârbi afişând în semn de solidaritate cu omologii lor eleni drapelul alb-albastru al Greciei. La manifestaţia din Belgrad a fost prezent si Giorgos Rigas, membru în Comitetului executiv al Zorilor Aurii, care a vorbit despre “frăţia ortodoxă” care leagă cele două popoare balcanice. Sursa: FrontPress.ro
    1112345678910

older | 1 | .... | 75 | 76 | (Page 77) | 78 | 79 | .... | 171 | newer