Quantcast
Channel: 100 Ro
Viewing all 3410 articles
Browse latest View live

Omar Sharif

$
0
0



Omar Sharif (în scriere arabă: عمر الشريف‎), născut cu numele de Michael Demitri Shalhoub, (n. 10 aprilie 1932, Alexandria, Egipt) este un actor egiptean de film.

Sharif a debutat în filmul egiptean Cerul infernului (1953), semnat de regizorul Iusef Șahin; pelicula a fost remarcată în mai 1964, în cadrul Festivalului de la Cannes.[1] Primul rol în limba engleză interpretat de Sharif a fost în producția pentru televiziune Lawrence al Arabiei (1962). Ulterior, actorul s-a stabilit la Hollywood, unde a mai jucat în Doctor Jivago (1965), Funny Girl (1968, film în care interpretează două cântece) ș.a. A participat ca actor în peste o sută de producții.

Michel Demitri Shalhoub este copilul lui Joseph Shalhoub, negustor de lemn prețios, și al lui Claire Saada. Crescut în spiritul religiei catolice, s-a convertit la Islam în 1955 pentru a se putea căsători cu actrița Faten Hamama. A urmat cursurile Colegiului Englezesc Victoria din Alexandria, unde a studiat matematica, fizica, franceza și alte cinci limbi străine pe care le vorbește în mod curent: araba, engleza, greaca, italiana și turca. După ce a obținut diploma în matematică și fizică a lucrat timp de cinci ani de zile în intreprinderea de lemn prețios a tatălui său, înainte de a studia arta actoriei la Royal Academy of Dramatic Art din Londra.

În 1954, în vârstă de 22 ani, Sharif s-a reîntors în Egipt și este descoperit de compatriotul său, cineastul Youssef Chahine. Își face debutul în filmul "Sira` Fi al-Wadi", sub numele de Omar El Sharif.

Omar El-Sharif devine o mare stea de cinema, fiind vedeta a 26 de filme egiptene. Se căsătorește cu actrița Faten Hamama, cu care are un băiat Tarek, care și-a câștigat și el popularitatea, ca actor, în lumea arabă. Omar Sharif va divorța în 1968 și nu se va mai recăsători.
Activitatea de actor în occident

În 1962, la 30 de ani, a jucat rolul prințului deșertului Ali Ibn Kharish în primul său film occidental Lawrence al Arabiei regizat de David Lean și cu Peter O'Toole în rolul titular. Creditat sub numele de Omar Sharif, acest rol îi va aduce o celebritate mondială imediată, precum și un glob de aur pentru cel mai bun actor într-un rol secundar (în 1963), o nominalizare pentru premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar (1963). A fost un debut fulminant într-o carieră internațională și o recunoaștere în cinematografia mondială.

Se mută împreună cu fiul său la Hollywood, unde a semnat un contract pe 7 ani cu Studiourile Columbia Pictures și se desparte de soție, de comun accord, având ca motiv incompatibilitatea vieții de cuplu cu viața de actor internațional, asta în ciuda sentimentelor care încă îi mai leagă.

În 1965 are un success mondial în filmul Doctor Jivago, regizat de David Lean, pentru care obține un al doilea Glob de aur pentru rolul doctorului, poet rus Yuri Jivago.

Omar Sharif a jucat în mai mult de 60 de filme americane și franceze cu Anthony Quinn, Catherine Deneuve, Jean-Paul Belmondo, Barbra Streisand, Henri Verneuil și alții. În 1999 joacă în filmul "The 13th Warrior" regizat de John McTiernan. În 2003 joacă rolul unui băcan filozof în filmul "Monsieur Ibrahim et les fleurs du Coran" regizat de François Dupeyron, rol pentru care este recompensat cu premiul César pentru cel mai bun actor în 2004. În 2005 îl dublează pe leul Aslan în adaptarea franceză animată a filmului fantastic "Le Monde de Narnia", capitolul 1 – Le lion, la sorcière blanche et l'armoire magique. În 2006 este povestitorul din versiunea engleză a filmului "O Gengis" realizat de Alan Simon.
Alte preocupări

Omar Sharif este unul dintre cei mai mari jucători de bridge din lume. A scris o carte de bridge și de asemenea face comentarii despre acest joc pentru mai multe ziare dintre care este de amintit Le Figaro din Franța.

La Olimpiada de Bridge de Deauville, a jucat în echipa Egiptului, înfruntându-se cu echipa campionului mondial Giorgio Belladonna. Câțiva ani mai târziu participă la un turneu internațional organizat de Lancia Team. În fiecare oraș câștigătorul primea o mașină. Omar a câștigat 24 de automobile. A dat și-a dat numele mai multor jocuri video și frecventează asiduu cazinourile franceze.

Omar Sharif este cunoscut și pentru pasiunea sa pentru caii de rasă și pentru cursele hipice. Poate fi văzut adesea pe hipodromurile din Franța. Trăiește de mai mulți ani într-un hotel parizian care îl găzduiește în mod gratuit.

A avut o legătură sentimentală cu protagonista filmului Funny girl, Barbra Streisand. A suferit o operație bypass în 1992 și a mai suferit un infarct ușor în 1994.

Pe 5 august 2003 a fost condamnat la închisoare pentru o lună pentru că a lovit un polițist și a fost nevoit să plăteasca o sumă considerabilă pentru daunele aduse polițistului .

În noiembrie 2005, i-a fost conferită medalia de onoare UNESCO ca recunoaștere pentru contribuția sa semnificativă în lumea cinematografiei. Aceasta onoare, care poartă numele marelui regizor rus Serghei Eisenstein, a fost dată numai de 25 de ori până acum.

Se spune că ar fi fost pus pe lista neagră a mișcării al-Quaida în noiembrie 2005, pentru că a citit din Sfântul Petru într-un film produs pentru televiziunea italiană. De altfel și în alte ocazii, el a susținut toleranța musulmanilor față de evrei și creștini.

Unde-s codrii ?

$
0
0

Dar unde-s codrii de mai an?

autor: FrontPress 04.01.2014

codrulÎn istoria zbuciumată a românilor, timp de mai multe secole, codrii, nepătrunșii codri de-atunci au jucat importantul rol al fortărețelor de pe alte meleaguri: Aici își găsea adăpost și liniște relativă tot românul fugit din calea năvălitorilor, aici se refugiau micuțele dar curajoasele armate românești pentru organizarea îndrăznețelor atacuri asupra ordiilor asiatice și tot aici și-au găsit un binemeritat sfârșit trufașele armate maghiare, turcești sau poloneze, care au cutezat să se aventureze în necunoscut pentru nimicirea celor ce se încăpățânau să-și apere „sărăcia, și nevoile, și neamul”.
Căci pe-atunci codrul era frate bun cu românul. Iată de ce nu-i întâmplător faptul că fundamentele culturii românești, durate din substanța vie a creației populare, se originează în legătura inseparabilă dintre om, munte și pădure. Din acele vremuri de măreție teofanică, când românul era mult mai aproape de ceruri prin dragostea lui pătimașă față de pământul natal, din acele vremuri, prin urmare, ne tragem seva de popor respectat, dimpreună cu tot ceea ce încă-i conferă distincție și demnitate – iubire de patrie, identitate culturală, cinste, omenie, ospitalitate etc.
Dar întinșii codri de odinioară, astăzi au devenit doar amintiri! Căci românul postdecembrist, modern în năravuri și profund ticăloșit în esență (venerabilul Neagu Djuvara spune cu amărăciune că în românul de azi nu izbutește să-l descopere pe românul din perioada interbelică!), românul de-acum, deci, înțelege să scoată bani chiar și din piatră seacă, fără să-i pese de morală, legi, semeni, ori de ce va urma.
Așa că, pretutindeni în România pădurile sunt măcelărite, căci pretutindeni gaterele făr’ de număr lucrează zi și noapte. Nu se știe câte dintre ele lucrează legal, dar se știe că toate se „hrănesc” cu masă lemnoasă, care, dacă nu este în întregime furată, atunci măcar este procurată pe căi dubioase, și că stăpânii acestor gatere se descotorosesc de rumeguș pe unde se nimerește, de regulă îl aruncă pe malul râurilor, încât apele noastre curgătoare, sau, mă rog, cele mai multe dintre el, au devenit niște împuțiciuni de unde peștele fuge îngrozit, dacă- firește – mai are puterea să o facă.
Ți se rupe inima de jale când vezi ce prăpăd s-a făcut și continuă să se facă în falnicele noastre păduri de până mai ieri (a se citi până la Decembriadă) – nenumărate cioturi rânjind la privitorul încremenit de uimire, precum resturile de dinți dintr-o uriașă gură știrbă, mormane de crengi, dealuri rase ca-n palmă. Iar de ai cumva ghinionul să fii însoțit de niscaiva străini, apoi realmente îți crapă obrazul de rușinea comentariilor și a exclamațiilor lor de surprindere, căci noi știm prea bine cu câtă dragoste și pricepere își ocrotesc ei pădurile.
În apusul Europei, ba chiar și în nordul doldora de păduri, orice tăiere trebuie autorizată! Mai mult. Îmi spunea un prieten, care s-a mișcat cam peste tot în Europa, că la finlandezi, de pildă, în locul fiecărui copac tăiat, trebuie plantați de îndată cinci puieți! Cu precizarea că la locul tăierii nu rămâne nici măcar o crenguță. Elocvent, nu-i așa?…
În aceste condiții ale nesimțirii și bunului plac, pe cine mai poate să mire că și la capitolul suprafețe împădurite, România este codașă între țările din Uniunea Europeană?! Când toate sunt date peste cap, iar parlamentul, guvernul și cam toate instituțiile statului sunt pline de megarăufăcători (unii chiar cu mai multe dosare penale), de mirare ar fi ca ceva să se normalizeze și să funcționeze ca în alte țări.
Devine tot mai evident că suprafața pădurilor viguroase ale unei țări reprezintă un indicator exact nu doar al gradului de civilizație, ci mai ales a stării de sănătate și echilibru pentru poporul respectiv.
O asemenea relație nu este deloc hazardantă dacă se au în vedere imensele foloase (de la cele economice până la cele curative și estetice) pe care, în marea sa generozitate, pădurea le pune la dispoziția omului chibzuit: purificarea aerului și filtrarea apei, fixarea solului, cel mai eficace mijloc de apărare (îndeosebi la câmpie) împotriva vijeliilor. Unde mai punem că pâlcurile și perdelele de pădure de la șes constituie cea mai economică metodă (verificată și răsverificată) de sporire a producției agricole, întrucât știut este din experiența înaintașilor că aceste crânguri nu numai că apără plantele de furtuni, dar asigură și o foarte necesară rezervă de apă pentru perioadele de secetă.
Și cum instalațiile de irigare din zonele de câmpie ale României au dispărut aproape cu totul după Decembrie ’89, spârcuite fiind de hoți, este lesne de înțeles importanța pe care o dețin, mai exact importanța pe care ar trebui să o dețină pâlcurile și perdelele de pădure din zonele agricole ale țării.
Numai că și la acest capitol, România deține o nedemnă întâietate: în loc să fie mărite, suprafețele împădurite de la șes au fost mătrășite aproape în totalitate!
Atunci, ce să ne mai mire periodicele calamități, care – funcție de anotimp – se abat tot mai pustiitor asupra românilor și a agoniselii lor: uriașe alunecări de teren (adevărate morminte pentru comunități), primăvara și toamna furia apelor slobozite de munții despodobiți, vara secete prelungite, iarna întroieniri de coșmar și în tot cursul anului furia cu care vântul își face de cap, atâta timp cât nici un obstacol natural mai acătării nu-i curmă avântul. Cu dreptate se spune că fiecare cum își așterne așa doarme, sau, mă rog, nu doarme…
Dar vânatul? Indiscutabil că vânatul mare și mic este în inseparabilă legătură cu starea mediului ambiental. Dacă nu se vor lua urgent măsuri prohibitive, se va ajunge în curând să fie mai mulți vânători decât iepuri, vulpi și lupi la un loc. Aproape că nu mai există vânat mic (iepuri, dihori, vulpi), necum din cel mare.
Celebrul dicton latin – Non bis in idem, îl consider just: Da, nu poți fi judecat de două ori pentru același delict! Atâta doar că la noi n-au fost judecați nici măcar o dată marii tâlhari, șperțari și traficanți de influență. Ba unii dintre aceștia, bine cunoscuți în țară și străinătate, nu numai că ies cu regularitate basma curată din toate potlogăriile, dar chiar sunt răsplătiți cu înalte demnități publice. Bunăoară, gloata pușcăriabililor din actualul parlament și guvern al României. În adevăr, într-o anumită economie de piață, totul este de vânzare…
Iată de ce cu îndreptățire se poate spune despre actuala învechită stare de lucruri de pe la noi: Sint ut sunt, aut non sint – Să fie lucrurile cum sunt (în altă parte, nota mea, G.P.) sau să nu mai fie! De George Petrovai –Sighet Online

Zaraza

$
0
0
2013 

Curtezane celebere  :Zaraza – legenda fara chip


Despre Zaraza se banuieste ca a fost o curtezana de lux a Bucurestiului antebelic. Ca  "avea fata aspra, buzele ca de barbat senzual si parul atat de negru si de lucios, incat de buna seama ca fusese dat cu pumni intregi de ulei de nuca. Purta o rochie verde praz, cercei baroc de strassuri si pantofi de asemenea cu strassuri sclipitoare pe catarame". Ca era o apariţie care tăia răsuflarea bărbaţilor şi stârnea invidia femeilor.
Se stie ca a fost marea iubire a lui Cristian Vasile – cel care canta seara de seara la localul „Vulpea Roşie“, de pe Selari - strada 

cunoscută pentru bordelurile sale, fiind unul dintre cele mai cunoscute și căutate locuri pentru plăcerile trupesti:







Din seara în care s-au văzut pentru întâia oară, Zaraza şi Cristian Vasile şi-au trăit iubirea pătimaş, deşi ea nu obişnuia să se îndrăgostească atât de uşor. Sensibilitatea lui, trădată şi prin felul în care îşi cânta melodiile, a determinat-o pe Zaraza să cedeze şi să devină, spre mirarea tuturor, femeia unui singur bărbat – Cristian Vasile.

Cuprins de gelozie, Zavaidoc a ameninţat că o să-l omoare pe rivalul lui. Cu toate astea, a renunţat la planul de a-l ucide pe Cristian Vasile, de teama de a nu fi descoperit. Sfârşitul tragic al poveştii nu a putut fi însă prevenit. În locul lui Vasile, a fost ucisă Zaraza. Autorul crimei a fost Borilă, un ţigan gelos din anturajul lui Zavaidoc, plătit să omoare. Trupul ei, însângerat, a fost găsit chiar a doua zi după crimă. Tragedia se întâmpla undeva în luna octombrie a anului 1946.

Legenda spune că, la aflarea veştii, Cristian Vasile şi-a pierdut minţile de durere:: mai întâi, a furat din crematoriu urna cu cenuşa marii lui iubiri, după care a mâncat-o linguriţă cu linguriţă, iar apoi a încercat să se sinucidă cu terebentină, un lichid incolor, cu miros pătrunzător, extras din răşină de conifer. Din fericire, tentativa cântăreţului a eşuat, însă din acel moment nu a mai reuşit să cânte, din cauză că substanţa pe care a băut-o i-a distrus corzile vocale.

Cei care au auzit legenda s-au împărţit în două tabere: cei care spun că Zaraza este doar ficţiune şi cei care cred că a existat intr-adevar o femeie care a inspirat această legendă, una dintre cele mai frumoase ale vechiului Bucuresti. Nimeni nu poate sti daca Zaraza a existat cu adevarat, dar asta nu ne impiedica sa ne inchipuim povestea de dragoste dintre frumoasa curtezana si cantaretul Cristian Vasile:





A mai ramas in memoria noastra doar tangoul celebru si legenda:


Cand apari senorita, in parc pe-nserat
Curg in juru-ti petale de crin.
Ai in ochi patimi dulci si luciri de pacat,
Si ai trupul de sarpe felin.
Gura ta e un poem de nebune dorinti,
Sanii tai un tezaur sublim.
Esti un demon din vis, care tulburi si minti,
Dar ai zambetul de heruvin.

Vreau sa-mi spui frumoasa Zaraza,
Cine te-a iubit ?
Cati au plans nebuni pentru tine,
Si cati au murit ?
Vreau sa-mi dai gura-ti dulce Zaraza,
Sa ma-mbete mereu.
De a ta sarutare Zaraza vreau sa mor si eu!

Vreau sa-mi spui frumoasa Zaraza,
Cine te-a iubit ?
Cati au plans nebuni pentru tine,
Si cati au murit ?
Vreau sa-mi dai gura-ti dulce Zaraza,
Sa ma-mbete mereu.
De a ta sarutare Zaraza vreau sa mor sï eu!


deieri-deazi.blogspot.com

Legiunea Straina

$
0
0

Noul A400M

A400M Atlas, pe aeroportul Gao din Mali, la prima – probabil – misiune reala
Post Scriptum: de azi, EADS se numeste oficial Airbus Group.
“Comme prévu, le nouveau groupe est désormais constitué de trois divisions : Airbus (aéronautique), Airbus Defence and Space (défense avec Airbus Military et Cassidian, spatial avec Astrium), et Airbus Helicopters (ex-Eurocopter).”

similare:

Short URL: http://legiuneastraina.eu/?p=1485

Liviu Vasilica

Citat

$
0
0



Personalidades - Voltaire-  (1694-1778)  CITAT


O ţară bună se reface de la sine. Dacă e condusă cu dreptate. Nu a existat niciodată un guvern perfect, pentru că oamenii au patimi, şi dacă n-ar avea patimi, n-ar fi nevoie de un guvern. În general, arta de a guverna constă în capacitatea de a lua cât mai mulţi bani de la o parte de cetăţeni, pentru a o da altora.

Legiunea Straina

$
0
0

Germania vs. restul lumii

Care a fost cea mai mare greseala a germanilor in WW2?

Operation Dynamo - men wait in an orderly fashion for their turn to be rescued.
Pai avem de unde alege, Hitler avand foarte multe tampenii strategice si tactice la activ. Insa daca ne raportam la inceputul razboiului, la anii “40-’41 si daca am extrapola consecintele acestor decizii asupra desfasurarii intregului razboi, care credeti voi ca ar fi pur si simplu: GRESEALA, asta in ipoteza ca o astfel de decizie catastrofala ar exista?!
Bineinteles ca ar trebui sa va ganditi si la Urmatorul fapt; daca respectiva decizie gresita nu ar fi fost luata, Germania ar fi putut sa castige razboiul?!
Ca un indiciu, v-as prezenta cateva gafe facute de Hitler in conducerea razboiului, gafe bineinteles, din punctul meu de vedere:

  1. Oprirea ofensivei de la Dunkirk si timpul acordat britanicilor sa-si evacueze grosul fortelor armate, peste 330 de mii de soldati, din care 100 de mii erau francezi, Operatiunea Dynamo
  2. Neocuparea Maltei in 1941, atunci cand efectiv Marea Britanie nu mai avea capacitatea sa-si protejeze baza aeronavala de la La Valleta. Neocuparea insulei a dus iremediabil la pierderea razboiului in Africa, asa cum de altfel Erwin Rommel a avertizat
  3. Neocuparea Spaniei sau macar a Gibraltarului si implicit a blocarii accesului britanicilor si americanilor in Mediterana, astfel atacarea Greciei si Yugoslaviei nu ar mai fi fost necesara
  4. Implicarea in razboiul balcanic alaturi de italieni
  5. Amanarea atacului direct asupra Moscovei in favoarea ocuparii Caucazului
  6. Nepregatirea armatei germane pentru o ofensiva de iarna, lasand astfel rusiilor, in primii doi ani de razboi in est cam 4-5  luni de ragaz in fiecare iarna pentru refacere si regrupare
  7. Macelarirea populatiei din teritoriul sovietic.
Daca in loc sa-i omoare, germanii i-ar fi anuntat ca bolsevismul sovietic  a fost abolit, astfel ca din ordinul lui Hitler, toti taranii vor primi pamant care sa fie al lor, iar Armata Germana i-ar ruga sa ii vanda ei produsele, la un pret foarte corect desigur, ca doar nu-i durea mana sa tipareasca marci. Cum ar fi reactionat populatia sovietica daca i s-ar fi acordat putin libertate, putin respect, iar in loc sa fie facuti sclavi si omorati, ar fi fost pusi sa munceasca, dandu-li-se pamantul inapoi, tractoare, cai, etc, iar pe unii i-ar fi invitat sa munceasca in fabricile germane contra unor salarii foarte bune?! Acei oameni din fabrici trebuiau tratati foarte amical, iar mai apoi, dupa cateva luni, lasati sa se intoarca in satele lor, in scurte concedii pentru a povesti cum ii trateza noi lor aliati. O Ucraina libera, o Rusie fara bolsevism si putin respect ar fi putut sa le asigure germanilor milioane de muncitori bine intentionati, sute de mii de soldati fanatici si provizii suficienta sa ajunga pe coasta Pacificului.
      8. Declaratia de razboi catre Statele Unite, in conditiile in care Roosevelt, cat era el de popular, nu ar fi reusit niciodata sa determine Congresul sa declare razboi Germaniei .

Daca vreti opinia mea, declararea starii de razboi intre Germania si Statele Unite, pe 11 decembrie 1941, este cea mai mare GRESEALA strategica care pe Hitler a facut-o, nu inteleg nici astazi de ce, cu atat mai mult cu cat Germania nu putea ataca SUA, dar SUA putea sa atace Germania.
In mod clar cu o America prinsa 100% in Pacific, Marea Britanie nu ar fi putut declansa nici o ofensiva impotriva trupelor germane decat in cel mai tarziu 1943-44, atunci cand industria americana ar fi putut produce tehnica de lupta suplimentara fata de cerintele frontului din Pacific, ori in acest caz Rommel ar fi putut cuceri Egiptul, Iranul si ar fi atacat Caucazul prin sud, facand jonctiunea cu trupele lui Von Manstein, blocand in acest fel ruta pe care URSS primea ajutoare de la americanii - ma rog - ma refer la ruta sudica.
Astfel Rusia pierdea Caucazul cu petrolul si industria sa, iar Germania ar fi avut combustibil sa duca trei razboaie mondiale si nici nu ar fi avut motive sa mentina peste o suta de divizii in Franta in fata britanicilor, ba ar fi putut sa retraga trupe si din Norvegia, Danemarca, Olanda si Belgia, pentru ca britanicii singuri nu aveau capacitatea sa treaca Canalul doar si pentru ca le-ar fi lipsit superioaritatea aeriana deasupra frontului…

Banc fara perdea....

$
0
0


Se duce Bulă la o prostituată şi o întreabă:
- Cât imi iei pentru o labă?
- Zece euroi.
- Mersi. Vroiam doar să ştiu cât economisesc eu în fiecare zi.

Doliu

$
0
0

DOLIU ÎN MUZICĂ! S-a stins artistul a CĂRUI MELODIE O DANSEZI la toate PETRECERILE!


POSTAT: 04 Ianuarie 2014, Ora 10:58

Nu există petrecere sau nuntă la care să te duci, iar DJ-ul să nu pună un mixaj în care este inclusă şi melodia superbă, ritmată, ce încinge ringul de dans. Autorul şi interpretul acesteia, Phil Everly, care a facut parte din trupa de rock'n'roll Everly Brothers, a murit vineri, la un spital din Burbank, California, la 74 de ani.

  • Phil (dreapta) a făcut parte din trupa Everly Brothers
    Phil (dreapta) a făcut parte din trupa Everly Brothers
"Wake up little" Susie este melodia care cu siguranţă îţi aduce aminte de petrecerile, nunţile şi botezurile la care ai fost şi care ţi-a făcut picioarele să nu se mai oprească pe ringul de dans. Unul dintre cei care au interpretat această piesă, Phil Everly, fost component al trupei Everly Brothers, s-a stins din viaţă vineri, la vârsta de 74 de ani.
Artistul a murit la spitalul Providence St. Joseph Medical Center din Burbank, California, unde fusese internat urma unor complicaţii apărute din cauza unei boli pulmonare obstructive cronice.
Phil Everly s-a născut pe 19 ianuarie 1939, în Chicago. La sfârşitul anilor 1950 şi începutul anilor 60, Phil Everly şi fratele lui, Don, au devenit printre cei mai cunoscuţi artişti.
Au luat contact cu muzica încă din copilărie, părinţii lor fiind cântăreţii de country Margaret şi Ike Everly. Astfel, fraţii au cântat alături de părinţii lor în spectacole live şi la radio. La mijlocul anilor '50, când erau adolescenţi, s-au mutat în Nashville pentru a deveni compozitori. Publicaţia Rolling Stone a etichetat Everly Brothers că fiind "cel mai important duo vocal rock", influenţând trupe că The Beatles, Beach Boys, Simon & Garfunkel şi multe altele. Everly Brothers au înregistrat foarte multe piese care au devenit hituri, de-a lungul timpului. Cei doi au intrat în lumea muzicală în calitate de compozitori, iar, în 1957, au semnat un contract cu Cadence Records. Trupa a devenit cunoscută pe plan internaţional în următorii cinci ani, piese precum "Bye Bye Love", "Wake Up Little Susie", "When Will I Be Loved"şi "All I Have to Do Is Dream" fiind ascultate în întreaga lume. În ceea ce priveşte vânzările de albume, rivalii lor pe acest segment au fost Elvis Presley şi Pat Boone.

Ascultă mai jos mixajul în care este inclusă piesa "Wake up little Susie"şi care nu lipseşte de la nici o petrecere:

Alte piese de-ale celor doi au devenit cunoscute în urma unor cover-uri făcute de artişti precum trupa "A-Ha"



Mai mult: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/artist-melodie-o-dansezi-toate-petrecerile-doliu-muzica-477213.html#ixzz2pSBIfNx6

The Everly Brothers

Bye, Bye Love

Nora Piacentini

$
0
0
duminică, 5 ianuarie 2014 

Artisti aproape uitati : Destinul tragic al unei actrite de comedie - Nora Piacentini

Nora Piacentini ( 1905 – 1945 )


Dupa cum am spus si in alta postare, ma incapatinez sa incerc sa dezvalui biografii de personaje celebre in perioada interbelica a Romaniei. Atunci erau celebre.Azi gasim cu greu informatii depre ele ( daca ma puteti ajuta va rog sa-mi trimiteti materiale pe adresa: deierisideazi@yahoo.com ). Un astfel de personaj a fost Nora Piacentini.

 Iata cum o caracterizeaza F.O. Fosian in lucrarea sa 87 artisti bucuresteni :

„… intruciparea in carne si oase a celebrei  vedete a desenului animat Bety Boop…In plus un farmec personal, un haz copios, o actrita care poseda la superlativ arta de a amusa spectatorii. E o aparitie de ghidus svapaiat, de strengarita, de drac impielitat… de la cocotele pe care le-a interpretat la Teatrul Vesel – cocotele de hilarianta realizare - pana la profesoara din Ionescu G. Maria si de la aceasta la Kiki – recenta ei mare creatie – Nora piacentini a parcurs etape grele, pe care le-a invins cu succes…”.

Nora Piacentini -  „ un mot de fata picat de pe malurile Dunarii ” ( conform aceluias autor ) – a fugit de acasa dupa ce a vazut piesa de teatru „Moartea civila” in care juca marele Manolescu aflat in turneu cu trupa sa la Galati. A plecat la Bucuresti unde s-a inscris la Conservator. A studiat teatrul in clasa marelui actor Constantin Nottara. Dupa absolvire, debuteaza la Teatrul popular in „ Scoala femeilor ” de Moliere. Joaca apoi pe mai multe scene bucurestene : Teatrul  Regina Maria, Teatrul Vesel, la Comedia in roluri „puse exclusiv in slujba genului comic pe care-l reprezinta chipul ei sagalnic…”




Intre anii 1941-1942 face parte din trupa Sica Alexandrescu – cel care mai tarziu avea sa fie director de scena al Teatrului National – impreuna cu o pleiada de mari actori dintre care amintesc doar pe Ion Iancovescu, Jules Cazaban, V. Maximilian dar si  alaturi de mai tineriipe atunci Radu Beligan, Gr. Vasiliu-Birlic, Misu Fotino. ( ilustre nume mai apoi, nu-i asa? ).


Are parte, ca toti artistii , de critici bune in presa vremii :


„D-ra Piacentini a jucat foarte frumos. Stiind totdeauna sa sublinieze prin mimica si atitudini variate, momentele caracteristice din interpretarea d-sale.” ( cronica aparuta inUniversul literar din 18 februarie 1939 la spectacolul  Kiki de Andre Picard  jucat pe scena Teatrului Regina Maria ).


de critici bunicele:


„ Doamna Piacentini a gasit cateva accente frumoase in rolul dactilografei. O preferam, insa, in comedie. Iata, de-o pilda: acum 10 ani a interpretat in Margelus rolul detinut acum de Fifi Harand. Si a dobandit, in scurta sa aparitie comica, succes mai mare decat in rolul de astazi, de proportii mai mari, dar usor melodramatic.” ( cronica aparuta in Universul literar din 11 aprilie 1942 la reluarea piesei Margelus jucata pe scena Teatrului Comedia ).


sau de critici devastatoare:


„D-na Nora Piacentini merge pe rol ca pe catalige, sigura si grabita, fiindca pe langa cliseul de succes al rolului isi are si d-sa mecanica de succes a rutinei. D. Radu Beligan a pus nu numai frumosi bemoli si discretie in rolul de sigur succes al eroului, ci din nefericire si ceva mai mult: o prematura blazare a unei stele obosita de a mai fi cu coada. ( cronica aparuta in Universul Revista fundatiilor regale din 1 octombrie 1943 pentru  piesa de teatru Pensiunea dragsotei de Al. Kiritescu si N.Vladoianu  jucata pe scena Teatrului Alhambra ). Am pastrat si  partea despre Radu Beligan . Nu am gresit nu-i asa?


Alaturi de prietenul ei de la acea vreme - Mircea Septilici

Roluri multe – roluri fumoase. Dar cel cu care va ramane cu siguranta  in istoria teatrului romanesc este rolul Domnisoarei Cucu din piesa Steaua fara nume de Mihail Sebastian Premiera care a avut loc  în ziua de 1 martie 1944 la Teatrul Alhambra, în regia lui Soare Z. Soare. În distribuţie: Radu Beligan, Maria Mohor, Nora Piacentini, Nineta Gusti, Mircea Şeptilici, Mircea Anghelescu. Succes de proportii. De altfel rolurile principale ale piesei sunt scrise special pentru cei doi mari actori ai scenei romanesti, Radu Beligan si Nora Piacentini. O spune chiar Mihail Sebastian in Jurnal -  marturie  publicata abia in anul 1996 de editura Humanitas : “M-am zvîrcolit pînă dimineaţa, asaltat de gînduri, de soluţii, de întrebări – şi pentru toate mi se părea că găsesc răspuns, cu o magică uşurinţă. [...] Rolul bărbatului îl potrivesc pentru Beligan, rolul femeii îl potrivesc pentru Nora Piacentini”.

In spatele acetei premiere insa este o poveste adevarata:  în  1944, din cauza legilor antisemite impuse de statul român – evreilor fiindu-le interzis sa apara pe afisele teatrelor romanesti - Mihail Sebastian nu avea drept de semnătură, iar piesa a fost prezentată cu semnătura (imaginarului) Victor Mincu.La premiera sala a fost arhiplina.Agentii Sigurantei statului impanzeau si ei sala teatrului Alhambra ( azi Teatrul de comedie ). ” Nu a fost un succes, a fost un triumf! “a scris presa vremii. Emoțiile nu s-au incheiat aici.
 La cîteva zile dupa premiera, Neagu Rădulescu a publicat mai multe caricaturi ale actorilor, și o anagrama, care se întreba cine este autorul piesei. Literele dădeau “ Mihail Sebastian”. La cinci zile după premiera sub semnatura V. Mardare, apare un articol, în Universul, sub titlul “ Camuflaj in teatru “, in care spectacolul este atacat și din nou se pune chestiunea cine este adevăratul autor. Din fericire avocatul Ștefan Enescu nu este intimidat de virulenta atacului. El obține un dret la replică care apare a doua zi in Universul. Aici scrie că el este autorul piesei Steaua fără nume. Abia                                                     acum campania de presa se opreste.( cf. www.stelian-tanase.ro ).

In mod straniu, muti dintre cei implicați în conspiratia premierei cu “ Steaua fara nume “ au avut un destin tragic: Soare Z.Soare moare la 23 august  august la podul Baneasa, ucis de un glonț rătăcit ricosat din pavaj, Mihail Sebastian moare într-un accident de masina pe bulevardul Regina Maria în mai 1945, Nicu Vlădoianu s-a sinucis în 1948 Egipt, Mircea Șeptilici a făcut închisoare in anii 50 pentru “ delicte politce “ iar Nora Piacentini… se sinucide in anul 1945.  De atunci si  pina azi insa  succesul piesei rămîne acelasi ca si la premieră.
Dupa acest rol, la terminarea razboiului Nora Piacentini pune bazele  unei asociaţii artistice împreună cu sotul sau  Stroe Nacht ( celebru actor din  in cuplul Stroe si Vasilache), Mircea Septilici si Elly Roman. Joaca intr-o sala de spectacole din subsolul unui bar de noapte – Atlantic - de pe strada Academiei.

Va transcriu in incheiere o parte a  Nota teatrala aparuta in Universul literar din 21 ianuarie 1945 la moartea artistei: 

Cu ce judecata poti impaca uneori durerea ajunsa sa doboare pana si sentimentul de viata, atunci cand orice nadejde din tine este distrusa?...(…) Doamne, cate neiduratoare renuntari s’o fi lovit pe Nora Piacentini ca sa accepte porunca unui tragic destin!... Si – poate – de cate alte dureri a vrut sa fuga ca sa-si gaseasca linistea in vesnicie!... Prinsa de-o meserie a carei izbanda era rasul si veselia ei, Nora Piacentini trebuia sa se impotriveasca oricarei urme de tristete, numai ca sa-si pastreze nemicsorata dispozitia cu care isi obisnuise publicul..
Pe forta neegalabilului sau talent comic, drama sufleteasca urma sa capete intaietatea.Si a murit…. a murit rasul, a murit veselia si – ce e mai dureros – am pierdut talentul actritei care ne daruise etalonul valorii prin munca si nedesmintita pasiune de arta.
deieri-deazi.blogspo.com

Bancuri cu canibali :)))

$
0
0


Tata, am cunoscut un tanar frumos! Am sa-l invit la cina.
- Bine, draga tatii, dar sa nu fie zbarcit!

2 romani in jungla. La un moment dat apar canibalii. Romani fug si canibali dupa ei.
- Buna ziua romanilor, ce faceti
- Lasati-ne in pace, nu ne mancati.
- Stati linistiti, noi suntem vegetarieni, noi mancam numai marul lui Adam.  

Cand stie un canibal ca e gata cina?
RASPUNS: Cand nu mai aude batai in usa cuptorului.

 Ti-a placut nevasta mea ?- 
Da, foarte mult.
 Atunci mai ia o bucata.

Anestezia 2014

$
0
0


autor: FrontPress 05.01.2014

anestezieSemne bune anul are! În prag de sărbătoare conducerea României ne face cadou noile proiecte de lege, pentru faptul că i-am așezat acolo, iar de un an îi acceptăm așa cum sunt ei, în condițiile în care enoriașii îi acceptă. Proiecte de lege care țin să pună frișcă peste tortul creat la Roșia Montană, Pungești și alte resurse vizate de cei din exterior și vândute de vertebrele stricate din scaunele conducerii României.
Aceste noi proiecte de lege vin asupra noastră ca şi un organism bolnav răpus de diabet care mai primește și un cancer. Acest sistem bolnav care ne înțeapă de un an de zile ține să acapareze tot câmpul de luptă care nu este altul decât România. Un stat undeva în est, unde trădarea de țară nu mai este măsurată prin lege, iar populația este implicată în rezolvarea problemelor ţării doar în campanie electorală, pentru câștigul “democratic” exprimat prin vot; iar larvele comunismului îmbrăcate în costume democratice aruncă cu praf de lege totalitar peste poporul liber de a primi orice interdicție.
Iată că îmi vin în minte cuvintele Părintelui Iustin, un biet părinte și nu un “purtător de haine monahale”. Cu câteva zile înainte de a se stinge ne avertizează să ne pregătim că mai avem un an de libertate, aceste cuvinte țin să ne ducă tot mai aproape de adevăr. Parcă ne tot afundăm de un an și țara rămâne a nimănui, rămânând în urmă doar expresia “Ce poți tu să faci?”.
Intrăm în lumea deșartă creată de noile proiecte de lege și punem pe foaie fumul ce ține să aprindă populația adormită în propria boală numită inconştiență națională.
Prima infecție parazitează lumea apicultorilor, un proiect de lege care îi condiţionează pe apicultori să dețină un carnet de stupină avizat de asociaţia din care trebuie să facă parte şi numai aşa vor putea să îşi desfăşoare activitatea legal. În condițiile în care apicultorii abia mai trăiesc în România, ajung și ei în gura haitei adunate în București.
Urmează glasul firmelor de transporturi care cer interzicerea autostopului, o lege aberantă în condițiile în care dacă ești prins pe timp de noapte, pe un drum național și nu sunt mijloace de transport ești obligat să aștepți până a doua zi.
Ultimul proiect luat în discuție crează o zgârietură pe stomac, astfel, începând cu acest an, în România nu se mai poate comercializa decât laptele prelucrat la diferenţă de două ore de la muls, ceea ce înseamnă că ţăranii români se vor afla în imposibilitatea de a mai vinde produsele lor în pieţe. În condițiile în care am ajuns în penibila ipostază de a avea încă mediu rural, dar să nu mai avem agricultori și crescători de animale, mai vine și această lege care îi ţine pe țărani departe de comercializarea laptelui.
Pe lângă aceste mirodenii se mai adaugă scumpirea benzinei, care generează o scumpire generală, plus taxa pe stâlp de curent. În condițiile acestea nu putem decât să mulțumim legislației impuse de U.E care „ecologizează” țara arucând cu produse ’’bio’’ în țară din tancuri cancerigene, învăţându-ne să ne ferim de produsele țăranilor, oblingându-ne astfel să ne îndreptăm spre rafturile marilor centre comerciale, asociindu-ne cu sistemul bolnav de conducere. Uite că acum ceva timp ne ziceam, „nu este nici o problemă că sunt alimente cancerigene în centrele comerciale, nu ne pune nimeni să le cumpărăm, putem cumpara de la țărani. În curând, de la care țărani mai cumpărăm? De la cei fabricați de U.E.?
Săgețile guvernamentale sunt tot mai aproape de noi, conducerea și-a schimbat doar pielea, dar idelogia a rămas, iar noi răbdăm pentru că deja  au fost votați. Dacă în toamnă cei care ieșeau pentru apărarea Roșiei Montane erau considerați de restul populației ca fiind nebuni, neavând altă treaba acasă, astăzi când se cere denaturarea procesului de creștere a animalelor, ce motive mai avem să ne uitam liniştiţi la acest uragan în care suntem aruncați? Există posibilitatea ca unii dintre noi să așteptăm proiectul de lege pentru nivelul de aer pe care îl putem consuma, pentru a lupta pentru ce a mai rămas. Doar inconştienţa ne-a adus aici.De Alexandru Belciu – Buciumul

Cantec interzis


Sa traiasca arhitectul

$
0
0



Sa traiasca arhitectul !(poezie decoltata) de Ion Pribeagu(1887-1971)



Pe strada Toamnei unde,
Pomii-şi scuturau povara,
Locuia o cuconiţă
Blondă şi frumoasă -Clara!  Avea trup de crin şi gura
Roşie ca o muşcată;
Sînii – două crizanteme
Şi…era şi măritată!
Soţul ei – Avram Barbulea -
Voiajor prin toată ţara,
Pleca luni de dimineaţă
Şi venea sîmbătă seara.

Astfel că, în alte zile,
Clara dulce, drăgăstoasă
Marţi şi joi – să se distreze - 
Mă primea pe mine-n casă.


Îi citeam poeme, versuri,
Mă-mbătam de glasul ei,
Ne spuneam poveşti, şi-n urmă
Petreceam ca de-obicei.

Casa-n care dragei mele
Îi fusese scris să şadă,
Avea dou-apartamente
Cu balcoanele spre stradă.

Jos în gang, urcai o scară
Care-aşa – din construire -
Nu avea altă intrare,
Nu avea altă ieşire.

Iar alături, stătea Sprinţa
Cu bărbatul – Haim Nane,
Care-avea tot astfel casa
Şi tot astfel de balcoane.

Nimeni, nimeni; numai scara
Luminată de un bec.
Mă ştia cînd vin la Clara,
Mai ales ştia cînd plec.


Vremea-şi împletea cununa,
Şi destinul priveghea
Să gustăm din fericirea
Dragostei – şi eu şi ea!

Da-ntr-o noapte violentă,
Cînd cu draga mă.distram
Se-auziră paşi pe scară,
Şi ea-mi spune: – Vine-Avram!

Mă îmbrac în fugă, fulger,
Vinovat ca un borfaş

Şi deschid în grabă uşa
Şi-mi dau drumu-n balconaş.

Doamne, Tu, care scăpat-ai
De la jertfă pe Isac,
Fă şi-acuma o minune
Şi mă-nvaţă ce să fac?


Şi precaut, fără voie,
Instinctiv, eu fac un salt
Şi-ntr-o clipă sînt alături,
În balconul celălalt.

Situaţia e gravă;
Simt în creier un ciclon!
Ce mă fac dacă vecinul
Mă găseşte în balcon?!

Să sar jos, cu neputinţă!
Trotuarul e departe,
Simt în cerebel o luptă
Şi pe viaţă, şi pe moarte!

Şi de-odată se deschide
Uşa-ntr-un moment fatal,
Şi-n chenarul ei apare…
Soţul Clarei, personal! 
Eu îngheţ şi gura-mi mută
Nici o şoaptă nu îndrugă!
Şi ridic în semn de spaimă
Braţele, în semn de rugă…

Pe cînd el, văzîndu-mi halul,
Ca să-mi cruţe umilinţa,
A dedus fară-ndoială
Că am fost surprins la.Sprinţa.
Şi înţelegînd din semne
Că-i cer mila ca un prost,
Mi-a dat mîna să sar iarăşi
În balconu-n care-am fost!


A deschis cu grijă uşa,
Nici un zvon să n-o alarme
Şi, cu patos i-a spus Clarei,
Care se făcea că doarme:  - Nu ţi-am spus eu, Clara dragă,
Cum că Sprinţa-i o stricată?
Uite de-unde are blana -
Skong – cu care-i îmbrăcată!
Vino-ncoa, poete dragă
Şi iţi jur pe Dumnezeu
Că n-o să ne ştie nimeni.
Nici soţia, nici chiar eu!

M-a condus de mînă vesel,
Iară eu priveam cuminte,
Trupul Clarei strîns în braţe
Cu o oră înainte.
Şi cînd m-am văzut în stradă
M-am rugat, c-aşa mi-e firea,
Să trăiască arhitectul
Care-a construit clădirea!
Fiindcă ce făceam eu dacă
Mă păştea un ghinion,
Şi această casa-a Clarei
Avea numai un balcon?!

Legiunea straina

$
0
0

India si China in… Klub-ul problemelor cu ivanii

kiloklub1-500x325
Incarcarea rachetelor Klub S pe un submarin Kilo
Rachetele anti-nava “Klub” sunt, dupa cum se stie, principala arma “inteligenta” a submarinelor rusesti Kilo, racheta putand fi folosita atat impotriva tintelor navale cat si ca racheta de croaziera, pentru distrugerea unor tinte de pe uscat. Arma in sine are un caiet de sarcini cu adevarat infricosator pentru orice potential inamic, doar ca teorie este una, realitatea crunta, alta…
Astfel in urma cu ceva timp cativa pescari chinezi au prins in navoadele lor o racheta Klub aflata pe fundul marii, lansata se pare de unul dintre submarinele Kilo – sau clonele sale chinezesti – apartinand Marelui Popor Chinez.
Racheta cu pricina pare a fi una de antrenament, dar Marina Chineza a refuzat sa comenteze eveneimentul in vreun fel si lucrurile ar fi trebuit sa se termine aici…
klub-s-vietnam1-500x373
Numai ca epava Klubului a reaprins discutiile intre cei care considera racheta ca fiind doar un lest inutil, scump si foarte greu si cei care o considera o arma letala si foarte moderna. Centrul discutiilor s-a mutat din Marea Chinei de Sud catre Marina Indiana care este unul dintre principalii posesori si utilizatori ai rachetelor Klub si al submarinelor de tip Kilo, iar indienii nu de loc amintiri victorioase fata de Klub.
Astfel belele indienilor au iesit la iveala in anul 2007 cand au fost executat sase lansari de antrenament cu rachete Klub, toate sase fiind esecuri rasunatoare! Imediat indienii au facut scandal, iar submarinul folosit in teste, care era de doi ani la reparatii si modernizari in Rusia, a fost refuzat de India pana la remedierea problemelor aparute. In cele din urma, nava a fost cat de cat reparata, s-au tras niscai Klub-uri, care de aceasta data chiar au zburat si se parea ca totul ar fi OK, numai ca aceleasi probleme cu rachetele Klub se pare ca au aparut si in Marina Chineza, care fiind mult mai secretoasa decat cea Indiana, nu prea spune cand ii mai cade cate o racheta Klub, sau zboara dupa bunul ei plac si este mai apoi pescuita de catre vreun trauler civil…
Rusii descriu rachetele Klub ca fiind “carrier-killer”, desi nici o racheta de acest tip nu a fost vreodata folosita in lupta, iar performantele de fiabilitate nu sunt invidiate de nici un alt producator. Cu o raza de pana la 300 km si o viteza teoretica de 3000km/h, Klubul ar trebui sa fie o arma de speriat si altceva decat calcanul de pe fundul marii.
Asadar India s-a dotat cu 3M54 Klub intru “beneficiul” Pakistanului si bineinteles al Chinei. China la randul sau si-a luat Kluburile tot cu gandul la India, dar in cazul chinezilor lista cu potentiali “clienti” este covarsitor mai lunga. Astfel pe langa India, pe “lista de Craciun” a  Marelui Popor Chinez ii mai gasim, inevitabil,  pe americani si pe cavsi-totalitatea vecinilor mai apropiati sau mai indepartati ai Chinei…Asa ca macar din punctul de vedere al Beijingului fieratania rusilor ar face bine sa functioneze, pentru la cati “client” are China sansa sa apuce sa traga a doua oara dupa vreunul nu prea exista, avand nevoie de multe zeci si zeci de rachete sa parcurga lista macar o data, astfel ca orice problema de functionare ar fi cu adevarat… problematica.


:)))

In aceasta imagine vad Romania acum

A murit Eusebio

$
0
0


Dramă în fotbalul mondial. Unul dintre cei mai buni jucători din lume şi cel mai tare din Portugalia, Eusebio, s-a stins din viaţă duminică dimineaţa, la vârsta de 71 de ani.

Eusebio da Silva Ferreira, ales al 9 lea jucător al secolului 20, într-un sondaj organizat de IFFHS, a murit în duminică dimineaţă, la ora 3.30, în urma unui stop cardiorespirator.
Eusebio a fost considerat una dintre legendele fotbalului din Portugalia, ţara de origine, şi din lume. Are la activ 473 de goluri date în 440 de meciuri jucate la Benfica, clubul unde s-a remarcat, iar la echipa naţională a Portugaliei a înscris 41 de goluri din 64 de apariţii. De altfel, cu echipa Portugaliei a ocupat şi locul 3 la Cupa Mondială, în 1966, când el a ieşit golgheterul competiţiei.
Eusebio a fost apreciat pentru viteză, tehnica şi şut puternic, calităţi care i-au atras poreclele de "Pantera Neagră" sau "Perla Neagră".


Mai mult: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/fotbal-doliu-a-murit-eusebio-fotbalist-a-murit-71-de-ani-477276.html#ixzz2pY5wzBtu
Viewing all 3410 articles
Browse latest View live