Are you the publisher? Claim or contact us about this channel


Embed this content in your HTML

Search

Report adult content:

click to rate:

Account: (login)

More Channels


Showcase


Channel Catalog


Channel Description:

Impreuna vom construi cel mai mare blog scris in limba Romana.

older | 1 | .... | 97 | 98 | (Page 99) | 100 | 101 | .... | 171 | newer

    0 0
  • 02/12/14--04:31: Omagiati
  • Voluntarii spanioli de pe Frontul de est omagiati de nationalistii iberici si romani (FOTO)

    autor: FrontPress12.02.2014

    0Membrii mai multor grupări naţionaliste, printre care reprezentanţi ai Alianţei Naţionale şi ai Falangei, s-au reunit în cimitirul  Carabanchel din Madrid în faţa mormântului generalului Agustin Munoz Grandes, primul comandant al Diviziei Albastre, compusă din voluntari spanioli plecaţi să lupte în Rusia  împotriva comunismului, în timpul celui de al Doilea Război Mondial.
    efemeridesDin partea României a participat şi o delegaţie a Noii Drepte, în semn de respect faţă de relaţiile de camaraderie istorice între naţionaliştii spanioli şi români, clădite pe jertfa eroilor legionari Ion Moţa şi Vasile Marin, căzuţi pe câmpul de luptă, lângă Madrid, în timpul Războiului Civil.
    wPe lângă omagiul adus generalului, participanţii la acţiunea comemorativă au marcat şi 74 de ani de la Bătălia de la Krasny Bor din 10-13 februarie 1943, una din cele mai sângeroase la care au luat parte soldaţii spanioli în cea de a doua conflagraţie mondială. Practic spaniolii şi germanii au lutat eroic pentru a stopa un atac sovietic care a încercat încercuirea trupelor care asediau oraşul Leningrad. Deşi depăşiţi numeric de inamic aceştia au reuşit să oprească asaltul Armatei Roşii. Preţul plătit de voluntarii spanioli a fost imens, Divizia Albastră înregistrând pierderi de circa 70 la sută din efective. Nu mai puţin de 3.645 de spanioli şi-au pierdut viaţa şi alţi circa 300 au fost capturaţi sau au fost daţi dispăruţi. Cei căzuţi prizonieri au fost trimişi în lagărele din Siberia şi supravieţuitorii s-au reîntors în Spania abia în 1954, după moartea lui Stalin.
    aaAnterior, la sfârşitul săptămânii trecute, soldaţii din Divizia Albastră au mai fost omagiaţi printr-o acţiune comemorativă similară, de data aceasta în cimitirul La Almudena din capitala Spaniei, unde naţionaliştii au rostit scurte cuvântări şi au depus coroane de flori la monumentul funerar ridicat în memoria acelora care au luptat contra bolşevismului şi pentru “gloria Europei”. Şi la acel eveniment a fost prezentă o delegaţie a filialei din Spania a organizaţiei Noua Dreaptă. Sursa: FrontPress.ro
    Citeste si DIVIZIA ALBASTRA: Ultimii cruciati ai Spaniei (FOTO+VIDEO)

    12 4567891011

    0 0
  • 02/12/14--09:27: Rasism
  • RASISM ANTI-ALB: Barbati atacati de tineri de culoare pentru ca nu i-au lasat sa le vandalizeze masinile

    autor: FrontPress12.02.2014

    rasism anti albUn grup de circa 30 de tineri de culoare din Warner Robins, un oraş din statul american Georgia, au început să se bată cu zăpadă în parcarea unui liceu din localitate. Când aceştia au început să se urce şi să sară pe pe maşinile parcate, unul din proprietari le-a atras atenţia şi i-a rugat să înceteze. Deşi în zonă erau prezente şi soţia şi fiica acestuia, bărbatul a fost imediat atacat şi lovit cu brutalitate. Nu au scăpat nici alte trei persoane care i-au sărit în ajutor.
    În timpul incidentului, care a avut loc la sfârşitul lunii trecute, martorii au auzit cum atacatorii au proferat injurii rasiste, o aluzie la culoarea albă a pielii victimelor.
    Conform presei locale, doi adolescenţi au fost reţinuţi de poliţie ca urmare la participării la încăierare.

    Conform recensământului din 2010, din cei 66.588 de locuitori ai oraşului Warner Robins 50 de procente sunt albi, 36,6 la sută persoane de culoare şi alte 15,6 procente persoane cu descendenţă hispanică. Sursa: FrontPress.ro

    0 0
  • 02/12/14--09:36: Regina Maria

  • Iubirile Reginei Maria a României (4)


    Dar adevărata mare dragoste a viitoarei Regine a României  urma să se nască abia in anul următor, 1907. Şi această iubire va fi prinţul Barbu Ştirbei, nepotul domnitorului Barbu Ştirbei, un brunet cu ochi căprui, un tânăr de o eleganţă aristocratic,  bărbat  care cu mintea lui ascuţită o cucereşte definitiv (sau aproape definitiv…) pe Maria. Despre Barbu Stirbei ( sau Știrbey - cum apare in unele surse ) se spune ca ar fi fost un mare cuceritor. Și marea lui cucerire a fost cu siguranță Principesa Maria. Zvonurile care circulau în acea vreme – confirmate din ce in ce mai des de istorici de astăzi -  susțin ca Barbu Stirbei ar fi fost tatăl ultimilor doi copii ai Mariei: Ileana și Mircea, care semănau izbitor cu prințul, toți ceilalti copii ai cuplului regal având ochii albaștri ca cei ai Mariei si ai lui Ferdinand.

    Principesa – iar mai apoi Regina Maria și prințul Barbu Știrbei  aveau nevoie unul de altul pe fondul unor interese reciproce, iar iubirea lor nu s-a stins niciodată. Maria frecventa adesea Palatul Buftea în care  locuia Barbu Știrbei Aici cei doi petreceau mult timp împreună călărind prin împrejurimi. Deși  zvonul despre relația celor doi devenise public, în mod inexplicabil, în anul 1913, Carol I îl numește pe Barbu Știrbei administrator al domeniilor coroanei, ceea ce îl apropie și mai mult de palat, având nenumarate facilităti de a se intâlni. Mai mult, prințul BarbuȘtirbei devine dupa moartea Regelui Carol I șeful Curţii RegeluiFerdinand şi principal consilier al acestuia.



    Iubirile Reginei Maria
    Printul Barbu Stirbei

    Dar iată descrierea Prințului Știrbei făcuta de  Hannah Pakula  în volumul : Ultima romantica – Viaţa Reginei Maria a României:


    „Barbu Ştirbey făcea parte dintr-una din marile familii domnitoare din România. Bunicul lui, un Prinţ din clanul Bibescu, domnise în Ţara Românească înainte de familia Hohenzollern. Născut cu doi ani înaintea Principesei Măria, Barbu Ştirbey fusese educat, ca majoritatea aristocraţilor români, la Paris, unde studiase dreptul la Sorbona.

    Ştirbey era înalt şi suplu. Avea o ţinută autoritară, deşi firea lui era decepţionant de ştearsă. Misterios, evaziv, despre el se spunea că este inaccesibil flirturilor. Totuşi, doamnele din Bucureşti vorbeau despre farmecul lui şi despre „strania calitate hipnotică" a ochilor săi întunecaţi. Ar fi putut avea oricîte femei, dar preferase să se căsătorească la douăzeci şi doi de ani cu verişoara lui, nu deosebit de frumoasă, Nadejda Bibescu. La moartea tatălui său, care a survenit la scurt timp, Prinţul Ştirbey a moştenit domeniul familiei de la Buftea, aflat la o distanţă de o oră de Bucureşti. Cinci ani mai tîrziu a cîştigat un loc în Parlament, dar interesul faţă de reforma agrară nu era pe placul colegilor săi conservatori şi el s-a retras din viaţa politică activă. Apoi s-a devotat construirii unui imperiu financiar.

    Ştirbey şi-a transformat gigantica fermă într-un conglomerat agricol aducător de profituri - cultiva, prelucra şi transporta produsele livezilor şi cîtnpurilor sale pe o cale ferată particulară spre magazinele sale din oraş, unde se puneau în vînzare. Numele lui devenise sinonim cu calitatea desăvîrşită; cel mai bun vinromânesc era cunoscut pur şi simplu ca „Ştirbey". Canalizîndu-şiprofiturile spre capital pentru speculaţii şi capital bancar, PrinţulŞtirbey devenise unul dintre cei mai bogaţi şi mai puternici oameni din această parte a lumii”


    Barbu Ştirbei a adorat-ope Missy peste treizeci de ani şi chiar dacă ea  nu i-a întors dragostea cu aceeaşi pasiune, alianţa lor a susţinut-o de la vîrsta de treizeci şi unu de ani pînă la moarte. Un contemporan îi descrie pe cei doi, așa i-a văzut,   la un concert organizat  la PalatulCotroceni, într-o seară de la începutul anilor 1920:


    Ea era într-o rochie lungă cu trenă de catifea neagră şi cu toate perlele ei extraordinare. Stătea într-un colţ al camerei tronului, cu Barbu Ştirbey alături, şi discutau. Nu se uitau unul la celălalt, se uitau la mulţime. Era o imagine extraordinară. Formau o pereche absolutmagnifică. Ea era atît de frumoasă şi el atît de distins. Aveau un aer extraordinar de seducător, grandoare şi distincţie... Cea mai bună dovadă este că după mai mult de cincizeci de ani încă îi văd în minte ca şi cum lucrurile s-ar fi petrecut seara trecută...".


    Și ce altă dovadă de iubire mai pot adăuga următoarelor rânduri din  ultimele două scrisori  - de adio  - trimise de cei doi – unul altuia – înainte de moartea Reginei Maria( grav bolanavă in anul 1938 – exilată de fiul ei Carol al  II-lea -  așteptându-și sfârșitul ):

    Regina Maria în scrisoarea adresată Prințului Știrbei :


    „atât de multe nespuse, care mi-ar lumina atît de mult sufletul să le spun: tot dorul meu, toată tristeţea mea, toate amintirile dragi care îmi inundă din nou sufletul... Pădurile de şofran galben, mirosul stejarilorcînd călătoream prin aceleaşi păduri la începutul verii şi oh! atît de multe, multe lucruri care s-au dus... Să te binecuvînteze Dumnezeu şi să te aibă în pază.”


    Barbu Stirbei în scrisoarea adresată Reginei Maria :


    „Sînt de neconsolat că mă aflu atît de departe şi nu pot să vă fiu de vreun ajutor, trăind în amintirea trecutului fără nici o speranţă pentru viitor... Amintiţi-vă de dorul meu, de nostalgia mea, de rugăciunile pe care le fac mereu pentru sănătatea dumneavoastră şi să nu vă îndoiţi niciodată de devotamentul meu nemărginit. Ilymmily (Te iubesc, Măria mea, te iubesc!)."

     
    Regina Maria - pe lac la Scrovistea - 1926


    În toți acești peste 30 de ani  – doar un bărbat a stat între cei doi. Acesta a fost  irezistibilul Joe ( Joseph Whiteside Boyle, un colonel canadian ( fost  marinar, boxer profesionist şi organizator de meciuri de box înainte de a participa la goana după aur din Klondike, în anii 1890 ) despre care Maria declara că era  „un om care nu are teama de nimic și care prin forța sa extraordinară reușește în toate domeniile”.

    Iubirile Reginei Maria
    Regina Maria impreuna cu Joe Boyle - la Bicaz -1918

     Joe Boyle a lucrat la dezvoltarea industriei petrolifere româneștiși a însoțit ajutoarele canadiene în România, iar eforturile sale l-au apropiat și mai mult de Regină, devenind prietenul și confidentul acesteia. Relația dintre Regina Maria și Joe Boyle a avut loc în perioada de sfârsit al primului război mondial. Regina Maria notează în jurnal referindu-se la Joe Boyle : „un om ciudat de fascinant, care nu se teme de nimic... un adevărat Jack London". Și tot în jurnalul Reginei Maria stă scris:  Am încercat să iau ceva din energia inepuizabilă a acestui bărbat, am încercat să absorb ceva din forţa mută pe care o emană, în orele în care am stat împreună i-am destăinuit tot ce aveam pe suflet. Nu-mi amintesc tot ce i-am spus, memoria îmi este înceţoşată, dar i-am mărturisit toată durerea mea şi cînd a plecat şi i-am spus că toţi m-au abandonat, el a răspuns foarte calm: «Dar eu nu», şi mi-a strîns mîna cu o forţă de oţel.


    Iubirile Reginei Maria
    Colonelul Joe Boyle
    Relația dintre Regina Maria și Joe Boyle a durat până prin 1919 an în care  acesta din urmă a plecat din România pentru a lucra pentru Royal Shell ; s-a mai întors în ţară doar o dată, în 1921. Maria şi Boyle au continuat să corespondeze. Ea îi scria despre copii dorind ca „dragul ei prieten" să fie lîngă ea ca să împărtăşească cu ea bucuriile. E  îi scria că are inima zdrobită: „devenise imposibil pentru tine să-ţipăstrezi vechiul prieten şi pe mine”. Asadar – cel care rămăsese în final in inima Reginei a fost prințul Barbu Stirbei.

    Printul Barbu Stirbei
    Aceata este , pe scurt , povestea iubirilor Reginei Maria. Pentru cei care vor sa afle mai multe, recomand cu căldură cartea scrisă de Hannah Pakula : Ultima romantică – Viaţa Reginei Maria a RomânieiȘi o să închei cu un citat din aceiași autoare:


    „Dacă cei trei bărbaţi din viaţa ei - Barbu Ştirbey, Waldorf Astor şi Joseph Boyle - aveau ceva în comun, acesta era faptul că şi ei erau nişte romantici incurabili, bărbaţi care ştiau cum să ridice femeia din viaţa lor pe un piedestal de marmură albă, acoperit cu viţă de vie şi situat într-o poziţie impresionantă.”

    deieri-deazi.blogspot.com

    0 0
  • 02/12/14--09:47: :)))


  • 0 0
  • 02/12/14--09:58: Tigrii albi
  • TIGRII ALBI: Raspunsul nationalistilor britanici contra atacurilor RASISTE

    autor: FrontPress 

    Găştile de cartier formate din imigranţi non-europeni au devenit o adevărată problemă în marile oraşe britanice, unde numărul atacurilor rasiste îndreptate împotriva albilor nativi sunt tot mai frecvente. Ca răspuns la aceste provocări ale societăţii multiculturale, Partidul Naţional Britanic (BNP) a anunţat că va înfiinţa un grup de auto-apărare numit Tigrii Albi. Această structură se va afla sub patronajul aripii de tineret a BNP.
    Scopul declarat al Tigrilor Albi este acela de a-i educa pe tinerii britanici şi de a le oferi cursuri de auto-apărare, pentru a nu mai deveni victime sigure ale străinilor.
    Oficialii partidului dau vina pe autorităţi pentru că nu aplică măsuri concrete şi energice pentru a combate acest flagel infracţional. Deasemenea, reprezentanţii BNP susţin că multe victime refuză să depună plângeri la poliţie, de teama eventualelor acuze de “rasism”.
    Prima unitate a Tigrilor Albi se va forma în regiunea  Shropshire, din vestul Angliei. Aici doritorii vor putea beneficia de lecţii gratuite de auto-apărare oferite de persoane de specialitate. Deasemenea vor fi organizate şi tabere de antrenament, pentru întărirea trupurilor şi caracterelor. Sursa: FrontPress.ro
    Citeste si De teama sa nu fie considerati “RASISTI”, politistii britanici se feresc sa investigheze ilegalitatile comise de IMIGRANTI


    0 0
  • 02/12/14--22:28: Nationalistii croati
  • Nationalistii croati strang randurile pentru alegerile europarlamentare

    autor: FrontPress13.02.2014

    1Mai multe partide nationaliste și conservatoare au format o coaliție în vederea alegerilor europarlamentare din primăvara acestui an, denumită Alianța pentru Croația. Din această coaliție fac parte formațiuni precum Partidul Drepturilor Croaților, Autentic – Partidul Țăranilor Croați, Partidul Familieiși partidul regionalist Alianța Democratică Croată din Slavonia și Baranja.
    Unul din punctele cheie ale campaniei electorale a Alianței pentru Croația este opoziția față de cumpărarea de terenuri de către cetățenii străini din alte state membre ale Uniunii Europene.
    Deasemenea, naționaliștii croați mai cer protejarea producătorilor autohtoni, revitalizarea zonelor rurale, protejarea familiei tradiționale și a valorilor creștine, lupta cu birocrația și marea corupție și protejarea comunităților de croați din afara granițelor, în special a comunităților din Bosnia Herțegovina.
    Noua alianță își mai propune spargerea blocajului mediatic impus opiniilor eurosceptice din fosta republică iugoslavă. Sursa: FrontPress.ro


    0 0
  • 02/12/14--22:56: Un banc cu soricei....

  • Trei soricei beti intr-un bar discuta despre cat de tari sunt ei. Primul soricel ia o dusca si spune:
    - Eu ma joc cu capcanele pentru soareci. Intru intr-una si cand se inchide, apuc bara si fac flotari cu ea.
    Al doilea soricel bea un pahar si spune:
    - Asta nu-i nimic. Eu iau otrava pentru soareci si o trag pe nas ca sa ma distrez.
    Al treilea bea si el un pahar si se indreapta spre iesire.
    - Unde pleci?, intreaba ceilalti 2 soricei.
    - Ma duc acasa sa f** pisica

    0 0
  • 02/12/14--23:12: Cavalerii Ioaniti
  •  Ioaniţi (Cavaleri Ospitalieri)

    Written By Dragos Gros on joi, 13 februarie 2014 


      Deja înainte de invaziunea lui Batu la 1241 autoritatea ungurilor asupra Olteniei era aproape nulă, de vreme ce nu numai contele Conrad fusese gonit din Vâlcea, dar încă, fugărindu-l spre Sibiu, Basarabe izbutise a apuca la nord de Carpaţi marginile Făgăraşului, unde s-a şi luptat atunci cu mongolii şi pe unde românii îl numeau pe dânsul Radu-vodă Negru. După retragerea cea definitivă din hotarele Ungariei a pâlcurilor lui Batu-han, la 1213, lucru firesc este că nu aşa deodată maghiarii au putut să se gândească la subjugarea Basarabilor. La 1246 regele Bela IV abia-abia fost-a în stare de a se bălăbăni cu ducele Frederic al Austriei, care cuprinsese de la unguri un teritoriu necontestabil al coroanei Sfântului Ştefan; cu atât mai puţin în acelaşi an 1246 ar fi putut Ungaria, fără nici o bătaie de cap, să cucerească pe nesimţite ambele maluri ale Oltului până la Dunăre, pe când pe la 1240, în preziua năvalei mongolilor, regele Bela nici măcar din Oltenia, nu stăpânise decât numai Mehedinţiul. E fictivă, dar cu desăvârşire fictivă, faimoasa donaţie din 1247, prin care Ungaria cedează Cavalerilor Ioaniţi de la Rodos întrega Românie cu toptanul, „tota terra de Zeurino” şi „tota Cumania"; o donaţiune foarte pompoasă, dar rămasă pe hârtie. Oricât de fictivă, însă, oricât de platonică, acea donaţiune totuşi este de o mare însemnătate din punctul de vedere al unor amănunte istorice contemporane, pe care nu le cunoaştem deocamdată din alte fântâni.
      Actul de donaţie, neapărat, trebuie să fi avut o raţiune oarecare teoretică. Pe de o parte, tronul unguresc datora multă recunoştinţă Cavalerilor Ioaniţi, căci după cum observa Şincai, sub anul 1244: „plinind tătarii trei ani în Ungaria, în anul de acum o au lăsat deşertă şi năcăjită, iară Bela IV, Craiul Ungariei prin ajutorul Ospitalilor din Rodos sau al Ioaniţilor s-a înturnat acasă şi a început a lecui cele stricate”. Pe de altă parte, având aerul de a răsplati pe Ioaniţi, Ungaria nu le dăruia în fapt altceva decât dreptul de a lua ei înșiși România dacă o vor putea, un „jus occupandi” care la caz de izbândă, ar fi adus fără îndoială nişte mari foloase Ungariei şi Cavalerilor totodată; Ungariei mai cu seamă. Cu alte cuvinte, unul acorda altuia autorizaţiunea formală de a prinde pe ursul din pădure, indicând cu preciziune bârlogul unde se află şi cum anume este, cu condiţiunea de a fi împărţită apoi prada în două. Dar ursul fost-a el prins? Ba. „Tractatul - zice Fessler – n-a ajuns deloc la îndeplinire”; mai adaugă cu naivitate că bine că nu s-a îndeplinit una ca asta, fiindcă mai tare ar fi fost foarte periculoasă introducerea unui puternic stat străin preoţesc în sânul statului mirean unguresc. Ungaria, după Fessler,a scăpat de un mare pericol. A scăpat însă cum? Prin aceea că Ioaniţii n-au putut să capete de la regele Bela un ceva pe care însuşi regele Bela nu-l avea la dispoziţiune.

      La 1247 nu rezultă de nicăieri că Ungaria va fi stăpânit în cuprinsul Olteniei nici măcar Mehedinţiul, căci un „Banus de Zeurino” dispare din diplomele ungureşti la 1243 în persoana unui „Stephanus filius Chak"şi nu mai reapare tocmai până la 1249, ceea ce arată ca pe la finele dominaţiunii mongolice, Basarabii apucaseră Mehedinţiul profitând de extrema slăbiciune de atunci a Ungariei: „das furchtbare Elend welches nach dem Abzuge der Mongolen în Ungarn herrschte", după expresiunea lui Fessler. Un episcop unguresc de Severin la 1246, „Episcopus Zeuriniensis”, pe care-l menţionează Pesty şi pe care-l admite d. N. Densușianu, este o învederată greşeală de lectură în loc de „Episcopus Geurinensis", după cum foarte bine o citise Fejér, un vechi episcopat curat unguresc făcând parte din archiepiscopatul de Strigonia sau Gran şi intercalat deja în Statutele regelui Bela III, tocmai în aceeaşi poziţiune ierarhică. Iată cum la Bela IV „Bartholomaeo Quinque-Ecciesiensi, Gregorio Geurinensi”, iar la Bela III: „Episcopus Quinque ecclesiensis habens mille et quingentas marcas, episcopus Geuriensis habens mule”. N-are a face cu Severinul, ci cu oraşul Raab, în latinitatea medievală Geurinum şi Jaurinum, „civitas Geuriensis” sau „Geurinensis”, ungureşte Gyor. Înfiinţarea unui episcopat unguresc la Severin în 1246, este un nonsens istoric. Vom vedea la locul său că un episcopat catolic, ca şi un episcopat ortodox, n-a existat în Oltenia până la Alexandru Basaraba după anul 1350. Unde dar să fie vreo umbră de autoritate maghiară la Severin, fie civilă, fie ecleziastică, în momentul actului din 1247 ? Chiar în acest act termenul cel concret „Banatus de Zeurino” nu se află, ca şi când n-ar fi fost niciodată, ci se întrebuinţează numai într-un mod vag despre Oltenia întreagă „tota terra de Zeurino” pe aceeaşi linie cu „tota Cumania” despre restul României, unde nedefinitul „tota” e caracteristic.

      Este foarte interesant că în actul din 1247 regele Bela uită fără nici o urmă pe celebrul conte Conrad, căruia acelaşi rege Bela îi dăruise la 1223 Ţara Lotrului şi care trăia încă mult mai târziu la 1265, când cerea o confirmaţiune regală asupra aceluiaşi teritoriu. Despre Ţara Lotrului acest act vorbeşte lămurit: „terra Lytira”; ne spune însă, mărturisind-o tot aşa de lămurit, că ea aparţine românilor, fără nici o virgulă despre saşi. Năvala lui Batu-han desfiinţase pe contele Conrad ca şi „Banatus de Zeurino”, măturând din Oltenia orice element unguresc, nu de-a dreptul în interesul Mongolilor, ci indirect în folosul Basarabilor.

      În sfârşit, singurul bun simţ ar fi de ajuns pentru a ne încredinţa că la 1247, mai mult decât oricând, Ungaria nu avea de unde să dea la mâna Ioaniţilor Oltenia, pe care regele Bela n-o avea el însuşi în mână şi nici o avusese vreodată întreagă. Păcăliţi printr-o dărnicie închipuită, Cavalerii n-au zăbovit de a se plânge lui Inocenţiu IV peste patru ani, la 1251. Papa s-a grăbit a confirma donaţiunea, ceea ce nu-l costa nimic. Unica consecinţă practică a confirmaţiunii a fost că textul actului s-a conservat la Vatican în Registrele Pontificatului, de unde d.N.Densușianu ne procură importantele facsimile ale unor pasage până acum controversate sau rău descifrate. Mai jos, cu ocaziunea diplomei regelui Ladislau Cumanul din 1285, noi vom vedea pretenţiunea maximă a Ungariei asupra românilor din Oltenia; prin acel maximum vom putea judeca acolo şi mai în cunoştinţă de cauză, cât de fantastică era suveranitatea coroanei Sfântului Ştefan asupra Basarabilor în actul din 1247.

      Graţie acestui act noi ştim că la 1247 în Ţara Românească domneau doi voievozi români deosebiţi: unul în Muntenia – „Szeneslaus”, mai corect Semeslav, căci în onomastica slavică acest nume figurează totdeauna cu „m”, iar în Oltenia un alt voievod român, „Olacorum”, al căruia nume a fost în trecut foarte problematic: la Fejér - „Lirtioy”, la Pray şi la Theiner – „Lynioy”. D. Onciul însă a demonstrat prin analiza paleografică a facsimilului că trebuie citit „Lytuon”. Afară de acest Lituon, mai erau încă alţi doi principi români, care totuşi nu purtau titlul de voievod: Ion şi Farcaş. Istoricii noştri, între care şi d. Onciul, au scăpat din vedere că tustrei, adică Ion şi Farcaş ca şi Lituon, erau deopotrivă kinezi: „cum Kenazatibus Ioannis et Farcasii usque ad fluvium Olth, excepta terra Kenazatus Lytuon Woiavode”. Numai unul din cei trei kinezi era voievod în Oltenia, după cum şi-n Muntenia Semeslav era un singur voievod. În actul din 1247 kinezii cei voievozi ne apar foarte superiori celor simpli kinezi, pe care regele Bela în planul său îi tratează fără rezervă, dăruindu-i oarecum pe deplin Cavalerilor, pe când kinezilor voievozi în același plan li se acordă o neatârnare excepţională: „excepta terra Kenazatus Lytuon Woiavode” şi „excepta terra Szeneslai Woiavode”. Această mare superioritate din punctul de vedere al regelui Bela concordează totodată şi cu înalta poziţiune, pe care în titulatura ungurească o avea pe atunci voievodul, în special acela din Transilvania, unde de asemenea era unul singur peste ţara întreagă. Ungurii, ca şi românii, căpătaseră prin împrumut de la slavi aceeaşi nomenclatură oficială: voievod, kinez, jupan sau işpan etc., aplicând-o însă într-un mod original, diferit întrucâtva de sorgintea cea slavică. Este de observat în privinţa voievodului până şi contracţiunea cea analoagă: „vodă” la români şi „vajda” la unguri. Sensul dară al cuvântului „woiavoda"în actul din 1247 nu este supus la nici un fel de îndoială sau nedumerire; şi tocmai de aceea acest text aruncă o vie lumină asupra celor două voievodaturi înainte de unificarea Statului Ţării Româneşti.


    B.P. Hașdeu

    0 0
  • 02/13/14--03:48: :)))


  • 0 0
  • 02/13/14--06:38: Crima din strada Coroi


  • Senzational in Iasul interbelic: "Crima din strada Coroi"

    Adela Cogalniceanu

    Tineretea


    Descendenta a unei  mari  familii boieresti moldovene –  fiica a lui Lascăr Cantacuzino-Pascanu și a sotiei acestuia, Hariclea Vogoride  – Adela s-a nascut in anul 1948. A avut parte de o educatie aleasa – fapt neobisnuit pentru femeile acelor vremuri. “Foarte frumoasa in tinereta ei, desteapta,- de o desteptaciune sclipitoare si de o cultura vasta, se deosebea prin toate aceste insusiri de multe alte femei… Vorbea minunat franceza si germana.” ( cf. Rudolf Sutu – Iasii de odinioara – 1928 ). A fost casatorita mai intai cu Nicolae Rosetti-Roznovanu  - un cunoscut cartofor al Iasilor – la nunta participand insusi regale Carol I. Are un fiu in aceasta prima casatorie, pe Georges Rosetti Roznovanu.  “Casnicia aceasta insa n’a durat multa vreme si in buna intelegere, sotii s’au despartit, ramanand insa in termenii cei mai buni, dupa desfacerea casatoriei, intalnindu-se adeseori in casele amice pe care si unul si altul le vizita. Dupa vre’o cativa ani, s’a recasatorit cu Grigorie Cogalniceanu, fostul sef a partdului conservator iesean”. ( cf. Rudolf Sutu – Iasii de odinioara – 1928 ). Grigore Cogalniceanu este caracterizat de Nicolae Leon in volumul  Note si amintiri ( 1933 ) ca “ un monument de infumurare. Cel mai mare merit al lui era numele care-l purta.”


    Adela Cogalniceanu

    Adela Cogalniceanu este cunoscuta deja in aceasta perioada a vietii sale ca fiind o o femeie excentrica. In acest sens este memorabila intamplarea  povestita de Nicolae Leon in Note si amintiri (1933):

    “Ziaristul Budusca ( Petru Grigoriu ) mi-a povestit cum s-a dus intr-o seara la Cogalniceanu sa pregateasca un articol pentru gazeta. Cogalniceanu – imi spune el – se plimba prin camera dictandu-mi articolul, iar eu stateam la birou si scrieam, cand deodata m’am oprit din scris fara voia mea, si uimit priveam spre una din usile salonului!... Cogalniceanu cu morga lui prezumtioasa se apropie incetisor de usa si imi spune foarte flegmatic: Budusca ! lasa nebuna in pace. Ce se intamplase? Adela Cogalniceanu, in costumul Evei, impodobita in juvaeruri, se admira intr’o oglinda, si scena aceasta comica care se petrecea in camera a treia, se reflecta in una din oglinzile in care priveam eu!”.

    Grigorie Cogalniceanu, desi mai tanar decat sotia sa, moare pe neasteptate in anul 1904.  Adela Cogalniceanu devine  astfel una dintre cele mai bogate femei ale Iasului acelor ani.

    Adela - printesa bogata si excentrica


    Dupa moartea lui Grigorie Cogalniceanu, Adela isi poate satisface dragostea pentru bijuterii. Isi vinde o buna parte din mosii – iar cu banii obtinuti – cateva milioane de lei ai acelor vremuri – si-a cumparat aur si bijuterii. Unul dintre cancanurile Iasului acelor vremuri erau stirile despre ultimele bijuterii achizitionate de catre “Printesa din Coroi”.


    Adela Cogalniceanu

    Nicolae Leon ne prezinta in aceiasi lucrare si alte fatete ale printesei excentrice: “Adela Cogalniceanu pe langa ca era superstitioasa avea idei excentrice si intrebuinta in mod bizar si ciudat facultatile ei. Desi in timpul din urma ocupa singurica intreg palatul din strada Coroi (…) , il lumina a giorno, deschidea toate usile la o parte, fara a lasa transperantele ferestrelor in jos, se desbraca la costulum Evei, se impodobea cu juvaeruri: bratelete, inele, colieruri si diademe si se plimba singurica din o camera in alta admirandu-se in oglinda.”

    In afara de dragostea pentru bijuterii stim despre Adela Cogalniceanu ca era o femeie doesebit de superstitioasa. “ Credea in farmece, in descantece si alte de soiul acestora. In casa sa, mai cu sama dupa moartea sotului ei Grigorie Cogalniceanu, avea mai multe femei tigance, sub influenta carora era cu totul. Nimeni nu putea patrunde la ea, fara voia acestor tigance.” Dealtfel printesa era cunoscuta ca fiind una dintre cele mai importante cumparatoare de buruieni de la “mama Casandra”, vestita vanzatoare de ierburi de leac si de dragoste ale Iasului acelor ani.

    Asasinatul


    Dimineata zile de 23 noiembrie 1920 aduce stiri care cutremura lumea Iasului: Crimă în strada Coroi”, „O multimilionară asasinată”, „O răfuială în familie?”.Printesa milionara fusese ucisa in cursul acele nopti, din palatal sau disparand bijuterii deosebit de valoroase. Si astfel se nasc intrebari ramase fara raspuns pana azi: cine a fost autorul asasinatului si unde au disparut pretioasele bijuterii ale printesei ?


    Banuieli au fost multe.  Au fost suspectati Georges Rosetti Roznovanu – fiul din prima casatorie - cu care printesa nu a avut niciodata o legatura apropiata si cu care avea numeroase certuri din cauza banilor dar si Sonia – sotia acestuia.

    Au fost banuiti, pe rand,  ca fiind autori ai  mortii printesei Graţian Sprinceană – journalist si informator al Sigurantei Statului , Gheorghe Manciu – avocatul  prinţesei,  camerista Chiva,  servitorii (vreo 18 ) şi familiile acestora (cu totul vreo 100 de persoane).A mai fost bănuit şi un calugar cersetor pe nume Calinic, nepotul Paraschivei Banu – Chiva – sora vitrega a printesei.


    Adevarul nu a iesit insa nicicand la lumina si enigma a ramas pana acum nedezlegata.


    Surse:  

    Rudolf Sutu – Iasii de odinioara – 1928;
    Nicolae Leon - Note si amintiri ( 1933 )
    Iuliana Stavarachi - Blestemul diamantelor o loveste mortal pe prinţesa Adela Kogălniceanu (www.historia.ro)
    deieri-deazi.blogspot.com

    0 0
  • 02/13/14--06:48: Turcia
  • TURCIA face presiuni pentru intrarea BOSNIEI in UE si NATO

    autor: FrontPress13.02.2014

    turcia si bosniaTurcia, tara membra NATO, s-a implicat in anii ’90 in razboaiele din fosta Iugoslavie, sprijinind pe diverse cai formatiunile musulmane, fie ca este vorba de islamistii din bosnia sau de separatistii albanezi. Dupa ce a participat astfel la destabilizarea Balcanilor, Ankara face acum presiuni pentru integrarea Bosniei in NATO si UE.
    Desi Turcia nu este tara membra a Uniunii Europene, a cerut miercuri ca Bosnia sa fie integrata “cat mai rapid”, asemenea altor state foste iugoslave, precum Slovenia si Croatia. Deasemenea, diplomatia de la Ankara a pledat si pentru acceptarea si in NATO a acestui stat divizat si artificial.
    In prezent Bosnia Hertegovina se confrunta cu proteste si violente de strada, cauzate de nemultumirile sociale ale populatiei. Deasemenea, din cauza mozaicului etnic si religios, statul este o entitate artificiala, sustinuta doar prin presiuni economice si diplomatice, caroria li se adauga cei circa 600 de soldati stationati in Bosnia si Hertegovina, in cadrul operatiunii Eufor-Althea, sub mandat ONU.
    In plus, afectata de o coruptie endemica, aceasta mica republica balcanica cu o populatie de 3,8 milioane de locuitori este una dintre cele mai sarace din Europa. Somajul afecteaza 44 la suta din populatia activa, dar Banca centrala estimeaza ca proportia persoanelor fara un loc de munca este de 27,5 procente, deoarece multi oameni lucreaza la negru. Salariul mediu lunar este de 420 euro si aproape un locuitor din cinci traieste in saracie, potrivit statisticilor oficiale.
    Cu toate acestea, Turcia doreste acceptarea in structurile NATO si UE a unui stat instabil si cu probleme grave de natura etnica, religioasa si economica. “Ridicarea obstacolelor si deschiderea drumului in vederea unei proces accelerat de apropiere a Bosniei de UE si NATO este de o importanta cruciala”, a declarat ministrul turc de externe, Ahmet Davutoglu, intr-o conferinta de presa la Sarajevo.
    “Avem exemple in istorie ca atunci cand oamenii ezita si asteapta pentru a gasi solutii, factura este la final mult mai mare decat ar fi fost daca ajutorul ar fi venit la timp”, a adaugat seful dipomatiei turce, la finalul unei intalniri cu omologul sau bosniac, Zlatko Lagumdzija.
    “Nu trebuie sa pierdem vremea, trebuie sa incepem acordarea acestui ajutor imediat”, a adaugat oficialul turc.
    Bosnia a fost scena unor lupte sangeroase in timpul razboiului dintre 1992 si 1995, dintre croatii catolici, sarbii ortodocsi si musulmani. Toate taberele au fost acuzate de comiterea de atrocitati, in urma conflictului pierzandu-si viata zeci de mii de persoane, militari si civili. In conformitate cu prevederile Acordului de pace de la Dayton, Bosnia Hertegovina este divizata in doua entitati teritoriale distincte: Federatia Bosnia si Hertegovina, reprezentand 51% din teritoriul statului (locuita in proportie de peste 75% de musulmani bosniaci, croatii reprezentand putin peste 20%) si Republica Srpska, reprezentand 49% din teritoriu, etnicii sarbi fiind aici populatia majoritara. Sursa: FrontPress.ro  


    0 0
  • 02/13/14--20:00: Asteptare


  • Aşteptare- Octavian Goga


    Trei trandafiri într-un pahar,
    Trei trandafiri în floare,
    Curaţi ca de mărgăritar,
    Te-au aşteptat ieri în zadar
    Să-i prinzi în cingătoare...
    Te-au aşteptat, sărmane flori,
    În liniştea mea moartă,
    Şi,-ngălbenite de fiori,
    S-au scuturat de câte ori
    Foşnea un pas la poartă.
    Amurgul vineţiu de-april
    Îmi rătăcea prin casă,
    Când frunzele tiptil-tiptil,
    Ca nişte lacrimi de copil,
    Cădeau încet pe masă.

    0 0
  • 02/13/14--20:41: :)))


  • 0 0
  • 02/14/14--01:15: Dresda
  • Zecile de mii de morti din timpul bombardamentelor din Dresda comemorati de nationalistii germani (FOTO)

    autor: FrontPress14.02.2014

    NPDPeste 500 de naţionalişti, inclusiv grupul de parlamentari locali ai Partidului Naţional-Democrat German (NPD), au mărşăluit cu torţe joi în Dresda, estul Germaniei, pentru a comemora victimele bombardamentelor anglo-americane din 1945, o acţiune criminală şi foarte controversată deoarece acest oraş era lipsit de orice importanţă strategică şi adăpostea mii de refugiaţi civili. Participanţii la marşul cu torţe, membri şi simpatizanţi ai mai multor mişcări naţionaliste radicale din ţară, au afişat steaguri negre, în semn de doliu şi de respect faţă de victimele nevinovate. 
    wMarşul funebru de anul acesta s-a desfăşurat sub sloganul “Împotriva non-culturii uitării” şi a reunit pe lângă activiştii germani şi delegaţii naţionaliste din mai multe state europene, printre care Norvegia şi Cehia.
    A avut loc ca deobicei şi o contrademonstraţie “antifascistă”, dar poliţia a ţinut la distanţă cele două tabere. În jur de 10.000 de persoane, printre care mai mulţi politicieni locali, au format un lanţ uman în centrul Dresdei, în semn de protest faţă de acţiunea naţionalistă. Mii de poliţişti, aduşi din mai multe localităţi, au fost prezenţi pe străzi pentru a preveni orice violenţe.
    În noaptea dintre 13 spre 14 februarie a anului 1945, cu doar câteva luni până la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, în Dresda au fost ucişi peste 100.000 de civili germani ca urmare a bombardamentelor aliate pentru care s-au folosit din plin şi nediscriminatoriu bombe incendiare. Peste 3.400 de tone de material explozibil au fost aruncate asupra oraşului din 800 de avioane britanice şi americane. Oraşul, denumit şi “Florenţa nordului” şi care adăpostea refugiaţi din calea Armatei Roşii, a fost distrus în proporţie de 90 la sută iar operaţiunea nu a avut nici un fel de importanţă strategico-militară. Sursa: FrontPress.ro
    1112345 78910

    altmarkt45_2altmarkt453dresden1dresden2dresden3dresden4dresden7dresden8dresden47dresden49dresden50dresden51dresden61dresdennach45frauenkirche57hofkirche451nachenttruemmerungreiter48

    0 0
  • 02/14/14--01:19: Eutanasierea
  • Belgia a legalizat EUTANASIEREA copiilor “cu capacitate de discernamant”

    autor: FrontPress 14.02.2014

    eutanasieCopiii din Belgia afectaţi de o boală incurabilă vor putea, ca şi adulţii, să aleagă eutanasierea pentru a-şi scurta suferinţa, în ciuda opoziţiei anumitor medici pediatri şi a bisericii catolice, scrie AFP.
    Deputaţii belgieni au adoptat definitiv, joi, o modificare a legii din 2002 care autoriza eutanasia pentru adulţi, extinzând-o la “minorii cu capacitate de discernământ”.Textul, deja aprobat de Senat, a fost adoptat cu 86 de voturi pentru, 44 împotrivă şi 12 abţineri. Belgia, ţara cu tradiţie catolică, devine astfel a doua ţară din lume, după Olanda, care autorizează, în condiţii stricte, eutanasierea minorilor.
    Dar, acolo unde legislativul olandez a prevăzut o vârstă minimă, aleşii belgieni au optat pentru noţiunea mai flexibilă de “capacitate de discernământ”.
    Potrivit unui sondaj apărut în octombrie, 73% dintre belgieni se declară în favoarea extinderii la minori a dreptului la eutanasiere.
    Legea prevede o serie de condiţii stricte: minorul va trebui să se afle într-o situaţie medicală fără posibilitatea de vindecare şi în care decesul intervine în viitorul apropiat, să aibă o “suferinţă fizică constantă şi insuportabilă care nu poate fi alinată şi care rezultă dintr-o afecţiune accidentală sau patologică gravă şi incurabilă”.
    Capacitatea copilului de a înţelege “caracterul ireversibil al morţii” va fi apreciată de la caz la caz de o echipă medicală şi de un psihiatru sau psiholog independent. Este nevoie şi de consimţământul părinţilor.
    Potrivit statisticilor oficiale, aproximativ 1.500 de adulţi aleg eutanasierea în fiecare an, ceea ce reprezintă circa 2% din totalul deceselor din regat. De pe HotNews

    0 0
  • 02/14/14--01:25: Pofta buna !


  • 0 0
  • 02/14/14--02:32: Nationalistii francezi
  • Nationalistii francezi in topul preferintelor alegatorilor

    autor: FrontPress14.02.2014

    le penNaţionaliştii moderaţi de la Frontul Naţional (FN) din Franţa au atins cel mai înalt nivel de popularitate din istorie, chiar în ajunul alegerilor europarlamentare de anul acesta. Conform unui sondaj de opinie TNS Sofres, publicat miercuri, 34% dintre francezi spun că sprijină ideile formaţiunile anti-imigraţioniste şi eurosceptice. Pe de altă parte, 59% sunt împotriva propunerilor majore ale FN, printre care respingerea imigraţiei, conform rezultatelor acestui studiu publicat de presa din Hexagon.
    De când a preluat de la tatăl ei conducerea Frontul Naţional, Marine Le Pen a îndepărtat din prima linie elementele radicale, încearcând să scape partidul de eticheta de “formaţiune de extremă dreapta”, sintagmă contestată chiar în instanţă. Strategia se pare că a dat rezultate, simpatia populară crescând constant: 22% în momentul respectiv, 31% în 2012, 32% în 2013 şi 34% în prezent.
    În fapt, 58% dintre subiecţi au o opinie favorabilă despre Marine Le Pen, conform acestui sondaj de opinie realizat între 30 ianuarie şi 3 februarie pe un eşantion reprezentativ de 1.021 de persoane.
    Într-o primă reacţie după publicarea acestui sondaj de opinie, ministrul francez al muncii Michel Sapin a recunoscut că este “îngrijorat” mai ales de “motivul” pentru care a crescut numărul celor ce aderă la ideile FN, informează Agerpres. Într-un interviu pentru postul de radio France Info, Sapin l-a criticat pe preşedintele opoziţiei de dreapta de la Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP), Jean-François Cope, considerând că acesta “are acelaşi limbaj” şi îi validează discursul. Sursa: FrontPress.ro


    0 0
  • 02/14/14--02:35: :)))


  • 0 0
  • 02/15/14--08:01: Manipulare

  • Adevăr şi manipulare: 1933, reprimarea grevei de la Griviţa

    Autor: Ilarion Tiu
    Adevăr şi manipulare: 1933, reprimarea grevei de la Griviţa/Muzeul Judeţean Arad După venirea comuniştilor la putere, greva de la Atelierele CFR Griviţa a fost motiv de creaţie artistică. Bineînţeles, evenimentele erau prezentate mult mai dramatic decât au fost în realitate

    Banii retinuti la curba de sacrificiu, dupa iesirea din criza, au fost inapoiati muncitorilor integral. La noi nu !
    Acum 81 de ani, armata a deschis fo­cul împotriva greviştilor care protestau contra guvernului naţional-ţă­ranist. Bilanţul a fost de 7 morţi şi 30 de răniţi. Vă prezentăm aspecte puţin cunoscute despre instigarea la grevă şi represiune, despre eroi au­ten­tici şi despre impostori. 
    În luna februarie 1933, Guvernul r­o­­mân s-a confruntat din plin cu efectele sociale ale marii crize econo­mi­ce mondiale. Printre muncitorii ce­ferişti şi petrolişti a izbucnit un val de greve care a luat prin surprindere ad­ministraţia naţional-ţărănistă con­du­să de Alexandru Vaida-Voevod. Primul-ministru a preferat să introducă starea de asediu în locul discuţiilor cu sindicaliştii, provocând iritarea acestora.

    La Atelierele CFR Griviţa din Bu­cureşti, "sindicatul roşu", controlat de comunişti, a decis să ignore măsurile puterii şi să protesteze faţă de austeritate. Gheorghe Gheorghiu-Dej, unul dintre liderii sindicatului comunist, a trimis emisari la Cluj pentru a obţine suportul ceferiştilor de acolo şi a colecta fonduri necesare grevei.

    În secret, "sindicatul roşu" de la CFR Griviţa a organizat un "comitet de fabrica" la 13 februarie 1933, al­că­tuit din 250 muncitori. Acesta era con­d­us de două comitete executive com­puse din comunişti. Ideea "co­mi­tetului de fabrică" era respinsă cu de­săvârşire de autorităţi, deoarece acesta avea ca model sovietele bol­şe­vice care au funcţionat în 1917 în Rusia. Guvernul accepta la negocieri doar repezentanţii sindicatelor social-democrate înregistrate oficial.

    În noaptea de 14 spre 15 februa­rie 1933, autorităţile au decis să-i ares­teze pe liderii "sindicatului roşu" de la CFR Griviţa. Până atunci Gu­ver­nul ezitase să ia măsuri contra co­muniştilor ceferişti, deoarece nu do­rea să tensioneze şi mai mult starea de spirit a muncitorilor. Însă prin crea­rea în secret a "comitetului de fa­brică", sindicaliştii comunişti în­căl­caseră interdicţiile stării de asediu. Printre cei arestaţi s-au aflat principalii conducători ai sindicatului co­munist de la CFR Griviţa: Panait Bo­ga­toiu, Constantin Doncea, Gheor­­ghe Gheorghiu-Dej etc.

    Arestarea sindicaliştilor co­mu­niş­ti a încins spiritele printre muncitorii de la Atelierele de vagoane CFR Griviţa. În dimineaţa zilei de 15 fe­bruarie, marea majoritate a muncitorilor au refuzat să înceapă lucrul, de­ter­minându-i şi pe cei care nu se asociaseră iniţial grevei să se oprească.

    "Comitetul de fabrică" constituit la 13 fe­bruarie s-a prezentat cu re­ven­di­că­rile greviştilor la directorul Atelie­relor de vagoane, inginerul Atanasiu. Greviştii cereau eliberarea sindicaliştilor arestaţi cu o zi în urmă, dar şi ridicarea stării de asediu, re­cu­noaş­terea organizaţiilor comuniste care fuseseră dizolvate prin decretul din 12 februarie 1933, şi recunoaşterea "comitetelor de fabrică". Directorul Atelierelor de vagoane a refuzat sa negocieze cu "comitetul de fabrică", susţinând că muncitorii erau constituiţi legal în sindicate şi că va discuta numai cu reprezentanţii acestora.

    După eşecul negocierilor cu ad­mi­nistraţia, liderii "comitetului de grevă" s-au întors la Atelierele de va­goane, baricadându-se în interior. Autorităţile au reacţionat prompt, astfel că la două ore după declanşarea protestului atelierele erau înconjurate de forţe ale Jandarmeriei şi Ar­ma­tei. Reprezentanţii Guvernului nu au recunoscut legalitatea grevei. Mi­nistrul Comunicaţiilor, Eduard Mirto, susţinea că greviştii au revendicări politice, în condiţiile în care cele economice fuseseră satisfăcute (deşi aplicarea lor nu se făcuse încă). Ame­nin­ţa­rea cu concedierea a fost un alt factor care i-a ambiţionat pe muncitori să nu renunţe la protest, deoarece con­siderau că Guvernul se poartă ne­cinstit cu ei.

    În interiorul Atelierelor de va­goa­ne se aflau aproximativ 4.000 de gre­vişti. Prin sunete de sirenă şi prin mo­bilizarea de către agitatori a muncitorilor din schimbul următor, în faţa ate­lierelor s-a adunat o mulţime im­presionantă de oameni. Aceştia s-au so­lidarizat cu cei aflaţi în interior, aruncând cu obiecte contondente spre forţele de ordine. Autorităţile au susţinut ulterior că greviştii au fă­cut chiar uz de arme de foc, fiind îm­puş­cat în cap gardianul public Ion Chi­riţă. După izbucnirea busculadei, mun­citorii veniţi în sprijinul gre­viş­tilor baricadaţi au fost împrăştiaţi pe străzile limitrofe Atelierelor CFR.

    În dimineaţa zilei de 16 februa­rie, la ora 4:30, trupele de jandarmi şi ar­mata au înconjurat Atelierele CFR Gri­viţa. Deoarece muncitorii nu au avut nici o reacţie, la ora 6:00 comandantul operaţiunii, lt. col. Hotineanu, i-a somat pe grevişti să se predea. Au­to­­rităţile au susţinut ulterior că reac­ţia muncitorilor a fost violentă, ri­pos­tând cu focuri de armă din inte­rio­rul atelierelor. La ora 6:30, au­to­ri­tă­ţile au anunţat că dacă în cinci mi­nute greviştii nu se predau, vor tra­ge în plin. O parte a manifestanţilor au să­rit gardul atelierelor în acel mo­ment, pierzându-se prin împrejurimi.

    După expirarea celor cinci minute a urmat un foc de avertisment în aer. În comunicatul oficial autorităţile au anunţat că nu au tras mai mult de două salve în plin, în condiţiile în care şi muncitorii foloseau arme de foc contra soldaţilor. După 15 mi­nu­te, jandarmii şi militarii au putut intra în curtea atelierelor, iar până la ora 7:30 toţi greviştii, în număr de 2.000, s-au predat.

    După ce autorităţile au pătruns în Atelierele CFR Griviţa, au ridicat trei morţi. Răniţii, în număr de 34, au fost duşi la spitalele CFR Witting, Filantropia, Colentina, Militar şi Brân­coveanu. Ulterior dintre aceştia au mai murit 4 muncitori. Alţi 20 mun­citori cu răni uşoare au fost duşi la sediul Corpului Gardienilor Pu­blici, unde au beneficiat pe ajutor me­dical.

    "Martirul" Vasile Roaită
    Printre sacrificaţii represiunii din 16 februarie 1933 s-a numărat şi ucenicul Vasile Roaită, de 19 ani. El a rămas în mitologia comunismului românesc ca cel care a tras sirena pentru a anunţa de­clan­şa­rea grevei din cartierul ceferist. Se pare însă că Roaită nu a fost decât un erou "fabricat" de propaganda comunistă. În 1997, Constantin Negrea, muncitor la Atelierele CFR Griviţa, a declarat că el fusese cel care a tras sirena pentru a-i anunţa pe muncitorii ceferişti de grevă. Negrea a dezvăluit că în 1944, Gheorghiu-Dej şi Chivu Stoi­ca l-au rugat să renunţe la "me­ritul" său în favoarea lui Roaită. Un "erou" mort servea mult mai bine propagandei, şi nu cerea nici un fel de compensaţii.
    Citeşte mai multe despre:  16 februarie 1933

    0 0
  • 02/15/14--08:29: Pofta buna !


older | 1 | .... | 97 | 98 | (Page 99) | 100 | 101 | .... | 171 | newer