![Adevăr şi manipulare: 1933, reprimarea grevei de la Griviţa]()
/Muzeul Judeţean Arad După venirea comuniştilor la putere, greva de la Atelierele CFR Griviţa a fost motiv de creaţie artistică. Bineînţeles, evenimentele erau prezentate mult mai dramatic decât au fost în realitate
Banii retinuti la curba de sacrificiu, dupa iesirea din criza, au fost inapoiati muncitorilor integral. La noi nu !
Acum 81 de ani, armata a deschis focul împotriva greviştilor care protestau contra guvernului naţional-ţăranist. Bilanţul a fost de 7 morţi şi 30 de răniţi. Vă prezentăm aspecte puţin cunoscute despre instigarea la grevă şi represiune, despre eroi autentici şi despre impostori. În luna februarie 1933, Guvernul român s-a confruntat din plin cu efectele sociale ale marii crize economice mondiale. Printre muncitorii ceferişti şi petrolişti a izbucnit un val de greve care a luat prin surprindere administraţia naţional-ţărănistă condusă de Alexandru Vaida-Voevod. Primul-ministru a preferat să introducă starea de asediu în locul discuţiilor cu sindicaliştii, provocând iritarea acestora.
La Atelierele CFR Griviţa din Bucureşti, "sindicatul roşu", controlat de comunişti, a decis să ignore măsurile puterii şi să protesteze faţă de austeritate. Gheorghe Gheorghiu-Dej, unul dintre liderii sindicatului comunist, a trimis emisari la Cluj pentru a obţine suportul ceferiştilor de acolo şi a colecta fonduri necesare grevei.
În secret, "sindicatul roşu" de la CFR Griviţa a organizat un "comitet de fabrica" la 13 februarie 1933, alcătuit din 250 muncitori. Acesta era condus de două comitete executive compuse din comunişti. Ideea "comitetului de fabrică" era respinsă cu desăvârşire de autorităţi, deoarece acesta avea ca model sovietele bolşevice care au funcţionat în 1917 în Rusia. Guvernul accepta la negocieri doar repezentanţii sindicatelor social-democrate înregistrate oficial.
În noaptea de 14 spre 15 februarie 1933, autorităţile au decis să-i aresteze pe liderii "sindicatului roşu" de la CFR Griviţa. Până atunci Guvernul ezitase să ia măsuri contra comuniştilor ceferişti, deoarece nu dorea să tensioneze şi mai mult starea de spirit a muncitorilor. Însă prin crearea în secret a "comitetului de fabrică", sindicaliştii comunişti încălcaseră interdicţiile stării de asediu. Printre cei arestaţi s-au aflat principalii conducători ai sindicatului comunist de la CFR Griviţa: Panait Bogatoiu, Constantin Doncea, Gheorghe Gheorghiu-Dej etc.
Arestarea sindicaliştilor comunişti a încins spiritele printre muncitorii de la Atelierele de vagoane CFR Griviţa. În dimineaţa zilei de 15 februarie, marea majoritate a muncitorilor au refuzat să înceapă lucrul, determinându-i şi pe cei care nu se asociaseră iniţial grevei să se oprească.
"Comitetul de fabrică" constituit la 13 februarie s-a prezentat cu revendicările greviştilor la directorul Atelierelor de vagoane, inginerul Atanasiu. Greviştii cereau eliberarea sindicaliştilor arestaţi cu o zi în urmă, dar şi ridicarea stării de asediu, recunoaşterea organizaţiilor comuniste care fuseseră dizolvate prin decretul din 12 februarie 1933, şi recunoaşterea "comitetelor de fabrică". Directorul Atelierelor de vagoane a refuzat sa negocieze cu "comitetul de fabrică", susţinând că muncitorii erau constituiţi legal în sindicate şi că va discuta numai cu reprezentanţii acestora.
După eşecul negocierilor cu administraţia, liderii "comitetului de grevă" s-au întors la Atelierele de vagoane, baricadându-se în interior. Autorităţile au reacţionat prompt, astfel că la două ore după declanşarea protestului atelierele erau înconjurate de forţe ale Jandarmeriei şi Armatei. Reprezentanţii Guvernului nu au recunoscut legalitatea grevei. Ministrul Comunicaţiilor, Eduard Mirto, susţinea că greviştii au revendicări politice, în condiţiile în care cele economice fuseseră satisfăcute (deşi aplicarea lor nu se făcuse încă). Ameninţarea cu concedierea a fost un alt factor care i-a ambiţionat pe muncitori să nu renunţe la protest, deoarece considerau că Guvernul se poartă necinstit cu ei.
În interiorul Atelierelor de vagoane se aflau aproximativ 4.000 de grevişti. Prin sunete de sirenă şi prin mobilizarea de către agitatori a muncitorilor din schimbul următor, în faţa atelierelor s-a adunat o mulţime impresionantă de oameni. Aceştia s-au solidarizat cu cei aflaţi în interior, aruncând cu obiecte contondente spre forţele de ordine. Autorităţile au susţinut ulterior că greviştii au făcut chiar uz de arme de foc, fiind împuşcat în cap gardianul public Ion Chiriţă. După izbucnirea busculadei, muncitorii veniţi în sprijinul greviştilor baricadaţi au fost împrăştiaţi pe străzile limitrofe Atelierelor CFR.
În dimineaţa zilei de 16 februarie, la ora 4:30, trupele de jandarmi şi armata au înconjurat Atelierele CFR Griviţa. Deoarece muncitorii nu au avut nici o reacţie, la ora 6:00 comandantul operaţiunii, lt. col. Hotineanu, i-a somat pe grevişti să se predea. Autorităţile au susţinut ulterior că reacţia muncitorilor a fost violentă, ripostând cu focuri de armă din interiorul atelierelor. La ora 6:30, autorităţile au anunţat că dacă în cinci minute greviştii nu se predau, vor trage în plin. O parte a manifestanţilor au sărit gardul atelierelor în acel moment, pierzându-se prin împrejurimi.
După expirarea celor cinci minute a urmat un foc de avertisment în aer. În comunicatul oficial autorităţile au anunţat că nu au tras mai mult de două salve în plin, în condiţiile în care şi muncitorii foloseau arme de foc contra soldaţilor. După 15 minute, jandarmii şi militarii au putut intra în curtea atelierelor, iar până la ora 7:30 toţi greviştii, în număr de 2.000, s-au predat.
După ce autorităţile au pătruns în Atelierele CFR Griviţa, au ridicat trei morţi. Răniţii, în număr de 34, au fost duşi la spitalele CFR Witting, Filantropia, Colentina, Militar şi Brâncoveanu. Ulterior dintre aceştia au mai murit 4 muncitori. Alţi 20 muncitori cu răni uşoare au fost duşi la sediul Corpului Gardienilor Publici, unde au beneficiat pe ajutor medical.
"Martirul" Vasile RoaităPrintre sacrificaţii represiunii din 16 februarie 1933 s-a numărat şi ucenicul Vasile Roaită, de 19 ani. El a rămas în mitologia comunismului românesc ca cel care a tras sirena pentru a anunţa declanşarea grevei din cartierul ceferist. Se pare însă că Roaită nu a fost decât un erou "fabricat" de propaganda comunistă. În 1997, Constantin Negrea, muncitor la Atelierele CFR Griviţa, a declarat că el fusese cel care a tras sirena pentru a-i anunţa pe muncitorii ceferişti de grevă. Negrea a dezvăluit că în 1944, Gheorghiu-Dej şi Chivu Stoica l-au rugat să renunţe la "meritul" său în favoarea lui Roaită. Un "erou" mort servea mult mai bine propagandei, şi nu cerea nici un fel de compensaţii.
Membrii mai multor grupări naţionaliste, printre care reprezentanţi ai Alianţei Naţionale şi ai Falangei, s-au reunit în cimitirul Carabanchel din Madrid în faţa mormântului generalului Agustin Munoz Grandes, primul comandant al Diviziei Albastre, compusă din voluntari spanioli plecaţi să lupte în Rusia împotriva comunismului, în timpul celui de al Doilea Război Mondial.
Din partea României a participat şi o delegaţie a Noii Drepte, în semn de respect faţă de relaţiile de camaraderie istorice între naţionaliştii spanioli şi români, clădite pe jertfa eroilor legionari Ion Moţa şi Vasile Marin, căzuţi pe câmpul de luptă, lângă Madrid, în timpul Războiului Civil.
Pe lângă omagiul adus generalului, participanţii la acţiunea comemorativă au marcat şi 74 de ani de la Bătălia de la Krasny Bor din 10-13 februarie 1943, una din cele mai sângeroase la care au luat parte soldaţii spanioli în cea de a doua conflagraţie mondială. Practic spaniolii şi germanii au lutat eroic pentru a stopa un atac sovietic care a încercat încercuirea trupelor care asediau oraşul Leningrad. Deşi depăşiţi numeric de inamic aceştia au reuşit să oprească asaltul Armatei Roşii. Preţul plătit de voluntarii spanioli a fost imens, Divizia Albastră înregistrând pierderi de circa 70 la sută din efective. Nu mai puţin de 3.645 de spanioli şi-au pierdut viaţa şi alţi circa 300 au fost capturaţi sau au fost daţi dispăruţi. Cei căzuţi prizonieri au fost trimişi în lagărele din Siberia şi supravieţuitorii s-au reîntors în Spania abia în 1954, după moartea lui Stalin.
Anterior, la sfârşitul săptămânii trecute, soldaţii din Divizia Albastră au mai fost omagiaţi printr-o acţiune comemorativă similară, de data aceasta în cimitirul La Almudena din capitala Spaniei, unde naţionaliştii au rostit scurte cuvântări şi au depus coroane de flori la monumentul funerar ridicat în memoria acelora care au luptat contra bolşevismului şi pentru “gloria Europei”. Şi la acel eveniment a fost prezentă o delegaţie a filialei din Spania a organizaţiei Noua Dreaptă. Sursa: FrontPress.ro
Un grup de circa 30 de tineri de culoare din Warner Robins, un oraş din statul american Georgia, au început să se bată cu zăpadă în parcarea unui liceu din localitate. Când aceştia au început să se urce şi să sară pe pe maşinile parcate, unul din proprietari le-a atras atenţia şi i-a rugat să înceteze. Deşi în zonă erau prezente şi soţia şi fiica acestuia, bărbatul a fost imediat atacat şi lovit cu brutalitate. Nu au scăpat nici alte trei persoane care i-au sărit în ajutor.
Găştile de cartier formate din imigranţi non-europeni au devenit o adevărată problemă în marile oraşe britanice, unde numărul atacurilor rasiste îndreptate împotriva albilor nativi sunt tot mai frecvente. Ca răspuns la aceste provocări ale societăţii multiculturale, 
Mai multe partide nationaliste și conservatoare au format o coaliție în vederea alegerilor europarlamentare din primăvara acestui an, denumită Alianța pentru Croația. Din această coaliție fac parte formațiuni precum 
Turcia, tara membra NATO, s-a implicat in anii ’90 in razboaiele din fosta Iugoslavie, sprijinind pe diverse cai formatiunile musulmane, fie ca este vorba de islamistii din bosnia sau de separatistii albanezi. Dupa ce a participat astfel la destabilizarea Balcanilor, Ankara face acum presiuni pentru integrarea Bosniei in NATO si UE.
Peste 500 de naţionalişti, inclusiv grupul de parlamentari locali ai Partidului Naţional-Democrat German (NPD), au mărşăluit cu torţe joi în Dresda, estul Germaniei, pentru a comemora victimele bombardamentelor anglo-americane din 1945, o acţiune criminală şi foarte controversată deoarece acest oraş era lipsit de orice importanţă strategică şi adăpostea mii de refugiaţi civili. Participanţii la marşul cu torţe, membri şi simpatizanţi ai mai multor mişcări naţionaliste radicale din ţară, au afişat steaguri negre, în semn de doliu şi de respect faţă de victimele nevinovate. 
Marşul funebru de anul acesta s-a desfăşurat sub sloganul “Împotriva non-culturii uitării” şi a reunit pe lângă activiştii germani şi delegaţii naţionaliste din mai multe state europene, printre care Norvegia şi Cehia.
Copiii din Belgia afectaţi de o boală incurabilă vor putea, ca şi adulţii, să aleagă eutanasierea pentru a-şi scurta suferinţa, în ciuda opoziţiei anumitor medici pediatri şi a bisericii catolice, scrie AFP.
Naţionaliştii moderaţi de la 
