În aceeași logică alienată titirezii politici de varii grupări iredentiste și futurologice maghiare continuă să sfideze însăși esența europenismului prin absurda pretenție a dublei cetățenii în condițiile în care atât România (țara căreia îi aparțin de jure) cât și Ungaria (ca zonă de proveniență) fac parte din Comunitatea Europeană și au, ca atare, facilitatea de a desfășura larg steagul secuio-maghiar în fața parlamentului maghiar, în pustă, pe oceanele și munții atât de bine reprezentați de Câmpia Panonică, ca cetățeni români de etnie mahiară. Or aceștia nu acceptă realitatea, normalitatea: își supraextind cucuiul osului atemporal al frunții răscăcărați pe două ”pământuri” natale de parcă ar fi avut două nașteri concomitente: pe ”pământul natal” din România și pe teritoriul sacrosant (pentru ei) al Ungariei. Spre deosebire însă de evrei, care și-au determinat fluxul către Țara Sfântă, Israel, concetățenii noștri maghiari cu profesie politică își refuză cu obstinație hagialâcul, voind cu tot dinadinsul și în afara oricărei logici să ”natalizeze” o Mică Ungarie în spațiul de nașteri multiple dar cu istoricitate precară pentru ei de pe teritoriul românesc. Aritmetica simplă și universal valabilă este refuzată bolnăvicios de exact indivizii care, îmbățoșați de procentele majoritare ale minorității (din două județe ale României) își invită belicos concetățenii de etnie maghiară (secuiască?) să plutească în derivă civică, în răspăr cu ceilalți cetățeni ai țării.

Cine sunt agitatorii, activiștii revizioniști? Tocmai indivizii cei mai adânc mufați la bugetul public alimentat de populația românească (mă refer la deputați, senatori udemeriști, la cei aflați în structurile administrației publice din HARCOV). Refuzând regionalizarea pe etaloane europene dar susținând regionalizarea enclavizată ca prolog al unei închipuite translări teritoriale către o Ungarie bântuită nefericit (tot în tomberoanele politice) de gripa trianonică și de coșmarul reconstrucției unui iluzoriu neo-imperiu austro-ungar cu capitala obligatorie la Budapesta, acești posedați ai coșmarurilor ultra-revanșarde exersează un discurs cleometric de râsul lumii, acceptabil până la un anume nivel ca literatură SF dar care ar binemerita coerciții clarificate din partea comisiilor de profil din Parlamentul Europei. Și cum mulți alți cetățeni consideră că strategia actualei puteri este total nepregătită în a prezenta o soluție coerentă a restructurării administrative dar și a Constituției, nu ar fi lipsit de interes să se realizeze totuși un referendum măcar în județele cu o densitate mare de cetățeni români de etnie maghiară pentru a-și defini cu claritate apartenența civică la România sau la Ungaria și nu existența pe un ”pământ natal” sau ”pământ strămoșesc”, stratul considerat de unii ca sediment panonic așezat pe cale supra-naturală deasupra vestigiilor existenței traco-dacice ca bază de de existență clarificată a românimii. Funcție de răspunsuri aceleași comunități vor decide și asupra modului de recompunere a dialogului inter-etnic în absența politicienilor care vor întări fizic vectorul extremist din parlamentul, administrația și instituțiile din țara vecină prin libera trecere în țara europeană vecină (pe principiul ”o singură țară – o singură cetățenie”). Este clar, firesc – repet – ca în situația condițiilor egale și comune de apartenență la Comunitatea Europeană, statutul de dublă cetățenie să fie desființat ca una din principalele surse de alterare a climatului de conviețuire intra și inter-statală. Excepție fac, sigur, situațiile în care legislația unei țări sau a alteia impun primirea sau ”cumpărarea” celei de a doua cetățenii ca o condiție obligatorie pentru investiții imobiliare. Dar tot legiuitorul prevedecumpărătorul – ca proprietar recunoscut, să-și asume cetățenia unică la acea țară.

Atacurile la vedere asupra atributelor esențiale ale existenței României ca stat național suveran ar trebui să preocupe prioritar parlamentul, obligat să impună, în consens cu normele europene, penalitatea încălcării principiilor de conviețuire (chiar dacă un partid sau altul va pierde atragerea a nu știu câte procente de susținere etnică și nu civică), ingerințele exogene, alimentarea acțiunilor xenofobe, extremiste, revizioniste. În aceeași măsură ar trebui să acționeze și membrii parlamentului maghiar aflați în pragul unei sigure și necesare acțiuni coercitive din partea Consiliului Europei (încălcarea repetată și cu bună știință a normelor de bună-vecinătate, de respect și de cooperare).

Din acest punct de vedere dosarul vinovățiilor asumate de extremiștii maghiari din ambele țări sunt tot atâtea dovezi de incriminare a celor care, într-o inconștiență aparentă, vor să aibă prioritate în declanșarea unei noi și absurde conflagrații regionale. Și, de aici, necesara și legala decizie a legislativului românesc de a anula dubla cetățenie pe ambele versante ale istoriei proprii fiecărei națiuni în parte: română și maghiară. În aceeași măsură se impune statuarea limitelor și funcționalitatea autonomiei locale fără a accepta sub nici o formă translarea de la principiile constituționale de până acum. Iar între acestea utilizarea limbii române ca limbă oficială în toate structurile instituționale ale țării (cu derogările minime prevăzute) este nediscutabilă. Celelalte amănunte (dubla inscripționare – acolo unde legea este asiguratoare, prezența translatorilor pentru asigurarea clarității declarațiilor, etc) sunt apartenente deja exercițiului administrativ, cum și autonomia culturală din spațiile cu densitate etnică, alta decât cea românească. Or, aceste aspecte sunt scenarizate în fals, orchestrate politic dincolo de substanța faptului real, declarațiile mincinoase devenind suportul ”oficial” al altor declarații politicianiste. Originalitatea tembelă a unor decizii de până acum ale guvernelor, președenției și parlamentului, (unele din acestea asigurând, indirect, slăbirea statului de drept, a democrației) trebuie revăzute, textualizate legal cu prioritate nediscutabilă față de alte proiecte de măcinare a timpului și banilor tot mai puțini din buzunarul cetățeanului român. Se uită cu bună știință că doar ocupanții (țări, imperii) au instituit obligativitatea utilizării limbii lor ca limbă oficială pe când în România, țară clarificată ca existență istorică, teritorialitate, limba română reprezintă cu unicitate atributul oficial de existență și reprezentare geo-politică normală, coerentă. Orice încercare a politilogilor maghiari de extremă extremitate de a suprapune ”problema maghiară” peste situația românilor din Republica Moldova (majoritari în toată istoria basarabeană) se situează în zona de maxim risc putând fi interpretată, în variantă pur-maghiară, ca un atac împotriva maghiarimii din Ungaria (că acolo lipsesc secuii).

Din nefericire esența coruptivă a administrației publice crează un nou pericol în acutizarea relațiilor inter-etnice din Translivania prin galopul șleampăt, însăilat și uneori mincinos în documente al retrocedărilor de proprietăți. Și chiar dacă un președinte al Cehiei s-a autosuspendat susținând prioritatea destinului față de presiunea restaurativă, cred că o corectă, reală determinare a valorii reale din dosarele de retrocedare este obligatorie indiferent de etnicitatea inițiatorului de dosar. Or și aici textele de lege, norme de aplicare fiind voalate, depășite de noua realitate, se crează un triunghi al Marianelor care va înghiți tragic și nemeritat multe alte destine.

Legile bune, bine întocmite, înlătură sursele de neîncredere. Din nefericire tocmai lipsa sau proasta întocmire a acestora de către parlamentul român (în varii compoziții politice) au indus votul de neîncredere în clasa politică nu doar din partea românilor ci și a reprezentanților tuturor etniilor. Prostia, interesul de moment, populismul interesat au creat monștrii de presiune asupra echilibrului natural (acceptarea cognomenului de ”rom” pentru ”țigan”, amnistia lustrabililor, alimentarea extremismului etnic în varii forme, supra-imunizarea parlamentarilor, etc., etc.). Situarea clasei politice din România pe ultimele trepte ale scării de serviciu de la Consiliul Europei va crea în continuare dereglări, frustări, pierderi și martirizări nemeritate ale demnității românilor. De Aurel Brumă - Ziarul Natiunea