Fiind elev de liceu la “Ady Șincai” participam la ieșirea de la școală, la primele mitinguri anti-Iliescu din ianuarie 1990. În primele rânduri se evidenția un tânăr subțire cu părul lung și barba mare de un negru ca abanosul, care conducea grupările de tineri anticomuniști. Pe 12 ianuarie 1990 în fața Catedralei Ortodoxe, la primul miting anti-FSN, condus de Doina Cornea, acest tânăr brunet cu părul lung ne-a cerut să spunem rugăciunea Tatăl Nostru. Era prima dată, când pe străzile Clujului după comunismul ateu se spunea o rugăciune creștină din piepturile a mii de oameni. Mai târziu am aflat că acest tânăr era Costel Condurache. La alt miting din Piața Mihai Viteazul, l-am văzut alături de Doru Braia, proaspăt venit din Occident, care instiga la lupta armată împotriva regimului Iliescu, după ce s-a lăudat că a dprit să-l împuște pe Ceaușescu. Atunci după miting în acel ianuarie cenușiu am participat la noul sediu PNȚ de pe str. Pavlov la o întâlnire a tinerilor anticomuniști. Pentru prima oară am vorbit cu Costel Condurache care mi-a spus că Iliescu ne face pe noi demonstranții de la Cluj, că suntem legionari. Unii tineri de la întâlnire spunea că Doru Braia este legionar, că așa s-a spus la TVR Liberă și că acesta vrea acum să-l împuște pe Ion Iliescu. Oricum, Doru Braia pescuia ceva în ape tulburi, pentru că mai târziu CNSAS i-a scos dosarul de colaborator al Securității comuniste. Atunci a apărut propaganda fesenistă cu idea absurdă că legionarii doresc să răstoarne noua putere neocomunistă, cu mult înainte de mitingul de la Piața Universității din București. În lunile care au urmat am participat la alte mitinguri organizate în fața hotelului Continental în frunte cu Călin Nemeș și scriitorul Adrian Marino. Deja la aceste mitinguri s-a creat un grup separat de țărăniști și liberali, condus de Costel Condurache și fratele său, împreună cu Petre Borodi. Era deja perceput în oraș, ca grupul legionar clujean care dorește reînființarea Mișcării Legionare mult hulite de noul regim kgb-ist condus de Ion Iliescu.

Frații Condurache umblau îmbrăcați în costume populare sau în tradiționala ie românească. Ei împărțeau cărți și broșuri tinerilor din licee, despre istoria interbelică și rolul M.L. în lupta anticomunistă. Atunci am citit broșurile lui Traian Golea din Florida și am auzit prima oară depre cartea Pentru Legionari și păreri pozitive despre Corneliu Zelea Codreanu, diferite de ce învățam la școala comunistă și din filmele tâmpite ale lui Sergiu Nicolaescu. Frații Condurace și Petre Borodi au fost în fruntea fenomenului Piața Universității din Cluj-Napoca. Ei au organizat în lunile aprilie, mai, iunie celebra “Golania”, împreună cu poetul Sorin Grecu și jurnalistul Victor Lungu. Țin minte că au tras în jurul scuarului cu statuia lui Matei Corvin din Piața Unirii o bandă ce se folosea pe șantierele de electricitate, pe care au legat înscrisuri de hârtie: România Liberă sau Zonă Liberă de Neocomunism. Ca elev fugeam de la liceu cu poetul Dorin Crișan să trecem noua graniță simbolică din Piața Unirii și să respirăm aerul libertății în prima zonă liberă de neo-comunism. Țin minte că, frații Condurache au fost cei mai dârzi dintre demonstranți, ei dormind sub parapetul de fortificație de sub calul lui Matei Corvin câteva luni bune pe niște cartoane. După ce Iliescu a spart cu miliția și armata Piața Universității din București în iunie 1990, frații Condurache au mai rezistat câteva zile pe baricadele din Piața Unirii. Puțini știu că fenomenul Piața Universității s-a întins cel mai mult la Cluj-Napoca.

După ani de zile m-am întâlnit cu Costel Condurache de numeroase ori. Erau prezenți permanent la Librăria naționalistă Antim, unde vindeau sau dăruiau cărți legionare și creștine. Permanent, Costel Condurache avea la el o carte sau o broșură de dăruit. Dacă nu avea vreo carte, vorbea despre trecutul de luptă naționalistă sau despre Sfinții Închisorilor. L-am întâlnit în casa lui Ovidiu Guleș la Timișoara și în tipografia Gazeta de Vest sau la întâlniri în case semi-conspirative din Cluj-Napoca, cu Ovidiu Guleș când s-a încercat în 1998 unitatea tuturor forțelor și organizațiilor naționaliste din țară. Din păcate nu s-a reușit. Principalul vinovat pentru că România nu a avut un partid naționalist de sorginte creștină în anii 90 este Virgil Măgureanu, șeful SRI, cel mai mare dușman al românilor din noua gașcă urzupatoare din decembrie 1989, care a reușit după modelul lui Moruzov, să dezbine forțele naționaliste prin înfiltrări, delațiuni și minciuni. Dar asta e o altă poveste pe care nu e momentul să o deslușim aici. După 1998 s-au înființat alte organizații naționaliste active și azi, ca ND. După 1998 m-am întâlnit tot mai sporadic cu Costel Condurache. Știu că a fost la Muntele Athos apoi a petrecut mai mult pe la București, fiind colaborator la revista Permanențe, membru în Asociația “Prezent” și activ militant pentru recunoașterea Sfinților Închisorilor de către autorități. Un om ca și Costel Condurache care și-a dedicat viața acțiunilor militante naționaliste e greu să se mai nască astăzi. El a fost omul epocii post-decembriste, în care a încercat din tot sufletul să aducă lumina despre naționalismul interbelic, acolo unde comuniștii și neocomuniștii doreau să fie întunericul. Acum la trecerea la cele veșnice nu putem decât să ne reculegem la mormântul său, să vărsăm o lacrimă ca o stea și să spunem din adâncul inimii: Costel Condurache: Prezent! De Ionuţ Tene - NapocaNews