Şi diamante,
Şi sunt sticleţi atât de mulţi în capete savante !…
Poeţii ritmului sărac slăvesc albastrul zării,
Şi creşte-atât de mult spanac pe lanurile ţării.
În ţara mea sunt tei şi plopi,
Şi zarea-i diafană,
Şi-n ţara mea jandarmi şi popi iau lefuri de pomană;
Şi-n ţara mea sunt flori de myrt,
Principiu sau idee,
Sunt vorbe de păstrat în spirt, expuse prin muzee.
Din larg de crânguri vin zefiri şi tuturor dau veste
Că-n ţara mea sunt trandafiri şi fete
Că-n poveste,
Idile nasc şi se desfac subt luminiş de lună,
În ţara mea onoarea-i fleac şi dragostea
Minciună.
Şi-n ţara mea sunt mulţi părinţi ce plâng morminte
Multe …
Şi pribegesc scrâşniri din dinţi …
Dar cine să le-asculte,
Când e minciuna pe amvon şi nedreptatea-i lege,
Când guvernanţii-s de carton
Şi nepăsarea Rege ?
(“Vârfuri de spadă “, 1915)