Rusia a stabilit un record la exportul de arme
Rusia şi-a depăşit planul la exportul de armament pe anul 2012, a declarat Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse, la şedinţa Comisiei pentru cooperare tehnico-militară cu statele străine. “Volumul livrărilor de arme a depăşit 14 miliarde de dolari. Prin urmare, planul a fost depăşit”, a menţionat şeful statului.
Agenţia Rosbalt precizează că planul de export pentru armament pe anul 2012 era de 13,5 miliarde de dolari. În anul 2011, conform Serviciului Federal pentru Colaborare Tehnico-Militară, Rusia a exportat produse militare în valoare de 13,2 miliarde de dolari. Totodată, o mare parte din venituri – 81% – au venit prin contractele încheiate de Rosoboronexport, unicul intermediar de stat. “În acest an, vom ajunge la un nivel record pentru exporturile de produse militare”, a declarat Putin.
În plus, preşedintele a atras atenţia asupra schimbărilor calitative din sistemul de colaborare tehnico-militară, în special, prin producţia în comun a armamentului şi pe bază de cercetare ştiinţifică. De asemenea, Putin a menţionat că Rusia şi-a redresat poziţiile de pe piaţa serviciilor de modernizare şi de reparaţii pentru tehnica militară sovietică, anunţă Rosoboronexport.
“Acest lucru ne permite nu numai să menţinem portofoliul existent de comenzi din domeniul cooperării tehnico-militare, dar să ne şi bazăm pe dezvoltarea domeniului. Numai pentru anul în curs, s-au încheiat noi contracte de export în valoare de peste 15 miliarde de dolari”, a declarat Putin. Preşedintele a subliniat că, în prezent, este important pentru Rusia să intre pe pieţe noi, să extindă nomenclatorul de livrări şi de service.
Anul trecut, Rusia a vândut arme în 65 de ţări. Un sfert din exportul de arme s-a dus spre India, 15% – spre Algeria, mari cumpărători fiind Venezuela şi Vietnam.
Anul trecut, Rusia a vândut arme în 65 de ţări. Un sfert din exportul de arme s-a dus spre India, 15% – spre Algeria, mari cumpărători fiind Venezuela şi Vietnam.
Senatul SUA a interzis Pentagonului să mai contacteze compania Rosoboronexport, cel mai mare exportator de arme din Rusia. Până de curând, militarii americani au avut negocieri pentru a cumpăra 21 de elicoptere ruseşti Mi-17 pentru a fi folosite în Afganistan. Afacerea se ridica la 375 milioane de dolari. De Viorel Patrichi – Rador