Raportandu-ne strict la ţara noastră, avem exemplu concret de cum funcţionează propaganda, de cum se aplică strategiile ce au ca rol menţinerea poporului într-o stare de necunoaştere, de anihilare a oricărui sentiment sau manifestare naţionale.

Toate au ca scop final crearea contextului în care românii nu vor mai fi stăpâni în ţara lor, în care toate resursele pământului vor fi exploatate de alţii şi în care cei venetici de neam şi ţară vor putea să se aşeze pe terenurile cumpărate stupid de ieftin de la românii sărăciţi inteţionat în ani şi ani de zile.

Căci un popor fără identitate este asemeni unui orfan pentru care uşile orfelinatului se deschid la 18 ani, iar el este pur şi simplu aruncat în vâltoarea vieţii fără părinţi care să-i ghideze paşii, fără un sistem de valori construit, singur şi expus.

Aşadar criza identitară este cea mai gravă situaţie în care se poate afla un popor. “Tăierea” rădăcinilor de către cei ce ne scriu istoria, promovarea intensă prin canalele media a elementelor subculturale, lipsa de susţinere a culturii, a inventatorilor, a olimpicilor, a scriitorilor şi artiştilor, toate la un loc contribuie la distrugerea României şi românismului în genere.

Şi totuşi, oricât ar încerca “EI”, noi încă existăm. Şi nu doar vieţuim, ci suntem mlădiţe ale unui trecut incredibil, suntem copii ai unui pământ plămădit cu oasele, sângele şi sudoarea a sute de generaţii de strămoşi, ce coboară în vechime până în vremuri imemoriale. Căci despre noi nu se poat spune c-am fi venit de undeva…noi suntem D’ACIA!

Noi avem un bunic sau o bunică în fiecare Vasile, Ion, Gheorghe, Ana, Safta sau Mărioara din orice sat al României.

Iar tu, român de-al meu, călător pe alte meleaguri, spune-le celor ce te vor întreba cine eşti şi de unde vii, că palmele înaintaşilor tăi au creat ceramica de Cucuteni, cea mai veche formă de artă elaborată a Europei, că mâinile lor au fost primele de pe acest continent care au folosit coarnele plugului şi care au cultivat solul.

Spune-le ca agricultura la noi, creşterea animalelor, meşteşugurile şi tot ce înseamnă sedentarism şi rădăcini în pământul natal au început în mileniul VII î.Hr., în timp ce în restul Europei era beznă, abia 1.500-2.000 de ani mai târziu aceste practici fiind atestate în vestul considerat azi a fi „zona civilizată”

Mai spune-le străinilor că Bucureştiul românilor nu are măreţia şi grandoarea arhitecturală a Parisului, Romei, Madridului sau Londrei pentru că noi ne-am construit oraşele cu propriile mâini şi resurse, nu prin munca sclavilor şi cu bunurile jefuite de imperiile coloniale antice şi medievale.

Spune-i spaniolului, de pildă, că palatele madrilène sunt constuite cu plata de robie şi sânge a incaşilor şi cu aurul furat de la aceştia. Iar englezului să-i spui că al lor Richard Inimă de Leu a fost doar un aventurier în căutare de glorie personală, care şi-a falimentat ţara pentru a-şi susţine campaniile dezastruoase din Orient, comparativ cu al nostru Ştefan, care, prin acţiunile sale, a fost un “Athleta Christi” întru apărarea întregii creştinătăţi…

Tot străinilor, când te vor privi arogant, spune-le că îşi datorează bunăstarea şi gradul de confort şi civilizaţie nouă, care secole de-a rândul am stat pavăză în calea otomanilor, tătarilor, în faţa întregului puhoi asiatic ce s-a revărsat după jaf şi crimă în această parte de lume.

Tu, române, nu ai de ce să ţii capul plecat în faţa nimănui, niciodată, pentru că tu pe pământul tău ai stat, nu pe al altora, tu l-ai muncit şi făcut să rodească, tu ai stat cu o mână pe plug şi alta pe sabie şi nu ai râvnit niciodată la bunul altuia.

Cum să fi creat tu cultura Vestului, când toată istoria ta a trebuit să lupţi împotriva jefuitorilor şi să munceşti pentru a pune un boţ de mămăligă şi o bucată de brânză pe masă, la copii?

Şi totuşi, chiar şi în atare condiţii, pământul nostru a dat un Creangă şi un Eminescu, pui de ţărani români, dar care pot sta la loc de cinste în panteonul culturii universale, alături de un Lord Byron sau un Shakespeare.

Nu ai avut de ce să o faci, pentru că 9.000 de ani de sedentarism pe pământul tău au făcut ca, între tine şi el, vene solide, din sânge, pământ şi apă, s-au creat. Nu ai avut de ce să o faci pentru că munţii, câmpiile, râurile, dealurile, marea, toate câte sunt ale tale şi-au oferi tot ce avai nevoie.

Ridică-ţi ochii şi priveşte-l pe străin în ochi, căci eşti din neam vechi, eşti copil de oameni buni, frumoşi, harnici, credincioşi, curaţi, ospitalieri, cinstiţi, răbdători, dar şi viteji, aprigi şi neînfricaţi atunci când Ţara o cere. Lumea să ştie românul nu înseamnă şatră, nu înseamnă manea…

Ştiu că acum eşti trădat de tot ce înseamnă politicieni, dezamăgit de tot ce înseamnă liderii tăi, furat, minţit, sărăcit pe zi ce trece tot mai tare, obligat să munceşti pentru străini, departe de tot ce îţi este drag ţie, dar va veni o vreme, frate român al meu şi soră româncă a mea, când buciumul de schimbare, cel ce va chema pe toţi copiii României, va suna din nou.

Va veni o vreme când nu va mai trebui să fi umilit în ţara ta de minoritari sau să plăteşti credite pe 30 de ani pentru o garsonieră, în timp ce alţii îţi împodobesc cu zeci de turnuleţe palatele ostentative, construite pe furt.

Va veni o vreme când nu te vei mai simţi ca având mai puţine drepturi, în mod paradoxal, decât cei ce sunt străini de acest pământ şi va veni o vreme când aurul, apele, pădurile, holdele şi însăşi soarele de pe cerul României vor fi iarăşi ale tale.

Să auzim de bine, române! Şi nu uita că pe lumea asta nu ne avem decât unii pe alţii, toti ai noştri, cei ce suntem fraţi! De Valentin Roman