“Sunt victime cazute sub puterea adversarului politic, deci nu sunt victime de drept comun si capitolul din Codul Penal care se ocupa de astfel de fapte este cel referitor la infractiuni contra umanitatii, care sunt imprescriptibile”, sustine generalul Dan Voinea intr-un scurt interviu acordat Ziare.com pornind de la dezbaterile publice declansate in ultimele zile de cazul tortionarului Alexandru Visinescu.

Dan Voinea reaminteste ca in afara de fostii detinuti politici mai exista multe alte categorii de victime, de la cei torturati sau omorati in timpul colectivizarii pana la frontieristii care au umplut lagarele de munca sau malul sarbesc al Dunarii.

In opinia generalului Dan Voinea, victimele si urmasii lor sunt cei care trebuie sa ceara sa se faca dreptate, in timp ce procurorii sunt cei care trebuie sa aplice legea, altfel se fac vinovati de favorizarea infractorului.

Nu s-a vrut sa se faca cercetarea pentru ca, in general, statele totalitare cum a fost si statul comunist roman, mizeaza pe trecerea timpului, pe uitare. Si atunci interesul este sa nu se dea curs plangerilor victimelor si sa nu faca anchete impotriva celor care au intruchipat prin actiunea lor statul totalitar – cei din aparatul de represiune comunist.

In legatura cu cadrul juridic referitor la anchetarea fostilor tortionari si nu numai, si a sefilor lor, trebuie sa retineti ca victimele regimului comunist, care nu sunt de ordinul zecilor, nu sunt de ordinul sutelor, nu sunt de ordinul miilor, ci de ordinul milioanelor, sunt victime cazute sub puterea adversarului politic, deci nu sunt victime de drept comun si capitolul din Codul Penal care se ocupa de astfel de fapte este cel referitor la infractiuni contra umanitatii, care sunt imprescriptibile.

Ma refer, de exemplu, la relele tratamente, la art. 358 in special, unde sunt prevazute sanctiuni pentru faptele de lipsire de libertate in mod ilegal, pentru cei supusi la rele tratamente prin tortura, prin infometare, prin masuri menite sa elimine fizic pe opozantii politici, cum s-a practicat in lagarele si inchisorile comuniste de atunci.

Or, acest aspect nu a fost cercetat si daca nu a fost cercetat, nimeni nu poate sa sustina ca au existat asemenea fapte, pentru ca, oficial, nu avem probe.

Trebuia sa se fi discutat cu miile de fosti detinuti politici. Si nu numai cu ei. Trebuie sa se ia pe capitole de victime.

In afara de represiunea exercitata asupra vechii clase politice – taranisti, liberali etc. – a fost si o represiune asupra populatiei civile, neincadrata politic.

Sunt victimele colectivizarii – cei care nu vroiau sa se inscrie la CAP fie erau executati pe loc, ca sa fie dati ca exemplu, fie erau arestati si trimisi in aceste inchisori.

Mai avem victimele religioase, au fost o serie de religii care nu au mai fost recunoscute de ideologia marxist-leninista si atat preotii cat si credinciosii au fost arestati.

Avem categoria frontieristilor, oameni care nu faceau politica, dar care refuzau sa traiasca intr-un regim cum a fost cel comunist. Cei care erau prinsi la frontiera erau batuti si apoi condamnati, trimisi in lagarele de munca, iar altii executati pe loc. Si avem probe in acest sens miile de cruci care stau pe malul sarbesc al Dunarii, pentru romanii ucisi de granicerii romani.

Sunt foarte multe categorii de victime. Cand faci o analiza plecand de la victime si ajungand la cei care trebuiau sa faca ancheta, si ma refer la Parchet, la procurori, pentru ca ei erau primii care trebuiau sa dea curs plangerilor victimelor, nu putem sa constatam decat un singur lucru: refuzul de a se face anchete. Victimele nu si-au gasit dreptatea, chiar daca unele au ajuns si pe la CEDO.

A fost un refuz constant de 23 de ani, pentru ca cel mai politizat aparat din justitie a fost cel al Parchetului.

Intr-un stat de drept problema nu se pune asa. Adica vine un politician, iese la tribuna si arunca niste vorbe impotriva cuiva…

Trebuie plecat de la victime. In statul de drept victimele nu au dreptul sa isi faca dreptate singure, ele trebuie sa decida daca inteleg sa depuna plangere sau nu, ele trebuie sa stabileasca daca mai au pretentii civile sau nu, si tot victimele sunt cele care apreciaza cu privire la oportunitatea proceselor impotriva acestor criminali. Deci victimele, nu politicienii, nu presedintele…

Pe de alta parte, putem sa mergem mai departe in chestiunea legata de refuzul de a cerceta plangerile victimelor si putem spune ca aceasta atitudine este apropiata si de favorizarea infractorului, daca refuzi un an, doi, zece, douazeci si ei isi duc viata bine mersi in belsug si copiii lor ajung sa ne conduca iarasi, se organizeaza politic si asa mai departe… Ce poate fi mai rau de atat?

Cine stie cine sunt ei? Cei care fac parte din aparatul judiciar unde se gasesc plangerile victimelor. Daca nu s-au luat masuri, atunci este vorba si despre favorizarea infractorului.

Nu e corect. Inseamna ca acest prieten al dumneavoasta nu si-a facut datoria din punct de vedere moral fata de bunicul lui. Nu cred ca a depus vreodata vreo plangere. Inainte de a-si da cu parerea, trebuia sa faca o plangere. Si ca el trebuiau sa faca mii de nepoti ai celor disparuti in puscariile comuniste. Atunci am fi discutat despre un dosar al crimei!

Eu imi aduc aminte cand am avut dosarul “Europa Libera”, unde erau ziaristi de marca, niciunul nu a facut plangere. I-am chemat si le-am spus: ‘Nu intelegeti ca trebuie facuta plangere? Vi s-a pus viata in primejdie, au vrut sa va omoare. Nu pot sa inventez eu ca procuror niste fapte, daca voi nu ma sustineti’.

Da, sunt tineri cercetatori acolo si ei trebuiau sa faca plangere pentru ca au luat act cu ocazia cercetarilor de relele tratamente de care au avut parte detinutii in puscariile comuniste. Or, daca ei nu trimiteau la Parchet toate lucrurile astea, intrau si ei la favorizarea infractorului sau la tainuire. Ei au luat act de niste crime si le-au denuntat. IICCMER este o institutie a statului si ei aveau aceasta obligatie, sa faca plangere.

Pentru ca in Romania toata administratia comunista a ramas la putere. De Camelia Badea - Ziare.com