Slovacia interzice prin lege steagul Ungariei pe stadioane
Slovacia a adoptat o nouă lege împotriva huliganismului, prin care interzice intrarea fanilor pe stadioane cu steaguri ale altor state. “Noua lege prevede o interdicţie de 5 ani pe stadioane pentru huligani şi o accentuare a gradului de intervenţie pentru forţele de ordine. Suporterii vor trebui să se înregistreze şi să îşi cumpere bilet cu datele personale inscripţionate pe el. Nu în ultimul rând, legea interzice accesul pe stadion cu un steag al unui alt stat”, notează itthon.ma.
“Legea dovedeşte din nou că îşi propune limitarea drepturilor maghiarilor din Slovacia. Mai mulţi reprezentanţi ai cluburilor de fotbal din Slovacia au mărturisit că legea vizează interzicea simbolurilor maghiare. Iniţiativa a apărut după meciul Dunajska Streda-Slovan Bratislava din 2008, în care fanii maghiari au arborat steaguri ale Ungariei şi steme ale Ungariei Mari pe gardurile stadionului, ceea ce a generat o intervenţie violentă a forţelor de ordine”, mai scrie sursa citată.
Dunajska Streda (Dunaszerdahely) este un oraş din Slovacia, care înaintea Tratatului de la Trianon a aparţinut Ungariei. Astăzi, el are 23.562 locuitori, dintre care 79,75% maghiari, 15,26% slovaci. “Ne-am opus adoptării acestei legi. Încercăm să le explicăm oamenilor că politica nu are ce căuta pe stadioane şi că legile trebuie respectate”, a comentat managerul echipei din Dunajska Streda, Bott Janos. El a atras atenţia că steagul Serbiei este tolerat fără prea multe comentarii la meciurile echipei de fotbal din Kosice. De Istvan Deak – Jurnalul National