Domnule Laszlo Tokes, aveti demnitatea sa renuntati imediat la cetatenia romana!
Mulţi dintre cetăţenii români şi numeroşi politicieni în frunte cu premierul României Victor Ponta, cu preşedintele Senatului Crin Antonescu şi cu ministrul de externe Titus Corlăţeanu, consideră pe bună dreptate că unele dintre declaraţiile dvs calcă în picioare primul articol al Constituţiei ţării noastre care afirmă că „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil” -, precum şi că aceste declaraţii incită la ură interetnică, la contestarea tratatelor internaţionale (semnate inclusiv de Ungaria) şi provoacă cetăţenii români de etnie maghiară să acţioneze împotriva statului român unitar.
Domnule Tokes, dacă acuzaţiile de mai sus nu au legătură cu realitatea şi dacă de fapt doriţi o adevărată reconciliere româno-maghiară în cadrul Uniunii Europene, se impune să declaraţi public şi de urgenţă următoarele:
(1) Eu, Laszlo Tokes, cetăţean român distins cu Ordinul ‘Steaua României’ în grad de cavaler, membru al Parlamentului European din partea României (promovat ca vicepreşedinte al acestuia inclusiv de către europarlamentari români), am datoria de onoare să afirm că reconcilierea şi coabitarea maghiaro-română trebuie să aibă la temelie legitimitatea, moralitatea, adevărul şi corectitudinea. De asemenea, am datoria de onoare să afirm că acum, în secolul XXI, noile relaţii dintre Ungaria şi România trebuie să fie compatibile cu noul lor statut de ţări membre ale Uniunii Europene şi ale NATO.
(2) Recunosc dreptul României asupra Transilvaniei stipulat în tratatele de pace semnate de Ungaria la Trianon în 1920 şi la Paris în 1947 şi dezaprob declaraţiile care contestă acest drept, regretând inclusiv unele dintre declaraţiile mele, ca de exemplu cea din 15 Martie 2011: „La cea de-a 90-a aniversare de la semnarea Tratatului de la Trianon – care a dus la ruperea naţiunii noastre – ne-am propus demararea unui proces de vindecare – Vindecarea Trianonului. (…) Acum a venit şi momentul înfăptuirii unităţii maghiare într-un spirit demn de secolul XXI, o unitate maghiară în Uniunea Europeană”.
(3) Regret şi dezavuez masacrele antiromâneşti cu mii de victime, precum şi cele antievreieşti, înfăptuite în Transilvania în 1940-1944 de către autorităţi maghiare horthyste din armată, poliţie şi jandarmerie, cu implicarea a numeroase organizaţii maghiare şovine şi cu implicarea unei părţi a populaţiei maghiare din Transilvania. Regret şi dezavuez, de asemenea, masacrele antimaghiare cu zeci de victime, comise în 1944 în Transilvania, ca represalii, de o organizaţie paramilitară română.
Domnule Tokes, dacă nu veţi declara public şi de urgenţă cele de mai sus, trebuie să aveţi demnitatea să renunţaţi imediat la cetăţenia română, la Ordinul „Steaua României”, la calitatea de membru al Parlamentului European din partea României şi la funcţia de vicepreşedinte al acestuia în care aţi fost promovat de europarlamentari români. De Sorin Ilieşiu, senator PNL de Sibiu