Pe baza opiniei populare din Mexic, precum şi a rezultatelor studiilor istoricilor mexicani, generalul Francisco „Pancho” Villa a fost cel mai important şi îndrăgit personaj al tumultoaselor revoluţii mexicane. S-a născut sub numele de Jose Doroteo Arango în anul 1878 (1879, conform unor alţi autori) în statul mexican Durango din nordul acestei ţări.

Primii ani de viaţă şi-a petrecut în Durango, unde s-a făcut remarcat la vârsta de doar 16 ani, când l-a tăiat în bucăţi cu macheta pe un bărbat care-i violase sora. Există de altfel puţine informaţii referitoare la prima perioadă din viaţa sa, cu excepţia faptului că imediat după răzbunarea-i sângeroasă, tânărul Doroteo şi-a schimbat numele în Francisco Villa pentru a-şi face pierdută urma în faţa oamenilor legii.

La vârsta de 20 ani, Villa s-a mutat de nord de Chihuahua unde lucra într-un part-time original în stil mexican!

Adică ziua muncea ca miner în Parral, iar noaptea vindea vite furate (biografiile oficiale guvernamentale scriu că în acea perioadă, eroul nostru era „crescător de vite şi măcelar”) …

Cum autorităţile începuseră să-l suspecteze de trafic cu carne de vită, Villa s-a întors pentru puţin timp la minerit. Doar că s-a săturat rapid de munca solicitantă şi grea şi alături de crimă şi furt de animale şi-a adăugat în CV şi ocupaţia de spărgător de bănci. Un motiv în plus pentru guvernul Diaz să înteţească raidurile la adresa temperamentalului mexican.

Cariera sa de Robin Hood cu sombrero a început imediat ce s-a impus ca lider al unei temute bande de tâlhari cu care colinda ţara în lung şi în lat. În mod oficial, în Mexic, acolo unde Villa este cel mai iubit erou naţional, se vorbeşte puţin despre perioada dintre anii 1900-1909,cu toate că în acei ani, Pancho Villa a devenit un erou legendar pentru cei săraci.

Evadările sale spectaculoase, numeroasele jafuri ale reşedinţelor celor bogaţi, jafuri care se terminau cu petreceri nemaivăzute, în care Villa se îmbăta şi arunca cu bani în cei săraci, l-au consacrat definitiv în inimile mexicanilor. Memorabile sunt vorbele sale în dimineaţa de după petrecere, când se trezea mahmur şi îşi întreba camarazii, dacă mai sunt bani. La răspunsul invariabil de:

-Nu, Panchito, i-ai dat pe toţi la săraci, nu-ţi aminteşti?

Villa replica vesel:

-Ăsta să fie necazul meu cel mai mare, după ce mănânc mergem să jefuim alte haciende de bogătani, căci diseară iar vreau să petrec!

Sătul de viaţa de bandito-haiduc din Mexicul rural, Villa ţintea mai sus. Aşa a ajuns în scurt timp să fie inspirat de revoluţia lui Francisco Madero, aşa că Pancho a optat pentru o carieră militară care a înflorit în perioada maderistă (anii 1910-1911). Rebel şi temperamental, ţăranul mexican a încălcat ordinele lui Madero şi l-a convis pe generalul Pascual Orozco să atace împreună oraşul Ciudad Juarez. A obţinut astfel o importantă victorie, care i-a permis lui Madero să ia puterea în Mexic.

Cu toate că Madero era invidios pe faima lui Villa şi a făcut orice să-l ţină în umbră, Villa nu a încetat niciodată să-l venereze pe cel care i-a deschis gustul pentru revoluţii. Nu a uitat nici de succesul său hipnotic asupra mulţimilor astfel încât a reuşit să recruteze rapid un număr uriaş de oameni. Mii de oameni, inclusiv un mare număr de americani treceau graniţa în Mexic pentru a se înrola sub numele său.

Formaţiunea Division del Norte a fost fără îndoială cea mai mare armată revoluţionară pe care a dat-o vreodată întreaga Americă Latină. Mulţi militari americani au fost făcuţi căpitani în Division del Norte. Villa personal a creat un escadron compus exclusiv din cetăţeni ai Statelor Unite, aflaţi sub comanda directă a căpitanului Tracey Richardson, un bărbat experimentat, care a luptat în multe armate insurgente de-a lungul carierei sale militare.

Înfiinţarea armatei Division del Norte a fost răspunsul dat de Villa lui Victoriano Huerta, care tocmai îl detronase şi asasinase pe Francisco Madera. Pancho a s-a făcut între timp şi guvernatoral statului Chihuahua, unde îşi stabilise cartierul general. Nici ca guvernator nu s-a descurcat rău, ba din contră, rebelul hirsut şi analfabet a reuşit să ridice economia statului la parametri nemaivăzuţi. Tot atunci, Villa a reuşit să-l atragă de partea sa pe Felipe Angeles, care i-a devenit cel mai apreciat strateg.

Angeles era un expert în artilerie, şi mulţi istorici atribuie influenţei exercitate de Angeles, unele dintre cele mai bune decizii şi campanii întreprinse de Villa.

Pe de altă parte, Pancho nu suferea deloc de stresul războiului. De fapt, iubea să fie fotografiat în compania femeilor frumoase (conform declaraţiilor văduvei lui Villa, temeperamentalul mustăcios fusese căsătorit oficial de 26 ori).

Deoarece multe din campaniile sale militare se petreceau lângă graniţa cu S.U.A., isprăvile sale nu au scăpat atenţiei cineaştilor de la Hollywood. Aşa a ajuns Pancho Villa să semneze un contract exclusiv cu Hollywood’s Mutual Film Company, în scopul filmării campaniilor slae militare.

Fire înţelegătoare, Villa ordona ca multe din scenele de luptă să fie repeorgamate şi aranjate după indicaţiile cameramanilor care aveau nevoie de unghiuri ideale de filmare. În acea perioadă Staltele Unite l-au sprijinit pe Villa cu arme şi muniţii, iar acesta a devenit un susţinător al intereselor americane în Mexic. Între triumfurile sale de atunci se remarcă bătăliile de la Zacatecas şi Ojinaga. La Ojinaga, Villa a învins trupele federale ale lui Huerta, pe care l-a forţat să-şi caute scăparea la nord de Rio Grande, în Marfa, Texas.

Mai târziu, în tipul campaniei care trebuia să-l alunge definitiv pe Huerta, Venustiano Carranza a încercat să saboteze încercările lui Villa de a înainta spre capitala Mexico City, sfătuindu-l în schimb să atace Saltillo, un obiectiv militar insignifiant. Acesta nu l-a luat în seamă şi astfel a cucerit Zacatecas după una dintre cele mai sângeroase bătălii din istoria Mexicului.

Cu toate că a fost un erou naţional, Pancho Villa a rămas cunoscut şi pentru pedepsele crude pe care le dădea celor care îl trădaseră. Atât el, cât şi mâna sa dreaptă, Rodolfo Fierro, s-au remarcat şi prin fapte de o cruzime înfiorătoare, precum îngroparea de vii a duşmanilor şi trădătorilor, eviscerarea acestora sau decapitări în masă.

După ce a reuşit totuşi să ia puterea, Caranzza a încercat să-l elimine pe Villa. Momentul de cotitură s-a petrecut în anul 1915, când Villa şi trupele sale de elită, aşa numitele „Dorados” pierduseră o serie de bătălii în favoarea lui Alvaro Obregon, cel mai bun general al lui Carraza. Bătălia de la Celaya s-a dovedit a fi o brutală şi neaşteptată înfrângere, una dintre puţinele pierdute de Villa.

A fost de fapt învins de avansul tehonologic al inamicilor săi. Atât la Celaya, cât şi în bătălia de la Agua Prieta împotriva generalului Plutarco Elias Calles, Villa şi cavaleria sa de secol 19 s-au văzut în faţa unor trupe înarmate cu arme moderne, asemenea celor folosite în Primul Război Mondial din Europa.

Folosirea sârmei ghimpate, a mitralierelor şi tranşeelor a dus la decimarea trupelor lui Pancho. În urma acestor înfrângeri, S.U.A. i-au retras sprijinul şi ajutorul lui Villa, pentru a-l favoriza pe Carranza. Gestul l-a înfuriat peste măsură pe Villa, care nu mai prididea cu înjurături şi blesteme la adresa americanilor.

Furios peste măsură şi cu simţul răzbunării în sânge, Villa a atacat oraşul american Columbus din statul New Mexico. Drept răspuns, Washingtonul a decis trimiterea de trupe în Mexic cu misiunea de a-l captura pe fostul aliat. Trupele erau conduse de generalul John J. Pershing. Trupele lui Pershing au fost hărţuite de Villa care a reuşit să scape cu bine tuturor încercărilor de a fi prins de americani.

În ciuda acestui fapt, efoorturile de a scăpa de trupele lui Pershing şi-au pus amprenta asupra lui Villa şi a oamenilor săi. Cu toate că a mai câştigat o serie de încleştări între anii 1917-1919, Panchito nu mai era în anii săi de glorie. Îmbătrânit şi sătul să fie hăituit ba de guvernul mexican, ba de americani, Pancho Villa a semnat în anul 1923 o înţelegere cu fostul său rival generalul devenit preşedinte mexican, Alvaro Obregon.

Villa a fost de acord să se retragă cu un salariu de general în hacienda sa Canutillo, lângă Parral, Chihuahua. Părea să fi acceptat o viaţă liniştită de rancher, înconjurat de foşti camarazi şi prieteni care aveau rolul de gărzi de corp.

Din nefericire, Obregon şi succesorul său, Plutarco Elias Calles se temeau de faima şi personalitatea lui Villa, chiar şi după ce acesta şi-a pus armele în cui. Cei doi vroiau să se asigure că Villa nu va încerca niciodată să-şi recapete puterea. Astfel au întocmit un plan pentru asasinarea sa.

Aşa că pe data de 20 iulie 1023 când Villa se întorcea de la banca din Parral spre reşedinţa sa, un număr de şapte asasini plătiţi i-au ciuruit maşina cu gloanţe. Ucis într-un mod laş şi nedemn, cel pe care americanii l-au numit plin de respect „Centaurul din Nord”, părăsea această viaţă pentru una mult mai glorioasă, aceea de legendă.

La aproape o sută de ani de la moartea sa, Pancho Villa este amintit cu mândrie şi respect de către mexicani, deoarece el a avut cele mai importante campanii militare pentru o revoluţie constituţională a ţării. Trupele sale au avut victorii de la Rio Grande la Zacatecas, şi de la Tampico la Casas Grandes. Astăzi, personalitatea sa rezidă în sute de fotografii (doar i-a plăcut mult să pozeze) şi nenumărate filme care i-au fost dedicate.