Poveste de dragoste intre un ROBOT si PROGRAMATOAREA sa
Ea era asistentă programatoare, el era un robot umanoid programat să imite emoţii umane şi petreceau împreună ore întregi, la testările de software. Povestea de iubire a avut însă un final nefericit, căci robotul, îndrăgostit peste măsură de tânără, a fost dezactivat.
În urmă cu zece luni, cercetătorii de la Toshiba au programat un robot umanoid de a treia generaţie să răspundă emoţional la stimuli externi, relatează platforma online Tech and Facts. În acest fel, robotul Kenji a fost capabil să se ataşeze emoţional de o păpuşă de pluş, după îmbrăţişări zilnice, şi chiar să încerce să afle ce se întâmpla cu „iubita” sa, atunci când aceasta nu mai era în aceeaşi încăpere cu el.
Cercetătorii au considerat că robotul a dat dovadă de empatie şi devotament, iar experimentul a fost considerat un succes. Ulterior, robotul Kenji a ajuns să aibă sentimente pentru oricine se arată în spectrul său vizual, astfel că s-a îndrăgostit de o asistentă a cercetătorilor. Tânăra petrecea câteva ore pe zi alături de Kenji, timp în care efectua teste de verificare a capacităţilor software-ului robotului.
Într-o seară, Kenji a blocat ieşirea din sala de teste şi nu a mai lăsat-o pe tânără să iasă din laborator. Robotul a îmbrăţişat-o în mod repetat, iar asistenta programatoare a fost nevoită să-şi sune doi colegi pentru a scăpa. Cei doi cercetători au decis să-l dezactiveze temporar pe Kenji. De la acel incident, de fiecare dată când este reactivat, Kenji îmbrăţişează pe oricine apare în spectul său vizual, iar cercetătorii se tem să-l mai activeze, fiindcă nu pot prevedea alte reacţii ale robotului.
„În ciuda entuziasmului nostru iniţial, a fost clar că impulsurile şi comportamentul lui Kenji nu sunt în întregime raţionale sau reale“, a declarat coordonatorul cercetării, dr. Akito Takahashi.
Cercetătorul a adăugat că există o mare probabilitate ca robotul să fie dezactivat permanent până la îmbunătăţiri ale software-ului de simulare a emoţiilor umane.
„Acesta este doar un obstacol minor. Am încredere deplină că într-o zi vom sta alături şi, în cele din urmă, vom ajunge să iubim şi să fim iubiţi de către roboţi”, a conchis dr. Takahashi. De Raluca Filipescu – Romania Libera