Misterul cadavrelor conservate

În ultimii aproximativ 300 de ani, s-au descoperit cadavre umane incredibil de bine conservate în mlaştinile pustii, bogate în turbă, din Marea Britanie, Irlanda, Olanda, Germania şi Danemarca. Majoritatea acestor mumii ale mlaştinilor sau trupuri ale mlaştinilor provin din perioada cuprinsă între primul secol î.Hr. şi secolul al IV-lea d.Hr., deşi cele mai vechi datează din Mezolitic (în urmă cu 10 000 de ani). Există, de asemenea, câteva exemple medievale şi moderne.

Uimitoarele capacităţi de conservare ale mlaştinilor au împiedicat descompunerea acestor rămăşiţe antice atât de eficient încât, deşi scheletul de obicei nu rezistă, s-au păstrat pielea, organele interne, stomacul (uneori chiar şi rămăşiţele ultimului prânz), ochii, creierul şi părul.

O mlaştină este alcătuită în proporţie de 90% din apă. Această apă conţine de obicei mari cantităţi de turbă acidă (materie vegetală descompusă). Un asemenea mediu nu permite dezvoltarea bacteriilor, astfel că materialele organice scufundate în aceste smârcuri de turbă, precum cadavrele, nu vor fi distruse. Anumiţi acizi conţinuţi în această apă mlăştinoasă, temperatura scăzută şi lipsa oxigenului contribuie la conservarea şi bronzarea pielii, ceea ce explică culoarea maronie a majorităţii cadavrelor.

Dar cum şi de ce şi-au găsit moartea aceşti oameni în mlaştinile izolate, în urmă cu mii de ani ? Un lucru pe care îl ştim cu siguranţă este că un număr mare de cadavre recuperate prezintă semne de violenţă extremă, inclusiv de tortură şi crimă.

Poate că cea mai faimoasă dintre aceste mumii din mlaştini este Bărbatul din Tollund, descoperit în mai 1950, lângă oraşul din Tollund, în Danemarca, de către doi fraţi care tăiau turba. Când oamenii au zărit chipul cadavrului s-au gândit imediat la o crimă recentă şi au contactat poliţia. Dar datarea cu Carbon 14 a părului Bărbatului din Tollund a arătat că acesta murise în jurul anului 350 î.Hr. În timpul operaţiunii de scoatere a cadavrului din mlaştină, unul dintre cei care ajutau s-a prăbuşit şi a murit în urma unui atac de inimă. Probabil că, aşa cum a sugerat arheologul danez P.V. Glob, mlaştina a cerut o viaţă în schimbul alteia.

Cadavrul Bărbatului din Tollund fusese aşezat în poziţie fetală şi era dezbrăcat, având pe el doar un capişon ascuţit din piele şi o curea. Părul îi fusese tuns foarte scurt, iar fire de barbă erau vizibile pe bărbie şi deasupra buzei superioare. O sfoară constând din două şnururi din piele răsucite fusese legată strâns în jurul gâtului şi se crede că a fost probabil spânzurat sau strangulat cu aceasta. Testele efectuate asupra conţinutului stomacului au arătat că ultimul prânz al Bărbatului din Tollund a constat dintr-un fel de supă de legume şi seminţe.

Un aspect interesant legat de această supă este că ingredientele erau un amestec de diferite seminţe sălbatice şi cultivate, printre care şi o cantitate neobişnuită de centaurea, care pare să fi fost culeasă special în acest scop. O posibilitate ar fi ca aceste ierburi să reprezinte un ingredient important pentru ultimul prânz dintr-un ritual sacru de execuţie. Această posibilitate a fost, de asemenea, sugerată de grija cu care a fost aşezat trupul şi de faptul că ochii şi gura i-au fost închise.

În jur de 500 de trupuri ale mlaştinilor au fost descoperite în Danemarca, deşi din anii ’50 nu au mai fost găsite altele.

Femeia din Huldremose, descoperită într-o mlaştină de lângă Ramten, Iutlanda, în 1879, avea două capişoane din piele, o cămaşă din lână, o eşarfă şi o panglică pentru păr. Examinarea cadavrului a scos la iveală detalii macabre: braţele şi picioarele femeii fuseseră ciopârţite, un braţ fiind tăiat cu totul, înainte de a fi azvârlită în turba mlaştinii. Femeia a murit în acest mod brutal cândva între anii 160 î.Hr. şi 340 d.Hr.

În 1952, lângă Windeby în Schleswig-Holstein, în nordul Germaniei, două cadavre au fost descoperite într-o mlaştină mică. Primul s-a dovedit a fi un bărbat care a fost întâi strangulat şi apoi aşezat în mlaştină, trupul fiindu-i scufundat cu ajutorul unor crengi ascuţite, înfipte adânc în turba din jurul lui. Cel de-al doilea aparţinea unei fete de aproximativ 14 ani, datând din primul secol d.Hr. Fata fusese legată la ochi cu o panglică înainte de a fi înecată în mlaştină, iar trupul i-a fost fixat cu o piatră mare şi ramuri de mesteacăn.

Mai recent, un trup a fost descoperit în nordul Germaniei, în Uchte, Saxonia inferioară, şi s-a crezut iniţial că aparţine unei adolescente ucise. Dar când oamenii de ştiinţă au reexaminat trupul în ianuarie 2005, şi-au dat seama că acesta aparţinuse unei fete cu vârsta cuprinsă între 16 şi 20 de ani, care fusese scufundată în mlaştină în jurul anului 650 î.Hr. A devenit cunoscută drept Fata din Mlaştina Uchter. Chiar şi părul i se conservase, deşi arheologii nu erau siguri dacă fusese blond sau brunet la origine, căci turba colorează părul în roşu.

Un detaliu interesant îl reprezintă proporţiile nefireşti ale trupurilor din mlaştini, având defecte fizice de diferite feluri. Unul dintre cadavrele din Lindow Moss avea şase degete, altele aveau probleme cu coloana sau membre mai scurte. Asemenea oameni au fost aleşi pentru sacrificii pentru că erau consideraţi ca fiind diferenţiaţi fizic de către zei. Trebuie să ne amintim, de asemenea, că mlaştinile sunt locuri înşelătoare şi nu putem elimina posibilitatea ca unele dintre aceste morminte din turbă să fie rezultatul unor accidente nefericite. Pur şi simplu, oamenii au căzut în ele şi s-au înecat. Altele ar putea conţine rămăşiţele unor oameni sărmani sau ale unor femei care au murit la naştere, fiind îngropaţi în locuri nesfinţite. Aceasta ar putea fi explicaţia pentru înmormântarea grijulie a fetei din Meenybradden, în Irlanda. Totuşi, luând în considerare gama largă de scenarii posibile, este clar că nu poate exista o singură explicaţie pentru misterul înspăimântător, dar fascinant al trupurilor din mlaştini.

lovendal.net/