În realitate, Statele Unite au pierdut suportul majorităţii aliaţilor de odinioară, iar ţările emergente s-au raliat în jurul lui Vladimir Putin care a devenit „vârful de lance” al ţărilor care se opun hegemoniei americane.

După summit a devenit clar că SUA au rămas în compania Franţei, Israelului şi Arabiei Saudite. Deşi Departamentul de Stat susţine că 12 ţări din G20 sunt de acord cu poziţia SUA, realitatea este cu totul alta. Mai multe ţări europene au semnat declaraţia elaborată de SUA în privinţa inadmisibilităţii utilizării armelor chimice, însă din declaraţie lipseşte orice menţiune a aprobării unei intervenţii militare. Germania şi Italia insistă asupra unei soluţii politice. Preşedintele Consiliului Europei, Herman Van Rompuy a declarat că nu susţine o intervenţie militară în Siria, Angela Merkel a cerut ca soluţia la criza siriană să fie găsită în cadrul mecanismelor ONU, iar suveranul pontif Francisc a trimis liderilor G20 o scrisoare prin care le cere să „prevină măcelul”. China, India, Brazilia şi Indonezia au susţinut explicit poziţia Rusiei care s-a opus intervenţiei americane. „Întâlnirea G20 a devenit o victorie limitată a preşedintelui Vladimir Putin” titrează agenţia Bloomberg. Pe coperta ediţiilor europene şi asiatice a revistei Time este prezentată o poză a preşedintelui rus, însoţită de un citat din editorialul „Lumea în viziunea lui Vladimir Putin” scris de Simon Shuster: „America este slabă şi neserioasă, Rusia este bogată şi renăscută. Liderului rus nu-i pasă ce cred alţii”. Pentru ediţia americană a revistei, editorii au scos poza preşedintelui rus de pe copertă, probabil pentru a nu traumatiza cititorii.

Astăzi este dificil de prognozat care dintre scenariile evoluţiei crizei va deveni realitate. Situaţia este fluidă atât în plan internaţional cât şi în planul intern al situaţiei politice din SUA. Washingtonul este un câmp de bătălie dintre cei care nu vor să intre pe făgaşul unui conflict global şi cei care visează la o soluţie militară la toate problemele cu care se confruntă America. Această diviziune se vede foarte clar atât în presă cât şi în clasa politică. Washington Post a intervievat toţi membrii Congresului şi a ajuns la concluzia că moţiunea pentru intervenţia militară nu are şanse să treacă. În Congres există 227 de membri care sunt împotrivă, doar 25 sunt pentru, restul fiind nehotărâţi. Pentru a bloca moţiunea este nevoie de o majoritate simplă de 218 voturi. Mai mult, prin intermediul presei americane se aud voci critice de la Pentagon şi CIA. Există un puternic curent de rezistenţă împotriva operaţiunii în Siria şi această mişcare transpartinică devine din ce în ce mai puternică.

După summit-ul G20 este clar că pe planetă există două tabere. Există o tabără raţională, formată din ţările BRICS, majoritatea ţărilor europene şi o bună parte din elita politică şi militară a Statelor Unite. Cealaltă tabără este formată de „triunghiul” Washington – Riyadh – Tel-Aviv, sprijinit de vasalii europeni ai „şoimilor războiului” din Statele Unite. Rezultatul confruntării dintre cele două tabere va determina felul în care va arăta istoria secolului XXI. De Valentin Mandrasescu – Vocea Rusiei