Sfântul Ştefan este primul martir creştin. El era unul dintre cei 7 diaconi, aleşi de Apostoli după înălţarea lui Iisus Hristos la cer. Diaconii aveau sarcina de a ajuta la împărţirea bunurilor pe care creştinii din prima comunitate întemeiată la Ierusalim le aveau în comun.

Ştefan, pe lângă spiritul practic, necesar împlinirii eficiente a lucrării sale, avea şi darul de a ajunge prin cuvânt la sufletul celor care voiau să ştie mai multe despre Iisus. Cartea Faptele Apostolilor din Noul Testament spune că Ştefan făcea minuni şi semne mari în popor şi atrăgea pe mulţi la credinţa creştină.

Succesul lui a deranjat pe conducătorii evreilor. Ei, care răsuflaseră uşuraţi după condamnarea şi răstignirea lui Iisus, se confruntau acum cu acelaşi tip de mesaj pe care-l considerau anti-iudaic.

L-au arestat pe Ştefan şi l-au judecat în sinedriu. Aceeaşi carte din Noul Testament consemnează în capitolul 7 cuvântarea Arhidiaconului Ştefan în faţa mai marilor evreilor, în care argumentează că Vechiul Testament şi Legea lui Moise şi-au găsit împlinirea prin venirea lui Iisus.

Cuvintele lui Ştefan au fost considerate blasfemie la adresa tradiţiei iudaice, iar diaconul a primit condamnarea la moarte prin lovirea cu pietre. Era pedeapsa destinată blasfemiatorilor.

Tot paginile Scripturii spun că, în timp ce primea loviturile, Ştefan se ruga aşa: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!”. Acesta-i martirul, cel care moare fără resentiment faţă de ucigaş. Este o mare putere de care au dat dovadă, după Sfântul Ştefan, mulţi alţi creştini care sunt pomeniţi în calendare sub numele de mucenici. De Remus Rădulescu – Radio Romania Actualitati