Recunosc ca și eu fac parte din categoria nechibzuiților care așteaptă ultimele zile ca să termine de cumpărat cadourile – oricâte liste îmi fac, mereu mai ramâne ceva – și care se grămădesc în magazine în ultimele zile, stând la cozi interminabile ca pinguinii de la zoo, în timp ce casierele nervoase tună și fulgeră iar dacă nu ești atent la coadă imediat vecinul din spate îți ia fața. Stam zilele trecute la o astfel de coadă și pentru câteva secunde am avut senzația că mă aflu la urgențe iar casiera e doctorița cu bisturiul care strigă disperată după un anume asistent în timp ce infirmierul (paznicul în realitate) o întreba dacă nu cumva poate trimite pe un altul. Iar doctorița (casirea în realitate) în timp ce cusea pacientul și era concetrată deasupra lui (butona la casa de marcat și dădea restul) a făcut o pauză până a prins un moment de respiro dupa care s-a răstit la infirmier (paznic) și i-a strigat disperată: “Am spus Cristi, doar de el am nevoie! Ce nu ai înțeles?!”. După care paznicul s-a executat rapid și a plecat să îl caute pe Cristi care bineînțeles că nu a venit și așa am stat eu la coadă la Domo aproape o oră pentru că uitasem să cumpăr ultimul cadou de pe listă. Slavă Domnului că nu am fost la spital și că nu am avut de suferit decât pierderea câtorva neuroni, nimic mai mult. Nu același lucrul îl pot spune și despre nefericiții care au fost nevoiți să intre și în hypermarket pentru ca daca au scapat cu picioarele necalcate de carucioare si cu coastele neintepate de coturi au fost norocosi.

Romanul iubeste mall-ul trebuie sa recunosc. Nu stiu ce ii place la mall si cum rezista polifoniei stridente, dar sunt sigur ca daca nu ar avea nici un ban si tot s-ar invarti prin mall macar sa simta si el ca traieste. E trist ca romanul a ajuns sa respire mall, dar e o realitate. Intr-o perioada, pana sa redescopar ca pot gasi mai de toate si la buticul de langa bloc, mergeam in fiecare seara la mall sa ii cumpar lui tata ce avea nevoie. Zile la rand ma intalneam cu un personaj ciudat, un tip inalt intr-o haina neagra care parea pierdut. De fiecare data fie se plimba, fie se relaxa pe banca, nu avea nici un bagaj si nu parea sa vina acolo la cumparaturi. Il stiu de mic copil caci am fost in aceeasi scoala, locuieste la 5 minute de mall si probabil dupa-amiaza si-o petrece ratacind pe aleile mall-ului si ascultand muzica. Acum de Craciun nu l-am mai vazut, cred ca nu ii place nici lui aglomeratia, ori posibil sa-l fi gonit pândarii.

Sarbatoarea Craciunului, pentru 99% din romani se cam reduce la asta: cadouri pentru copii, parinti si nasi, cumparat mancare si bautura multa, gatit mai mult sau mai putin mancarurile traditionale, vazut “Singur acasa” si alte 2-3 filme la ProTV, primit 2-3 colindatori si cam atat. S-ar mai adauga cate o vizita pe ici pe colo, mers la tara pentru cine o mai are, taiat porcul asemenea si ascultat colinde la radio – caci la TV cam greu sa mai vezi asa ceva in ziua de azi.

Nu spun ca e rau si nu vreau sa critic, ca nu asta conteaza. Ma mir de darul neamului meu de a se incarca singur cu poveri aiurea cand nimeni nu i le pune in carca. Ce sens are toata alergatura asta, de ce sa gatesti o mie de retete daca oricum nu ai tinut post si oricum mananci carne de porc in fiecare zi si bei bere cand vrea muschii tai? Dar si chiar daca ai tinut post, de ce trebuie sa faci o tona de salata de beof, mate si carnati, sarmale, ciorbe si patru prajituri plus cozonaci? Cine tine post 40 de zile, va praznui de minune si cu un ou in tigaie cu o bucata de branza. De ce sa te stresezi sa iei o mie si una de cadouri pentru toata lumea doar pentru ca si ceilalti iti cumpara tie sau doar pentru ca te simti obligat sa o faci ca e Craciunul si asa e frumos? O sa fie mai greu primul an, pana cand se obisnuieste lumea ca tu nu dai cadouri, dar incepand din anii urmatori vei vedea ce linistit vei fi: cum va veni Craciunul vei vedea cum toti alearga ca nebunii din colt in colt, isi fac calcule, isi fac griji, si tu vei putea sa te linistesti si sa te odihnesti, beneficiind de zilele de odihna cuvenite. Si poate cu ocazia asta o sa te gandesti si ce inseamna Craciunul cu adevarat. Daca nu cumva iti trece prin cap sa dai o tura pe la Mall sau sa aprinzi televizorul …

Am văzut ieri o emisiune cu Neagu Djuvarași am primit – dacă mai era nevoie – o confirmare a senzației mele că sărbătorirea Crăciunului s-a cam transfigurat pas cu pas în ultimii ani și deloc înspre bine. Nu sunt eu în măsura să explic care ar fi sensul Crăciunului și cum ar trebui sărbătorit și nu este mai puțin adevărat că societatea se schimbă continuu, lumea se schimbă, noi ne schimbăm și procesul schimbări nu poate fi oprit. Cu toate acestea, nu ar strica deloc puțină luare-aminte ca să vedem ce schimbăm și cum schimbăm și să nu ne lăsăm și noi duși de val.

Bunăoară, astăzi tocmai am aflat că eu fac parte dintr-o categorie “fringe“, anume a celor care de Crăciun se duc la slujbă la biserică și nu la mall. Nu mi-a venit să cred! Pur și simplu știrea văzută la TV suna ceva de genul: “Nu toți românii sărbătoresc Crăciunul cu mese copioase, cu petreceri, în stațiuni sau la mall (tocmai fusese o știre cu unii care s-au săturat de mâncărurile tradiționale și de Crăciun au dat o fugă la mall să mai tragă o shaorma sau un burger; bineînțeles, un reporter era în mall, între mese ca să transmită live fenomenul). Unii români participă la slujbe la biserică. Dar mai multe despre acest subiect, după câteva momente“. Cam așa suna știrea despre românii extremiști care mai merg la biserică în ziua de Crăciun și după ce am văzut știrile importante ale zilei care se refereau la cei care au mers la mall, la cei care au mers în parc să se pârțâie în liniște după tonele de sarmale, la ce omoruri și accidente au mai avut loc, a urmat știrea cu creștinii care merg la biserică – evident cu filmarea care să dovedească asta și niscavai interviuri deloc inteligente. Culmea culmilor, întrebarea pentru acești extremiști a fost: de ce preferați să veniți la slujbă în ziua de Crăciun? O femeie a fost atât de debusolată de întrebare încât a răspuns pe măsură: asa obișnuim noi în fiecare an! Ca să vezi reportaj … Uneori am impresia că la reporteri când în angajază le dau test de inteligență și cine sare peste medie e refuzat.

Iată deci unde a ajuns relativizarea și diluarea unei sărbători 100% creștine. Bineînțeles că nu s-a făcut doar la noi, este evident că fenomenul este global – personal îl clasific ca o componentă a ecumenismului – și ce observ eu nu este nimic nou sub soare și nimic important, sunt doar niște realități cu care ne-am obișnuit (din păcate) – dar pe care eu doresc să le evaluez pentru a înțelege mai bine procesul mental al societății în care trăim și care acționează în mare marte prin televizor.

Era o vreme când tot creștinul mergea la biserică, când toți se spovedeau, când dacă unul din sat nu ținea postul, acela era arătat cu degetul deoarece spurca satul. Octavian Paler o spune, că așa era când era el copil, într-un sat din Făgăraș. Deci să nu fi fost prea mult în urmă când sărbătoarea era sărbătoare, sensurile erau păstrate, tradițiile respectate, colindele erau colinde și televizorul nu avea nici o putere asupra minților și sufletelor oamenilor. Între timp s-a întâmplat să treacă câteva decenii de comunism când Moș Crăciun a fost înlocuit cu Moș Gerilă și apoi ne-am trezit precum un copil în mijlocul străzii în chiloți și am apucat ce zdrențe ni s-au aruncat ca să ne acoperim. Și așa am importat tot ce s-a putut, de la Moș Crăciun by Coca-Cola(care nici măcar ală nu mai e veritabil [1]), pana la craciunițe, “luna cadourilor” [2], ornamente și lumini spectaculoase prin oraș și magazine, serbări peste tot (școli, grădinițe, spectacole), oferte comerciale de nerefuzat la orice se vinde (până și la crema gel pentru picioare obosite). Toate aceste importuri în totalitate cu iz comercial s-au melanjat de minune cu tradițiile culinare românești, presărate pe ici pe colo de oarece cântari de colinde – diluate și ele în stiluri mai “trendy” – și niscavai obiceiuri renăscute în principal în zonele de interes turistic cu scopul evident de a da un plus de experiență turiștilor.

Dacă punem așadar în paralel cum se sărbătorea Crăciunul acum 100 de ani (post, spovedanie, mers la biserică, colinde, tăiat porc, vizitat rude) și cum se sărbatorește acum (tăiat porc, cumpărat oferte de nerefuzat, cadouri pentru toată lumea, colinde moderne, plimbări la mall și în parc) este evident ce s-a pierdut între timp. Prin procesul de mulare a unor obiceiuri noi pe tradiții vechi și abandonarea prin ignorare și dezinteres a altora, s-a ajuns unde s-a ajuns. Paradoxal, am ajuns ca tocmai lucrurile cel mai importante să fie eliminate și unele obiceiuri cel puțin neesențiale să devină centrul atenției – martori ne sunt emisiunile TV care ne prezintă realitatea așa cum este ea, nu? Și noi încă stam mai bine față de cei din vest, pentru că încă mai auzim cuvântul Crăciun și încă mai auzim pe ici pe colo urarea Crăciun Fericit! care încet-încet este și ea unită din spirit de eficiență și/sau superficialitate cu “La mulți ani!”. Spun asta deoarece în afară, mass-media mainstream încearca de ani buni să elimine din mentalul colectiv și cuvantul Christmass deoarece le amintește de Hristos. Am tratat putin subiectul ăsta aici. Din nefericire însă procesul de pervertire este în derulare și la noi. Numai cu câțiva ani în urmă mai existau o categorie de creștini care mergeau la biserică doar de Crăciun și de Paști. Nu mai e cazul! Aceștia merg acum la Mall și în dimineața de Crăciun dorm obosiți după atâtea alergături sau pregătesc grătarul tradițional de Crăciun. Singura lor experiență sacră cu privire la Nașterea Domnului este poate primirea preotului cu icoana sau a vreunor colindători.

Desacralizarea își continuă marșul eroic și caută să anihileze orice posibilitate de ridicare a minți omului înspre Dumnezeu prin acoperirea cu o falsă lumină virtuală și o falsă veselie a unor false daruri ale unui fals Moș Crăciun. Și nu ar fi atât de trist totul, dacă măcar spiritul de comuniune s-ar păstra, dacă măcar oamenii ar face toate cu măsură, nimic în plus și nimic în minus față de ceea ce simt și ceea ce sunt. Sinceritatea ar fi o mare șansă pentru mulți pentru că ar problematiza. Din păcate oamenii sunt oi și comuniunea lor se rezumă la a vibra la emisiunile TV favorite și a discuta despre ele cu alții la un pahar de vin fiert. Toată comuniunea în mare parte se trăiește prin raportarea la emoțiile și la experiențele eroilor favoriți. Până și viața noastră privită cu aceiași ochi modelati de televizor pare atât de mizerabilă și tristă încât nu avem ce povesti și ce împărtăși cu alții pentru că neridicându-se niciodată la standardele impuse de TV, nu poate prezenta interes pentru interlocutorii noștri, la fel de spălați pe creier și noi. Am trecut de etapa în care doar imitam ce vedeam la televizor, visam și căutam să ne acordăm la “moda zilei”. Acum suntem o societate care nici nu mai are nevoie să imite idolii ercanului lucios, ci ii este de ajuns să se hrănească cu emoțiile și experiențele lor. Poate de aici și explozia cererii de ecrane cât mai mari și cât mai performante: setea de TV nu ne poate fi saturată și vrem să trăim emoțiile altora cât mai puternic, cât mai 3D, pe un ecran cât mai mare, la o rezoluție cât mai mare, cu boxe cât mai puternice și semnal cât mai digital. Mai e puțin și o să ne bage antena direct în cap și nu m-ar mira ca la viitorul Crăciun să văd superoferte la convertoare din analog în mental.

[1] un nepot imi spunea cu tristete ca desi “mosul” a venit la scoala (e in clasa I-a), nu era mos real deoarece avea barba de hartie si nu i se vedea gura; va vine sa credeti pana unde a crescut obsesia pentru sabloane incat trebuie musai sa vina mosul pana si la scoala chiar daca scoala nu are bani decat pentru un costum de hartie penibil pe care profesorul de sport il imbraca grosolan incercand sa fraiereasca copiii care bineinteles oricat de indoctrinati de profesori si de parinti, respind falsul, avand inca o picatura de lumina in suflet;

[2]“luna cadourilor” – un concept adoptat pe nevazute si neauzite pas cu pas; daca in 1989 numai copiii primeau cadouri de Craciun, dupa aceea vrem nu vrem am cazut prada marketingului capitalist si am ajuns sa incepem cumparaturile in ritm alert inca din Decembrie si sa facem liste pentru tot neamul, toti prietenii si toti colegii; si ca sa nu picam prost, simtim nevoia sa trimitem sms-uri cu la multi ani si tuturor celor din lista de contacte, pentru ca ecoul reclamelor care ne-au formatat mintile ne indeamna ca dupa toate alergaturile si cheltuielile din hypermarket sa mai cotizam cativa centi si la compania de telefoane. De Gigel Chiazna