Tricouri “NAZISTE” la Saptamana Modei din New York
Un scandal “nazist” a izbucnit acum câteva zile la Săptămâna Modei din New York. Mai exact, designerul american Marc Jacobs a decis să retragă o colecţie de tricouri, expusă miercuria trecută, după ce presa a relatat că logo-ul imprimat seamănă foarte mult cu cel folosit de membrii trupei Skrewdriver, una din cele mai cunoscute formaţii de rock identitar din “epoca de glorie” a subculturii skinhead din Marea Britanie.
Skrewdriver a lansat în anul 1987 albumul de muzică OI! “Boots and Braces”, ce avea drept ilustraţie o pereche de bocanci. Aceeaşi emblemă a folosit-o şi Jacobs în stilizarea articolelor sale, pe care le-a vândut în magazin cu preţul de 68 de dolari, potrivit revistei de modă Vogue.
Reprezentanţii designerului american susţin că totul a fost doar o coincidenţă şi că tricourile au fost retrase de pe rafturi. „Am retras colecţia din magazine şi le-am sugerat retailerilor noştri să ne urmeze exemplul“, a declarat un oficial al brandului jurnaliştilor de la The Cut. Sursa: FrontPress.ro