Ştiaţi că…folosirea săpunului era considerată, în trecut, ca un lucru rău?
Romanii, proprietari ai unor băi şi fântâni superbe, au primit entuziasmaţi noul produs. Cuvântul provine de la planta de săpunăriţă (Saponaria offlcinalis), a cărei sevă constituia un agent primitiv de curăţare şi a cărei cenuşă era amestecată cu grăsime animală pentru fabricarea săpunului.
În prezent, săpunul nu mai este considerat un medicament, însă aşa era privit de către Galenus, medicul grec din secolul al II-lea. Acesta îl folosea pentru igienizarea rănilor în principal, şi a corpului în general, recomandîndu-l călduros tuturor grecilor şi romanilor. Fenicienii obţineau probabil săpunul prin fierberea grăsimii de capră în apă şi prin adăugarea treptată a unei cenuşi de plante bogată în carbonat de potasiu. Ei amestecau compoziţia până când apa se evapora, iar amestecul se întărea. Ceea ce nu ştiau fenicienii era faptul că, în timp ce amestecul fierbea, grăsimile neutre se disociau, permiţînd acizilor graşi să reacţioneze chimic cu carbonarii alcalini din cenuşa de plante şi să formeze astfel produsul finit. În prezent, acest proces este numit saponificare.
Săpunul nu a fost bine primit în toate ţările. În perioada Evului Mediu, când o metodă celtă de producere a săpunului se răspândise în cea mai mare parte a Europei, mulţi se temeau că îmbăierea corpului prea des – mai mult decât o dată pe lună sau, în unele religii, mai mult de o dată pe an – ar fi periculoasă pentru sănătate, dacă nu chiar fatală. Chiar şi după ce, în secolul al XI-lea, producerea săpunului devenise o afacere înfloritoare în Marsilia, Genova şi Veneţia, iar în secolul al XII-lea în Anglia, Londra devenind capitala mondială a săpunului două secole mai târziu), locuitorii Europei Centrale se opuneau cu înverşunare folosirii acestui produs.
Când ducesei de Julich din Germania i s-a oferit în dar o cutie de săpun în anul 1549, aceasta s-a simţit profund jignită şi, într-un acces de furie, l-a dat afară pe cel ce-i adusese cadoul. Chiar şi în anul 1672, când un nobil german ce vizita Italia i-a trimis un colet de săpun veneţian doamnei von Schleinitz, s-a văzut nevoit să includă şi instrucţiuni de folosire a produsului misterios, subliniind că este vândut ca o noutate.
În secolul al XIX-lea, lucrurile se mai schimbaseră. În Franţa şi Anglia taxele pentru săpun din perioada imediat următoare Războaielor Napoleoniene erau atât de ridicate, încât populaţia se vedea nevoită să-şi producă propriul săpun, la adăpostul nopţii. Baronul Justus von Liebig, un chimist german, a mers până acolo încât a afirmat că averea unui popor şi gradul său de civilizaţie pot fi judecate în funcţie de cantitatea de săpun consumată.
lovendal.net/