Quantcast
Channel: 100 Ro
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3411

Presedintele Frantei

$
0
0

Presedintele socialist al Frantei huiduit de nationalisti. Zeci de persoane arestate! (FOTO+VIDEO)

autor: FrontPress 12.11.2013

5Preşedintele socialist al Franţei, Francois Hollande, a fost huiduit luni în timpul ceremoniei de comemorare a sfârşitului Primului Război Mondial, una dintre sărbătorile cele mai importante pentru francezi, după 14 iulie, ziua naţională. Ministrul de interne a afirmat că sutele de protestatari au fost “extremişti de dreapta”. În urma incidentelor, peste 70 de persoane au fost arestate de poliţişti.
Sute de manifestanţi au scandat luni “Hollande, demisia, dictatură, nu mai vrem legea ta!”, la trecerea coloanei oficiale pe Champs-Elysees, după finalizarea ceremoniilor ocazionate de celebrarea a 95 de ani de la armistiţiul care a încheiat Primul Război Mondial.
Când francezii au vrut să pătrundă pe carosabil pentru a-l confrunta pe preşedinte, jandarmii au intervenit în forţă. Au urmat mai multe arestări pentru “manifestaţie neautorizată” şi pentru “violenţe împotriva forţelor de ordine.”
Conform Ministrului de interne Manuel Valls, cei ce l-au huiduit pe Francois Hollande sunt “extremişti de drepta”, membri ai Frontului Naţional, simpatizanţi ai grupării Primăvara franceză, ai Renaşterii franceze, scrie Epoch Times. Printre ei, camerele reporterilor au filmat protestatari ce purtau “bonete roşii, simbol al luptei antifiscale în Bretania încă din secolul XVII şi protestatari ce îşi exprimau opoziţia faţă de legea care permite căsătoria între persoane de acelaşi sex. Cei ce l-au huiduit pe Hollande “au vrut nu numai să-l atace pe preşedintele Franţei, ci au încercat să atace Franţa”, a declarat Manuel Valls.
Popularitatea lui Francois Hollande este în prezent în cădere liberă, francezii fiind nemulţumiţi de taxele mari, criza economică, şomaj şi legiferarea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex. Sursa: FrontPress.ro
1234678

Viewing all articles
Browse latest Browse all 3411

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48