Protestele de stradă au fost iniţiate de muncitorii de la întreprinderea de autocamioane “Steagul Roşu”, proletarii, care teoretic erau protejaţii societăţii comuniste, fiind nemulţumiţi de condiţiile de muncă, scăderea veniturilor şi de restricţiile de ordin material. Acţiunea, motivată social, s-a transformat repede într-o mişcare politică anticeauşistă.

Sute de muncitori, cărora li s-au alăturat şi tineri, au plecat din fabrică spre Primărie, incendiind câteva steaguri comuniste şi cântând “Deşteaptă-te române!”. Ajunşi în faţa Comitetului Județean de Partid şi a Primăriei, aceştia au pătruns în birouri şi au devastat unele încăperi, aruncând pe ferestre portretele lui Nicolae Ceauşescu şi alte matreiale propagandistice, un act de curaj greu de imaginat în acele vremuri.

Miliţienii, militarii şi securiştii s-au mişcat repede, circa 400 de persoane fiind arestate în urma împrăştierii prin forţă a mulţimii, spre orele serii. Unii au fost duşi la Bucureşti pentru anchetă. Majoritatea protestatarilor au fost bătuţi sau ameninţaţi de forţele de represiune.

A urmat un proces politic de amploare, 61 de muncitori fiind condamnaţi la închisoare cu executarea pedepsei la locul de muncă sau cu suspendarea condiţionată a pedepsei (între 6 luni şi 3 ani). Din cei 61 de oameni condamnaţi, 17 au fost trimişi la muncă în alte judeţe. Ei nu aveau voie să părăsească noile localităţi de reşedinţă fără acordul Miliţiei. Aceste cifre seci pecetluiesc însă şi drame ale părinţilor, soţiilor, prietenilor şi rudelor celor ostracizaţi. Sursa: FrontPress.ro