Ţociu a montat pe blocul său din cartierul bucureştean Militari înscrisul luminos dintr-o instalaţie de pom, să-l vadă tot românul: „Eu cu cine votez?” Întrebarea lui Caragiale este actuală şi astăzi după 23 de ani de pseudo-democraţie, de fapt de post-comunism, în care românii s-au săturat de aceleaşi figuri politice sinistre care s-au rotit cam pe la toate partidele, candidând cu tupeu şi nesimţire porcină, după ce au pus economia pe butuci şi au transformat România într-o subcolonie a intereselor marilor puteri şi a multinaţionalelor. „Eu cu cine votez?” a devenit o întrebare retorică ce aparţine duratei lungi istorice la români şi evidenţiază eşecul post-democraţiei, în care românii nu mai întrevăd un proiect politic naţional viabil şi o speranţă de a ieşi din criza politico-morală în care se zbate societatea românească.

De o lună de zile având aceeaşi dilemă ca a lui Mihai Ţociu, „Eu cu cine votez?” mă gândesc serios să nu mă prezint la secţia de votare pentru a pune ştampila pe un candidat. Războiul politic de astă vară m-a scârbit definitiv de politică. S-a dovedit că votul românilor nu contează: dacă nu-l fură interlopii lui Dragnea, Dobriţoiu sau Samson, îl nesocotesc amicii ARD din Europa, care se şterg pur şi simplu cu el la fund: Barroso, Reding sau Rompuy. În realitate, s-a dovedit că nu votul românilor din urnă contează. Ca în 2004 sau 2009, votul s-a hotărât electronic în softul BEC după indicaţiile preţioase ale ambasadorului SUA, care se poartă la Bucureşti ca un comisar sovietic din era stalinistă. Şi totuşi, conştiinţa mea de patriot român mă îndeamnă să mă duc la urne, măcar în memoria martirilor din decembrie 1989, care au murit nevinovaţi împuşcaţi într-un scenariu pus la cale de alţii. Sângele celor morţi mă strigă şi mă cheamă să mă duc la vot, chiar dacă votul meu nu contează şi e fraudat fie de USL sau de prietenii ARD din Europa.

Mă voi duce la vot şi în faţa urnelor voi pune ştampila cu gândul la România, la viitorul partid naţionalist, care chiar ţine la poporul acesta obidit şi la viitorul prosper şi măreţ al ţării noastre, ce va fi din nou dodoloaţă. Gestul lui Mihai Ţociu preluat din Caragiale „Eu cu cine votez?” descrie cel mai bine lehamitea românilor faţă de actuala clasă politică, dar coţine şi un sâmbure de speranţă. E o înterebare dubitativă pe care şi-o pun deja din ce în ce mai mulţi români, care aşteaptă un nou început politic şi o restaurare morală în România. E noul val de aşteptare care anunţă faptul că peste câţiva ani va produce un ţunami politic ce va distrugele fundamentele post-comunismului. Mulţumesc Mihai Ţociu! De Ionuţ Ţene – NapocaNews