Nobletea versus restul
Nici un regizor sau scenarist n-ar fi putut să se apropie mai mult de evenimentele de sâmbătă cum o face această imagineO femeie în vârstă, ale cărei individualități ne sunt necunsocute se descoperă într-un tablou demn de Africa de sud din timpul apartheidului. Privește înainte, și în același timp lasă în spate, indiferentă, autoritatea vremii bine dotată și îmbrăcată. Și sătulă. Ea pare că vine de nicăieri, că este un intrus, că face parte din altă poveste, dar cu toate acestea expresia feței o încadrează perfect în tablou.
Arma îi este și ajutor de deplasare. Și ce armă? Acolo îi este locul, pare a spune, după ce obosită de ani și de ilogica momentului prin care trece, se încăpățânează să reziste. Cei din spatele ei nu sunt printre cei ce aplaudă. Nu. Ei așteaptă ”cele ordonate” pentru a o ridica. Doar în contra voii ei, pământul pe care stă va fi eliberat. Iar fără pământ, moartea este chemată să împlinească ultimul ei rost. Nevoia de o slujbă. Acesta este românul. Mulți dintre noi nu îl cunoaștem, ocupați prea mult cu nimicurile cotidianului.
Trebuie să primim această lecție de la femeia din Pungești. La Elisabeta Rizea am privit cu ochii compasiunii, la bătrâna Pungeștiului trebuie să privim în noi. Înăuntrul nostru. Ce se mai găsește din acel sentiment care ne poate întregi ca popor?
Întrebările pe care mi le pun sunt: Înțelegem noi ce simte această femeie? Sau facem parte din fundal? Desigur, nu direct ci prin nepăsare. De Virgil Florea – Starea Natiunii