Scandalul decoratiei “Steaua Romaniei”: Tokes se ascunde dupa mortii din 1989!
![tokes timisoara](http://www.frontpress.ro/wp-content/uploads/2013/12/tokes-timisoara.jpg)
Tot duminică, la sediul Bisericii Reformate din Piaţa Maria, chiar sub fereastra de unde pastorul reformat Laszlo Tokes îndemna lumea să înceteze să mai protesteze, în 15 decembrie 1989, au fost depuse coroane de flori în memoria celor care s-au jertfit la Revoluţie.
În 27 iulie anul acesta, Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară “Balvanyos”, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască “un sistem de cooperare naţională”, astfel încât să ofere “protectorat” Transilvaniei, “aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”. În replică, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita), că “nu îşi merită calitatea de cetăţean român cel care cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat”, aminteşte Mediafax.
În noiembrie, membrii Consiliului de Onoare al Ordinului “Steaua României” au decis să propună preşedintelui Traian Băsescu retragerea distincţiei oferite europarlamentarului, declara Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române.
Ulterior, întrebat dacă îi va retrage Ordinul “Steaua României” europarlamentarului Laszlo Tokes, aşa cum recomandă Consiliul, Băsescu a răspuns că doreşte să vadă motivarea şi că procesul nu este unul simplu, informează Mediafax. “Trebuie să facă un raport argumentat. Eu nu spun că ceea ce a făcut Laszlo Tokes este un lucru care să ne placă, este admisibil. Nu spun că este, dar am o experienţă. Vezi cazul Vadim Tudor. Vă aduceţi aminte când am vrut să-i retrag Ordinul “Steaua României” lui Vadim Tudor? S-a emis hotărârea membrilor Ordinului, s-a făcut o argumentaţie pentru asta, un raport. (…) După care Vadim Tudor a atacat în instanţă acel document cu argumentele pentru ridicarea decoraţiei şi Administraţia Prezidenţială a pierdut. Eu emisesem decretul în baza acelui raport al Consiliului. În instanţă a fost anulată aplicarea decretului. Nu o să repet asta fără să fiu foarte atent. A fost singurul decret anulat în instanţă în 9 ani de mandat”, spunea Băsescu. Sursa: FrontPress.ro