Interviu cu liderul Zorilor Aurii: “Ne dorim o alta Europa, alaturi de RUSIA”
Liderul partidului naţionalist Zorii Aurii, Nikolaos Mihaloliakos, a acordat un amplu interviu postului de radio Vocea Rusiei, deşi acesta este în prezent arestat şi acuzat că ar conduce o “organizaţie criminală”. El a vorbit despre necesitatea apropierii de Rusia şi despre lupta împotriva “imperialismului anglo-saxon”.
Referindu-se la acuzaţia pentru care a fost arestat, acesta a declarat că “nu există nicio dovadă, care ar confirma faptul că noi suntem o organizaţie criminală. Nu întâmplător arestarea şi procesul împotriva mea au avut loc în timp ce prim-ministrul se afla în SUA”.
Întrebat de jurnaliştii ruşi dacă se consideră “neo-nazist”, acesta a răspuns “categoric nu”, afirmând în plus că “partidul Zorii Aurii este o mişcare naţionalistă, anticapitalistă şi doreşte ca Grecia să nu se afle sub protectoratul imperialismului anglo-saxon”.
Nikolaos Mihaloliakos a mai spus că formatiunea sa are şansa de a deveni al doilea partid din Grecia, sau chiar primul, la alegerile europarlamentare de anul viitor şi că îşi doreşte o apropiere de Rusia. “Majoritatea europenilor nu doresc să vadă cum Europa se supune servil politicii americane. Partidele euroscepticilor luptă tocmai împotriva unei asemenea Europe. Noi dorim o altă Europă, căreia îi va aparţine şi Rusia. La alegerile europene, Zorii Aurii pot deveni al doilea sau poate chiar primul partid. De aceea am şi fost băgat în închisoare”, a declarat liderul Zorilor Aurii. “Legăturile dintre Grecia şi Rusia sunt puternice din punct de vedere istoric şi geopolitic. În viitor, Grecia ar putea asigura ieşirea Rusiei la mările calde, iar Rusia, la rândul său, ar putea avea grijă de securitatea naţională a Greciei. Însă, puterea politică din Grecia acţionează de multe zeci de ani într-o direcţie opusă”, a mai spus Mihaloliakos.
Acesta s-a mai pronunţat şi în favoarea renunţării la Euro, pentru revenirea la Drahma grecească: “Ţelul nostru ideologic şi politic este revenirea la moneda naţională, deoarece aceasta este o condiţie pentru libertatea naţiunii. Însă, pentru a renunţa la euro, europenii trebuie să ne plătească despăgubiri, deoarece de dragul euro au fost distruse structurile de bază ale economiei noastre naţionale”.
Întrebat cum vede viitorul apropiat al ţării sale, liderul Zorilor Aurii a declarat că “este clar că anul 2014 va fi greu pentru poporul grec”. “Nu există dezvoltare, sărăcia şi şomajul cresc. Însă, Grecia este o ţară bogată, situată într-o zonă a lumii importantă din punct de vedere strategic. Şi dacă ea ar fi fost liberă şi independentă, lucru pentru care luptăm noi, atunci în viitor ea ar avea un viitor luminos. Grecia trebuie să înceteze să se afle sub protectorat străin, ea trebuie să aibă un aliat cinstit cu interese comune, cum este Rusia, de care ne leagă Ortodoxia ceea ce este un lucru mult mai profund decât interesele geopolitice”, a concluzionat acesta.
Mai mulți lideri ai partidului parlamentar grec au fost arestați la începutul lunii octombrie, aceştia fiind suspectați de implicarea în uciderea unui cântăreț anarhist de hip-hop. Doi inculpaţi, inclusiv liderul formaţiunii, Nikos Michaloliakos, se află în prezent în arest preventiv în penitenciarul Korydallos, situat în apropiere de Atena, după ce li s-a refuzat judecarea în libertate. Aceștia au negat orice legătură cu crima și susțin că ei sunt de fapt victimele unor înscenări și prigoane, cauzate de creșterea constantă în sondaje a partidului. Mai mult, reprezentanții Zorilor Aurii acuză autoritățile statului că închid ochii la atentatele teroriste îndreptate împotriva sediilor formațiunii și la tentativele de asasinat care i-au vizat pe mai mulți lideri de partid. Toate aceste fapte au fost puse pe seama grupărilor comuniste și anarhiste.
Un exemplu în acest sens este şi asasinarea în plină stradă a doi membri ai partidului Zorii Aurii, care au fost împușcaţi mortal în 1 noiembrie, în faţa sediului formaţiunii din Atena. Victimele sunt Manolis Kapelonis de 22 de ani și Giorgos Fountoulis de 26. O a treia persoană a fost grav rănită. Este vorba tot de un membru al partidului, în vârstă de 29 de ani. Toţi au fost împușcaţi de la mică distanţă. Cei trei atacatori, cel mai probabil extremiști de stânga, au fugit de la faţa locului pe o motocicletă. Tinerii greci ucişi păzeau sediul partidului în momentul atacului, după ce au fost primite în prealabil mai multe telefoane de amenințare. Un purtător de cuvânt al Zorilor Aurii, Ilias Kasidiaris, a declarat la vremea respectivă că aceste amenințări au fost dezvăluite autorităților și s-a solicitat protecția poliției, dar cererea naționaliștilor a fost refuzată. Aceștia au fost nevoiți să apeleze la aripa de tineret, grupuri de voluntari stând de gardă regulat în fața sediilor de partid.
Partidul Zorii Aurii a zguduit în luna iunie a anului 2012 sistemul politic din Grecia obţinând la alegerile parlamentare 7 la sută din voturi, revenindu-i astfel 18 locuri în Parlamentul din Atena. De atunci a crescut constant în sondaje, depășind constant 12-15 procente din opțiunile de vot. Sursa: FrontPress.ro
Citeste si interviul cu liderul partidului radical Forta Noua din Italia acordat tot postului de radio Vocea RusieiAICI