Un “neo-nazist” din Arad, suspectat de terorism (VIDEO)

Suspectul, cercetat acum pentru acte de terorism şi nerespectarea regimului materialelor explozive, era urmărit de mai mult timp și avea convorbirile telefonice interceptate și la fel și conversațiile onlie. Pentru realizarea bombelor, Remus Vlăsuț a descărcat mai multe materiale de pe internet și a cerut sfatul mai multor persoane, inclusiv unui inginer chimist din București. Tânărul dorea să schimbe cele două bombe pe un pistol și nu îl interesa unde sau împotriva cui ar fi urmat să fie folosite.
Tot ieri au avut loc și alte descinderi în Arad și București, în vederea reținerii mai mulor persoane care l-au ajutat pe tânăr să confecționeze bombele artizanale sau i-au procurat materialele necesare.
Ambele dispozitive erau funcționale și extrem de periculoase. Ofițerii SRI au detonat o bombă într-un poligon special iar cea de a doua a fost dezamorsată și va rămâne probă la dosar.
Înainte de a fi încătușat, Marius Văscuț a declarat unui ofițer sub acoperire că bombele vor avea un efect mai mare dacă va adăuga și niște cuie. Tot el l-a asigurat că a testat personal tipul acesta de dispozitive în câmp.
Bombele au fost realizate pe bază de nitroceluloză, un derivat al nitroglicerinei, și azotat de amoniu, o substanță folosită ca îngrășământ în agricultură.








