În viaţa publică europeană au loc simultan două procese. Musulmanii europeni au dreptul să păstreze modelul obişnuit de viaţă, bazat pe religia tradiţională. Creştinii europeni (şi europenii al căror comportament este dictat de paradigma creştină) sunt lipsiţi de acest privilegiu.

Potrivit apologeţilor politicii active în domeniul migraţiei, imigranţii cresc baza de impozitare şi ajută la compensarea costurilor sociale, legate de asigurarea oamenilor în vârstă. Ei sunt şi lucrători şi consumatori: ocupând locuri de muncă, ei cresc în acelaşi timp şi cererea de consum. Acest lucru duce la creşterea ocupării forţei de muncă. Imigranţii deschid întreprinderi noi, participă direct la crearea unor locuri de muncă noi. Aşadar, aşa ceva este benefic pentru economia UE.

Însă economia este doar o parte a vieţii. Iar de pe poziţiile păstrării civilizaţiei europene aceste procese nu pot fi numite pozitive, deoarece ele subminează bazele civilizaţiei Europei. Mai simplu vorbind, imigranţii duc o altă cultură, tradiţie, credinţă şi creează copii ale lumii lor în centrul Lumii Vechi. Iar autorităţile europene îi ajută cu succes în aceasta.

Potrivit establishment-ului european, oamenii din toată lumea asimilează cu plăcere valorile, institutele şi cultura occidentală, deoarece ele întruchipează tot ceea ce este mai liberal, mai raţional şi mai civilizat în gândirea umanităţii. Această credinţă în universalitatea culturii occidentale a devenit cea mai grandioasă eroare a edificatorilor Europei noi.

După cum a reieşit, etica laică din Europa are un cadru geografic. Iar cei pe care Europa i-a îndemnat să susţină economia sa, nu doresc să o împărtăşească. Ei au părerea lor despre ceea ce este bine şi ce este rău. Iată opinia politologului Oleg Matveicev.

„Una din principalele cerinţe ale acestei etici constă în aceea că noi putem face orice, însă cu noi înşine: tatuaje, sinucideri, schimbarea sexului, rasei, patriei. Însă fără a se aduce prejudicii altui om. Dar această regulă se bazează pe iluzia că există „eu” şi „tu”. În realitate o părticică din noi există în fiecare din cei care ne înconjoară. De aceea conflictele apar atunci când un om şi-a făcut ceva (de exemplu, îşi desenează o cruce pe frunte), iar altul declară că această cruce îi ofensează sentimentele religioase. Cu cât societăţii i se impune mai puternic corectitudinea politică, cu atât mai mult societatea devine mai conflictuală”.

Europenii depun eforturi uriaşe pentru a crea o lume dintr-o mulţime de civilizaţii, cu alte cuvinte, într-o lume care nu aparţine nici unei civilizaţii. Însă experienţa istorică şi bunul simţ ne învaţă că fără un fundament solid nicio casă nu poate rezista sub presiunea mediului exterior. De Serghei Duzi - Vocea Rusiei