1. Corneliu Codreanu îi scria lui Carol al II-lea, în 1936: „Este cutremurător să ne gândim ca noi, tineretul de astăzi, să fim condamnaţi a asista la împărţirea şi ciuntirea României Mari, ca faptele oamenilor poiltici să fie aruncate pe umerii generaţiilor tinere. (…) Apropierea de Rusia sovietică este un gest de trădare pe care poporul român l-ar face faţă de Dumnezeu şi faţă de ordinea morală a lumii. Dacă vor intra trupele ruseşti la noi şi vor ieşi învingătoare, în numele Diavolului, cine poate să creadă, unde este mintea ce poate să susţină că ele vor pleca de la noi înainte de a ne sataniza, adică bolşeviza. Consecinţele? Inutil să le mai discutăm.”

2. Jertfa lui Ion Moţa şi Vasile Marin. Moţa scrie în Testament: „Niciodată de când a coborât Mântuitorul printre noi, nu s-a ridicat o parte a omenirii cu atâta ură şi pornire pentru a dărâma aşezarea şi rânduiala creştină a lumii, iar alta, pentru a le apăra. (…) Dacă noi nu ne vom trezi şi nu vom porni împotriva oştilor diavoleşti, prăbuşirea va veni şi cine ştie cât va trebui să treacă peste vieţile urmaşilor noştri până când să ne învrednicim a ne bucura din nou de stăpânirea Bisericii. (…) Să nu lăsăm urmaşilor noştri o ţară fără ocrotirea lui Dumnezeu. Se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos, se clătina aşezarea creştină a lumii. Puteam noi să stăm nepăsători? Eu aşa am înţeles rostul vieţii mele. Am iubit pe Hristos şi am mers fericit la moarte pentru El”.

Prin Horia Sima, legionarii au rămas credincioşi lui Corneliu Codreanu, înfruntând satanizarea bolşevică. O întrebare tristă va rămâne mustrătoare istoricilor care scot în evidenţă cele mai mici sau neînsemnate gesturi anticomuniste, dar îi omit pe cei care sfinţesc istoria românească prin jertfa lor supremă. De pe Permanenţe