duminică, 5 ianuarie 2014 |
Artisti aproape uitati : Destinul tragic al unei actrite de comedie - Nora Piacentini
Nora Piacentini ( 1905 – 1945 )
Dupa cum am spus si in alta postare, ma incapatinez sa incerc sa dezvalui biografii de personaje celebre in perioada interbelica a Romaniei. Atunci erau celebre.Azi gasim cu greu informatii depre ele ( daca ma puteti ajuta va rog sa-mi trimiteti materiale pe adresa: deierisideazi@yahoo.com ). Un astfel de personaj a fost Nora Piacentini.
Iata cum o caracterizeaza F.O. Fosian in lucrarea sa 87 artisti bucuresteni :
„… intruciparea in carne si oase a celebrei vedete a desenului animat Bety Boop…In plus un farmec personal, un haz copios, o actrita care poseda la superlativ arta de a amusa spectatorii. E o aparitie de ghidus svapaiat, de strengarita, de drac impielitat… de la cocotele pe care le-a interpretat la Teatrul Vesel – cocotele de hilarianta realizare - pana la profesoara din Ionescu G. Maria si de la aceasta la Kiki – recenta ei mare creatie – Nora piacentini a parcurs etape grele, pe care le-a invins cu succes…”.
Nora Piacentini - „ un mot de fata picat de pe malurile Dunarii ” ( conform aceluias autor ) – a fugit de acasa dupa ce a vazut piesa de teatru „Moartea civila” in care juca marele Manolescu aflat in turneu cu trupa sa la Galati. A plecat la Bucuresti unde s-a inscris la Conservator. A studiat teatrul in clasa marelui actor Constantin Nottara. Dupa absolvire, debuteaza la Teatrul popular in „ Scoala femeilor ” de Moliere. Joaca apoi pe mai multe scene bucurestene : Teatrul Regina Maria, Teatrul Vesel, la Comedia in roluri „puse exclusiv in slujba genului comic pe care-l reprezinta chipul ei sagalnic…”
Intre anii 1941-1942 face parte din trupa Sica Alexandrescu – cel care mai tarziu avea sa fie director de scena al Teatrului National – impreuna cu o pleiada de mari actori dintre care amintesc doar pe Ion Iancovescu, Jules Cazaban, V. Maximilian dar si alaturi de mai tineriipe atunci Radu Beligan, Gr. Vasiliu-Birlic, Misu Fotino. ( ilustre nume mai apoi, nu-i asa? ).
Are parte, ca toti artistii , de critici bune in presa vremii :
„D-ra Piacentini a jucat foarte frumos. Stiind totdeauna sa sublinieze prin mimica si atitudini variate, momentele caracteristice din interpretarea d-sale.” ( cronica aparuta inUniversul literar din 18 februarie 1939 la spectacolul Kiki de Andre Picard jucat pe scena Teatrului Regina Maria ).
de critici bunicele:
„ Doamna Piacentini a gasit cateva accente frumoase in rolul dactilografei. O preferam, insa, in comedie. Iata, de-o pilda: acum 10 ani a interpretat in Margelus rolul detinut acum de Fifi Harand. Si a dobandit, in scurta sa aparitie comica, succes mai mare decat in rolul de astazi, de proportii mai mari, dar usor melodramatic.” ( cronica aparuta in Universul literar din 11 aprilie 1942 la reluarea piesei Margelus jucata pe scena Teatrului Comedia ).
sau de critici devastatoare:
„D-na Nora Piacentini merge pe rol ca pe catalige, sigura si grabita, fiindca pe langa cliseul de succes al rolului isi are si d-sa mecanica de succes a rutinei. D. Radu Beligan a pus nu numai frumosi bemoli si discretie in rolul de sigur succes al eroului, ci din nefericire si ceva mai mult: o prematura blazare a unei stele obosita de a mai fi cu coada. ( cronica aparuta in Universul Revista fundatiilor regale din 1 octombrie 1943 pentru piesa de teatru Pensiunea dragsotei de Al. Kiritescu si N.Vladoianu jucata pe scena Teatrului Alhambra ). Am pastrat si partea despre Radu Beligan . Nu am gresit nu-i asa?
 |
| Alaturi de prietenul ei de la acea vreme - Mircea Septilici |
Roluri multe – roluri fumoase. Dar cel cu care va ramane cu siguranta in istoria teatrului romanesc este rolul Domnisoarei Cucu din piesa Steaua fara nume de Mihail Sebastian Premiera care a avut loc în ziua de 1 martie 1944 la Teatrul Alhambra, în regia lui Soare Z. Soare. În distribuţie: Radu Beligan, Maria Mohor, Nora Piacentini, Nineta Gusti, Mircea Şeptilici, Mircea Anghelescu. Succes de proportii. De altfel rolurile principale ale piesei sunt scrise special pentru cei doi mari actori ai scenei romanesti, Radu Beligan si Nora Piacentini. O spune chiar Mihail Sebastian in Jurnal - marturie publicata abia in anul 1996 de editura Humanitas : “M-am zvîrcolit pînă dimineaţa, asaltat de gînduri, de soluţii, de întrebări – şi pentru toate mi se părea că găsesc răspuns, cu o magică uşurinţă. [...] Rolul bărbatului îl potrivesc pentru Beligan, rolul femeii îl potrivesc pentru Nora Piacentini”.
In spatele acetei premiere insa este o poveste adevarata: în 1944, din cauza legilor antisemite impuse de statul român – evreilor fiindu-le interzis sa apara pe afisele teatrelor romanesti - Mihail Sebastian nu avea drept de semnătură, iar piesa a fost prezentată cu semnătura (imaginarului) Victor Mincu.La premiera sala a fost arhiplina.Agentii Sigurantei statului impanzeau si ei sala teatrului Alhambra ( azi Teatrul de comedie ). ” Nu a fost un succes, a fost un triumf! “a scris presa vremii. Emoțiile nu s-au incheiat aici.
La cîteva zile dupa premiera, Neagu Rădulescu a publicat mai multe caricaturi ale actorilor, și o anagrama, care se întreba cine este autorul piesei. Literele dădeau “ Mihail Sebastian”. La cinci zile după premiera sub semnatura V. Mardare, apare un articol, în Universul, sub titlul “ Camuflaj in teatru “, in care spectacolul este atacat și din nou se pune chestiunea cine este adevăratul autor. Din fericire avocatul Ștefan Enescu nu este intimidat de virulenta atacului. El obține un dret la replică care apare a doua zi in Universul. Aici scrie că el este autorul piesei Steaua fără nume. Abia acum campania de presa se opreste.( cf. www.stelian-tanase.ro ).
In mod straniu, muti dintre cei implicați în conspiratia premierei cu “ Steaua fara nume “ au avut un destin tragic: Soare Z.Soare moare la 23 august august la podul Baneasa, ucis de un glonț rătăcit ricosat din pavaj, Mihail Sebastian moare într-un accident de masina pe bulevardul Regina Maria în mai 1945, Nicu Vlădoianu s-a sinucis în 1948 Egipt, Mircea Șeptilici a făcut închisoare in anii 50 pentru “ delicte politce “ iar Nora Piacentini… se sinucide in anul 1945. De atunci si pina azi insa succesul piesei rămîne acelasi ca si la premieră.Dupa acest rol, la terminarea razboiului Nora Piacentini pune bazele unei asociaţii artistice împreună cu sotul sau Stroe Nacht ( celebru actor din in cuplul Stroe si Vasilache), Mircea Septilici si Elly Roman. Joaca intr-o sala de spectacole din subsolul unui bar de noapte – Atlantic - de pe strada Academiei.
Va transcriu in incheiere o parte a Nota teatrala aparuta in Universul literar din 21 ianuarie 1945 la moartea artistei:
„Cu ce judecata poti impaca uneori durerea ajunsa sa doboare pana si sentimentul de viata, atunci cand orice nadejde din tine este distrusa?...(…) Doamne, cate neiduratoare renuntari s’o fi lovit pe Nora Piacentini ca sa accepte porunca unui tragic destin!... Si – poate – de cate alte dureri a vrut sa fuga ca sa-si gaseasca linistea in vesnicie!... Prinsa de-o meserie a carei izbanda era rasul si veselia ei, Nora Piacentini trebuia sa se impotriveasca oricarei urme de tristete, numai ca sa-si pastreze nemicsorata dispozitia cu care isi obisnuise publicul..
Pe forta neegalabilului sau talent comic, drama sufleteasca urma sa capete intaietatea.Si a murit…. a murit rasul, a murit veselia si – ce e mai dureros – am pierdut talentul actritei care ne daruise etalonul valorii prin munca si nedesmintita pasiune de arta.”
deieri-deazi.blogspo.com