Fiecare răsărit de soare să va aducă o dorinţă, iar fiecare apus să v-o împlinească ! BUCURAŢI-VĂ DE VIAŢĂ STĂPÂNIND TIMPUL PENTRU REZOLVAREA TUTUROR DORINŢELOR.
PATUL DE LÂNGĂ FEREASTRĂ
Povestea următoare este despre doi bărbaţi grav bolnavi, imobilizaţi la pat, împărţind aceeaşi camera de spital.
Unuia dintre ei i se permitea să stea aşezat în fiecare zi câte o oră pentru a facilita drenarea fluidului din plămâni. Patul sau era poziţionat în dreptul singurei ferestre din cameră.
Celălalt era imobilizat fiind ,îi era inaccesibilă priveliştea pe care o oferea unica fereastră
În fiecare după-amiază, cel căruia i se permitea să stea aşezat, îi descria celuilalt ceea ce vedea afară.
Barbatul ce nu putea privi pe fereastră ajunsese să trăiască pentru ora aceea din zi când i se descria ce se întâmplă în afara spitalului.
Fereastra pare-se că dădea spre un parc cu un minunat lac. O mulţime de rate sălbatice şi lebede îşi găsiseră cămin în acel lac iar copiii se jucau lansând în apă bărci în miniatură. Îndrăgostiţii se plimbau îmbrăţişaţi admirând florile în toate culorile curcubeului ce creştea din belşug în parc.
Copaci seculari mărgineau aleile iar pe cer se profilau clădirile oraşului ce se vedeau în depărtare.
Omul de la fereastră povestea cu voce domoală şi cu detalii minuţios alese tot ce parcul îi dezvăluia.
Celălalt se lasă purtat de povestire închizând ochii şi imaginându-şi toate scenele.
Într-o după-aminaza călduţă omul de la fereastră povesti despre parada care tocmai trecea prin parc. Deşi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reuşea să îşi imagineze clovnii, carele alegorice, caii împodobiţi şi maşinile decorate de sărbătoare. Zilele treceau iar omul ce nu putea privi pe fereastră începu să fie invidios pe şansă celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastră de a-i descrie în detaliu ce se întâmplă afară, dar şi-ar fi dorit să fie el cel care putea admira priveliştea. Începuse să îşi antipatizeze colegul de camera şi, în cele din urmă, ajunsese să-şi dorească cu disperare să fie el aşezat în locul aceluia.
Într-o dimineaţă, infirmieră ce îi avea în grijă constată că bolnavul de la fereastră murise liniştit în somn. Cu tristeţe, cheamă asistenţii să ia trupul neînsufleţit. Curând după aceea, bolnavul ce tânjea după patul de lângă geam întreba dacă nu poate fi mutat în locul pe care şi-l dorise atât. Infirmiera îl transferă imediat şi se asigura că stă confortabil apoi îl lasă singur. Încet şi cu mare greutate bolnavul nostru reuşi să se proptească într-un cot şi să încerce să arunce o prima privire afară. În sfârşit se putea bucură nemijlocit de priveliştea de afară!
Se căzni să se întoarcă şi privi pe fereastră. În locul parcului nu era decât un zid gol! Sună infirmiera şi o întrebă:
"Cum se face că omul acela, colegul meu de camera, vedea un parc şi un lac şi îmi descria totul atât de fidel? Cum putea să îmi spună despre frumuseţe şi dragoste când, de fapt, el nu putea vedea decât un zid vechi din cărămidă?".
Sora îi răspunse surprinsă: "Vai! Nu ştiai că bietul tău coleg de camera era orb? Nu putea vedea nici măcar zidul darămite altceva".
Apoi adaugă tristă: "Poate voia doar să te încurajeze".
Ai auzit o poveste mai emoţionantă decât asta? Ai simţit vreodată ceva asemănător sentimentelor pe care această povestire le invocă? Dacă trăieşti fiind preocupat obsesiv de ceea ce au alţii şi tu nu ai, cu siguranţă vei rată bucuria de a primi ceea ce alţii încearcă să îţi dăruiască.
Ai simţit vreodată invidie cruntă faţă de o persoană căreia ai fi vrut să îi iei locul? Ai fost vreodată dezamăgit - poate ceva care ai crezut că va fi minunat, s-a dovedit ulterior a fi mult mai puţin de atât? Ai primit vreodată încurajări fără rezerve şi nu ai apreciat la acel moment importanta lor?
sursa mail
.