Protestele recente din capitală şi din alte oraşe ale ţării s-au terminat nu de puţine ori cu victime colaterale, majoritatea simplii trecători în zona mitingurilor sau demonstranţi paşnici. Au avut loc perchiziţii corporale şi filmări ilegale, filtre stradale cu scop “preventiv”, îngrădiri ale dreptului la liberă circulaţie pe domeniul public, reţineri abuzive, umilinţe de nedescris, amenzi nefondate şi procese verbale completate de dinainte cu “nu am obiecţii” şi nu în ultimul rând bătăi aplicate fără discernământ.

Nu au scăpat nici jurnaliştii de furia dezlănţuită a jandarmilor care în general nu au nici un element de identificare personală la vedere (insigne, ecusoane sau numere scrise cu vopsea pe cască), pentru a putea fi traşi la răspundere în cazul comiterii unor ilegalităţi. Au existat chiar şi acuzaţii grave din partea presei şi a suporterilor de fotbal cu privire la infiltrarea agenţilor în civil în rândul manifestanţilor pentru a provoca dezordine şi a oferi pretextul intervenţiei în forţă.

Ceea ce nu cunoaşte publicul larg, dar este un lucru ştiut de istorici, este faptul că această meteahnă a Jandarmeriei s-a manifestat din plin şi în perioada interbelică, o epocă istorică idealizată, pe alocuri în mod eronat, de multă lume. Dorim astfel să prezentăm un caz elocvent petrecut în urmă cu exact 81 de ani, în 24 ianuarie 1933, în Bucureşti.

Din ordinul lui Corneliu Zelea Codreanu, întemeietorul Mişcării Legionare care ulterior va fi asasinat ilegal de jandarmi, tinerii naţionalişti din capitală, împreună cu studenţii creştini, au luat iniţiativa amplasării unei cruci din marmură la Monumentul Eroului Necunoscut din Parcul Carol, de ziua Unirii Principatelor Române. “Căci fără cruce la mormânt, cultul eroului necunoscut nu e un cult crestinesc!”, argumenta acest demers în ziarul “Dreapta” tânărul pe atunci Mircea Vulcănescu.

O manifestaţie paşnică de comemorare a jertfei celor aproximativ 225.000 de ostaşi căzuţi pentru făurirea României Mari în timpul primului război mondial, însufleţită de mai mulţi prelaţi, dintre care s-a remarcatpreotul Georgescu-Edineţi, slujitor al bisericii Sfântul Anton – Curtea Veche şi duhovnicul studenţilor bucureşteni. Nimic ieşit din comun până aici. Dar premierul ţărănist Alexandru Vaida Voievod, ministrul apărării generalul Nicolae Samsonovici şi regele Carol al II-lea nu doreau coagularea tineretului sub stindardul Crucii şi al Neamului Românesc. Astfel autorităţile vremii au decis că instalarea unei cruci nu corespunde din punct de vedere “urbanistic” şi în plus “mormântul reprezintă un simbol nu numai pentru creştini”. În acest context s-a apelat la jandarmi.

Aceştia au intervenit brutal şi abuziv atacându-i pe cei prezenţi la comemorare, violenţele soldându-se cu mulţi răniţi. Practic cei circa 2.000 de participanţi la procesiune, văzând grupul de jandarmi care dorea dispersarea adunării, au îngenunchiat şi au făcut un scut uman în jurul preoţilor şi crucii. “Oamenii legii” au început atunci să lovească tinerii cu paturile puştilor. Printre primele victime a fost chiar un om al Bisericii, preotul Georgescu, care a fost scuipat şi umilit de jandarmi, pentru ca apoi să fie reţinut şi anchetat în beciurile poliţiei capitalei, unde bătăile au continuat. În urma acestui atac păgân, crucea a fost sfărâmată în bucăţi. Până la urmă, la apelul preoţilor, studenţii şi legionarii s-au retras răniţi şi sângerând din faţa forţelor de represiune.

“Eu am fost călcat în picioare şi apoi, tot de la armă, m-am ales cu o coastă ruptă. Capul mi-a scăpat fără rană întrucât m-au favorizat numai nişte cauciucuri poliţieneşti”, povesteşte părintele Ilie Imbrescu în cartea sa “Biserica şi Mişcarea Legionară”, el fiind desemnat la acel eveniment, alături de legionarul Traian Puiu, să poarte crucea din marmură, ca reprezentant al Comitetul Executiv al Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini din România.

După incident au luat poziţie în presa vremii mai multe personalităţi marcante ale Mişcării Legionare şi Bisericii Ortodoxe, precum Patriarhul Miron Cristea, Mircea Vulcănescu, Nichifor Crainic sau Vasile Marin, care prin ţinuta lor morală au reuşit să atragă opinia publică de partea celor loviţi de jandarmi. Ulterior, prin grija asociaţiei “Cultul Eroilor” şi cu binecuvântarea întâistătătorului ortodox român, la căpătâiul Eroului Necunoscut a fost aşezată o cruce cu patru feţe, către toate punctele cardinale, astfel făcându-se dreptate celui care a luptat pentru neamul românesc şi credinţa strămoşească.

Acest caz punctual şi elocvent, nu a fost din păcate singular. Jandarmii au fost folosiţi de guvernele “democrate” ale vremii şi apoi în timpul dictaturii regelui Carol al II-lea pentru a intimida populaţia în preajma alegerilor, mai ales la sate. Opoziţia în general şi Mişcarea Legionară în particular au fost victime regulate ale abuzurilor de acest fel. Reproşul cel mai dureros, şi poate pata cea mai ruşinoasă de pe obrazul Jandarmeriei Române, a fost asasinarea ilegală şi mişelească a lui Corneliu Codreanu în 30 noiembrie 1938, omul care a înmagazinat speranţele şi năzuinţele unei întreagi generaţii de tineri curaţi la suflet şi ale unei mari părţi a elitei intelectuale a acelor vremuri tulburi, de la Mircea Eliade, Lucian Blaga, Mircea Vulcănescu, Nichifor Crainic, până la Nae Ionescu, Petre Ţuţea, Emil Cioran, Radu Gyr şi mulţi, mulţi alţii.Sursa: FrontPress.ro