O metodă bizară de pedeapsă mortală din timpul Imperiului Roman implica prezenţa unui râu, unui sac, unei vipere, unui câine, unui cocoș și unui șarpe. Acestă pedeapsă se aplica în cazul omorârii părinților și a fost utilizată chiar până în secolul al XVIII-lea în Germania. E ciudat cum într-o ţară occidentală se mai practica acum 3 secole aşa ceva…
Dar, să revenim la această pedeapsă. În ce constă ea? Aşa cum spuneam mai sus, ea a fost inventată în timpul Imperiului Roman şi purta numele de “poena cullei”, fiind una dintre cele mai crude şi mai neobişnuite pedepse din istorie.“Poena cullei” este latinescul pentru “pedeapsă cu sacul”.
Până când să fie adoptată “poena cullei” în codul penal al Imperiului Roman, criminalii de părinţi erau băgaţi într-un sac cusut şi apoi aruncaţi în apă. Dar romanilor nu li s-a părut pedeapsa destul de severă, astfel încât au hotărât să-i mai adauge ceva: sacul să fie umplut şi cu animale: cu o viperă, un câine, un cocoș și chiar cu o maimuță! Astfel încât, victima nu numai că avea de suferit groaza înecului, dar mai era şi zgâriată și mușcată de animalele îngrozite şi ele de iminenţa morţii prin înec!
“Poena cullei” a fost introdusă lui Constituţia împăratului Adrian. Dar, dacă apa nu se afla în apropiere, atunci condamnatul era pus în acelaşi sac, odată cu vipera, cocoşul, câinele sau maimuţa, şi aruncat la animalele sălbatice, pentru a fi sfâşiat de acestea din urmă!
lovendeal.net