Principalul scop al protestatarilor ucrainieni este însă integrarea în Uniunea Europeană. Polonia, Cehia, Ungaria, Slovenia, Croația, România și Bulgaria sunt țări din fostul bloc estic care s-au „integrat”. S-a schimbat oare ceva fundamental? În afară de exodul masiv spre Occident al esticilor, acolo unde în proporţie covârşitoare practică munca de jos, nu prea. Unul dintre lucrurile cele mai frapante legate de Uniunea Europeană este că majoritatea reprezentanţilor populaţiei de rând din ţările vestice sunt profund dezamăgiţi şi nemulţumiţi de funcţionarea acestui colos birocratic. De ce se zbat atunci esticii să intre cu orice preţ într-o structură care vesticilor le „pute” de ceva vreme? Probabil pentru că s-au săturat de lipsa de perspective şi consideră că orice fel de Occident este mai bun decât cenuşiul în care au trăit până acum. Într-un fel, oamenii săraci şi necăjiţi, lipsiţi de viziune şi cultură politică, nu pot fi acuzaţi că vor să experimenteze şi altceva în afară de calorifele reci şi frigiderele goale ale (neo)comunismului. Majoritatea se încrede însă într-o iluzie, iar jertfa (demnă de respect prin dimensiunile curajului etalat) va fi percepută ca inutilă peste cel puţin un deceniu.

Politicienii nu sunt interesaţi nici cât negru sub unghie de nevoile oamenilor. Ei îşi văd doar de propriul interes şi interesul bogătaşilor care le finanţează campaniile. Pentru a-şi legitima unele fapte, sunt capabili să sacrifice oricând câţiva pioni creduli.

Uitându-mă la Kievul anului 2014, am în faţa ochilor Belgradul din octombrie 2000. Acelaşi scenariu, aceiaşi opoziţie formată din talibani ultraliberali până la activişti ultranaţionalişti, aceleaşi sloganuri patriotice combinate cu sloganuri pro-UE şi aceleaşi promisiuni ale politicienilor anti-guvernamentali. Multă lume a crezut că după căderea lui Milosevic lucrurile se vor schimba. E clar că omul era depăşit de istorie şi că trebuia înlăturat de pe scena politică, dar cei care i-au urmat s-au ţinut numai şi numai de jafuri, privatizări frauduloase şi escrocherii financiare. Zero reforme, zero creştere a nivelului de trai, zero putere de cumpărare, zero investiţii în infrastructură, turism, autostrăzi, învăţământ, cultură, educaţie…Serbia este cel mai bun exemplu de ţară dusă cu zăhărelul de mai bine de un deceniu, dar chiar şi în condiţiile unei umilinţe naţionale şi sărăciri constante, politicienii vorbesc numai şi numai despre necesitatea integrării în U.E, aceasta fiind singura mantră pe care o repetă cu ocazia oricărui discurs. Dacă îi întrebi ce s-a întâmplat în ultimii 14 ani, schimbă subiectul şi pasează responsabilitatea altcuiva, după vechiul şi bunul obicei.

Prin urmare, înţeleg furia ucrainienilor, dar nu văd nici o finalitate constructivă a protestului lor. Occidentul spre care priveam noi cu jind de după Cortina de Fier în anii 80 a suferit schimbări fundamentale. Cel mai trist lucru este că până şi birocraţii de la Bruxelles sunt de preferat prădătorilor autohtroni, în urma cărora nici iarba nu mai creşte. Politicianul din această parte a lumii este un corupt prin definiţie (incluzând excepţiile marginale care întăresc regula), aşa că populaţia la un moment dat preferă orice altceva în locul său. În aproape toate cazurile, acelui „altceva” i se conferă ca printr-o magie chipul şi asemănarea înlăturatului.

Politica nu va schimba niciodată omul, aşa cum se iluzionează unii. Ea îl va modela, îl va manipula şi îl va folosi atâta timp cât va fi nevoie: să chiuie, să se bată, să strige, să voteze. După care îl va arunca la coş. Omul în schimb, prin atitudinea sa, poate schimba politica. Dar pentru aşa ceva este mai întâi nevoie de cuget, nu de muget.

Esenţa vieţii constă în atitudine. Dacă politicienii văd că pot profita de tine în orice fel, cu siguranţă o vor face. Iar dacă alegi să fi veşnicul pion de la periferie, nici nu meriţi altă soartă.

Le-aș recomanda totuși ucrainienilor ca între est și vest să-l aleagă mereu pe Taras Bulba. De Goran Mrakic